România – la… 20 de ani de Paradis!

…Le este dat românilor ca politicienii lor să le promită un veritabil „spațiu spațialo-temporal” o dată la 20 de ani. În toată povestea asta nu-i nicio legătură cu „teoria relațivității” lui Einstein. Este doar o găselnița dâmbovițeană, efect de ipocrizie și cameleonism politic.

…După „Evenimentele” din Decembrie ’89, Silviu Brucan ne atenționa că ne trebuie vreo 20 de ani să înțelegem „democrația” și să știm ce să facem cu libertatea cucerită. Mulți l-au suduit atunci pe satrapul stalinist ajuns sol al României la Washington!?! Au trecut 20 de ani… Vai de democrația noastră și de libertatea haosului!…

…2010. Acum, în martie. La 20 de ani după „profeția” perfidă a lui Brucan. Premierul în funcție, Emil Boc, se întâlnește cu pensionarii, în plină criză financiară și morală, și încearcă să îi liniștească: „Vom avea bani în 2030!”. Adică, peste…20 de ani! Peste două decenii, cei mai mulți dintre bieții pensionari de astăzi, care abia supraviețuiesc, cei cărora ministrul de finanțe intenționa să le pună taxe pe pensile de mizerie, vor fi demult plecați în Rai. Nu vor mai apuca să trăiască Paradisul, când va curge mierea pe străzile eternei, fascinantei Românii… Nu vor mai prinde acel utopic 2030 promis de premierul de astăzi (pensionarul din…2030!), dacă nu cumva guvernul Boc 3 va anunța că a descoperit și longevitatea matusalemică! Am zis „acel utopic 2030”, pentru că datoriile externe ale României cresc aberant…

…8,9 miliarde de euro datorii externe în 2004; 10,2 miliarde de euro în 2008; 12,5 miliarde de euro în septembrie 2009; 19,3 miliarde de euro în decembrie 2009; 23,6 miliarde de euro în martie 2010!!! Citind aceste cifre și ritmul lor accelerat, 2030, anul Paradisului promis de premierul Boc, tinde să devină borna aservirii totale a României bancherilor străini!

Boc n-a fost suduit, ca Brucan. A fost, în schimb, vârtos huiduit și „bulgărit” (cum a scris o parte a presei, adică ochit cu bulgări de zăpadă!) de acei pensionari care au suferit sub comuniști, sub 20 de ani de guvernare incompetentă (ca să folosesc un eufemism!), iar astăzi sunt luați, pur și simplu, la mișto…

…Curg premierele în teatrele din București. Ceea ce este încântător, mai ales că unele spectacole sunt de ținută. Trist este că n-am notat nicio premieră cu o piesă românească! N-am să consider, doar, interesantul diptic de la Teatrul de Comedie („Cântăreața cheală” și „Lecția”, în regia lui Victor Ioan Frunză) dramaturgie autohtonă, căci Eugen Ionesco este un dramaturg universal, român-francez sau francez-român, care a lansat împreună cu Samuel Beckett „teatrul absurdului”. Zic să așteptăm anul 2030 și în cazul textelor românești…

