Moș Niculae mi-a adus un dar de Viață!

…Moșul a venit pentru mine, cu o noapte mai devreme, în halat albastru, la Spitalul Sanador, din Bucureștiul copilăriei și bătrâneților mele, unul de tip european. Aici, temuta coronografie mi-a prezentat, pe ecrane mari, Inima mea, atât de încercată de aproape doi ani, tot bună să găzduiască alte bucurii, dar și, logic-uman, necazuri. E 2:25 în noapte, singur în rezerva 101, când scriu primele impresii, mi-au trecut durerile cumplite de la „dreapta” cu artera tăiată, sub anestezie locală, să fie introdusă o tijă de 11 centimetri, iar prin tijă, o sondă ultramodernă, de 0,33 milimetrii (!?!), care a ajuns, cu raze de iod, până-n mijlocul inimii, alergând pe patru artere. Peste drum de Biserica unde am fost botezat, acum 69 de ani, în Buzești, pe strada Dr.Sergiu, care nu mai există, joi, 4 decembrie 2014, am văzut, pe un monitor mare, în stânga mesei pe care eram răstignit, peștera fierbinte a inimii mele, cu atâtea iubiri arse și cenușă de necazuri. Era ceva absolut halucinant!…

…Și minunat, din moment ce, după 25 de minute, mi s-a spus OK! Trei artere excelente, una cu 20-30% placă, adică grăsimi depuse, ceea ce, mi s-a explicat, are mai toată lumea, chiar și atât de profesionistul medic Cosmin Mihai, care nu părea trecut de 40 de ani!… Analiza aceasta, o veritabilă operație, a limpezit ape tulburi ce păreau să-mi amenințe Viața. Am mai scăpat de o obsesie, cu siguranță nu ultima… Abia aștept să ajung, azi, acasă! Să-mi fac alte planuri, să scriu mai multe și despre aceasță nouă experiență de Viață și să fug, spre seară, până la „Nottara”, la aniversarea unei Legende, Actorul Ion Haiduc, prieten cu inimă nobilă trecut și el prin chinurile și speranțele coronografiei!…

…Acum, pot zbura peste Ocean, la minunata Prințesă a familiei mele, Genevieve! Când m-a sunat din Miami, la două ceasuri după ce fugisem din incredibila călătorie în mijlocul inimii mele, liniștit că facem Crăciunul în Familie, sub palmierii de pe marginera piscinei, Ducu, chinuit și el de așteptarea verdictului, mi-a zis, fericit, aproape chiuind: „Mă duc să mă îmbăt de fericire”!… Feciorul meu cel mare n-a mai pus alcool în gură de opt ani…

…Mulțumesc, Moș Niculae!… Mulțumesc tuturor celor care au fost cu sufletul lângă mine să sar și peste acest obstacol din Viață! „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, chiar dacă spectacolul programat, aseară, la Giurgiu, s-a contramandat din cauza unei defectuoase organizări și a refuzului unora de a veni la teatru!?! Viața merge minunat înainte, am inimă sănătoasă!…

P.S. Destin! Acum șase ani, la ora asta, eminentul profesor Mihai Lucan mă pregătea să mă urce pe masa spitalului din Cluj, pentru a doua operație de cancer la prostată, prin criogenie!?! Frumoasă ești Viață!

5 comentarii

  1. Astăzi după amiază am fost unul dintre spectatorii piesei-lectură „America de-acasă”, din sala „I.D.Sârbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”din Craiova, văzându-vă şi ascultându-vă şi pe dumneavoastră pe scenă, ba chiar dând mâna pe hol, înainte de începerea spectacolului, fără a şti că sunteţi autorul piesei. Mă bucur enorm că am văzut această superbă operă dramatică a dumneavoastră care, după mine, ar merita să fie jucată de toate teatrele din ţară, începând cu Naţionalul bucureştean, pentru încărcătura ei realistă şi cu adevărat dramatică, şi nu „dramatic”ca gen literar, ci ca stare în apropierea tragicului, pentru crâmpeiele de viaţă trăită pe care, descoperindu-vă blogul imediat ce am ajuns acasă şi citindu-vă câteva însemnări (nu cele sportive, pentru că nu mă pricep), realizez că fac parte din biografia dumneavoastră. Vă felicit pentru piesă, vă urez multă sănătate şi să ajungeţi cu bine peste Ocean, unde am înţeles că vă pregătiţi să plecaţi, spre a petrece sărbătorile în familie, şi să reveniţi cu bucurie şi speranţă în ţară, unde vă simţiţi cu adevărat acasă şi unde şi noi, unii dintre compatrioţii dumnevoastră, poate mulţi anonimi, avem nevoie de încurajările dumneavoastră, vă admirăm şi vă preţuim aşa cum meritaţi. Începând de mâine, prin librării şi biblioteci voi căuta cărţi semnate de dumneavoastră, pentru a vă cunoaşte mai bine. Să vă ajute Dumnezeu în toate proiectele pe care le aveţi de dus până la capăt!
    Ion Munteanu

  2. Rândurile dumneavoastră mă onorează și mă tulbură, stimate domnule Ion Munteanu. Vă mulțumesc mult! Sărbători fericite și să ne vedem sănătoși și mândrii de România de-acasă, România noastră de suflet…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *