Cavani nu-i cajiji!

…Fotbalul românesc este din nou desculț. Steaua s-a înecat din nou la mal, în prelungirile de sub Vezuviu, prin golul lui Cavani, din minutul 90+3, și nu mai avem nicio echipă în primăvara europeană. Asta, de parcă n-ar fi ajuns că în clasamentul FIFA fotbalul românesc a atins un prag istoric: locul 36, adică și sub Burkina Faso!?!

…Ceea ce pare o surpriză neplăcută la prima vedere reprezintă, în fond, o consecuție cât se poate de logică. Când toate merg catastrofal în țara asta, cum să fie fotbalul?! Cine conduce, în fapt, fotbalul românesc decât aceiași ciocoi de tip nou, baroni de mucava care cred că lumea a început și se termină cu ei. Că, dacă au făcut (cum au făcut!) mormane de bani, au dreptul să se erijeze în ultra-specialiști, profeți în absolut orice domeniu. De aici, și haosul în care a ajuns mai totul în România de astăzi, de la politică la economie și sport.

…Eliminarea Stelei, în prelungirile de la Napoli, nu-i singulară. În meciul tur, cu napoletanii, la București, trupa lui Gigi Becali (pe scurt Jiji, pentru o parte a peluzei) a condus repede cu 3-0, demonstrând că Napoli de azi e departe, departe de acea echipă din vremea lui Maradona. Numai că acel 3-0 inițial, devenit, incredibil, dar adevărat, 3-3, tot în prelungiri (mai exact minutul 90+7, când a marcat tot uruguayanul Cavani!), reprezintă argumentul suprem pentru labilitatea psihică. N-a fost doar ghinion, bluestem, la Napoli, din moment ce s-a întâmplat și la Middlesbrough, și la București. Stăm jalnic la capitolul volitiv, acesta-i adevărul crud, evitat de cei în cauză!

…Dovada elocventă o oferă patronul Stelei, nimeni altul decât guralivul Jiji, care, înaintea returului de la Napoli, declara că trupa lui -care joacă iarăși ca…Barcelona (Sic!)- va câștiga negreșit, în Italia, poate și cu 3-0!?! Nu știu dacă „laleaua neagră” a steliștilor, Cavali, a putut crede o asemenea bazaconie, din moment ce Steaua nu marcase vreun gol în Italia, în meciurile sale europene. El și-a văzut liniștit de treaba sa, a ratat, a ochit și bara (asta, apropos de ghinionul Stelei!) și a marcat efectiv când nu se mai putea face nimic. Și, uite așa, echipa aceea care s-a dus la Napoli să bată cu 3-0, a ieșit din cursă. Pentru că, după ce a reușit o primă repriză bună, dar fără să aibe nonșalanța patronului visător, a greșit grav după pauză, dedicându-se numai unui 0-0 salvator. Acum, patronul tună și fulgeră pe unii jucători, pe care i-a și pus pe „lista neagră”, uitând că primul vinovat de toate iluziile pierdute este chiar el. El care a schimbat antrenorii ca pe cămăși, ignorând o lege elementară a performanței: răbdare și stabilitate.

…Acum, fără să realizeze de ce i s-au înecat corăbiile la mal, don Jiji o ține tot pe-a lui: Steaua va câștiga campionatul și va juca în Liga Campionilor! Uitând că, după 18 etape, Steaua a iernat pe poziția a 6-a, iar distanța față de lider este de…10 (zece) puncte, latifundiarul din Pipera turuie ca o jucărie stricată: echipa lui va spulbera toți adversarii în primele șase etape din primăvară, iar în a 7-a rundă va bate Oțelul, la București, cu (țineți-vă bine, bine!) 7-0 (șapte la zero), fabulații care trimit cu gândul la necesitatea consultării unui psihiatru…

…Steaua de astăzi reprezintă un etalon perfect pentru realitatea românească. Orice alt comentariu mi se pare, efectiv, de prisos.

…Dacă nu se va înțelege, măcar în ceasul al…13-lea, că bâlciul deșertăciunilor din Liga autohtonă actuală este cauza-cauzelor, ne putem aștepta ca acest penibil loc 36 al fotbalului nostru să reprezinte curând un… succes! Căci, de la cap se strică toate…

Eveniment pentru „Cartea recordurilor” teatrului românesc!

…La Giurgiu, se pregătește un eveniment demn de „Cartea recordurilor” din teatrul românesc. Joi 16 decembrie, va vedea luminile rampei piesa „Tranka-Fleanka”, a debutantului Ion Bogdan Martin, care a primit Premiul I la Concursul „Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah. Ceea ce înseamnă că textul câștigător va avea premiera la 28 de zile după ce laureatul a fost anunțat oficial!!! Așa ceva nu s-a mai văzut prin lumea teatrului autohton, unde se bifează concursuri după concursuri, dar premianții nu sunt onorați de directorii de teatru și de regizori, cum ar fi logic! În România de astăzi, însă, nu tot ce este logic este și realitate! Dimpotrivă, ilogicul este cartea de vizită a multora, inclusiv în lumea teatrală…

…Chiar dacă va avea premiera într-un timp record- absolut, „Tranka-Fleanka” nu va fi o fușereală! Cei care pregătesc acest spectacol vor să ofere o premieră de zile mari. Fapt pentru care, cu pasiune și profesionalism, fac câte două repetiții pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica, regizorul Vili Perveli Nikolov, scenograful Doru Zanfir, împreună cu actorii Violeta Teașcă și Vasile Toma meritând de pe acum prețuire și aplauze…

***

…Despre prima ediție a Concursului „Dramaturgie în doi” încă se discută, dincolo de premiera care bate la ușă. Mai mulți cititori ai acestui blog au solicitat notele tuturor concurenților. O voi face, precizând încă o dată că punctajul l-a dat Juriul format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul cu numele meu! Deci, 37 de piese jurizate și următorul clasament final…

  • Locul I: „Tranka-Fleanka” de Ion Bogdan Martin, din București, cu 26,5 puncte (două note de 9 și un 8,5).
  • Locul II: „Eu sunt din România” de Carmen Dominte, din Capitală, 24 de puncte (6,5, 8,5, 9).
  • Locul III, cu punctajul 22 de puncte: „Visul mereu tânăr” de Mirel Buzdugan (Comănești), care a primit de două ori nota 7, și o dată 8; „Karstandt Blues” de Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), cu notele 6, 7, 9; „A 3-a bilă” Doru Moțoc (Rm. Vâlcea), cu două note de 6,5 și un 9!
  • Pe poziția a IV-a, cu un total de 21,5 puncte: „Repetiție cu dublură” de Petru Ionescu (București), punctat cu 6,5, 7 și 8; „Ediție specială” de Valeriu Butulescu (Petroșani), notat cu 6, 7, 8,5; „Frații fără nume” de Bogdan Mihai Asaftei, din Capitală, care a primit notele 6, 7, 8,5. Consider că fiecare dintre acești trei autori putea fi pe podium, ei fiind marii învinși ai Concursului, la 0,5 puncte de medalii!

