Ducu – Pagina 2 – Mircea M. Ionescu

Jurnal de iarnă (9). V-AM SPUS CĂ VINE MOȘUL ȘI LA MINE!…

..Ultimii șase ani am petrecut Sărbătorile de Iarnă în Miami, sub soare plin și apa Atlanticului ajunsă la 27-28 de grade Celsius. Anul acesta urma să petrec Crăciului și Revelionul în splendida California, unde s-a mutat flăcăul meu cel mare Ducu, împreună cu minunata lui soție Karina și, acum, cu două superbe fete, Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur. O analiză de-a mea, una serioasă, ce ține de…cancer, a dat totul peste cap. Pe 3 ianuarie trebuie să fiu înapoi la București…. Trei zile pe drum, șapte, cu familia mea din America… Prea obositor… Plus că gândul meu duce obsesiv la scintigrama programată pe 16 ianuarie și cele trei tomografii computerizate, cărora încă, n-au putut să le găsesc o dată când să fie făcute!…

…Dumnezeu a avuit, însă, grijă de mine și de data asta. După ce dimineață am tras o repriză de plâns, în singurătate apăsătoare a apartamentului meu, ziua s-a schimbat, brusc, miraculos, noaptea…
·
…NOAPTEA DE CRĂCIUN s-a dovedit fascinantă lângă Bradul din frumoasa casă a surioarei mele Mona, pe strada copilăriei mele din Piața Chibrit, unde și acum pietrele cântă și acum „Rapid, cadână zvăpăiată”…. O seara-spectacol de suflet cu trei rânduri de Colindători de vis, unii din Corul Patriarhiei. Mulțumesc mult, minunații mei Mona, Sorana, Alin și Florin pentru această Noapte realmente magică…
…Acum 55 de ani, eram, aici, … Moș Crăciun cu barbă și haine roșii pe acoperișul casei părintești, păcălindu-mi scumpa surioară care credea în basmul cu Moș Crăciun…
…Azi, la această oră, spre miez de noapte bucureșteană, trebuia să fiu cu daruri pentru nepoțelele mele sublime Genevieve si Celine, la Los Angeles!…
…O față râde, alta plânge…

…Nu ne mai căutați, pe mine și pe Moșul, după ora 3, când se spală zorile de întuneric. Plecăm la discotecă, dame-n tangou, cokteiluri finlandeze, ritmuri tiroleze, bârfe, muzică electonică, fără fum de țigară sau alte prostii… Dacă se joacă, spre dimineață, ceva la „Godot”, intrăm să bem o cafea și să mai vedem ce-i nou în dramaturgia autohtonă (cam mazilită!) și teatrul românesc!…

…La fotbal nu ne mai ducem, ce să mai vedem, tot Becaliada prăfuită, ca și politikia dâmbovițeană?!… Ne vom distra pe cinste două (hai trei!) zile și tot atâtea nopți polare, căci voi merge și eu acasă la Moș, Santa, Babbo, Dyado… Tinerețea este, doar, o sănătoasă stare de spirit și de suflet! Nici Moșul, nici eu, NU NE SIMȚIM…MOȘI, puștilor!

Jurnal de iarnă (8). AȘTEPTÂNDU-L PE… MOȘ CRĂCIUN!

…Puteam să spun, la anii mei, „Așteptându-l pe Godot”, dar păream pedant! Oricât de mult iubesc teatrul absurdului, pe Eugen Ionesco și Samuel Beckett, citind tot ce s-a publicat la noi și vizionând tot ce s-a montat pe scenele românești, nu uit că vine Moș Crăciun, așteptat de sute de milioane de copii în lumea-ntreagă. Și mă bucur și eu, la șapte decenii de viață plină, cu de toate, bune, minunate și reversul lor, eu, cel care, cu peste cinci decenii în urmă, am ajuns și pe acoperișul casei părintești, în straie roșii și cu barbă, să o întreb, cu voce prefăcută de tânăr moșneag, pe surioara mea Monica (de vreo șase anișori pe atunci!), dacă a fost cuminte și ce ar vrea să-i aducă Moșul?! Scurt și la obiect, am fost și eu Moș Crăciun!…

…Și îl aștept cu suflet de copil și acum… Tinerețea este, doar, susțin de vreo jumătate de veac, o stare de spirit, o stare de suflet!…

…Oare, merit și eu ceva cadouri, sub Bradul din anul acesta?! Am fost cuminte?! Mai vine, și acum, Moșul-Simbol al Crăciunului și la un tată de trei copii și Bunic de două nepoțele?!… Maria, fiica mea studentă în anul I la Drept, mi-a și adus, ieri, un dar de la Moș Crăciun, un pix de colecție, emoționându-mă până la lacrimă, înainte să plece, astăzi, la Bunici, în frumosul sat nemțean cu nume tulburător: Români!… Mariei și lui Mircea Robert, comorile mele de suflet din România, Moșul le-a dat, ieri, un plic cu bani, c-așa a auzit el prin New York că e mai modern… Cum n-am ajuns, iarna aceasta, peste Ocean, și îmi alin, la București, rănile sufletești cu elixir de lacrimi curate, voi vorbi cu Moșul din poveste să pună deoparte și să le ducă-n decembrie viitor și cadourile de mâine noapte pentru scumpele nepoțele Genevieve și Celine, pentru nora Karina și flăcăul cel mare Ducu!…

…Nu mă ascund că am ceva relații și prin Finlanda, acolo, unde, și-a înhămat renii la suita de sănii cu care va porni cu sacii plini în jurul lumii. Moșul nostru, Crăciun, Gerilă în societatea socialistă multirateral…, Santa Claus, la americani, Babbo Natale, la Roma, Pere Noel, la Paris și Monte Carlo, Dyado Koleda, parcă, la prietenii bulgari, și în câte feluri i se mai spune, s-a gândit să-mi facă unul dintre cele mai prețuite cadouri!… Un director de trafic hibernal (terestru și aerian, că Moșul folosește și Transoceanice!), care i-a controlat săniile, mi-a șoptit că Moș Crăciun a pus în sacul meu pentru finalul de an o…Premieră, luna viitoare?!… Moș Crăciun, Moș Crăciun, că ești darnic și ești bun, ce bucurie îmi faci!… Mai exact, pe 27 ianuarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea (director-actorul și regizorul Nicolae Poghirc) va ieși la public spectacolul „Freud și Bunul Dumnezeu”, în regia actorului Alin Holcă, după piesa mea cu același nume! O piesă pentru care am primit nobile aprecieri de la doi valoroși critici dramatici-Ion Cocora și Doru Mareș (mai există și oameni de teatru care citesc dramaturgie autohtonă!)- ambii spunându-mi că am scris un excelent…roman dramatic! Asta, fără a avea vreo legătură cu piesa „Roman dramatic” de Bulgakov, jucată acum doi ani la „Nottara”.

