Steaua – Pagina 3 – Mircea M. Ionescu

Oțelul și fiarele vechi

…Am urmărit (la televizor, of course!), cu atenție, cele două meciuri care au ținut capul de afiș al rundei 20 din prima ligă românească (la fotbal, doar nu la popice!). Așa, ca pentru primele impresii la început de primăvară, mi-am pierdut timpul cu disputa din briza Dunării și cu derby-ul Westului, de sub Feleac…

…Oțelul a învins, cu 1-0 (0-0), un mărfar care sâmbătă a avut nume de Rapid, însă n-a prea strălucit. Trupa lui Dorinel e harnică, disciplinată, iar fără vedete s-a articulat pe principiul nespectaculos, dar sănătos „Toți pentru unul, unul pentru toți”. Echipa de la Dunăre a rămas lider cu 5 (cinci) puncte avans, dar trei dintre ele reintră în discuții aprinse prin culise, unde se țese rejucarea partidei cu Pandurii, câștigată de moldoveni, cu 3-0, la „masa verde”, pentru neachitarea de către gorjeni a unei vechi restanțe față de „câinii roșii” de la Dinamo, pe care băieții lui Grigoraș i-au pus cu botul pe labe, după surprinzătorul 2-2 (1-1), de vineri seară, dar nu la „Masa Tăcerii” din Tg. Jiu, ci chiar în „Groapa” din Șos. Ștefan cel Mare!… Sincer să fiu, m-ar bucura întâiul titlu la Galați, ceea ce în mediocritatea campionatului nostru ar aduce o neșteptată pată de culoare (ar fi și primul titlu în Moldova!), însă trupa de la Dunăre nu prea arată forța de joc și cea morală care să mă facă să pariez că va câștiga campionatul. M-aș bucura ca viitorul să mă contrazică…

***

…Am vizionat și bătălia de la Cluj, între campioana să en-titre, CFR-ul internațional (slăbit vizibil prin vânzarea lui Culio și Traore!), și „Poli” Timișoara, singura echipă neînvinsă la noi după 20 de etape (doar FC Porto-după 22 de meciuri, FC Copenhaga-19 partide și bulgarii de la Litex Loveci-17 jocuri n-au cunoscut eșecul în Europa!). Bănățenii au câștigat cu 2-1 (1-1), dar cu marele ajutor al circarului cu fluier, Marcel Avram, băiatul lu’ tata-tușierul de duzină ajuns ciudat șeful arbitrilor. Dictând anapoda două penalty-uri, câte unul de fiecare parte, în prima repriză, zurbagiul cu fluier nu l-a acordat (în favoarea gazdelor!), în actul II, pe singurul care se vedea și dintr-un avion rablagit Antonov, ba, mai mult, l-a și eliminat pe Bastos cel faultat în careu, căutând într-o imaginară simulare alibi-ul pentru incompetența lui de fluieraș propulsat de „pile”. Dincolo de rezultat, victoria contestată a timișorenilor, Poli mi s-a părut echipa cea mai puternică din campionatul nostru la ora actuală, în stare, cred, să continue, peste decenii, isprăvile „Chinezului” (6 la număr) și „Ripensiei” (4) care au dus de 10 (zece) ori titlul național pe Bega, ultima dată în 1938!

***

…Am scris, ba am declarat și într-o emisiune TV de la finele anului trecut, că titlul de toamnă (neoficial, firește) poposit la Galați reprezintă un triumf al seriozității și muncii în echipă. Dar, în același timp, el se datorează și mediocrității granzilor din Liga lui Mitică, măcinați de interminabile miticisme. Speriați de evadarea gălățenilor, la jumătatea cursei, la 5 (cinci) puncte avans, și având în minte și miracolul din Bărăgan (campioana Unirea Urziceni, de acum doi ani!), favoriții fără argumente la titlu au început să dea cu pietre în „tricoul galben”, evidențiind (deși nu mai era cazul) tradiționala răutate românească. Gigi Becali avea să se declare satisfăcut de o eventuală criză financiară la Galați, Porumboiu să considere „blat ordinar” victoria Oțelului, la „masa verde”, cu Pandurii (de parcă echipa din Tg. Jiu, cu ștreangul de gât, avea vreun interes să-și tragă singură scaunul de sub picioare!?!), iar, mai nou, sâmbătă seara, Marian Iancu, boss-ul bănățenilor, să-l atace la baionetă pe președintele liderului, Marius Stan, acuzându-l, cu ton fariseic, că a făcut parte din „cooperativa” de ieri și că a vrut să ajungă primarul Galațiului! Sunt sigur că toate aceste atacuri concentrate, venite din partea celor de sub liderul de toamnă-iarnă, nu urmăresc decât atragerea gălățenilor în baia de lături, în mocirla în care se bălăcăresc de ani buni cei care bagă bani cu vagoanele în echipele lor, însă tot pierd campionatul. Ba în dauna CFR-ului (care, lăudabil, nu a intrat în „bâlciul deșertăciunilor”, nici după furtul de sâmbătă seara!), ba a „refuzaților” din Urziceni. Dacă Marius Stan, Dorinel Munteanu și vreuna dintre harnicile furnici de la Dunăre vor intra într-un asemenea joc pervers și păgubos, atunci, mă tem că, în numai câteva etape, Oțelul cu luciu azi va trece rapid în rândul fiarelor vechi…