***

…Celelalte 29 de piese jurizate vor fi prezentate doar prin titlul lor, orașul din care au fost trimise și punctajul detaliat, întrucât n-am cerut autorilor consimțământul de a le publica numele. Deci…

  • Poziția a V-a, cu 21 de puncte: „Picnic nocturn pe o gramatică veche”, text prmit din Bacău (note 6, 7, 8); „În căutarea domnului Alistar”, din Galați (de trei ori nota 7!); „Week-end cu tata”, din Giurgiu (de trei ori 7!).
  • Poziția a VI-a, cu 20,5 puncte: „Nu răstigniți iubirea”, din Slobozia (note: 6, 7, 7,5); „Vina domnului Blum”, din comuna ieșeană Lețcani (de două ori 6,5, o dată 7,5).
  • Poziția a VII-a, cu 20 de puncte: „Fereastra din tavan”, din Bistrița (Note: 5, 7, 8); „Ca un crin răsari din Infern”, din Tulcea (de două ori 6, un 8); „Mai privește o dată stelele”, însoțită numai de nume și numărul de telefon (6 și două note de 7); „Miraculoasa transformare a unei babe rurale”, din Capitală (de două ori 6, o dată 8).
  • Poziția a VIII-a, cu 19,5 puncte: „112. Vintage family”, din București (6, 6,5, 7).
  • Poziția a IX-a, cu 19 puncte: „Civilizația umană va fi distrusă de la Paris”, din Tulcea (5, 6, 8); „Cealaltă față a bărbatului haios”, din Galați (5, 6, 8); „Noi doi pe o tarabă”, din Fontainbleau, Franța (un 5 și de două ori nota 7); „Pivnița”, din Geneva, Elveția (o dată 5, de două ori 7); „Radical din a 5-a poruncă”, din Brașov (două note de 6, un 7).
  • Poziția a X-a, cu 18,5 puncte: „Visul”, din București (5, 6,5, 7); „O noapte pe acoperiș”, dun Bacău (două note de 6, una 6,5); „Ruleta lui T”, din Cluj-Napoca (5, 6, 7,5); „Nasul”, din Găești (de două ori 6, o dată 6,5).
  • Poziția a XI-a, cu 18 puncte: „Înțelepciunea lui Oedip”, din Tulcea (5,6,7).
  • Poziția a XII-a, cu 17 puncte: „Toate femeile sunt deștepte”, din Tulcea (5, 6, 6); „Oglinda”, din Capitală (5, 6, 6); „Testament”, din București (4, 6, 7); „Dragoste în contrasens”, din Capitală (5, 6, 6).
  • Poziția a XIII-a, cu 16,5 puncte: „Liber să iubesc în gura mare”, text depus direct la teatru, doar cu numărul de telefon al autorului (note: 5, 5, 6,5).
  • Poziția a XIV-a, cu 16 puncte: „Control”, trimis la Teatrul Valah doar cu numărul de telefon (4, 5, 7).
  • Poziția a XV-a, cu 15 puncte: „O întâmplare”, din Medgidia (4, 5, 6) și „Tenebre”, din Târgoviște (de trei ori 5).
  • Ultima poziție, cu… 1 (un) punct: cuvinte șchioape, adunate la întâmplare, pe șase pagini, fără titlu!?!

***

…Acesta este clasamentul final, pe care l-au solicitat, justificat, mai mulți cititori ai blogului, unii, cu siguranță, participanți la Concursul „Dramaturgie în doi”. Dincolo de relativismul oricărei jurizări, un lucru este fără tăgadă: a fost un Concurs corect 100%!

…Dincolo de puncte, acest top final invită la multe meditații, de la aria geografică, la titlurile celor 37 de piese. Un semn cert, aș spune, că românul nu s-a născut doar poet, ci și dramaturg. Suntem, doar, urmașii lui Caragiale și Eugen Ionescu… Rămâne ca dintre piesele amintite, câteva să se joace! Chiar merită!… Să fie montate cât mai curând, nu cum s-a întâmplat, toamna aceasta, la Naționalul bucureștean, cu o piesă a regretatului Iosif Naghiu, care câștigase Premiul UNITER în…1993!

***

…”Recordul” de la Giurgiu (piesa câștigătoare montată în 28 de zile!) nu înseamnă doar o mănușă aruncată directorilor de teatru și regizorilor din România, cam indiferenți cu dramaturgia autohtonă. Mi se pare un gest de normalitate pentru cei care respectă Cultura română!

Bășcălia premiilor

…Este vremea premiilor de toate genurile. Într-o țară cufundată-n haos (și este vorba despre România, of course!), unii se joacă de-a premiile. Alții (este drept, mai puțini!) chiar le iau în serios… Fie că este vorba despre artiști, gazetari, scriitori, ba și magnați, politicieni-bla-bla-bla…

…Serios vorbind, Premiile nu prea mai au valoare, astăzi. Nici „Nobelul” nu prea mai este luat în serios. A ajuns o „făcătură” politică, de pe urma căreia plouă cu miliarde de țechini. Cum a ajuns și desemnarea organizatorilor de Campionate Mondiale, Olimpiade… Iată, săptămâna aceasta, Rusia a obținut organizarea Mondialului de fotbal din 2018, iar Qatarul pe cel din 2022. Telenovelă contemporană, marca Blatter-bla-bla-bla…

…Cum se apropie finalul de an, cum se înmulțesc premiile. Nu prea interesează dacă respectivele onoruri se acordă pe baza criteriului valoric. Dimpotrivă.

…După ce am finalizat Concursul „Dramaturgie în doi”, la Teatrul din Giurgiu, cei mai mulți m-au întrebat nu ce valoare au cele 5 texte laureate, ci dacă „a fost un concurs corect?!”… Evident, întrebarea m-a deranjat (căci a fost un Concurs corect 100%!), însă i-am găsit și circumstanțe atenuante. Nu de alta, dar…

…Uniunea Scriitorilor n-a acordat premiile sale din ultimul an pentru…dramaturgie și literatură pentru copii! Cum cărțile nominalizate purtau girul unui juriu competent, s-a găsit o explicație puerilă: chipurile, n-au fost bani! Bine că au existat pentru celelalte genuri, mai dragi președintelui Uniunii!…

…Asociația Scriitorilor din București a acordat, toamna aceasta, un premiu unei doamne pentru că, țineți-vă bine, „nu l-a mai câștigat până acum, iar alții îl obținuseră în anii trecuți”! E ca și cum campionii nu mai au voie să se înscrie la Olimpiade, Campionate Mondiale, naționale etc! Și, uite așa, îmi vine să cânt : „Noi suntem români”…

…Acum doi ani, pe un pat de spital, aflam că, la o gală a premiilor din presa sportivă, mi s-a refuzat Premiul pentru carte, la care m-am prezentat cu volumul „Premiul Nobel pentru Fotbal” (care, culmea, a fost nominalizat!). Motivul: „Cartea a fost considerată o carte de dramaturgie”!?! (Am citat cuvânt cu cuvânt anunțul memorat pe SMS). Atâta au priceput, chipurile, unii: că dramaturgia nu-i gen literar! Ha, ha…

…La Concursul de debut „Dramaturgie în doi” am primit 37 de piese. Mi-a trebuit mai bine de o lună să le citesc pe toate, câteva luându-le și într-o deplasare în Albania. Le-am lecturat cu atenție, cu pixul alături. De aceea mă întreb, nu fără surprindere: cum pot fi citite în două-trei săptâmâni câte 50-80 de texte câte se primesc la Concursuri de tradiție, de oamenii din juriu care mai au și alte obligații?!

…Și, uite așa, mă întreb și eu, acum: câte Premii sunt acordate pe criteriul valoric?! Aștept răspunsurile sincere…

Cinci zile fără televizor. Doar cu teatru!

…Timp de cinci zile, de luni până vineri, la Giurgiu a fost primăvară adevărată, și la propriu și la figurat. Festivalul teatrelor din orașe dunărene a fost realmente o Sărbătoare. În noaptea spre sâmbătă, când a XIII-a ediție intrase în istorie, ploaia s-a aruncat peste orașul de la Dunăre. Plângea cerul, Cetatea devenise brusc tristă, după zile de fericire…

…Timp de cinci zile nu m-am uitat la televizor. N-am avut nici timp și nici interes (excepție, câteva frânturi din meciul Naționalei, în acel 1-1 din amicalul cu modesta trupă italiană). Festivalul mi-a ocupat timpul, sufletul, lacrima, Viața. Dar a meritat…

…N-aș fi crezut vreodată, din exterior, cât de greu se organizează un Festival de teatru în România. Dumnezeu m-a ajutat, însă, dându-mi forță, fizică și morală, noroc. Șansă și cu cei care au mai rămas în teatru, de la tehnic, administrativ și financiar, oameni cu salarii de mizerie, dar cu suflet de aur. Legile strâmbe din țara asta nu-mi oferă nicio portiță să răsplătesc financiar truda lor, sacrificiile, abnegația dinaintea și din timpul Festivalului. Lor, tuturor, și ziariștilor, din Giurgiu și din București, le mulțumesc pentru sprijinul fără de care Festivalul acesta n-ar fi avut atâta soare…

***

…Bucuriile Festivalului?

