Jurnal de toamnă (2). AM PLECAT DIN ARAD CU AVIONUL, DECOLÂND, PRIN AMINTIRI, DIN…TIMIȘOARA!

…Cum am ajuns la Arad,vinerea trecută, petrecând noaptea la vagon de dormit, pentru Festivalul Internațional de Teatru Clasic, ospitalierele gazde m-au întrebat cu ce vreau să mă întorc, tot cu trenul sau cu avionul?… Firesc, calea aerului, căci m-am săturat de tranca-tranca și întârzierile, de pe acum clasice, din orarul CFR!… Avionul la care mi s-a găsit un loc pentru vineri 18 noiembrie pleca, însă, la 7:15, de cum se spălau zorile de întuneric.Dar ajungeam devreme acasă, salvam o zi de lucru, de rezolvat probleme… Surpriza a apărut, când mi s-a spus că va veni o mașină să mă ia de la Hotel Leon, pe la 4:30 (!), ca să ajung în timp la… Timișoara! Aeroportul din Arad nu mai funcționează!?!…

…Și câte aterizări și decolări n-am trăit pe aeroportul din Arad!… Cum să uit și întâlnirea pe acest aeroport cu Feyenoord, în septembrie ‘70, la trei săptămâni după ce tulipanii cuceriseră Cupa Intercontinentală. Pe micuțul aeroport de pe Mureș, vestitul antrenor Happel făcea, cu 48 de ore înaintea returului cu UTA (1-1, la Rotterdam!), celebra afirmație: “Dacă UTA se califică mâine, la Arad se va scrie A 8-a minune a Lumii!”… Și ea s-a scris, după un 0-0 eroic, în 30 septembrie 1970, când “Bătrâna Doamnă” a eliminat Titanul Feyenoord și a intrat în Cartea cu Legende a fotbalului!… Azi, UTA-Bătrâna Doamnă se chinuie prin liga secundă, nu mai are nici stadion, joacă prin noroaiele din…Aradul Nou, acolo unde se află “Motorul”, un teren ca de județ!…

…Vineri, la 4:30 fix, mă lua o Dacie 1300, din fața hotelului, gonind 40 de minute, pe autostradă, spre Timișoara. Aș fi preferat să mai stau până la finele Festivalului (duminică 20 neiembrie) dîn Orașul frumoaselor mele amintiri, din fotbal și din teatru (aici am debutat, doar, pe scenă, în 13 mai 1979, cu o comedioară “Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”; cu doi dintre interpreții de atunci, deveniți prieteni de suflet, actorii Doru Nica și Dan Antoci, m-am întâlnit și în săptămâna petrecută, atât de frumos, la Arad!). N-am mai rămas pe Mureș, căci promisesem să onorez invitația pentru sâmbătă seara, în 19 noiembrie, la Petroșani, să văd unul dintre spectacolele de excepție, “Strigoii”, ale fascinantului regizor Alexander Hausvater. Numai că, nepermis, n-a mai venit niciun telefon din Valea Jiului, să anunțe suspendarea spectacolului! Adio, să văd “Strigoii”, sâmbătă seara…Așa am ajuns să mă odihnesc mai mult!

…Am ajuns, în zorii zilei de vineri, la Timișoara, pe micul aeroport cu atâtea curse nu doar spre București, ci și spre Franța, Germania, Italia, Anglia… La 6:50, mă înbarcam în cursa Ryanair, cu plecare la 7:15. Locul 30A, lângă fereastră, de unde aveam să mă întâlnesc, privind pe geam, cu atâtea amintiri de preț trăite și pe Bega. Nu mai zburasem cu avionul de la Timișoara de pe vremea când eram comentator sportiv și veneam cam de două ori pe lună în Orașul florilor și al unor minunați prieteni, regretatul medic Surdan, Bungău, arbitrul Nelu Igna, inteligentul antrenor Jackye Ionescu, excelentul coleg de breaslă comentatorul radio de excepție Nikse Secoșan…

