Etichetă: Genevieve

Jurnal de iarnă (9). V-AM SPUS CĂ VINE MOȘUL ȘI LA MINE!…

 ..Ultimii șase ani am petrecut Sărbătorile de Iarnă în Miami, sub soare plin și apa Atlanticului ajunsă la 27-28 de grade Celsius. Anul acesta urma să petrec Crăciului și Revelionul în splendida California, unde s-a mutat flăcăul meu cel mare Ducu, împreună cu minunata lui soție Karina și, acum, cu două superbe fete, Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur. O analiză de-a mea, una serioasă, ce ține de…cancer, a dat totul peste cap. Pe 3 ianuarie trebuie să fiu înapoi la București…. Trei zile pe drum, șapte, cu familia mea din America… Prea obositor… Plus că gândul meu duce obsesiv la scintigrama programată pe 16 ianuarie și cele trei tomografii computerizate, cărora încă, n-au putut să le găsesc o dată când să fie făcute!…

…Dumnezeu a avuit, însă, grijă de mine și de data asta. După ce dimineață am tras o repriză de plâns, în singurătate apăsătoare a apartamentului meu, ziua s-a schimbat, brusc, miraculos, noaptea…
·
…NOAPTEA DE CRĂCIUN s-a dovedit fascinantă lângă Bradul din frumoasa casă a surioarei mele Mona, pe strada copilăriei mele din Piața Chibrit, unde și acum pietrele cântă și acum „Rapid, cadână zvăpăiată”…. O seara-spectacol de suflet cu trei rânduri de Colindători de vis, unii din Corul Patriarhiei. Mulțumesc mult, minunații mei Mona, Sorana, Alin și Florin pentru această Noapte realmente magică…
…Acum 55 de ani, eram, aici, … Moș Crăciun cu barbă și haine roșii pe acoperișul casei părintești, păcălindu-mi scumpa surioară care credea în basmul cu Moș Crăciun…
…Azi, la această oră, spre miez de noapte bucureșteană, trebuia să fiu cu daruri pentru nepoțelele mele sublime Genevieve si Celine, la Los Angeles!…
…O față râde, alta plânge…

…Nu ne mai căutați, pe mine și pe Moșul, după ora 3, când se spală zorile de întuneric. Plecăm la discotecă, dame-n tangou, cokteiluri finlandeze, ritmuri tiroleze, bârfe, muzică electonică, fără fum de țigară sau alte prostii… Dacă se joacă, spre dimineață, ceva la „Godot”, intrăm să bem o cafea și să mai vedem ce-i nou în dramaturgia autohtonă (cam mazilită!) și teatrul românesc!…

…La fotbal nu ne mai ducem, ce să mai vedem, tot Becaliada prăfuită, ca și politikia dâmbovițeană?!… Ne vom distra pe cinste două (hai trei!) zile și tot atâtea nopți polare, căci voi merge și eu acasă la Moș, Santa, Babbo, Dyado… Tinerețea este, doar, o sănătoasă stare de spirit și de suflet! Nici Moșul, nici eu, NU NE SIMȚIM…MOȘI, puștilor!

Jurnal de iarnă (8). AȘTEPTÂNDU-L PE… MOȘ CRĂCIUN!

…Puteam să spun, la anii mei, „Așteptându-l pe Godot”, dar păream pedant! Oricât de mult iubesc teatrul absurdului, pe Eugen Ionesco și Samuel Beckett, citind tot ce s-a publicat la noi și vizionând tot ce s-a montat pe scenele românești, nu uit că vine Moș Crăciun, așteptat de sute de milioane de copii în lumea-ntreagă. Și mă bucur și eu, la șapte decenii de viață plină, cu de toate, bune, minunate și reversul lor, eu, cel care, cu peste cinci decenii în urmă, am ajuns și pe acoperișul casei părintești, în straie roșii și cu barbă, să o întreb, cu voce prefăcută de tânăr moșneag, pe surioara mea Monica (de vreo șase anișori pe atunci!), dacă a fost cuminte și ce ar vrea să-i aducă Moșul?! Scurt și la obiect, am fost și eu Moș Crăciun!…

…Și îl aștept cu suflet de copil și acum… Tinerețea este, doar, susțin de vreo jumătate de veac, o stare de spirit, o stare de suflet!…

…Oare, merit și eu ceva cadouri, sub Bradul din anul acesta?! Am fost cuminte?! Mai vine, și acum, Moșul-Simbol al Crăciunului și la un tată de trei copii și Bunic de două nepoțele?!… Maria, fiica mea studentă în anul I la Drept, mi-a și adus, ieri, un dar de la Moș Crăciun, un pix de colecție, emoționându-mă până la lacrimă, înainte să plece, astăzi, la Bunici, în frumosul sat nemțean cu nume tulburător: Români!… Mariei și lui Mircea Robert, comorile mele de suflet din România, Moșul le-a dat, ieri, un plic cu bani, c-așa a auzit el prin New York că e mai modern… Cum n-am ajuns, iarna aceasta, peste Ocean, și îmi alin, la București, rănile sufletești cu elixir de lacrimi curate, voi vorbi cu Moșul din poveste să pună deoparte și să le ducă-n decembrie viitor și cadourile de mâine noapte pentru scumpele nepoțele Genevieve și Celine, pentru nora Karina și flăcăul cel mare Ducu!…

…Nu mă ascund că am ceva relații și prin Finlanda, acolo, unde, și-a înhămat renii la suita de sănii cu care va porni cu sacii plini în jurul lumii. Moșul nostru, Crăciun, Gerilă în societatea socialistă multirateral…, Santa Claus, la americani, Babbo Natale, la Roma, Pere Noel, la Paris și Monte Carlo, Dyado Koleda, parcă, la prietenii bulgari, și în câte feluri i se mai spune, s-a gândit să-mi facă unul dintre cele mai prețuite cadouri!… Un director de trafic hibernal (terestru și aerian, că Moșul folosește și Transoceanice!), care i-a controlat săniile, mi-a șoptit că Moș Crăciun a pus în sacul meu pentru finalul de an o…Premieră, luna viitoare?!… Moș Crăciun, Moș Crăciun, că ești darnic și ești bun, ce bucurie îmi faci!… Mai exact, pe 27 ianuarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea (director-actorul și regizorul Nicolae Poghirc) va ieși la public spectacolul „Freud și Bunul Dumnezeu”, în regia actorului Alin Holcă, după piesa mea cu același nume! O piesă pentru care am primit nobile aprecieri de la doi valoroși critici dramatici-Ion Cocora și Doru Mareș (mai există și oameni de teatru care citesc dramaturgie autohtonă!)- ambii spunându-mi că am scris un excelent…roman dramatic! Asta, fără a avea vreo legătură cu piesa „Roman dramatic” de Bulgakov, jucată acum doi ani la „Nottara”.

…La Rm.Vâlcea nu va fi premiera absolută pentru textul meu „Freud și Bunul Dumnezeu”. Acum trei ani, o lună și trei săptămâni, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actorul de profundă vibrație interioară Doru Nica (totodată și un regizor remarcabil), în ritmurile special compuse pentru acel spectacol de fascinantul Ilie Stepan, a reușit un tulburător one-man-show. La care Sala Studio, plină ochi, a plâns tulburător, greu, cu bărbați și femei răniți de trădări, de speranțe ucise…
…În 27 ianuarie 2017, mari, nobile Emoții și în Zăvoiul vâlcean. Va fi a 33-a Premieră din cariera mea de dramaturg. Ultima, în 21 aprilie, acest an, la Teatrul Național „I.L.Caragiale-Satiricus” Chișinău, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu o fermecătoare Alexandrina Grecu în rolul principal. A 10-a montare a acestui text, în 5 (cinci!) țări… Sunt un dramaturg român fericit! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!…

…Tot în sacul Moșului aud că există și un plic cu o veste nu prea pe sufletul meu. „Taximetrist de noapte la New York” s-a cam rătăcit pe o scenă din Chișinău și în fața unui teatru din briza mării, în legendarul Tomis, și nu va ajunge în primăvara ce vine la destinația numită Premieră. Să-și pună și „Taximetristul de noapte din New York” un GPS pentru drumurile și stilurile din Estul european…
…Până atunci, un Crăciun de Poveste, celor mici și celor mari, cu sufletele mereu tinere…

