Arhivă

Post Tăguit cu ‘București’

Jurnal de vară (8). OCHII, OCHIȘORII MEI, DAȚI DE BUNUL DUMNEZEU, DE CE N-AM AVUT GRIJĂ DE VOI?!

iulie 28, 2017 Fără comentarii

…Bine se spune, în popor, că în tot răul există și un dram de bine, așa, dialectic, ca axiomă de Viață!… Am venit cu două zile mai devreme de la „Ariel Râmnic Fest” (amicii știu sau intuiesc de ce!) și, ieri, am discutat cu un prieten, printre alte lucruri serioase, despre vederea mea tot mai în ceață, de aproape două luni, la ochiul stâng! Nu port ochelari la citit, dar stângul obosește repede, chiar doare și lăcrimează, iar când pun ochelarii de distanță și urmăresc televizorul, pe stânga (eu, dreptaci sau mereu cu „dreapta”!), am aceeași problemă!… Dacă nu veneam, ieri, cu două zile mai devreme în Bucureștiul meu iubiit pe Viață (ca și New York-ul!), nu mă întâlneam cu Omul care m-a decis să plec, azi, în zori, cu noaptea încă dormitând în mine, la o cunoscută clinică de Oftalmologie!…

…Ochii, ochișorii mei, dar rar de la Bunul Dumnezeu, câte frumuseți, splendori, comori din lumea-ntreagă mi-ați dat în deceniile mele de Viață, fericindu-mă, alimentând mereu Visul meu de Poet, cel cu „Tinerețea e o stare de spirit”!… Sigur, mi-ați arătat și atâtea urâțenii, hidoșenii, răutăți din viața asta pământeană și trecătoare, dar eu, utopicul, mă credeam un fără de capăt Tânăr sufletește, uitând că, dincolo de spirit, fizicul este tare efemer, refuzând să cred că vine o Zi, când…
…A venit!… Azi!… Control oftalmologic foarte serios, astăzi, vineri 28 iulie. Primul verdict: cataractă, accentuată la ochiul stâng!… Picături în ambii ochi, dans în scurt timp într-o ceață nevăzută vreodată cu ochelarii de distanță… Alte teste… Ochiul stâng-nu mai vede 80%!… Ochiul drept-uzat 60%!… Mai am puține procente și nu mai văd?! Piei, drace!… Fundul de ochi, tensiunea etc, etc… Cifre, măsurători, parametrii fără sens pentru mine… Ce-i de făcut?!, e singura mea interogație, Imperativul categoric de vinovat față de scumpii mei ochi, nu cei ai minții, cei ai Realității în tonuri tot mai gri, mai rar frumos colorată ca până azi… O doamnă doctoră susține că operația bate la ușă… Un medic, bossul, îmi dă o gură de oxigen, „Cataracta nu-i chiar atât de avansată! S-ar putea să o corectăm din schimbarea dioptriilor!”… Marți, prima zi din August, voi veni la un nou control, cel al Adevărului, să aduc neapărat și petecul de hârtie plin de arabescuri nescrise de mine, dar făcut de dânșii pentru mine, totul pare ca o primă scenă din Lungul meu drum al Nopții către Zi, căci am și eu un asemenea Drum, nu numai genialul O’Neill, cu nermuritoarea lui piesă „Lungul drum al zilei către noapte”…

…Dragii mei Ochi, Ochișori, jur să am grijă de voi, măcar acum, Acum, când, după toate testele de până la miezul zilei, sunt ca un somnambul, plutesc într-o ceață ciudată, înțepându-mă și dreptul cel afectat numai 60%!… Nu vă las în noapte, solii Luminii pentru Sufletul meu de poet, dramaturg, îndrăgostit nebun de Viață!…
…Acest iulie 2017 se va încheia pentru mine, luni 31, în jurul prânzului, la…oncolog! Vizita de la trei luni… Și injecția pentru stoparea hormonilor ce alimentează celula canceroasă și mă face două-trei săptămâni o legumă gânditoare, bolnavă de teatru și de fotbal…

…Luni 31, lupta cu blestemul negru… Marți 1, noua mea problemă, soroc de negru și de viață, Ochii!… Orice sfârșit e un început, uneori și invers!… Eu sunt bucuros că încă pot Lupta! Câți n-ar dori să se mai poată bate cu Viața! Bunule Dumnezeu, dă-mi, și acum, aceeași forță sufletească, în singurătatea mea, uneorii ca o lespede de cavou, să țin Lupta trează-n mine! Ochii minții îmi arată, doar, 100%, cu atâta claritate, ce am de făcut, în final de Noiembrie sunt hotărât să-mi văd inegalabilele Prințese Genevieve și Celine, nepoțelele de aur din briza Pacificului…
…Trăiesc, scriu, visez, tot trec matur peste umbre mici, trădări mari, Nimic nu mă poate opri să mă tot bucur de Viața asta minunată!..

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 Tabletă de dramaturg. ADIO, CARAGIALE, ESTE TIMPUL ABSURD AL „RINOCERILOR” LUI EUGEN IONESCO!

iunie 7, 2016 Comments off

…N-au fost alegeri, după ’90, care să nu ne amintească de celebra piesă „O Scrisoare pierdută” a lui I.L.Caragiale. De Agamiță, paiața șantajului, de fariseul Cațavencu traversând deceniile. De fiecare dată, după alegeri, spuneam în cor: „Caragiale nu se putea naște decât în România!”, ba, mulți recunoscând că prezentul nostru dâmbovițean a depășit imaginația genialului dramaturg!

…După alegerile din 5 iunie 2016, am înțeles efectiv că nenea Iancu nu mai e la modă. Acum, scena societății românești s-a mutat în Absurd, și aud „Rinocerii” lui Eugen Ionesco, nu la premiera din 10 aprilie 1964, de la Teatrul de Comedie, ci tropăind prin orașele țării, înspăimântător, grotesc, cu zgomot sinistru de cătușe, sfidând orice normă morală și logica elementară, de bun simț nu mai poate fi vorba. Nu poate fi decât O ȚARĂ ABSURDĂ încât să triumfe în alegeri penalii! Arătați alta în lume!… Exemple, la noi, câtă frunză, câtă gargara e în floare. Unde s-a mai auzit ca un penal să câștige alegerile de primar din…Pușcărie (Sic!), cum s-a întâmplat cu „rinocerul” Cherecheș la Baia Mare?!? Cum s-a mai întâmplat și pe la Brașov, Rm.Vâlcea, Craiova, Tulcea, Sf.Gheorghe, Deva, Tg.Mureș, Miercurea Ciuc, Botoșani, unde, oare, nu s-a întâmplat ca urmăriți penal, turiști pe la DNA să câștige alegerile, chiar la diferențe uluitoare?!?… Ce țară mai este aceasta?!… O asemenea comedie nu s-a scris încă în teatrul absurdului, am trăit-o halucinant noi, nu în Duminica Orbilor, ci în Duminica Penalilor!.

