…Mai sunt câteva ore și se împlinesc trei săptămâni de când am ajuns în California. Parcă am venit ieri… Inutil să spun că plecarea aceasta –ezit să zic despărțire!- este cea mai grea din câte am cunoscut peste Ocean. De ieri, sufletul se zbate-n ploi de lacrimi. Am mai fost de două ori în California… O zi și o noapte, în ’88, venind din Australia, spre Terminus New York… Acum 22 de ani, pentru vreo trei săptămâni, pe vremea Mondialului de fotbal, cea mai frumoasă pagină din istoria Naționalei noastre…
Acum, însă, a fost altceva!… Știu, cele două sublime nepoțele, Celine și Genevieve, au dat timpului și spațiului dimensiuni inedite în sufletul meu. De aceea mi se pare imposibil să plec… Și totuși, voi decola…
…Copiii mei din California, feciorul Ducu și nora Karina, n-au știut pe unde să mă mai ducă, ce să-mi mai arate, deși au un program absolut titanic, încât ziua lor ar trebui să numere vreo 72 de ore… Și ei au făcut să mi se pară California mai frumoasă ca niciodată. Mai umană, mai apropiată decât Florida…
…Nu, nu trădez, Florida! Mi-a fost superbă iubită în ultimele șase ierni, trăite sub soare de poveste, într-un Ocean care m-a renăscut. În acel Paradis numit South Beach, sub magia din uluitorul Muzeu Salvador Dali, din St.Petersburg, în croaziera până-n splendoarea botezată Bahamas, și decolarea spre frumoasele Ținuturi Aztece, cu Revelionul în piscina din fața vilei… Și, totuși, Florida m-a obligat să nu accept viața fără aerul-condiționat. Ceea ce noaptea nu-mi prea surâdea, ba chiar petreceam ore albe și, uneori, mai și tușeam… Nu, minunată Florida, nu te trădez! Doar trăiesc viața la alți parametrii…
…Astăzi, în ultimele zeci de ore dinaintea plecării, Ducu mi-a spus că vrea să-mi mai ofere o surpriză. Și, după ce am lăsat-o pe Genevieve la grădinița-model Montessori, a luat drumul Pacific Coast Freeway… Am poposit încă o clipă-două, la frumosul Santa Monica Pier, exact în locul unde s-a filmat „Cacealmaua”, în ’73, cu Paul Newman și Red Redford, revenindu-mi din zestrea memoriei scene din acel eveniment al tinereții mele, cu trei ani înainte ca Ducu să apară pe lume… De pe lungul ponton, sub soare generaos, peisajul semăna a Paradis, cu Malibu, în dreapta, cu Venice și Palos Verdes (altă zonă opulentă!) în stânga… Câteva suveniruri pentru amici, dar și pentru arhiva mea sentimentală și…la drum, spre nord, pe autostrada ce duce până la San Francisco și în Canada.
…Pacificul se răsfață sub soare, surferi temerari au și răsărit lângă valurile mai mari ca niciodată în cele trei săptămâni trăite de mine, în acest univers rar. Văd și un tip cu un băț care împinge prin Ocean acel papuc de i se spune surf. Ducu m-a lămurit imediat, este un fel de surfer nu prea curajos, care se ajută de…paddleboard, la modă prin Florida, unde Atlanticul nu prea are valuri…
…Ne apropiam, trecând pe lângă pereți din canyoane, de evantaiul de spendori al vestitului Malibu, unde, în ’94, am fost cu remarcabilul regizor de teatru Florin Fătulescu și ne-a căzut capul la ambii în mașină, după… o bere fără alcool!… Numai că, astăzi, n-am ajuns decât la margine de Malibu, unde, pe dreapta a apărut o inscripție: „Villa Getty”. Primul muzeu al miliardarului Jean Paul Getty (1892-1976), magnat al petrolului, înnebunit de artă și, în special, de comorile antichității grecești, etrusce și romane. „Villa Getty”, suspendată între grădini fermecate în fața Pacificului, a copiat „Villa Papiri” din Italia și multe alte elemente ale culturii vechi romane, de la Amfiteatru la aleile cu statui în jurul unei piscine lungi… 44.000 de piese de muzeu, veritabile comori, din cele trei culturi l-au fermecat pe Jean Paul Getty, personaj cu viață de erou de roman sau de film. Întâiul miliardar al Americii a alocat nu mai puțin de 2,7 miliarde de dolari (ați citit bine!) pentru ctitorirea uneul Muzeu rar, firește Muzeul Getty, mai spre sud, o veritabilă Fortăreață a Artei, în munte, de unde albul marmorei sale se vede din centrul Los Angeles-ului. Am rămas mut de ce am văzut, acum o săptămână în Muzeul Getty și, astăzi, în Villa miliardarului generos cu Frumosul. și, sigur, voi scrie un capitol, două, în viitorul volum de memorialistică „Jurnal American”. Doar mi-a zis Ducu, la plecare, bucuros că m-a făcut fericit: „Trebuia să am grijă de un scriitor!”… Mai umplusem pagini bune din blocnotess-ul meu…