P.S. Dragă Moșule, te rog să nu mă cauți, mâine seară, pe vremea asta, la adresa pe care o ai salvată în computer. Mă găsești la Surioara mea Mona, acolo unde te-am substituit acum 55 de ani!… Mi-e dor să te revăd și să-ți mulțumesc pentru minunatul cadou pe care te-ai gândit să mi-l faci la finele lui 2016. Semn că am fost cuminte, n-am mințit, n-am trișat, n-am trădat pe nimeni, mi-am văzut de analize și de tratament, nu mănânc de șase ani carne de porc sau de vită, nici mici, salam, prăjeli, vrăjeli fast food, grăsimi, nu mai beau Coca Cola, sunt la zi cu lecțiile Vieții, cum să uit, de patimile mele fără de sfârșit Scrisul și Teatrul!
…Dragă Moșule, jur că nu m-am apucat de fumat, nici de droguri, cu blondele, chiar și cu brune și brunete, am lăsat-o mai moale, inima tradusă, vârsta, bat-o vina (stare de spirit, stare de spirit, dar nu mai pot alerga, eu, atlet cu medalie de argint la 60 m., pe vremea junioratului, dragă Moșule!), nici de politică nu m-am atins, piei drace, așa cum m-ai sfătuit, și iarna trecută, la Miami!… Promit, dragă Moș Crăciun, că voi face mai multă mișcare în aer liber, că am Parcul Tineretului sub fereastră, și voi încerca și noua rețetă de pe Facebook, aia cu paharul de vin roșu, la masa de prânz, care face cât o oră de sport! Așa să fie?!… Vorbim, facem un schimd de experiență la Anul, când sper să mă găsești Acasă, aici sau peste Ocean, unde-i mai aproape de casa matale…

…Dragă Moș Crăciun, că ești darnic și atât de (ne)bun, de bați lumea-ntreagă, după ce termini cu turneul acesta de iarnă-vară în jurul lumii mai dezlănțuite ca niciodată, poate îmi traduci în engleză piesa „Taximetrist de noapte la New York” și încercăm cu ea pe Broadway, să se vadă și yankeii prin ochiul unui dramaturg român. Iar când îți vei reveni, după maratonul acesta cu saci, daruri și mii de kilometri, cu sănii și avioane, vreau să-ți trimit la lectură ultima mea piesă, terminată acum o lună, înaintea alegerilor de la noi, pardon, știu că ești apolitic!… Titlul ei-„N-aveți un tiran în plus?”- sigur o să-ți dea de gândit, dar asta și vreau, să văd cum gândesc și alții despre vremurile de azi din România mea natală, unde ne-am întâlnit întâia dată, îți mai amintești, tot naiv eram, acum peste șase decenii! La Mulți Ani, Puștiule, cum îți spun cu prețuire!…

Jurnal de toamnă (1). COMENTATORUL SPORTIV ASALTAT LA…FESTIVALUL DE TEATRU CLASIC!

…Arad, Noiembrie 2016. A XXII-a ediție a excelentului Festival de Teatru Clasic, organizat de Teatrul „Ioan Slavici” (director-actorul Bogdan Costea). Sunt invitat la Evenimentul de pe Mureș (12-20 noiembrie) și sunt fericit. Am ajuns la Arad, vineri. la ora 11:20, cu o oră întîrziere (boală cronică la CFR!). Mulți m-au salutat pe stradă, în magazine, în taxiuri, în hotelul unde-s cazat, în teatru și m-au întreabat nu numai despre dezastrul Naționalei 03 cu Polonia, dar și dacă am venit pentru derby-ul de fotbal de…Divizia B dintre UTA Bătrâna Doamnă și Poli Timișoara, două echipe salvate de marea dragoste a suporterilor?…

…În orașul în care am trăit „A opta minune a lumii”, eliminarea Feyenoord-ului, deținătoarea Cupei Intercontinentale, în 30 septembrie 1970, fanii Sportului Rege mă consideră în continuare Comentatorul de fotbal. Nu mă deranjează acest lucru, dimpotrivă, eu datorez enorm Fotbalului. De la debutul în teatru (13 mai 1979, la Teatrul din Arad, cu o comedioară „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”), care nu s-ar fi petrecut dacă directorul teatrului arădean n-ar fi fost, atunci, inconfundabilul crainic sportiv radio, regretatul regizor Victor Tudor Popa!… Fotbalului îi datorez chiar și Viața, căci, de n-aș fi fost un cunoscut comentator sportiv radio-TV și de presă scrisă, nu m-ar fi apărat fanii mei, în Lagărul de la Latina, de cârtițele Securității trimise, în vara lui ’86 să mă mutileze!…

…Eu am venit, acum la Arad, alături de nume grele ale teatrului românesc, cu sufletul sub amintiri nobile, la remarcabilul Festival de Teatru Clasic. Pentru că eu sunt și dramaturg (cu 32 de premiere, în 5 țări, dintre care 3 la…teatrul arădean!) și cronicarul dramatic al săptămânalului „Taifasuri”…

…Vineri seara, ca o uvertură a Festivalului, am asistat la ultima Premieră a teatrului arădean, „Iubirea la oameni”, tulburător text semnat de Dmitri Bogoslavski, autor din fascinanta dramaturgie rusă contemporană, în traducerea impecabilă a unui distins om de teatru-Raluca Rădulescu. Text de viață dură contemporană, cu oferte generoase pentru actori, onorate cu o remarcabilă poftă de joc a întregii trupei arădene, în frunte cu Alex Mărgineanu și Andrei Elek. Sincer, așteptam mai mult de la valorosul regizor Vlad Massaci, directorul de scenă care mă încântase cu tensiunea creată în superbele spectacole „Eling” (Teatrul de Comedie) și, mai recent, „Lut” (la Naționalul bucureștean).

…Festivalul a început sâmbătă seară, cu o sală arhiplină, la un spectacol ce mă încântase la premiera lui, „Îmblânzirea scorpiei”, un veritabil musical după Shakespeare, la Teatrul de Comedie, în regia lui Gelu Colceag, cu fermecătorii Dorina Chiriac și Alexandru Bogdan, secondați „cum laudae” de mulți alții, avându-l pe Lucian Ionescu în capul listei. Aseară, însă, am fost departe de Premiera de acum vreun an!… Poate și dimensiunea mai mare a scenei teatrului arădean a dus la un start greoi de spectacol și un act II mai lungit. Ceea ce nu înseamnă că publicul nu s-a considerat răsplătit cu un cadou și a aplaudat fericit…
.
…Duminică, la ora 14, trebuia să fiu dincolo de pod, în Aradul Nou, pe stadionul „Motorul”, la derby-ul de liga secundă (!?!) UTA Bătrâna Doamnă-ACS Politehnica Timișoara. De vineri seară, la Arad a plouat nebun, un val de frig s-a abătut peste Mureș. Bunul meu prieten Gyuri Vaczi, fost vârf de soi la „U” Cluj și UTA, fiul celebrului golgheter Gheorghe Vaczi, m-a sunat sâmbătă seară și mi-a propus să nu merg la stadion, pentru că e în câmp deschis, unde șuieră vântul și nu există …masa presei. Gyuri aflase, de la prietenul nostru comun, minunatul actor Doru Nica (Doamne, ce spectacol a reușit, acum trei ani, cu piesa mea „Freud și Bunul Dumnezeu”!), că am suferit două luni cu o viroză și nu voia să mă dea boala peste cap.
…Ca atare, cu greu, am decis să văd meciul la televizor, în Arad, ceea ce mi se părea straniu!

…Tensiunea derby-ului a însemnat venirea galeriei timișorene în frumoasa Gară Arad și ciocnirile cu galeria UTA-ei care au suprins (și la Arad?!) forțele de ordine, un fan al „Bătrânei Doamne”, venit de la… Brașov, fiind dus la spital, în stare gravă, din cauza, spun ziariștii localnici, unui baston aplicat în cap de un…gardian?!

