Categorie: Lumea Sporturilor

Euro 2012. Ghinionul lui Răzvan Lucescu!

…Toată lumea este de acord că antrenorul Naționalei noastre de fotbal, Răzvan Lucescu, a avut noroc cu carul, azi, la tragerea la sorți de la Varșovia. Căci, dacă vom privi sumar cele 9 grupe preliminare pentru Europenele din 2012 (din Polonia și Ucraina) imediat îi vom da dreptate lui Mitică Dragomir, care a afirmat imediat după verdictul sorților: „E cea mai ușoară grupa!”. Și este această serie D (D de la Destin?) în care fotbaliștii noștri vor întâlni…

Franța-care nu ne-a  bătut în ultimele trei confruntări directe (0-0, la Euro 2008; 2-2, la Constanța, remiză și la Paris, în preliminariile-pierdute de noi!-pentru Mondialul African)…

Bosnia, pe care am învins-o, avându-l pe generalul Iordănescu la timonă, cu 3-0, la Sarajevo, și cu 2-0, la Craiova, în preliminariile pentru Euro 2004 (ratate de noi)!…

Belarus, în fața căruia am câștigat, cu 3-1, și la Minsk și la București, acum trei ani, tot oficial, în preliminariile pentru Euro 2008 (unde am fost)…

Albania, în fața căreia am făcut scor (6-1), în ultimul meci susținut pe stadionul „23 August”, acum doi ani, când eram calificați la Euro 2008…

Luxemburg, echipă de decor, căreia în „dubla” din preliminariile CE 2008, i-am administrat un 7-0 sec, pe terenul lor, și un 3-0, la Piatra Neamț…

…Cu asemenea adversari, „convenabili”, vorba lui Mircea Sandu, chiar dacă nu treci de Franța, trebuie să speri la calificarea fară baraj, căci echipa de pe locul II cu cel mai bun punctaj din toate cele 9 serii ajunge automat la turneul final. Logic, ca mai toată lumea să ne vadă ca și calificați!

…Tocmai de aceea vin și zic: mare ghinion a avut Răzvan Lucescu! Într-o grupă ca asta nu ai decât de pierdut! Doamne ferește să nu treci de Bosnia, care a pierdut greu „barajul”, cu Portugalia, pentru Mondialul din Africa de Sud!… Sau să-ți pună o piedică bielorusul Hleb, amintind de pățania noastră cu Lituania, 0-3, la Cluj, în debutul preliminariilor mondiale!… De parcă Albania nu ar fi jurat răzbunare pentru acel tiranic 0-6 de pomină, fără sens, la Tirana, unde s-a lăsat cu ședință!…

…Știindu-l lucid pe Răzvan Lucescu, cred că i-a trecut repede zâmbetul pentru „cea mai ușoară grupă”, cum a decretat Corleone, „oracolul de Băcești”! Ar fi preferat, poate, grupa preliminară a tatălui său, Mircea Lucescu, pentru Euro ’84: cu Italia-proaspătă campioană mondială, Suedia, Cehoslovacia… Era cea mai grea grupă, din care nu aveai decât de câștigat. Și „Il Luce” a câștigat biletele pentru Europeanul francez, terminând pe locul 1 în serie, după răsunătoarele 0-0, la Florența, și 1-0, la București (gol Boloni, în poarta lui Zoff, pe 16 aprilie 1983!), cu Italia, regina lumii pe atunci, după spectaculosul 1-0, de pe „Rasunda” Stocholmului (ce gol a dat Cămătaru!), 1-1, la Bratislava, cu cehoslovacii (Geolgău, autorul golului ce deschidea scorul!)…

…Acum, în această grupă preliminară pentru al 14-lea turneu final european, nu avem decât de pierdut! Iar dacă nu vom accepta acest paradox al destinului, atunci chiar vom pierde. Refuz calculele care țin cont de amănunte întâmplătoare (ne-am calificat la ambele Europene organizate de două țări: Belgia și Olanda-2000, Austria și Elveția-2008). Acum, nu trebuie să ne gândim decât la căderea liberă în care se află fotbalul românesc și din care nu se va putea ieși doar vorbind. Fotbalul nu mai este demult parole, parole…

***

…Pentru a vă face o impresie de norocul-ghinionul lui Răzvan Lucescu, să dăm un ochi și pe celelalte grupe:

GRUPA A: Germania, Turcia, Austria, Belgia, Kazahstan, Azerbaidjan.
GRUPA B: Rusia, Slovacia, Irlanda, Macedonia, Armenia, Andorra.
GRUPA C: Italia, Serbia, Irlanda de Nord, Slovenia, Estonia, Insulele Feroe.
GRUPA E: Olanda, Suedia, Finlanda, Ungaria, Moldova, San Marino.
GRUPA F: Croația, Grecia, Israel, Letonia, Georgia, Malta.
GRUPA G: Anglia, Elveția, Bulgaria, Țara Galilor, Muntenegru.
GRUPA H: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Cipru, Islanda.
GRUPA I: Spania, Cehia, Scoția, Lituania, Liechtenstein.

…Puneți România pe locul 2 din fiecare grupă (exceptând din cea în care se află-„D!) și faceți calcule!…

Mutu, urmașul lui Maradona!

…Nu, nu-i vorba despre valoare! Nici nu se poate discuta despre așa ceva. Unul a fost geniu, altul campion de fițe și calificări ratate. Nici de palmares nu se poate vorbi! Maradona a jucat la 4 Mondiale, l-a câștigat pe cel din ’86, are și un „Balon de aur” în cont. Mutu-zero performanțe, dincolo de beții, cafturi, fițe…

…Și totuși, Mutu ține să-l egaleze pe marele Diego Maradona la prafuri, „iarbă”. Starul argentinian a tras tare pe nas și a plătit scump pentru nebunia asta. A fost suspendat chiar în plin Mondial, la World Cup ’94, înaintea partidei câștigată de Naționala noastră, acel fabulos 3-2 pentru „Generația de aur”, considerat cel mai frumos joc al turneului american. După care, în delirul cocainei, Maradona a început să tragă cu pușca după ziariști. Au urmat zile de spitalizări, depresii puternice… Acum, e antrenorul naționalei Argentinei!