***

…Dacă Oțelul a câștigat la „masa verde”, cu 3-0, meciul cu Pandurii, Steaua a pierdut, cu 0-3, meciul din Ghencea, în fața Brașovului, duminică seara. La… „masa albă”, căci a nins ca-n filme. Ceea ce ar putea fi un argument ca Gigi Becali să ceară rejucarea partidei! Că, doar, de atâta zăpadă, Burdujan, Brandan și ceilalți figuranți din Ghencea n-au văzut tactica celor de sub Tâmpa, iar Tătărușanu n-a putut zări primele două goluri de antologie ale brașovenilor!… Cât despre patronul Gigi Becali, umilit de nu-și mai amintește de când n-a mai pățit așa rușine, de-a plecat de la meci după super-golul lui Cristescu, la 0-1, ce să mai spui?! Doar că e primul europarlamentar care declară presei: „Sunt un dobitoc”! Eu nu cred asta. Mă gândesc doar că Dumnezeu nu doarme. Am scris acest lucru imediat după ce latifundiarul se bucura, hăhăind, că, din cauza crizei financiare, Oțelul va deveni fier vechi. Uite c-a devenit steluța lui de jucărie…

Cavani nu-i cajiji!

…Fotbalul românesc este din nou desculț. Steaua s-a înecat din nou la mal, în prelungirile de sub Vezuviu, prin golul lui Cavani, din minutul 90+3, și nu mai avem nicio echipă în primăvara europeană. Asta, de parcă n-ar fi ajuns că în clasamentul FIFA fotbalul românesc a atins un prag istoric: locul 36, adică și sub Burkina Faso!?!

…Ceea ce pare o surpriză neplăcută la prima vedere reprezintă, în fond, o consecuție cât se poate de logică. Când toate merg catastrofal în țara asta, cum să fie fotbalul?! Cine conduce, în fapt, fotbalul românesc decât aceiași ciocoi de tip nou, baroni de mucava care cred că lumea a început și se termină cu ei. Că, dacă au făcut (cum au făcut!) mormane de bani, au dreptul să se erijeze în ultra-specialiști, profeți în absolut orice domeniu. De aici, și haosul în care a ajuns mai totul în România de astăzi, de la politică la economie și sport.

…Eliminarea Stelei, în prelungirile de la Napoli, nu-i singulară. În meciul tur, cu napoletanii, la București, trupa lui Gigi Becali (pe scurt Jiji, pentru o parte a peluzei) a condus repede cu 3-0, demonstrând că Napoli de azi e departe, departe de acea echipă din vremea lui Maradona. Numai că acel 3-0 inițial, devenit, incredibil, dar adevărat, 3-3, tot în prelungiri (mai exact minutul 90+7, când a marcat tot uruguayanul Cavani!), reprezintă argumentul suprem pentru labilitatea psihică. N-a fost doar ghinion, bluestem, la Napoli, din moment ce s-a întâmplat și la Middlesbrough, și la București. Stăm jalnic la capitolul volitiv, acesta-i adevărul crud, evitat de cei în cauză!

…Dovada elocventă o oferă patronul Stelei, nimeni altul decât guralivul Jiji, care, înaintea returului de la Napoli, declara că trupa lui -care joacă iarăși ca…Barcelona (Sic!)- va câștiga negreșit, în Italia, poate și cu 3-0!?! Nu știu dacă „laleaua neagră” a steliștilor, Cavali, a putut crede o asemenea bazaconie, din moment ce Steaua nu marcase vreun gol în Italia, în meciurile sale europene. El și-a văzut liniștit de treaba sa, a ratat, a ochit și bara (asta, apropos de ghinionul Stelei!) și a marcat efectiv când nu se mai putea face nimic. Și, uite așa, echipa aceea care s-a dus la Napoli să bată cu 3-0, a ieșit din cursă. Pentru că, după ce a reușit o primă repriză bună, dar fără să aibe nonșalanța patronului visător, a greșit grav după pauză, dedicându-se numai unui 0-0 salvator. Acum, patronul tună și fulgeră pe unii jucători, pe care i-a și pus pe „lista neagră”, uitând că primul vinovat de toate iluziile pierdute este chiar el. El care a schimbat antrenorii ca pe cămăși, ignorând o lege elementară a performanței: răbdare și stabilitate.

…Acum, fără să realizeze de ce i s-au înecat corăbiile la mal, don Jiji o ține tot pe-a lui: Steaua va câștiga campionatul și va juca în Liga Campionilor! Uitând că, după 18 etape, Steaua a iernat pe poziția a 6-a, iar distanța față de lider este de…10 (zece) puncte, latifundiarul din Pipera turuie ca o jucărie stricată: echipa lui va spulbera toți adversarii în primele șase etape din primăvară, iar în a 7-a rundă va bate Oțelul, la București, cu (țineți-vă bine, bine!) 7-0 (șapte la zero), fabulații care trimit cu gândul la necesitatea consultării unui psihiatru…

…Steaua de astăzi reprezintă un etalon perfect pentru realitatea românească. Orice alt comentariu mi se pare, efectiv, de prisos.

