Țara unde nu se schimbă nimic!

…Este oficial! Gică Popescu nu va candida la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, în alegerile din 25 ianuarie! Și-a anunțat decizia, astăzi, la prânz, sub forma unui Protest.

…Protestul său pentru „mârșăvia de a devansa alegerile cu 4 luni”! Protestul pentru „tot ce se întâmplă la conducerea FRF-ului.”. Protestul său față de „conducerea total greșită a Federației în cei 20 de ani de domnie a lui Mircea Sandu”.

…Refuzul lui Gică Popescu de a duela din nou cu „Nașul” (acum 5 ani scorul i-a fost defavorabil: 102-187 voturi!) era previzibil de două zile. De când Mitică Dragomir, șeful Ligii, i-a transmis prin presă „Baciului” că „Dacă n-ar candida ar fi băiat deștept!”. Era un mesaj foarte clar. Dincolo de cele numai 4 (patru) echipe (din 18) din Liga I care i-au anunțat sprijinul (Timișoara, Pandurii Tg.Jiu, Craiova și Ceahlăul Piatra Neamț; Oțelul și Alba Iulia nu se deciseseră până azi!). Ceea ce, se pare, a fost receptat cum se cuvine de Gică Popescu. Motivația lui este logică: „Este imposibil să bat țara în două săptămâni și să conving lumea de proiectul meu. Eu vreau voturi muncite, nu obținute în subteran, cu câte 2.000 de euro cât le dă Mircea Sandu unora!”. Asta, în timp ce „Nașul” anunță cu vădită aroganță „În 2018 renunț la funcția de președinte!”. Și, uite așa, Ceaușescu revine în discuții…

…În acest context, Protestul lui Gică Popescu îmi apare ca amestec de luciditate și lehamite de tot ce se întâmplă „într-un fotbal intern în colaps”. Ca acceptarea neschimbării. Cunoscând sistemul ticăloșit al fotbalului nostru, fostul căpitan al Naționalei și al Barcelonei dă de înțeles că încă nu i se poate opune. Că nu vrea să fei un fel de Don Quijote, mai ales că afacerile cu casele îi merg strălucit! Preferă să rămână imobil(iar)!…

…Acuzând acest sistem putred din (sau și din!) fotbalul românesc, Gică Popescu uită că el nu poate fi schimbat decât de oameni. Iar el, reprezentant strălucit al „Generației de aur”, era singurul în măsură să se bată nu doar cu Mircea Sandu, ci și cu toți cei îmbătrâniți în rele. În imobilism. În compromisuri. Iar proiectul anunțat, cu oameni integri ai „Generației de aur” (Hagi, Dan Petrescu, Balint, Belodedici) se mai amână alți 4 ani. Culmea ironiei este că proiectul lui Gică Popescu este – după cum a declarat în conferința de presă – același de la ultimele alegeri. Pentru că „de atunci, nu s-a schimbat nimic!”…

…România pare să fie țara unde nu se schimbă nimic. Nici în politică, nici în sport. Suntem condamnați la neschimbare! Vai de noi…

Ianuarie, luna lor…

…2010 a pornit la drum. Vom încerca să ne ținem de urările făcute de Sărbători. Toasturile nu vor lipsi nici în Ianuarie, luna când s-au născut mai mulți sportivi. De multe ori, uităm să-i felicităm. Sau măcar să-i salutăm cu un gând bun, de la distanță, reamintindu-ne clipele de bucurie pe care ni le-au oferit…

…În acest Ianuarie își serbează ziua de naștere, printre alții, un frumos evantai de fotbaliști: Ion Dumitru, Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Ion Nunweiller, Ilie Savu, Florentin Petre, Bogdan Lobonț. Vom ridica o cupă cu șampanie și pentru două stele ale „semicercului”, Vasile Stângă și Valentin Samungi. Și pentru un minunat trubadur al Craiovei Maxima, Cristi Minculescu, liderul încântătoarei trupe „Iris”.

…Astăzi, un toast cu sufletul, pentru Liță Dumitru și Gabi Balint, care s-au grăbit să deschidă anul, cu amintiri de aur…

„Jandarmul” lui Pele!

ION DUMITRU. Născut la 2 ianuarie 1950, în comuna Roșu, lângă București. La 13 ani, a început fotbalul la Confecția. Peste un an  s-a urcat în Rapidul de… juniori. După alți patru ani, debuta în echipa mare a Giuleștiului, pe prima scenă, în Trivale, în fața Prințului Dobrin, cu un… 0-3! În ’72, era luat de Steaua, din cantonamentul Rapidului. „Eventul”, sub uniformă militară, în „76. Încă un titlu cu Steaua, în ’78, și o nouă Cupă, în ’79. Desemnat „Cel mai bun fotbalist român”, în ’73 și ’75. În ’80, a luat drumul Banatului, unde Timișoara i-a stat la picioare. A jucat, dar n-a mai strălucit, la Poli, la UMT și CFR, cu o escală de 4 (patru!) partide la Universitatea Craiova, în ’83. Și, ca într-un cerc perfect, cariera de fotbalist s-a încheiat pe „iarba verde” din Giulești, unde a jucat ultimii doi ani (’86-’88), după care a fugit în RFG! Lăsa în România o carieră de excepție, ca jucător, cu 442 de meciuri în Divizia A (64 de goluri marcate) 37 de partide în Națională, trei pe platoul Mundialului ’70 și cele pe drumul „tricolorilor” spre sferturile Europeanului din ’72.

Liță Dumitru are o impresionantă carte de vizită internațională. Component al „Generației de la Guadalajara ’70” („Întâia generație de aur”, cum a zis Hagi!), l-a marcat atât de bine pe marele Pele, încât Edson Arantes do Nascimento s-a enervat, uitând de fair-play. „Cine ești tu, nenică, să mă tem de tine?!”, a fost starea de spirit a tânărului de 20 de ani, la intrarea în duelul cu Perla neagră! La finele acelui 3-2 atât de spectaculos, pentru viitorii campioni mondiali, Pele avea să-l felicite pe Liță Dumitru!…

…După ’90, Liță Dumitru, maestrul recuperărilor, al paselor și al loviturilor libere, se întorcea acasă, din Germania, ca antrenor. A pornit în noua carieră la timona „bancarilor” (’94-’95), cu nume schimbat (FC Național), a urcat, apoi, pentru un an, sub Parâng, promovând Jiul în Liga I, dar gândul lui era Giuleștiul. Unde a revenit, acum ca antrenor (’96-’97). Rocar-ul (’98) și Iașul (2000)- ultimele echipe din așa-zisa înaltă societate” a fotbalului românesc. Acolo, unde, din păcate, un fost mare fotbalist, care și-a etalat și excelente calități de antrenor, Liță Dumitru, nu are loc din cauza firii lui incomode, mereu dispus să spună ce gândește, respingând compromisurilor și minciuna. În loc să danseze, acolo unde îi este locul, pe prima scenă, ocupată și de neicanimeni aduși de pe nicăieri, Liță Dumitru antrenează pe Concordia Chiajna, în „B”. În campionatul trecut, după tur, echipa de la margine de București avea mari șanse de promovare. Au avut, însă, unii grijă să-l blocheze pe „jandarmul lui Pele”.

