Trei americani la București!

…Totul s-a petrecut la începutul ultimei luni din acest agitat 2009. Cu lansarea volumului „Tennessee Williams. Memorii ale unui bătrân crocodil”, carte onorată la vremea respectivă cu Premiul Pulitzer pentru Dramă. Moment cu o uvertură inedită, două dintre sonetele ilustrului dramaturg american fiind auzite, pe bandă, în interpretarea autorului! După un asemenea distins prolog, evenimentul serii la Teatrul Mic: premiera europeană a ultimei piese scrise de Tennessee Williams, în ’82, cu nouă luni înaintea morții lui stupide, la New York, sufocat de căpăcelul unui tub de medicamente! Piesa (în original „Casa care nu poate sta în picioare”, la București titrată: „Doamna noastră din Pascagoula”!?!) s-a bucurat de excelenta traducere a Ioanei Ieronim și Rodicăi Fătulescu. Această ultimă scriitură a marelui dramaturg american (la noi i s-au jucat cu succes nebun „Un tramvai numit dorință”, „Menajeria de sticlă”, „Dulcea pasăre a tinereții” etc) a fost oferită în premieră Europei, la București. De un strălucit regizor americano-român, stabilit de decenii în California, Florin Fătulescu, onorat de un evantai de premii internaționale în toată lumea și mult aplaudat, acum doi ani, tot la Teatrul Mic, cu „Jacques sau supunerea”, de Eugen Ionescu(o).

…Piesa –se spune cea mai autobiografică a autorului- oferă, cu tristețe, dar și umor, povestea a doi bătrâni, rămași singuri într-o casă roasă de amintiri și de termite. Bătrânul caută banii ascunși de soție, cu gândul la campania electorală și suișul (plătit!) pe treptele politicii, prilej care conferă textului atâta actualitate. Vizita fiului, însoțit de logodnica sa (jucată cu farmec de Valentina Popa), ca și „raitele” vecinilor (excelent Avram Birău, în rolul lui Emerson Sykes) au dezvoltat tabloul unei societăți de acum aproape patru decenii roase de nevroze, depresii și obsesiile crizei financiare (!). Cadru valabil și pentru prezentul bolnav, palpitând în acest ultim spectacol semnat de Florin Fătulescu, fin șlefuitor al detaliilor, însă atent și la mesajul oferit de întreg. Spectacolul (scenografie: Ștefan Caragiu și Liliana Cenean; muzica originală-Rodica Fătulescu, al treilea american!) a avut și peripeții: cu o lună înainte de „prima cortină”, unul dintre titulari (Sebastian Papaiani) și-a anunțat abandonul! Tot răul spre bine, pentru că Mircea Andreescu (actor remarcabil, aplaudat și în filmul „A fost sau n-a fost?” și transferat pentru acest spectacol de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov) a reușit un rol de zile mari, în compania… colegei de școală, Valeria Seciu! Interpretări memorabile pentru „colegii de ieri”, aflați în premieră, după atâtea decenii de glorie, în aceeași distribuție. După acest spectacol (cu siguranță, se va mai așeza!), minunata Valeria Seciu ne rămâne în suflet, nu doar ca „Marea doamnă a scenei românești de la Mic”, ci și „Doamna noastră din Pascagoula” (ultimul titlu ales la noi!), iar Mircea Andreescu, același astru, veșnic tânăr și ferice sub harul său divin și zăpezile curate de sub Postăvar…

Gata cu fotbalul!

…Joi, spre miez de noapte, în Ghencea înghețată, în fața unor tribune înzăpezite goale, ne-am luat adio de la fotbal! Cădere de cortină peste anul fotbalistic, cu ultimul joc al Stelei în grupa de Europa League. O steluță prăpădită (nu doar pentru acest ultim 1-1, cu Twente), ci pentru că trupa din Ghencea a fost unicul cap de serie la tragerea la sorți care a terminat pe ultimul loc în grupă, fară vreo victorie!!! Nici celelalte trei reprezentabte ale României în Europa League (CFR Cluj, Poli Timișoara și Dinamo) n-au rupt gura târgului european, fiind și ele refuzate la export, ba primele două terminând pe ultima poziție în grupele respective, chiar dacă bănățenii au încercat să spele rușinea, joi, prin victoria (2-1!) de la Zagreb, pe terenul unei trupe eliminată și ea prematur din cursă. Un fel de revanșă morală pentru rușinea 0-3 cu Dinamo croaților, în meciul tur, pe Bega!

…În decorul alb, final pentru un an cam negru pentru fotbalul românesc. Nu de alta, dar Naționala a ratat al treilea Mondial consecutiv, după cel asiatic (2002), și german (2006). Campania pentru Africa de Sud, începuă lamentabil de Pițurcă (0-3, cu Lituania, la Cluj!?!) a fost parafată de junele Răzvan Luceascu, printr-un 0-5, la Belgrad, cu Serbia, care ne-a scos fotbalul din cap. Semn că acest 2009 e de uitat!