…Existența lui. Continuarea lui. A XIII-a ediție înseamnă Tradiție. Este un scut împotriva indiferenței, a negativiștilor…

…Prezența la deschiderea Festivalului atât a președintelui Consiliului Județean (care finanțează Teatrul Valah), domnul Dumitru Beianu, cât și a primarului Lucian Iliescu. Prezența dânșilor a contribuit moral la un start reușit, dar a adus și speranța sprijinului din viitor pentru Thalia giurgiuveană…

…”Uvertura” și gongul final. Adică, recitalurile de gală ale Maeștrilor Mircea Albulescu și Dorel Vișan. Veritabile seri de Artă autentică. Momente rare din Arhiva sentimentală a celor două Legende din cultura noastră contemporană. Nu găsesc nici acum cuvinte să le mulțumesc că au acceptat invitația mea de a veni la Giurgiu …

…Inaugurarea Cafenelei Artiștilor, poate un fel de Cetatea Soarelui pentru Giurgiu. Oricum, locul care l-a făcut pe regizorul Florin Antoniu să-mi ofere cel mai frumos compliment, afirmând: „Simt, acum, că am o apertenență”…

…”Cafeneaua Artiștilor”, unul dintre gândurile cu care am venit la Giurgiu, s-a realizat în ultimele…cinci zile, în fosta sală de ședințe, expoziții etc. „Albinele” Teatrului Valah și generozitatea unui om (Pompi Boboc) din fotbalul meu atât de drag au contribuit să se nască „minunea”, cum au zis câțiva…

***

…O altă bucurie- Concursul „Dramaturgie în doi”, ediția de debut. 37 de piese înscrise în competiție înseamnă ceva, mai ales că textele cu două personaje se scriu mai greu (sper că se pot monta mai ușor în criza în care se zbat teatrele noastre!). 37 de piese din 16 orașe și un sat din România, din Elveția, Franța și Germania. Românul nu-i doar poet, are și vână de dramaturg. Caragiale și Eugen Ionescu ne sunt stelele de la care ne luăm energia…

…Marele Premiu l-a câștigat Ion Bogdan Martin, debutant în dramaturgie, cu piesa „Tranka-Fleanka”, din care s-a și prezentat un mic spectacol-lectură cu primele trei scene, premiera urmând să aibe loc pe 16 decembrie. Acest an!… Medalia de argint a revenit lui Carmen Dominte, pentru piesa „Eu sunt din România”… Dar „Omul Galei laureaților” a fost Mirel Buzdugan, elevul de 18 ani din Comănești, unul dintre cei trei prezenți pe treapta de bronz a Concursului, alături de consacrații Doru Moțoc și Ana-Maria Bamberger, din Hamburg. Laureata din Germania nu a putut participa la festivitatea din Cafeneaua Artiștilor, însă a trimis un emoționant mesaj, prin care a dedicat Premiul său memoriei lui Ștefan Iordache, cel care o stârnise să scrie pentru el o piesă în două personaje. Textul început avea să fie oprit de moartea neașteptată a „Celui mai iubit dintre pământeni”, însă a renăscut cu acest Concurs de la Giurgiu!..

***

…De ținută, și cele două Colocvii din timpul Festivalului. Unul cu tema „Starea actuală a dramaturgiei românești”, altul despre „Rolul unui festival în viața teatrului, a unui oraș”, ambele ținute în Cafeneaua Artiștilor. Prezență de ținută: dramaturgii Lucia Verona, Carmen Dominte, Dinu Grigorescu, Ioan Drăgoi, Ștefan Mitroi, regizorii Mircea Marin, Matei Varodi, Florin Antoniu, Emil Gaju (Chișinău), Villi Perveli Nikolov (Vidin), literatul și regizorul Gelu Negrea, actorii Ioan Chelaru, Livius Rus, Vasile Toma. Discuții de esență. Concluzia este una singură: dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată, azi, Există. Ea trebuie susținută! Inclusiv prin Festivaluri. „Momentul Giurgiu” trebuie continuat!…

***

…Mare bucurie a produs prezența teatrelor din Viena, Brăila și Galați, cu câte un spectacol, plus cele patru premiere ale teatrului gazdă, Valahul giurgiuvean…

…Absolut tulburător gestul prietenului, de un sfert de veac, Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena, care a avut spectacol, la sediu, marți 16 noiembrie. A doua zi, în zori, a încărcat două autoturisme cu cei trei actori și regizorul spectacolului „Domnișoara Iulia”, plus decorul, iar după 17 ore de condus era la Giurgiu, în miez de noapte. Joi, de dimineață, a mers la sală, a început montarea decorului, a răspuns invitației la Consiliul Județean (împreună cu trupa Teatrului „Fani Tardini” din Galați, care îi reprezentase în Festival un excelent spectacol cu „Lecția” ionesciană), ca seara să prezinte la înalte cote artistice cunoscuta piesă a lui Strindberg. A doua zi, vineri 19 noiembrie, a fost ziua de naștere a lui Geo Țino („La mulți ani” și acum!). Avea să o petreacă pe drum, în mașină, împreună cu trupa lui admirabilă, căci îi aștepta, la Viena, spectacolul de sâmbătă seara. Noroc că, aflând despre eveniment de la Vlad Vasiliu, directorul teatrului gălățean, am ciocnit în avans o cupă de șampanie, iar Geo Țino a suflat tulburat în lumânările tortului pe care i l-am pregătit. Și i-am cântat cu sufletul larg, toți cei din teatrul giurgiuvean și invitați, „Mulți ani trăiască”! Trăiască prietenii adevărați ai Teatrului!…

***

…O mare bucurie a reprezentat-o și publicul giurgiuvean. Nu doar că sălile au fost pline. La două dintre spectacole, minunate, însă grele, la „Lecția” lui Eugen Ionescu, prezentată de trupa gălățeană, și „Domnișoara Strindberg”, de August Strindberg, cu subtitrare în limba română, s-a purtat ca un public realmente de elită! Semn că teatrul de calitate este prețuit și la Giurgiu, în pofida nihiliștilor… Trebuie să-i oferim cât mai multe asemenea spectacole de top!…

…Au existat și două nefericite excepții. La comedia „Sosesc deseară”, prezentată de teatrul brăilean, câțiva gălăgioși au deranjat lumea bună. Poate de vină au fost și doi-trei actori care nu și-au dat seama că nu-s auziți cum trebuie. Iar dacă în trei-patru minute spectatorii nu prea înțeleg ce se spune pe scenă, unii devin gălăgioși.

…Excepția care m-a umplut de mâhnire a fost asistența numerică sub așteptări la recitalul absolut superb al lui Dorel Vișan. O seară de gală care a înnobilat Festivalul, iar pe cei prezenți i-a îmbogățit, și sufletește și rațional. Incursiunile sublime în versurile eminesciene, în…teatrul lui Eminescu, atât de contemporan, paralela incredibilă dintre trecut și zilele actuale, ineditele momente din teatru și din filmări trăite de titanul Dorel Vișan, filozofia de viață oferită transfigurat au oferit un neuitat Regal artistic.