…Dacă nu se va înțelege, măcar în ceasul al…13-lea, că bâlciul deșertăciunilor din Liga autohtonă actuală este cauza-cauzelor, ne putem aștepta ca acest penibil loc 36 al fotbalului nostru să reprezinte curând un… succes! Căci, de la cap se strică toate…

Steaua și Bunica Semedo

…Unii nu vor să învețe din lecțiile Vieții și pace. Nu trag nicio concluzie, nici din eșecuri, nici din succese datorate norocului. Ei lasă totul la jocul întâmplării și jubilează jenant, arogându-și merite demiurgice. În mai toate domeniile de activitate. Astăzi, mă voi referi doar la un episod bolnav (unul dintre cele multe!) din fotbalul românesc…

…Uitând ce rușine națională a pățit, acum doi ani, când Steluța II, altfel zis Gloria Buzău, demult retrogradată, i-a egalat, în Crâng, trupa de milionari în ultimul minut, prin „vameșul-pensionar” Bunica, fotbalist de plăcere, megalomanul patron al Stelei, cine altul decât Gigi Becali, a promis toată săptămâna ce abia a trecut, că va spulbera Unirea Urziceni, că îi va da câte goluri vor mușchii lui, chiar un 75-0, dacă se înfurie. Mulți l-au și crezut, că doar aproape că a și deființat trupa din Bărăgan, luându-i cei mai buni șase jucători, pe bani grei, prin care patronul cam de doi-bani găuriți, un neicanimeni în fotbal zis Bucșaru, și-a mai acoperit din datoriile față de Palat (era să zic Poatră). Numai că Dumnezeu nu doarme și, mai ales, nu iartă lăudăroșenia deșartă. Și uite așa, auto-proclamatul „războinic al luminii”, Jiji, of course (era să zic Gigi Amoroso, spectacolul de la Masca, de la care abia am venit!), europarlamentarul, mai pe scurt, a plecat cu coada-ntre picioare de la Urziceni, umilit rău de tot de puștii aceia care nici nu știau cum se numesc coechipierii, ba nici antrenorul, cu toții adunați peste noapte să încropească o echipă de sacrificiu pentru latifundiar. Steaua-Barcelona din mintea patronului guraliv- nu a reușit nici măcar un egal nenorocit, darămite să mai facă scor. A pierdut lamentabil, golul, din min. 61, al noii bunici numită Semedo (alungat din Ghencea!) detonând una dintre „bombele” cu cel mai mare efect tragicomic din istoria campionatului nostru de bambilici.

…Sub aspectul moralității fiecărui jucător al ruinatei Unirea Urziceni, acest 1-0 trebuie să candideze la Trofeul sportivității din 2010.

…Sub celelate aspecte, însă, de la valoarea milionarilor la pălăvrăgeala patronului, vai învinșilor! Dacă ar fi vorba doar de fotbal…

Liga I. piȚurcă pentru un zar măsluit

…Numai două etape a fost liniște în Ghencea. Steaua a câștigat la xerox (2-1) primele două partide din noul campionat, împotriva studenților din Cluj (nou-promovați) și a celor din Bănie (cu ajutorul prețios al tușierului Onicaș). Galeria revenise la sentimente mai bune, umplând arena, noul antrenor Pițurcă devenise peste noapte Mesia, patronul Gigi Becali începuse din nou să viseze la câștigarea…Ligii Europei, ce mai, curgea mierea în Ghencea, unde câinii mergeau cu covrigi de aur în coadă, cu toată criza în care s-a scufundat România. Dar, deodată, așa, din senin, în ajunul plecării Stelei la Brașov, vineri, s-a pornit un veritabil uragan!… Vinovatul n-a mai fost de data aceasta imposibilul Gigi Becali, cum se întâmplase, în Ghencea, cu gloriile Hagi, Dorinel Munteanu, Lăcătuș, ci noul antrenor Victor Pițurcă! Deși i s-au îndeplinit toate pretențiile, de la salariul de nabab, prima de titlu și vagonul de țechini pentru o duzină de achiziții, maestrul zarurilor măsluite s-a gândit să dea lovitura: i-a cerut patronului o garanție de… 25 (douăzecișicinci de milioane!) de euro!!!!! Miza? Dacă patronul Gigi Becali va scăpa o vorbă care-l deranjează pe el, marele, inegalabilul antrenor, atunci va plăti fabuloasa sumă!?!…

…Gigi Becali a înțeles imediat că amicul Piți, ajuns idolul galeriei rebele, joacă tare. Așa că i-a dublat rapid salariul, la 50.000 de euro pe lună, și premiul pentru titlu la 2 (două) milioane de euro. Fanul casinourilor n-a cedat, însă, a ținut-o pe „culoarea” lui: 25.000 de euro! Cum patronul n-a putut accepta acest „zar de fugă”, Pițurcă a anunțat că nu însoțește echipa la Brașov, pentru meciul de sâmbătă seara. Și, chiar dacă Gigi Becali a încercat toată sâmbăta să-l readucă pe antrenor la sentimente mai bune, îngâmfatul tehnician s-a ținut de cuvânt și n-a venit la meci, ceea ce a echivalat cu o dezertare. Care abandon de echipă n-a fost taxată de fanii steliști deplasați sub Tâmpa, dimpotrivă, ei l-au aclamat pe antrenor și l-au înjurat ordinar pe patron!… Ceea ce au omis acei fani deplasați este că, dacă Pițurcă s-ar fi aflat pe bancă, la Brașov, și nu în fața televizorului la București, atunci, negreșit, Steaua n-ar fi făcut pasul înapoi, după ce a deschis scorul (Nicoliță-min. 66), și n-ar fi tremurat în ultimele 20 de minute, fiind egalată în min. 89, dintr-un penalty (absolut corect acordat de arbitrul Balaj!) transformat de Ilyeș!…

