Teatrul „Tudor Vianu”, coșmarul de pe „semicerc” și sprintul Timișoarei

…De joi 10 martie 2011, în lumea teatrelor românești, un nume nou, de rezonanță rară: lăcașul Thaliei din Giurgiu nu se mai numește Teatrul Valah, ci poartă o efigie în filigran scump: Teatrul „Tudor Vianu”! În sfârșit, după câteva luni bune de piedici și sofisme jenante… Dincolo de toate, mare onoare și, totodată, nobilă provocare pentru toți giurgiuvenii avizi de frumos. Teatrul de la Dunăre poartă numele unui remarcabil om de cultură născut la Giurgiu, în 27 decembrie 1897, dar cu ecou internațional. Un patron spiritual de elită, estetician de ecou european, critic și istoric literar, doctor în filosofie, eseist, poet, academician, profesor universitar, traducător, ambasador… O personalitate absolut marcantă, cunoscută și în mediile intelectuale din Viena, Berlin, Paris, Madrid, New Delhi, Londra și Roma, un corifeu al artelor (nu doar pentru lucrările de referință „Dualismul artei”, „Arta și Frumosul”, „Filosofia culturii”, monumentala „Estetică” în două volume etc.) cum și-ar dori pe frontispiciu orice instituție de cultură din țară. La început de primăvară 2011, Giurgiu irupe brusc, în lumea Thaliei, printr-un titan al culturii, despre care, mi-am dat seama abia acum, chiar și unii oameni de teatru nu știau că s-a zămislit în Cetatea din briza Dunării!…

…De ce Tudor Vianu?, m-au întrebat unii, cu sau fără maliție. Replica mea imediată, din iulie trecut, când am propus renunțarea la cuvântul „Valah”, nume frumos, însă arhaic (printre altele întâlnit și prin Târgoviște!) și fără uriașa arie de rezonanță europeană a celui ales: de ce nu Tudor Vianu până acum?! Chiar așa, în loc să ne bucurăm cu toții că numele lui Tudor Vianu se află, în sfârșit, unde merita de multă vreme, câțiva încearcă inutil să arunce umbre bolnave de fixism…

…Numindu-se „Tudor Vianu”, Teatrul din Giurgiu intră în constelația culturală românească a numelor sonore, de mare profunzime și respect. Să luăm Teatrele Naționalele din România: la București, el se numește I.L. Caragiale; Mihai Eminescu, la Timișoara; Vasile Alecsandri, la Iași; Lucian Blaga, la Cluj; Marin Sorescu, la Craiova; Radu Stanca, la Sibiu. Trecem dincolo de teatrele Naționale și citim Ioan Slavici pe firma Teatrului din Arad, George Bacovia, patronul lăcașului din Bacău, Mihai Eminescu, la Botoșani, Victor Ion Popa, la Bârlad, George Ciprian-mentorul trupei buzoiene, Constantin Nottara, are ecou în Capitală, Anton Pann, la Rm. Vâlcea, Alexandru Davila, la Pitești, Tony Bulandra, la Târgoviște, Sică Alexandrescu, la Brașov, Toma Caragiu, la Ploiești, Maria Filotti, la Brăila, Fani Tardini, la Galați, Jean Bart, la Tulcea, I.D. Sârbu, la Petroșani, Elvira Godeanu, la Tg.Jiu etc.

…Ce legătură are Tudor Vianu cu teatrul?, au ridicat câțiva din umeri a nedumerire (oare numai atât?!). La drept vorbind, o interogație născută din ignoranță. Căci răspunsul la o asemenea eventuală nedumerire înseamnă o axiomă: marele literat a semnat, printre altele, multe scrieri despre teatru și a scos volumul „Arta actorului” (în 1932), ghidul estetic al atâtor generații de slujitori ai Thaliei. A mai fost și director al Teatrului Național din București, în 1945, înainte să fie numit ambasador al României la Belgrad. Și a mai tradus sublim nu doar din Goethe, Cervantes, Voltaire, Stendhal, ci și din… Shakespeare! Doar trecând, fugar, peste uluitoarea carte de vizită a lui Tudor Vianu ne dăm seama că, realmente, giurgiuvenii sunt privilegiați ai sorții să aibe ca patron spiritual o asemenea personalitate.

