Eternitatea ultimei secunde

…Suferință mare, ca să nu zic dezastru, pe semicerc! Naționala feminină de handbal a României a ieșit din cursa pentru podiumul Mondial în ultima secundă! 25-26 cu Spania înseamnă mai mult decât o înfrângere. Înseamnă un Destin. O agonie. Legiferează o eternă așteptare. De aproape o jumătate de secol așteptăm să câștigăm, aurul la Mondialul feminin. Mai exact din 1962, când, în „Potcoava” de pe stadionul „Republicii” (unde-i Casa Poporului, astăzi!), din București,  româncele își puneau aurul lumii la gât. De atunci, am tot sperat și cu handbalistele, căci băieții aveau să ne aducă uluitoarea salbă de patru titluri mondiale. Fetele, însă, n-au mai reușit. E drept, au fost foarte aproape de titlul mondial, de două ori: în ’72, în Iugoslavia, și, acum patru ani, la Sankt Petersburg. De data aceasta, handbalul românesc pornise pe Drumul Mătăsii, în umbra Marelui Zid, cu declarate gânduri de aur. Argumente le erau valoarea actualei generații, a antrenorului Radu Voina și recitalul dat, cu trei luni în urmă, la Cupa Mondială, din Danemarca, unde au spulberat tot ce-au întâlnit în cale, inclusiv Norvegia, campioana olimpică și europeană. Totul este un vis risipit, acum…

…Acum doi ani, tot la Mondiale, naționala noastră feminină de handbal spulbera Spania cu 32-19! Ultimul triumf în fața ibericelor. Ultima secundă de iluzie. Din moment ce, la ultimul European, fetele de la Madrid ne-au barat drumul spre semifinale cu un alarmant 26-18! Istoria aceasta nu părea să mai conteze în bătălia de duminică, de la Suzhou. Mai erau doar patru minute din meci și Amariei & com aveau două goluri avans. O echipă mare nu poate rata finalul unei generații în 240 de secunde. Nu mai stă la mâna ultimei secunde. Din păcate, naționala noastră feminină și-a dovedit eterna labilitate psihică…

…Talentatele fete ale competentului Radu Voina se întorc în eterna iluzie. În speranța aceea de 47 de ani devenită utopie. Această eternă ultimă secundă nu ține doar de destin. Dacă vreți, pentru simplul motiv că, acum vreo două decenii, spaniolii habar n-aveau ce-i cu „semicercul”. I-am învățat noi. Cu antrenori, cu jucători (ultimul exemplu îl reprezintă Mihaele Ciobanu, românca din  poarta Spaniei, duminică!). Astăzi, Spania ne bate (și) la handbal pe unde ne prinde. Și la fete, și la băieți! De-ar fi fost, duminică, în China, ultima noastră secundă de letargie…

…Între timp, la București, se face matematică empirică. Se renumără voturi moarte sau puncte și golaveraje, în Liga I la fotbal, unde azi, spre miez de noapte, va cădea cortina de iarnă. Nu prea mai interesează ce va fi mâine, ci numai ce este astăzi. Aceasta este băguboasa psihologie a eternei noastre ultime secunde…