…Excepția de la un an catastrofal pe plan internațional o reprezintă Unirea Urziceni, trupă care a reușit un merituos loc 3 în grupa de Liga Campionilor (cu FC Sevilla, Stuttgart și Rangers), care o duce în primăvara europeană, fie și în competiția de rang secund. Urziceniul, paravanul mai-marilor din fotbalul românesc, care o țin în continuare cu valoarea nemaipomenită, nemaivăzută (Sic!) a campionatului intern.

…În fotbalul românesc se vorbește în continuare. Din păcate nu se prea gândește… Iar acest negru 2009 obligă la un drag de meditație!

***

PS. Azi, la prânz, la Nyon, în Elveția, s-au tras la sorți meciurile din „16”-mile Ligii Europei. Unirea Urziceni a nimerit cu un nume mare, Liverpool, echipa antrenată de Rafa Benitez. În istoria fotbalului românesc, Liverpool mai apare în 4 confruntări de cupe europene, cu Petrolul Ploiești, Dinamo, Rapid și Steaua. Ei bine, team-ul din orașul Beatlesilor nu a pirdut decât o bătalie: 1-3, la Ploiești, în toamna lui ’66! Și, totuși, cred că e un team pe care Dan Petrescu și l-a dorit, el visând ziua și noaptea să ajungă în Albion și ca antrenor, după frumoasa carieră de jucător la Chelsea.

Revenind la Liverpool (loc 6, la ora actuală, în Premier League, la 13 puncte de liderul Chelsea), trebuie precizat că nu traversează o perioadă roz, în grupa Ligii Campionilor terminând pe poziția a 3-a: 0-2, cu Fiorentina, atât acasă, cât și în deplasare; 1-2 (acasă) și 1-1 cu Lyon; 1-0, în ambele meciuri, cu Debrecen.

Primul duel, la Liverpool, pe 18 februarie, urmând ca, pe 25 februarie, să se dispute revanșa, nu la Urziceni, ci în…Ghencea! Dacă va elimina pe Liverpool, Urziceniul va juca împotriva învingătoarei din dubla Lille-Fenerbahce. Am început să visăm!… E o mare șansă pentru fiii Bărăganului și, în special, pentru Dan Petrescu.

…Acum, în fotbalul românesc, cu Urziceni se (poate) face Primăvară…

Cioc, cioc, cioloBoc!

…Uraaaa! România a trecut de febra alegerilor! A renumărat voturi moarte, a mai suportat, câteva zile, circul electoral. Acum, însă, gata! Țara are președinte validat. Este vechiul locatar de la Cotroceni. Ales de peste 5 milioane de români. Și ținut încă cinci ani la conducerea țării de… Exil, fără de voturile căruia probabil că se reîntorcea în rada portului Constanța, să urce pe un vapor.

…Avem și premier! Tot cel vechi! Cel demis la 13 octombrie, când, premieră în cele două decenii de așa-zisă democrație, în Parlament a trecut o moțiune de cenzură!!! Azi, 17 decembrie (când, acum 20 de ani, la Timișoara și apoi în toată țara…), în 17 decembrie 2009, spuneam, la ora 10:30,  înainte să plece lângă Mica Sirenă din Copenhaga, noul-vechiul pereședinte a anunțat desemnarea noului-vechiului premier. Tandemul Băsescu-Boc (dacă vreți „B.B.”!) merge mai departe! „B.B (re)intră în acțiune”, ca să jonglez cu titlul acelei gustate comedioare de pe marele ecran cu regretatul Dem Rădulescu…

…Nimic nu s-a schimbat. Și, atunci, de ce atâta zarvă, atâta înverșunare, atâția bani aruncați pe Dâmbovița?!

La o primă vedere, totul pare o ciorbă reîncălzită. La o primă vedere, președintele nou-vechi nu pare să fi învățat ceva din greșelile trecutului, refuzând reconcilierea de care este nevoie mai ales în acest moment de Criză. Rămâne să infirme această idee.

…Avem președinte validat. Avem și premier desemnat. Până la Sărbători ni s-a promis că vom avea și un guvern. Nou sau tot ăl vechi, ușor cosmetizat?

…În presa dâmbovițeană de ieri, ambasadorul SUA la București, Mark Gilenstein, cerea politicienilor români, prin 5 puncte foarte clar exprimate, să termine cearta și să treacă la treabă. Să fi citit politicienii români, de la președinte la premier și șefi de partide „învățăturile americanilor către prostănacii noștri”, cum titra un ziar de ieri?! Să fie în stare clasa noastră politică și de lucruri serioase, dincolo de „bâlciul deșertăciunilor” din ultimele luni?!

Minunea s-a oprit în bară!