…Nu discut despre autorii acestei piese unice în lume, nici cauzele, PNL-ul ajuns o fantomă, cu o conducere la pământ, președintele Iohanis și Guvernul lui pe post de Cal Troian, dibăcia și, citesc, pe alocuri, chiar fraude ale pesediștilor, unii și ei cu amintiri penale… Nu am să dau curs nici stupizeniei că marele învins al acestor alegeri a fost DNA!?! Adică, nu Orban a fost vinovat că s-a pretat la fărădelegi, și atâția alții ca el, în frunte cu lideri PSD, ci DNA-ul care le-a zdrăngănit clopoțelul pe la ureche. La fel cum s-a întâmplat și în celelate cazuri, culminând cu recordul mondial stabilit în Pușcăria din Maramureș! O mereu aceeași „Echipă de zgomote” (a fost o piesă a lui Fănuș Neagu), dirijată abil de Ponta (și el cu umbre de ilegalitate, și nu mă refer acum la doctoratul plagiat!), Ponta fără de ale cărui aroganță și nesăbuință din campania electorală, din noiembrie trecut, nu ne mai mușcam degetele acum, întrebându-ne „Cine ne-a pus să-l votăm pe Iohanis, președintele niciunui lucru făcut”?! Aceiași aplaudaci, hăitași țin să ne convingă, acum, de efectul razelor DNA asupra „anemonelor” de politicieni români, prinși cu mâinile în cazanele cu miere, în timp ce românii de rând abia o duc de pe o zi pe alta. Măi, să fie, ce silogism infantil, acesta cu DNA, care îi incomodează teribil pe unii!…

…Iar când ambasadorul american, documentat, se vede, ne-a sfătuit să nu-i alegem pe cei corupți (dovediți, nu imaginari!), unii au sărit pe el, că ne dă lecții! Ca, acum, să ne pomenim că avem o cascadă de penali, corupți aleși în funcții de conducere, la primării și consilii județene, gata să-și ducă la desăvârșire opera de fraudare a statului, a societății. Au, doar, experiență dovedită! Sigur că. de vină este și populația acelor orașe, sectoare cu dalmațieni. Negreșit, a contat enorm prezența nici simbolică la vot a bucureștenilor, în special a tinerilor, care au uitat nepermis de repede „Drama Colectiv”, numărul redus de votanți a făcut, în principal, să avem pe Dâmbovița o Capitală Roșie! Rușii cu Piața Roșie, noi cu…

…Într-o Țară de drept, cu un Parlament puternic, cu un Președinte activ, nu de parcă ar dormi și când merge și când vorbește, cu o Opinie publică tenace, matură, la această oră S-AR CERE IMEDIAT INVALIDAREA penalilor aleși! Pentru a nu fi RUȘINEA Europei, pentru a nu citi în presa străină că suntem Țun Popor care votează corupții”!

…Marele învins din Duminica penalilor nU ESTE DNA (pe care Ponta și alți dalmațieni speriați se zbat de ceva timp să-l scoată din scenă!), ci SOCIETATEA noastră, DEMOCRAȚIA, și așa firavă, din România, CLASA POLITICĂ  imatură, atentă numai la interesele personale și avantajele financiare.

…”Rinocerii” lui Eugen Ionesco tropăie apocaliptic prin viața noastră, în acest iunie 2016. Îi lăsăm să ne calce în picioare, să ne spintece în coarnele lor sălbatice?!
…Pentru reînprospătarea memoriei, câteva nume și cifre:

*Catalin Chereches (ales primar în Baia Mare cu 70% din voturi)
– arestat preventiv pentru luare de mită;
*George Scripcaru (ales primar in Brașov cu 52%)
– reținut de DNA și apoi trimis in judecată pentru abuz în serviciu, instigare la tentativă de abuz în serviciu și luare de mită;
*Lia Olguta Vasilescu (aleasă primar al Craiovei cu 60%)- reținută de DNA și acuzată de luare de mită, folosirea autorității sau influenței in scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
*Constantin Hogea (ales primar in Tulcea cu 34%)- reținut de DNA și trimis apoi în judecată pentru luare de mită și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o indeplinețte o persoană ori incheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute in virtutea funcției, atributiei sau insărcinării sale, dacă sunt săvârțite in scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, in forma continuată;
*Robert Raduly (ales primar in Miercurea Ciuc cu 65%)- reținut de DNA și apoi trimis în judecată pentru abuz in serviciu, instigare la abuz in serviciu și conflict de interese;
*Antal Arpad (ales primar al municipiului Sfantu Gheorghe cu 73%)
– inculpat pentru infracțiunea de utilizare in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este savârșită in scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;
*Dorin Florea (ales primar al municipiului Targu-Mures cu 42%)- urmarit penal intr-un dosar pentru luare de mită și trimis în judecată in alt dosar pentru abuz in serviciu;
*Robert Negoiță (ales primar al Sectorului 3 din Capitală cu 60%)- urmarit penal pentru evaziune fiscală;
*Catalin Flutur (ales primar in Botoșani cu 45%)- urmarit penal pentru abuz in serviciu;
*Mircia Gutau (ales primar al municipiului Ramnicu Valcea cu 41%)
– condamnat definitiv in două dosare!
*Mircia Muntean (ales primar in Deva cu 36,23)- condamnat definitiv intr-un dosar.

Chiar ne lasă reci această listă a politicienilor dalmațieni?! Care, volens-nolens, umbrește și succesele unor candidați corecți!…

…Vom stabili, peste patru ani, ALT RECORD MONDIAL, să nu fie primiți pe lista electorală pentru primării și consilii județene decât candidații ÎNCĂTUȘAȚI, ARESTAȚI, URMĂRIȚI JUDICIAR etc?!

Noaptea albă a unui bucureșteam get-beget. TRĂIESC ÎN CAPITALA ROȘIE!?!…

iunie 7, 2016 Comments off

…Nu știu dacă a fost o nouă Duminică a orbilor, sintagmă electorală întâlnită în istoria post-decembristă a României, dar, în seara asta de 5 iunie 2016, când am văzut pe micul ecran înroșit cine și la ce diferență a câștigat alegerile la Primăria Generală a Bucureștiului și în 5 din cele 6 sectoare ale Capitalei, a devenit incredibil, veritabilă Axiomă: avem o Capitală roșie, sub faldurile PSD-ului, care și-a văzut serios de alegeri, nu de plimbări și nepermise stângăcii!?!…

…De pe la ora 17 s-a tot discutat subiectul pe micile ecrane, tot felul de specialiști și dalmațieni au avansat frustări și ignoranțe personale, noroc cu ex-președintele Traian Băsescu invitat la Realitatea TV, care l-a pus la punct imediat pe arogantul, lăudărosul doctoraș plagiator Victoraș Ponta, gata să vadă numai paiul din ochii altora nu și bârna din fața lui!…


…ÎNVINȘII, mai exact PNL-ul, partidul Președintelui din „Țara lucrului bine făcut!” (Sic!)?!, umilit în București, și ALDE-ul lui Tăriceanu, cu dinți de lapte, caută scuze, explicații, circumstanțe atenuante, se vorbește despre ciudățenii, ba și fraude!?!. Guvernul tehnocrat și comodul Președinte Iohanis reprezintă pentru cei mai mulți cauza-cauzelor acestei maree roșii din Capitală!… NUMAI?!”… Noi, electoratul, în număr atât de mic la urnele din București (unde au fost tinerii, schimbul de mâine?!), nu avem nicio cotă-parte?! Noi, bucureștenii, nu ne-am făcut de râs?!


…Ciudățenia este că unii dintre câștigătorii roșii din acest 5 iunie, erau plimbați, mai ieri, pe la toate emisiunile cu vizibile cătușe la mâini. De unde, câțiva, probabil cu musca pe cătușe, au văzut în penalizarea infractorilor, a corupților de calibru, una dintre cauzele victoriei zdrobitoare a PSD-ului, azi!?!… Este vremea sofismului, în prima noapte roșie din Bucureștiul meu natal… Unde vrei să ajungi, România mea de suflet?! Nu te-ai săturat de atâta jaf, sărăcie și haos?!

…NOROC că vineri 10 iunie începe EURO 2016! La Fotbal!… De politica dâmbovițeană m-am săturat, îmi vine să vomit..