…S-a mai încheiat o etapă de pe prima scenă fotbalistică a României. Cu două bătălii mult așteptate: CFR Cluj-Dinamo 2-2 (0-1) și Poli Timișoara-Unirea Urziceni 0-0. Cam mult zgomot pentru câteva… gafe monumentale, cum s-a întâmplat sub Feleac, unde dinamoviștii au fost îngropați de propriul portar Dolha, la început de repriză secundă și cu cinci minute înainte de ultimul fluier, când a „comis-o” ca în curtea grădiniței. Gazdele au deschis, practic, scorul pentru „câinii roșii”, căci argentinianul Culio i-a pus un „assist” impecabil lui Andrei Cristea, singur în fața careului mic. Măcar Culio s-a revanșat, taxând inepția portarului bucureștean… Derby-ul de duminică, Timișoara-Urziceni, ceva mai legat, mai animat. Dar, atât… „Bomba” rundei avea să explodeze pe …drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Acolo, astăzi, duminică 14 martie, mercenarii străini ai inimosului Adrian Porumboiu au tocat frunză la câini și au fost învinși de Gloria Bistrița, cu 1-0!?! Dacă ar fi fost ultima etapă, iar năsăudenii ar fi avut nevoie de victorie pentru salvarea de la înec, aș fi zis că… „Curcanii” (de la Peneș Curcanul, să nu se înțeleagă altceva!) lui Porumboiu au fost niște filantropi. N-am văzut, însă, filmul „Filantropica”, nici „Polițist, adjectiv” (remarcabila peliculă semnată de Corneliu Porumboiu, băiatul cel mare al finanțatorului vasluian), ci… „Străin, adjectiv”. O echipă cu 10 străini, străină de fotbal, în această duminică…

Am urmărit și Steaua, chinuindu-se, vineri, cu Oțelul, în Ghencea (1-0), și Rapid riscând să deraieze pe final la Alba Iulia (totuși, 1-0 pentru giuleșteni!), și Brașovul făcut KO de Craiova (3-0, în prima repriză, la Drobeta Tr. Severin!) și am înțeles că trebuie să stăm liniștiți. În…2030 s-ar putea să visăm la cucerirea Ligii Campionilor Europeni, că tot vom (re)aminti de Sevilla ’86, săptămâna această, când strategul Stelei din Andaluzia, Emeric Ienei, va împlini 73 de primăveri!…

…Români din toate țările, gândiți-vă, pregătiți-vă numai pentru 2030! Atunci, în România, va fi Paradisul. Până atunci, însă, Prezentul seamănă tot mai mult a coșmar. În cam toate…

Răzvan Lucescu, Naționala și „lumea a treia”…

…Amicalul unei Selecționate autohtone, numită eufemistic de Răzvan Lucescu, Under 23, meciul în compania unei banale reprezentative a Italiei, venită cu jucători din Seria C (!?!), miercuri, în Giulești, unde a fost „scor alb”, deși n-a nins, readuce în discuție viitorul Naționalei României.

…Înainte de înfrângerea de la Timișoara (înainte și nu după, cum e obiceiul pe la noi!),  înainte de acel 0-2 cu Israelul (amical, amical, însă jenantă prestație!), selecționerul a tras un semnal de alarmă: campionatul nostru este unul slab! Imediat, patroni, ba și antrenori din prima liga, au sărit ca arși, vrând să ne convingă că ei urmăresc alte meciuri, unele ce n-a văzut Europa! Sigur, Lucescu-junior nu și-a pierdut optimismul și ne asigură că ne vom califica la Euro 2012. Așa să fie!… Deocamdată, realitatea nu este deloc roz, dimpotrivă, dacă privim cu luciditate starea actuală a fotbalului nostru, definită și de amicalul din Giulești… Și nu doar pentru că a fost 0-0…

O simplă comparație. Tot într-un Mărțișor, pe 29 martie 1989, Naționala mare a României întâlnea, într-un amical, la Sibiu, și învingea cu 1-0 (gol Ioan Ovidiu Sabău-min. 48), trupa cea vestită a Italiei, cu Zenga-Bergomi, Baresi, Ciro Ferrara, Maldini-Ferri, De Napoli, Giannini-Donadoni, Roberto Baggio, Vialli.

La noi, sub bagheta lui Emeric Ienei, „11”-le titular arăta astfel: Silviu Lung-Dan Petrescu, Rednic, Iovan, regretatul Mișa Klein- Sabău, Mateuț, Gică Popescu, Hagi-Lăcătuș, Cămătaru!