…Ultima șansă ca fotbalul românesc să nu iasă cu TOATE cele patru echipe din grupele lui Europa League era ca Dinamo să reușească, miercuri seară, sub Acropole, o victorie (cel puțin un 2-1, din moment ce în meciul tur grecii au învins la București cu 1-0!). Visând această minune, „câinii roșii” s-au îmbrăcat tot în acele tricouri galbene, cu pete negre, în care jucaseră, în toamnă, la Liberec (3-0, după 0-3 în „Groapa” de acasă!), unde au produs „miracolul”, obținând o calificare incredibilă, la penaltyuri. Numai că minunile nu se repetă la două luni. Plus că nu joacă tricourile, chiar dacă trupa antrenată de Cornel Țălnar și-a depășit, în treiferturi din meci, mediocra condiție din campionat, unde a iernat pe un jenant loc 8! Sigur, Dinamo a fost ajutată, dincolo de ambițiile ei, și de jocul modest al lui Panathinaikos, mult prea departe de sumele astronomice aruncate pe jucători cu nume, însă la final de carieră (brazilianul Hilberto, cândva campion al lumii; francezul D.Cisse-cu aproape 5 milioane de euro salariu pe sezon!). Ar mai putea fi invocat și câmpul de joc, tarla județeană în mijlocul modernului Stadion Olimpic! Degeaba au pornit „câinii galben-negri”) curajos, dând unora senzația că vor repeta minunea de la Liberec, când apăreau neașteptat de ușor ocazii, dar Alexe și M.Niculae erau sub așteptări, iar Andrei Cristea se (z)bătea singurel. Rămânea ca „mijlocul” să rezolve ecuația calificării, dar Torje și D.Kone nu excelau (cred că în linia de mijloc este locul lui Tamaș, gafeur în defensivă!). Ocazii înmulțite, după pauza albă (0-0), când, înrăit de „tușa” din actul I,  Adrian Cristea și-a amețit adversarii. Două bare (N’Doye și Tamaș), două intervenții uluitoare ale portarului elen, câteva ratări uriașe (ambii Cristea, Tamaș, M.Niculae, totul culminând, în 75′, la 0-1, cu rateul jenant al lui Cl.Niculescu, singur cu portarul la 7 metri, atacantul care irosise penalty-ul egalării din ultimul minut în meciul de la București!).

…Tot acest tabloul, cu zbuciumul susținut al „câinilor din Groapă”, are o mare lacună: omite defensiva dinamovistă, realmente o mare problemă (un argument: cele 17 goluri primite, cele mai multe din grupa cu Galatasaray, Panathinaikos și Sturm Graz). Fragilitatea apărării bucureștene se văzuse în primele minute, când, fără să forțeze, grecii au trecut ca ața prin mămăligă, Dolha și, mai ales, Moți anulând două goluri gata făcute. „Minunea” unei defensive neciuruite s-a spulberat la zece minute după pauză, când Dolha a scăpat mingea din mâini (a profitat croatul Rukavina), ca dezastrul să fie parafat în ultimele zece minute, Cisse finalizând superb două contraatacuri, în plină disperare dinamovistă de a întoarce miraculos destinul! Uitaseră că pe Zeii din Olimp, care trăgeau cu ochii la meci, nu-i seduce o echipă șchioapă…

…Și, ca nimeni să nu mai aibe dubii, peste două ceasuri, miercuri spre miez de noapte, sub ninsoarea de la Cluj, CFR-ul părea o drezină învechită în fața olandezilor de la PSV Eindhoven, învingători și sub Feleac, cu 2-0. Terminând în genunchi grupa (din care au mai făcut parte FC Copenhaga și Sparta Praga), pe ultimul loc, cu numai 3 puncte, liderul de toamnă-iarnă al campionatului intern rerpezintă dovada clară a depărtării fotbalului românesc de valoare!… N-am putut să nu zâmbesc amar, la judecata balcanică a unui comentator, care, în timpul meciului mediocru al CFR-ului Cluj (rămasă clipe bune fără minge, ascunsă de olandezi zburători!), prefigura Sărbătorile fericite ale echipei de sub Feleac, care este lider și a mai ajuns și în semifinalele Cupei României!?! Aici este marea durere. Ne mulțumim cu o coroniță de paie de pe câmpurile patriei, fără să ne deranjeze figurația în Europa! Înțelegându-ne această „filozofie a bășcăliei”, cohorta de străini adusă pe bani frumușei (și) la Cluj, s-a contaminat și ea. Și preferă „mica ciupeală” de acasă…

Trei lideri, doi refuzați în Europa!