Jurnal de California (8). LUNCH ÎN „LITTLE OSAKA”

aprilie 2, 2016 Comments off

 

…În cochetul cartier Mar Vista, din Los Angeles, am întâlnit mulți asiatici. Mai ales tineri, majoritatea studenți. Știam că numărul lor a crescut în ultima vreme, când n-au mai venit chinezi înghesuiți în containerele morții, prin calele vapoarelor transoceanice, ci băieți de băieți, fii și fiice de baroni comuniști care construiesc capitalismul în umba Marelui Zid. Tinerei pentru care chiria de 2.500-3.000 de dolari pe un apartament cu două camere e o nimic toată, cum nici căsuțele cu peluză și palmieri în față, de 1,5 milioane fiecare, nu înseamnă pentru ei o problemă. Astăzi, baronii din Asia fac bani buni și odraslele lor studiază la cele mai tari Universități din America…

 

…Înțelegând curiozitatea mea de ziarist (repet, nu-mi zic scriitor, să nu par interesant; știu că sunt, nu-i așa?!), feciorul meu cel mare mi-a zis acum două zile că există, aici, în Mar Vista, și un Little Osaka!… Trecusem prin Little Tokio, în Down Town Los Angeles, în vara lui ’94, cu ocazia Mondialului de fotbal, dar n-am avut nici timp, nici bani să intru într-un restaurant nipon. Programasem vizita asta la San Jose, nu departe de locul de cazare al Naționalei noastre de fotbal, dar, după blestemul penalty-urilor cu suedezii, cui îi mai ardea de sushi și sake?!…. Mai târziu aveam să descopăr bucătăria japoneză și la București, deși cea mai bună o găsești peste Dunăre, la Ruse, la terasa „Happy”, lângă splendida clădire a Teatrului Dramatic „Sava Ognianov”, unde am avut onoarea să mi se joace două piese. Gata cu amintirile, sunt prea tânăr (nu-i așa?!), ca să trăiesc din ele, vorba lui Balzac…

 

…Azi, de Ziua Păcălelilor, nu m-am păcălit deloc, Ducu invitându-mă cu fetele lui minunate în „Little Osaka” (bine că n-am scris Odesa!?!). Cartier care, de puțină vreme, se numește oficial „Japantown Sawtelle”, amintind raza densității nipone de restaurante și tot felul de magazine, dintre Bulevardul Sawtelle și intersecțiile Bulevardului Santa Monica, Pico și Olympic. Nimeni nu știe exact, la această oră, care ar fi populația japoneză în zonă, unii zic 6.000, alții 8.000. Oricum, din 1890, când a început migrația niponă în America, statul California a fost ținta specială… În „Little Tokyo”, acum 22 de ani, un ziarist american mi-a spus că sunt 25.000 de niponi. La ora actuală, probabil, de 6-8 ori mai mulți.

…În zona de vest a L.A.-ului, „Little Osaka” oferă superbe grădini de flori, prin v\nzarea cărora japonezii s-au impus în zonă prin anii ’90. În 2010, și-au deschis și primul supermarket. Azi, în zonă, plouă cu nume din Țara Samurailor, restaurante și magazine de lux, “Yamaguci”, „Sushi Stop”, „Tsujita”, „Shiseido” (cosmetice), plus firme din China și Vietnam, terase cu tineri binedispuși, bine îmbrăcați, manierați. Îți încântă privirile case noi, elegante, cu încântătoare grădini în față. Firește, niponii au adus cu ei, aici, și Arta decorării florilor, Ikebana, care, susțin unii, ar însemna în japoneză și „dă viață florilor”!… Florile care dau viață Omului, nu?!… Nu ratați să faceți un tur prin muzeul în aer liber al superbelor aranjamente florale, de palmieri și tot felul de copaci din fața vilelor din toată zona Los Angesului…

 

…Am servit un lunch inedit, tipic japonez, dar neîntâlnit prin România și Bulgaria. La restaurantul „Benitora”, situat la intersecția lui Sawtelle Boulevard cu La Grange Avenue. Terasă și interior, am fugit de soare, într-o încăpere mare, cu desene mari japoneze și cu o colecție de vinuri la vedere, cu bucătăria în stil american, cu deschidere spre consumatori, invadați de arome alese. Meniu bogat, să-ți iei concediu să-l studiezi. La prețuri accesibile, între 8 și 16 $ porția. Am preferat un „Black Dan-Dan Noodles” (era și unui Red, altul White!), un castron mare, mare, cu o supă specialitatea casei, plină de verdețuri aromate și fragede felii din carne de pui (am ales chicken în dauna cărnii de porc), cu boabe rare, tăieței și o brumă de pudră neagră, atât de picantă încât numai berea poate stinge vulcanul din gură!… Sigur că am lăsat jumătate de castron, și așa mă simțeam de parcă eram gravid… Nu am plecat până nu l-am întrebat pe băiatul care ne-a servit cu șarm personal ce înseamnă cuvântul „Gyoza”, afișat cu litere cât o minge de fotbal pe un perete și deasupra bucătăriei?.. Un aluat din carne, de obicei de porc, dar poate fi și din vită sau pui, înfășurat în spaghete speciale și pus la prăjit!… Bine că nu l-a. m întrebat înainte de a comanda lunch-ul, că alegeam un „Gyoza” și era vai și amar de colesterolul meu… Că peste o lună trebuie din nou să ies la raport, cu analizele!…

…Da, dar nu vin în fiecarte lună în California și nici o dată pe an în Little Osaka!

Jurnal transoceanic (1) Clipe de Groază, cu un minut înainte de decolare!

martie 24, 2016 Comments off

…23 martie. Miercuri dimineața. Ziua debarcării spre California. Zborul este programat la 7:05. dar sunt la aeroport la 4:40. Lume multă. Șoapte speriate despre Tragedia de la Bruxelles. Verific panoul mare cu plecările și ghișeele cu check-in-ul perntru fiecare zbor. Pentru cursa Air-France de Paris se tot întârzie afișarea. Încep primele semne de neliniște. „Poate nu mai plecăm, Parisul nu-i departe de Bruxelles!”, zice un domn agitat. Cumpăr presa. Toate ziarele deschid ediția cu Apocalipsa de la Bruxelles. „Europa din nou sub teroare”, ‚Atentat după patru luni de alertă”, „Uragan asupra Europei”, „Jihad în inima Europei”… Până și „Gazeta Sporturilor” titrează pe prima pagină „Ne temen pentru EURO!”… Citisem într-un alt ziar: „ISIS amenință să arunce în aer turneul final din vară. Adio, Euro 2016?”. Fotografiile de pe primele pagini ale ziarelor apărute la București te înfioară. Morți, sânge, ruine, oameni disperați, soldați înarmați, cam degeaba până acum… Nu-ți mai vine să urci în niciun avion…

…Urc în Airbus-ul A318 de Paris. E 6:25. Rândul 17, pe stânga, la geam. Afară e ceață deasă, nu vezi la 50-60 de metri. O ploaie măruntă plânge pe hublou. La 7:05, cu precizie elvețiană, nava se mișcă de la burduf. Dă cu spatele să o ia spre pista de decolare. Nu facem o sută și ceva de metri și avionul se oprește brusc. Să fie de vină ceața lăptoasă?!… Un steward aleargă agitat spre spatele navei. Sub avion mișună doi oameni… Nimeni nu spune nimic. În avion simți cum tensiunea crește, oamenii se foiesc, căutând răspunsuri afară, prin hublouri. În spatele meu, un puști haios îi spune mamei lui: „Așa repede am ajuns la Paris?!”… După 10 minute, aud în franceză și engleză la microfonul avionului: „Sorry, dar mergem înapoi de unde am plecat. Ne obligă o defecțiune de la ușa din spate a avionului”. Ușa de la 15 rânduri în spatele meu…