…Tudor Vianu, nume de rezonanță în cultura națională și europeană, onorează, dar și obligă foarte mult Teatrul din Giurgiu. Viață lungă, sub un Arc de triumf și lumină, Teatru „Tudor Vianu”!…

***

…În teatrul sportului românesc, un week-end de coșmar. Rugbyștii au pierdut și în Georgia, lucru firesc, de fapt, după incredibilul eșec din Portugalia! „Stejarii” de altădată au devenit simple păpădii care nu mai sperie pe nimeni… Culmea e că un diriguitor al Federației Române de Rugby nu se rușina de eșecul din Georgia, ci se minuna cât au investit gruzinii în jocul cu balonul oval!…

…Tsunami devastator pe „semicerc”, duminică: naționala masculină de handbal a României a fost învinsă, halucinant, dar autentic, la două goluri diferență, în sala din Constanța, de… Lituania!?! În timp ce campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, după ce a schimbat peste noapte celebra antrenorea daneză care n-a dansat decât…o lună (!?!) sub Capela vâlceană, s-a făcut de basme pe terenul lui Buducnost, cedând la o diferență lamentabilă de… 12 (douăsprezece) goluri!!! Și, așa, vâlcencele, care visau Liga Campionilor, au ieșit prematur din grupe! Semn că și în cetatea handbalului feminin autohton conducătorii sunt cei care au săpat groapa, tot schimbând antrenorii… La așa meci, așa comentariu TV. Cu 9 minute înainte de final, când gazdele aveau 10 (zece) goluri avans, o voce feminină, crăpând de patriotism ieftin, a lansat în eter o perlă a la Gâgă: „Să sperăm măcar într-un egal”?!?

***

…Campionatul național de fotbal (mai mult vorbit decât jucat!) s-a tensionat după eșecul (0-1) de sâmbătă, al liderului la Tg.Mureș, unde Oțelul a fost ruginit, nu glumă, dezamăgind crunt. În timp ce Poli Timișoara, sprintând spre titlu, s-a distrat, acasă, cu juveții lui Mititelu, administrând Craiovei un 4-0 (de tot plânsul pentru olteni), care a dus Banatul la două puncte de „tricoul galben”… Cât despre Rapid și Dinamo, două dintre jucăriile stricate, ele au ieșit din cursa pentru lauri, după remiza alb-cenușie din Giulești… „Echipa de zgomote” din Ghencea a început să anunțe, din nou, câștigarea titlului (cum de nu și a Ligii campionilor?!), după victoria de debut a noului antrenor Sorin Cârțu (în locul demisului Lăcătuș), un 1-0, cu Brăneștii, la Buzău, printr-un gol din ofsaid!… Duminică neagră și pentru Gică Hagi, la timona lui Galatasaray, el pierzând din nou, acum, 2-3 la Ankara, după ce a condus la pauză… Incredibil eșecul lui Mircea Lucescu, noul călău al Romei, care, duminică, în campionatul Ucrainei, a ieșit învins (0-1), cu Șahtiorul lui european de pe terenul modestei Karpatî Lvov!… Mie nu-mi iese din cap, însă, coșmarul de pe „semicercul” nostru cândva de aur, astăzi de plumb năclăit…

Oțelul și fiarele vechi

…Am urmărit (la televizor, of course!), cu atenție, cele două meciuri care au ținut capul de afiș al rundei 20 din prima ligă românească (la fotbal, doar nu la popice!). Așa, ca pentru primele impresii la început de primăvară, mi-am pierdut timpul cu disputa din briza Dunării și cu derby-ul Westului, de sub Feleac…