Mareșalul din „Noaptea generalilor”!

GAVRIL PELE BALINT. Născut pe 3 ianuarie 1963, la Sângeorz Băi, în Bistrița-Năsăud. La echipa Hebe, din localitatea natală, a pornit în frumoasa aventură a sportului-rege, la 11 ani. În ’78, este selecționat pentru „Luceafărul”, fosta Academie a fotbalului nostru, absolvită și de Hagi. Trei ani, și la Luceafărul și la Gloria Bistrița (la ambele în B!), după care saltul la Steaua. 5 titluri, 3 Cupe, golgeter al României (’90), 265 de jocuri pe prima scenă (69 de goluri), 34 de partide în Națională (14 goluri), trei ani în Spania, la Burgos (’90-93), unde și-a încheiat prematur cariera de jucător, din cauza unei grave accidentări.

Dar, peste toate,strălucește  Cupa Campionilor Europeni, câștigată uluitor, de Steaua, la Sevilla ’86, în acea „noapte a generalilor”, unde Gabi Balint s-a dovedit Mareșal și a transformat unul dintre cele două penalty-uri (celălalt a fost opera lui Lăcătuș), prin care echipa noastră a detonat „bomba” fotbalului internațional, luând Trofeul favoritei Barcelona, după un 2-0 de senzație! A urmat, în februarie ’87, Supercupa Europei, la Montecarlo (1-0, cu Dinamo Kiev, prin golul bunului său prieten, Gică Hagi).

În CV-ul poleit cu aur european al lui Gavril Pele Balint figurează și un „bronz” Mondial, obținut cu juniorii, în Australia, în ’81. Peste 9 ani, impresiona și la Mondialul seniorilor, la Coppa del Mondo ’90, în Italia, unde a marcat două goluri pentru Naționala noastră (unul de mare greutate, în poarta Argentinei lui Maradona, la acel 1-1).

Dincolo de gazon, cariera lui Gabi Balint a început ca director sportiv al FRF, postură din care a urmărit, la fața locului, inegalabila Vară californiană, în ’94, a „Generației de aur”. Dacă nu ar fi fost acea accidentare blestemată de la Burgos, cu siguranță că Pele Gavril Balint s-ar fi aflat în arenă la Pasadena, alături de coechipierul de la Luceafărul și Steaua, Gică Hagi!

După World Cup ’94, pe toamnă, Gabi Balint a părăsit biroul și a trecut pe gazon, ca antrenor. „Secund” lui Puiu Iordănescu, la Națională, ajunge la Euro ’96 (Anglia) și Coupe du Monde ’98 (Franța). Dincolo de Națională, melomanul Gabi Balint a antrenat, în ’98,  pe FC Bihor, numai 7 etape, pe Sportul Studențesc (’99-2000, în „B”), după ce a fost și „Șeriff” de Tiraspol, revenind la ipostaza de „secund” (al lui M. Lucescu la Galatasaray), apoi numai 5 meciuri „locotenentul” lui Hagi, la Națională, și la Galata. Singura „bancă” din Liga I românească, Poli Timișoara, unde Gabi Balint a stat numai 16 meciuri (28 februarie-31 mai 2009), fiind demis surprinzător în primăvara trecută!

Gabi Balint s-a dovedit și un excelent comentator TV. Înainte de „aventura” timișoreană, a încântat prin sobrietatea, stilul elevat și, logic, competența din comentariile sale de la ProTV și Sport.ro. Poate acesta este viitorul unui alt mare om de fotbal de la noi, incomod prin seriozitate, competență și personalitate!

***

…Anul acesta s-a deschis sentimental cu Liță Dumitru și Gabi Balint, două Legende ale fotbalului românesc. Cred că merită un buchet de gânduri alese din partea celor care iubesc sportul adevărat!

Bye, Bye, 2009! Vai, vai 2010?

…Te duci și tu, 2009! Mai ai câteva ore. Ca ieri te întâmpinam cu șampanie, focuri de artificii și Mari Speranțe. Asta este soarta voastră, a anilor, să vă năruiți, când vă e universal mai drag, ca oamenii de zăpadă, ca frumoasele castele de nisip, ca noi, muritori mereu visători…

…Ai fost tu, oare, 2009, mai bun decât antecedentul, cum ne-am urat cu toții când te-am întâmpinat? Cum îl vom primi, mâine, la miezul nopții, și pe 2010, semn că ai avut și multe zile negre?… Sau, într-un puseu de anticipație lucidă, ar fi mai indicat să ne urăm pentru Noul An „să nu fie mai rău ca acesta de care ne despărțim!”?… În fond, cu ce te prezinți tu, 2009, acum, la ora despărțirii, a trecerii în istorie?