…Am sperat să vizionez meciul la televizor în modernul hotel „Leon” unde sunt cazat, cam la 3 kilometri și jumătate de centru, dar aici nu se prinde DIGi-ul!… Am crezut că voi avea șansă la Restaurantul Ratio, unde servim prânzul și cina. Iluzii… Cineva mi-a dat soluția: la agenția de pariuri Mozzart, la doi pași de restaurant. Acolo am văzut așa-zisul derby, fără ca Marius Șumudică să fie prin preajmă…

…Meciul în sine, n-a prea fost meci, ci o încrâncenare pe o tarla parcă abia însămânțată. Fotbal pe noroaie, nu pe gazon. Aici au ajuns să joace două Legende ale Fotbalului Românesc, două orașe care, acum peste un secol, aduceau în țară Sportul Rege!?!… S-a încheiat 1-1 (0-0), după ce oaspeții au deschis scorul, iar gazdele au egalat dintr-un penalty care n-a prea fost, dar pe care un fluiereș (Feștnic, parcă, nu m-a interesat numele anonimului parșiv!) nu l-a validat, dispunând (ca o autocritică?!) repetarea executării loviturii de la 11 m., deși doi jucătotori arădeni au pătruns în careu după ce coechipierul lor șutase în mingea ce avea să se odihnească în năvodul speranței. Reluarea execuției a însemnat ratare!… Până la urmă „Bătrâna Doamnă” a egalat din acțiune, dar derbyul a fost un fel de „Mult zgomot pentru nimic”…

…Ca duminica în care nepoțica mea Genevieve a împlinit trei ani și o lună, iar fiica mea Maria-20 de ani, să se încheie în sala de teatru, cu un spectacol („Cafeneaua” după Goldoni), recomandat de un maestru al regiei-Silviu Purcărete și un producător de elită-Naționalul ieșean. Dar… Primul act, neașteptat de plictisitor, semn că oricâți actori de top ai avea, dacă nu-s și de comedie-comedie nu-i clasicul Goldoni. Noroc cu actul II, mult mai dinamic, cu un Călin Chirilă, excelent (și) în rolul unui Don Marzio frumos gândit, care a adus o furtună de aplauze în final!

…Finele duminicii 13 noiembrie 2016 s-a petrecut în clinchet de pahare cu vin roșu, de Recaș, închinate pentru nepoțica mea Genevieve și fiica Maria. Și cum s-a trecut de miezul nopții, spre luni 14 noiembrie, un pahar, hai două, și pentru ziua de naștere a reputatului cronicar dramatic, poet. fost dinamic director de teatru, apreciat director de Editură (Palimpsest) Ion Cocora! Ani mulți, prietene, sub același Arc de Triumf al vieții tale bogate.
…Cu Ion Cocora și aplaudatul actor (de teatru și de film) și regizor la Naționalul ieșean, Radu Ghilaș, alt prieten al meu de cinci stele, am făcut o fotografie în foaierul Teatrului arădean, în fața programului Festivalului. Ca o frumoasă filă din bogata mea Arhivă Sentimentală. De comentator sportiv, dramaturg și cronicar de teatru…

CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!

…Nu cred că am primit vreodată atâta atenție, de Ziua mea de naștere, ca în acest final de octombrie 2016! Peste 8.000 (opt mii!) de vizualizări pe Facebook, la mica mea însemnare. Câteva sute (”!?!) de urări din lumea-ntreagă! De la copiii mei scumpi, de la rude, de la prieteni, colegi, parteneri de bine și de rău, în Viață, în presă, în Lagăr, pe Taxi, atâția oameni mereu dragi sufletului meu, din cele două Universuri ale mele-Patimi fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, descoperite, simultan, la șapte ani, la Teatrul și Stadionul Giulești, unde nemuritorii mei Părinți mă duceau la două săptămâni!… M-au tulburat mai toate mesajele. Și m-au întinerit, Privind înapoi cu mândrie!..

…Spre anii Liceului, unde am fost coleg pentru un an, cu minunata, generoasa Margareta Pâslaru, Regină a muzicii ușoare, dar și actriță de noblețe în „Opera de trei parale”, montată de Liviu Ciulei, la „Bulandra”, colegă de zbor peste Ocean, unde Viața ne-a dus pe ambii și ne-a reîntors Acasă pentru sublimul limbii române…

…Spre anii de tinerețe nebună, când, spre a demonstra că există și arbitrii corecți, am riscat, ca ziarist cunoscut, să pun fluierul în gură și să iau fanionul ce năștea furtuni. Am fost coleg de generație (și de teste!) cu Adrian Porumboiu, pe care regretatul colos al arbitrajului românesc, Nicolae Rainea, mi l-a recomandat, într-o noapte, în trenul de Cluj, drept „unul dintre viitorii mari arbitri români”, pe când Adrian nici nu începuse Cursul nostru de cavaleri al fluierului de la FRF!… Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu au devenit prietenii mei, idolii mei, pentru Verticalitatea lor atât de incomodă, imposibilă într-o lume strâmbă (ca și acum!). Mi-au trimis, ambii, mesaje-urări,atât de frumoase, încât mi-au dat lacrimile!
…Ca și rândurile unor colegi de breaslă, și urările din seara Zilei de 31, la Clubul Dramaturgilor, ca și petala de suflet aruncată curcubeu pentru Ziua mea din Australia și Canada, din New York-ul sufletului meu, Florida și, firește, Los Angeles, din Italia, țara mea-cântec de Viață, unde am trudit pentru Viza spre Libertate, din Austria, Norvegia, Suedia, Germania, Elveția, Spania și Franța, din Bulgaria, Serbia și Basarabia, din toată România iubită cu lacrimă până voi pleca, Acolo, Departe…

…Am plâns de fericire, spre miez de noapte bucureșteană, când, din Los Angeles, la telefon, răsunau acordurile de neuitat „Mulți Ani Trăiască”, intonate în nemuritoarea limbă română de micuța mea mare tezaur- nepoțica Genevieve, de minunata noră Karina și de flăcăul meu cel mare Ducu, suflet de aur (ca și tatăul lui, nu?!)…

…Că unii, de care ani buni m-a legat Speranța, au uitat de Ziua mea, n-a mai contat, la câte Onoruri am primit!… La cât Soare am primit în acest 31 octombrie 2016, n-am mai văzut nicio umbră, nici ca…”Fiică a Luminii” (Lucian Blaga).

…Unul realmente de excepție, cel trimis de excelenta Actriță Dorina Păunescu, care m-a felicitat, postând pe Facebook o fotografie cu unul dintre Idolii mei, Model de viață, Anthony Quinn!… I-am răspuns, imediat, tulburat: „Sărut mâna, Dorina, este una dintre cele mai frumoase urări primite, știindu-se Ținerețea uluitoare a celebrului meu pasager din taxiul de la New York!”… La care minutata Actriță a dat imediat replica:”Întâmplări extraordinare se întâmplă oamenilor extraordinari!… Căci ce altceva este taxiul tău cu amintiri?…La mulţi ani!”…

…NU AM CUVINTE să mulțumesc miilor de Oameni care mi-au zămislit CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!
…TUTUROR, buchetul meu mare, mare, cu gânduri mereu însorite!

AM SCĂPAT DE NAVETA LA GIURGIU, AM TIMP SĂ FAC ZILNIC CĂLĂTORII ÎN JURUL LUMII ȘI AL SUFLETULUI MEU!