…Din nefericire, la ora 18.30 fix, când urma să înceapă recitalul extraordinar, în Sala Mare, de 430 de locuri, numai 59 erau ocupate! Am mai așteptat 8 minute, însă s-au adunat doar 112 spectatori. Sigur, puțini, dar buni, cei fericiți că pot sorbi din izvorul magic al unei Legende. Care mărturisea, la un moment dat, cum a schimbat de la sine finalul din filmul „Magnatul”, cu o vorbă rară, auzită la o măicuță: „Nu-mi pare rău că mor. Îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”. Sublim!…

***

…Simțindu-mi mâhnirea profundă după ultima cortină, unii au încercat să-mi explice prezența a numai 112 spectatori prin sintagma „acesta este publicul giurgiuvean”! Refuz un asemenea argument… Alții au motivat prin organizarea defectuoasă a evenimentului. Ceea ce ar putea fi o explicație… Câțiva au insinuat că, deranjați de marele succes al Festivalului, doi-trei ar fi încercat să-mi pună piedici pe la spate, măcar pe ultimii metri. Nu pot să cred una ca asta!… Căci nu a fost succesul meu, ci al Teatrului Valah (încă mai sper să se numească Tudor Vianu, idee ce li s-a părut excelentă și lui Mircea Albulescu și Dorel Vișan, poate aude cine se face surd!), un triumf artistic al orașului Giurgiu! Al tuturor celor care prețuiesc Frumosul. Acest lucru l-au semnalat absolut toți cei prezenți, giurgiuveni și invitați, actori, regizori, dramaturgi, ziariști, impresari din București, Brăila, Galați, Bacău, Pitești, Slatina, Rm. Vâlcea, Chișinău, Vidin, Viena…

…Marea mea mâhnire o reprezintă absența celor pe care i-am invitat, intelectuali de elită, inclusiv a unor actori. Ca și a regizorului și scenografului, dintre invitați, care, în ultima seară, au preferat Cafeneaua în timpul Recitalului!?!

***

…Dincolo de toate, lumini și umbre, Festivalul de la Giurgiu s-a vrut și a fost o Sărbătoare pentru toți cei care iubesc și respectă Teatrul!…

Toate drumurile duc la… Giurgiu!

…La o săptămână după ce s-a terminat Festivalul Național de Teatru (FNT), toate drumurile Thaliei duc, acum, spre malul Dunării. Mai întâi, Festivalul de la Giurgiu (15-19 noiembrie), o Gală a teatrelor din orașe dunărene. După care, imediat, un Festival și la Brăila.

…Zăbovesc, evident interesat, la întâlnirea de la 60 de kilometri de Capitală. Giurgiu se află din nou în sărbătoare, în Festival, ceea ce reprezintă un triumf al teatrului asupra guvernanților găunoși și a crizei demente care au aruncat voal negru peste cultura română în ultimul an. Cum Gala de la Giurgiu a ajuns la Ediția a XIII-a, avem încă un semn tonic, ca un solid punct de sprijin în bătălia culturii cu impostorii și cei sărmani cu duhul.

…Sărbătoarea teatrală din această toamnă giurgiuveană înseamnă, practic, o mică gală a dramaturgiei române. De ieri și de astăzi. Semn că teatrul românesc are substanță și nu poate fi ;ters din istorie. Chiar dacă este un Festival în regim de criză financiară, bogăția lui morală este evidentă. Trei teatre românești (Brăila, Galați și Giurgiu) prezintă șase piese autohtone, pentru copii, tineri și maturi: de două ori nemuritorul Caragiale, una dintre comediile spumoase ale lui Mușatescu, inegalabilul Eugen Ionesco și un dramaturg actual (Doru Moțoc), montat în premieră absolută la Valahul giurgiuvean (care, din rigiditatea a doi-trei, își amână trecerea la numele nobil Tudor Vianu!). Inițial, trebuia să existe o a treia piesă a lui Nenea Iancu, „Năpasta”, montată, în primăvară, în bulgară, la Silistra, însă teatrul din vechiul Dorostol, peste drum de Călărași, s-a…desființat! Dovadă că nemiloasa criză a făcut ravagii nu doar prin România. Singurul teatru străin prezent la această ediție giurgiuveană, „Pygmalion” din Viena, va prezenta celebra piesă a suedezului Strindberg („Domnișoara Iulia”), dar are și el un element românesc: directorul este eruditul regizor Geirun Țino, năacut la Brăila și lansat temeinic pe scenele românești, unde am avut bucuria, acum peste un sfert de veac, să-mi monteze „Aventura unei femei cuminți”, la teatrul din Bacău, piesă de mare succes de public. care, insă, ne-a adus ambilor destule necazuri cu oficialitățile vremurilor trecute!

…Două debuturi notabile la această Gală dunăreană. La Giurgiu, Festivalul se va deschide în Cafeneaua Artiștilor, primul Stand-up Cafe din Cetate; și tot în briza Dunării se va prezenta podiumul întâiului Concurs „Dramaturgie în doi”. Suficiente motive ca drumurile multor oameni de teatru din țară și dintre vecini să ducă, săptămâna viitoare, la Giurgiu!

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI

Luni 15 noiembrie:
Ora 17,30
Inaugurarea Cafenelei Artiştilor
RECITAL extraaordinar MIRCEA ALBULESCU
Ora 19
„D’ale Carnavalului” de I.L.Caragiale, în regia lui  Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.

Marţi 16 noiembrie:
Ora 13 Colocviu. Starea dramaturgiei românești actuale.
Ora 18 „Feeling” de Doru Moţoc, cu Marius Bodochi în rolul principal. Regia: Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah.
Ora 19 „Sosesc deseară” de Tudor Muşatescu, în regia lui Mihai Bisericanu. Spectacol prezentat de Teatrul „Maria Filotti” Brăila.

Miercuri 17 noiembrie:
Ora 11 „Domnul Goe”. Dramatizare după I.L. Caragiale. Regia: Florin Antoniu. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.
Ora 18,30 „Lecţia” de Eugen Ionesco, în regia lui Geirun Ţino.Spectacol prezentat de Teatrul „Fani Tardini” Galaţi.

Joi 18 noiembrie:
Ora 11 „Ivan Turbincă”, dramatizare după Ion Creangă. Un spectacol semnat de Bogdan Ulmu şi prezentat de Teatrul Valah Giurgiu.
Ora 18,30 „Domnişoara Iulia” de August Strindberg. Regia; Philipp Kaplan. Spectacol prezentat de Teatrul Pygmalion Viena. Cu subtitrare în limba română.

Vineri 19 noiembrie:
Ora 17,30 Prezentarea laureaţilor Concursului „Dramaturgie în doi”, la Cafeneaua Artiştilor. Spectacol-lectură cu prima scenă din piesa „Tranka-Fleanka”, de Ion Bogdan Martin, câştigătorul ediţiei de debut a Concursului.
Ora 18,30 RECITAL extraordinar DOREL VIŞAN.

…Categoric, Giurgiu se află în frumoasă Sărbătoare!

„Dramaturgie în doi”, cu cinci laureați pe podium!

…Concursul „Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah din Giurgiu, și-a desemnat, azi, laureații. Din cele 37 de texte primate la Concurs, din 17 orașe ale României, dar și din Germania, Franța și Elveția, juriul (format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul Mircea M. Ionescu) s-a văzut nevoit să aleagă pentru podium nu mai puțin din 5 concurenți!

…Marele Premiu l-a primit, cu 26,5 puncte, piesa „Tranka-Fleanka”, de Ion Martin, din București. Poziția secundă a revenit textului „Eu sunt din România” (24 de puncte), de Carmen Dominte, tot din Capitală. Bătălia cea mare s-a dat pentru Premiul III, unde trei autori au totalizat același număr de puncte (22): Mirel Buzdugan (elev de 18 ani din Comănești!), pentru piesa „Visul mereu tânăr”; consacratul Dorul Moțoc, pentru textul „A 3-a bilă”, și cunoscuta scriitoare Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), pentru piesa „Karstadt Blues”. Foarte aproape de podium, la 0,5 puncte, s-au aflat Petru Ionescu (autorul piesei „Repetiție cu dublură”), Valeriu Butulescu („Ediție specială”) și Bogdan Mihai Asaftei („Frații fără nume”).