…Un an de criză. Financiară, că despre cea morală era cazul să vorbim mai demult. Unii (mai nihiliști sau mai analitici?) au precizat: a fost începutul de criză!…

Un an cu nivelul de trai scăzut brusc, tocmai când începusem să credem în promisiunile ălora de sus…

Un an care a dus numărul șomerilor la 680.000! (Cifră bună, din moment ce viitorul care bate la ușă anunță atingerea cotei 900.000!?!)…

Un an cu o campanie electorală care a bătut toate recordurile de nesimțire, mârlănie și abjecție. Mizeră campanie electorală care nu a schimbat nimic: avem același președinte, același premier, aceeași aroganță a celor corupților cocoțați la bucatele țării…

Un an în care printre Europarlamentarii români am întâlnit și numele lui Gigi Becali și EBA (Elena Băsescu, fiica președintelui!), ceea ce definește suficient bășcălia de pe scena politică românească…

Un an în care corupția a atins cote de avarie, cum au zis Forurile internaționale. Numai liderii noștrii se fac că muncesc. O mână spală pe alta, doar…

Un an în care sportul românesc nu și-a oprit căderea liberă. Naționala de fotbal a mai ratat un turneu final (al 4-lea consecutiv, din 2000 încoace!), oferindu-ne la despărțirea de preliminarii o lingură de mătrăgună: 0-5 cu Serbia, la Belgrad! Ca și locul 8 pe care a căzut, din iluziile noastre de medalii, Naționala feminină de handbal, la Mondialul de lângă Marele Zid!…

Un an în care ambasadorul nr. 1 al României, sportul, a ajuns iarăși minge de ping-pong politic. I-au fost impuși să-l conducă ageamii dubioși, de gen feminin, o madame Ridzi ajunsă cu dosar penal, după ce a băgat mâna până la cot în bugetul și așa mic, schimbată, la nici trei luni, cu doamna Plăcintă de la Focșani, care îmbrăcase la patru ace protipendada politică, însă habar n-avea de fenomen. Asta, în timp ce o somitate ca Octavian Belu își dădeau demisia, nemaisuportând impostura, iar marele Ilie Năstase nu-și poate încă deschide Academia de tenis, la care ar duce toate drumurile Europei…

Un an în care sportul nostru a mai demonstrat o dată că ascunde în el semințe de miracol: Marian Drăgulescu, dublu campion mondial, la gimnastică, Remeș Dumitrescu, aur, la Mondialele de scrimă, Lucian Bute, campion mondial la box profesionist! Nu poți trăi, însă, numai sperând la infinit în minuni!…

Un an în care cultura românească a plătit și ea tribut crizei financiare. Cel puțin Festivalul Național de Teatru a avut un buget înjumătățit, încât n-a mai putut fi adusă decât o trupă din străinătate (din Paris, cu piesa lui Eugen Ionescu, „Cântăreața cheală”!), iar actorii români care au jucat pe scenele Festivalului n-au primit un bănuț! Oricum, teatrul românesc nu moare, chiar dacă directorii de teatre s-au văzut obligați să trimită actorii în șomaj pentru 7 (șapte) zile!?!…

Un an (încă unul!) în care dramaturgia autohtonă contemporană a fost ignorată de către directorii de teatre, cu excepțiile de rigioare. Uniunea Scriitorilor n-a acordat Premiul pentru dramaturgie, deși existau câteva cărți de luat în seamă, care Uniune patronează un apreciat Club al dramaturgilor români, cu spectacole-lectură în premieră, în fiecare lună (Premiul pentru piesa anului citită la acest club a revenit lui Horia Gârbea)! Într-un scurt dialog (purtat înaintea începerii Festivalului Național de Teatru) cu remarcabilul om de cultură Ion Caramitru, directorul Naționalului bucureștean și al UNITER-ului, i-am replicat, la afirmația că „nu prea sunt texte bune”, susținând cu argumente că „texte există, însă nu sunt citite de către directorii de teatru și regizori, ba nici de către toți membrii diferitelor jurii”. Se citește tot mai puțin astăzi!…

***

…Aceste ultime zile din 2009 mă fac să cred că îl vom regreta. Nu de alta, însă cei care în campania electorală promiteau marea cu sarea, odată reinstalați în jilțurile lor pline de carii au suferit o mizerabilă amnezie și anunță națiunea: din 1 ianuarie 2010 multe se vor scumpi. Fără ca salariile să crească cu vreun leuț prăpădit! Vor exploda prețurile la alimente, carburanți, „vicii” (țigări, băuturi, noroc că nu au fost legalizate bordelurile!) etc. Spre exemplu…

Pâinea noastră cea de toate zilele, tot mai neagră, se va scumpi de poimâine cu 5-10%. Carnea de vită, cu 50%!!! Cea de porc, cu 25-30%. Cea de pui, 20-25 %. Benzina-cu 20%! Țigările-cu 30%. Curentul-cu 4%.

Tot în 2010, numărul profesorilor se va reduce cu…15.000! Vai de poporul care nu-și educă tineretul!…

Și tot așa, într-o inconștientă veselie guvernamentală, care nou-vechi guvern a mai tras un chef, la Sinaia, la ziua protejatei nr. 1 a lui Băsescu, cine alta decât madame Udrea, căzută tot în echipa învinșilor de realitate de la Palatul Victoria…

În 2010, sportul nu va mai avea minister, împreună cu tineretul, el fiind aruncat la grămadă cu alte compartimente. Prin ceață deasă se vede Olimpiada londoneză din 2012. Rușine, domnilor guvernanți, care n-ați căutat decât capital de imagine de pe urma sportului pe care îl asasinați cu bună știință!…

…Drama este că unii din „echipa de zgomote” a guvernului (nou-vechi) încearcă să ne convingă că „nu se măresc prețurile, ci se indexează”!?! Ce pretenții să avem de trăpași de „second hand”, când noul-vechiul premier a fost făcut de râsul lumii, aseară, de televiziuni, care i-au prezentat „speech”-ul din 30 octombrie, în care declara textual, cu o decizie guvernamentală fluturată electoral în fața camerelor: „Curentul și gazele nu se vor scumpi în anul viitor!”. Băiat isteț, Milu, mână dreaptă a Cotroceniului, și-a luat, atunci, în final de octombrie, măsuri de securitate: „Dacă am fost mințit cu datele care le am, vă mint și eu!”. Ne-ați mințit, domnule Boc, bloc 4, devenit, ca într-o piesă de teatru, în România, Minciunică!

…Ați mințit, mințiți și veți minți, deloc respectați alergători după ciolan care vă autointitulați politicieni! Mințiți dureros, încât cu greu vor mai petrece, la cumpăna dintre ani, de mâine noapte, cei mulți care, de poimâine se vor întreba cum vor mai supraviețui?!

***

…Personal, am avut un an cu lumini și umbre. Important este că am supraviețuit. Cu sănătatea, în primul rând. Profesional, marile bucurii mi le-a adus dramaturgia. Mențiune la „Concursul de comedie românească festCo ‘2009”, în mai, pentru piesa „Filozofia bășcăliei”, care, șlefuită de mai multe ori, a ajuns în volumul cu același titlu, apărut în noiembrie. (Încântat de titlu, Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, a afirmat în public că vrea să deschidă noua sală din Militari cu o piesă de Olga Delia Mateescu și alta de…Mircea M. Ionescu. S-a lungit lista mea cu promisiunile directorilor de teatru!).