O FOTOGRAFIE din Atelierul meu de cuvinte, ca să nu zic Literatură, în care, zilnic, când privesc în fața mea, mă trezesc, brusc…

…La Vârșeț, în Serbia, la Premiera „Celui mai bun spectacol din Balcani” (Premiu obținut la Festivalul Teatrelor de studio, Pitești, noiembrie 2015) și este vorba despre „Animalul acest om ciudat” (carte ce a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Filiala Dramaturgie, București, în 2013), de privesc afișul excelentului spectacol realizat de regizorul Iulian Ursulescu din Novi Sad, student de marcă al legendarei Cătălina Buzoianu…

…Ajung și prin Los Angeles, privind o fotografie cu minunata nepoțică Genevieve… Și mă plimb, rapid, prin New York, my Love, unde, acum două ierni, faceam o fotografie, la Noul Obelisc (WOW) ridicat peste cenușa „Gemenilor”…
…Alături, un ceas de colecție, lăsat de minunatul meu tătic, care ne-a crescut, pe mine și pe surioara Mona, cu lupa de ceasornicar la ochi. Lângă ceas, tur sentimental, o fotografie cu Genevieve, Ducu și Karina (Happy Birthday, pentru mâine, 26 octombrie!Un buchet de gânduri în floare de Primăvară și de la București, scumpă noră!)…

…În fața prețioasei fotografii din La Grande Famiglia, una dintre cele mai rare disctincții pe care le-am primit! Scrie, textual, cu litere care înnobilează marmora și pe mine:
„Premiu de Excelență
Din partea Familiei
Domnului Mircea M.Ionescu,
Jurnalistul, Cronicarul sportiv, Dramaturgul, Omul”…
Mi l-a înmânat minunata nepoată Sorana Alina, fata lui Mona și Alin, doctor în științe juridice, la 31 de ani, (primul din La Grande Famiglia!), anul trecut, pe când băteam pe muchia Vieții 70 de stagiuni! Sigur că lăcrimez, când văd ce Familie sublimă am!

…Mă revăd și în Cetatea Banilor, nu alături de Fenomenul Craiova Maxima, ci, afișul o susține, la spectacolul-lectură de la Naționalul craiovean, din 10 decembrie 2014, când Mircea Cornișteanu a realizat o seară superbă cu textul meu ” America de-Acasă”, avându-l în distribuție, printre alții, pe uluitorul Ilie Gheorghe…

…Revăd World Cup ’94, prin volumul scris la cald, atunci, în fascinanta vară californiană, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, îmi salut și „Ambasadorii mei din Olimp” care și-au petrecut întâia noapte în casa mea, înconjurați de alte 28 de volume publicate (în 3 limbi) și afișe de la 32 de premiere, în 5 țări…

… Revăd Premiul pentru Cea mai bună Piesă scurtă („Bazuka lui Cehov”) de la minunatul Festival de Teatru Scurt Oradea-2016 și aștept să o văd pe scenă…
…Urc din nou in yellow cab, privind volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York” și mă bucur că, la Naționalul din Chișinău, se reiau repetițiile piesei cu același nume, după ce experimentatul regizor Petru Hadârcă a dat o fugă prin Babilon să simtă piesa la fata locului (dacă-mi spunea din timp, mergeam să-i fiu eu taxi-driver, și așa m-a prins un dor nebun de New York!)…

… Sub Statuia Libertății și cea a lui Don Quijote (de câte ori nu am fost asemănat cu ilustrul personaj al lui Cervantes!?), caietul-program de la ultima mea „Pușlama” (a 10-a!), cea de la Chișinău-Teatrul National „Satiricus-I.L.Caragiale”…

…Va dați seama ce trafic de amintiri, imagini, destinații și sentimente este Zilnic în viața mea, nu doar în căminul în care nu mă pot simți singur, chiar dacă Femeia (Femeia, femeia, cu ea să nu te pui, căci, chiar dacă-i bisericoasă, e data…Freud-ului!) a crezut că mă poate intrista prin trădarea cu un… Animal, acest om ciudat!…
… Sunt atât de fericit și bogat în micul meu Paradis!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Jurnal în singurătate (2). SCUMPA MĂRIUCA, FATA TATII DE LA DREPT…

…Gata, a trecut și Admiterea la Facultate! Emoțiile, chinul, zbuciumul, restricțiile la bucuriile tinereții au devenit Istorie. Maria, scumpa tatii domnișoară, este de azi-noapte, studentă la Facultatea de Drept din București! Va studia în aceeași clădire, lângă Operă, unde eu mi-am petrecut, la etaj, cinci ani minunați la Filosofie… Sigur, eu doream ca Măriuca mea de aur să urmeze regia de teatru! Știam eu de ce… Pe când avea 10 ani, văzând că eu trăiesc ore bune la masa de scris, că primesc premii pentru unele dintre cărțile publicate, s-a apucat să scrie și ea ceva. Mi-a arătat câteva pagini. O proză absolut fantastică! O imaginație uluitoare!… Sunt convins, și astăzi, că Maria ascunde un viitor regizor cu sclipiri nu prea întâlnite, dincolo de teribilismul generației Facebook.

…Cum, de regulă, vocea mamei (care mai e și avocată!) decide, draga tatii Măriuca este studentă la… Drept! Și sunt fericit!… Am o famile de juriști! Surioara Mona, cumnatul Alin, avocați de prestigiu, nepoata Sorana, doctor în științșe juridice, soțul ei Florin!… Bine că eu am renunțat să mai dau ultimul examen din Admiterea la Drept (aveam o notă de 9 și două de 10!), căci intrasem la Facultatea de Filosofie, preferată pentru Cursul (cu examen) de Ziaristică!… Există, negreșit, o Simfonie a Destinului…

…Sunt un tată atât de bogat sufletește!…

…Minunatul Ducu, “geniul din Est”, cum l-a gratulat, deloc gratuit, o publicație din New York, pe când avea vreo 12 ani, este Mastre în țtiința computerelor. A făcut carieră la New York, la Miami, acum în Los Angeles… Acum este și fericit Tată a două splendori de Domnișoare, iubitele mele nepoțele Genevieve și Celine!…

…Draga tatii Maria a ajuns în frumosul Paradis al studenției…

…Scumpul Mircea-Robert, mezinul de 1,92 cm., va bate și el, peste doi ani, la porțile Destinului! Aici, peste hotare, peste Ocean, cine știe?!…

…Sănătate, sublimii mei copii, și multă, multă lumină pe drumul vostru frumos prin lumea asta tot mai urâțită de politicieni… Mă mândresc cu voi! Cred în voi!… Îmi vindecați trădările, sincopele de sănătate, alinându-mi singurătatea, fie și a alergătorului de cursă lungă!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că încă mă ții în aura Fericirii!

                                                                                                                     26 iulie 2016, Bucuresti

4 IULIE, ZIUA ÎN CARE NU-MI GĂSESC LOCUL, SUFLETUL…

…ACEST 4 iULIE, ZIUA AMERICII, mi-a ștampilat sufletul pe Viață! Azi, exact în 4 lunie 1986, deci, acum 30 de ani, am găsit în mine, om cumpătat, NEBUNIA de a evada din societatea socialistă multilateral îngropată din România mea de suflet. Eu nu am fugit niciodată din România, am evadat dintr-un sistem ticălos, am ales pribegia pentru VIITORUL FECIORULUI MEU DUCU!