…Luni noapte, la ora 22:19 fix, sub ger, la început de Bărăgan, a căzut cortina peste Liga I la fotbal. Un final de an încins, căci, după 48 de ani, după prima parte a campionatului, trei echipe se află în frunte cu același număr de puncte (34): CFR Cluj, Unirea Urziceni și Steaua. Două dintre aceste trupe în extaz înaintea Sărbătorilor (CFR și Steaua) au ieșit, însă, din Europa League, cu o etapă înainte să se termine și cursa internațională! Ceea ce definește suficient valoarea campionatului intern, despre care eterna „echipa de zgomote” turuie că-i cel mai tare din parcare în ultimii ani. Acasă, printre desculți, lei, pe-afară, mielușei…

…CFR Cluj. 17 meciuri, 10 victorii, 4 egaluri, 3 eșecuri, golaveraj 23-10. În „clasamentul adevărului”: +7. Campioana de acum doi ani (și câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei României) nu mai arată nici pe departe cu echipa care învingea Roma, în Cetatea Eternă, și remiza (0-0) cu vestita Chelsea Londra, sub Feleac. Trupa patronului Paszkany a schimbat antrenorii pe bandă rulantă (Andone-Trombetta-Uhrin-Conceicao-Mandorlini), amatorism ce nu putea rămâne fără urmări. Echipa nu mai are omogenitate, nici stilul ofensiv de anul trecut (nu întâmplător are cel mai slab atac din trio-ul de pe podium; al șaselea din campionat, cu 23 de goluri marcate.) Noroc cu defensiva, cea mai bună dintre cele 18 garnituri de pe prima scenă (doar 10 goluri primite). Deși trupa internațională de la Cluj (doar doi români-Panin și Gabi Mureșan-duminică, în formația de start!) a terminat cu „tricoul galben” oferit de… eșecul timișorenilor la Brașov, și deși Andreea Mandorlini abia a poposit pe malurile Someșului, prin orașul liderului de toamnă se vorbește de o nouă schimbare de antrenor! Ceea ce nu mai miră pe nimeni…

…Unirea Urziceni. 17 meciuri, 10 victorii, 4 remize, 3 înfrângeri, golaveraj: 25-13. În „clasamentul adevărului”:+10. Singurul team românesc care nu ne-a făcut de râs prin lumea bună (și încă jucând în Liga Campionilor!), Unirea urmând să joace în „primăvara europeană” a celor care n-au obținut viza pentru spectacolul de gală al granzilor. Fără strălucire, dar cu aceeași hărnicie, trupa lui Dan Petrescu a iernat pe podium. Sigur, fără de cadoul arbitrilor în penultimul meci, acel 3-2 mincinos de la Piatra Neamț, „Bursucul” și ai lui aveau două puncte mai puțin. Mă rog… Prin lumea fotbalului românesc s-a vorbit în vară că Urziceniul va capota. N-a fost așa! Acum, se vehiculează ideea plecării antrenorului Dan Petrescu în Scoția și ruinarea campioanei en-titre. Cum este vorba despre o auto-ofertă a tehnicianului nostru, și cum interesați nu se prea arată, rămâne de văzut dacă patronul Bucșaru mai are punga plină pentru primăvara internă!

…Steaua. 17 partide, 10 succese, 4 meciuri nule, 3 înfrângeri, golaveraj: 25-14. În „clasamentul adevărului”: +7. Steaua lui Gigi Becali părea c-a apus (ca și patronul!), dar a existat minunea „ultimelor secunde” în partidele cu Vasluiul, din Ghencea, și în Bănie, cu juveții craioveni, două victorii nesperate, fără de care „garnizoana” din Ghencea primea Anul Nou de pe poziția a 7-a! Poate este și norocul lui Mihai Stoichiță, antrenor inteligent, care a știut să facă pace și cu gălăgiosul Jiji și cu galeria care-l contesta după ce l-a înlocuit pe Bergodi! Cu gânduri la titlu autohton, Steaua și-a pierdut din luciul internațional și a ieșit jenant din Europa, nereușind să învingă pe nimeni în grupa sa (două eșecuri cu Fenerbahce, și trei egaluri, unul în Olanda, cu Twente, două cu… Sheriff Tiraspol!). Echipa-fanion din Ghencea s-a prezentat în toamna încheiată ca o trupă oarecare, măcinată permanent de toanele unui patron fără epoleții de general ai Stelei de aur, de la Sevilla ’86!…

…Acesta a fost podiumul de toamnă-iarnă. Despre restul echipelor, cu marea decepție Dinamo (locul 8 pe plan intern!), avem timp să mai discutăm. E atât de frumos fotbalul la gura sobei, mai ales când, la București, ninge viscolit…

Eternitatea ultimei secunde

…Suferință mare, ca să nu zic dezastru, pe semicerc! Naționala feminină de handbal a României a ieșit din cursa pentru podiumul Mondial în ultima secundă! 25-26 cu Spania înseamnă mai mult decât o înfrângere. Înseamnă un Destin. O agonie. Legiferează o eternă așteptare. De aproape o jumătate de secol așteptăm să câștigăm, aurul la Mondialul feminin. Mai exact din 1962, când, în „Potcoava” de pe stadionul „Republicii” (unde-i Casa Poporului, astăzi!), din București,  româncele își puneau aurul lumii la gât. De atunci, am tot sperat și cu handbalistele, căci băieții aveau să ne aducă uluitoarea salbă de patru titluri mondiale. Fetele, însă, n-au mai reușit. E drept, au fost foarte aproape de titlul mondial, de două ori: în ’72, în Iugoslavia, și, acum patru ani, la Sankt Petersburg. De data aceasta, handbalul românesc pornise pe Drumul Mătăsii, în umbra Marelui Zid, cu declarate gânduri de aur. Argumente le erau valoarea actualei generații, a antrenorului Radu Voina și recitalul dat, cu trei luni în urmă, la Cupa Mondială, din Danemarca, unde au spulberat tot ce-au întâlnit în cale, inclusiv Norvegia, campioana olimpică și europeană. Totul este un vis risipit, acum…