Tot în final de an, am fost prezent în echipajul Teatrului Alexandru Davila din Pitești, care, la Festivalul internațional al teatrului de studio, a primit pentru spectacolul „Jucătorul de baseball” (piesa mea, regia-experimentatul Matei Varodi) „Premiul pentru valorificarea și promovarea dramaturgiei contemporane românești”.

Am pus punct final la a 30-a piesă a mea, sprintez spre „Căderea cortinei” la comedioara „Vând tribunal particular”! Dramaturgia, drogul meu moral, pe care unii încearcă (fără succes!) să mi-l interzică…

…Bye, Bye 2009! Vai, vai 2010?…

„Circul” continuă

…Gata, este oficial! Chiar dacă a evitat cu încăpățânare nedemnă să recunoască, în ultima lui conferință de presă (sau de pește?!), de ce a evadat din Bărăgan, Dan Petrescu a luat-o pe drumul cu spini ai diviziei secunde din Rusia. Evadare de la Urziceni pe un vagon de bani, care se vor tripla, dacă, în noiembrie 2010, va promova pe Kuban Krasnodar. La banii care îi are mai-marele cazacilor, totul ar părea un marș triumfal, numai că, anul acesta, Kuban (nicio legătură cu Guban, fabrica de încălțăminte de la noi!) a retrogradat din Liga I cu tot bugetul ei de 18 milioane de dolari!!! Acestea fiind zise, drum bun, cale bătută la ruși, Dan Petrescu!…

…Cine vine în locul „Bursucului”, la echipa campioană, cea care pe final de februarie va da piept cu Liverpool chiar în orașul Beatlesilor? Circulă tot felul de variante. De la antrenori străini la Hagi, Andone, Ilie Dumitrescu etc. Cel mai mult (și mai contradictoriu) se discută, însă, despre aducerea lui Răzvan Lucescu, selecționerul! Înghesuit de ziariști, managerul ialomițenilor, Mihai Stoica, a recunoscut că a făcut demersuri să-l transfere la Urziceni pe antrenorul Naționalei, măcar pentru returul campionatului. Variantă care i-a surâs de minune Lucescului cel mic, din moment ce și Seniorul, aflat în vacanță prin țară, a ieșit pe mai multe posturi de televiziune și a susținut dedublarea fiului: echipa reprezentativă-Unirea Urziceni. Asta amintind și de excepționalul CV al lui Mircea Lucescu, care a fost dat afară nedrept de la Națională, în ’86, după un 4-0 sec, la București, cu Austria! Motivul? Antrena și echipa tricoloră și pe Dinamo! Iar cei de la Steaua nu prea agreau o asemenea dublă postură…

…Aducerea juniorului Lucescu la cârma campioanei en-titre a stârnit o avalanșă de discuții pro și contra. Brașovul, echipa de la care junele Răzvan a plecat la Națională, a sărit prima, dând de înțeles de un anume „gentleman agreement”. Timișoara a scos și ea sabia, prin Marian Iancu, patronul bănățenilor motivând cu subtilitate că l-ar dezamăgi un eventual accept al lui selecționerului, din moment ce și el l-a curtat insistent înainte de a începe aventura tricoloră. Nici în Federație opiniile nu-s clare. Ionuț Lupescu afirmă că Răzvan Lucescu are contract ferm cu FRF, iar un cumulul de funcții, cu Urziceniul, este exclus! „Nașul” nu are încă o  opinie clară. Numai că îl obligă „manevra” cu mutarea alegerilor din aprilie în final de ianuarie 2010, schimbare datorată, în argumentarea lui Mircea Sandu, „Naționalei, care trebuie să aibe un program bine pus la punct de echipa federală în vederea atacării preliminariilor pentru Euro 2012”! Dacă bossul federal va accepta ca Răzvan Lucescu să pregătească și Naționala (e drept cu numai două amicale în primăvară, înaintea debutului oficial din toamna preliminariilor CE) și Unirea Urziceni, atunci motivarea neașteptatei schimbări de calendar a „alegerilor presidențiale” devine nulă. Sau, în cel mai rău caz, rămânem în sofism, atât de drag tuturor conducătorilor (nu doar din sport!) României de azi!

…Unii consideră că Răzvan Lucescu este tentat de repetarea „istoriei celebrului lui tată” datorită unei căruțe de bani pe care barosanul din Bărăgan i-ar oferi-o selecționerului (250.000 euro până la vară; 500.000 euro, în eventualitatea eliminării Liverpool-ului). Bani, nu glumă, chiar dacă familia Lucescu nu duce lipsă de așa ceva. Seniorul Lucescu motivează decizia lui „și Națională și Urziceni” pentru nevoia de experiență a competentului său fiu. Argument valabil la o primă vedere, care ascunde, însă, vârful unui bumerang: dacă Razvan are nevoie de experiență, ce caută el la timona Naționalei?!

…În acest circ al declarațiilor contradictorii, se amintește și de exemple mai recente, când antrenori de Națională au condus și echipe de club. Doi olandezi. Hiddink, care a antrenat Naționala rusă și în paralel, pentru un sezon, pe Chelsea. Iar acum, alt olandez, Advocaat, și la timona lui AZ Alkmaar și la cea a reprezentativei Belgiei. Ambii, însă, cu o experiență triplă față de cea a lui Răzvan Lucescu și în contexte total diferite. În țări cu civilizație de secole. Pe când, la noi, ar fi suficient ca Urziceniul, cu Lucescu junior să piardă în fața Interului Curtea de Argeș și a Unirii Alba Iulia, să zic, ca numărul și virulența contestatarilor să se amplifice. Ceea ce n-ar face decât să amenințe și climatul Naționalei, și așa destul de șubrezit după încă o ratare (a patra în ultimii 12 ani!) a unui turneu final!

…Personal, consider că, dacă ar accepta „dubla ipostază”, tânărul, inteligentul și competentul (însă încă neexperimentatul la nivelul primei reprezentative) Răzvan Lucescu ar avea mai mult de pierdut decât de câștigat, pe termen lung (nu pe țechini de azi ai lui Bucșaru!). Căci, de regulă, „cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul”. E bine să ne aplecăm mintea și la înțelepciunea din popor!