…Azi, aici, în România, am refăcut, oră cu oră, acel 4 iulie 1986.  Nu am liniște, trec dintr-o stare în alta, sunt când Aici, când Acolo… La ora asta, când scriu, ajunsesem, cu Hotel-restaurant Dacia 1300, la hotelul Continental din Timișoara, urmând să trec granița, legal, luni 7 iulie 1986. La 11:45… Cred că tensiunea mea era undeva spre 20-22 cu cine mai știe cât. Eram o Flacără. Necunoscutul era la doi metri în fața mea, nu intuiam ce mă așteaptă, nu putea fi nimic ușor, era o altă naștere… Nu am intuit, însă, că mă așteaptă o Golgotă cumplită…

…VIITORUL LUI DUCU m-a ținut în forță morală, fără de care aș fi clacat, după primele două-trei zile de Lagăr! Eu, ziarist umblat cu Naționala, cu echipele românești de top, prin hoteluri de 5 stele ale lumii, să ajung într-un grajd, să stau cu o navetă la rând să cerșesc o farfurie cu două felii de mortadela și o leșinătură de supă, să merg pe vârfuri, prin șiroaie de urină, acolo unde trebuia să fie o toaletă, să mă culc cu un ciocan sub pernă, rugându-mă Bunului Dumnezeu să mă scol a doua zi, viu, în Lagărul din Latina, saturat și de securiști români!… Noroc că eram un cunoscut comentator de fotbal și minunații mei fani din toată România, și ei cerșetori de Libertate, rapidiști, utiști, steliști, poliști, craioveni, clujeni, sătmăreni, reșițeni, ieșeni, m-au apărat de cârtițele securiste, trimise fie să mă convingă să mă întorc acasă, fie să-mi bage o șurubelniță în cap…

,,,Azi, Ducu mi-a trimis din Los Angeles două copii din Arhiva sentimentală pe care le uitasem, legitimațiile mele de membru al Asociației Internaționale a Presei Sportive și cea de ziarist la „Sportul”. Nu le-am lăsat în Lagăr, doar le-am arătat, la primirea mea, acum, ele fac parte din Averea mea sentimentală, poate și a Familiei mele, în California… Și, ca într-un joc al dragostei și întâmplării, Ducu a găsit, tot astăzi, 4 iulie 2016, la 30 de ani de la evadarea mea, ultima mea cronică semnată în „Sportul” și anunțul lui Aristide Buhoiu, ambele apărute în „Universul” din New York, prin care lumea-ntreagă afla că am cerut azil politic! Aveam pentru ce…

…Acum, dacă aș mai avea 40 de ani și 8 luni, cred că aș evada din nou! Deși am făcut destule, în România, după repatrierea din 1999! În presă (doi ani, moderator al apreciatei emisiuni radiofonice „Fotbal, minut cu minut”; inegalabila emisiune „Idoli și Legende” de la Telesport); am publicat 5 cărți de sport, iar în teatru am ajuns la a 32-a premieră, în 5 țări; și la a 19-a carte de teatru (două au primit Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dramaturgie); am câștigat trei Concursuri Naționale de Dramaturgie; am fost 5 ani, 7 luni șii 22 de zile directorul teatrului din Giurgiu, unde am montat…numai piese autohtone, 42 la număr, căci, acolo făcusem Cetatea Dramaturgiei Românești (unic în România!), cucerind 6 premii la Festivaluri internaționale! Din păcate, trăiesc în…România, unde competența și cinstea deranjează de comă, și n-am mai putut continua Proiectul meu inedit, aplaudat, din cauza jocurilor politice pesediste, (și) la Giurgiu, și a judecății ILOGICE, absolut aberantă, a lui Ion Caramitru, care, crezând că-i ia cineva tronul de director, s-a opus ca dramaturgii să poată fi directori de teatre, călcându-i în picioare pe Caragiale, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Zaharia Stancu, Fănuș Neagu, toți ex-directori ai Naționalului bucureștean, numai literați nu și actor

…Acum, aici, de unde am evadat, acum 30 de ani, este mai rău decât acum trei decenii! Nu material, cât, mai ales, MORAL!

…În acest 4 Iulie, mai mult ca niciodată, prizonier al amintirilor, nu-mi găsesc locul, parcă nici sufletul, când îl simt chinuit sub povara întâmplărilor-limită, când cântând de fericire gândind la Familie mea…

…Happy 4-TH OF JULY, AMERICA!
…LA MULȚI ANI, SCUMPUL TATII, DUCU, ȘI MINUNATELE MELE NEPOȚELE GENEVIEVE ȘI CELINE!

Jurnal de California (17). LUNGUL DRUM AL CALIFORNIEI CĂTRE ȚARĂ (CARE ȚARĂ?!)…

…13 Aprilie 2016. Gata, s-a terminat Spectacolul!… Astăzi voi părăsi California, al treilea stat al Americii, ca suprafață, după Alaska și Texas. În 2 ianuarie, părăseam Miami… Florida s-a transformat în California. Tărâmul unde trăiesc cele două nepoțele ale mele, minunatele Celine și Genevieve, și scumpii lor părinți Ducu & Karina…

…Astăzi, 13 aprilie, Genevieve împlinește doi ani și jumătate. 30 de luni!… O duc cu Ducu, ca în fiecare dimineață de când am venit, la grădinița-model Montessori, din Santa Monica, unde este și Centrul de pregătire al profesorilor!… În mașină, Genevieve mă întreabă, în engleză, așa, deodată, de mă lasă mut o clipă: „Ești fericit?”… Îi spun că nu sunt fericit… „Whay?” insistă ea… Pentru că eu voi pleca, la mine acasă, în România… „Cu avionul?” întreabă ea, de mă uimește… Vrei să vii și tu cu mine, cu avionul?… „Nnnnnnnnnnnnnnnnnn…Da!”… Și începem să cântăm, ambii, în românește „Noi plecăm cu avionul în România!”… Așa m-am despărțit, în lacrimi, de minunata Genevieve…

…Plecând de la Montessori, Ducu m-a întrebat dacă am ceva deosebit de făcut. Logic, nemaiavând, văd cum schimbă traseul, o ia spre Long Beach. În vreo 25 de minute ieșim de pe autostradă, trafic nebun pe sensul de întoarcere, e 9:30 dimineața, la 12 trebuie să o luăm spre aeroport… Flăcăul meu cel mare îmi mai face o surpriză. Mă duce în alt ținut de vis din Garden State California, în Palos Verdes, de-i vedeam colinele în zare, de pe superba plajă din Venice… King Harbor, Manhattan Beach, Catalina Avenue, Redondo Beach, South Bay… Și încep serpentine ca dintr-un film, cu alte expoziții de flori și copaci fascinanți, cu vile și palate, în trepte… Cu Oceanul zbătându-se-n valuri jos, la vreo patruzeci de metri, lângă pereți de Canyon roșiatic, pe care nu se coboară cu mașina, doar pe jos, pe o potecă, și ea în serpentine, cu surful sub braț… E paradisul surferilor, aici, văd peste zece cum dresează valurile… De sus, Ducu trage pe mobil un filmuleț, eu încerc să descifrez departe, departe, Santa Monica, Venice, splendori pe care le-am bătut cu pasul…

…La 11:40, suntem acasă, în Mar Vista. Despărțire grea, tare grea, de sublima Celine. O țin ultima oară în brațe, îmi plânge sufletul, ea tace liniștită, nu-i voi mai auzi scâncetul cerând mâncare, nu o voi mai legăna vorbindu-i românește, și ea privindu-mă cu ochișorii ei minunați și zâmbindu-mi… E cea mai grea despărțire din viața mea!…

…Ajungem la Aeroport în 23 de minute. Mai mult pierdem cu găsirea unui loc în Parking… Ducu rezolvase pe e-mail locul meu în avion până la Paris, îl obține rapid și pe cel de la Paris la București. Puhoi de lume… Ne despărțim repede, trebuie să urc la etaj pentru control. Îmbrățișare grea. Cu lacrimi… Cinci rânduri șerpuind spre locul verificării electronice a bagajului de mână, a hainelor, pantofilor, curelei etc… După 20 de minute ajung la cinci pași de drumul spre aparate… Îl zăresc, jos, pe Ducu!… Mă așteptase, nu plecase acasă, deși are atâtea probmele… Îmi dau lacrimile, niciodată n-am simțit din partea feciorului meu cel mare o asemenea dragoste. Îl sun, vorbim de la 30 de metri unul de altul… O iau spre aparat, ultimul salut, trec prin microunde, lacrimile nu țiuie în filtrele electronice… Scumpul meu Ducu, să fi fost ultima noastră despărțire?! Bunule Dumnezeu, mai vreau să-mi văd copilul, nepoțelele din California!

…Zborul va fi cu întârziere… La Gate 150 suntem puși pe patru rânduri, în funcție de locurile din avion. Așteptând să urcăm, cu întârziere ni se spune, în „Balena uriașă”, cum îi zice Colosului A 380, cel mai mare avion din lume, o doamnă vorbind la telefon în italiană. Toc timpul privind prin jur… Lângă Gate 156, o mică surpriză. Un magazin Hollywood, fără uși. Tot felul de suveniruri legate de industria filmului de la Hollywood. Văd și celebra statuetă Oscar, Ducu mi-a procurat câteva prin comandă peste noapte, altă surpriză a băiatului meu!