…La Rm.Vâlcea nu va fi premiera absolută pentru textul meu „Freud și Bunul Dumnezeu”. Acum trei ani, o lună și trei săptămâni, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actorul de profundă vibrație interioară Doru Nica (totodată și un regizor remarcabil), în ritmurile special compuse pentru acel spectacol de fascinantul Ilie Stepan, a reușit un tulburător one-man-show. La care Sala Studio, plină ochi, a plâns tulburător, greu, cu bărbați și femei răniți de trădări, de speranțe ucise…
…În 27 ianuarie 2017, mari, nobile Emoții și în Zăvoiul vâlcean. Va fi a 33-a Premieră din cariera mea de dramaturg. Ultima, în 21 aprilie, acest an, la Teatrul Național „I.L.Caragiale-Satiricus” Chișinău, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu o fermecătoare Alexandrina Grecu în rolul principal. A 10-a montare a acestui text, în 5 (cinci!) țări… Sunt un dramaturg român fericit! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!…

…Tot în sacul Moșului aud că există și un plic cu o veste nu prea pe sufletul meu. „Taximetrist de noapte la New York” s-a cam rătăcit pe o scenă din Chișinău și în fața unui teatru din briza mării, în legendarul Tomis, și nu va ajunge în primăvara ce vine la destinația numită Premieră. Să-și pună și „Taximetristul de noapte din New York” un GPS pentru drumurile și stilurile din Estul european…
…Până atunci, un Crăciun de Poveste, celor mici și celor mari, cu sufletele mereu tinere…

P.S. Dragă Moșule, te rog să nu mă cauți, mâine seară, pe vremea asta, la adresa pe care o ai salvată în computer. Mă găsești la Surioara mea Mona, acolo unde te-am substituit acum 55 de ani!… Mi-e dor să te revăd și să-ți mulțumesc pentru minunatul cadou pe care te-ai gândit să mi-l faci la finele lui 2016. Semn că am fost cuminte, n-am mințit, n-am trișat, n-am trădat pe nimeni, mi-am văzut de analize și de tratament, nu mănânc de șase ani carne de porc sau de vită, nici mici, salam, prăjeli, vrăjeli fast food, grăsimi, nu mai beau Coca Cola, sunt la zi cu lecțiile Vieții, cum să uit, de patimile mele fără de sfârșit Scrisul și Teatrul!
…Dragă Moșule, jur că nu m-am apucat de fumat, nici de droguri, cu blondele, chiar și cu brune și brunete, am lăsat-o mai moale, inima tradusă, vârsta, bat-o vina (stare de spirit, stare de spirit, dar nu mai pot alerga, eu, atlet cu medalie de argint la 60 m., pe vremea junioratului, dragă Moșule!), nici de politică nu m-am atins, piei drace, așa cum m-ai sfătuit, și iarna trecută, la Miami!… Promit, dragă Moș Crăciun, că voi face mai multă mișcare în aer liber, că am Parcul Tineretului sub fereastră, și voi încerca și noua rețetă de pe Facebook, aia cu paharul de vin roșu, la masa de prânz, care face cât o oră de sport! Așa să fie?!… Vorbim, facem un schimd de experiență la Anul, când sper să mă găsești Acasă, aici sau peste Ocean, unde-i mai aproape de casa matale…

…Dragă Moș Crăciun, că ești darnic și atât de (ne)bun, de bați lumea-ntreagă, după ce termini cu turneul acesta de iarnă-vară în jurul lumii mai dezlănțuite ca niciodată, poate îmi traduci în engleză piesa „Taximetrist de noapte la New York” și încercăm cu ea pe Broadway, să se vadă și yankeii prin ochiul unui dramaturg român. Iar când îți vei reveni, după maratonul acesta cu saci, daruri și mii de kilometri, cu sănii și avioane, vreau să-ți trimit la lectură ultima mea piesă, terminată acum o lună, înaintea alegerilor de la noi, pardon, știu că ești apolitic!… Titlul ei-„N-aveți un tiran în plus?”- sigur o să-ți dea de gândit, dar asta și vreau, să văd cum gândesc și alții despre vremurile de azi din România mea natală, unde ne-am întâlnit întâia dată, îți mai amintești, tot naiv eram, acum peste șase decenii! La Mulți Ani, Puștiule, cum îți spun cu prețuire!…

CE FĂCEAM PE 22 DECEMBRIE 1989, LA ORA ASTA?!…

…Demonstram, pe seară, între vreo două-trei sute de români entuziaști, fericiți (doi-trei speriați!?!), în fața Consulatului Român din New York (38-th Street cu 3-rd Avenue), cerând să se termine, în țară, odată, cu dictatura comunistă!

…La prânz, pe un ger aspru, fusesem o mână de români, în față la ONU, să cerem să nu intre rușii în România! Ba să ne trecem și pe liste ca să venim în țară, peste două zile, cu un avion special, să luptăm cu teroriștii, naivii de noi!… Eram pe listă și eu, editorul ziarului de limbă română „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, publicație în care, în dimineața de 20 decembrie 1989, apărea editorialul meu intitulat „Crăciun însângerat”, unde scriam, negru pe alb, că, la ora aceea, nu știam exact câți oameni nevinovați au murit la Timișoara, dar eram sigur că „a pierit cel mai criminal regim din istoria României, regimul Ceaușescu”!… Surprinzător sau nu, imediat, am fost amenințat la telefon, în limba română, în apartamentul meu din Roosevelt Island, cu un posibil accident de taxi și cu răpirea fiului și numai avocatul-ziarist Cornel Dumitrescu m-a mai liniștit… Nu le-am spus nimic dragilor mei Ducu și Cornelia, dar, speriat în sinea mea, le-am recomandat să nu iasă din casă o zi-două, cum nici eu n-am mai urcat pe taxi câteva zile…

…M-am înscris, pe 22 decembrie 1989, în față la ONU, pe liste speciale (cine, oare, le-a făcut?!, mă întreb, azi, 22 decembrie 2016!), să vin Acasă, să lupt cu teroriștii, eu care n-am tras o dată cu pușca sau pistolul, din moment ce n-am făcut armata, fiind scutit de serviciul militar din cauza unui infiltrat pulmonar avut la 18 ani! Ce mai conta… Dorul de Libertate în România de dăduse aripi, pluteam pe Vis!