…Urcă un tip cu o trusă mecanică de parcă aa fost chemat să citească vreun ampemetru. Vine și un al doilea, fără nicio sculă. Se duc în spatele avionului, meșetresc acolo ceva… Începe „telefonul fără fir” al pasagerilor. „Cum să fie o defecțiune la ușa din spate, când avionul e verificat înainte de a trage la Gate?!”, întreabă un francez. Un pasager român, care merge în Scoția, tălmăcește întrebarea și replică pentru el: „La nici două zile după carnagiul de la Bruxelles, nu mai intra nici pasărea cu vreo armă. Au schimbat tactica, scot un șurub-două la ușa din spate, la vreo aripă, la trenul de aterizare. Deveneam toți îngerași”…

…Îi trimit un SMS lui Ducu, la Los Angeles, cu mica mea odisee de la București… În pun în temă… De sub avion, zgomote ciudate, de parcă ar umbla Bau-bau-ul din copilărie. Nu durează mult… Mă bate gândul să renunț la zbor, să merg la echipaj și să-i cer să mă lase să cobor. Și așa am fost întâia oară în viață târșelos înaintea unui zbor. După 53 de ani navigând prin cer… Și minunata Celine, cea care a alungat moartea la cinci zile din viața ei?! Să nu o cunosc, mi-e atât de dor de ea?!… Ce-o fi, o fi! Dacă era blastem, plecam cu ușa defectă și ne trezeam plutind prin aer, absorbiți cu scaune cu tot. Îmi impun să renunț, pentru câteva clipe, la imaginile de scriitor…”Bine că au descoperit asta cu ușa înainte să decolăm!”, aud în engleză. Așa este, cei din echipajul cursei Air France București-Paris de miercuri 23 martie merită un Premiu special. Ei sunt salvatorii a peste o sută de oameni…

…La 7:50, primul anunț. S-a reparat ușa! Vom pleca în câteva minute… După 58 de minute de spaimă, chiar groază, avionul se mișcă pe pistă. Prin ceață tot mai deasă. Pasărea de metal zdruncină, din când în când, ca o hardughie pe roți… Corpul navei troznește, știu că orice zgomot e deformat, acum, de starea mea psihică. După vreo cinci minute face la stânga. Aud motoarele Airbus-ului ambalându-se. Zăresc luminile de la pista de decolare! Și aterizarea?!, mă macină un gând. E 8:01, alergăm pe pista udă. La 8:02, suntem în aer, spargem un nor greu, parcă nu se mai termină. Un prim gol de aer, unul mic, nu mă sperie…

…La 8:05, lumina soarelui se întrezărește… Gata, suntem deasupra norilor… Zbor lin. Ajungem la Paris, cu 46 de minute întârziere… Am 49 de minute să prind cursa de Los Angeles. O iau, prin Terminalul 2, spre Gate M 44. Veritabilă ursă cu obstacole, urcăm, coborâm pe scări rulante, ajungem la metroul care ne duce spre Gate-urile L și M. În metou, supriză minunată. Mă întâlnesc cu Horațiu Nicolau, omul pe care nu voi putea să-l uit vreodată, el a acceptat, pe când era patronul Telesportului, emisiunea mea de referință „Idoli și Legende”. Horațiu merge la New York!… New York, New York, parcă îl aud pe Frank Sinatra… Ne despărțim după nici două minute. Fiecare spre alt Gate…

…La Gate M 44, puhoi de lume, o coadă de 60-70 de metri. Mai sunt 20 de minute până la plecarea mastodontului Airbus A380, cel mai mare avion transoceanic, cum m-a anunțat Ducă… Ce pot face, decât să iau loc în rând și să aștept. Am un „Le Monde” și prima pagină mă înfioară. Fotografiile de la Bruxelles mă mai cutremură o dată, ca și cele două desene de pe pagina 1, doi copii care plâng, sub două date: 13 noiembrie-22 martie. Altfel spus, cumplitele atacuri de la Paris și Bruxelles…. La un televizor se anunță că, la Bruxelles, a fost prins, în această dimineață, încă un terorist cu bombă asupra lui. La aeroport. La Aeroportul Charles de Gaulle, rândul transoceanicilor avansează greu… E 11 fix, ora Paisului, zborul AF 0066 trebuia să fi plecat de zece minute. Dar nimeni nu a intrat în aeronavă!… Un officer ne verifică pașapoartele, cărțile de îmbarcare. Îl întreb ce se întâmplă de nu plecăm?!… „Se face o verificare foarte, foarte amănunțită”, aproape că-mi șoptește! Ce bine!…

…La intrarea în Uriașul Cerului iau presa franceză. Cine m-a pus?! Toate ziarele sunt în doliu. „Bruxelles. 22 martie 2016”, atâta scrie „Liberation” pe prima pagină, neagră, cu o imagine de groază din metroul bruxellez, însângerat și el. „Europa lovită în inimă” titrează „Le Figaro” prima pagină. „E războiul tuturor”, sună editorialul , cu o întrebare-ghilotină: „Cine urmează pe listă?”… „”Statul Islamic a revendicat atacurile soldate cu cel puțin 34 de morți, la patru zile după arestarea la Molenbeek a lui Salah Abdeslam” (n.r. Capul atentatelor de la Paris, de acum patru luni), scrie ziarul francez, „Europa atacată”, opinează și „Les Echos”… „Euro 2016. Alertă Maximă”, așa îți deschide ediția „Equipe”… Mai toți ziariștii francezi opinează că, dacă islamiștii sunt bine organizați, conducătorii țărilor europene sunt numai buni de gură. Toți califică incredibilă atitudinea serviciilor secrete din Franța și Belgia, dar și din întreaga Uniune Europeană. Un ziar subliniază că, în ultimul val de migranți, au pătruns și 90 de kamikaze, gata să arunce moarte în alte orașe din Europa!… Numele lui Merkel e pus la zid, din nou. Care pseudo-lider german vorbește iarăși, cu atâta cinism, despre „îmbunătățirea cooperării și efortul nelimitat de a învinge terorismul”!?! Parole, parole, se vede că s-a născut în comunism…

…”Le Parisien” are un material foarte interesant: |”Trei milioane de francezi au plecat să lucreze în alte țări”. Pe primele locuri Elveția și SUA… Urmează, la mică distanță, Marea Britanie, Belgia (!), Olanda și Germania! De meditat la asta?!