… Văd o statuetă mare, nu costă prea mult, dar toate au inscripții personalizate. Cea mai bună mamă, soră, soție, cel mai bun tată, frate, soț… Parcă-i și aud pe mulți premianți mulțumind familiei, în momentul primirii râvnitului Oscar. Întreb dacă n-au și statuete, la dimensiunea respectivă, fără inscripții personalizate. N-au!… Oscarul, o afacere în familie?!… Mi se spune că pot comanda inscripția mea azi și mâine o am. Râd bine dispus, ca la o glumă de-a banalului Gâgă…

…Cu o jumătate de oră întârziere, urc în „Balena” spre Paris. Rândul 19, pe aripă, cu cele două motoare uriașe la geam… Am locul de la margine, Ducu m-a lămurit să-l iau, e mai comod, la aproape 12 ore de zbor, ieși mai ușor să te dezmorțești, să o iei spre toaletă… Eu călătoresc, de ani și ani, pe locul de la fereastră, să văd ținuturi, munți, lacuri, case… Acum, la geam, un malac asiatic, obraznic din plecare, aruncând de pe culoar o mapă pe locul lui… Se vrea, cred, intelectual… Mobilul nu mai are acoperire, nu pot să-i trimit lui Ducu măcar un SMS… Cu 55 de minute întârziere decolăm spre Paris, afară e un soare puternic… Văd decolarea prin două din cele trei camere fixate pe navă și conectate la micile ecrane din fața fiecărui pasager. E un spectacol rar să vezi, de sub burta păsării metalice, cum se desprinde avionul de sol… După „uvertura” cu alune, covrigei crocanți și șampanie sau orice altă băutură la alegere, la vreun ceas, urmează un dinner excelent. Aleg o mâncare de scoici, în suc de lobster și verzituri japoneze… Ud festinul acesta cu două sticluțe de vin roșu… La vreo două ore, se trag toate storurile la hublouri, se sting luminile în interior, se simulează noaptea. La ora Californiei, se apropie ora 18, la Paris e noapte sau, dacă vreți, zorile bat la geam, spre trei dimineața…

…Văd trei filme franceze, eu le aleg. „Sensul minunilor”, cu o fermecătoare Virginie Efira, belgiancă, o nouă divă sexy, cred, e fermecătoare blonda… Tot ea, nu în rol principal, și în „Caprice”, numele unei fete, două actrițe îndrăgostite de același bărbat, mie  un necunoscut actor care aduce cu Mircea Cărturescu, romancierul nostru… Și „Omul din Rio”, bucurie a adolescenței mele, din tinerețea lui Jean Paul Belmondo… Mă refrișez cu două înghețate, mai toți dorm în avion, eu n-am somn, caut să-mi odihnesc gândurile, trag ușorul pled peste picioare, închid ochii. Numai că malacul de lângă geam este singurul din avion care aprinde becul de deasupra lui. Și începe să citească, vezi, Doamne, intelectual nevoie mare… O doamnă din spatele lui îl roagă să stingă lumina, el face pe prostul… Mă plimb pe culoar, să-mi treacă nervii, să nu-l înjur pe nesimțit… Pe la 7, ora Parisului, văd pe harta de pe un miniecran că survolăm Eirik Ridge, la o palmă de sudul Groenlandei. Am mai avea vreo cinci ore de zbor, cu întârziere cu tot…

…Ajungem pe Aeroportul „Charles de Gaule” cu 30 de minute întârziere. Dar „Balena” e departe, la vreo doi kilometri de burduful porții de ieșire. Așteptăm câteva minute pe pistă, mamutul cu aripi se mișcă greu, privesc ceasul, încep emoțiile, mai e de făcut, doar, un control la aparate și pe aeroportul franccez… Cu 55 de minute întârziere, ies din A 380… Mai am 70 de minute până la decolarea spre București… Din fericire, controlul francez trece în zece minute… Cu treisferturi de oră înaintea decolării ajung la Gate L 25, unde ne vom îmbarca. Răsfoiesc ziarele franceze luate, trimit un SMS lui Ducu, scriu o poezioară, fascinantul Paris nu-i, acum, decât o haltă venind aproape 12 ore de la Los Angeles… Intrăm în navă cu zece minute întârziere, care vor deveni 50 când vom decola. Important e să ajungem cu bine, nu mai contează când, la București…

…La București, după două ore și jumătate de zbor lin, aștept 55 de minute să pot obține o comandă de taxi, apelând la unul din cele cinci (patru merg!) aparate montate la ieșirea din vamă. Este absolut ridicol!… Taxiurile nu mai au voie în zona Sosirilor, după ce ani buni aici era raiul șmecherilor. Acum, însă, nu pot veni decât cei cu comandă prin aparatele aeroportului. Ei plătesc 100 de euro (suma oficială, nu se cunosc „atențiile” la companie, Primărie, Minister!) să li se ofere liber la aeroport, pasagerii plătesc cu timp și nervi. Iar România plătește cu imaginea sa urâțită în fața străinilor șocați de cât timp trebuie să piardă ca să poată beneficia, contra cost, de un taxi! Cum s-a întâmplat, joi seara, pe Otopeni, cu un parizian, pe care l-am ajutat să-și încerce 20 de minute norocul de a ieși un tichet pentru așteptarea taxiului!?!.. Culmea cinismului este să auzi într-un difuzor o voce care îți dă un număr de telefon la care poți semnala nemulțumirile față de deservirea taximetriștilor!?! ”Dați-vă foc la șandrama, băăă!”, a replicat cu nervii la pământ, un bătrân…

…Am ajuns acasă la 27 de ore, după ce mă sculasem în Los Angeles!… La 22, ora Bucureștiului, dușuit, cu Ducu vorbit, plâns, am căzut buștean în pat. Numai că, după nici trei ore de somn, parcă am auzit-o pe Genevieve! M-am trezit, am vorbit iarăși cu Ducu, am mai tras un plâns, am răsfoit o revistă, la 4, în zorile Buicureștiului, am stins lumina. Somn lung, până la 10:30… M-am trezit odihnit, dar trist… Îmi lipsesc nepoțelele, Ducu, Karina, cățelul Ciulete, locurile, tabieturile, cafeaua („Intelligensia”) de maestru făcută de flăcăul meu la un aparat special… Un mic dejun înlăcrimat, apa schimbată la broasca țestoasă, va urma și cea din acvariul „rechinului”… Îmi trec pe carnețel lucrurile de rezolvat pe ziua de azi…

…Rezolv repede cu banca, achit trei facturi, merg la Circa 14 să văd în cât timp pot să-mi reînoiesc pașaportul românesc, miercuri trebuie să plec la Chișinău… La Secție, după câteva minute de singurătate în fața Informațiilor, a apărut un tip, îmi spune civilizat că, la Circa 14 demult nu se mai primesc acte pentru pașapoarte. La „Iorga” știe că-i în renovare, spune ceva de Pipera, de o stradă pe lângă Big Berceni, îi cer un număr de telefon, dar n-are!?!… Să lucrezi la o Circă de Poliție, să fii la Informații, și să nu ai un telefon unde se pot depune actele pentru un biet pașaport, nu să joci la Pariuri sportive, pare aberant! În ce țară de aflăm, domnilor?!

…Plec la Agenția TAROM, de pe Spai, am citit la Los Angeles, pe site-ul companiei, că au bilete promoționale București-Chișinău și retur cu 131 de euro… Solicit un bilet, cu plecare în 19 aprilie, întoarcere pe 21, numai că treaba asta mă costă… 370 de euro!?!… Păi, am citit și în dimineața asta doar 131 de euro!, a sunat uimirea mea. “Da, dar se pleacă de la 131!”… Aha, așa stau lucrurile!… Intrat în horă, ziaristul din mine duce jocul până la capăt. Bun, plătesc suma asta. Dar, vin luni!… OK, numai că, dacă la dus nu-i niucio problemă, la întoarcere, nu mai sunt locuri decât la business, accept și asta, cer prețul final: 408 de euro!… Bine, doamnă, plătesc 800 de euro în cap București-Los Angeles și retur, și mă costă peste jumătate un bilet la Chișinău?!… Doamne, în ce țară trăim?!… Ce caut eu aici?!..