…Clădirea ONU, unde demonstrasem și ne vărsasem oful, noi, mâna de români, aveam să aflu peste un timp, era goală pușcă, atunci, în 22 decembrie 1989, personalul ei fiind in corpore în…vacanța de Sărbători!?!… Acest episod l-am prins cu zâmbet amar într-un Poem din volumul meu „Condamnat la Libertate”, apărut în primăvara lui 2016!…
…Istorie, cum te scrii și te rescrii!?!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (2). MINI-CRONICĂ PE AEROPORT…

Otopeniul, Aeroportul,
nu orășelul,
Nu doarme,
Mi-e atât de foame,
De zbor,
De viață
Zările se spală de întuneric,
Abia a trecut de 4,
Eu merg la Gate 13,
Numărul meu favorit.
Profit
De timpul pierdut
O felie tort de mere,
Cere
O apă
Și-o cafea,
21 de Lei, nu?…
Nu vine presa decât pe la 6
Iau un braț de ziare
Durere
De dimineață
Viață
Legată cu ață
A murit Marele Gruia,
Legendă a Handbalului
Lumii,
Acolo,
Departe,
În Mexicul ultimului meu concediu.
Lăcrimez la București,
La Miami,
ai mei se pregătesc de somn
Aici, toți sunt cu privirea trează
Terorismul nu mai e de mult un joc pe computer,
Încerc să uit
Mă uit la stewardese,
Danezele par zâne,
Nordul lui Andersen,
Nu mi-e somn
Cum or fi fetele de la Lufthansa?,
Asta mi-e transa..
Mă sună Ducu,de peste Ocean,
Emoții n-am
Mai am 13 ore și un sfert de zbor,
Plus o oră și zece minute
La Frankfurt escală,
Din Boeing 737
Într-un Airbus A 380,
Voila, zbor!
Nu mi-e teamă de Îngeri
Ascunși într-un nor,
Importantă este decolarea
Și, la noapte, aici,
Amiază,
Acolo,
Aterizarea,
Sub Soare
Pe mal de Atlantic,
Voi asculta un cântec,
Un Colind
De pe CD-ul luat cu „Taifasuri”,
Doamne, ce vom mai vorbi la noapte aici,
Zi însorită la Miami!
De pe acum
Fără
Timp
Mi-e dor de voi,
Prieteni,
De aici
Și de acolo!
Unde e aici și unde e acolo?!
În lumea asta minunată
Schimonosită numai de neoameni…
Sărbători fericite!
Cineva,
Dumnezeu,
Oare,
Ne cheamă
La îmbarcare…

10 Decembrie 2015 · București

*Poem apărut, într-o primă formă, în volumul meu de debut (în poezie)-„Condamnat la Libertate”.

PRIMA MEA ÎNTÂLNIRE CU DONALD TRUMP, LA U.S.OPEN!

…Început de septembrie ‘93. Sunt acreditat, pentru ziarul meu “Lumea Sporturilor” din New York și la ediția din acest an a veritabilului Festival al tenisului mondial, U.S.Open. O Sărbătoare pentru sufletul meu. Vin mai devreme, la Gala de dimineață, să-l întâlnesc pe Ilie Năstase. Vreau să-l rog să-mi aranjeze o întâlnire cu David Dinkins, primarul de culoare al New York-ului, pentru un interviu (care avea să apară peste două săptămâni!). Ilie joacă săptămânal tenis (și) cu primarul. Iarna și în Court-ul de pe splendida Rooseveld Island, unde am șansa să locuiesc, undeva, la etajul 18, de unde vedeam splendoarea uluitorului Babilon, în noapte magică, și Podurile lui, Empire-ul, Chrisler-ul și “Gemenii” (ce sprijineau cerul pe atunci)…

…La moderna Arena din Flushing Meadows, Ilie n-a venit încă. Are un meci demonstrativ, la “Maeștri”, cum frumos le spun americanii celor care în Europa sunt…Old Boys!… Urc la primul etaj al stadionului, să merg spre locul rezervat Presei, cu frigidere pline de tot felul de băuturi răcoritioare. Zăbovesc o clipă, două, în capul culoarului ce duce spre “Media”. Nu observ că în dreapta mea este scris pe ușa mată VIP!… Din localul rezervat “persoanelor foarte importante”, iese Donald Trump. L-am văzut la televizor de atâtea ori pe miliardar. Mi-e jenă să nu mă certe că stau în fața VIP-ului. Dau să plec, dar nababul mă oprește, invitându-mă să intru în salonul VIP. Am la gât, peste cravată, acreditarea pentru “Lumea Sporturilor-World of Sports”. Nu se uită la ea. “Vă rog, poftiți înăuntru!”, mă invită marele bancher. Îi spun că nu sunt VIP, ci un ziarist român. Și că, spun cu mândrie, îl aștept pe conaționalul meu Ilie Năstase! “Ilie Năstase?! Minunat!”, zice mogulul și mă invită: “Vă rog, așteptați-l înăuntru!”. Intru, emoționat bine, vine un ospătar, Donald Trump îi spune să mă ducă la o masă și să aibă grijă de mine. Se depărtează, îmi zâmbește, cred că așteaptă mulți invitați pentru coffe-time, înaintea Galei de dimineață… “Bye, Bye!”, mă petrece el cu un surâs prietenesc, de parcă ne-am fi cunoscut de ani buni… N-aș fi crezut în viața mea că un milionar ca Trump s-a putut comporta atât de cald cu un neica-nimeni necunoscut…

…Am povestit întâmplarea prietenilor din New York, apoi, după ‘99, și unora din țară. Mai toți au avut cam aceeași replica: “Ia să te fi postat tu, involuntar, în fața unui salon VIP, în România, că te luau noii ciocoi imediat la ocară, dacă n-ar fi chemat și gardienii să te înlăture brutal”… Chestie de civilizație!