…Nu știu cum va continua această nouă telenovelă din fotbalul nostru de doi bani. Chiar dacă Gigi Becali, necăjit de cele două puncte pierdute de Steaua și, cu siguranță, istovit de această sâmbătă a tratativelor, a declarat la finele întâlnirii din Țara Bârsei că nu o să facă sluj în fața lui Pițurcă și a nimănui. L-am criticat de atâtea ori pe „don Jiji”, dar de data aceasta are perfectă dreptate. Zarul măsluit al celui primit împărătește în Ghencea s-a dovedit o mizerabilă țurcă. Scuzați, piȚurcă!…

…În umbra acestui circ, demiterea (vineri!) a managerului Mihai Stoica, la vicecampioana Unirea Urziceni (învinsă la Tg.Mureș: 0-1!), ca și demisia (sâmbătă) a lui Gheorghe Chivorchian, președintele lui Poli Timișoara. Categoric, codul galben al caniculei, dar și al furtunilor ce au ravășit ultimele două zile ale României nu putea evita al nostru fotbal-țurcă!

Liga I. Craiova fu furată „live”!

…Continuă sarabanda gafelor uriașe de arbitraj în prima Ligă de fotbal a României. De parcă n-ar fi fost suficientă parodia fluierașilor și tușierilor din etapa de debut… Deloc întâmplător, defavorizați, ca să nu zic jefuiți ziua în amiaza mare, sunt sistematic tot cei de la echipele mici. Concret?…

…În prima rundă, Pandurii Tg. Jiu a înscris un gol perfect valabil, pe final de meci, în disputa cu vice-campioana Unirea Urziceni, însă cascadorii râsului și plânsului, tușierul și centralul, n-au validat golul! Și s-a consemnat un 0-0 mincinos… Tot în întâia etapă de campionat, ajutată și campioana, la Drobeta Tr. Severin, unde joacă (în continuare!) Universitatea Craiova. Juveții au avut două (nu unul!) penalty-uri clare, însă unul dintre arbitrii noștri cu ecuson FIFA, Alexandru Tudor, a închis ochii de fiecare dată. Poate, ca o „autocritică” în fața celor de sub Feleac pentru nedreptățile făcute lor în două trecute dispute cu Steaua! Altă remiză albă-operă de arbitraj!…

…Ultimul (dar nu cel din urmă, sunt sigur!) jaf la drumul mare, sâmbătă seara, în derby-ul de tradiție Steaua-Craiova, într-o atmosferă de meci mare. 0-0, cinstit, la pauză. Start ca din pușcă al băieților lui Aurel Țicleanu în actul II și… 2-0, în min. 57, pentru trupa de pe Jii. Bulgarul Iliev a deschis scorul, cu capul, în min. 51, Costea cel mic, Mihai, a punctat spectaculos, înghețând Ghencea, în min. 57! 2-0 pentru Craiova, în fața lojei lui Gigi Becali, era, însă, prea mult, nu-i așa?! Așa ceva, ca juveții să bată Steaua, în garnizoana ei, nu se mai întâmplase din ’89!… Ar fi fost o palmă grea și pentru Pițurcă, un non-sens pentru căruța de bani cheltuită iarăși de latifundiarul europarlamentar. Nu știu dacă așa o fi meditat „acarul Păun” din fața lojei steliste, pe numele lui Onicaș din Zalău, care s-a opus minunii, radicând stegulețul lui pătat, pentru un ofsaid inexistent! Și „băiatul șefului arbitrilor”, Avram cel mic, a validat Furtul, chiar dacă, am aflat peste 24 de ore, ar fi vrut să arate centrul terenului, numai că n-a făcut-o, fiind și el, astfel, autor al acestui jaf în direct. Pentru că zice o veche vorbă românească: „Furi sau ții sacul, totuna este!”. De aceea nu pot înțelege cum „centrașul” a primit nota 7 (șapte), nu 4 (patru) ca tușierul, din moment ce rezultatul a fost viciat de brigada de arbitri, nu de caraghiosul care alerga anapoda pe tușă!?!

…Fiind salvată de „al 13-lea stelist”, cum inspirat a titrat Gazeta Sporturilor de azi, referindu-se la Onicaș, trupa din Ghencea a întors tabela, spectaculos (goluri: Stancu-‘67, Surdu-‘77), pe fondul evidentei căderii morale a craiovenilor, furați a doua oară consecutiv „live” în cele două etape disputate! La 0-2, însă, Pițurcă s-ar fi mulțumit, cel mult, cu un 2-2! Care ar fi fost scorul corect, numai dacă am fi judecat meciul doar după datele statistice, favorabile gazdelor.

…După această nouă nedreptate făcută echipei lui, patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a declarat că retrage echipa din campionat. Arogant, omonimul lui de la Steaua, Gigi Becali, avea să replice, în grandomania-i caracteristică: „E bine că se retrage! Așa îi pot lua pe Găman și frații Costea!”… Vine ziua când va fi furat de arbitrii și Gigi Becali. Atunci, să-l ascultați!…

…Până atunci, am reținut declarația lui Costea cel mare, Florin, aflat peste hotare, în tratament: „Nu-mi vine să mă mai întorc în țară, când văd așa ceva!”. O Țară care se duce la vale cu toate…

Oltchim și „semicercul de aur”