…Atunci, o forță a fotbalului mondial, cum este mereu Italia, accepta un amical cu o formație care nu mai fusese la un Mondial de 20 de ani. Dar care o învinsese răsunător, cu Mircea Lucescu „timonier”, cu șase ani în urmă, în preliminariile pentru Euro ’84, cu 1-0, la București, prin golul lui Loți Boloni, după un 0-0, la Florența, când  „squadra azzura” încă mai savura titlul mondial de la Espania ’82. Italienii nu uitaseră și căutau revanșa…

…Atunci, după ce a învins falnica trupă a Italiei, în amicalul de la Sibiu, Naționala noastră se pregătea să se bată pentru calificarea la Coppa del Mondo ’90, unde, până la urmă avea să ajungă, după un 3-1 de senzație, contra danezilor, la București. În 15 noiembrie, când, au zis unii, fotbalul a dat peste cap „scenariul” unor Evenimente ce aveau să fie reprogramate pentru Decembrie  ’89!

…Campionatul acela sărac producea (calificarea la Euro ’84, Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, Sevilla ’86, calificarea la Mondialul ’90), încununând și o frumoasa experiență numită Luceafărul. Astăzi, nu mai dispunem de o asemenea Fabrică națională de talente. Avem un campionat care macină zeci de milioane de euro pe an, însă investiția în viitor este blocată de mize mărunte, imediate, de eterne scandaluri. Când o echipă care se bate pentru titlu, FC Vaslui, a început ultimul meci de campionat, de la Brașov, fără vreun jucător autohton în formație (!?!), înțelegem cum este privit viitorul fotbalului românesc! Și parcă devine ilogic să visăm că Naționala poate încerca să mai escaladeze Everestul…

…Lucescu-junior vrea să ne liniștească afirmând că ne vom califica la Euro 2012! Campionatul autohton este însă slab, Naționala mare a fost învinsă în primul amical al anului (0-2, la Timișoara, cu Israel, care nu-i o forță!), „schimbul de mâine” n-a reușit decât un 0-0, miercuri, în Giulești, cu selecționata Ligii a III-a italiene, jucând dezolant…

…Este clar că fotbalul românesc, aflat în cădere liberă de ani buni, înecat în scandaluri, în noroaie de tot felul (cu excepții ce confirmă fenomenul!) nu prea mai este tratat cu interes de nimeni. Nici măcar de prietena noastră Italia, care nu ne poate trimite pentru un amical decât o selecționată de anonimi din „lumea a treia”! Chiar acolo să ne vadă unii?! Într-acolo să ne îndreptăm?!…

HAGI – 45

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!

Va prelua Mircea Lucescu Naționala?

…Mircea Lucescu rămâne exemplul clasic al condiției antrenorului de fotbal în România. A fost dat afară de la Națională, în 10 septembrie ’86, incredibil,  după o victorie la scor, 4-0 (1-0), cu Austria, în preliminariile europene! Motivul? Era selecționer, însă și antrenorul lui Dinamo! Ceea ce deranja pe unii. Mai exact, pe conducători ai marelui adversar (ca să nu folosesc și eu sintagma „de moarte”!) Steaua, ajunsă Regina Europei, după uluitoarea cucerire a Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, în 7 mai ’86. Calificarea Naționalei la Euro ’84 (după acel succes de ecou, 0-0, la Florența, și 1-0, la București, în fața campioanei maondiale en-titre, Italia!), crearea unei selecționate tinere (Mircea Lucescu i-a debutat în Națională, printre alții, pe Hagi, Rednic, Andone, Gino Iorgulescu, Gabor, Gabi Balint, Duckadam, Iovan, Coraș), n-au însemnat argumente pentru mai-marii de atunci ai fotbalului românesc!