…N-aș fi crezut, atunci, în început de toamnă ‘93, că milionarul Donald Trump, unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, care s-a purtat încântător cu un necunoscut ca mine, va ajunge Președintele Statelor Unite ale Americii!… Totul părea o glumă mai bună decât un banc, păreau să vorbescă și speakerii de la televiziunile americane, în ianuarie, acest an, când am urmărit de câteva ori, în Florida, în casa lui Ducu, trecerea în revistă a candidaților la alegerile din 8 noiembrie 2016. Cel mai mult m-a impresionat, în iarnă, democratul Sanders. Numai că Partidul Democrat American a preferat-o pe Hillary Clinton!… Sincer, n-aveam o părere prea bună despre ea, citisem multe lucruri nu tocmai plăcute, ca să nu zic urâte!

…Gluma mai bună decât un banc cu sare și piper a devenit Realitate, marți noapte spre miercuri!… O adevărată “bombă” pentru cei mai mulți din toate colțurile Omenirii, care mizau 1 la 50 pe fosta primă doamnă a Americii! Acum, al 45-lea Președinte al SUA se numește Donald Trump!…
…Acum, încă buimaci, mulți nu mai știu ce să spună! A învins “anti-sistemul” lui Trump, gălăgiosul, chiar jignitorul miliardar, sau au pierdut pe mâna lor democrații prin sacrificarea valorosului Bernies Sanders, în fața unui candidat dalmațian, susținut pe față de președintele Obama, fără prea multe realizări în al doilea mandat (altă gafă de stategie!)?!…

…A ÎNVINS POPORUL AMERICAN!
Care, receptând cum trebuia, în ceasul al 13-lea, un slogan exceptional, de psiholog rasat, “Să refacem America din nou măreață!”, și-a dovedit fantastica FORȚĂ MORALĂ! Întorcând spatele “Establishment”-ului, care, ani buni, a dus la pauperizarea a milioane de americani, deveniți șomeri, în numele blestematului sistem multinațional, apărat feroce de nababi veroși care se tot îmbogățeau!

…Nu știu ce va face Donald Trump ca Președinte al Americii, Cel mai tare Om de pe planetă! Vreau să cred că America, Visul American, vor renaște sub frumoasa lui nebunie de a ataca un Sistem depășit! Și că multe dintre “derapajele” din Campania electorală nu au fost decât teribilisme strategice!… Și, negreșit, că va fi, așa cum a afirmat în primul lui speeach (impecabil!) de Învingător, că va fi PREȘEDINTELE TUTUROR AMERICANILOR! Al albilor, al afro-americanilor, al mexicanilor, cubanezilor, al tuturor latinos, asiaticilor, românilor, al tuturor emigranților (legali),,,

…Ca român, cred că primul avantaj pentru România este…îndepărtaea Războiului care, parcă, bătea la granițele Țării mele!…
…Ca român, mă întreb dacă și Poporul meu minunat, sărăcit și batjocorit de avanlanșa de ciocoii noi ai României, va găsi FORȚA MORALĂ să voteze, în decembrie, ÎMPOTRIVA SISTEMULUI?!
***
…Firesc să petrec Noaptea Americii, cea dinspre marți 8 noiembrie spre miercuri, în fața televizorului. Am butonat mai toate canalele care transmiteau Evenimentul. Așa am descoperit, peste noapte, mulți experți care se pricepeau la toate, unii mai-mai să bage mâna-n foc că Hillary Clinton este noul președinte. De altfel, la ora 4, în zori, când mi-am permis să trag un pui de somn de o oră și jumătate, doamna Clinton era în avantaj promițător. La ora 5 și jumătate, când am început din nou rondul posturilor de televiziune, mirosea, deja, a “bombă”: Tramp preluase conducerea la electori, și n-a mai predat-o, distanțându-se împotriva tuturor sondajelor (multe măsluite, aveam să aflu!), spre neînțelegerea cârcotașilor de ocazie deghizați în… analiști!… Tragicomedia a venit aseară, când unii din echipa de zgomote a doamnei Clinton, care nu au spus un cuvânt despre Sanders, caraghioși care în noaptea anterioară, încercau să ne convingă că Trump s-a “fofilat” (exact așa!?!) pe tronul Președintelui!…

…Remarcabilă, absolut extraordinară, în schimb, emisiunea de aseară de la Realitatea TV, în care concetățeanuluil meu româno-american din New York, domnul Orășelu, a făcut senzație, explicând impecabil MAREA SURPRIZĂ, prin multe Adevăruri târzii, uluitoare, spuse franc. Felicitări dânsului și lui Rareș Bogdan, realizatorul “Jocurilor de putere”!
…GO AMERICA!

…ACUM, pentru noi, românii, Problema fundamentală este dacă am învățat ceva din LECȚIA POPORULUI AMERICAN? Pentru că el a învins, nu Donald Trump, miliardarul care m-a impresionat pe viață, la un U.S.Open!
…U.S.America Open spre Renaștere!

CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!

…Nu cred că am primit vreodată atâta atenție, de Ziua mea de naștere, ca în acest final de octombrie 2016! Peste 8.000 (opt mii!) de vizualizări pe Facebook, la mica mea însemnare. Câteva sute (”!?!) de urări din lumea-ntreagă! De la copiii mei scumpi, de la rude, de la prieteni, colegi, parteneri de bine și de rău, în Viață, în presă, în Lagăr, pe Taxi, atâția oameni mereu dragi sufletului meu, din cele două Universuri ale mele-Patimi fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, descoperite, simultan, la șapte ani, la Teatrul și Stadionul Giulești, unde nemuritorii mei Părinți mă duceau la două săptămâni!… M-au tulburat mai toate mesajele. Și m-au întinerit, Privind înapoi cu mândrie!..

…Spre anii Liceului, unde am fost coleg pentru un an, cu minunata, generoasa Margareta Pâslaru, Regină a muzicii ușoare, dar și actriță de noblețe în „Opera de trei parale”, montată de Liviu Ciulei, la „Bulandra”, colegă de zbor peste Ocean, unde Viața ne-a dus pe ambii și ne-a reîntors Acasă pentru sublimul limbii române…