„Bursucul” și conferința de pește

…Astăzi, în prima zi din ultima săptămână a acestui an, Dan Petrescu, antrenorul demisionar al echipei campioane Unirea Urziceni, a programat o conferință de presă. La București. Cum, peste noapte, destinația „Bursucului”, Dinamo Moscova (locul 8 în prima divizia rusă), s-a mutat la vreo mie de kilometri, mai spre sud, în liga secundă (!?!), așteptam multe despre verdictul așa-zisului „cel mai bun antrenor român din 2009”. Din păcare, a fost o conferință de presă melodramatică, plină de regrete, de laude, de la patron la femeia de serviciu și toată floarea cea galonată a trupei din Bărăgan, cu un refuz jenant de spune de ce a renunțat la o „dublă” europeană de mare ecou (cum este cea cu Liverpool, în „optimile” Europei League!) pentru liga secondă din Rusia?! Un eveniment terminat în coadă de pește, căci Dan Petrescu a ținut-o, de la un cap la altul al întâlnirii cu presarii, cu „motivul personal al deciziei sale”, cu „cea mai bună alegere pentru mine și familia mea”, cu „un proiect asemănător celui de la Urziceni” etc. Nici o curiozitate a ziariștilor n-a putut trece de zidul „despre motivul deciziei mele nu vreau să vorbesc”, „nu pot să vă spun”! Ba, beneficiind și de o asistență venită, parcă, adormită de la o petrecere, n-am aflat nici la ce echipă va merge Dan Petrescu în Rusia! Incredibil, dar adevărat: niciun ziarist prezent nu a pus întrebarea elementară: Dinamo Moscova sau Kuban Krasnodar? A trebuit să accesez agențiile străine și să aflu din sursă rusă, mai exact de la „Itar Tass”, că „Dan Petrescu a semnat un contract pe trei ani cu formația Kuban Krasnodar”, retrogradată în noiembrie din prima divizie rusă!

…Motivul despre care Dan Petrescu n-a vrut, n-a putut (Sic!) să vorbească, pare să îl reprezinte banii. Ar fi vorba de 1(un) million 500.000 de euro de la patronul lui Kuban Krasnodar, un miliardar care este și guvernatorul regiunii! Plus bonusuri astrale pentru revenirea imediată pe prima scenă, pentru vise europene, ca ale lui Rubin Kazan, ultima dubla campioană. Nu văd de ce a fugit, ca Agiuță de tămâie, „Bursucul” de acest element. Doar nu furase acești bani, ei însemnând o recunoaștere a valorii lui!… Ermetismul lui („Nu pot să vă spun”!?!) a dat imediat drumul la speculații, Kuban Krasnodar fiind o vreme susținută de NKVD (KGB)! Să îi fi pus rușii condiții din start? Să fie vorba despre elemente „strict secrete”? Cert este că Dan Petrescu a lăsat campioana, Europa League, „visul englezesc” pentru această trupă Kuban Krasnodar (care a folosit 27 de antrenori în ultimii 16 ani!) și va lua, în martie, startul în liga a II-a rusă!

…”Dan Petrescu se duce la mai bine din punct de vedere financiar, dar mai rău fotbalistic”, a sintetizat momentul Andrei Mureșan, bistrițeanul care a jucat șapte partide la Kuban, în campionatul trecut. Clar ca bună-ziua sau ca zăpada care cade acum în umbra Ceahlăului, unde mă aflu. Banii să trăiască! Mai să-l încolo de Liverpool…

…Aș fi vrut să aflu de la respectatul (până în această iarnă) Dan Petrescu ce știe despre Krasnodar, dincolo de vagonul de bani, de potența financiară a patronului care a pus umărul ca orașul vecin Soci să obțină organizarea Olimpiadei Albe din 2014? Cum el, incredibil de secretos, n-a spus nici unde va antrena, am accesat site-urile. Și am aflat lucruri interesante… Kuban, este râul care trece prin Krasnodar. Orașul, fondat de cazaci, are 800.000 de locuitori, un stadion de 30.000 de locuri și se află la o mie de kilometri de Moscova și la nici o sută de kilometri de Marea Neagră. Este una dintre cele mai frumoase localități din Marea Rusie, cu al doilea ritm de dezvoltare după Moscova! Normal, deci, să viseze și cu fotbalul dincolo de divizia secundă. Unde, vrea, nu vrea să recunoască, Dan Petrescu va antrena până va găsi o „filieră occidentală” sau (de ce nu?) va fi dat afară!

Când vorbești de Anglia și ajungi în… Rusia!

…Nu se putea ca acest 2009 să nu se încheie cu încă o „bombă” mediatică, măsura exactă a mentalitații noastre despre marea performanță. A demisionat Dan Petrescu, antrenorul echipei campioane, cel mai bun coach român al anului (după ancheta „Gazetei”; în opinia mea în cel mai fericit caz la egalitate cu Mircea Lucescu, deținătorul Cupei UEFA în 2009!). Vestea nu mă surprinde, de vreo jumătate de an, mai exact înainte de a începe noul campionat, timonierul Unirii Urziceni anunțând sus și tare că s-a decis să plece, fiind sătul de cum e tratat în România, cu bătaie directă la arbitrii. (Argument nu tocmai implacabil, din moment ce, în campionatul trecut, cel când a detonat „bomba”, cucerind laurii cu modesta trupă din Bărăgan, fluierașii i-au făcut cadou cel puțin cinci puncte-victorie cu Dinamo și egal cu Rapid, ambele la Urziceni-, ca și succesul din ultima deplasare a actualului tur de campionat, la Piatra Neamț!). Lăudat de toată lumea pentru frumoasa toamnă europeană cu Unirea (adunând 8 puncte din grupa cu Sevilla, Stuttgart și Rangers, ceea ce l-a propulsat în „optimile” Europei League), Dan Petrescu și-a reafirmat dorința de a pleca „mai sus” sau „la mai bine”, vorbind entuziasmat despre Anglia, visul lui născut după frumoasa carieră de jucător la Chelsea. Cum, însă, perfidul Albion n-a vibrat la declalațiile de dragoste ale „Bursucului”, nici măcar după acel 4-1, de la Glasgow, în fața figuranților de la Rangers, creatorul de miracol din Bărăgan a trimis el un CV la federația scoțiană! Care ofertă, probabil, se află în studiu, și astăzi, când Dan Petrescu și-a reziliat contractul cu patronul Dumitru Bucșaru. Despărțire amiabilă, se spune. Ceea ce iarăși n-a surprins pe nimeni, ambele părți câștigând incredibil în mariajul de doi ani.