…Calificarea Oltchimului Rm. Vâlcea, cu Radu Voina la timonă, în finala Ligii Campionilor a revitalizat interesul românilor față de handbal. Mai ales că „semicercul” are la noi nu doar tradiție, ci și o istorie încântătoare. Pornim drumul prin sublimă memorie cu acele fascinante nu mai puțin de 7 (șapte) titluri mondiale (3 la fete, 4 la băieți), dar nu putem ocoli cupele europene, și ele cu o salbă de metale prețioase. Astăzi, deschidem o clipă Arhiva sentimentală a „semicercului european” în dreptul fetelor…

…România a cucerit de două ori Trofeul suprem, în 1961, în ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni, prin Știința București (antrenor Constantin Popescu-Pilică), învingătoare cu 13-5 în dauna lui Dynamo Praga. Peste trei ani, Rapid București, antrenată de Gabriel Zugrăvescu, aducea și ea Cupa Campionilor la București, după o finală strânsă, 14-13, cu danezele (tot ele!) de la Helsingor. Avem și două finale pierdute, ambele în fața Spartak Kiev, mașina de handbal de care a dominat semicercul mondial aproape două decenii, sub tricou sovietic: Universitatea Timișoara a cedat cu 8-17, într-o unică manșă, în 1973, în timp ce Știința Bacău a pierdut „dubla” din ’86 (23-29 în deplasare; 22-23, acasă).

…Istoria Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League, este dominată clar la fete de Spartak Kiev, cu 13 trofee cucerite, primul în 1970, ultimul în 1988.

Urmează în clasamentul All-time, austriecele de la HypoViena, cu 8 finale câștigate din 13, întâia în 1989, ultima în 2000.
Cu câte 3 Trofee în vitrină, Radnicki Belgrad (’76, ’80, ’84) și danezele de la Slagese (2004, 2005, 2007).
Cu două finale adjudicate, Leipzig (’66 și ’74), din fosta RDG, Krim Ljubljana (2001, 2003), Zalgiris Kaunas (’67, ’68, pentru URSS) și, mai nou, „prietena” noastră Viborg (în 2006: 44-43, în „dubla” cu Krim; în 2009: 50-49, după dubla manșă cu Gyor).
În clasamentul pe țări, lider va rămâne, pentru mulți ani, defuncta URSS, cu 16 finale câștigate (dintre care 13 de către Spartak Kiev), la distanță apreciabilă fiind Austria, cu 8 Trofee (toate aduse de Hypo Viena) și Danemarca-dintre care cinci dobândite în ultimele 6 finale (3 prin Slagelse, două prin Viborg).
România, în rândul țărilor cu câte două coroane ale Europei în palmares, Știința și Rapid București, la egalitate cu Slovenia și Ungaria.

…În Arhiva de aur a handbalului românesc feminin există și două Cupe ale Cupelor (Știința Bacău-în 1987, Oltchim Rm. Vâlcea-2007), 3 Cupe EHF (Chimistul Rm. Vâlcea-’84, ’89 și Rapid-’93), două Cupe ale orașelor (Silcotub Zalău-’96; Rapid-2000) și două Cupe Chalange (Remin Deva-2000, Rulmentul Brașov-2006).

…Sigur, un capitol încântător îl reprezintă și „semicercul masculin” românesc, cu 3 Cupe ale Campionilor Europeni în cont, una prin Dinamo București (’65), două prin Steaua (’68 și ’77).

Acum este însă, „ora fetelor”, pentru că și a juca finala înseamnă un Eveniment de mulți visat!

Liga 0. Vai de campioana noastră!

…În sfârșit, am mai văzut și noi Fotbal! În finala primei ediții a Europei League. Miercuri, în miez de noapte, redescopeream fotbalul, atât de urâțit de circul din campionatul nostrum numit Liga 1, dar, în realitate, Liga 0. Ritm, angajament, pregătire fizică și psihică, tehnică și tactică, tensiune și fair-play, spectacol adevărat, pe iarba udă din Hamburg și în tribunele arhipline. Culmea este că bucuria reîntoarcerii la fotbal ne-au dat-o două echipe de pluton, în Spania (Atletico Madrid-locul 9) și Anglia (Fulham Londra-locul 12)! A triumfat team-ul iberic, cu 2-1, când mai erau patru minute până să se încheie prelungirile și să înceapă „penalty”-urile. Urmărind această finală decisă de dubla „diavolului” în alb-roșu, uruguayanul Diego Forlan (primul gol din ofsaid, totuși!), m-am întrebat de mai multe ori ce ar fi făcut oricare dintre echipele noastre care se bat zgomotos pentru titlu? Cum le văzusem pe micul ecran cu o zi-două-trei (de duminică până marți, că LPF-ul nu știe că în România oamenii mai și merg la serviciu!?!) înaintea meciului de la Hamburg, răspunsul nu poate fi decât: nimic! Zero la pătrat!… Căci niciunul dintre „granzi” nu iese din mediocritate, toți joacă (e un fel de a spune!) la mica ciupeală, zvârcolindu-se jenant, pe mormane de bani, în inconstanța care trădează lipsa valorii adevărate…