…Mutu a făcut senzație, fiind depistat pozitiv la Chelsea. Suspendare de 7 luni, 17 milioane de euro ceruți și acum de clubul londonez. Părea că și-a revenit la Fiorentina, deși „escapada” de la Belgrad, după acel rușinos 0-5 al Naționalei, când a fugit la o agapă, fără să anunțe pe cineva, era un prim semn. Un semnal de alarmă! Acum, este cert: Mutu a fost găsit a doua oară pozitiv, la Fiorentina!

…Personal, n-am aMuțit! Nu mă mai miră nimic. Nu cred în așa-zisele conspirații, lansate de o parte a presei. Nici în dependența talentatului fotbalist român. E vorba, opinez, despre o vizibilă criză de caracter.

Nu mă interesează dacă și cât timp va fi suspendat Mutu. Mă gândesc la cu totul altceva. „Un talent risipit este un adevărat furt”, scria atât de înțelept, cândva, Nicolae Iorga. Mutu și-a furat un viitor mare!

…Acum, Răzvan Lucescu poate pregăti liniștit Naționala. A scăpat de un „caz”, deși era mai bine să fi avut sub comandă un Mutu responsabil de talentul lui și de investițiile de speranță ale milioanelor de români.

…Cum românul a știut, mai mereu, să facă haz de necaz, a și apărut un banc pe tema în chestiune: „Azi, când atâta lume ne arată cu degetul pe toate continentele, iată, a apărut și un român…pozitiv!”. Bancul acesta mă trimite la titlul filmului semnat de Corneliu Porumboiu „Polițist, adjectiv”. În cazul nostru, „Fotbalist, pozitiv”. Pozitiv, negativ…

Va prelua Mircea Lucescu Naționala?

…Mircea Lucescu rămâne exemplul clasic al condiției antrenorului de fotbal în România. A fost dat afară de la Națională, în 10 septembrie ’86, incredibil,  după o victorie la scor, 4-0 (1-0), cu Austria, în preliminariile europene! Motivul? Era selecționer, însă și antrenorul lui Dinamo! Ceea ce deranja pe unii. Mai exact, pe conducători ai marelui adversar (ca să nu folosesc și eu sintagma „de moarte”!) Steaua, ajunsă Regina Europei, după uluitoarea cucerire a Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, în 7 mai ’86. Calificarea Naționalei la Euro ’84 (după acel succes de ecou, 0-0, la Florența, și 1-0, la București, în fața campioanei maondiale en-titre, Italia!), crearea unei selecționate tinere (Mircea Lucescu i-a debutat în Națională, printre alții, pe Hagi, Rednic, Andone, Gino Iorgulescu, Gabor, Gabi Balint, Duckadam, Iovan, Coraș), n-au însemnat argumente pentru mai-marii de atunci ai fotbalului românesc!

…Căpitanul „tricolorilor” de la Guadalajara (cu 70 de selecții), antrenorul în 59 de meciuri al Naționalei s-a ridicat peste marea nedreptate și a rămas în fotbal, la Dinamo, reconstruind echipa și obținând, pâna la urmă, titlul, în dauna Stelei, în primăvara lui ’90. După care a urmat frumoasul lui zbor european. Debut în Seria A, la Pisa, apoi 5 sezoane la „Brescia Romena” (cu Hagi, Sabău, Răducioiu), cu promovări și retrogradări, Reggiana, înapoi acasă, două sezoane și un titlu la… Rapid, în ’99, după care saltul uluitor la Inter Milano, fie și pentru câteva luni. Încă un sezon la Rapid. Anul 2000 avea să însemne debutul în fotbalul turc, cu succese răsunătoare (un titlu, Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Galatasaray; un titlu și cu Beșiktaș). Nici aceste performanțe absolut remarcabile n-au reprezentat argumente pentru ca Mircea Sandu să-l cheme la timona Naționalei, nu doar ca o reparație morală, ci, în special, pentru revenirea la marea performanță.

…Ignorat în continuare de mai-marii de acasă, în „buna” tradiție românească, „Il Luce” și-a văzut de drumul lui…ucraienan. Patru titluri cu Șahtior Donețk, plus Cupa UEFA, anul trecut. Straniu, însă strict dâmbovițean, nici aceste performanțe unice pentru un antrenor român, după Piști Kovacs, n-au avut ecou la Casa Fotbalului din București!

…Și totuși, în acest final de ianuarie 2010, Mircea Lucescu trebuie să dea răspunsul: preia sau nu Naționala? Nu a României (aceasta reprezintă un subiect închis, mai ales că a fost numit  fiul Răzvan!), ci a Ucrainei! Personal, cred că Mircea Lucescu ar trebui să accepte postul de selecționer la Kiev. Cum Ucraina va găzdui Europenele, în 2012, împreună cu Polonia, constructorul de echipe care este Mircea Lucescu (nu se poate uita „fenomenul” Corvinul, Dinamo, reprezentativa României în perioada 1981-1986, Galata, Șahtior) ar avea timp pentru a forma o puternică selecționată ucraineană și participa (cu succes, opinez!) ca antrenor la al doilea turneu final din carieră, după Euro ’84!

…Emeric Ienei a fost un an antrenorul reprezentativei ungare. Puiu Iordănescu a condus șase luni naționala Greciei. Gabi Balint a preluat, zilele trecute, selecționata Moldovei. Dacă Lucescu-senior va accepta „cârma” Ucrainei, am sta bine în Balcani și cu… vecinii. Ar mai rămâne să avem un selecționer român în Bulgaria, Turcia (unde „Il Luce” a refuzat postul de selecționer!) și Serbia.  Morala: ne apreciază alții valorile, nu noi. Filozofie dâmbovițeană contemporană.