…Spre anii de tinerețe nebună, când, spre a demonstra că există și arbitrii corecți, am riscat, ca ziarist cunoscut, să pun fluierul în gură și să iau fanionul ce năștea furtuni. Am fost coleg de generație (și de teste!) cu Adrian Porumboiu, pe care regretatul colos al arbitrajului românesc, Nicolae Rainea, mi l-a recomandat, într-o noapte, în trenul de Cluj, drept „unul dintre viitorii mari arbitri români”, pe când Adrian nici nu începuse Cursul nostru de cavaleri al fluierului de la FRF!… Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu au devenit prietenii mei, idolii mei, pentru Verticalitatea lor atât de incomodă, imposibilă într-o lume strâmbă (ca și acum!). Mi-au trimis, ambii, mesaje-urări,atât de frumoase, încât mi-au dat lacrimile!
…Ca și rândurile unor colegi de breaslă, și urările din seara Zilei de 31, la Clubul Dramaturgilor, ca și petala de suflet aruncată curcubeu pentru Ziua mea din Australia și Canada, din New York-ul sufletului meu, Florida și, firește, Los Angeles, din Italia, țara mea-cântec de Viață, unde am trudit pentru Viza spre Libertate, din Austria, Norvegia, Suedia, Germania, Elveția, Spania și Franța, din Bulgaria, Serbia și Basarabia, din toată România iubită cu lacrimă până voi pleca, Acolo, Departe…

…Am plâns de fericire, spre miez de noapte bucureșteană, când, din Los Angeles, la telefon, răsunau acordurile de neuitat „Mulți Ani Trăiască”, intonate în nemuritoarea limbă română de micuța mea mare tezaur- nepoțica Genevieve, de minunata noră Karina și de flăcăul meu cel mare Ducu, suflet de aur (ca și tatăul lui, nu?!)…

…Că unii, de care ani buni m-a legat Speranța, au uitat de Ziua mea, n-a mai contat, la câte Onoruri am primit!… La cât Soare am primit în acest 31 octombrie 2016, n-am mai văzut nicio umbră, nici ca…”Fiică a Luminii” (Lucian Blaga).

…Unul realmente de excepție, cel trimis de excelenta Actriță Dorina Păunescu, care m-a felicitat, postând pe Facebook o fotografie cu unul dintre Idolii mei, Model de viață, Anthony Quinn!… I-am răspuns, imediat, tulburat: „Sărut mâna, Dorina, este una dintre cele mai frumoase urări primite, știindu-se Ținerețea uluitoare a celebrului meu pasager din taxiul de la New York!”… La care minutata Actriță a dat imediat replica:”Întâmplări extraordinare se întâmplă oamenilor extraordinari!… Căci ce altceva este taxiul tău cu amintiri?…La mulţi ani!”…

…NU AM CUVINTE să mulțumesc miilor de Oameni care mi-au zămislit CEA MAI FRUMOASĂ ANIVERSARE!
…TUTUROR, buchetul meu mare, mare, cu gânduri mereu însorite!

AM SCĂPAT DE NAVETA LA GIURGIU, AM TIMP SĂ FAC ZILNIC CĂLĂTORII ÎN JURUL LUMII ȘI AL SUFLETULUI MEU!

O FOTOGRAFIE din Atelierul meu de cuvinte, ca să nu zic Literatură, în care, zilnic, când privesc în fața mea, mă trezesc, brusc…

…La Vârșeț, în Serbia, la Premiera „Celui mai bun spectacol din Balcani” (Premiu obținut la Festivalul Teatrelor de studio, Pitești, noiembrie 2015) și este vorba despre „Animalul acest om ciudat” (carte ce a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Filiala Dramaturgie, București, în 2013), de privesc afișul excelentului spectacol realizat de regizorul Iulian Ursulescu din Novi Sad, student de marcă al legendarei Cătălina Buzoianu…

…Ajung și prin Los Angeles, privind o fotografie cu minunata nepoțică Genevieve… Și mă plimb, rapid, prin New York, my Love, unde, acum două ierni, faceam o fotografie, la Noul Obelisc (WOW) ridicat peste cenușa „Gemenilor”…
…Alături, un ceas de colecție, lăsat de minunatul meu tătic, care ne-a crescut, pe mine și pe surioara Mona, cu lupa de ceasornicar la ochi. Lângă ceas, tur sentimental, o fotografie cu Genevieve, Ducu și Karina (Happy Birthday, pentru mâine, 26 octombrie!Un buchet de gânduri în floare de Primăvară și de la București, scumpă noră!)…

…În fața prețioasei fotografii din La Grande Famiglia, una dintre cele mai rare disctincții pe care le-am primit! Scrie, textual, cu litere care înnobilează marmora și pe mine:
„Premiu de Excelență
Din partea Familiei
Domnului Mircea M.Ionescu,
Jurnalistul, Cronicarul sportiv, Dramaturgul, Omul”…
Mi l-a înmânat minunata nepoată Sorana Alina, fata lui Mona și Alin, doctor în științe juridice, la 31 de ani, (primul din La Grande Famiglia!), anul trecut, pe când băteam pe muchia Vieții 70 de stagiuni! Sigur că lăcrimez, când văd ce Familie sublimă am!

…Mă revăd și în Cetatea Banilor, nu alături de Fenomenul Craiova Maxima, ci, afișul o susține, la spectacolul-lectură de la Naționalul craiovean, din 10 decembrie 2014, când Mircea Cornișteanu a realizat o seară superbă cu textul meu ” America de-Acasă”, avându-l în distribuție, printre alții, pe uluitorul Ilie Gheorghe…

…Revăd World Cup ’94, prin volumul scris la cald, atunci, în fascinanta vară californiană, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, îmi salut și „Ambasadorii mei din Olimp” care și-au petrecut întâia noapte în casa mea, înconjurați de alte 28 de volume publicate (în 3 limbi) și afișe de la 32 de premiere, în 5 țări…

… Revăd Premiul pentru Cea mai bună Piesă scurtă („Bazuka lui Cehov”) de la minunatul Festival de Teatru Scurt Oradea-2016 și aștept să o văd pe scenă…
…Urc din nou in yellow cab, privind volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York” și mă bucur că, la Naționalul din Chișinău, se reiau repetițiile piesei cu același nume, după ce experimentatul regizor Petru Hadârcă a dat o fugă prin Babilon să simtă piesa la fata locului (dacă-mi spunea din timp, mergeam să-i fiu eu taxi-driver, și așa m-a prins un dor nebun de New York!)…

… Sub Statuia Libertății și cea a lui Don Quijote (de câte ori nu am fost asemănat cu ilustrul personaj al lui Cervantes!?), caietul-program de la ultima mea „Pușlama” (a 10-a!), cea de la Chișinău-Teatrul National „Satiricus-I.L.Caragiale”…

…Va dați seama ce trafic de amintiri, imagini, destinații și sentimente este Zilnic în viața mea, nu doar în căminul în care nu mă pot simți singur, chiar dacă Femeia (Femeia, femeia, cu ea să nu te pui, căci, chiar dacă-i bisericoasă, e data…Freud-ului!) a crezut că mă poate intrista prin trădarea cu un… Animal, acest om ciudat!…
… Sunt atât de fericit și bogat în micul meu Paradis!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Jurnal în singurătate (2). SCUMPA MĂRIUCA, FATA TATII DE LA DREPT…