…Căpitanul „tricolorilor” de la Guadalajara (cu 70 de selecții), antrenorul în 59 de meciuri al Naționalei s-a ridicat peste marea nedreptate și a rămas în fotbal, la Dinamo, reconstruind echipa și obținând, pâna la urmă, titlul, în dauna Stelei, în primăvara lui ’90. După care a urmat frumoasul lui zbor european. Debut în Seria A, la Pisa, apoi 5 sezoane la „Brescia Romena” (cu Hagi, Sabău, Răducioiu), cu promovări și retrogradări, Reggiana, înapoi acasă, două sezoane și un titlu la… Rapid, în ’99, după care saltul uluitor la Inter Milano, fie și pentru câteva luni. Încă un sezon la Rapid. Anul 2000 avea să însemne debutul în fotbalul turc, cu succese răsunătoare (un titlu, Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Galatasaray; un titlu și cu Beșiktaș). Nici aceste performanțe absolut remarcabile n-au reprezentat argumente pentru ca Mircea Sandu să-l cheme la timona Naționalei, nu doar ca o reparație morală, ci, în special, pentru revenirea la marea performanță.

…Ignorat în continuare de mai-marii de acasă, în „buna” tradiție românească, „Il Luce” și-a văzut de drumul lui…ucraienan. Patru titluri cu Șahtior Donețk, plus Cupa UEFA, anul trecut. Straniu, însă strict dâmbovițean, nici aceste performanțe unice pentru un antrenor român, după Piști Kovacs, n-au avut ecou la Casa Fotbalului din București!

…Și totuși, în acest final de ianuarie 2010, Mircea Lucescu trebuie să dea răspunsul: preia sau nu Naționala? Nu a României (aceasta reprezintă un subiect închis, mai ales că a fost numit  fiul Răzvan!), ci a Ucrainei! Personal, cred că Mircea Lucescu ar trebui să accepte postul de selecționer la Kiev. Cum Ucraina va găzdui Europenele, în 2012, împreună cu Polonia, constructorul de echipe care este Mircea Lucescu (nu se poate uita „fenomenul” Corvinul, Dinamo, reprezentativa României în perioada 1981-1986, Galata, Șahtior) ar avea timp pentru a forma o puternică selecționată ucraineană și participa (cu succes, opinez!) ca antrenor la al doilea turneu final din carieră, după Euro ’84!

…Emeric Ienei a fost un an antrenorul reprezentativei ungare. Puiu Iordănescu a condus șase luni naționala Greciei. Gabi Balint a preluat, zilele trecute, selecționata Moldovei. Dacă Lucescu-senior va accepta „cârma” Ucrainei, am sta bine în Balcani și cu… vecinii. Ar mai rămâne să avem un selecționer român în Bulgaria, Turcia (unde „Il Luce” a refuzat postul de selecționer!) și Serbia.  Morala: ne apreciază alții valorile, nu noi. Filozofie dâmbovițeană contemporană.

Nu doar în fotbal, aceasta-i drama!…

Unde ne sunt antrenorii români?

…O simplă constatare care spune multe. Antrenorii români care au câștigat ultimele patru titluri de campioni naționali la fotbal au… emigrat! Unde?… Cosmin Olăroiu (Steaua-2006, în Emiratele Arabe Unite), Mircea Rednic (Dinamo-2007, în divizia secundă din Rusia, la Alania Vladikavkaz!), Ioan Andone (CFR Cluj-2008, în Cipru, Emiratele Arabe și, de trei zile, la ȚSKA Sofia!), Dan Petrescu (Unirea Urziceni-2009, în liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar)! Patru nume și patru direcții care vorbesc de la sine…

…Evadările din această iarnă, a lui Dan Petrescu, în „B”-ul estic, și a lui Ioan Andone la… Steaua bulgarilor (ȚSKA, echipă fără ștaif european, cu un punct în grupele Ligii Europei; locul 2 în campionatul de la sud de Dunăre, la 4 puncte de liderul Litex Loveci!) readuce în discuție o primă întrebare. De ce au ales „campionii” ultimilor patru ani din România să migreze într-un fotbal valoric sub cel al nostru, nici el prea răsărit? Cum am opinat și într-o recentă intervenție la Telesport, răspunsul meu nu se reduce doar la un cuvânt: banii! Mai intervin în discuție batjocora la care-s supuși antrenorii români de către patroni, nesiguranța și, deloc de ignorat, lipsa lor de imagine (ar fi fost mai corect să fi zis lipsa de valoare?!) în fotbalul mare.