…La ora aceasta, în opinia mea, CFR Cluj este 99,99% noua campioană. Cu două etape înaintea finalului (runde în care va întâlni pe teren propriu pe Internațional Curtea de Argeș, scăpată de grijile retrogradării, iar în deplasare, pe Ceahlăul, practic condamnată la „matineu”!), CFR-ul multinațional are 3 (trei) puncte avans față de campioana en-titre Unirea Urziceni, plus avantajul întâlnirilor directe: 2-0, sub Feleac, 1-0, în Bărăgan, în debutul returului. Numai că, vai, prestațiile legiunii străine de pe Someș este departe de forma de acum două campionate, când a câștigat întâiul titlul. Trupa lui Paszkany, antrenată de italianul Mandorlini, s-a făcut de râs la Ploiești, pierzând în fața Astrei (încă în chinurile retrogradării!), după care și-a îmbolnăvit suporterii de inimă. Victoria de acasă, 3-2, cu „lanterna” din Alba Iulia, în prelungiri, și același scor, în minutul 93, în urma unui penalty cel puțin ciudat, la Drobeta Tr. Severin, după o primă repriză catastrofală, când Craiova a condus cu 2-0, reprezintă argumentele implacabile ale valorii submediocre a viitoarei noastre campioane. Pe tema celor două meciuri amintite, s-au lansat acuzații dure, de blat, dar strigătul patronului timișorenilor, Marian Iancu, a fanilor olteni și a unei părți a presei nu poate fi demonstrat. Rămâne, însă, de demontat „istoria” penalty-ului hilar, ciudat, ilogic, comis în minutul 93 (!?!) de către bulgarul Iliev, fotbalist matur, de 30 de ani, nu un junior, fundaș cu 80 de meciuri la ȚSKA Sofia, de câteva ori campioană, deci și prin cupele europene! Un asemenea penalty-caricatură, care a adus, în ultimele secunde de prelungiri, victoria CFR-ului, contestată de mulți, nu poate fi comis nici în curtea școlii! Nu știu dacă dalmațianul Iliev a câștigat din toată tărășenia aceasta 80.000 de euro, cum circulă zvonul prin Bănie. Știu, însă, că a fost adus de Trică la Craiova, care Trică (prieten cu Iliev de când a activat în Bulgaria!) a jucat nu demult la CFR Cluj, iar în ajunul meciului de la Drobeta Tr. Severin se certase cu Mititelu! Simple scenarii?!…

…Unirea Urziceni, echipa cu cele mai mari șanse-iluzii de a se încorona regina unui campionat șchiop, nu mai rupe nici ea gura târgului. S-a chinuit, acasă, cu Brașovul, câștigând în genunchi, cu 1-0, pe final, și cu ajutorul consistent al arbitrului Colțescu (care eliminase doi brașoveni!), a virmuit în mediocritate și la Bistrița, marți noapte, în ultima rundă, cu un 0-0 ce i-a tăiat lianele iluzorii.

…Mercenarii Vasluiului, harnici și vânjoși, i-au bătut, cu 2-1, săptămâna aceasta (și fără artistul Wesley!), pe steliști, care au condus la pauză, însă n-au făcut decât 0-0, pe terenul CFR-ului, ba au mai pierdut, în cetatea lui Peneș Curcanul și Adrian Porumboiu, în fața Bistriței și Craiovei!…

…Timișoara amână iarăși întâiul titlu din istorie, cu toate cele trei puncte luate Rapidului la „masa verde”, care puncte degeaba se vor mai discuta la TAS. Ultimul eșec de acasă (cu gol valabil neacordat, identic cu al Naționalei noastre la Euro ’96!), acest 0-2 sau asfixierea cu Gaz Metan, pe care în tur o bătuse, la Mediaș, cu 6-2 (!), fac din trupa taciturnului Sabău un fel de „mult zgomot pentru nimic”…

…Cât despre Steaua, Dinamo și Rapid, ele nu joacă mai nimic, exceptând câteva faze izolate. Trei jucării stricate care plătesc (și ele?!) tribut unor șefi mai mult suporteri decât conducători profesioniști!

…Concluzia nu poate fi decât una singură: vai de campioana noastră în noua aventură europeană. Acesta ne este fotbalul de acasă, din Liga 0, care ne obligă să fim din nou telespectatori la un Mondial!

…Noroc cu televiziunile! Mai vedem și noi Fotbal…

Europa League, fata Cupei UEFA!

…Mai este luna finalelor europene. La handbal și la fotbal. La handbal, am început cu stângul, Oltchim Rm. Vâlcea pierzând, la șapte goluri diferență, prima manșă a duelului cu Viborg, pe terenul vikingelor. Returul, sâmbăta care vine, la București. Iluzii, dacă nu utopii, pentru un al treilea Trofeu în vitrina handbalului românesc feminin. Puțini știu că româncele au câștigat ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni (Champions League, astăzi!) prin Știința București care, în 1961, a învins cu 13-5 pe Dynamo Praga! Peste 3 ani, din nou aur pe „semicercul european”, fetele de la Rapid devenind reginele continentului, după un 14-13 cu danezele de la Helsingor. Adăugăm cele 3 Cupe ale Campionilor Europeni puse-n vitrina sportului românesc de băieții de la Dinamo București (1965: 13-11 cu Medvesciar Zagreb) și cei de la Steaua (1968: 13-11 cu Duhla Praga; 1977: 21-20 cu ȚSKA Moskova) și visăm frumos, privind trecutul. Prezentul, însă…

…La fotbal, noi, românii, nu existăm, la ora această a finalelor, acolo, sus! Sevilla ’86, ca și finala de la Barcelona, din 25 mai ’89 (0-4 cu Milan!) înseamnă, astăzi, o Fata Morgana.