…Oțelul a învins, cu 1-0 (0-0), un mărfar care sâmbătă a avut nume de Rapid, însă n-a prea strălucit. Trupa lui Dorinel e harnică, disciplinată, iar fără vedete s-a articulat pe principiul nespectaculos, dar sănătos „Toți pentru unul, unul pentru toți”. Echipa de la Dunăre a rămas lider cu 5 (cinci) puncte avans, dar trei dintre ele reintră în discuții aprinse prin culise, unde se țese rejucarea partidei cu Pandurii, câștigată de moldoveni, cu 3-0, la „masa verde”, pentru neachitarea de către gorjeni a unei vechi restanțe față de „câinii roșii” de la Dinamo, pe care băieții lui Grigoraș i-au pus cu botul pe labe, după surprinzătorul 2-2 (1-1), de vineri seară, dar nu la „Masa Tăcerii” din Tg. Jiu, ci chiar în „Groapa” din Șos. Ștefan cel Mare!… Sincer să fiu, m-ar bucura întâiul titlu la Galați, ceea ce în mediocritatea campionatului nostru ar aduce o neșteptată pată de culoare (ar fi și primul titlu în Moldova!), însă trupa de la Dunăre nu prea arată forța de joc și cea morală care să mă facă să pariez că va câștiga campionatul. M-aș bucura ca viitorul să mă contrazică…

***

…Am vizionat și bătălia de la Cluj, între campioana să en-titre, CFR-ul internațional (slăbit vizibil prin vânzarea lui Culio și Traore!), și „Poli” Timișoara, singura echipă neînvinsă la noi după 20 de etape (doar FC Porto-după 22 de meciuri, FC Copenhaga-19 partide și bulgarii de la Litex Loveci-17 jocuri n-au cunoscut eșecul în Europa!). Bănățenii au câștigat cu 2-1 (1-1), dar cu marele ajutor al circarului cu fluier, Marcel Avram, băiatul lu’ tata-tușierul de duzină ajuns ciudat șeful arbitrilor. Dictând anapoda două penalty-uri, câte unul de fiecare parte, în prima repriză, zurbagiul cu fluier nu l-a acordat (în favoarea gazdelor!), în actul II, pe singurul care se vedea și dintr-un avion rablagit Antonov, ba, mai mult, l-a și eliminat pe Bastos cel faultat în careu, căutând într-o imaginară simulare alibi-ul pentru incompetența lui de fluieraș propulsat de „pile”. Dincolo de rezultat, victoria contestată a timișorenilor, Poli mi s-a părut echipa cea mai puternică din campionatul nostru la ora actuală, în stare, cred, să continue, peste decenii, isprăvile „Chinezului” (6 la număr) și „Ripensiei” (4) care au dus de 10 (zece) ori titlul național pe Bega, ultima dată în 1938!

***

…Am scris, ba am declarat și într-o emisiune TV de la finele anului trecut, că titlul de toamnă (neoficial, firește) poposit la Galați reprezintă un triumf al seriozității și muncii în echipă. Dar, în același timp, el se datorează și mediocrității granzilor din Liga lui Mitică, măcinați de interminabile miticisme. Speriați de evadarea gălățenilor, la jumătatea cursei, la 5 (cinci) puncte avans, și având în minte și miracolul din Bărăgan (campioana Unirea Urziceni, de acum doi ani!), favoriții fără argumente la titlu au început să dea cu pietre în „tricoul galben”, evidențiind (deși nu mai era cazul) tradiționala răutate românească. Gigi Becali avea să se declare satisfăcut de o eventuală criză financiară la Galați, Porumboiu să considere „blat ordinar” victoria Oțelului, la „masa verde”, cu Pandurii (de parcă echipa din Tg. Jiu, cu ștreangul de gât, avea vreun interes să-și tragă singură scaunul de sub picioare!?!), iar, mai nou, sâmbătă seara, Marian Iancu, boss-ul bănățenilor, să-l atace la baionetă pe președintele liderului, Marius Stan, acuzându-l, cu ton fariseic, că a făcut parte din „cooperativa” de ieri și că a vrut să ajungă primarul Galațiului! Sunt sigur că toate aceste atacuri concentrate, venite din partea celor de sub liderul de toamnă-iarnă, nu urmăresc decât atragerea gălățenilor în baia de lături, în mocirla în care se bălăcăresc de ani buni cei care bagă bani cu vagoanele în echipele lor, însă tot pierd campionatul. Ba în dauna CFR-ului (care, lăudabil, nu a intrat în „bâlciul deșertăciunilor”, nici după furtul de sâmbătă seara!), ba a „refuzaților” din Urziceni. Dacă Marius Stan, Dorinel Munteanu și vreuna dintre harnicile furnici de la Dunăre vor intra într-un asemenea joc pervers și păgubos, atunci, mă tem că, în numai câteva etape, Oțelul cu luciu azi va trece rapid în rândul fiarelor vechi…