…Câștigătorul acestui inedit Concurs de texte dramatice cu două personaje va beneficia, dincolo de 1.500 de lei, de bucuria de a-și vedea scriitura pusă în scenă, repetițiile urmând să înceapă imediat după ce se va încheia Festivalul internațional al teatrelor din orașe dunărene (15-19 noiembrie, la Giurgiu), în cadrul căruia vor fi prezentați fericiții laureați!

…Teatrul giurgiuvean speră să pună în scenă, anul viitor, toate textele premiate la această ediție de debut a Concursului „Dramaturgie în doi”, dar se oferă să le trimită și altor teatre, interesate, textele jurizate cu multă exigență. Piese care, sincer, merită foarte multă atenție!

Până-n Albania, cu microbuzul…

…Ca să ajungi în Albania, spre capitala Tirana, cu mașina, trebuie să traversezi Bulgaria și Macedonia. Sigur, o poți lua de la Sofia și prin Grecia, însă drumul e ceva mai lung…

…Am plecat spre Albania din Giurgiu, cu trupa Teatrului Valah, pentru Festivalul de teatru de la Elbasan, ediție numită semnificativ „Universul teatrului”. Am plecat cu un microbus Mercedes, oferit cu generozitate de Primăria Giurgiului, semn că edilii iubesc și Teatrul Cetății. Pe hartă, adunasem cam 950 de kilometri până la Elbasan. Pe șosea, însă, drum ceva mai lung. Nu drumul ne-a deranjat, dimpotrivă, ci câteva relicve și unii oameni întâlniți pe traseul nostru spre Festival…

…După ce am plătit taxa de pod și am traversat Dunărea la înălțime, la vama bulgară am vrut să cumpărăm rovineta sau vinetka, cum zic vecinii noștri. La vama bulgară, însă, ne-au spus că nu au decât vinetkă pentru o zi, nu pentru o săptămână, cum ne trebuia. Am fost trimiși la prima benzinărie. La prima stație de gaz, aceeași placă: vinetka de o zi sau o lună. După patru opriri la benzinării din Ruse, am găsit o vinetkă pentru șapte zile. Au trecut 45 de minute de când am părăsit țara și n-am parcurs decât 17 kilometri! Până la 950 mai e cale lungă…

…Drumul spre Sofia (320 km. de la Ruse, pe hartă) e îngust, dar bun. Înainte de Biala, după nici 40 de kilometri, semn de ocolire. Podul de la Biala e din nou în reparații. Ca și acum doi ani… Cu vreo 80 de kilometri înainte de Sofia, intrăm pe autostradă. Fără plată. La un popas modern, poți cumpăra orice și în euro. La cursul oficial, primești 1,98 leva pentru un euro. La casele de schimb, 1,95. La benzinăria unde am oprit noi, vânzătorii au cursul lor. Cam 1,70 leva la un euro. Bine că poți bea o bere, o cafea… Că, potrivit normelor europene, șoferul Mercedesului nostru nu poate conduce decât 9 ore într-o zi și trebuie să facă două opriri de o jumătate de oră. Ceea ce se înregistrează în cartela care contabilizează tot. Mai puțin discuțiile noastre (deocamdată!)…

…Centura Sofiei, largă, se mișcă rapid, nu mai sunt blocajele de acum un an, când se lucra pe unele porțiuni. După ce ocolim Capitala bulgară, urcăm spre locul unde drumul se bifurcă, spre Kulata, către Grecia, și Pernik. Este aici un șantier de proporții, cu uriașe viaducte moderne, pentru o autostradă excelentă. Când vom avea și noi așa ceva?!… Până să primesc răspuns, îmi amintesc că bulgarii n-au niciun euro datorie externă, în timp ce noi numai… 87 de miliarde!?! Sume care spun foarte, foarte mult…

…Șoseaua spre Macedonia trece pe lângă Pernik, la 24 de kilometri de Sofia. Oraș cu blocuri vechi, stil socialist, unele cu fațadele murdare, oraș muncitoresc, cu o echipă de fotbal numită Minior, ceea ce-mi amintește de Jiul Petroșani…

…De la Pernik, drumul îngust, însă foarte bun, tot urcă prin munți. Și printre păduri, minunat pastel de toamnă. După o oră și zice minute trecem prin Kjustendil, târg de provincie, cu ieșirea plină de hârtoape. Încă 18 kilometri și ajungem la granița cu Macedonia. Șoferul ne-a arătat din timp, undeva, în vârf de munte, steagurile uriașe ale Bulgariei și Macedoniei. De jos, totul părea frumos. Ajunși, însă, acolo, sus, la graniță…

…La bulgari, se schimba tura grănicerilor. N-am așteptat decât 20 de minute. Trecem cu buletinul, nu e nevoie de pașaport, ca și la macedoneni și albanezi. Devenisem nervoși pentru cele 20 de minute. Nu știam ce ne așteaptă la macedoneni…

…O oră și zece minute ne-au ținut grănicerii și vameșii macedoneni!!! Multe figuri dubioase. Niciunul nu știa vreo limbă străină. Am rupt ceva bulgară și ne-am mai înțeles. Fiecare avea legea lui. Când, după 45 de minute de așteptare, am întrebat unde este o toaletă, unul cu moacă de tractorist m-a trimis înapoi în Bulgaria sau de unde am venit. I-am zis să-l văd curând în situația mea și i-am jurat că nu mă va mai prinde vreodată pe acolo, excluzând întoarcerea, că n-am de gând să rămîn nici în Macedonia, nici în Albania… În acele monente, mi-au revenit în memorie excursiile de-o zi de la Constanța la Varna, de care mă bucuram în perioada estivală, înainte de ‘86, când am evadat din „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Atunci, la întoarcere, la Durankulak, vama bulgară, și la Vama Veche, în vama noastră, eram controlați la piele, bagajele date jos, cotrobăite, umiliți. Uitasem acele răni ale memoriei… Blestemați fie acei vameși macedoneni din ziua de 20 octombrie 2010!!!

…Scăpați de coșmarul vamei macedonene, sub frumosul drapel, a început calvarul semnelor de circulație. Niciun indicator în primii zece kilometri, în plină noapte ploioasă. Iar când au apărut primele, erau șterse numele cătunelor! După 31 de kilometri, am oprit la o benzinărie, unde se afla motelul Krater. În sătucul Grinovțe. Am aflat repede cursul de schimb: 1 euro=61 dinari macedoneni. La motel, însă, cursul, firesc în favoarea gazdelor. Am îmbucat ceva, am băut un vin roșu bun (300 de dinari sticla; o cafea bună=60 de dinari; un ceai, cu două felii de brânză și o chiflă mare=110 dinari; 1 friptură din piept de pui=280 de dinari; 1 litru motorină=58 dinari). Somn bun, și la 8 dimineața, tot pe drum, pe drum…

…Am ocolit cinci kilometri, derutați de un indicator, dar, până la urmă am evitat orașul Kumanovo și am gonit spre Skopje, capitala Macedoniei. Am ales să trecem prin oraș, nu-l văzuse nimeni din echipajul nostru. Capitală reconstruită după un cutremur devastator, însă fără să-ți fure ochii cu ceva la prima vedere… Am gonit, când pe autostrăzi cu plată, unele din 10 în 10 kilometri (prețuri de 50, 70 și 90 dinari!), când pe drumuri normale, prin munți. Am trecut de Tetovo, de Izvor, am luat-o înspre Struga (vestită pentru Festivalul de poezie), am mers câțiva kilometri pe malul vestitului lac Ohrid (ce splendoare!), ca apoi, tot în vârf de munte, să ajungem la granița cu Albania. Formalități mult mai ușoare, într-o jumătate de oră am trecut de ambele granițe, înțesate de figure dubioase. Așteptând OK-ul albanezilor, în vamă, ochii ni s-au îndreptat imediat spre colinele cu cazemate din beton armat, ciuperci uriașe din vremea comunismului albanez al lui Enver Hodja, mort în ‘85. Am și vizitat una, câțiva kilometri mai departe de graniță. Toate cu poziție strategică, să poată fi ochit mortal „dușmanul de moarte al comunismului”! Câți căutători de libertate n-au pierit prin acești munți, secerați de rafalele din cazematele morții… Relicvele comunismului. Celebrul pictor Goya vorbea despre „Ororile războiului”. Există și „Ororile comunismului” sau ale a ceea ce a fost. Din păcate, uităm prea repede asta.…