Nu doar în fotbal, aceasta-i drama!…

„Nașul”, finul unui sistem compromis

…Alegeri federale fără miză, astăzi, la Federația de fotbal. Mircea Sandu a fost reales, cum se aștepta mai toată lumea. La o primă vedere, scorul votării sună a victorie la scor: 192-67, în confruntarea cu temerarul Constantin Iacov! La o privire mai atentă, însă, acest scor (sub acel 187-102 al „Nașului” în fața lui Gică Popescu, acum 4 ani!) invită la analize de fond.. Chiar dacă, imediat după succes, Mircea Sandu a fost sunat și felicitat de Platini și Blatter-bla-bla, vorba cuiva…

…N-au fost 67 de voturi (mult peste cât estimau specialiștii, nihiliștii!) pentru Iacov, ci împotriva „Nașului”. Și, în special, au fost 67 de voci curajoase care se încăpățânează să creadă în necesara schimbare. 67 de oameni care, în pofida „lanțului slăbiciunilor” ce conduce Federația, au visat. Dacă în cursă ar fi fost Gică Popescu, atunci, cu siguranță s-ar fi putut produce minunea! Probabil că, abia acum, „Baciul’ înțelege exact răul făcut fotbalului românesc de neprezentarea sa la duel.

…Mircea Sandu a venit la putere printr-un „puci”, atunci, în 9 august ’90, când l-a debarcat pe Mircea Pascu, ales cu câteva luni înainte președinte. Atunci, „Nașul” a fost ales șeful unui sistem compromis, dacă nu ticăloșit, cum mi-a scris un cititor. Spuneam și astăzi, la prânz, în emisiunea de la Telesport, alături de George Stanca: „Mircea Sandu a susținut, a dezvoltat acest sistem compromis, iar acum a devenit sclavul său”. Acesta este „nodul gordian”. Oricât ar dori Mircea Sandu, om capabil, să schimbe ceva, nu-l mai lasă ciracii, oamenii veniți din vechiul sistem comunist, securist, îmbătrâniți în imobilism, în șmecherii, în filozofia de gașcă. „Nașul” este finul lor, acum. Al lui Mitică Dragomir, fără de care nu rezista două decenii ca șef al FRF-ului, al lui Jean Pădureanu, care declara nonșalant înaintea numărării voturilor „zarurile s-au aruncat cu ani mulți în urmă”, al soldățelului Adalbert Kassai, al lui Vasile Avram, ex-„capul” arbitrilor (ales, tot azi, vicepreședinte FRF, în turnirul cu doi oameni serioși, Patrițiu Abrudan și Octavian Goga! De fluierași va răspunde, de mâine, Ioan Igna!), al cohortei de bișnițari de la județe, din „C” și „B”, marea masă cu drept de vot…

…Mircea Sandu a declarat imediat după alegerile câștigate lejer că se gândește la „continuitate”! E foarte grav! Pentru că fotbalul românesc (ca întregul nostru sport, de altfel!) este demult în cădere liberă. Iar „Nașul” nu se gândește să schimbe ceva. Vai, învingătorilor de astăzi! Am spus special „învingătorii”, pentru că, în acest 25 ianuarie 2010, au triumfat toți susținătorii unui sistem putred…

…Învinsul, Constantin Iacov, vorbea despre „lucruri necurate”, petrecute aseară, când „echipa de zgomote” a Sistemului i-au amenințat sugestiv pe mulți dintre cei care se pronunțaseră pentru Schimbare. Ba, a mai zis Iacov, că, dacă alegerile aveau loc pe 25 aprilie, cum s-au planificat inițial, ar fi învins; că n-a fost lăsat decât 5 (cinci) minute să-și expună Programul, că votul n-a fost deloc secret, iar unii dintre potențialii adversari ai „Nașului”(pe care îl consideră un „dictator”!) n-au fost lăsați în sală, pe diferite motive! Mizilicuri!… Nu de alta, dar îl aud și acum pe Gigi Becali, declarând la Telesport, înaintea validării alegerilor: „Mircea Sandu n-a dat drumul la motoare. Nu era cazul!”. Scurt și…definitoriu!

…România a avut, în cei 20 de ani de așa-zisă democrație, trei președinți de stat: Iliescu, Constantinescu, Băsescu. „Escu”, cum ar zice Tudor Mușatescu!… În fotbal, avem un singur nume: Sandu! Care vrea să conducă fotbalul românesc încă 8 (opt) ani! Dacă va fi sănătos (și îi doresc din toată inima „Sănătate maximă!”, că are nevoie de ea, după dubla operație, la colon și ficat!), „Nașul” va trebui, va fi obligat să conducă Sistemul căruia nu i s-a opus. Degeaba strigă Iacov: „Mircea Sandu este un om bolnav, trebuie să se retragă!”… Trăim, doar, în țara corupției absolute, a bișnițarilor, a „haitelor”, de ce ar face fotbalul excepție?!

…Cele două decenii de domnie a „Nașului” nu sunt singulare. Boss-ul fotbalului spaniol, Angel Maria Villar, a fost uns în funcție în 1988! A mai existat un exemplu: șeful fotbalului maghiar, ales în 1986! Numai că ungurul a decis, anul trecut, că e timpul Schimbării și și-a dat demisia! După ce propusese revitalizarea centrelor de copii și juniori. La noi, din păcate, nu se revitalizează nimic… Până și chiolhanurile federale sunt tot cele vechi…

Trăiască originala noastră Continuitate la vale!

Bye, Bye, Schimbare!

În fotbalul nostru, nu va fi „lovitură de palat”!