…Acum doi ani, tot la Mondiale, naționala noastră feminină de handbal spulbera Spania cu 32-19! Ultimul triumf în fața ibericelor. Ultima secundă de iluzie. Din moment ce, la ultimul European, fetele de la Madrid ne-au barat drumul spre semifinale cu un alarmant 26-18! Istoria aceasta nu părea să mai conteze în bătălia de duminică, de la Suzhou. Mai erau doar patru minute din meci și Amariei & com aveau două goluri avans. O echipă mare nu poate rata finalul unei generații în 240 de secunde. Nu mai stă la mâna ultimei secunde. Din păcate, naționala noastră feminină și-a dovedit eterna labilitate psihică…

…Talentatele fete ale competentului Radu Voina se întorc în eterna iluzie. În speranța aceea de 47 de ani devenită utopie. Această eternă ultimă secundă nu ține doar de destin. Dacă vreți, pentru simplul motiv că, acum vreo două decenii, spaniolii habar n-aveau ce-i cu „semicercul”. I-am învățat noi. Cu antrenori, cu jucători (ultimul exemplu îl reprezintă Mihaele Ciobanu, românca din  poarta Spaniei, duminică!). Astăzi, Spania ne bate (și) la handbal pe unde ne prinde. Și la fete, și la băieți! De-ar fi fost, duminică, în China, ultima noastră secundă de letargie…

…Între timp, la București, se face matematică empirică. Se renumără voturi moarte sau puncte și golaveraje, în Liga I la fotbal, unde azi, spre miez de noapte, va cădea cortina de iarnă. Nu prea mai interesează ce va fi mâine, ci numai ce este astăzi. Aceasta este băguboasa psihologie a eternei noastre ultime secunde…

La Urziceni, s-a terminat nebunia…

…Cel mai mic oraș de pe harta Ligii I la fotbal, în România, este Urziceni. Are numai 17.000 de locuitori (jumătate din capacitatea stadionului Steaua!). Acesta este orașul unde se află ultimul titlu național. La fotbal, nu la pescuit (ne)sportiv. A fost un miracol. O minune. O nebunie care a  făcut târgușorul din Bărăgan să uite, câteva clipe, zile, de viața cenușie în care e cufundat. Triumful acesta a însemnat mai curând efectul logic al seriozității decât la valorii. Un om (Bucșaru, patronul), cu bani, dar în banca lui în materie de fotbal. Un antrenor ambițios (Dan Petrescu), care nu rupsese inima târgului, nici la Rapid (unde stătuse 6 etape), nici prin Polonia, dar, ca mesager al „Generației de aur” și performer (ca jucător, of course!) la Chelsea, știa fotbalul în toate registrele lui, demonstrând-o din plin și în postura de couch. Plus un conducător (Mihai Stoica), inteligent și uns cu toate alifiile, născut la Sibiu, lansat la Galați, intrat în lumea bună la Steaua… Toți acești trei oameni (fiecare cu meritele lui!) și o mână de jucători, fie refuzați de granzi, fie necunoscuți de pe-afară, au fost reeșapați, înrolați într-un „program spartan” și duși spre o glorie nebănuită de nimeni. Campioni ai României, prezenți la masa bogaților din Liga Campionilor! Era meritul grupului-minune din Bărăgan, însă și efectul crizei „granzilor”, macinați de patroni avizi de scandal, imagine, uitând că banii nu le dădeau dreptul să-și bată joc de antrenori, schimbându-i pe bandă rulantă, iresponsabil.

…Urziceni, „locul unde nu se întâmplă nimic”, ce ne amintește de Sadoveanu, a devenit, logic, și cel mai mic oraș de la harta lui Champions League! Un loc negăsit de mulți pe hartă sau cunoscut doar ca prima benzinărie de la București plecând spre Moldova. „Unirea” cea neștiută, din Urziceniul negăsit pe hartă, a nimerit într-o grupă de calificare cu nume grele: Rangers Glasgow, FC Sevilla, Stuttgart. Practic, n-avea nicio șansă. N-au avut-o cu ei nici granzii din campionatul României. Și, totuși, anonima din Bărăgan a obținut 8 puncte. Marcând opt goluri și primind tot atâtea. Cu două victorii (și ce victorii: 4-1 la Glasgow! 1-0, în Ghencea, cu FC Sevilla!), două egaluri, cu Stuttgart și cu Rangers (ambele la București, unde a jucat, neavând stadion de Liga Campionilor!) și două eșecuri, ca o acoladă la povestea europeană a Urziceniului: 0-2, la Sevilla, în meciul de debut, 1-3, la Stuttgart, aseară!