…Un italian de lângă mine, microb de baschet din Alessandria, care și-a luat un concediu de șase zile în California, numai să vadă două partide (!?!), trăgând cu ochiul la sumara revistă a presei franceze pe care o fac înainte de decolare, simte nevoia să comenteze: „Avionul acesta al nostru atât de mare e sigur prima țintă pentru teroristi!”… Îl liniștesc spunându-i că a fost controlat la sânge, de aceea plecăm cu întârziere… Zbor plăcut, deservire incredibilă, chiar și șampanie pentru toată lumea, în „deschidere”, ca o celebrare a încrederii noastre în înfrângerea teroriștilor criminali odioși, a Vieții care merge înainte!…

…Zborul, lung de aproape 12 ore, de la Paris la Los Angeles. Parcă nu se mai termina. Controalele, verificarea documentelor mi-au luat ca niciodată peste o oră. Telefonul de la Digi e mort, deși am fost asigurat că totul e OK și în SUA!… Orange-ul nu are acoperire în incinta Aeroportului!… Când mă pregăteam să dau cuiva cinci dolari să-mi permită să-mi anunț feciorul de întârziere, îl văd pe dragul tatii Ducu… M-a așteptat cu stoicism și dor nebun după două luni și unsprezece zile de la despărțirea pe aeroportul din Miami…

…Părăsim fericiți aeroportul și, o clipă, revăd vara lui ’94, când venisem la Los Angeles pentru World Cup, pagina de aur din istoria fotbalului românesc! Au trecut 22 de ani de atunci! Oricum, voi da, în zilele următoare, o raită pe la stadionul Rose Bowl, din Pasadena, acolo unde tricolorii noștri au scris irepetrabilă Istorie…

…Ajungem acasă la 25 de ore de la plecarea mea din apartamentul din București. La Los Angeles e soare, dar numai 24 de grade. Dimineața și seara e chiasr fring, mă pune în temă Ducu… Am luat-o pe Genevieve de la grădiniță, am vorbit cu ea și…românește, a învațat să-mi spună „Bunicul de la București”… O cunosc, acasă, în sfârșit, pe sublima Celine, păpușă divină, căreia i-am scris o poezie în cursa Paris-Los Angeles: „Cum să nu vin, Celine?”… Sunt un om bogat, cu două nepoțele de aur, cu ai mei copii din California, Duci și Karina!

…Am căzut buștean, într-un somn lung de 10 ore! Azi, Celine a împlinit o lună și două săptămâni! Puteam să nu vin la Los Angeles, în frumosul cartier Mar Vista, lângă Santa Monica, unde am Patru Comori?!
24 martie 2016, L.A.

Zbor cu proști. Sau cum era să ajung de la Miami la…Moscova!

ianuarie 12, 2015 Comments off

…Luni 15 decembrie 2014, când am aterizat la Miami, știam că voi pleca spre casă tot într-o luni, pe 12 ianuarie 2015! Cu rezervare electronică, nu mi-am mai făcut griji pentru zborul de întoarcere, trebuia doar ca Ducu să realizeze clasicul ceck-in, prin internet, numai cu 24 de ore înainte de plecarea avionului, al companiei British Airways, luni 12 ianuarie, la ora 17:10…

…Duminică 11 ianuarie a fost o zi cu ploaie la Miami. Plângea cerul, ca și sufletul meu. Geneve, Ducu și Karina m-au invitat pentru ultimul lunch împreună la un restaurant șic. După care am făcut bagajele. Apoi, am plecat la cumpărături, să servim cina acasă. Eu am căutat un vin roșu bun. I-am arătat lui Ducu mai multe producții, el le verifica imediat prin sistemul special pe care-l are pe micul lui computer numit telefon mobil. Ne-am oprit la „Faustino”, un vin spaniol din 2010. Era ora 16:50… Pe Aeroportul din Florida, cursa Miami-Londra se pregătea să decoleze…

…O cină cu povești, cu nostalgii. Cu un „Faustino” pe cinste. A doua zi, la ora 15, trebuia să fiu la Aeroportul Miami. Ducu a accesat British-ul să-mi rezerve un loc la culoar, nu la fereastră, cum aleg deobicei… Să mă plimb prin avion, să mă pot dezmorți în noaptea lungă ce va urma, luni spre marți… Site-ul companiei, însă, dezactivat! Nu-mi făceam griji… Am mers la un Mall să cumpărăm câteva baloane colorate pentru o mică aniversare de luni dimineață la… Nova SouthEastern University, unde Genevieve este în anul I, la un an și trei luni, sau „un an și un sfert”, cum zice Ducu, cotă ce va fi atinsă mâine, marți 13! Aici, la „Nova”, viitorii studenți sunt prinși într-un program educativ serios, divers, de la…3 luni! Sigur, contra-cost…

…Când a încercat Ducu din nou legătura cu Informațiile de la compania engleză, era în jur de 9 seara. Privirile i s-au împietrit, o clipă, pe marele ecran al computerului său de profesionist. Apoi, calm, mi-a zis: „Nu cumva tu trebuia să zbori azi?!”… Un trăznet m-a izbit în moalele capului. Hârtia cu care venisem de la București, pe care o prezentasem la plecare, nu lăsa niciun loc de dubii. Duminică 11 ianuarie, ora 5:10 P.M., plecarea din Miami, marți 12 ianuarie, ora 3 P.M, sosirea la București!?!… Probabil că, în subconștientul meu de om distrat, fericit, de bunic în al nouălea cer, credeam că englezii o să mă sune cu o zi-două înainte de zbor, să-mi amintească. Așa făcuse un travel-agent de la București, iarna trecută. Acum, însă, am fost prostul de serviciu!… „Dineu cu proști” este titlul spumoasei comedii de la Naționalul bucureștean. Am fost prostul de la dineul nostru din Miami, în 11 ianuarie 2015…

…O durere profundă m-a aruncat în flăcări, câteva clipe nu mai pot gândi. Știu că inimioara mea nu are nevoie de șocuri, încerc să-mi revin. Îl aud pe Ducu, binedispus: „Nu te panica, te rog!… Hai că-i haios, cum zici tu!… O rezolvăm noi într-un fel”… Și încearcă să vorbească la telefon cu British-ul… I se răspunde să aștepte… o oră!?! Ce putem face?!… Ducu încearcă alte rute pentru luni 12 ianuarie. Prețurile sunt aberante, te aruncă în aer, ca de pe Niagara: 2.200 de dolari!… 1.100$ (mai scump decât biletul tur-retur luat cu câteva luni în urmă!)… 997 $, cu escală la Berlin… Există și un preț mai pământean, 750$, dar cu aterizarea la București după…35 de ore de la decolare! Adică, Miami-New York, unde se face o escală de 19 ore, de luni seară, de la ora 8 PM (Asta nu era o problemă, mă revedeam cu prieteni minunați din Big Apple, fie și pentru o oră-două, marți dimineață). Problema era că de la New York, avionul companiei Aeroflot, mergea la…Moscova! „La Moscova, la Moscova”, sună celebra replică a lui Cehov din „Trei surori”… Iar de lângă Kremlin, unde aș fi stat o oră și jumătate pe aeroport, urma ultima repriză, Moscova-București… Ce să caute, însă, la Moscova, un româno-american anti-votcă și, mai ales, „against” politicii-roșii?! Abia îl așteapta Putin!… Piei, drace, cu Moscova ta (oraș minunat, de altfel, zic toți cei care l-au vizitat, un vis al meu, dar nu în aer mirosind a praf de pușcă!) cu tot, mai ales în aceste zile tensionate…

…Rămâne Berlinul!, decretez… Ducu, însă, mă temperează. „Stai să vorbim și cu englezii!… Le spunem că, distrat cum ești, ca orice scriitor, ai crezut că pleci luni și nu duminică!”… După 45 de minute de așteptare, a răspuns un reprezentant al Companiei British Airways. Tip amabil, la prima replică. Ducu îi explică pe scurt cum stau lucrurile. Omul de la Londra mă cere la telefon. Să-i spun data nașterii… Îl solicită din nou pe Ducu, cu datele zborului ratat (sau Zborului cu un prost!) afișate pe computer. Englezul solicită un timp să verifice prețurile. „Nu cred că ne face vreun discount! Dar, să așteptăm”… După nici două minute, ultimul dialog Miami-Londra. Ducu îi cere o clipă de răgaz, să mă consulte: ”Domnule, pentru mâine, luni, British-ul nu mai are niciun loc, nici dacă dai 2.200$!… Are pentru marți, cu 1.100 $, și miercuri, cu 250 $! Poți sta până miercuri?!”…