…Pe primii doi kilometri din Albania, din cei 61 spre Elbasan, am numărat 19 spălătorii de mașini. Spălătorie este improrpiu spus. Un furtun țâșnind non-stop, cișmele ruginite, unele cu firmă „Lavatz” mai mare decât indicatoarele spre Perrenjas, primul orășel mai acătării. Voi afla că o spălare de mașină costă între 80 și 200 de leke, în funcție de cum te tocmești. Cursul fiind 138 de leke la un euro.

…Drum superb de munte, pe șosea îngustă, dar excelentă, făcută de italieni acum vreun deceniu. Măgăruși cu desagi urcă spre stânci, două viaducte imense îmi amintesc de Valea Jiului. Am văzut și un tren de persoane, trei vagoane, probabil goale… Albania n-are decât 3,5 milioane de locuitori, vreo 900.000 trăiesc la Tirana, cam 90.000 la Elbasan, al patrulea oraș al țării, aflat la 60 de kilometri de Capitală…

…Elbasan, punctul terminus al călătoriei noastre, nu-i un oraș mare, însă are un pitoresc aparte. Cetatea ctitorită în secolul XV, pe cursul râului Shkumbin, între munți, e plină de palmieri ce amintesc de clima mediteraneeană, de clădiri în stiluri medievale și estice, bazare la tot pasul, cu nimicuri de calitate îndoielnică, unde, în afara limbii albaneze, de origine indoeuropeană, se vorbește și italiana. Terase la tot pasul, puține pline, se taie timpul la o cafea și o bere, multe agenții de pariuri și Internet-cafe-uri, semn că lumea e săracă, dar se vorbește despre o evidentă îmbunătățire a vieții. Punctul de atracție îl reprezintă vechea Cetate Skampa, ocupată, prin istorie, de italieni, sârbi, bulgari și austrieci. Fortăreața are 26 de turnuri și 3 intrări. În interiorul ei s-au ridicat minunate peluze de iarbă, terase, restaurante, un splendid Amfiteatru, unde se produc spectacole de toate genurile. Iar în fața Cetății, Teatrul Skampa, gazda Festivalului „Universul teatrului” la care am fost invitați…

…Despre acest important eveniment din lumea Teatrului, zilele următoare…

Ai plecat în Nemurire, Mircea!

…Săptămâna aceasta a început sub șoc. Încă nu știu dacă e adevărat. Marele Cronicar dramatic Mircea Ghițulescu ne-ar fi părăsit. La două luni și trei zile după ce a împlinit, în briza mării, la Casa Scriitorilor din Neptun, 65 de veri minunate. Un prieten rar, intelect din scripturi rare, ar fi plecat, acolo, Sus, să-i răsfețe și pe îngeri sau pe zei cu sublimul teatrului! Așa cum ne-a îmbogățit mereu pe noi, cei din jur, înnobilându-ne decenii bune cu erudiția lui și patosul pentru dramaturgie. Deodată, mă simt sărac în lacrimă ce nu mai poate schimba nimic. Privesc pierdut biblioteca de acasă și Mircea este aici, cu mine, cum a fost mai mereu, de două decenii încoace. Mircea Ghițulescu și-a găsit cu har și trudă un loc lângă autorii care nu vor fi uitați vreodată în literatura română. Cum să uite cineva, vreodată, „Cartea cu Artiști” și fabulosul volum „Istoria Dramaturgiei Române Contemporane”?!

…Cum să uiți încântătoarele seri din fiecare zi de luni, din fiecare lună, de la Uniunea Scriitorilor, în Sala oglinzilor, unde s-a ținut, decenii bune, Clubul dramaturgilor, altă nestemată a lui Mircea, în stare să țină viu patosul pentru scris al dramaturgilor români, atât de marginalizați în propria țară?!

…Cum să uiți superbele lui cronici din „Luceafărul” și „Drama” (altă minune pentru lumea teatrului autohton), veritabile lecții de istoria teatrului și filozofie a culturii?! Dragul meu prieten, pe cine voi mai suna, de-acum, să-i mulțumesc, fascinat de lectură?!

…Cum să uit, prietene, prefețele de ținută, veritabile eseuri, prin care ai înnobilat cinci dintre volumele mele de teatru?

…Cum să te uite Teatrul românesc, pe tine, călător sentimental în fiecare săptămână, nelipsit de la mai nicio premieră, fie că era vorba de Iași sau Reșița, Cluj sau Craiova, Timișoara sau Pitești, Sibiu sau Giurgiu…

…La Giurgiu ai fost, onorându-mă nespus, pe 15 septembrie, toamna asta, când deschiderea stagiunii pe malul Dunării coincidea cu debutul meu ca director la Teatrul Valah. La ora aceea știai. Aflasei. Dar erai foarte tare. Arătai foarte bine. Am ciocnit pahare cu vin și șampanie. Ca și cum blestemul acela care îngrozește lumea nu ne atinsese pe ambii… Te-am încurajat, convins că ești un Luptător, amintindu-ți că eu mă bat cu boala asta cumplită de peste trei ani, de când m-a operat întâia oară profesorul Lucan, din Clujul tinereții tale minunate… Mă încurajasei și tu, în februarie 2007, când mă lovise năpasta: „O să fie bine!”, mi-ai repetat, atunci… La fel te-am îmbărbătat și eu. Ți-am spus, în plus, că boala noastră ține în primul rând de cap. Și că eu nu mă gândesc la ea, ci doar la Frumosul din viață. Mi-ai replicat că n-ai timp de gânduri negre, că ești în febra scrisului, zămislind o nouă carte rară. Ceea ce era important. Zilele ți se scurgeau senine… După Giurgiu, ai luat și drumul Argeșului natal, firește că tot la teatru, era o premieră și la Pitești…

…Ai girat debutul meu de director de teatru cu o cronică-document în „Luceafărul”. Am pus-o fericit la vizierul Teatrului Valah. Și în biroul meu. De unde să știu că va fi ultima cronică?!…

…La două zile, te sunam. Eram mai mult decât vechi prieteni. Eram, acum, doi noi oameni legați de o umbră neagră-neagră ce umba prin noi. Erai fericit că scrii cu sârg… Eram sigur că și în cazul tău se va produce o minune…

…Exact acum o săptămână, te-am sunat. Dan Tudor voia să te invite la Clubul Prometeus, din Capitală, unde Teatrul Valah urma să joace, seara, „Feeling”-ul lui Doru Moțoc, cu remarcabilul Marius Bodochi-cap de afiș. Când ai răspuns, nu te-am recunoscut. Din telefon se insinua o voce cavernoasă, de departe, nemaiauzită. „Nu mi-e bine deloc! Îmi fac tare rău citostaticele”, ai articulat vizibil suferind… Sigur că nu ți-am mai zis de niciun „Feeling”…

…Se spune că a fost ultimul nostru dialog. Mai mult monologul tău luptând cu boala dementă. De ieri dimineață, de când am aflat ceea ce nu vreau să cred că am aflat, tot vorbesc cu tine. Mângâi cele două cărți de căpătâi pentru dramaturgia română și te aud cum spui că vrei să mai scoți una…