…Scurtă (dar necesară) incursiune în memorie. Ce antrenori români au existat în fotbalul european de top? În Vest?… Lista este foarte scurtă. Regretatul Ștefan Kovacs, la marele Ajax și directorul tehnic al Federației Franceze de Fotbal!… Mircea Lucescu, câteva luni la Inter Milano…  Ladislau Boloni, la Sporting Lisabona, Monaco și, acum, la Standard Liege (ajunsă pe locul 8 în campionatul belgian)!… În rest?!

…Anghel Iordănescu, „cel mai bun antrenor român al secolului trecut”, n-a făcut mai nimic în Grecia. S-a impus, însă, în fotbalul arab, plini de bani, dar departe de „marea arenă”… Tot în lumea arabă (unde se află și acum!), Ilie Balaci s-a umplut de țechini și de trofee… Emerich Ienei, timonierul Stelei la unica, irepetabila „Sevilla ’86” și al calificării Naționalei la Coppa del Mondo ’90, n-a izbutit nimic la naționala Ungariei… Prin Balcani, și-au încercat norocul, fără a ieși din banal, Mihai Stoichiță (și în Bulgaria, la Litex Loveci, nu doar în Panama, Kuweit și Armenia!), Gigi Mulțescu, Țiți Dumitriu, Sorin Cârțu, Marian Bondrea, Ștefan Stoica, Ilie Dumitrescu și mulți alții. Șeful Școlii federale de antrenori, Mircea Rădulescu, a condus trei naționale africane (Algeria, Egipt, Siria, plus pe cea a României, pentru 10 partide, în perioada 1990-1991!)… Gabi Balint a antrenat prin Transnistria, după care a ajuns „secundul” lui Mircea Lucescu și, apoi, al lui Gică Hagi, în Turcia. Și, așa, am ajuns la excepțiile de la regula mediocrității în care se zbat tehnicienii români plecați peste hotare.

…Mircea Lucescu rămâne singurul antrenor român, după Ștefan Kovacs, cu performanțe notabile în afara României. A cucerit Cupa UEFA, atât cu Galatasaray (inclusiv Supercupa Europei), cât și cu ucrainenii de la Șahtior Donețk (unde se află și acum). Ladislau Boloni a dobândit titlul în Portugalia (cu Sporting) și Belgia (Standard), ba a jucat și în Cupa UEFA cu francezii de la Rennes, iar cu Standard s-a calificat în primăvara europeană 2010. Gică Hagi a reușit să câștige Cupa Turciei cu Galatasaray (4-1, cu eternul rival Fenerbahce, în finala din 2005). Rezultate demne de luat în seamă. Dar, cam asta-i tot!…

…La ora aceasta, cu excepția lui Boloni, antrenorii români sunt cantonați în Estul european și în Orientul Mijlociu. Doi dintre ei (D. Petrescu și Rednic!) chiar în divizia secundă a Rusiei!?! Presa europeană nu vorbește, însă, laudabil decât despre unul: Mircea Lucescu. Singurul care nu și-a umbrit numele de dragul banilor…

…Din punctul meu de vedere, cei patru ultimi antrenori-campioni ai României au făcut un pas înainte, sub aspect financiar, unul (dacă nu doi) înapoi, ca nivel al fotbalului în care au evadat. Ba, în cazul lui Ioan Andone, cred că au fost doi pași înapoi, și la bani, și la valoare.

Rămâne ca viitorul apropiat să confirme sau să infirme opinia mea!