…Cum să nu stau?! Chiar dacă fiul meu cel mare mi-a făcut cadou vacanța aceasta de neuitat, în Florida și Mexic, cheltuind din plin, nu pot arunca banii lui pe geam. Fixăm plecarea pentru miercuri 14 ianuarie, chiar dacă pe 15 ianuarie… Peste o oră, aveam și confirmarea. După care pornim Fiesta. Deși îmi cădeau ochii de oboseală, cu două ore în urmă, deși am simțit că-mi crapă câteva secunde capul de supărare, acum facem haz de necaz, cu mult umor, salvarea din momente critice!… „Îți dai seama, când noi îi căutam datele… domnului Faustino, la sectorul de băuturi, pe aeroport se striga numele meu, de pasager cu capul în nori!”… Ducu s-a răcorit cu o bere specială, din grupul Pale Ale, am cerut și eu un „Bumerang” și am imaginat tot felul de situații comice, până și una cu mine la Moscova, cu Putin în față, reluând acele gustate Dialoguri imaginare cu „zei muritori” ai vremurilor noastre sub titlul„Dacă am fi fost față în față”, publicate timp de trei ani în ziarul meu de limbă română „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, pe care l-am scos, pe vremuri, la New York… Ca să încheiem cu o poantă de zile mari: „Tată, miercuri seara, după ce pleacă Airbus-ul spre Londra, îl suni pe englez și îi spui că tac-tu a crezut că are bilet pentru cursa de joi, nu de miercuri 14!… Dacă nu mă consideră un senil, sigur ne face nebuni!”…

…”Nu mai vin!” Așa mi-am anunțat, pe e-mail, câțiva prieteni, colegi, azi, luni 12 ianuarie. Gândindu-mă la prima impresie, am completat imediat: nu mai vin marți, la București!… Vin joi 15 ianuarie. De Ziua lui Eminescu… Joi dimineață, trebuia să mă văd cu ai mei colegi de la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu… Mai e și Invitația la Premiera de la Naționalul bucureștean, o comedie de Minulescu, regele Romanțelor („Allegro ma non troppo” se numește piesa!)  pe care am vrut, acum 3 ani, să o montez la Giurgiu, bine că spectacolul de la TNB e vineri seara… O să amân și un control medical! Sunt sănătos, domnilor! Dacă râd și am tăria să fac haz de necaz de prostia mea cu un bilet de avion, e bine! Merită distracția asta 250 de dolari! Cu rugămintea să nu fiți aerieni ca mine și să vă verificați din timp biletele de zbor…

…Postez acest reportaj sentimental pe blog și mă duc să caut un vin roșu „Faustino”, pentru dineul despărțirii. De miercuri seară?!… Nu, domnilor, de marți, miercuri 14 ianuarie plec spre București! Acum, e treabă serioasă… Mai am două dimineți în plus cu Genevieve, și alte două ore de joacă, seara, când vine de la Facultate! Sunt un om fericit!…

Moș Niculae mi-a adus un dar de Viață!

decembrie 5, 2014 5 comentarii

…Moșul a venit pentru mine, cu o noapte mai devreme, în halat albastru, la Spitalul Sanador, din Bucureștiul copilăriei și bătrâneților mele, unul de tip european. Aici, temuta coronografie mi-a prezentat, pe ecrane mari, Inima mea, atât de încercată de aproape doi ani, tot bună să găzduiască alte bucurii, dar și, logic-uman, necazuri. E 2:25 în noapte, singur în rezerva 101, când scriu primele impresii, mi-au trecut durerile cumplite de la „dreapta” cu artera tăiată, sub anestezie locală, să fie introdusă o tijă de 11 centimetri, iar prin tijă, o sondă ultramodernă, de 0,33 milimetrii (!?!), care a ajuns, cu raze de iod, până-n mijlocul inimii, alergând pe patru artere. Peste drum de Biserica unde am fost botezat, acum 69 de ani, în Buzești, pe strada Dr.Sergiu, care nu mai există, joi, 4 decembrie 2014, am văzut, pe un monitor mare, în stânga mesei pe care eram răstignit, peștera fierbinte a inimii mele, cu atâtea iubiri arse și cenușă de necazuri. Era ceva absolut halucinant!…

…Și minunat, din moment ce, după 25 de minute, mi s-a spus OK! Trei artere excelente, una cu 20-30% placă, adică grăsimi depuse, ceea ce, mi s-a explicat, are mai toată lumea, chiar și atât de profesionistul medic Cosmin Mihai, care nu părea trecut de 40 de ani!… Analiza aceasta, o veritabilă operație, a limpezit ape tulburi ce păreau să-mi amenințe Viața. Am mai scăpat de o obsesie, cu siguranță nu ultima… Abia aștept să ajung, azi, acasă! Să-mi fac alte planuri, să scriu mai multe și despre aceasță nouă experiență de Viață și să fug, spre seară, până la „Nottara”, la aniversarea unei Legende, Actorul Ion Haiduc, prieten cu inimă nobilă trecut și el prin chinurile și speranțele coronografiei!…

…Acum, pot zbura peste Ocean, la minunata Prințesă a familiei mele, Genevieve! Când m-a sunat din Miami, la două ceasuri după ce fugisem din incredibila călătorie în mijlocul inimii mele, liniștit că facem Crăciunul în Familie, sub palmierii de pe marginera piscinei, Ducu, chinuit și el de așteptarea verdictului, mi-a zis, fericit, aproape chiuind: „Mă duc să mă îmbăt de fericire”!… Feciorul meu cel mare n-a mai pus alcool în gură de opt ani…

…Mulțumesc, Moș Niculae!… Mulțumesc tuturor celor care au fost cu sufletul lângă mine să sar și peste acest obstacol din Viață! „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, chiar dacă spectacolul programat, aseară, la Giurgiu, s-a contramandat din cauza unei defectuoase organizări și a refuzului unora de a veni la teatru!?! Viața merge minunat înainte, am inimă sănătoasă!…

P.S. Destin! Acum șase ani, la ora asta, eminentul profesor Mihai Lucan mă pregătea să mă urce pe masa spitalului din Cluj, pentru a doua operație de cancer la prostată, prin criogenie!?! Frumoasă ești Viață!

LA MULȚI ANI, AMERICA! Plâng pentru tine, America, plâng de tine, România…

iulie 4, 2014 Comments off

…Este 4 Iulie! Ziua Americii! Happy Birthday, America! La Mulți Ani, scumpa mea America!…
…La București, când scriu cu litere crescute-n suflet, zorile se chinuie în întuneric, sub rafalele de ploaie ce bat geamurile. Timpul se apropie de ora 3, în noapte udă… Acum 28 de ani, pe 4 Iulie 1986, exact la ora asta, m-am trezit și n-am mai putut să dorm. Era tot într-o vineri, eram tot o Emoție. Peste câteva ceasuri urma să plec, ca turist, de unul singur, la un control medical, în Italia, lângă Florența. Porneam în marea aventură a Vieții, cu Dacia mea (nr. 4-B-167), și hotel și restaurant, și nu m-am mai oprit decât în…New York!

…După cinci luni și jumătate de teroare și speranță pentrecute în Italia, două săptămâni în Lagărul de la Latina (20 de săptămâni în Pensiunea „Claudia” din Roma), unde mă culcam, cu ciocanul sub pernă, într-o baracă fără uși, cu geamurile înlocuite de foi din plastic. Ploaua și atunci, la Latina, între zgomot de sticle sparte și țipete de femei îngrozite de câțiva albanezi violenți care n-aveau mamă, n-aveau tată, când le cădea cu tronc o femeie, o brățară sau un ceas mai acătării purtate de „profughi”. Două săptămâni la Latina, timp în care mi s-au întins atâtea curse… Într-o zi, m-am trezit că am un cumnat în Italia, ceea ce nu putea fi adevărat, ce bine ar fi fost. Generos, invizibilul cumnat ar fi cerut conducerii Lagărului să fiu mutat din baraca tuturor cerșetorilor de libertate la unul dintre hotelurile de pe malul mării!?! Acolo, unde puteam fi făcut dispărut pe vecie în valurile mării…

…N-a ținut cursa cu inventatul cumnat, că, la două zile, m-am trezit în așa-zisa cameră a grajdului cu un trimis al Bucureștiului. El venea din Lugoj, era un oarecare, muncitor, chipurile,  tip scund, îl chema Adorjan, dar românii din Lagăr, unși cu toate poveștile vieții, l-au mirosit imediat și m-au chemat la ei. Eu le povesteam despre Gicu Dobrin, Rică Răducanu, Hagi și Steaua, cu care fusesem la Sevilla, în acel istoric 7 mai ’86 (și n-am rămas, atunci, cum au circulat legende!), ei mă apărau de toate relele. Eram idolul lor, se mândreau cu mine și mă fereau de atâtea chinuri. „Nea Mircea, ăsta e omul Securității! Ferește-te, câteva ore, de el, că după miezul nopții, îl lichidăm, cârtiță nenorocită ce e!”, m-au pus ei în temă… I-am rugat, aproape că am plâns cerându-le să nu facă o asemenea ticăloșie, că nu mal plecăm din Lagăr, nu-l mai văd eu pe Ducu al meu pentru viitorul căruia am renunțat la glorie, la cariera din gazetărie și teatru, în Infernul uitării de la Capua ni se vor îngropa anii și oasele… M-au trimis la culcare, promițându-mi că va fi o noapte liniștită… Pe la 10, în întuneric, am auzit, afară, vocea baritonală a lui Calu, băiatul din Satu Mare care se ducea, la o săptămână, ascuns în podul vagoanelor de tren, să se plimbe două zile prin Suedia și se întorcea: „Bă, vierme de balegă, tu vii de la Ambasadă, crezi că n-am aflat!”… Cred că i-au dat câteva scatoalce lui Adorjan, atât, bine că n-a fost o noapte însângerată…

…Băiatul din Lugoj a intrat agitat în spațiul cu patru paturi, fără geamuri la ferestre, cu tavanul din carton ce se ondulse ca valurile mării de atâta ploaie, cu un placaj ce scârția în locul ușii. M-am făcut că dorm. A venit în vârful picioarelor cu chipul lui hidos deasupra mea, m-a studiat și s-a întors spre un pat, să se întindă. „Vrei să-mi spui ceva?!”, l-am fulgerat din spate, în timp ce mâna-mi prinsese ciocanul de sub pernă… „Domnul Mircea, cum puteți rezista în jungla asta?! Eu nu pot trăi aici! Aici nu-i pentru oameni! Dumneavoastră sunteți cineva!… Haideți să plecăm de aici!”, a sunat monologul lui, tremurând în întuneric… Am tăcut câteva clipe, creierii îmi sfârâiau, inima alerga ca într-o cursă de sprint… „Nu mai pot da înapoi, Adorjane!”… Iarăși tăcere grea ca lespedea cimitirului… „Se poate, vă garantez eu! Și nu veți avea niciun necaz”, și-a argumentat el prezența în cămăruța mea cu vedere spre… Statuia Libertății!…”Eu am cerut azil politic, Adorjane!”, au fost ultimele mele cuvinte către el. A fugit în noapte. Nu știu unde… Gândesc și astăzi că, fără să fi fost un cunoscut comentator sportiv, mai mult ca sigur eram omorât în Lagărul din Latina…

…Acum 28 de ani, la ora asta, așteptam să cobor pe trotuarul din fața blocului din Bucureștiul natal, la Polivalentă, și să îndes ultimele bagaje în Dacia 1300. Printre care pliantul și textul piesei „Aventura unei femei cuminți”, care se jucase la Teatrul Bacovia, de 287 de ori, dar s-a interzis în turneul de la Naționalul bucureștean, în 10 mai 1983, și s-au anulat cele două spectacole pentru care s-au vândut toate biletele, iar eu și directorul teatrului moldav ne-am pomenit chemați la ordine! Făcuți cu ouă și oțet, imaturi politic, eu numit japiță, pui de năpârcă, înjurat, pentru că „Tovarășa a fost mereu o femeie cuminte, nenorocitule!”… Pliantul acela era argumentul meu pentru cererea de Libertate depusă în Lagărul din Latina. Nimeni, absolut nimeni, nici soția, nici tata, nici sora n-au știut că vreau să ajung cu Dacia mea până-n America!…

…Și am ajuns, în 19 decembrie 1986! După ce am vândut, plângând, hotelul-restaurant pe patru roți, la Roma, cu o mie de dolari, și am mai făcut o altă mie, spălând pizzerii, vase, curățând grădini, cărând mobilă, acoperind, cu geamuri, la trei metri înălțime, o seră… Am cumpărat de o mie de dolari două clasoare cu timbre, cărți cu mai toate orașele italiene, un Anuar Il Calcio, câteva atenții pentru rudele mele necunoscute, care urmau să mă aștepte… Am mai rămas cu o mie de dolari, ca să nu spună cineva că am trecut Atlanticul cu mâna goală. Am aterizat la New York, în noapte, cu inima plină, visând să-i văd cât mai repede lângă mine pe Ducu și Cornelia. Capul îmi bubuia de planuri, ajunsesem la Pământul Făgăduinței, gata să fac un ziar în limba română, un teatru, o echipă românească de fotbal! La Latina și la New York, am înțeles că sunt un „Condamnat la Libertate”, cum tot anunț de câțiva ani că se va numi cartea mea de amintiri pe care o amân și iar amân să o scriu, dar, care, în această noapte tăiată de 4 Iulie 2014, când aștern rânduri pentru blog, o simt fixată în minte și în suflet… La masa de scris, MMI-ului, trebuie să scoți cartea asta în 2014!…

…4 Iulie 2014! La Mulți Ani, scumpa mea America! M-ai făcut om, întărindu-mă nebănuit moral, învățându-mă să muncesc pe brânci, să-mi sară capacele, ziua cocoșat pe volanul taxiului, cu moartea în spate, de la 10 dimineața până la prânz trudind la o masă, în subsolul minunatei mele verișoare mele Tory (Dumnezeu să o odihnească în pace!), la scoaterea de unul singur a primului ziar românesc de sport din afara României, „Lumea Sporturilor”, devenit după mai 1989, „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, trecând, dincolo de sport, la cultură și politică, din moment ce adia a vânt de Libertate dincolo de Cortina de Fier! Am avut și pistolul la tâmplă, am fost și bătut de m-am trezit o grămadă de carne, oase rupte și sânge, taximetria mi-a ros trei vertrebe (nu le-am înlocuit nici astăzi, exista un risc, după operația cu implantarea unei tije, să pierd piciorul drept!), dar i-am avut pasageri pe Anthony Quinn, Greta Garbo și fata lui Fidel Castro, viața de driver am prins-o în cartea vieții mele „Taximetrist de noapte la New York”…

…Mulțumesc mult, America, mi-ai pus flăcăul cel mare, Ducu, pe o pistă spre Fericire, iar mie mi-ai permis să-mi iau Diploma de onoare la cea mai mare Universitate a Vieții-inegalabilul Babilon New York! Mi-ai dat o fabuloasă experiență de viață și un moral fără de care, după cele două operații de cancer și atâtea trădări (inclusiv de la așa-ziși „bisericoși”, farisei, slugi la câțiva lei și plăceri trecătoare!), n-aș mai fi fost astăzi decât o amintire…

…Pe 4 Iulie 1986, la București, într-o noapte cu soare, visam să descopăr America. Pe 4 Iulie 2014, la București, mi-e sufletul greu de trădările trăite, în țara natală, de visele îngropate prematur de atâția bișnițari de cuvinte și sentimente… Am scris, acum 15 ani, o piesă de teatru, „New York-București, reîntoarcerea niciunde” (nu s-a jucat, deși regretatul om de teatru Mircea Ghițulescu a considerat-o „Cea mai bună piesă din dramaturegia exilului românesc din 1990 încoace!”), am una așternută, primăvara ce abia a trecut, pe coală de lacrimă, tradusă în bulgară, „America de-acasă”. M-am reîntors, naiv, gândind, irecuperabil, cu sufletul, pentru o miză mai mare decât scrisul, Viața!