…Sincer să fiu, după mizerabila campanie electorală pentru șefia de la Cotroceni, mă așteptam ca și în cursa pentru Casa Fotbalului să fie la fel. Din fericire, fotbalul a învins politica, măcar sub acest aspect. Sigur, au existat și aici acuzații: „Mircea Sandu a distrus fotbalul românesc!”, „El și Dragomir sunt cancerul fotbalului nostru!”, a strigat candidatul Constantin Iacov pe mai toate posturile TV și în ziare. „E un neica-nimeni, Iacov ăsta! După alegeri, îl voi lua în echipa mea la Federație. Ca portar!”, a venit replica „Nașului”, dată de sus. Oricum, nu s-a ajuns la injurii, la cuvinte de ocară. Se spune, însă, că lupta nu există decât teoretic, de dragul…democrației, din moment ce s-au luat toate măsurile din partea eternului nostru „Naș” federal, care are 20 de ani de domnie și mai vrea încă opt, dacă nu cumva să devină nemuritor!…

…Luni 25 ianuarie, mai mult ca sigur, se va vota cum s-a stabilit: Mircea Sandu reales la al fotbalului Congres! Va fi un duel, practic, inegal. Căci, în cursă n-a mai rămas decât Constantin Iacov, cu iluziile sale, dar, în opinia mea, fără șanse. Acum ne dăm seama de marea greșeală pe care a comis-o Gică Popescu, în momentul când a refuzat să candideze, motivând gestul său ca „un protest față de ce întâmplă la ora aceasta în fotbalul românesc”! Fostul căpitan al Barcelonei și al Naționalei nu știe, se vede, că protestele nu mai sperie pe nimeni, nu mai înseamnă nimic în România de astăzi. Am spus imediat după abandonul anunțat de Gică Popescu, în conferință de presă, că rolul lui nu era să protesteze, ci să se bată, cu șansele lui, cu „Nașul”. Protestul lui adevărat ar fi însemnat înfruntarea Caracatiței federale. Așa, însă, vom asculta același refren: „E la fel ca înainte”. Adică, rău…

…Schimbarea se tot amână în fotbalul românesc. Fără a fi nihilist, contestând meritele lui Mircea Sandu (câte sunt, și sunt!), sunt nevoit să constat că sistemul fotbalului nostru este îmbătrânit, dacă nu senilizat în rele. În jumătăți de măsură, nepotism, spirit de gașcă, de haite (vorba remarcabilului scriitor Viorel Cacoveanu), unica lege fiind cea a bunului-plac și a profitului personal imediat. În ajun de alegeri, s-au descoperit nereguli juridice grave, comise de trupa federală, la comanda „Nașului”. Cu Gică Popescu în cursă, înțelegem, acum, și mai mult, că ar fi existat o șansă de schimbare. Cu Iacov, nu există decât varianta miracolului…

…Unul dintre visătorii care anunțau că-l vor înfrunta și învinge pe Mircea Sandu (a mai făcut puțin tam-tam și ex-atacantul Sorin Răducanu, în ultima vreme mai mult ospătar prin Spania), fostul internațional Octavian Popescu, ajuns la 72 de ani (în tinerețe, mijlocașul inteligent de la „U” Cluj, Dinamo și Rapid, apoi antrenor al lotului olimpic, fugit în Germania), Tavi Popescu, spuneam, declara energic, înainte de abandon, că se va înscrie în cursa pentru preșidenția FRF pentru a face „o Revoluție în fotbalul românesc”! Retras în vila lui liniștită de la Breaza, juristul uitase că, la noi, au reușit doar „loviturile de palat”. Iar la Palatul Fotbalului Românesc, veghează foarte atentă garda celor care nu vor schimbarea ce i-ar arunca imediat în afara sistemului putred! În timp ce „opoziția” nu pare să prea existe…

…Alegerile pentru șefia FRF par că s-au încheiat în momentul în care Gică Popescu a anunțat că nu va candida! Fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu, unul dintre marii adversari al „Nașului” (alaturi de Marian Iancu-Timișoara, Adrian Mititelu-Craiova și, mai nou, Marin Condescu-Tg.Jiu!) declara, mai zilele trecute, că Mircea Sandu ar fi vrut să renunțe la conducerea FRF, însă nu a fost lăsat de anumite „jocuri de culise”! Să fi cunoscut Gică Popescu un asemenea scenariu?

… Nu s-a schimbat garda la Cotroceni! Nu se va schimba nici la Casa Fotbalului, luni, mă încumet să afirm, astăzi, sâmbătă 23 ianuarie…

Unde ne sunt antrenorii români?

…O simplă constatare care spune multe. Antrenorii români care au câștigat ultimele patru titluri de campioni naționali la fotbal au… emigrat! Unde?… Cosmin Olăroiu (Steaua-2006, în Emiratele Arabe Unite), Mircea Rednic (Dinamo-2007, în divizia secundă din Rusia, la Alania Vladikavkaz!), Ioan Andone (CFR Cluj-2008, în Cipru, Emiratele Arabe și, de trei zile, la ȚSKA Sofia!), Dan Petrescu (Unirea Urziceni-2009, în liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar)! Patru nume și patru direcții care vorbesc de la sine…

…Evadările din această iarnă, a lui Dan Petrescu, în „B”-ul estic, și a lui Ioan Andone la… Steaua bulgarilor (ȚSKA, echipă fără ștaif european, cu un punct în grupele Ligii Europei; locul 2 în campionatul de la sud de Dunăre, la 4 puncte de liderul Litex Loveci!) readuce în discuție o primă întrebare. De ce au ales „campionii” ultimilor patru ani din România să migreze într-un fotbal valoric sub cel al nostru, nici el prea răsărit? Cum am opinat și într-o recentă intervenție la Telesport, răspunsul meu nu se reduce doar la un cuvânt: banii! Mai intervin în discuție batjocora la care-s supuși antrenorii români de către patroni, nesiguranța și, deloc de ignorat, lipsa lor de imagine (ar fi fost mai corect să fi zis lipsa de valoare?!) în fotbalul mare.