…Gata, a trecut și Admiterea la Facultate! Emoțiile, chinul, zbuciumul, restricțiile la bucuriile tinereții au devenit Istorie. Maria, scumpa tatii domnișoară, este de azi-noapte, studentă la Facultatea de Drept din București! Va studia în aceeași clădire, lângă Operă, unde eu mi-am petrecut, la etaj, cinci ani minunați la Filosofie… Sigur, eu doream ca Măriuca mea de aur să urmeze regia de teatru! Știam eu de ce… Pe când avea 10 ani, văzând că eu trăiesc ore bune la masa de scris, că primesc premii pentru unele dintre cărțile publicate, s-a apucat să scrie și ea ceva. Mi-a arătat câteva pagini. O proză absolut fantastică! O imaginație uluitoare!… Sunt convins, și astăzi, că Maria ascunde un viitor regizor cu sclipiri nu prea întâlnite, dincolo de teribilismul generației Facebook.

…Cum, de regulă, vocea mamei (care mai e și avocată!) decide, draga tatii Măriuca este studentă la… Drept! Și sunt fericit!… Am o famile de juriști! Surioara Mona, cumnatul Alin, avocați de prestigiu, nepoata Sorana, doctor în științșe juridice, soțul ei Florin!… Bine că eu am renunțat să mai dau ultimul examen din Admiterea la Drept (aveam o notă de 9 și două de 10!), căci intrasem la Facultatea de Filosofie, preferată pentru Cursul (cu examen) de Ziaristică!… Există, negreșit, o Simfonie a Destinului…

…Sunt un tată atât de bogat sufletește!…

…Minunatul Ducu, “geniul din Est”, cum l-a gratulat, deloc gratuit, o publicație din New York, pe când avea vreo 12 ani, este Mastre în țtiința computerelor. A făcut carieră la New York, la Miami, acum în Los Angeles… Acum este și fericit Tată a două splendori de Domnișoare, iubitele mele nepoțele Genevieve și Celine!…

…Draga tatii Maria a ajuns în frumosul Paradis al studenției…

…Scumpul Mircea-Robert, mezinul de 1,92 cm., va bate și el, peste doi ani, la porțile Destinului! Aici, peste hotare, peste Ocean, cine știe?!…

…Sănătate, sublimii mei copii, și multă, multă lumină pe drumul vostru frumos prin lumea asta tot mai urâțită de politicieni… Mă mândresc cu voi! Cred în voi!… Îmi vindecați trădările, sincopele de sănătate, alinându-mi singurătatea, fie și a alergătorului de cursă lungă!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că încă mă ții în aura Fericirii!

26 iulie 2016, Bucuresti

4 IULIE, ZIUA ÎN CARE NU-MI GĂSESC LOCUL, SUFLETUL…

…ACEST 4 iULIE, ZIUA AMERICII, mi-a ștampilat sufletul pe Viață! Azi, exact în 4 lunie 1986, deci, acum 30 de ani, am găsit în mine, om cumpătat, NEBUNIA de a evada din societatea socialistă multilateral îngropată din România mea de suflet. Eu nu am fugit niciodată din România, am evadat dintr-un sistem ticălos, am ales pribegia pentru VIITORUL FECIORULUI MEU DUCU!

…Azi, aici, în România, am refăcut, oră cu oră, acel 4 iulie 1986. Nu am liniște, trec dintr-o stare în alta, sunt când Aici, când Acolo… La ora asta, când scriu, ajunsesem, cu Hotel-restaurant Dacia 1300, la hotelul Continental din Timișoara, urmând să trec granița, legal, luni 7 iulie 1986. La 11:45… Cred că tensiunea mea era undeva spre 20-22 cu cine mai știe cât. Eram o Flacără. Necunoscutul era la doi metri în fața mea, nu intuiam ce mă așteaptă, nu putea fi nimic ușor, era o altă naștere… Nu am intuit, însă, că mă așteaptă o Golgotă cumplită…

…VIITORUL LUI DUCU m-a ținut în forță morală, fără de care aș fi clacat, după primele două-trei zile de Lagăr! Eu, ziarist umblat cu Naționala, cu echipele românești de top, prin hoteluri de 5 stele ale lumii, să ajung într-un grajd, să stau cu o navetă la rând să cerșesc o farfurie cu două felii de mortadela și o leșinătură de supă, să merg pe vârfuri, prin șiroaie de urină, acolo unde trebuia să fie o toaletă, să mă culc cu un ciocan sub pernă, rugându-mă Bunului Dumnezeu să mă scol a doua zi, viu, în Lagărul din Latina, saturat și de securiști români!… Noroc că eram un cunoscut comentator de fotbal și minunații mei fani din toată România, și ei cerșetori de Libertate, rapidiști, utiști, steliști, poliști, craioveni, clujeni, sătmăreni, reșițeni, ieșeni, m-au apărat de cârtițele securiste, trimise fie să mă convingă să mă întorc acasă, fie să-mi bage o șurubelniță în cap…

,,,Azi, Ducu mi-a trimis din Los Angeles două copii din Arhiva sentimentală pe care le uitasem, legitimațiile mele de membru al Asociației Internaționale a Presei Sportive și cea de ziarist la „Sportul”. Nu le-am lăsat în Lagăr, doar le-am arătat, la primirea mea, acum, ele fac parte din Averea mea sentimentală, poate și a Familiei mele, în California… Și, ca într-un joc al dragostei și întâmplării, Ducu a găsit, tot astăzi, 4 iulie 2016, la 30 de ani de la evadarea mea, ultima mea cronică semnată în „Sportul” și anunțul lui Aristide Buhoiu, ambele apărute în „Universul” din New York, prin care lumea-ntreagă afla că am cerut azil politic! Aveam pentru ce…