…Pe înserat, după ce m-am văzut cu MIrcea-Robert, vin acasă. Bomboana de pe colivă! Nu merge liftul!… O iau gâfâind pe scări, cu pauze la fiecare etaj, până la VIII! Țara mea de dor, frumos m-ai mai primit!…
…Doamne, în ce țară am revenit?!… Și ce caut eu aici?!.

…Mâine, mă văd cu excelentul regizor Radu Dinulescu să discutăm un proiect de amploare… Luni, sunt invitat la “Țăndărică”, la o premiară a lui…Matei Vișniec!… Miercuri, plec la Chișinău, la premiera piesei mele “Pușlamaua de la etajul 13”… OK, MMI-ului, dar nu e prea mare prețul ăsta pentru dragostea ce i-o porți Amantei tale Thalia?!

                                                                                                                                            15 aprilie 2016, București

Jurnal de California (16). BYE, BYE, CALIFORNIA, NOUA MEA IUBIRE!

…Mai sunt câteva ore și se împlinesc trei săptămâni de când am ajuns în California. Parcă am venit ieri… Inutil să spun că plecarea aceasta –ezit să zic despărțire!- este cea mai grea din câte am cunoscut peste Ocean. De ieri, sufletul se zbate-n ploi de lacrimi. Am mai fost de două ori în California… O zi și o noapte, în ’88, venind din Australia, spre Terminus New York… Acum 22 de ani, pentru vreo trei săptămâni, pe vremea Mondialului de fotbal, cea mai frumoasă pagină din istoria Naționalei noastre…

Acum, însă, a fost altceva!… Știu, cele două sublime nepoțele, Celine și Genevieve, au dat timpului și spațiului dimensiuni inedite în sufletul meu. De aceea mi se pare imposibil să plec… Și totuși, voi decola…

…Copiii mei din California, feciorul Ducu și nora Karina, n-au știut pe unde să mă mai ducă, ce să-mi mai arate, deși au un program absolut titanic, încât ziua lor ar trebui să numere vreo 72 de ore… Și ei au făcut să mi se pară California mai frumoasă ca niciodată. Mai umană, mai apropiată decât Florida…

…Nu, nu trădez, Florida! Mi-a fost superbă iubită în ultimele șase ierni, trăite sub soare de poveste, într-un Ocean care m-a renăscut. În acel Paradis numit South Beach, sub magia din uluitorul Muzeu Salvador Dali, din St.Petersburg, în croaziera până-n splendoarea botezată Bahamas, și decolarea spre frumoasele Ținuturi Aztece, cu Revelionul în piscina din fața vilei… Și, totuși, Florida m-a obligat să nu accept viața fără aerul-condiționat. Ceea ce noaptea nu-mi prea surâdea, ba chiar petreceam ore albe și, uneori, mai și tușeam… Nu, minunată Florida, nu te trădez! Doar trăiesc viața la alți parametrii…

…Astăzi, în ultimele zeci de ore dinaintea plecării, Ducu mi-a spus că vrea să-mi mai ofere o surpriză. Și, după ce am lăsat-o pe Genevieve la grădinița-model Montessori, a luat drumul Pacific Coast Freeway… Am poposit încă o clipă-două, la frumosul Santa Monica Pier, exact în locul unde s-a filmat „Cacealmaua”, în ’73, cu Paul Newman și Red Redford, revenindu-mi din zestrea memoriei scene din acel eveniment al tinereții mele, cu trei ani înainte ca Ducu să apară pe lume… De pe lungul ponton, sub soare generaos, peisajul semăna a Paradis, cu Malibu, în dreapta, cu Venice și Palos Verdes (altă zonă opulentă!) în stânga… Câteva suveniruri pentru amici, dar și pentru arhiva mea sentimentală și…la drum, spre nord, pe autostrada ce duce până la San Francisco și în Canada.

…Pacificul se răsfață sub soare, surferi temerari au și răsărit lângă valurile mai mari ca niciodată în cele trei săptămâni trăite de mine, în acest univers rar. Văd și un tip cu un băț care împinge prin Ocean acel papuc de i se spune surf. Ducu m-a lămurit imediat, este un fel de surfer nu prea curajos, care se ajută de…paddleboard, la modă prin Florida, unde Atlanticul nu prea are valuri…

…Ne apropiam, trecând pe lângă pereți din canyoane, de evantaiul de spendori al vestitului Malibu, unde, în ’94, am fost cu remarcabilul regizor de teatru Florin Fătulescu și ne-a căzut capul la ambii în mașină, după… o bere fără alcool!… Numai că, astăzi, n-am ajuns decât la margine de Malibu, unde, pe dreapta  a apărut o inscripție: „Villa Getty”. Primul muzeu al miliardarului Jean Paul Getty (1892-1976), magnat al petrolului, înnebunit de artă și, în special, de comorile antichității grecești, etrusce și romane. „Villa Getty”, suspendată între grădini fermecate în fața Pacificului, a copiat „Villa Papiri” din Italia și multe alte elemente ale culturii vechi romane, de la Amfiteatru la aleile cu statui în jurul unei piscine lungi… 44.000 de piese de muzeu, veritabile comori, din cele trei culturi l-au fermecat pe Jean Paul Getty, personaj cu viață de erou de roman sau de film. Întâiul miliardar al Americii a alocat nu mai puțin de 2,7 miliarde de dolari (ați citit bine!) pentru ctitorirea uneul Muzeu rar, firește Muzeul Getty, mai spre sud, o veritabilă Fortăreață a Artei, în munte, de unde albul marmorei sale se vede din centrul Los Angeles-ului. Am rămas mut de ce am văzut, acum o săptămână în Muzeul Getty și, astăzi, în Villa miliardarului generos cu Frumosul. și, sigur, voi scrie un capitol, două, în viitorul volum de memorialistică „Jurnal American”. Doar mi-a zis Ducu, la plecare, bucuros că m-a făcut fericit: „Trebuia să am grijă de un scriitor!”… Mai umplusem pagini bune din blocnotess-ul meu…

…Am cunoscut în aceste trei săptămâni atâtea și atâtea. Am trăit o nouă viață, pe care, dacă  nu o prind în rânduri de carte, se supără Bunul Dumnezeu. Am tolba plină de istorii rare, de la alergarea pe Walk of Fame după Zorba, pasagerul meu de aur din taxiul de New York, la Oscarul din… 2071 și viața omului de rând… De la splendoarea munților din zare, aerul rece de dimineață și pe înserat, venind dinspre Ocean și Deșert la rafinamentul plajelor și grădinilor din fața fiecărei case… De la Venice, Santa Monica, Hollywood, Pacific Palisades, Malibu, Mar Vista, Culver City, Pasadena Visului meu de cronicar-microbist, Lakeview Terrace, Down-Town-ul din Los Angeles-ului cu superbul complex Walt Disney Concert Hall, din Mileniul IV, parcă, la fascinatul Muzeu Getty, restaurantele șu cafenelele, din lumea-ntreagă, frecventate. De la spitale, cu Silva, asistenta bulgară din Ruse, care a avut grijă de Celine, timp de trei săptămâni, la parcări, parcuri și plajele unde s-au produs filme de istorie, la terenurile pentru soccer, rugby, baseball, volei pe plajă, surferi, roleri și pistele de ciclism care împânzesc uriașa Grădină numită California!… Am atâta de scris, Bunule Dumnezeu!