…Aseară, am trecut pe la Uniunea Scriitorilor. Am intrat în Sala oglinzilor să pun câțiva trandafiri albi între alte flori. Sala în care, ca ieri, s-a ținut ultimul Club al dramaturgilor, era goală. Patru-cinci oameni, afară. Așteptam dintr-o clipă în alta să apari și să ne inviți la discuții pe marginea spectacolului-lectură…

…Tu, însă, nu ai mai apărut. Ai rămas acolo, între cele patru scânduri ale lui Eminescu. Nu te-am văzut, pentru că nu am putut să mă uit la sicriul înconjurat cu flori. Nu voiam să văd că ai plecat. Mai avem atâtea, Mircea, de discutat despre teatru. Vreau să te rog să-mi scrii câteva rânduri în prefața de la volumul „Dresorul lui Casanova”, ca și gata de tipar… Am nevoie de sfaturile tale în lumea asta ciudată, dacă nu ticăloasă, din teatre… Nu te superi că n-am dat ochii cu tine. Nici la mama mea nu m-am uitat, când era între ultimele flori. Ea a rămas vie pentru mine, să-i fie țărâna ușoară…

…Miercuri, vom face câteva sute de metri pe același drum. Prin preajma casei tale, la Polivalentă, unde suntem vecini. Pe drumul ce-l iau zilnic, cu noaptea pe umeri, spre Giurgiu. Tu vei duce noaptea veșnică, acolo, la răspântia Șoseaua Giurgiului-Șoseaua Olteniței, la Bellu. Eu voi porni, dis-de-dimineață, la drum lung, până în Albania, la un Festival de teatru. Mi-a fost greu să le spun cunoscuților noștri că, miercuri, nu vin să te văd.”Mircea e bucuros că nu dați un Festival de teatru pentru o înmormântare”, mi-a zis Cristiana, omul care a stat lângă tine până la ultima respirație… Cred că Destinul le-a aranjat așa…

…În „Jurnalul Național”, un confrate a găsit cuvinte potrivite și a scris despre tine, amintind de titlul unei piese a lui Horia Lovinescu: „Moartea unui artist”. Pentru mine, Mircea, tu nu ai murit!…

…Doar ai plecat în Nemurire, Mircea!… Pe noi, muritorii de pe pământul ăsta blestemat, ne-ai lăsat în lacrimă…

Românie minunată, cine să te mai înțeleagă?!

…Pe zi ce trece (tot mai greu), înțeleg (tot mai ușor) că România este de neînțeles. Nu ea, țara… Știți, doar, sintagma ajunsă axiomă: „Ce țară minunată, păcat de cei care o locuiesc”!…

…Sâmbătă seara, Naționala noastră de fotbal și-a mai dat un brânci spre abisul din care nu pare să o mai poată scăpa cineva. Echipa-experiment a junelui Lucescu a cedat cu 0-2 (0-0), la Paris, în preliminariile lui Euro 2012, de unde, mai mult ca sigur, vom lipsi. Și de aici… „Echipa de zgomote”, de la FRF șI LPF, a și găsit „țapul ispățitor” pentru (și) acest eșec: arbitrul! Căci francezii au deschis scorul dintr-o fază pornită dintr-un ofsaid „la mustață” și nicidecum „uriaș” cum s-a vrut patriot un comentator ProTV. Ca să încheiem capitolul arbitraj: la 0-0, „cocoșul galic” ar fi reclamat just un penalty nedat și neeliminarea lui Săpunaru, pentru un al doilea cartonaș galben. Să trecem, însă, peste arbitraj, dacă tot ne-am uitat la meci, și să le amintim multora replica lui Caragiale: „Zoe, fii bărbat!”…

…Zoe (sau care ți-o fi numele masculin cel mai întâlnit după acest joc de la Paris!), Răzvănel a dovedit lipsă de maturitate și de data aceasta. Să începi tot cu Florescu (singurul lui șut periculos din repriza secundă nu salvează evoluția mediocră!) și Cociș, să nu vezi după prima jumătate de oră eclipsa evidentă a lui Zicu (omul momentului în campionatul intern!?!), Raț, D.Niculae și Stancu, să te încăpățânezi ținându-l pe Marcica rezervă mai bine de o oră sunt dovezi care alimentează vocile neîncrederii în selecționer!

…Bărbătește, recunoaștem că noua echipă a Franței nu are defensivă. Dar, parcă, noi, cum ne-am prezentat pe flancurile laterale, unde Raț și Săpunaru au amintit de Bulevardele Libertății?! Problema gravă este că în fața unei apărări mediocre, aleșii junelui Lucescu n-au existat în prima repriză (când putea fi ușor 3-0 pentru cei din Hexagon!) și n-au cutezat decât sporadic după pauză. Să vezi că se poate, că reușești și o bară, și să nu insiști este un efect clar al neîncrederii! Sau al valorii limitate…

…Bărbătește, trebuie să recunoaștem că în privința mijlocașilor și atacanților, tinerii lui Blanc au avut trei clase și două viteze în plus peste ai noștri! Fără minunile lui Pantelimon (salvatorul a patru goluri ca și făcute!) și Chivu, fără ghinionul gazdelor (au avut și ei o bară, nu doar noi prin Săpunaru!), scorul putea fi cel de la Belgrad (0-5, pentru cei care au uitat!)…

…2010 s-a încheiat jenant pentru Naționala noastră. Cu numai 2 (două) puncte din 3 (trei) meciuri. Viitorul se anunță gri…

…În loc să vedem marile noastre greșeli, îi tot dăm, românește, cu arbitrajul care ne-a învins! Cu așa mentalitate, mă tem că nu vom bate nici Bosnia și Luxemburg în grupa în care am pornit mizerabil. Cam cum e totul pe la noi…

***

…Dis-de-dimineață, vineri, când am cumpărat „Gazeta sporturilor”, înainte să iau microbuzul de Giurgiu, chioșcarul mi-a înmânat și o cutie de bere „Noroc”. Văzâdu-mi uimirea, bătrânul care vinde tot mai puține ziare a replicat imediat: „Intră în prețul Gazetei!”. Altfel spus, nu doar sportivii, ci întreaga Românie este invitată cu noaptea-n cap să bea. Fie și bere. Gratis. Să fie asta un „Noroc”?!…

***

…Afaceristul (sau mogulul; sau „țeparul”) SOV, insolventul miliardar care a nenorocit câteva sute de mii de români naivi cu escrocheria FNI (a nu se confinda cu FMI!), cel care mai are de dat ceva „mărunțiș” unor ziariști de la Realitatea TV și Telesport (post îngropat, zilele trecute!), Sorin Ovidiu Vântu cu nume și prenume complete, a fost eliberat pentru că (țineți-vă bine!): „Nu a fost arestat mai devreme!”. Așa au comunicat magistrații care au mai făcut scăpat un „rechin”! Întrebare logică într-o țară ilogică: cei care nu l-au arestat pe SOV, când trebuia, sunt liberi?! Nu cumva și premiați cu vile, automobile, kile (de bani, bijuterii etc.)?!…

***

…Luni 4 octombrie, în familia președintelui Băsescu a fost zi de doliu. I-a murit mama, femeie de toată isprava, care locuia într-un apartament modest în Constanța. Fiul, primul bărbat al României, se afla peste munți și țări, la Bruxelles, la Summit-ul Asia-Europa. Unde, la vreo două ore după ce a aflat cumplita veste că și-a pierdut mama, șeful statului român („domnul hă-hă” pentru mulți!) s-a ținut de glume și a hohotit sănătos, făcând-o pe doamna Angela Merkel (cancelarul german) să hohotească molipsitor, cu gura căscată, de putea înghiți și un avion. Pozele publicate de Agenția Reuters au făcut înconjorul lumii și singura întrebare care se pune, acum, este dacă, acolo, sus, mai-marii (trecători!) ai planetei nu au nici mamă, nici tată?!…În România se vede că nu mai au pe nimeni… Interogație absolut umană ce-l ocolește, însă, pe președintele american Barack Obama, care, acum doi ani, în plină cursă pentru Casa Albă, și-a interupt brusc campania electorală, timp de o zi și jumătate. Îi murise bunica și s-a purtat ca un Om. Nu ca un președinte, azi ești, mâine…