…Acum, dacă aș mai avea 40 de ani și 8 luni, cred că aș evada din nou! Deși am făcut destule, în România, după repatrierea din 1999! În presă (doi ani, moderator al apreciatei emisiuni radiofonice „Fotbal, minut cu minut”; inegalabila emisiune „Idoli și Legende” de la Telesport); am publicat 5 cărți de sport, iar în teatru am ajuns la a 32-a premieră, în 5 țări; și la a 19-a carte de teatru (două au primit Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dramaturgie); am câștigat trei Concursuri Naționale de Dramaturgie; am fost 5 ani, 7 luni șii 22 de zile directorul teatrului din Giurgiu, unde am montat…numai piese autohtone, 42 la număr, căci, acolo făcusem Cetatea Dramaturgiei Românești (unic în România!), cucerind 6 premii la Festivaluri internaționale! Din păcate, trăiesc în…România, unde competența și cinstea deranjează de comă, și n-am mai putut continua Proiectul meu inedit, aplaudat, din cauza jocurilor politice pesediste, (și) la Giurgiu, și a judecății ILOGICE, absolut aberantă, a lui Ion Caramitru, care, crezând că-i ia cineva tronul de director, s-a opus ca dramaturgii să poată fi directori de teatre, călcându-i în picioare pe Caragiale, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Zaharia Stancu, Fănuș Neagu, toți ex-directori ai Naționalului bucureștean, numai literați nu și actor

…Acum, aici, de unde am evadat, acum 30 de ani, este mai rău decât acum trei decenii! Nu material, cât, mai ales, MORAL!

…În acest 4 Iulie, mai mult ca niciodată, prizonier al amintirilor, nu-mi găsesc locul, parcă nici sufletul, când îl simt chinuit sub povara întâmplărilor-limită, când cântând de fericire gândind la Familie mea…

…Happy 4-TH OF JULY, AMERICA!
…LA MULȚI ANI, SCUMPUL TATII, DUCU, ȘI MINUNATELE MELE NEPOȚELE GENEVIEVE ȘI CELINE!

Euro 2016 văzut de-Acasă (23). EXACT ACUM 30 DE ANI, PE 4 IULIE, luam Lungul drum al nopții către America!

…4 iulie 1986. Era într-o vineri. Abia se încheiase Mundialul de fotbal din Mexic. Îl “lucrasem” din redacție, la “Sportul”… În noaptea de joi spre vineri n-am prea dormit. Mașina mea Dacia 1300 era pregătită, pe trotuarul din fața blocului din Bulevardul Tineretului, pentru o lungă plecare. Un drum fără de sfârșit, de care nu știam decât eu!…

…Mă decisesem! Plec la controlul medical din Italia și cer azil politic, în Lagărul din Latina… Gândul acesta m-a mai chinuit în ultimii doi ani, chiar și la Sevilla, cu Steaua, unde știam că, fiind trimis ca ziarist, dacă rămân, voi fi condamnat la 7 ani de închisoare… De fiecare dată, când mă vizita gândul evadării, n-am găsit gramul de nebunie…

…Profesional, eram pe val, ceea ce a făcut mi mai grea decizia mea. Îmi mergea din plin la “Sportul”, la TVR și “Fotbal minut cu minut” de la Radio România Actualități… În dramaturgie, unde mi se joacau două comedii (“Adio, Pele!” la Brașov; “Aventura unei femei cuminți”, la Teatrul “Bacovia”) care mi-au adus elogii, până și în “România literară”, sub pana eminentului om de teatru Valentin Silvestru…
…Material, cele două comedii îmi aduceau lunar, numai din tantieme, cam patru salarii în plus, cel de la Sportul fiind de 3.600 lei. (O Dacia 1300 costa 70.000 lei, așa, pentru o idée!). Și, atunci, ce m-a apucat?!… Și astăzi aud glasul unei mătuși din New York, pe care nu o văzusem în viața mea, dar care, întâlnindu-se cu soția mea, Cornelia, i-a spus: “O să-l blesteme Ducu, că nu l-a scos din închisoarea asta de țară! Că și-a văzut numai de bucuriile lui!”… Ducu era unicul meu copil, pe atunci!…

…Jos, în fața blocului unde aveam un apartament cu două camere, Dacia 1300 mă aștepta plină ochi. Patru canistre goale, să le umplu la Timișoara, înainte să trec granița… Două ziare ce anunțau spectacolul meu “Aventura unei femei cuminți” programat în 10 mai 1985, cu două reprezentații la Naționalul bucureștean, ceea ce nu s-a mai întâmplat, deși se vânduseră toate biletele! Un tovarăș m-a găsit la telefon, la prânz, în ziua celor două reprezentații din turneul teatrului băcăuan, și m-a făcut albie de porci, m-a trecut prin toate organelle sexuale, cum de-mi permit să scriu că “Tovarășa nu e femeie cuminte?!”,cum zice titlul piesei, și să mă amenințe în final că nu-mi mai văd copilul, dacă voi face vâlvă în fața Teatrului Național… Ziarele acelea și un caiet program al spectacolului “Aventura unei femei cuminți” reprezentau argumentul meu pentru azil politic, căci, nu puteam uita sau ascunde că n-aș fi terminat Filosofia și nici n-aș fi lucrat în presă dacă n-aș fi intrat în rândurile membrilor de partid comunist… …Cam jumătate din portbagaj era plin cu d-ale gurii, multe sticksuri, grisine, mere, pere, brânză topită, câteva sticle cu apă minerală, trei haine de schimb… Era o Dacia 1300 pregătită să devină hotel și restaurant. Nu aveam niciun dolar de luat cu mine, doar vreo 15.000 de lei (ce să fac, afară, cu ei?!)!… Nebunie curată… Azi, cu buzunarele goale, n-aș mai cuteza la o asemenea aventură!…

…Ultima noapte acasă a fost un calvar. Am ațipit de două-trei ori, și am visat că a venit Miliția să mă ridice de acasă, să nu-mi dea voie să plec…
…La ora 5, chiaun de nesomn și de atâta furtună interioară, scăpat de zori, eram în stradă, să-mi verific mașina. Mă temeam că a umblat cineva la ea… Am urcat în apartament, la 6:30, să-mi iau rămas bun de la minunata mea soție, ea urma să meargă la slujbă, nu i-am spus nimic, deși m-a întrebat, în toiul nopții, de două ori, de ce sunt atât de agitat… Mi-am îmbrățișat și pruncul sublim, l-am sătutat, cu sughițuri, avea 10 ani și 3 luni, și nu mă părăsea o întrebare-cuțit: oare cât timp nu o să-l mai văd?!…