…Între cele două eșecuri ale Unirii, mari diferențe. Primul era absolut așteptat, chiar dacă, anul trecut, la debutul ei european, trupa lui Dan Petrescu ținuse în șah pe Hamburg, pe terenul ei (0-0), cedând, însă, acasă (0-2), la Urziceni, ceea ce demonstra că numai alergătura de maratoniști și sacrificiul nu-s suficiente la nivel înalt. Mai trebuie și Valoare. Eșecul de la Stuttgart a surprins, în schimb. Pentru că un singur punct, adică un egal, i-ar fi dus pe anonimii din Băragan în primăvara Ligii Campionilor, ceea ce, de 20 de ani, n-au reușit nici Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, CFR Cluj, Timișoara etc. Dan Petrescu  și ai săi  plecaseră chiar cu mari iluzii în Germania. După 11 minute, însă, speranța se convertise dureros în dezastru, tonul dându-l… Marica, autorul primului gol. Era 3-0 pentru șvabi sau 0-3 în dreptul Urziceniului. Meciul, visul, nebunia se terminaseră atunci, în minutul 11!…

…Oricum, Unirea Urziceni rămâne în primăvara europeană. Terminând pe locul 3 în grupă, ea va juca în Europa League. Ca o răsplată pentru prestațiile ei frumoase, în această toamnă în care Steaua, CFR Cluj, Poli Timișoara (liderul la zi al campionatului) au terminat cursa cu o etapă înainte de final! A mai rămas Dinamo cu speranțe, pentru mijlocul săptămânii viitoare, când îi trebuie o victorie cu cel puțin 2-1 la Atena…

…Frumoasa aventura de Liga Campionilor a Unirii Urziceni invită la puțină meditație. Când campioana noastră este făcută șah-mat, în meciul decisiv, în 11 minute, de o echipă clasată la ora aceasta pe antepenultimul loc în campionatul german, este clar unde se află cu adevărat fotbalul românesc! Cel sufocat de scandaluri, de șmecherii, de interese personale immediate într-un jalnic „bâlci al deșertăciunilor”. La banchetul de la masa bogaților nu ajunge chiar oricine…

Exilul salvează România!

…Acum, se știe! Există date, cifrele care nu mai pot fi negate, măsluite. Urnele din țară l-au plasat pe Geoană în frunte, cu 14.738 de voturi în plus față de Băsescu! Uitând că mai există și Exilul, matur, bine informat despre „ce se întâmplă acasă, neduplicitar, acel Exil pe care, se vede, nu l-a cunoscut ca atare pe când era ambasador la Washington, Geoană a căzut prematur pradă extazului. Stârnit spre penibil de o camarilă pe cât de putredă, pe atât de diletantă! Și, duminică la 9 PM, Geoană s-a crezut președinte! Șef de stat iluzoriu de-o noapte! (Așa s-a și născut, ieri, pe Dâmbovița, bancul despre „culmea prezidențială” în România: te culci președinte și te scoli „prostănac”- cum l-a gratulat Iliescu!). La numărătoarea voturilor din Exil, însă, la București, luni dimineață, când în California oamenii mergeau la culcare, s-a constatat că Traian Băsescu are… 84.786 de voturi peste rivalul său! Într-un cuvânt, „piratul” a câștigat a doua lui cursă spre Cotroceni cu un plus de… 70.048 voturi!

…Dacă nu ar fi existat românii plecați în lumea-ntreagă, astăzi, la Cotroceni, ar fi tronat, după numai cinci ani, stafia comunismului. Au existat, însă, 115.831 de români lucizi plecați în exil, „trădătorii” de dinainte de ’89, „căpșunarii” de după ’90. Ei au întors, în „ceasul al 12-lea”, o balanță dereglată de păpușari, maeștri în diversiuni, moguli, trădători de partide (liberal, țărănesc!), bișnițari de cuvinte deveniți slugi în presa scrisă și vorbită. Fără ei, români cu adevărat liberi, astăzi aveam un președinte roșu! Schimbul de ștafetă al omului care, înainte de ’89, juca „cerculețe” cu Ceaușeștii, după ce fusese școlit la Moscova. Omul care are mâinile pline de sângele din Decembrie ’89 și de praful negru pus pe imaginea țării, în iunie ’90, când același ultim stalinist chema minerii, la Kilometrul 0 (Zero), în Piața unde „golanii” protestau împotriva comunismului! Din păcate, și acum, după 20 de ani de Libertate, de așa-zisă democrație, tristul personaj al istoriei post-decembriste visa tot la orizonturi roșii în România!  Vina nu-i a lui, ci a celor care, orbiți de putere, de mirajul „ciolanului”, l-au mai ținut în barca lor. Fără de Iliescu, cu siguranță că Geoană și ciracii lui ar fi avut ceva mai multe șanse. Pentru că Exilul (cei 31.045 care au votat PSD-ul rafistolat nu cred că fac parte cu adevărat din Exil, înțeles, mai ales, ca o stare de spirit și nu ca salvare financiară!), pentru că „Diaspora” (cum sunt numiți românii dincolo de țară),spuneam,  dar și oamenii de acasă cu veritabilă coloană vertebrală nu vor accepta în vecii vecilor molima roșie, oricum ar fi ea ambalată!