„Sportul-rege” își deschide balul, miercuri 12 mai, la Hamburg. Acolo, în primul duel de Europa League. Unul care i-a surprins pe mulți, din moment ce specialiștii vedeau o batălie finală Hamburg-Liverpool și nu Atletico Madrid-Fulham Londra. Prima finală din Europa League (noua denumire a Cupei UEFA) opune două formații din planul secund al fotbalului de elită. Dar fiecare dintre finaliste are și străluciri în cartea de vizită.

…Atletico Madrid, club ctitorit în 1903, și-a adjudecat Cupa Cupelor, în ’62, străluncind și în Intertoto, în 2007. A susținut 131 de partide în cupele europene, fazele inferioare din Champions League, Cupa Cupelor și Cupa UEFA! Pe drumul spre această finală de la Hamburg, cu Sanchez Flores la pupitru, în patru „duble” eliminatorii, numai două victorii (pe terenul Galatei si, acasă, cu Liverpool), 5 remize (cu Cim-Bom, Sporting Lisabona și Valencia) și un singur eșec, cel din orașul Beetleșilor, 1-2, în prelungiri, totuși viza pentru finală!

…Fulham Londra, team născut în 1879, care naviga acum 13 ani prin lumea a 3-a a fotbalului englez, se află numai la a doua stagiune europerană. Prima, în 2002, când a cucerit Cupa UEFA Intertoto. Acum a uimit Europa, avându-l la timonă pe Roy Hodson („călăul” nostru pe când conducea naționala Elveției, acel 4-1, la Detroit, în World Cup’ 94!). Mai ales că echipa cea mică a Londrei a scos din cursă, pe drumul către finala de la Hamburg, Șahtiorul lui Mircea Lucescu (2-1 și 1-1), răsunător, pe „Bătrâna Doamnă”, Juventus, 1-3 la Torino și… 4-1, acasă, pe Tamisa (!?!), dar și pe gazda acestei finale, Hamburg, după 0-0 în Germania și 2-1, pe teren propriu, chiar dacă nemții au condus la pauză!

…Întâia ediție a Europei League a adunat la start 192 de competitori, printre ei întâlnind și șase nume românești: Unirea Urziceni (în „16”-imi), Steaua, CFR Cluj, Dinamo, Poli Timișoara și FC Vaslui. Exceptându-i pe ialomițeni, aplaudați în Champions League, ne-am cam făcut de râs.

…Europa League este fata Cupei UEFA. Altfel spus, Europa League are o moștenire de 38 de ediții ale Cupei UEFA, care a debutat în 1971.

…Prima câștigătoare, Tottenham Londra, după „dubla engleză” 2-1 și 1-1 cu Wolverhampton. Ultima deținătoare a Cupei UEFA, Șahtior Donețk-ul lui Mircea Lucescu și Raț, triumfători, cu 2-1, după prelungiri, în fața lui Werder Bremen, primăvara trecută, sub Semilună, la Istanbul.

…Cupa UEFA și-a disputat finalele într-un singură partidă numai în ultimele 12 ediții, sistemul unicului duel debutând în ’98, la Paris, când Internazionale a zdrobit, cu 3-0, pe Lazio!

…Numai 3 echipe din istoria Cupei UEFA au câștigat câte 3 Trofee fiecare: Liverpool-în ’73, ’76 și 2001, Juventus-’77, ’90, ’93 și Internazionale-’91, ’94, ’98. Câte două Cupe UEFA în vitrinele lui Real Madrid, Sevilla, Gotteborg, Feyenoord, Tottenham, Parma și Borussia Monchengladbach.

…Țara care a câștigat cele mai multe Cupe UEFA: Italia-cu 9 Trofee aduse de 4 echipe, adăugând și Napoli la cele amintite. Cu 6 Trofee-Anglia (cu 3 concurenți) și Germania (cu 5 echipe în maratonul de 38 de ani), Spania-cu 5 triumfuri pentru 3 formații (a fost și Valencia, în 2004), cu 4 victorii Olanda, care a prezentat 3 echipe.

…Cu câte două Trofee, surprinzător pentru mulți, Rusia (ȚSKA Moscova, în 2005, 3-1 cu Sporting, în finala de la Lisabona; Zenit St. Petersburg-în 2008, 2-0, cu Rangers, la Manchester). Cu câte un triumf în Cupa UEFA: Belgia (Anderlecht,’83), Portugalia (FC Porto, 2003), Turcia (Galatasaray-2000, cu Hagi, căpitan, la Copenhaga, în acel răsunător 4-1, la penalty-uri, cu Arsenal) și Ucraina, cu Șahtior, în ediția de adio. Surprinde absența unei echipe din Franța în tabelul cu 38 de ediții!

…5 finale s-au decis la loviturile de la 11 m.: Tottenham (4-3 cu Anderlecht, în ’84); Bayern Munchen (3-2 cu Espanyol, în ’88); Schalke 04 (4-1 cu Inter, în ’97!) Galatasaray (4-1 cu Arsenal, în 2000) și FC Sevilla (3-1 cu Espanyol, în 2007).

…Marile surprize: adjudecarea Trofeului de către Borussia Monchengladbach (1975, 1979), Eintracht (1980) și Ispwich (1981), ca și calificarea în finală a ungurilor de la Videoton, în 1985, ei pierzând „dubla” cu galactica Real Madrid, după un 1-3 acasă, și un absolut istoric 1-0 în returul de pe Santiago Bernabeu!

…5 finale decise în prelungiri: Liverpool (5-4 cu Alaves-ul lui Contra, în 2001), FC Porto (3-2 cu Celtic, în 2003, cu Mourinho pe bancă!) și Șahtior (2-1 cu Werder Bremen, în 2009)… Ce va fi, miercuri 12 mai, la Hamburg, în prima finală de Europa League?