…Scurtă (dar necesară) incursiune în memorie. Ce antrenori români au existat în fotbalul european de top? În Vest?… Lista este foarte scurtă. Regretatul Ștefan Kovacs, la marele Ajax și directorul tehnic al Federației Franceze de Fotbal!… Mircea Lucescu, câteva luni la Inter Milano…  Ladislau Boloni, la Sporting Lisabona, Monaco și, acum, la Standard Liege (ajunsă pe locul 8 în campionatul belgian)!… În rest?!

…Anghel Iordănescu, „cel mai bun antrenor român al secolului trecut”, n-a făcut mai nimic în Grecia. S-a impus, însă, în fotbalul arab, plini de bani, dar departe de „marea arenă”… Tot în lumea arabă (unde se află și acum!), Ilie Balaci s-a umplut de țechini și de trofee… Emerich Ienei, timonierul Stelei la unica, irepetabila „Sevilla ’86” și al calificării Naționalei la Coppa del Mondo ’90, n-a izbutit nimic la naționala Ungariei… Prin Balcani, și-au încercat norocul, fără a ieși din banal, Mihai Stoichiță (și în Bulgaria, la Litex Loveci, nu doar în Panama, Kuweit și Armenia!), Gigi Mulțescu, Țiți Dumitriu, Sorin Cârțu, Marian Bondrea, Ștefan Stoica, Ilie Dumitrescu și mulți alții. Șeful Școlii federale de antrenori, Mircea Rădulescu, a condus trei naționale africane (Algeria, Egipt, Siria, plus pe cea a României, pentru 10 partide, în perioada 1990-1991!)… Gabi Balint a antrenat prin Transnistria, după care a ajuns „secundul” lui Mircea Lucescu și, apoi, al lui Gică Hagi, în Turcia. Și, așa, am ajuns la excepțiile de la regula mediocrității în care se zbat tehnicienii români plecați peste hotare.

…Mircea Lucescu rămâne singurul antrenor român, după Ștefan Kovacs, cu performanțe notabile în afara României. A cucerit Cupa UEFA, atât cu Galatasaray (inclusiv Supercupa Europei), cât și cu ucrainenii de la Șahtior Donețk (unde se află și acum). Ladislau Boloni a dobândit titlul în Portugalia (cu Sporting) și Belgia (Standard), ba a jucat și în Cupa UEFA cu francezii de la Rennes, iar cu Standard s-a calificat în primăvara europeană 2010. Gică Hagi a reușit să câștige Cupa Turciei cu Galatasaray (4-1, cu eternul rival Fenerbahce, în finala din 2005). Rezultate demne de luat în seamă. Dar, cam asta-i tot!…

…La ora aceasta, cu excepția lui Boloni, antrenorii români sunt cantonați în Estul european și în Orientul Mijlociu. Doi dintre ei (D. Petrescu și Rednic!) chiar în divizia secundă a Rusiei!?! Presa europeană nu vorbește, însă, laudabil decât despre unul: Mircea Lucescu. Singurul care nu și-a umbrit numele de dragul banilor…

…Din punctul meu de vedere, cei patru ultimi antrenori-campioni ai României au făcut un pas înainte, sub aspect financiar, unul (dacă nu doi) înapoi, ca nivel al fotbalului în care au evadat. Ba, în cazul lui Ioan Andone, cred că au fost doi pași înapoi, și la bani, și la valoare.

Rămâne ca viitorul apropiat să confirme sau să infirme opinia mea!

Lucescu-junior, ca și Mut(u)…

…În ziua când a împlinit 31 de ani, adică atăzi, Mutu nu-i prea fericit în ceea ce privește viitorul lui la Națională. „L-am sunat pe Răzvan Lucescu de 36 de ori și nu mi-a răspuns! Nu-i normal cum s-a comportat cu mine! Gata, nu-l mai sun niciodată!”, a explodat Mutu, în stilul lui caracteristic.

…Cum de și-a permis un puști ca Lucescu-junior să nu-l mai bage în seamă pe el, marele, inegalabilul Mutu?! Și ce dacă a mai călcat pe bec, o dată, după acel rușinos 0-5 de la Belgrad, când el nu i-a răspuns selecționerului la telefon și a plecat la un chef prin Serbia, neluându-și măcar rămas bun de la echipa tricoloră?! El este Mutu, domnilor, „Briliantul”, cum l-a alintat o parte a presei, dispusă să facă subiect de pagina I până și dintr-un strănut al internaționalului nostru!… Fără el, Naționala nu există, n-au acreditat mulți din România idea asta?!… Ce Hagi, ce „Generația de aur”, ăia au fost, acum este numai El, Mutu, Mu-tu!… El l-a sfidat și pe Mourinho, domnilor, și a tras pe nas, prafuri, iarbă, orice și oricând i-au vrut mușchii!… I-a sfidat și pe regretatul Dobrin, la Pitești, pe Cornel Dinu, la Dinamo, pe Iordănescu și pe Pițurcă, la Națională, unde a chefuit până-n zori, când i s-a pus lui pata, la Craiova, București sau Constanța (unde, se spune, a mai caftit și un chelner). Și n-au putut să-i facă ceva, fără El, nu există, doar, fotbalul românesc! Așa a gândit, probabil, Adrian Mutu și astăzi, când a ajuns la 31 de ierni („La Mulți Ani” și minte din belșug!). Și mulți i-au ținut isonul…

…Uite, însă, că tocmai „puștiul”, „băiatul tatii”, intransigentul Răzvan Lucescu nu i-a mai acceptat fițele, aerele, neperformanța! Pentru că, oricât talent are (și are!) Mutu, cu acest stil de viață nu poate urca Everestul. De altfel, de la „Generația de aur” (termen care l-a cam înfuriat, uneori, pe „briliantul” fără strălucire!), Naționala lui Mutu și Chivu a ratat consecutiv 4 (patru) calificări: 1 Euro (2004), trei la Mondiale (2002, 2006, 2010). Ceea ce Mutu, fie n-a băgat de seamă, fie nu l-a deranjat! Numai că aceste „performanțe” reprezintă argumentele lui Răzvan Lucescu. Juniorul în care Mutu și-a găsit „Nașul”…