…Acum, după întâiul mare (aș spune istoric!) triumf al Exilului, învinșii și echipa lor de zgomote false au început să mârâie, să vorbească despre „fraudare” (Sic!). I-a deranjat vizibil „asul” lansat în final de… „Diasporă”. Și consideră, imbecil (sau într-o logică bolnavă!) că „nu-i bine ca românii de afară să decidă președintele României”! Vai victis!… Românii aceștia „din Diasporă”, oameni care muncesc pe brânci, ca să trăiască civilizat, dar nu uită o clipă țara natală, pentru care suferă la greu, Exilul românesc nu doar că gândește liber, dincolo de alianțe dalmațiene, dar  mai pune și umărul la supraviețuirea economiei din România.

…Panseurile cretine ale fantomelor roșii  sunt pulverizate tot de cifre: în ultimul an, „românii ăia de afară” au trimis în țara natală peste…6 (șase) miliarde de euro! Cam un sfert din împrumutul extern al României! Păpușarii, servitorii minciunii, falsificatorii, trădătorii din ultima campanie electorală a României  și-au dovedit din plin gândirea neo-comunistă și prin acest nou atac la adresa Exilului!

…Acest Exil care a salvat România de ciuma roșie clonată post-comunist, în așa-zise nuanțe moderne.

…Omagiile mele, minunat Exil românesc!

Noaptea-un președinte, dimineața-altul!

…Cea mai mizerabilă campanie electorală la care am asistat în viața mea (și am văzut destule!), cea mai scârboasă, veninoasă, ticăloasă, cea care a depășit orice limită de normalitate și de bun simț nu putea avea decât un final de Gâgă! Duminică seara, la 9 PM fix, pe toate marile canale de televiziune(mai puțin B1), trăpașul mogulilor, al vechilor-noi comuniști, turistul sub acoperire de la Moscova (în vară!), cel care promitea miere pe ulițele (mai ales) țării, ăl mai tare din parcarea unei noi alianțe șchioape, se proclama în delir noul Președinte al României! S-a deschis șampania, a urmat fluviul de mulțumiri de la cățel la purcel până la partidele trădătoare care i s-au alăturat, din nou flașneta promisiunilor selenare și compătimirea învinsului. După care a început și Carnavalul posturile de televiziune care susținuseră candidatul fără măsura logicului și respectul față de toți telespectatorii. Cântau ca o echipă de zgomote fără partitură, jubilau iresponsabil, după un sondaj (comandat?!) făcut la… ora 7 PM, deci cu două ore înaintea închiderii urnelor. Diferența dată de ISOMAR (patronat de unul dintre prietenii de taină ai trăpașului!) nu era iremontabilă (51,6%-48,4%), mai ales că alte sondaje indicau o luptă mult mai strânsă (CSOP-ul dând chiar egalitate: 50%-50%!), dar, pentru a nu ignora realitatea (nu mă refeream la postul cu același nume!) se cerea puțină maturitate politică și oleacă răbdare, de încă două ore, până la închiderea urnelor. M-am culcat, dincolo de miezul nopții bucureștene, avându-l Președinte pe trăpașul mogulilor, al baronilor de mucava, al fostei clici comuniste întărită cu trădările peneliste, peremeriste, udemeriste etc.

…Ne-am sculat, însă, în această dimineață, sub un alt Președinte! Adică, tot cel vechi. Căci, după închiderea urnelor, numărătoarea voturilor a schimbat balanța: 50,37%-49,62%! Cel care luptase „singur împotrivă tuturor” n-a mai dansat, ca acum 5 ani, n-a mai aruncat de fericire șapca lui Vosganian în mulțime, ci a sintetizat fericit, în limbajul fostului lup de mare: „Un fleac! I-am ciuruit!”… I-a ciuruit pentru că mulți români s-au detașat de avantajele personale imediate, săturați de promisiunile în limba de lemn comunistă, de dominația oligarhiilor, de trădările în lanț, de lipsa bunului simț și al respectului opiniei fiecăruia. Mulți români încă mai cred în democrație!…

…Traian Băsescu rămâne Președintele României. Sigur, el așteaptă contraofensiva învinșilor (au fost mai mulți, nu doar Geoană!), contestațiile, acuzațiile de rigoare, în același limbaj suburban în care au făcut-o și în campania electorală. Această răsturnare de Președinte peste noapte ridică o gravă temă de meditație: imaturitatea trăpașului cu mai mulți driveri! Cum el s-a repezit să se declare noul șef al statului la primul zvon venit, înainte de închiderea urnelor, mă întreb ce s-ar fi făcut, dacă staff-ul (depășit de evenimente, se vede!) i-ar fi comunicat, trăpașului-președinte,  fără probe, că pe teritoriul   țării a pătruns un inamic: ar fi pornit războiul?! Incredibilă imaturitate politică, cum fusese și vizita la un mogul, în miez de noapte, în ajunul confruntării televizate de joia trecută!