…Atletico e favorită, dar Fulham nu uită că prima Cupă UEFA a câștigat-o un team britanic, Tottenham Londra, în ’72. Și, uite așa,volens, nolens, ne amintim de Sevilla, 7 mai ’86! Trecut-au 24 de ani de când Steaua București a reușit acel miracol: cucerirea Cupei Campionilor Europeni!…

Sevilla, după 24 de ani…

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la „Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. „N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. „Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în „echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): „Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la „Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit „întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la „Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: „Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… „2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: „Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu „Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului „N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: „33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: „N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. „Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: „Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… „Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din „Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la „Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

Iordănescu, Onor la General

…Luna Florilor demarează în sportul românesc cu un General care bubuie sticlele de șampanie, sărbătorind 60 de Primăveri aurite. Jucătorul în stare să facă din fotbal Artă și din executarea loviturilor libere lecție de aerodinamică, ajuns să fie decretat, la finele veacului trecut, drept „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”! Cine altul decât Anghel Iordănescu!

…S-a născut în București, pe 4 mai ’50. La 12 ani, se înrola în Ghencea, la copiii Stelei șlefuiți de meșterul Catană. La 18 ani, debuta pe prima scenă, în trupa militară, sub comanda lui Ștefan Kovacs și Ștefan Onisie. Era startul într-o încântătoare cursă spre Glorie…

A adunat 318 partide în Divizia A, toate pentru Steaua, marcând 155 de goluri.
Golgeter al României, în ’82.
A cucerit 2 titluri de campion (’76, ’78) și 5 Cupe ale României (’69, ’70, ’71, ’76, ’79).
Înainte de retragere, a dansat Sirtaki, două sezoane, la Heraklion, în frumoasa Cretă.
A purtat de 64 de ori tricoul Naționalei, pentru care a marcat 26 de goluri. Primul, chiar la debutul cu Albania, din aprilie ’71, altele de mare răsunet, câte unul în porțile Angliei, Franței și Spaniei, numai 4 în plasa „lalelelor” și o jumătate de duzină în disputele cu sârbii!
Cu Naționala a jucat în „sferturile” lui Euro ’72.
Apoteoza, ca jucător, la Sevilla, în 7 mai ’86 ( „Trecut-au anii”, cum frumos sună versurile din minunatul recital eminescian al lui Ion Caramitru!). Atunci, ca antrenor secund al lui Emeric Ienei, a șocat lumea-ntreagă, intrând în teren, la 36 de ani, în locul lui Lucică Bălan, în minutul 73 al finalei cu Barcelona, câștigată sublim de Steaua, la penalty-uri, acel 2-0 care aducea, uluitor, Cupa Campionilor Europeni în România!

…Cariera de antrenor nu o putea începe decât în Ghencea lansării lui în lumea fotbalului A pornit pe un alt drum al Gloriei, ca secund, în perioada ’84-’86 câștigând 2 titluri și o Cupă.

Antrenorul principal al Stelei a devenit după Sevilla, cucerind, între ‘86-’89, Supercupa Europei (în februarie ’87 1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, gol Hagi-44’), 3 titluri naționale și 2 Cupe ale României. Plus acel parcurs de Guiness Book, 104 partide cu echipa militară fără înfrângere!
Doi ani, după ’90, îl găsim în Insula Afroditei, la Anorthosis Famagusta, teamul cipriot fiind eliminat greu de Steaua, în cupele europene. Revine în Ghencea, în vara lui ’92, și mai cucerește un titlu.

…După care, în toamna lui ’93, a început formidabila carieră la Națională, pe care a preluat-o din mers, ca și naufragiată în preliminariile Campionatului Mondial din SUA. A calificat-o, însă, spectaculos la World Cup ’94, unde fotbalul românesc a scris cea mai frumoasă pagină din istoria sa, locul 5 la un Mondial, cu o Generație de aur care a încântat lumea, cu fascinanta ei vară californiană. Cine poate uita că acel meci cu Argentina, 3-2 pentru Hagi și ai lui, a fost ales drept cel mai frumos joc de la Mondialul american?…

Generalul a fost Strateg al Naționalei în 83 de meciuri, cu alte două calificări răsunătoare, la Euro ’86 și la Coupe du Monde ’98, în Franța ajungând în „optimi”, unde ne-a blocat penalty-ul dubios al croatului Șuker. Eșec care l-a făcut să se retragă…
A revenit, însă, la timona echipei tricolore pentru un ultim mandat (2002-2004), după experiențe nu prea fericite la cârma naționalei elene, unde n-a rezistat decât 6 luni, și în Giulești, unde a stat numai 10 etape pe banca Rapidului.
A existat, însă, și frumoasa aventură arabă, începută în 2000, cu Al Hilal cucerind Cupa Campionilor Asiei, Supercupa Asiei și Cupa Prințului. Un fel de tragere la xerox, după 14 ani, a performanțelor de răsunet mondial, cu Steaua, în Europa!

…Acum, s-a retras din lumea mult prea dezlănțuită a unui fotbal românesc bolnav. Vrând să fie lângă familie, s-a cantonat în afaceri și în politică. Lumea-ntreagă îl știe, însă, ca un mare om de fotbal, „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”…

…Să trăiți, domn General, chemat, acum, la mare onor pentru cele 60 de primaveri cântate pe harpe de aur.