Mircea M. Ionescu

…Multă monotonie în meciurile de început ale Mondialului, cu tot potopul sonor, de 90 de minute, al vuvuzelelor africane. Asta, însă, până la partida a 5-a, care avea, pentru cei mai mulți, cel mai sigur solist: Anglia îngâmfatului Capello, în fața modeștilor yankei. Acel rezultat de Legendă, 1-0 pentru americani, în iunie ’50, de la Belo Horizonte, la Mondialul din Brazilia, rămânea o minune care nu se poate întâmpla decât o dată la un secol, semn că urmașii lui Robin Hood priveau lumea de sus, declarând că au venit la capătul Africii să cucerească titlul mondial. N-a lipsit, însă, mult, aseară, la Rustenburg, în finalul Zilei a II-a, ca Minunea să se repete la… 60 de ani. Personal, cred că este un rezultat istoric și acest 1-1 dintre englezii care nu-și mai încăpeau în pene (cu un Capello cabotin jenant, după ce ai lui au deschis scorul, rapid, în min. 4, prin Gerrard!) și americanii sobrii, dispuși să trudească tăcuți, fără fițe, ba chiar să egaleze, în min. 40, prin Clint Dempsey (feblețea mea și a altor milioane de yankei!), “englezul” de la Fulham (!) care i-a amețit din “întoarceri” de mare fotbalist pe fiii Albionului, ca, apoi, să-l hipnotizeze pe bietul portar Rob Green, de-a dreptul fâstâcit, la șutul de la 25 de metri el scăpând mingea-n poartă! Adevărul este că același goalkeeper avea să se opună, în min. 64, cu sprijinul Barei, la Victoria yankeilor! Care n-ar fi fost conformă cu realitatea din teren, căci englezii au avut și ei ocazii, nu și noroc. Poate și pentru că Fortuna îi ajută doar pe cei cutezători, care, azi-noapte, au fost yankeii, treziți rapid după șocul din startul duelului. Dăruirea, dublajul, disciplina tactică, forța fizică, dar, mai ales, morală, presingul și contraatacurile băieților tăcutului Bob Bradley au pus un genunchi marea favorită, semnând prima surpriză a acestui Mondial African. Care favorită echipă engleză nu prea arată a team de top. Cu tot circul lui Capello și șomajul plătit al unor stele obosite precum Lampard, Terry, Gerrard, Rooney (în prima parte) etc.

…Acesta a fost meciul primelor două Zile, din care am mai rămas și cu momentele de magie ale lui Messi, în victoria cu 1-0 (gol Heinze, cu capul, de la 11 m., în min 6!), dar nu fără emoții în final, obținută de argentinieni în dauna unei Nigerii afectată mult de absența starului accidentat, Mikel John Obi, de la Chelsea. În rest, grecii, la al doilea lor Mondial, după cel american, din ’94, își dovedesc neputința, iar acest 0-2, de ieri, cu sud-coreenii, duce golaverajul lor, în cele patru partide de până acum, la o cotă de râsu’-plânsu’: 0-12! 10 goluri încasate în State, două în meciul lor de debut pe tărâm african.

…Cred că remiza de istorie a americanilor și cursul de estetică fotbalistică predat de steaua argentiniană de la Barcelona vor domina și Ziua a III-a, cea de astăzi, întâia duminică a maratonului fotbalistic de la capătul lumii. Și poate și zilele următoare…

…Astăzi, trei dispute. Pe scurt, pe rând…

Algeria (a 3-a prezență la un Mondial, după ‘82 și ’86)-Slovenia (fără punct la unicul mondial de până acum, cel din 2002, unde a ajuns întristându-ne pe noi la baraj; se vede că slovenii sunt specialiști în “baraje”, ei calificându-se după același scenariu și acum, când au lăsat acasă… Rusia!). Meci în Grupa C, cea a yankeilor și englezilor…

…Tot astăzi, primele două jocuri din Grupa D.

Serbia-Ghana, un derby sârbesc, din moment ce antrenorul africanilor este Milovan Rajevic, iar team-ul de la Belgrad este condus de Radomir Antici!

Germania-Australia. Nemții, la al 17-lea turneu final, cu 3 titluri în cont (’54, ’74, ’90); “cangurii”, la a patra participare la Serbările galante, ultima dată, acum 4 ani, în Germania, când au reușit calificarea în “optimi”, unde i-a barat un arbitru pungaș, spaniolul Cantalejo, care le-a refuzat un penalty clarissim, nu și italienilor, în min. 90+5!

…Numai dacă australienii vor încurca Germania s-ar putea ca lumea-ntreagă să nu mai discute câteva zile decât despre isprava yankeilor în dauna englezilor. Cea de acum 60 de ani, la Belo Horizonte, dar și acest 1-1, de azi-noapte, care pare să creioneze un… frumos orizont pentru fotbaliștii americani!

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa “7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

• La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
• A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
• Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
• Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
• A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

• Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
• Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
• La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
• A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în “optimi”, cea mai bună performanță al “tricolorilor” de până atunci…
• În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
• Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
• A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!