…Când am plecat cu mașina din fața blocului, se făcuse 7:45, nu uit ora, parcă s-a întâmplat ieri… Plângeam ca un copil. Noroc că nu m-a văzut vreun milițian, și-ar fi dat seama că nu-i în regulă ceva cu mine… M-am dus la redacție, să-mi iau rămas bun de la colegi, nea Vania Chirilă, profesorul meu, nu șeful secției reporteri speciali (unde mai era și regretatul Ion Cupen), venise joi seara din Mexic, iar în acea vineri dimineață urma să ne vedem la redacție. Mi-a adus două suveniruri de la Mundialul ‘86 și mi-a mulțumit pentru colaborarea noastră de la distanță, pe circuitul telefonic București-Ciudad de Mexico… Sufletul a început să mi se strângă, respirația să mi se îngreuneze. Mi-am impus să fiu cât mai degajat, să spun glume…
…Am comis, însă, o gafă! În ziua aceea de 4 iulie, fie și dimineața, la 8:30, eu purtam o haină lungă de piele, nou-nouță, mă gândeam la zilele reci din Lagăr!?! Costică Alexe m-a luat la mișto, “Da friguros ești, băi, MMI-ului!”… Bine că n-am cedat nervos… Ne-am luat rămas bun, urma să revin peste 25 de zile, plecam în concediu… Drumul pe scări, de la etajul 4, a fost o Golgotă. Sufletul îmi plângea…

…Am plecat la Cimitirul Sfânta Vineri să-mi iau rămas bun de la mama care m-a crescut, Emilia, îngropată de an și două luni. Și aici am comis o gafă. Am parcat mașina în fața Cimitirului, pe Calea Griviței, și am cumpărat toate florile de la țiganca din fața intrării, vreo șaizeci-optzeci de trandafiri. I-am pus toți pe mormântul mamei și m-a luat un zbucium nebun, plângeam și nu mă mai opream din tremurat! Cum să nu-mi mai văd părinții, copilul, nevasta, prietenii, colegii, cum nu o să mai merg la meciuri, pentru ziarul “Sportul” și revista “Fotbal”, pentru TVR și Radio, cum să nu mai dau pe la teatru?!… Capul îmi ardea, sângele zvâcnea în mine, ulcerul începuse să mă doară… Simțeam că nu o să rezist la acest Viitor, într-o altă viață, la unica mea condamnare din viață, Condamnarea la Libertate… “O să-l blesteme Ducu, că nu l-a scos din închisoarea asta de țară! Că și-a văzut numai de bucuriile lui!”, îmi vuiau urechile…

…Am sărutat mormântul mamei, am tras de câteva ori aer adând în mine, de parcă n-ar mai fi fost aer, mi-am șters fața, cu apă de la ciușmeaua din intrarea în Cimitir și au luat-o spre Autostrada de Pitești!… Era 4 iulie, ora 9:50, când părăseam Bucureștiul meu natal… Jocul destinului a făcut să fie Ziua Independenței Americii!…

…Vreo oră am stat la Slatina, la o coadă pentru a-mi pune benzină în mașină… Popularitatea comentatorului de fotbal m-a ajutat, și asta a venit ca o nouă durere în sufletul meu… Tot drumul aveam impresia că mă urmărește cineva. Pe la ora 22, am ajuns la Hotel Continental, în Timișoara, unde îmi rezervasem cameră pentru două nopți… Duminică 6 iulie, deși nu-mi era gândul la așa ceva și nici nu era trecut în program, am fost cu oameni de fotbal din Timișoara, la Reșița, unde, la ora 18, se juca turul unui baraj pentru promovarea în Divizia C, între Automecanica Reșița și Progresul Timișoara. Arbitra Mircică Axente, fostul atacant al UTA-ei, ne împrietenise dezastrul de la Varșovia, acel 0-8 cu Legia, la prima mea deplasare de cronicar sportiv!… Am schimbat multe vorbe, am glumit, înainte de meci, deși în sufletul meu era furtună… Timișorenii au câștigat cu 2-0, numai la meci nu mi-era mie capul, ne-am întors în noapte pe Bega… Prietenii de la “Poli” m-au ajutat, a doua zi dimineață, luni 7 iulie, să-mi umplu cu benzină, în acea perioadă de criză, de se stătea de cu noapte la cozi interminabile, rezervorul și cele patru canistre. Ba, unul m-a dus și până în vamă, să nu am probleme. Și mi-a dat un cartuș de Kent să-l înmânez vameșului iugoslav, înainte de a începe controlul în Hotelul-Restaurant-Secție Peco Dacia 1300!… Mulțumesc și acum, minunați prieteni!
…Cum să le spun oamenilor aceștia atât de atenți cu mine că eu nu mă mai întorc?! Că nu ne vom mai vedea la stadioane?! Că nu voi mai scrie o cronică și nu voi mai comenta la TV și Radio nicio partidă a lui Poli?!… Cum să nu fie jale în sufletul meu, de parcă murisem?!

…Doamne, cum am putut părăsi țara, în acea dimineață de 7 iulie 1986, pe la Stamora Moravița, pe unde mă văzusem, cu ochii visului, de atâtea ori, evadat?! Peste trei luni și jumătate urma să împlinesc 41 de ani!… Aveam să-i sărbătoresc în Lagărul de refugiați politici, muncit, umilit, ca niciodată în viața mea. Drumul spre America, spre Libertate nu urma să fie deloc ușor. Dimpotrivă!…Este făcut numai pentru oameni tari. N-am crezut niciodată că pot fi atât de rezistent! Dacă mi s-ar pune alături, acum, saci doldora de euro și dolari, n-aș mai putea repeat Experiența Lagăr și Viața de taximetrist de noapte la New York, Academia Vieții mele!… Am rezistat, însă, în Infern, Ducu e realizat, e fericit, acum, în California, am două nepoțele minunate, acolo, pe malul Pacificului… Mulțumesc, Bunule Dumnezeu! …
…Peste patru luni voi împlini 71 de ani, dar Amintirile mele de roman, născute din flăcări și țipăt de Viață mă țin tânăr în lupta cu un neașteptat de greu, nemeritat Final de partidă. În care trădările inumane m-au apăsat mai rău decât blestemul negru numit cancer, pe care îl țin încă sub bici, de 9 ani și 4 luni!
…Cum să uit vreodată Ziua de 4 Iulie?!
HAPPY BIRTHDAY, AMERICA!
…Acum 30 de ani, eram în clocotul pregătirii să evadez către America!… …Acum, după 30 de veri și o experiență pentru 30 de vieți, fericit bunic, aștept în casa pe care o părăseam, în urmă cu trei decenii, ultimul sfert de finală de la Euro 2016, Franța-Islanda!
…Sunt un om fericit, Bunule Dumnezeu!