…Inutil să spun că în suflet simt și ecouri de-Acasă. Teatrul-obsesia mea, prietenii, Mircea-Robert, Maria, Mona, Sorana, Alin și Florin, fotbalul bun… Limba română, în primul rând…

…Astăzi, la o cafea de preț, în Santa Monica, Ducu m-a întrebat, firesc, înaintea plecării: „Ce ai să faci de acum, acolo, în România?!”… Întrebarea m-a șocat, dar am replicat imediat, cu sinceră convingere…

…Merg, săptămâna viitoare, la o premieră la Chișinău, a zecea montare a piesei ‚Pușlamaua de la etajul 13’… Aștept altă premieră la București…  Posibil ca, în toamnă, să înceapă, la Teatrul Dramatic și de Păpuși Silistra, repetițiile la comedia „Leopardul mistreț”, tradusă de regretatul Vili Perveli Nikolov, remarcabilul regizor!

…Pregătesc două volume, încă unul de poezii („Apără, Duckadam!”) și ‚Jurnalul american”!

…Voi pleca câteva zile la Roma, mă așteaptă Cătălina și Priscilla, dar și cu datoria de a trece pe la Latina, unde am luat viza ca tu să fii azi în America!

…S-ar putea să devin PR la un teatru sau două!

…Voi avea grijă mai mult de sănătatea mea, cam abandonată pe timpul „experimentului Giurgiu”, etapă aparte în cariera mea. Sincer să fiu, dacă mi s-ar pune la picioare 10.000 de dolari pe lună, n-aș mai repeta experiența giurgiuveană, de 5 ani, 7 luni, 22 de zile, cu scularea la 6 în zori, cu numai 25-30 de minute să fac dușul, să mă bărbieresc, să mănânc un castron cu cereale și lapte de migdale, să-mi iau medicamentele, să dau de mâncare peștelui și broaștei țestoase, să ud florile și să prind la 6:35 tramvaiul sau autobuzul până la „Eroii Revoluției” de unde să iau microbuzul spre Dunăre! Nu, așa ceva n-aș mai putea duce, cum nici taximetrist de noapte la New York n-aș mai putea fi!

…În privința revenirii mele la viața normală, după  Golgota de la Dunăre, ar trebui să le mulțumesc lui Caramitru și Mustățea (preș,C.J.Giurgiu) pentru că s-au zbătut cu disperare să nu mai pot da Concursul pentru continuarea proiectului de director-manager la teatrul din briza celebrului fluviu!… Numai că ei s-au zbătut, lamentabil în viziunea mea, pentru meschine interese personale!… Iartă-i, Doamne!

…Da, dragul tatii Ducu, plec Acasă, cu sufletul plângând, dar plin de Nou, să scriu o carte despre descoperirea adevărată a Californiei, casa nepoțelelor Celine și Genevieve, ultima mea dragoste mistuitoare…

Jurnal de California (14). ULTIMA SÂMBĂTĂ LA LOS ANGELES

…Când m-am sculat, în această dimineață, lanțul de munți din zare se ascunsese sub nori grei. Cerul plângea mohorât peste Los Angeles, parcă era sufletul meu, acum, când am intrat în numărătoarea inversă a plecării. Niciodată nu mi-a fost atât de greu să iau înapoi drumul peste Ocean. Nepoțelele mele scumpe Celine și Genevieve mi-au cucerit sufletul, mi se pare nedrept să nu le mai văd de săptămâna viitoare… Încă mă bucur de ele și de minunații mei copii de aici, feciorul Ducu și nora Karina, atât de încercați primăvara asta, dar și atât de fericiți, acum…

…În fiecare week-end, Ducu și Karina își iau fetele și ies fie la Ocean, fie într-un Parc pentru copii, la plimbare în briza Pacificului, sub aerul curat al Munților din jur și aroma expozițiilor de flori, Los Angeles-ul fiind o uriașă grădină fermecată… Astăzi, când ploaia măruntă nu s-a depărtat de pe cerul Orașului Îngerilor, Ducu a ales o destinație aparte. Undeva, la vreo 55 de kilometri pe Interstate 405, spre Sacramento, la ieșirea din cochetul Lakeview Terrace, acolo unde eu am mai fost, joi, la prietenul meu de suflet Paul Romoșan. După ce autostrada a urcat destul, trecând și prin fața Fortăreței de Artă care este Muzeul Getty (unde Ducu m-a fericit cu o vizită la începutul acestei săptămâni!), a coborât spectaculos în San Fernando Valley și am ajuns la Hansen Dam.

…Loc cunoscut în zonă, pentru Barajul de 30 de metri înălțime, pe o distanță de 3,2 kilometri, ridicat în 1940 de Corpul de ingineri ai Armatei Americane spre a nu se mai repeta pierderile uriașe, ca la Potopul din ’38. Azi, la Hansen Dam există un frumos Centru de recreație, cu lacul mare pentru plimbări cu barca și pescuit, un altul mai mic, pentru natație, sub sfârâit de grătare, lângă terenuri de footbal american, baseball și soccer și un cunoscut centru de echitație. Noi nu aveam, însă, treabă cu Hansen Dam, un basm contemporan pentru cei mari, ci cu o oază a celor mici, Discovery Cube Science Center. Cum, am aflat, mai există două pe o rază de 80 de mile!

…Paradisul copiilor până-n 14 ani, dar și al părinților, deschis în toamna lui 2014, are un imperativ scris mare la intrare „Inspiră și Educă”. Mai ales mințile tinere… Ceea ce se și face în interior, cu jocuri pentru descifrarea poveștilor și dezvoltarea vitezei de reacție și a inteligenței în mișcare ale celor mici, dar și cu zone de știință pură pentru toți, de la producerea vânturilor puternice (Ducu și Genevieve au suportat, într-un spațiu închis, un mic tornedo de 70 mile pe oră!), la principiul scripeților și producerea apei. De la scanări de obiecte la simularea patinării urmând un hocheist celebru din echipa Los Angeles Kings, câștigătoarea de acum doi ani a mult râvnitei Stanley Cup, a conducerii mașinii care curăță și nivelează gheața patinoarelor etc… Un helicopter, în care copiii au senzația că se desprind de pământ, acvarii, pante de alergare și atâtea alte combinații între informații noi și dezvoltarea abilităților fizice și intelectuale. O lăudabilă grijă pentru generațiile de mâine. Cu un preț cam mare la intrare (12,95$ pentru copiii între 4-14 ani; 16,95$ pentru adulți!), având în vedere că acest fascinant Univers a beneficiat (și o mai face!) de donații. Astăzi, însă, am prins o zi de „promovare” a Centrului, încât maturii au plătit numai 10 dolari!

…Genevieve s-a simțit excelent, a „patinat” cu o viteză destul de bună (după înregistrările aparatului special!) și a făcut câteva ture ca o veritabilă atletă de sprint!… Celine a dormit liniștită, urmând să mai aștepte vreo doi ani până să se bucure de Discovery Cube Science Center!…

…La întoarcere, lunch-ul în Van Nays, la cam 20 km de casă. La un restaurant care mi-a dat, o clipă, fiori: „Outlaws”! La o primă traducere, în română, ar însemna ceva „în afata legii”, numai că limba engleză are și ea frumusețea jocurilor cu sensurile și semnificațiile cuvintelor. Și, cu ajutorul lui Ducu, care mi-a retezat-o clar că nu-i vorba de nicio „fărădelege” și mi-a pus creierașul la lucru, am ajuns să înțeleg că suntem în restaurantul „Haiducilor”… Unde am ales cel mai nou produs, un somon sălbatic prins pe Red River, existând și Râul Roșu în munții din Nord. Când mi-a venit comanda, pe un platou lung din lenn, am crezut că mi-a fost adusă o minge de handbal, acoperită cu glazură cum e la noi eclerul de nes. Atât de mare era chifla la mijlocul căreia, între sosuri picante, salată, roșii, rondele de ceapă, morcovi cruzi, usturoi și castraveți, se afla o felie sănătoasă de somon scos de pe grătar!… A costat comanda mea 13,50 $, însă a făcut toți banii! Mai ales că, la final, fetele de… haiduci americani ne-au adus, din partea casei, și o prijitură iute, de-am râs să mă prăpădesc cu fermecătoarea Genevieve…

…Când am ieșit de la „Haiduci”, afară soarele săruta din nou cerul. Ploaie deasă de lacrimi, în schimb, în sufletul meu…