***

…Așa-zișii politicieni români joacă ping-pong cu pensiile. Deși s-a dovedit că frumoasa Roberta Anastase a fraudat votarea „aleșilor”, Curtea Constituțională (care se vede că nu are oameni în prag de pensie!) a aprobat un proiect de lege inumană. Acum, a intervenit Cotroceniul care a cerut la loc comanda…

***

…Revin în Hexagon, de unde am plecat în acest „Jurnal pe sărite”. Dar nu pentru fotbal. În țara lui Moliere, spuneam, după ce oamenii lui Sarkozy au decis majorarea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani, trei milioane de francezi au protestat în marile orașe. La noi, nici sindicatele nu mai luptă pentru supraviețuirea celor sărăciți din zi în zi. Să fie de vină spiritul nostru mioritic, al ciobanului care, gândind că va fi ucis, a început să se lamenteze, în loc să încerce salvarea?!

…Pe plaiuri mioritice, în toamna lui 2010, milioane de pensionari necăjiți, și alte milioane de disponibilizați, și altele de aduși în pragul disperării nu mai înțeleg nimic. Dar, cine mai înțelege ceva în România de astăzi?!

Fericit, Giurgiu nu sare cu pianul în Dunăre

…N-am mai scris de ceva vreme pe acest blog. Și probleme erau din belșug. Greve, alte inepții guvernamentale, fotbal de trei parale, câte și mai câte…N-am avut, însă, timp nici să respir. 3 (trei) premiere în 8 (opt) zile în deschiderea Stagiunii la Giurgiu m-au istovit mai mult decât o lună pe taxi la New York!… Nu exagerez și nu mă vait…

…Este tare greu, însă, în același timp să fac (nu doar naveta zilnică), dar și pe secretarul literar (Teatrul Valah nu are așa ceva!), și pe impresarul, secretarul cu zeci de telefoane pe zi, și pe șoferul (nu există în schemă, mă rog organigramă, nici asemenea „lux”!), să fiu omul de protocol (fără un leu de la teatru!), să redactez și două caiete-program, să citesc fiecare cuvânt de pe afișe, acte, la avizierul teatrului, ca să nu scape „șopârle” bolnave (adică, gafe de proporții, prinse în ultima secundă!), să duc și să lansez invitații, să procur și abonamente de la București (câtă birocrație și la Imprimerie!), să chem și presa la conferințele dinaintea fiecărei premiere și să aranjez o mașină-două pentru ziariștii de la București (tur-retur; mașina Valahului stă bușită, de vreo trei săptămâni, într-un service oarecare!), să tratez și reciprocități cu alte teatre, cu autori, regizori și actori pentru viitoarele premiere…

…Premierele care au deschis balul m-au făcut, însă, să uit de Golgota mea de la Giurgiu. În primul rând a fost un mare succes de public! Acesta este cel mai important lucru. Trei premiere („D’ale Carnavalului”, „Domnul Goe”, „Feeling”), cu săli pline, cu teatru adevărat, cum n-a mai fost demult la Giurgiu, după cum au zis și scris mulți. Bucuria sutelor de oameni și cascadele de aplauze, ba chiar mulțumirile unora, merită tot zbuciumul meu…

…”Debut de stagiune „en fanfare” la Teatrul Valah”, a titrat Jurnalul giurgiuvean; „Deschidere de excepție a stagiunii 2010-2011 la Teatrul Valah”, și-a intitulat cronica „Giurgiu Express”… Cel mai mare cronicar dramatic român al momentului, Mircea Ghițulescu, remarcă, printr-o cronică de maestru, debutul nostru de stagiune în „Luceafărul de dimineață”, valoroasa revistă literară. Adina Ștefan ne gratulează cu rânduri alese în „Adevărul de seară-Giurgiu”. La Radio România Actualități, tot cuvinte de laudă…

…Actori bucureșteni de preț au jucat pe scena giurgiuveană, fiind aplaudați minute bune: Adriana Trandafir, Magda Catone, Mihai Ciucă, Marius Bodochi, Ovidiu Cuncea, Andrei Duban, Eduard Adam, Nicolae Botezatu (furat de Capitală de la Valah), plus regizorul Dan Tudor. Lor li s-a alăturat talentata trupă giurgiuveană și regizorul Florin Antoniu.

…Prezențe de marcă la cele trei premiere. Împreună cu oficialitățile giurgiuvene, Dumitru Beianu, președintele Consiliului Județean-finanțatorul Valahului (se tot amână răspunsul la demersurile mele pentru titulatura „Teatrul Tudor Vianu”!) și Lucian Iliescu, primarul Giurgiului, toată crema culturală a orașului, toată presa locală…

…Oaspeți rari din București și din alte orașe. Actrițele Iarina Demian și Aura Călărașu, actorul și interpretul Tudor Chirilă, Gheorghe Dănilă, regizorii Silviu Jicman (TVR), Mihai Lungeanu și Vili Perveli (Teatrul din Silistra, Bulgaria), scriitorii George Arion, George Stanca, Dan Mucenic, Ioan Drăgoi și Doru Moțoc (autorul piesei „Feeling”), cronicarii dramatici Mircea Ghițulescu, Constantin Paraschivescu, Ion Parhon, Cristiana Gavrilă, noul director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, Mircea Bodolan și mulți alții. Mai toți ne-am întâlnit în fugare colocvii teatrale, imediat după cele trei premiere, în frumoasa atmosferă de la „Casa cu flori” creată de doi patroni sufletiști, doi dintre prietenii Teatrului Valah…

…Premierele au trecut. Nu fără ecou. Dincolo de ce a apărut (și va mai apare!) în presă. Bunăoară, „D’ale Carnavalului” a fost invitat la Festivalul de la Brăila, de la finele lui noiembrie, după Festivalul Teatrelor din Orașele Dunărene, oarganizat de „Valah”, la Giurgiu, între 15-19 noiembrie… „Feeling” a și primit o invitație pentru Festivalul „Universul Teatrului” din Elbasan, Albania, între 20-27 octombrie! (Trebuie să facem rost de-un microbuz, Teatrul Valah nu mai are autobuz!)… Același spectacol are mari șanse (am înțeles acest lucru din discuții purtate cu persoane în cauză!) pentru a participa la Festivalul internațional al teatrelor de studio de la Pitești, tot în această toamnă. Cum, la primăvară, „Feeling”-ul ar putea onora Gala Star din Bacău, la recitaluri.

…Cristina Moise a scris în „Jurnalul giurgiuvean” că se simte un suflu nou în Teatrul giurgiuvean. Alții doar au afirmat așa ceva. Fără falsă modestie, cred că le dau dreptate cele trei premiere din opt zile și tot ce s-a petrecut în jurul lor…

…Giurgiul teatral (aș spune chiar cultural!) este fericit, însă nu va sări cu pianul în Dunăre. Așa cum s-a întâmplat, săptămâna trecută, la București, când nemaiștiind cum să-și facă reclamă bolnavă, o iresponsabilă firmă a organizat un concurs de sărituri cu… pianul în Dâmbovița, iar o concurentă a ajuns în comă, având coloana fracturată!?! Singura șansă de succes pentru un asemenea concurs de cretini, ar fi fost să pună guvernul să se arunce cu pianul în Dâmbovița tare învolburată în ultimele zile!

…Noroc că m-am (ne-am) refugiat in teatru, uitând de toamna asta atât de ticăloasă din România…