…Președintele nu s-a schimbat! Așteptăm, însă, măcar o adiere de schimbare. De fond, nu doar de alte efective refăcute prin eternele trădări românești!

…Alegerile au trecut, criza mușcă din plin din viața României!

Ultimul Circ

…Nu cred să fi existat în lume (atenție, nu doar la noi!), o campanie electorală mai murdară, mai paranoică, buboasă, jegoasă, scârboasă, precum ultima desfășurată în România. Mai exact cea dintre primul și al doilea tur de scrutin. Bătălia finală pentru ciolan între alianța „vechilor” comuniști reeșapați+ultimii trădători de idealuri (cel puțin!), pe de-o parte, și învechitul (după numai cinci ani!) alt președinte care a dezamăgit atât, în celălalt colț al ringului, ce nu-i deloc roz.. N-am să dau numele rivalilor, pentru că, în fapt, nu sunt doar doi candidați, ci infinit mai mulți (moguli, analfabeți îmbogățiți în tranziția dâmbovițeană de două decenii, cameleoni, bancheri de mucava etc), de parcă am urmări „O mie și unul de dalmațieni”. Bătălia nu se dă doar pentru ciolan, pentru alte jafuri, ci și pentru oscioare, mici umbrele de ploaie, un loc călduț sub norii Puterii care nu se mai duc de pe cerul României. Nu mai este un Duel, ci o viermuială urât mirositoare, spurcată. Săbiile cavalerilor au fost înlocuite cu bâte preistorice, moralitatea cu ticăloșia, principiile politice cu trădările în lanț (vechi de 20 de ani, de când denaturăm noțiunile de Democrație și Libertatea de expresie). Nu se mai folosesc argumente, ci lovituri sub centură și împroșcări cu noroi. Nimic nu mai este normal, candidații și cei din spatele lor par scăpați de la Spitalul 9, nu-i deranjează deloc postura… Poporul, în numele căruia se bat toți cu pumnul în piepturile cavernoase, nici nu contează, ce democrație („puterea poporului”)?!, totul e bășcălie. Sărmanul popor nu mai este mințit cu un televizor, ci cu televizoarele, cu câte o bancnotă de 10 lei (!?!), cu excursii, cuptoare cu microunde și tot felul de nemernicii pentru un vot favorabil! Nu se promite (ca peste tot în lume!) în campania electorală, se minte grosolan, se spun povești pentru handicapați, uitându-se nenorocirile, prăpastia (financiară și morală) în care au dus țara cohortele de așa-ziși politicieni de după ’89.

…În acest Bâlci al deșărtăciunilor, în care vor câștiga Păpușarii (nu le dau numele, că e prea lungă lista și n-am spațiu pentru ea!) care mânuiesc cu sfori murdare Marionete așa-zis politice, nici nu mai urmăresc televizorul cu aceleași mincinoase „n” canale (nu unul, ca pe vremuri!). Nici nu mai citesc ziarele. Mai toate maschează aceeași axiomă mizerabilă: se minte, se spurcă vârtos, se denaturează adevărurile și normele morale elementare, de ambele părți! Drept pentru care nici n-am să votez!… Când mi-am mărturisit această libertate de atitudine, un coleg de serviciu m-a taxat: „E o tâmpenie să nu votezi!”. O fi!… Dar, mai tâmpenie mi se pare să votez… Nimic! Să mă mint din nou. M-am amăgit naiv, în noiembrie ’96, că va veni Schimbarea, odată cu „Țapul” (intenționat nu dau nume!). Am plâns, atunci, de fericire, în Piața Universitații, și am decis să mă întorc în țara natală. În nici doi ani, am înțeles că am fost mințit amar. Mi-am notat dezamăgirea în piesa „New York-București, reîntoarcerea niciunde…”. Măcar am scris o piesă… Acum 5 ani, am mai visat o dată în „eterna, fascinanta Românie”. Povești, utopii din „Cetatea Soarelui”… M-a umplut de lehamite și „Piratul”, cu oamenii lui… Am scris la finele anului trecut piesa „Filozofia bășcăliei”… De ce să mai votez? Ca să mai scriu o piesă despre dezamăgire? Ca să mă mint încă și încă o dată?! Să fac pe orbul și să nu văd iarmarocul în care totul se negociază, la tarabă și se vinde pe doi bani, în care trădarea este noua monedă de schimb, într-o Românie (auto)uitată la marginea civilizației?!