…Culmea este că „Nașul”, alias Mircea Sandu, i-a sugerat selecționerului, mai ieri, să încerce o împăcare cu Mutu! Adică, să pună batista pe țambal. Să revină la compromisurile dintotdeauna dcin fotbalul nostru. Cum a sărit și Don Corleone („Naționala nu există fără Mutu!”, uitând că am avut o Națională ca și inexistentă și cu Mutu!), devine logic ca „briliantul” să pară el cel supărat: „Nu înțeleg!… Gata, nu-l mai sun!”…

…În acest „caz” complicat, tânărul selecționer joacă o carte mare a carierei lui. Dacă face pasul înapoi, vor urma alte capitulări de la principiile lui sănătoase, de mare performanță. Dacă  Răzvan Lucescu va fi în continuare… mut, la lacrimile de crocodil ale „fiului mult prea risipitor” al fotbalului nostru, cu siguranță s-ar putea ca Mutu să vorbească numai în teren! Fără droguri, fără beții, fără vedetisme. Și, atunci mai mult ca niciodată, puteam să ne gândim cu argumente la o calificare. Prima ar fi la Euro 2012. Adversarii din preliminarii îi vom afla pe 7 februarie. Adversarii din curtea noastră”, îi știm mai de mult…

Țara unde nu se schimbă nimic!

…Este oficial! Gică Popescu nu va candida la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, în alegerile din 25 ianuarie! Și-a anunțat decizia, astăzi, la prânz, sub forma unui Protest.

…Protestul său pentru „mârșăvia de a devansa alegerile cu 4 luni”! Protestul pentru „tot ce se întâmplă la conducerea FRF-ului.”. Protestul său față de „conducerea total greșită a Federației în cei 20 de ani de domnie a lui Mircea Sandu”.

…Refuzul lui Gică Popescu de a duela din nou cu „Nașul” (acum 5 ani scorul i-a fost defavorabil: 102-187 voturi!) era previzibil de două zile. De când Mitică Dragomir, șeful Ligii, i-a transmis prin presă „Baciului” că „Dacă n-ar candida ar fi băiat deștept!”. Era un mesaj foarte clar. Dincolo de cele numai 4 (patru) echipe (din 18) din Liga I care i-au anunțat sprijinul (Timișoara, Pandurii Tg.Jiu, Craiova și Ceahlăul Piatra Neamț; Oțelul și Alba Iulia nu se deciseseră până azi!). Ceea ce, se pare, a fost receptat cum se cuvine de Gică Popescu. Motivația lui este logică: „Este imposibil să bat țara în două săptămâni și să conving lumea de proiectul meu. Eu vreau voturi muncite, nu obținute în subteran, cu câte 2.000 de euro cât le dă Mircea Sandu unora!”. Asta, în timp ce „Nașul” anunță cu vădită aroganță „În 2018 renunț la funcția de președinte!”. Și, uite așa, Ceaușescu revine în discuții…

…În acest context, Protestul lui Gică Popescu îmi apare ca amestec de luciditate și lehamite de tot ce se întâmplă „într-un fotbal intern în colaps”. Ca acceptarea neschimbării. Cunoscând sistemul ticăloșit al fotbalului nostru, fostul căpitan al Naționalei și al Barcelonei dă de înțeles că încă nu i se poate opune. Că nu vrea să fei un fel de Don Quijote, mai ales că afacerile cu casele îi merg strălucit! Preferă să rămână imobil(iar)!…

…Acuzând acest sistem putred din (sau și din!) fotbalul românesc, Gică Popescu uită că el nu poate fi schimbat decât de oameni. Iar el, reprezentant strălucit al „Generației de aur”, era singurul în măsură să se bată nu doar cu Mircea Sandu, ci și cu toți cei îmbătrâniți în rele. În imobilism. În compromisuri. Iar proiectul anunțat, cu oameni integri ai „Generației de aur” (Hagi, Dan Petrescu, Balint, Belodedici) se mai amână alți 4 ani. Culmea ironiei este că proiectul lui Gică Popescu este – după cum a declarat în conferința de presă – același de la ultimele alegeri. Pentru că „de atunci, nu s-a schimbat nimic!”…

…România pare să fie țara unde nu se schimbă nimic. Nici în politică, nici în sport. Suntem condamnați la neschimbare! Vai de noi…

Ianuarie, luna lor…

…2010 a pornit la drum. Vom încerca să ne ținem de urările făcute de Sărbători. Toasturile nu vor lipsi nici în Ianuarie, luna când s-au născut mai mulți sportivi. De multe ori, uităm să-i felicităm. Sau măcar să-i salutăm cu un gând bun, de la distanță, reamintindu-ne clipele de bucurie pe care ni le-au oferit…

…În acest Ianuarie își serbează ziua de naștere, printre alții, un frumos evantai de fotbaliști: Ion Dumitru, Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Ion Nunweiller, Ilie Savu, Florentin Petre, Bogdan Lobonț. Vom ridica o cupă cu șampanie și pentru două stele ale „semicercului”, Vasile Stângă și Valentin Samungi. Și pentru un minunat trubadur al Craiovei Maxima, Cristi Minculescu, liderul încântătoarei trupe „Iris”.

…Astăzi, un toast cu sufletul, pentru Liță Dumitru și Gabi Balint, care s-au grăbit să deschidă anul, cu amintiri de aur…

„Jandarmul” lui Pele!