…Ceea ce a surprins (cel puțin pe mine!) este direcția spre care o va lua filo-englezul, anglo-saxonul: spre Moscova, de parcă auzi replica aceea celebră din „Trei surori”, piesa de rezistență a lui Cehov: „La Moscova, la Moscova!”. Moscova era un vis… La Dan Petrescu este un calcul rece. Rușii, dispuși să investească masiv în fotbalul de top, i-ar oferi cam 1 (un) milion și 200 de mii $. Sumă frumoasă, nimic de zis. Când afli, însă, că echipa ce oferă acest dar financiar este una de locul 8 în campionatul rus, Dinamo Moscova mai exact, începi să te întrebi unde mai sunt visele de mărire ale tânărului și talentatului antrenor Dan Petrescu?! Și cum rămâne cu acea dragoste obsesivă față de fotbalul englez?!

…Mulți susțin că Dan Petrescu a acceptat fără să clipească aceasta ofertă de la Răsărit de teamă să nu rateze totul. Căci Unirea s-a cam uzat și lupta se anunță foarte grea în primăvară, cu CFR Cluj, Steaua, Timișoara (mai ales), Rapid și Vaslui, iar scoțienii ăia zgârciți n-au bani de aruncat pe experimente. Nu de alta, însă Dan Petrescu a venit la Urziceni tot din Est, de la Wisla Cracovia, unde n-a rupt gura Poloniei. Așa că, analizând pragmatic, a preferat banii în schimbul bătăliei pentru împlinirea visului britanic. Care vis, zic eu, ar fi avut o mare șansă după „dubla” cu Liverpool, căci un eventual succes (cu mult noroc!) ar fi deschis drumul spre mari bănci tehnice pentru fostul jucător al lui Chelsea. Ce să fie în opțiunea „Bursucului”: realism, mercantilism sau graba noastră oarbă  după bani care strică treaba?

…Deloc întâmplător, susțin, primii doi antrenori români ai anului 2009 ar putea antrena ambii, stagiunea, viitoare, în fostul spațiu sovietic: Mircea Lucescu pe Șahtior Donețk, în Ucraina, Dan Petrescu, pe Dinamo Moscova (de ce nu ȚSKA, Steaua moscovită?!), în Rusia. Asta să fie valoarea tehnicienilor noștri?! Întreb, pentru că, exceptându-l pe Ștefan Kovacs, triumfător în lume cu Ajax Amsterdam și ca director tehnic al Federației Franceze de Fotbal, n-avem niciun antrenor-fanion în West sau, dacă vreți, în galeria de aur a fotbalului mare. Lucescu a stat doar șase luni la marele Inter Milano, fără rezultate, Loți Boloni a dansat frumos doar o vară în Portugalia și a câștigat un titlu cu Standard Liege, în campionatul belgian, unul de mâna a doua. Trecerile repetate prin Balcani (tot Mircea Lucescu s-a impus și aici, câștigând titlul Turciei și Cupa UEFA, cu Galatasaray, „aurul” otomanilor și cu Beșiktas), prin Panama, Armenia, Emiratele Arabe și atâtea alte țări exotice, nu fac decât să amplifice criza. De aceea mă cam deranjează graba lui Dan Petrescu de a o lua spre Rusia. Vreau să cred că doar a amânat „marea debarcare” în Anglia. Sau a compromis-o?!

La bordel, cu Marx, Lenin și Stalin

…De ani buni, Teatrul de Comedie din Capitală nu oferă doar spectacole bune și foarte bune, ci și Evenimente. Cum este și „Casa Zoikăi”, spectacol de excepție, de la autor (Mihail Bulgakov), la regizor (Alexandru Tocilescu) și actori, care, pun rămășag, se va juca ani buni cu „casa închisă” și se va umple de premii la Festivaluri (firește, dacă se va respecta criteriul valorioc și nu „jocurile de culise”!).

…Bulgakov se întoarce pe cai mari pe scena românească, după „Maestrul și Margareta”, „Cabala bigoților” și „Fuga” (spectacol de mare ecou jucat la Comedie, acum 15 ani). Azi, cu un text din 1925  interzis în Rusia natală. Cum să treacă de ochiul vigilant al stalinismului o asemenea piesă atât de acidă cu societatea sovietelor?!

Pe scurt, în centrul Moscovei, într-un apartament cu 6 camere, ființează un atelier de croitorie și „o școală de croitorese pentru soții de funcționare și muncitoare”, în fapt un frecventat bordel. În „atelierul” Zoiei Denisova Pelț (extraordinar rol realizat de valoroasa actriță Virginia Mirea), ziua tronează un tablou cu Marx, care noaptea e întors să apară un lasciv nud de femeie, în ton cu seratele încântătoare, cu droguri, și „prezentările de modă”. Prin „Casa Zoikăi”  circulă pe „dublu sens” mulți și multe.  Verișorul patroanei, creierul afacerii, un bișnițar de viață care, scăpat de la „rece”, vinde conducători (portretele lui Lenin și Stalin), oferind un alt rol mare pentru George Mihăiță, după cel din „Revizorul”; un conte (Gelu Nițu, impecabil) care se acomodează cu perioada de tranziție drogându-se; Fata din casă (Mihaela Teleoacă, fantastică forță scenică pentru premianta de la ultimul Festival teatral Pitești, noiembrie 2009,  cu piesa „Fitness”); un director comercial (Valentin Teodosiu, remarcabil și în acest spectacol), doi chinezi-traficanți de cocaină (Dragoș Huluba și Aurelian Barbieru,  cu mult farmec); manechinul Alla (nu Pugaciova, ci Vadimovna), rol mic, frumos  creat de Emilia Popescu; croitorese, trei „doamne iresponsabile”, doi tovarăși anchetatori etc. Cu toții vegheați de administratorul blocului, „subdezvoltat intelectual” și corupt (Gheorghe Dănilă, veșnic tânăr în umorul lui tonic). Ca tabloul societății rusești (de atunci, de azi?!) să fie complet, mai are loc și o crimă pentru bani. Unul e ucigașul (chinezul Heruvim), altul „făptașul” oficial (Zoika)!