…Am cunoscut în aceste trei săptămâni atâtea și atâtea. Am trăit o nouă viață, pe care, dacă nu o prind în rânduri de carte, se supără Bunul Dumnezeu. Am tolba plină de istorii rare, de la alergarea pe Walk of Fame după Zorba, pasagerul meu de aur din taxiul de New York, la Oscarul din… 2071 și viața omului de rând… De la splendoarea munților din zare, aerul rece de dimineață și pe înserat, venind dinspre Ocean și Deșert la rafinamentul plajelor și grădinilor din fața fiecărei case… De la Venice, Santa Monica, Hollywood, Pacific Palisades, Malibu, Mar Vista, Culver City, Pasadena Visului meu de cronicar-microbist, Lakeview Terrace, Down-Town-ul din Los Angeles-ului cu superbul complex Walt Disney Concert Hall, din Mileniul IV, parcă, la fascinatul Muzeu Getty, restaurantele șu cafenelele, din lumea-ntreagă, frecventate. De la spitale, cu Silva, asistenta bulgară din Ruse, care a avut grijă de Celine, timp de trei săptămâni, la parcări, parcuri și plajele unde s-au produs filme de istorie, la terenurile pentru soccer, rugby, baseball, volei pe plajă, surferi, roleri și pistele de ciclism care împânzesc uriașa Grădină numită California!… Am atâta de scris, Bunule Dumnezeu!
…Inutil să spun că în suflet simt și ecouri de-Acasă. Teatrul-obsesia mea, prietenii, Mircea-Robert, Maria, Mona, Sorana, Alin și Florin, fotbalul bun… Limba română, în primul rând…
…Astăzi, la o cafea de preț, în Santa Monica, Ducu m-a întrebat, firesc, înaintea plecării: „Ce ai să faci de acum, acolo, în România?!”… Întrebarea m-a șocat, dar am replicat imediat, cu sinceră convingere…
…Merg, săptămâna viitoare, la o premieră la Chișinău, a zecea montare a piesei ‚Pușlamaua de la etajul 13’… Aștept altă premieră la București… Posibil ca, în toamnă, să înceapă, la Teatrul Dramatic și de Păpuși Silistra, repetițiile la comedia „Leopardul mistreț”, tradusă de regretatul Vili Perveli Nikolov, remarcabilul regizor!
…Pregătesc două volume, încă unul de poezii („Apără, Duckadam!”) și ‚Jurnalul american”!
…Voi pleca câteva zile la Roma, mă așteaptă Cătălina și Priscilla, dar și cu datoria de a trece pe la Latina, unde am luat viza ca tu să fii azi în America!
…S-ar putea să devin PR la un teatru sau două!
…Voi avea grijă mai mult de sănătatea mea, cam abandonată pe timpul „experimentului Giurgiu”, etapă aparte în cariera mea. Sincer să fiu, dacă mi s-ar pune la picioare 10.000 de dolari pe lună, n-aș mai repeta experiența giurgiuveană, de 5 ani, 7 luni, 22 de zile, cu scularea la 6 în zori, cu numai 25-30 de minute să fac dușul, să mă bărbieresc, să mănânc un castron cu cereale și lapte de migdale, să-mi iau medicamentele, să dau de mâncare peștelui și broaștei țestoase, să ud florile și să prind la 6:35 tramvaiul sau autobuzul până la „Eroii Revoluției” de unde să iau microbuzul spre Dunăre! Nu, așa ceva n-aș mai putea duce, cum nici taximetrist de noapte la New York n-aș mai putea fi!
…În privința revenirii mele la viața normală, după Golgota de la Dunăre, ar trebui să le mulțumesc lui Caramitru și Mustățea (preș,C.J.Giurgiu) pentru că s-au zbătut cu disperare să nu mai pot da Concursul pentru continuarea proiectului de director-manager la teatrul din briza celebrului fluviu!… Numai că ei s-au zbătut, lamentabil în viziunea mea, pentru meschine interese personale!… Iartă-i, Doamne!
…Da, dragul tatii Ducu, plec Acasă, cu sufletul plângând, dar plin de Nou, să scriu o carte despre descoperirea adevărată a Californiei, casa nepoțelelor Celine și Genevieve, ultima mea dragoste mistuitoare…