ION DUMITRU. Născut la 2 ianuarie 1950, în comuna Roșu, lângă București. La 13 ani, a început fotbalul la Confecția. Peste un an  s-a urcat în Rapidul de… juniori. După alți patru ani, debuta în echipa mare a Giuleștiului, pe prima scenă, în Trivale, în fața Prințului Dobrin, cu un… 0-3! În ’72, era luat de Steaua, din cantonamentul Rapidului. „Eventul”, sub uniformă militară, în „76. Încă un titlu cu Steaua, în ’78, și o nouă Cupă, în ’79. Desemnat „Cel mai bun fotbalist român”, în ’73 și ’75. În ’80, a luat drumul Banatului, unde Timișoara i-a stat la picioare. A jucat, dar n-a mai strălucit, la Poli, la UMT și CFR, cu o escală de 4 (patru!) partide la Universitatea Craiova, în ’83. Și, ca într-un cerc perfect, cariera de fotbalist s-a încheiat pe „iarba verde” din Giulești, unde a jucat ultimii doi ani (’86-’88), după care a fugit în RFG! Lăsa în România o carieră de excepție, ca jucător, cu 442 de meciuri în Divizia A (64 de goluri marcate) 37 de partide în Națională, trei pe platoul Mundialului ’70 și cele pe drumul „tricolorilor” spre sferturile Europeanului din ’72.

Liță Dumitru are o impresionantă carte de vizită internațională. Component al „Generației de la Guadalajara ’70” („Întâia generație de aur”, cum a zis Hagi!), l-a marcat atât de bine pe marele Pele, încât Edson Arantes do Nascimento s-a enervat, uitând de fair-play. „Cine ești tu, nenică, să mă tem de tine?!”, a fost starea de spirit a tânărului de 20 de ani, la intrarea în duelul cu Perla neagră! La finele acelui 3-2 atât de spectaculos, pentru viitorii campioni mondiali, Pele avea să-l felicite pe Liță Dumitru!…

…După ’90, Liță Dumitru, maestrul recuperărilor, al paselor și al loviturilor libere, se întorcea acasă, din Germania, ca antrenor. A pornit în noua carieră la timona „bancarilor” (’94-’95), cu nume schimbat (FC Național), a urcat, apoi, pentru un an, sub Parâng, promovând Jiul în Liga I, dar gândul lui era Giuleștiul. Unde a revenit, acum ca antrenor (’96-’97). Rocar-ul (’98) și Iașul (2000)- ultimele echipe din așa-zisa înaltă societate” a fotbalului românesc. Acolo, unde, din păcate, un fost mare fotbalist, care și-a etalat și excelente calități de antrenor, Liță Dumitru, nu are loc din cauza firii lui incomode, mereu dispus să spună ce gândește, respingând compromisurilor și minciuna. În loc să danseze, acolo unde îi este locul, pe prima scenă, ocupată și de neicanimeni aduși de pe nicăieri, Liță Dumitru antrenează pe Concordia Chiajna, în „B”. În campionatul trecut, după tur, echipa de la margine de București avea mari șanse de promovare. Au avut, însă, unii grijă să-l blocheze pe „jandarmul lui Pele”.

Mareșalul din „Noaptea generalilor”!

GAVRIL PELE BALINT. Născut pe 3 ianuarie 1963, la Sângeorz Băi, în Bistrița-Năsăud. La echipa Hebe, din localitatea natală, a pornit în frumoasa aventură a sportului-rege, la 11 ani. În ’78, este selecționat pentru „Luceafărul”, fosta Academie a fotbalului nostru, absolvită și de Hagi. Trei ani, și la Luceafărul și la Gloria Bistrița (la ambele în B!), după care saltul la Steaua. 5 titluri, 3 Cupe, golgeter al României (’90), 265 de jocuri pe prima scenă (69 de goluri), 34 de partide în Națională (14 goluri), trei ani în Spania, la Burgos (’90-93), unde și-a încheiat prematur cariera de jucător, din cauza unei grave accidentări.

Dar, peste toate,strălucește  Cupa Campionilor Europeni, câștigată uluitor, de Steaua, la Sevilla ’86, în acea „noapte a generalilor”, unde Gabi Balint s-a dovedit Mareșal și a transformat unul dintre cele două penalty-uri (celălalt a fost opera lui Lăcătuș), prin care echipa noastră a detonat „bomba” fotbalului internațional, luând Trofeul favoritei Barcelona, după un 2-0 de senzație! A urmat, în februarie ’87, Supercupa Europei, la Montecarlo (1-0, cu Dinamo Kiev, prin golul bunului său prieten, Gică Hagi).

În CV-ul poleit cu aur european al lui Gavril Pele Balint figurează și un „bronz” Mondial, obținut cu juniorii, în Australia, în ’81. Peste 9 ani, impresiona și la Mondialul seniorilor, la Coppa del Mondo ’90, în Italia, unde a marcat două goluri pentru Naționala noastră (unul de mare greutate, în poarta Argentinei lui Maradona, la acel 1-1).

Dincolo de gazon, cariera lui Gabi Balint a început ca director sportiv al FRF, postură din care a urmărit, la fața locului, inegalabila Vară californiană, în ’94, a „Generației de aur”. Dacă nu ar fi fost acea accidentare blestemată de la Burgos, cu siguranță că Pele Gavril Balint s-ar fi aflat în arenă la Pasadena, alături de coechipierul de la Luceafărul și Steaua, Gică Hagi!

După World Cup ’94, pe toamnă, Gabi Balint a părăsit biroul și a trecut pe gazon, ca antrenor. „Secund” lui Puiu Iordănescu, la Națională, ajunge la Euro ’96 (Anglia) și Coupe du Monde ’98 (Franța). Dincolo de Națională, melomanul Gabi Balint a antrenat, în ’98,  pe FC Bihor, numai 7 etape, pe Sportul Studențesc (’99-2000, în „B”), după ce a fost și „Șeriff” de Tiraspol, revenind la ipostaza de „secund” (al lui M. Lucescu la Galatasaray), apoi numai 5 meciuri „locotenentul” lui Hagi, la Națională, și la Galata. Singura „bancă” din Liga I românească, Poli Timișoara, unde Gabi Balint a stat numai 16 meciuri (28 februarie-31 mai 2009), fiind demis surprinzător în primăvara trecută!

Gabi Balint s-a dovedit și un excelent comentator TV. Înainte de „aventura” timișoreană, a încântat prin sobrietatea, stilul elevat și, logic, competența din comentariile sale de la ProTV și Sport.ro. Poate acesta este viitorul unui alt mare om de fotbal de la noi, incomod prin seriozitate, competență și personalitate!

