Etichetă: World Cup ’94

Belodedici, vocația Intercontinentală

…În Luna Florilor, astăzi, un buchet de urări alese pentru un fotbalist rar, prin eleganța lui dintotdeauna și prin cartea de vizită scrisă cu litere din aur fin. A fost campion în trei țări, a cucerit două Cupe ale Campionilor Europeni, o Intercontinentală, ba a mai marcat un gol valabil pentru Steaua în poarta lui River Plate, în finala Intercontinentală din ‘87, însă fluierașul acela era programat să vadă altceva. Unii i-au asemănat eleganța în joc cu a lui Apolzan și Boc, alții prezența în teren cu frumusețea mișcării lui Beckenbauer. I s-a spus „Căprioara” fotbalului românesc, el, cel cu prenume sârbesc atât de frumos, Miodrag. Este Belodedici, fotbalist minunat, Belo drag, azi în zi de Sărbătoare.

  • S-a născut pe 20 mai 1964, la Socol, în Caraș Severin.
  • A început fotbalul la mânjii ortacilor din Moldova Nouă, de unde, la 17 ani, a fost selecționat la Centrul Național „Luceafărul”, uzina ce-a dat mulți componenți ai Generației de aur.
  • La 19 de ani venea în Ghencea, la Steaua, singura echipă din Divizia A la care a jucat în două mandate. Primul (1983-1988) încununat cu 5 titluri și primii epoleți de general european. Celălalt (1998-2001), după ce a evadat din sistemul comunist, trăind la cote intercontinentale „aventura sârbă”.
  • A jucat și la Steaua Roșie Belgrad (1990-1992), plecând, apoi, pe drumuri spaniole, la Valencia (1992-1994), Valladolid (1994-1995) și Villareal (1995-1996). Ca într-un final de roman de călătorii insolite să treacă Oceanul, fiind împreună cu Ilie Dumitrescu, pioner român în Țara Aztecilor, jucând două sezoane la Atlante Ciudad de Mexico (1996-1998).

…Palmaresul lui este unul din scripturi rare.

  • 235 de partide pe prima scenă românească, 21 de goluri marcate.
  • 49 de meciuri în campionatul sârb, 2 goluri în cont.
  • 80 de întâlniri în Primera Division.
  • 42 de dispute în arena aztecă.

…Onorurile, ale unui fotbalist de elită.

  • 6 titluri de campion cu Steaua București și 3 Cupe ale României.
  • 2 titluri ale Iugoslaviei, cu Steaua Roșie Belgrad.
  • Campion al Mexicului, cu Atlante.
  • De 2 ori câștigător al Cupei Campionilor Europeni: cu Steaua București (2-0, la penalty-uri, cu Barcelona, la Sevilla ’86) și cu Steaua Roșie Belgrad (5-4, tot la penalty-uri, cu Marsilia, la Bari ’91)
  • Câștigător al Supercupei Europei, cu Steaua București (1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo ’87) și al Cupei Intercontinentale, cu Steaua Roșie Belgrad (3-0, în fața lui Colo-Colo în’93)

…Există și capitolul Naționala României. A debutat în iulie ’87 și a susținut 55 de meciuri sub tricolor, marcând 5 goluri.

  • Îl găsim în capitolul de vis World Cup ’94 și la două Europene (’96, 2000)
  • În prezent, responsabilul sectorului juvenil din FRF.

…Ani mulți și fericiți, Miodrag Belodedici sau Belo drag!

Iordănescu, Onor la General

…Luna Florilor demarează în sportul românesc cu un General care bubuie sticlele de șampanie, sărbătorind 60 de Primăveri aurite. Jucătorul în stare să facă din fotbal Artă și din executarea loviturilor libere lecție de aerodinamică, ajuns să fie decretat, la finele veacului trecut, drept „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”! Cine altul decât Anghel Iordănescu!

…S-a născut în București, pe 4 mai ’50. La 12 ani, se înrola în Ghencea, la copiii Stelei șlefuiți de meșterul Catană. La 18 ani, debuta pe prima scenă, în trupa militară, sub comanda lui Ștefan Kovacs și Ștefan Onisie. Era startul într-o încântătoare cursă spre Glorie…

  • A adunat 318 partide în Divizia A, toate pentru Steaua, marcând 155 de goluri.
  • Golgeter al României, în ’82.
  • A cucerit 2 titluri de campion (’76, ’78) și 5 Cupe ale României (’69, ’70, ’71, ’76, ’79).
  • Înainte de retragere, a dansat Sirtaki, două sezoane, la Heraklion, în frumoasa Cretă.
  • A purtat de 64 de ori tricoul Naționalei, pentru care a marcat 26 de goluri. Primul, chiar la debutul cu Albania, din aprilie ’71, altele de mare răsunet, câte unul în porțile Angliei, Franței și Spaniei, numai 4 în plasa „lalelelor” și o jumătate de duzină în disputele cu sârbii!
  • Cu Naționala a jucat în „sferturile” lui Euro ’72.
  • Apoteoza, ca jucător, la Sevilla, în 7 mai ’86 ( „Trecut-au anii”, cum frumos sună versurile din minunatul recital eminescian al lui Ion Caramitru!). Atunci, ca antrenor secund al lui Emeric Ienei, a șocat lumea-ntreagă, intrând în teren, la 36 de ani, în locul lui Lucică Bălan, în minutul 73 al finalei cu Barcelona, câștigată sublim de Steaua, la penalty-uri, acel 2-0 care aducea, uluitor, Cupa Campionilor Europeni în România!