…La Mulți Ani, USA! Today și totdeauna… Happy Birthday, America!… Respect America pe Viață, iubesc România până la moarte…

…Plâng, acum, când scriu, de dor de tine America, țara care m-a ajutat să descopăr fațetelor Libertății, ale Demnității, astăzi, casa lui Ducu, a Corneliei, Karinei  și a fermecătoarei Genevieve, nepoțica mea care, pe 13 iulie, în ziua finalei Mondialului XX, va împlini 9 luni…
…Plâng de tine, de chinurile și lipsa ta de perspectivă clară, de minciuna și hoția care te sugrumă, draga mea România, unde venisem să fac America de-acasă!

P.S. 4 Iulie 1994! La ora aceasta (ora New York-ului, 4:30 AM) mă aflu într-un avion ce merge de la Los Angeles spre Zgârie Nori. Cu 13 ore în urmă, în 3 iulie 1944, la Pasadena, Naționala de fotbal a Româniai scria în filigran cea mai frumoasă pagină din istoria ei: 3-2 (2-1), cu Argentina, prin golurile lui Ilie Dumitrescu (2) și Hagi! La vreo două ore de la finele meciului, am mers, la Arcadia, unde erau cazați „tricolorii”, cu marele regizor de teatru Florin Fătulescu, ambii beți de fericire, ca toți românii,de acasă și din USA, Canada și Europa, să pornim Fiesta noastră românească, să ne bucurăm chiuind de această victorie colosală,de cel mai frumos meci la World Cup ’94, să petrecem cum o făcusem și după acel răsunător 3-1 (2-1), în fața Columbiei. După vreo două ceasuri de extaz, Florin m-a repezit la aeroportul din L.A., să prind Ziua Americii în avion!
…4 Iulie, mon amour!

La Giurgiu, se vede „Luna abţibild”!

octombrie 2, 2012 Comments off

REZULTATELE CONCURSULUI „DRAMATURGIE ÎN DOI”

…În urma lecturării celor 10 (zece) texte primite la Concursul „Dramaturgie în doi”, membrii Juriului (o actriţă-Geni Brenda, un regizor-Vili Perveli Nikolov, un dramaturg-Mircea M. Ionescu) au decis următorul clasament al celei de a III-a ediţii:

1. „Luna abţibild” 28,5 puncte (9, 9,5, 10)

2. „Trandafirul de sens giratoriu” 27,5 (8, 9,5, 10)

3. „O viaţă mai bună” 23,5 p. (6, 8,5, 9)

4. „Baba-Mare se întoarce” 22p. (6, 7,5, 8,5)

„Colonia de păsări” 22p. (7, 7, 8 )

6. „Intrusa din tablou” 20,5 p. (6, 7, 7,5)

7. „Veşnicie în doi” 18,5 p. (5, 6, 7,5)

*Piesele „Suflet pentru Eva”, „Simfonie pentru oboi şi nimeni” şi „Istorisirile unui vierme”, toate semnate de Gheorghe Truţă, au fost excluse din concurs pentru că autorul şi-a trecut numele şi adresa pe plic, fapt neadmis de regula competiţiei! Păcat, pentru că una dintre piese ar fi candidat la podium!

…Conform regulamentului Concursului „Dramaturgie în doi”, organizat de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, există baremuri de puncte, fără de care cei trei clasaţi pe podium nu pot obţine automat şi Premiile: I-cel puţin 28 de puncte; II-minimum 26 de puncte; III-cel puţin 24 de puncte. Totalul notelor celor trei membrii ai Juriului de la această ediţie a dus la acordarea premiilor pentru primele două locuri. Astfel…

PREMIUL I a revenit lui Carmen Dominte, din Bucureşti, autoarea piesei „Luna abţibild”, cu un total de 28,5 puncte. Piesa va fi onorată cu 1.500 lei şi, mai ales, montată în actuala stagiune a Teatrului „Tudor Vianu”. De reţinut că la prima ediţie a acestui Concurs, Carmen Dominte a obţinut Premiul II!

PREMIUL II ia drumul Bacăului, unde trăieşte Laurenţiu Budău, autorul unui text excelent (şi el!), „Trandafirul de sens giratoriu”, care a totalizat 27,5 puncte. Autorul va primi 1.000 lei, conform regulamentului Concursului.

Cei doi laureaţi îşi vor primi premiile în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene, Giurgiu, 22-27 octombrie 2012.

…Premiul III nu se acordă, întrucât nicio piesă (fireşte, în afara celor de pe primele două locuri!) nu a întrunit minimul de 24 de puncte, „bronz”-ul fiind ratat la mustaţă de „englezul” Robertino Paţilea, din Bromley (Marea Britanie), cu o idee excelentă, însă cam diluată spre finalul textului „O viaţă mai bună”.

Pe locul 4, la egalitate de puncte, Ion Martin Bogdan (câştigătorul primei ediţii a Concursului), autorul piesei „Baba-Mare se întoarce” şi Celia Ifrim („Colonia de păsări”), ambii din Bucureşti.

Pe poziţia a VI-a, Ioan Jurca Rovina („Intrusa din tablou”), iar pe locul VII-Marilena Dumitrescu („Veşnicie în doi”), ambii din Capitală.

…Ca o concluzie (nici prima, nici ultima!): anul acesta, chiar dacă la Concursul „Dramaturgie în doi” au venit mai puţine piese (fenomen semnalat, din păcate, la mai toate concursurile de dramaturgie din ţară, în ultimul an!), majoritatea au fost bune şi foarte bune. Fireşte, într-o ierarhie relativă, ca la orice jurizare, în care s-au pronunţat, totuşi, trei creatori ai unui spectacol teatral: dramaturgul, actorul, regizorul! De reţinut că, anul trecut, la Concursul „Dramaturgie în doi” (unde s-au primit 20 de texte) nu s-a decernat decât Premiul III!

P.S. Nici n-am postat bine acest material, că mă sună un amic: „Prietene, piesa cu Premiul II la Giurgiu, a câștigat premiul cel mare la Concursul de teatru scurt de la Oradea, la finele lui septembrie!”. Verific și așa este!… Cu alte cuvinte, Laurențiu Budău, autorul,  a jucat la două capete sau, dacă vreți, a alergat aceeași cursă pe două culoare! Ca atare, a pierdut premiul de la Giurgiu. Dar mai ales, noțiunea de fair-play. Unii, se vede, amețesc repede  în…sensul giratoriu!

Giurgiu, mon amour

iulie 21, 2010 Comments off

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc „giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, „122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând „Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, „Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.