…Alexandru Tocilescu realizează o montare cu ritm seducător, în decorul funcțional al Vandei Maria Sturdza, cu muzică fericit aleasă (Gabriel Basarabescu) și viză coreografică (Păstorel Ionescu). Cu vervă nestăvilită, inventivitate structurală, atent la detalii și la întreg, lordul regiei românești oferă un spectacol de zile mari.  Nu-i doar comedie, minunat gândită și jucată, ci și o tulburătoare felie de etică a istoriei, cu final trist, amar, cum este și acel sistem care a ucis milioane de oameni și a mutilat generații de suflete. Ceea ce Alexandru Tocilescu și-a propus să nu uite, de dragul ignoranței Prezentului, care are și el atâtea bordeluri!

Asaltul tupeiștilor asupra bunului simț

…Zvonul, aprobat în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, luni, la prânz, și cotestat, câteva ore mai târziu, de președintele forului autohton, aflat pe un pat de spital în Franța, la Nisa, face în continuare valuri. Diminuarea salariilor jucătorilor nu mai e o glumă, un moft, ci un efect logic al crizei financiare profunde ce a lovit nu doar România. Așa se face, spre un exemplu, că Rapid a jucat multe partide din toamnă pe zâmbete, de amorul fotbalului, că Dinamo anunță pentru 2010 un buget la o treime față de anul care se duce, că la Craiova nu prea mai sunt bani, că în Ghencea s-au redus destule salarii. E criză, nu doar valorică!

…Spre lauda lor, unii fotbaliști din mediocrul areal autohton au înțeles situația și au acceptat, firește fără zâmbet pe buze, să li se diminueze salariile. Cu 20%, 30%… Printre ei, Claudiu Niculescu, Marius Niculae și Florin Bratu de la Dinamo, Clau-gol având o replică absolute remarcabilă: „Cum să mai vină Moș Crăciun, la Dinamo, când am avut un sezon atât de slab?!”… Numai că o asemenea maturitate în evaluarea momentului (criza financiară și cea de rezultate a „câinilor roșii”) a fost imediat taxată de colegii de vestiar, gata să-i acuze cu vorbe necugetare. Sigur, când se umblă la buzunar, nimănui nu-i face plăcere. Aici, însă, principalii vinovați nu sunt figuranții din ultima toamnă din „Groapă”, ci conducerea de club! Acei șefi (când Borcea, când Badea, când Turcu!) care au tot anunțat sancțiuni drastice pentru abaterile de la programul unui sportiv de performanță, ca, peste noapte să-și anulat decizia întemeiată. Ceea ce a dat apă la moară chefliilor, Tamaș, Pulhac și Adrian Cristea fiind remarcați mai mult prin night club-uri decât în jocul unei echipe care în fiecare an vrea Cupa și campionatul (cum altfel?). Și cum mai vine chiar președintele Federației și cheamă jucătorii la grevă, la părăsirea antrenamentelor (!?!), ba le mai și plânge de milă cu lacrimi electorale de crocodile, cum să mai înțeleagă Tamaș, Pulhac, Cristea și atâția alți petrecăreți că ei sunt plătiți să joace, să facă performanță, nu doar să se echipeze pentru apariții jalnice pe terenul de fotbal și recorduri la „fitze” nocturne?!

…Asaltul de iarnă al tupeiștilor care au uitat să mai fie fotbaliști este efectul absolut logic al mentalității ce guvernează conducerea sportului-rege la noi, de la cluburi la Ligă și Federație. Cu toții trebuie să studieze atent „fenomenul Urziceni”! Seriosul antrenor Dan Petrescu n-a făcut o clipă rabat de la disciplina spartană fără de care, astăzi, nu mai poate exista sport de performanță. La noi, cu excepțiile de rigoare, plezirism, cât cuprinde! În teren, dar, mai ales, acolo, sus, în lojile celor care se numesc patroni de echipe. Din nefericire, mulți dintre ei nu sunt decât demolatori de legende…

Pretențiile astrale ale pigmeilor

…Forfotă mare în culisele fotbalului românesc și pe final de an. Chiar dacă se află într-un spital din Nisa, unde a suportat două grele operații, la colon și la ficat (să-i dea Dumnezeu sănătate!), președintele FRF, Mircea Sandu, alias „Nașu'”, este foarte activ. A devansat ziua alegerilor pentru noul (vechiul?) președinte federal, din 10 aprilie la… 25 ianuarie 2010! Pretextul? Noua (nu tot vechea?) echipă federală să aibe timp pentru a pregăti ca lumea preliminariile Naționalei în vederea Europenelor din 2012! Asta, dacă vreți, sună clar a o recunoaștere publică a rateului pe care „echipa de la FRF” l-a dat cu ultimele trei Mondiale, pierdute consecutiv, bașca Euro 2004! Adevărata cauză a acestei „lovituri” de maestru o reprezintă, însă, reducerea timpului afectat campaniei electorale a rivalilor „Nașului”, Constantin Iacov (declarat) și, mai ales, Gică Popescu (va anunța dacă va candida de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie).

…N-a fost, însă, singurul „as” din strategia „Nașului”. Cum el era internat, suplinitorul legal în cazuri extreme, vicepreședintele Ligii, Mitică Dragomir, alias Corleone (cum altfel, lângă un Goodfather?!), a condus Comitetul Exectuiv, de luni 21 decembrie, spre o decizie în stare să irite multă lume: reducerea unilaterală a salariilor tuturor jucătorilor de fotbal din România cu până la 50%! Propunere susținută și de cluburi care susțin că le-a lovit serios criza (Dinamo și Steaua). Atât a trebuit, să vină vorba de bani, că toată lumea fotbalului autohton, ajuns de râsul Europei, a luat foc. „Nu se poate”, „Nu-i legal”, „Nu există temei juridic”. Ba, mai mult, de pe patul de spital din Nisa, „Nașu’ ” a sărit și el ca ars în apărarea jucătorilor și, implicit, a conducătorilor (ei vor vota pe 25 ianuarie!) care știu cum să jongleze conturile: „Dacă aș fi jucător, aș intra în grevă în secunda unu. Aș ieși din teren!”, a tunat, cabotin, președintele suferind, alimentând, în fond, mediocritatea în care se scaldă fotbalul autohton.

…Toți cei care sar acum în apărarea salariilor jucătorilor, de la șeful sindicatelor fotbaliștilor la președintele FRF, uită cu bună știință „electorală” că sumele încasate de figuranții de pe prima noastră scenă sunt EXAGERAT de mari, având în vedere lipsa de rezultate! Iar primii vinovați sunt patronii de club care, în orgoliul lor nemăsurat, au instaurat prime aberante pentru jocuri de doi bani găuriți. Când patru echipe din patru (CFR Cluj-liderul de toamnă, Steaua, Timișoara și Dinamo!) au eșuat lamentabil în Europa League, ratând primăvara continentală, când Naționala va sta tot în fața televizorului să privească un turneu final (n-a mai ajuns la așa ceva de la Euro 2000!), jucătorii și „echipa de zgomote” din jurul lor vor salarii internaționale! (Care, din cauza crizei, și ele s-au diminuat, printre excepții figurând Barcelona și Real Madrid). Poate că ar fi timpul să se acorde interes și performanței în acest „stat în stat” care se vrea fotbalul românesc! Nu ai rezultate, nu câștigi! Faci performanță, te umpli de bani, cum este cazul Unirii Urziceni, care, pentru locul 3 din grupa de Liga Campionilor (cu acces la primăvara europeană) a încasat de la UEFA nu mai puțin de… 9,5 milioane de euro! Fotbalului nostru în comă profundă îi trebuie clauze precise, nu…șmecherii de campanie electorală. Nu de alta, dar la cum se joacă fotbal în Liga lui Mitică, mulți dintre jucători ar trebui să aducă bani de acasă!

Premiu pentru contraperformanță!

…Cum se apropie finalul de an, cum febra premiilor cuprinde România. Criză, necriză, toată lumea premiază, cluburi, sectoare, primării, ziare, fundații, veritabile inundații scaldă finalul de an în ditirambi. Dacă ar fi și un triumf al Valorii, totul ar fi OK. Numai că, la noi, „ca la nimenea” (vorba din ’60, a lui Virgil Economu, important conducător în fotbalul românesc!), criteriul valoric a fost demult și în toate înlocuit cu cel al obligațiilor, relațiilor, prieteniilor, antipatiilor, al beneficiilor personale etc.

…Există și un Premiu de tradiție, al Gazetei Sporturilor, vechi de 43 de ani, când Galeria de viță nobilă se deschidea cu Nicolae Dobrin-ales Cel mai bun fotbalist român al anului 1966. Tot „Prințul din Trivale” avea să mai cucerească de două ori laurii (’67 și ’71). Două Trofee și pentru altă mare Legendă dispărută (Florea Dumitrache-’68, ’69). În Top-ul acesta al fotbaliștilor de vis, câte două Trofee și pentru Liță Dumitru (’73 și ‘ 75), Ilie Balaci (’81, ’82), Loți Boloni (’77, ’83). Trei trofee de cel mai bun fotbalist român pentru Cornel Dinu (’70, ’72, ’74), 4 pentru Mutu (2003, 2005, 2007, 2008!?!), 6 pentru Gică Popescu (’89, ’90, ’91, ’92, ’95, ’96) și 7 (șapte) pentru „Regele” Gică Hagi (’85, ’87, ’93, ’94, ’97, ’99, 2000).

…Studiezi acest tablou de preț și găsești motivație pentru mai toți. Mai puțin pentru… Trofeul de anul trecut (un an mediocru) și cel de anul acesta (submediocru!). Anul trecut, Cel mai bun fotbalist român a fost desemnat Mutu! Pentru ce?! Ce mare performanță a realizat el cu Naționala?! Poate aceea de a nu fi fost în trupa care a pierdut lamentabil, al Cluj, (0-3), cu Lituania, în startul preliminariilor Campionatului Mondial!

Anul acesta, alesul presei, cititorilor, al antrenorilor, conducătorilor de club, căpitanilor celor 18 echipe din modesta Ligă I a fost… Cristi Chivu! Îl respect pe Cristian Chivu, jucător serios, însă mă întreb și eu, ca tot omul lucid, fără vreun interes, ce mare performanță a avut Chivu în acest 2009 cu Naționala? Poate aceea de a fi fost căpitanul „11”-ului surclasat la Belgrad (0-5, cu Serbia!!!)!… „11” care avea să devină „10”, jucătorul cu banderolă (întâmplător Chivu?) fiind eliminat în min. 84, la 0-3, după unii cartonaș roșu căutat de fotbalistul lui Inter, ca să fie scutit de drumul obositor până la Piatra Neamț, pentru un meci oarecare, fără vreo miză (3-1 cu Insulele Feroe). Nu prea mă interesează și nici nu mă încălzește ce a făcut Chivu cu Inter Milano, când Naționala a ratat jenant, pentru a treia oară consecutiv, un Mondial! Așa încât, mi se pare un Trofeu acordat pentru contraperformanță! Paradox care, din păcate, în România (nu doar în sportul românesc!) a devenit un „modus vivendi”…

…Cum Academia sau Uniunea Scriitorilor din România consideră, uneori, că neexistând vreau candidat demn de Premiul anului respectiv, nu acordă Trofeul! De unde vin și zic: n-a fost un an în fotbalul românesc pentru care să deschidem șampania!

Mă bucur că  a gândit ca mine și confratele Cristian Geambașu, de la „Gazeta Sporturilor”, care nu a trecut vreun nume pe primele două locuri!

…De neînțeles plasarea lui Mircea Lucescu pe locul II în top-ul antrenorilor!?! Jos pălăria pentru ce minuni a reușit Dan Petrescu la timona Unirii din Bărăgan (titlul, locul 3 în grupa de Champions League, cu acces în primăvara de Liga Europei, pentru dubla cu Liverpool.) Numai că „Il Luce” a câștigat Cupa UEFA și a jucat finala Supercupei Europei (pierdută la mare l;uptă în fața Barcelonei!), la cârma Șahtiorului din Dombas. Care Cupă UEFA, vrem-nu vrem, înseamnă mai mult decât titlul în România și locul 3 într-o grupă (fie ea grea) din Liga Campionilor.

Poate, pe viitor, ar fi mai corect să alegem „antrenorul român” și jucătorul român” de acasă și cel de peste mări și țări! În numele Performanței, nu a unui an lamentabil al Naționalei și al celor 4 echipe (din 5!) pe plan extern!