…Cariera de antrenor nu o putea începe decât în Ghencea lansării lui în lumea fotbalului A pornit pe un alt drum al Gloriei, ca secund, în perioada ’84-’86 câștigând 2 titluri și o Cupă.

  • Antrenorul principal al Stelei a devenit după Sevilla, cucerind, între ‘86-’89, Supercupa Europei (în februarie ’87 1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, gol Hagi-44’), 3 titluri naționale și 2 Cupe ale României. Plus acel parcurs de Guiness Book, 104 partide cu echipa militară fără înfrângere!
  • Doi ani, după ’90, îl găsim în Insula Afroditei, la Anorthosis Famagusta, teamul cipriot fiind eliminat greu de Steaua, în cupele europene. Revine în Ghencea, în vara lui ’92, și mai cucerește un titlu.

…După care, în toamna lui ’93, a început formidabila carieră la Națională, pe care a preluat-o din mers, ca și naufragiată în preliminariile Campionatului Mondial din SUA. A calificat-o, însă, spectaculos la World Cup ’94, unde fotbalul românesc a scris cea mai frumoasă pagină din istoria sa, locul 5 la un Mondial, cu o Generație de aur care a încântat lumea, cu fascinanta ei vară californiană. Cine poate uita că acel meci cu Argentina, 3-2 pentru Hagi și ai lui, a fost ales drept cel mai frumos joc de la Mondialul american?…

  • Generalul a fost Strateg al Naționalei în 83 de meciuri, cu alte două calificări răsunătoare, la Euro ’86 și la Coupe du Monde ’98, în Franța ajungând în „optimi”, unde ne-a blocat penalty-ul dubios al croatului Șuker. Eșec care l-a făcut să se retragă…
  • A revenit, însă, la timona echipei tricolore pentru un ultim mandat (2002-2004), după experiențe nu prea fericite la cârma naționalei elene, unde n-a rezistat decât 6 luni, și în Giulești, unde a stat numai 10 etape pe banca Rapidului.
  • A existat, însă, și frumoasa aventură arabă, începută în 2000, cu Al Hilal cucerind Cupa Campionilor Asiei, Supercupa Asiei și Cupa Prințului. Un fel de tragere la xerox, după 14 ani, a performanțelor de răsunet mondial, cu Steaua, în Europa!

…Acum, s-a retras din lumea mult prea dezlănțuită a unui fotbal românesc bolnav. Vrând să fie lângă familie, s-a cantonat în afaceri și în politică. Lumea-ntreagă îl știe, însă, ca un mare om de fotbal, „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”…

…Să trăiți, domn General, chemat, acum, la mare onor pentru cele 60 de primaveri cântate pe harpe de aur.

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!

HAGI – 45

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!

Mutu, urmașul lui Maradona!

…Nu, nu-i vorba despre valoare! Nici nu se poate discuta despre așa ceva. Unul a fost geniu, altul campion de fițe și calificări ratate. Nici de palmares nu se poate vorbi! Maradona a jucat la 4 Mondiale, l-a câștigat pe cel din ’86, are și un „Balon de aur” în cont. Mutu-zero performanțe, dincolo de beții, cafturi, fițe…

…Și totuși, Mutu ține să-l egaleze pe marele Diego Maradona la prafuri, „iarbă”. Starul argentinian a tras tare pe nas și a plătit scump pentru nebunia asta. A fost suspendat chiar în plin Mondial, la World Cup ’94, înaintea partidei câștigată de Naționala noastră, acel fabulos 3-2 pentru „Generația de aur”, considerat cel mai frumos joc al turneului american. După care, în delirul cocainei, Maradona a început să tragă cu pușca după ziariști. Au urmat zile de spitalizări, depresii puternice… Acum, e antrenorul naționalei Argentinei!

…Mutu a făcut senzație, fiind depistat pozitiv la Chelsea. Suspendare de 7 luni, 17 milioane de euro ceruți și acum de clubul londonez. Părea că și-a revenit la Fiorentina, deși „escapada” de la Belgrad, după acel rușinos 0-5 al Naționalei, când a fugit la o agapă, fără să anunțe pe cineva, era un prim semn. Un semnal de alarmă! Acum, este cert: Mutu a fost găsit a doua oară pozitiv, la Fiorentina!

…Personal, n-am aMuțit! Nu mă mai miră nimic. Nu cred în așa-zisele conspirații, lansate de o parte a presei. Nici în dependența talentatului fotbalist român. E vorba, opinez, despre o vizibilă criză de caracter.

Nu mă interesează dacă și cât timp va fi suspendat Mutu. Mă gândesc la cu totul altceva. „Un talent risipit este un adevărat furt”, scria atât de înțelept, cândva, Nicolae Iorga. Mutu și-a furat un viitor mare!

…Acum, Răzvan Lucescu poate pregăti liniștit Naționala. A scăpat de un „caz”, deși era mai bine să fi avut sub comandă un Mutu responsabil de talentul lui și de investițiile de speranță ale milioanelor de români.

…Cum românul a știut, mai mereu, să facă haz de necaz, a și apărut un banc pe tema în chestiune: „Azi, când atâta lume ne arată cu degetul pe toate continentele, iată, a apărut și un român…pozitiv!”. Bancul acesta mă trimite la titlul filmului semnat de Corneliu Porumboiu „Polițist, adjectiv”. În cazul nostru, „Fotbalist, pozitiv”. Pozitiv, negativ…