***

…Anul acesta s-a deschis sentimental cu Liță Dumitru și Gabi Balint, două Legende ale fotbalului românesc. Cred că merită un buchet de gânduri alese din partea celor care iubesc sportul adevărat!

„Circul” continuă

…Gata, este oficial! Chiar dacă a evitat cu încăpățânare nedemnă să recunoască, în ultima lui conferință de presă (sau de pește?!), de ce a evadat din Bărăgan, Dan Petrescu a luat-o pe drumul cu spini ai diviziei secunde din Rusia. Evadare de la Urziceni pe un vagon de bani, care se vor tripla, dacă, în noiembrie 2010, va promova pe Kuban Krasnodar. La banii care îi are mai-marele cazacilor, totul ar părea un marș triumfal, numai că, anul acesta, Kuban (nicio legătură cu Guban, fabrica de încălțăminte de la noi!) a retrogradat din Liga I cu tot bugetul ei de 18 milioane de dolari!!! Acestea fiind zise, drum bun, cale bătută la ruși, Dan Petrescu!…

…Cine vine în locul „Bursucului”, la echipa campioană, cea care pe final de februarie va da piept cu Liverpool chiar în orașul Beatlesilor? Circulă tot felul de variante. De la antrenori străini la Hagi, Andone, Ilie Dumitrescu etc. Cel mai mult (și mai contradictoriu) se discută, însă, despre aducerea lui Răzvan Lucescu, selecționerul! Înghesuit de ziariști, managerul ialomițenilor, Mihai Stoica, a recunoscut că a făcut demersuri să-l transfere la Urziceni pe antrenorul Naționalei, măcar pentru returul campionatului. Variantă care i-a surâs de minune Lucescului cel mic, din moment ce și Seniorul, aflat în vacanță prin țară, a ieșit pe mai multe posturi de televiziune și a susținut dedublarea fiului: echipa reprezentativă-Unirea Urziceni. Asta amintind și de excepționalul CV al lui Mircea Lucescu, care a fost dat afară nedrept de la Națională, în ’86, după un 4-0 sec, la București, cu Austria! Motivul? Antrena și echipa tricoloră și pe Dinamo! Iar cei de la Steaua nu prea agreau o asemenea dublă postură…

…Aducerea juniorului Lucescu la cârma campioanei en-titre a stârnit o avalanșă de discuții pro și contra. Brașovul, echipa de la care junele Răzvan a plecat la Națională, a sărit prima, dând de înțeles de un anume „gentleman agreement”. Timișoara a scos și ea sabia, prin Marian Iancu, patronul bănățenilor motivând cu subtilitate că l-ar dezamăgi un eventual accept al lui selecționerului, din moment ce și el l-a curtat insistent înainte de a începe aventura tricoloră. Nici în Federație opiniile nu-s clare. Ionuț Lupescu afirmă că Răzvan Lucescu are contract ferm cu FRF, iar un cumulul de funcții, cu Urziceniul, este exclus! „Nașul” nu are încă o  opinie clară. Numai că îl obligă „manevra” cu mutarea alegerilor din aprilie în final de ianuarie 2010, schimbare datorată, în argumentarea lui Mircea Sandu, „Naționalei, care trebuie să aibe un program bine pus la punct de echipa federală în vederea atacării preliminariilor pentru Euro 2012”! Dacă bossul federal va accepta ca Răzvan Lucescu să pregătească și Naționala (e drept cu numai două amicale în primăvară, înaintea debutului oficial din toamna preliminariilor CE) și Unirea Urziceni, atunci motivarea neașteptatei schimbări de calendar a „alegerilor presidențiale” devine nulă. Sau, în cel mai rău caz, rămânem în sofism, atât de drag tuturor conducătorilor (nu doar din sport!) României de azi!

…Unii consideră că Răzvan Lucescu este tentat de repetarea „istoriei celebrului lui tată” datorită unei căruțe de bani pe care barosanul din Bărăgan i-ar oferi-o selecționerului (250.000 euro până la vară; 500.000 euro, în eventualitatea eliminării Liverpool-ului). Bani, nu glumă, chiar dacă familia Lucescu nu duce lipsă de așa ceva. Seniorul Lucescu motivează decizia lui „și Națională și Urziceni” pentru nevoia de experiență a competentului său fiu. Argument valabil la o primă vedere, care ascunde, însă, vârful unui bumerang: dacă Razvan are nevoie de experiență, ce caută el la timona Naționalei?!

…În acest circ al declarațiilor contradictorii, se amintește și de exemple mai recente, când antrenori de Națională au condus și echipe de club. Doi olandezi. Hiddink, care a antrenat Naționala rusă și în paralel, pentru un sezon, pe Chelsea. Iar acum, alt olandez, Advocaat, și la timona lui AZ Alkmaar și la cea a reprezentativei Belgiei. Ambii, însă, cu o experiență triplă față de cea a lui Răzvan Lucescu și în contexte total diferite. În țări cu civilizație de secole. Pe când, la noi, ar fi suficient ca Urziceniul, cu Lucescu junior să piardă în fața Interului Curtea de Argeș și a Unirii Alba Iulia, să zic, ca numărul și virulența contestatarilor să se amplifice. Ceea ce n-ar face decât să amenințe și climatul Naționalei, și așa destul de șubrezit după încă o ratare (a patra în ultimii 12 ani!) a unui turneu final!

…Personal, consider că, dacă ar accepta „dubla ipostază”, tânărul, inteligentul și competentul (însă încă neexperimentatul la nivelul primei reprezentative) Răzvan Lucescu ar avea mai mult de pierdut decât de câștigat, pe termen lung (nu pe țechini de azi ai lui Bucșaru!). Căci, de regulă, „cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul”. E bine să ne aplecăm mintea și la înțelepciunea din popor!