…Clădirea Aeroportului privită de afară e dezolantă. Pare o magazine, o baracă, pe alocuri cu ziduri gata să se desfacă, dar în față cu două steaguri ale României ce încadrează unul al UE. Când privești clădirea aeroportului, de cum decolează pasărea metalică, înțelegi că Uniunea Europeană înseamnă mai mult o metaforă…
…Zbor lin, sub soare, după 13 minute văd primele creste purtând zăpadă, furtuna albă adunându-se pe văile din jur, unde, parcă, s-a întins o plajă de nea… În avion, deși 90% dintre pasageri mi se par români, se vorbește, la microfon, numai în engleză!?! Cu o excepție, când se anunță ce se poate cumpăra, consuma în timpul zborului. Atunci, afli că ești în…România!… Privesc fascinat (oare pentru a câta oară?!) peisajul survolat, nu mai e pic de zăpadă, parcă am pluti peste un deșert brun, selenar, văd câteva mici lacuri, un râu ce șerpuiește, încerc să refac geometria din memorie, îmi zic că este Argeșul, ar fi fost, însă, necesar să ne anunțe cineva, din echipaj (fie și în engleză!), ce locuri survolăm, cum se întâmpla pe vremuri…
…După 43 de minute de zbor, aeronava Ryanair a aterizat la capătul pistei de la Otopeni. Într-un sfert de oră eram în fața Benzii 6, de unde, în numai nouă minute, mi-ar ridicat bagajul predat la cală… De la Aeroportul Otopeni aveam să ajung acasă, la „Polivalentă”, după…o oră și douăzeci de minute! Capitală, bine te-am regăsit!

…M-am despărțit cu greu de Arad și de frumoasul Festival Internațional de Teatru Scurt, ediția a XXII-a! Despre el voi scrie o scurtă tableta în revista “Taifasuri” de joia care vine, în 24 noiembrie… Am plecat bogat sufletește de la acest Festival, cu prea puține “umbre”, pur și simplu încântat de spectacolul “Romeo și Julieta”, prezentat de Naționalul clujean, în regia tânărului Tudor Lucanu (cândva, fost actor la Arad!), și cu o fascinantă Sânziana Tarța în rolul Julietei. Și fascinat de non-verbalul ”Solo Goya”, realizat de alchimistul-profesor Miklos Bacs cu încă una dintre generațiile de actori pe care le zămislește cu atâta har artistic și pedagogic la Cluj… Păcat că valorosul Festival de la Arad nu-i cu Premii! Cine știe, într-un viitor nu prera îndepărtat… Oricum, Premiul meu de suflet revine, anul acesta, organizatorilor, directorului Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad (director-actorul Bogdan Costea) și harnicei, caldei sale echipe!…

…Din atâtea multe, cât am trăit în ultima săptămână la Arad, în puține rânduri, în viitoarele episoade din acest “Jurnal de toamnă!” ținut pe blog…

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (10)

…Continuăm publicarea online a singurei piese de teatru din dramaturgia autohtonă dedicată Istoriei fotbalului românesc, cu luminile și umbrele sale. Astăzi, Scena 10, care se referă la conducătorii de club de ieri. Veți cunoaște sau, în cazul unora dintre dumneavoastră, veți reîntâlni nume grele din fotbalul românesc de până în ‘90: Ion Alexandrescu, băiat de popă, fostul vârf de la CCA, Sfinxul, fost secretar general la FRF și, practic, creatorul Stelei care a triumfat la Sevilla ’86; clujenii Mircea Luca, Titus Lucaciu și Remus Câmpeanu, gentlemeni în lumea conducătorilor de club de ieri, ca și ploieșteanul Gheorghe Urich, arhitectul Barbu Mac Popescu, mentorul acelui „11” de vis al Sportului Studențesc, cu Hagi, Gino Iorgulescu, Mircea Sandu, Cazan, regretatul Aurică Rădulescu; orădeanul Horia Cosma, somitate mondială în…minerit!).

…O scenă în care se vorbește și despre conducători și politruci de tristă amintire care au pătat (și) fotbalul românesc (Postelnicu, Bărbuleștii, „frații siamezi” Corleone și Romeo Pașcu, experți în „culise”, primul-secretar de la Timișoara care l-a suspendat pe excelentul crainic radio Nicolae Secoșan, pentru că… a spus adevărul!). Veți mai afla (sau reauzi!) multe dintre „perlele” conducătorilor sportului românesc, care nu știau măcar să citească un rezultat („I-am bătut pe greci la baschet cu 56 la 88?”). Și multe alte triste adevăruri târzii…

Pentru a citi primele zece scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, Scena 8, Scena 9, Scena 10, sau index.