***

…Dacă Oțelul a câștigat la „masa verde”, cu 3-0, meciul cu Pandurii, Steaua a pierdut, cu 0-3, meciul din Ghencea, în fața Brașovului, duminică seara. La… „masa albă”, căci a nins ca-n filme. Ceea ce ar putea fi un argument ca Gigi Becali să ceară rejucarea partidei! Că, doar, de atâta zăpadă, Burdujan, Brandan și ceilalți figuranți din Ghencea n-au văzut tactica celor de sub Tâmpa, iar Tătărușanu n-a putut zări primele două goluri de antologie ale brașovenilor!… Cât despre patronul Gigi Becali, umilit de nu-și mai amintește de când n-a mai pățit așa rușine, de-a plecat de la meci după super-golul lui Cristescu, la 0-1, ce să mai spui?! Doar că e primul europarlamentar care declară presei: „Sunt un dobitoc”! Eu nu cred asta. Mă gândesc doar că Dumnezeu nu doarme. Am scris acest lucru imediat după ce latifundiarul se bucura, hăhăind, că, din cauza crizei financiare, Oțelul va deveni fier vechi. Uite c-a devenit steluța lui de jucărie…

Radu Beligan și Florin Piersic, „Oaspeți de Legendă”!

…În ultimele două săptămâni, de Ziua Îndrăgostiților-varianta occidentală care a îmbolnăvit și România (firește Valetine’s Day!)- și de 1 Martie, Teatrul Valah (ce așteaptă ultima viză să devină Teatrul „Tudor Vianu”!) a oferit giurgiuvenilor două daruri de preț…

…Mai întâi, într-o sală gemând de lume îndrăgostită de Legendă, regalul susținut superb de Maestrul Radu Beligan, cu piesa „Egoistul”, de francezul Jean Anouilh, regizată de remarcabilul om de teatru, totodată și un spectacol în care Actorul de 92 de ani nu a părăsit o clipă scena în cele două ore de joc! Artist (nu doar actor!) de geniu care o clipă nu a avut nevoie de sufleur, deși textul s-a dovedit mare și deloc facil! O perfectă lecție de teatru pentru spectatorii avizi de artă adevărată, însă și pentru mulți actori tineri care refuză să învețe texte infinit mai ușoare, care cad repede pradă cabotinismului, șușanelei și, nu o dată, gâfâie după o jumătate de oră de joc…

***

…A urmat, apoi, „Mărțișorul” oferit de Florin Piersic, cu „Străini în noapte”, de francezul Eric Assous, piesă tradusă și regizată de Radu Beligan. Spectacol cu o „uvertură” unică, cred, în lumea teatrului. Pentru că înaintea unei reprezentații de două ceasuri și de mare ardere internă (excelentă și Medeea Marinescu, Maria Mirabela din filmul care a fericit atâtea generații de copii!), Florin Piersic a susținut, timp de 20 de minute, unul dintre recitalurile lui inegalabile zămislite pe moment din marea lui dragoste față de spectatori. Apoi, spectacolul, tulburător, cu un veșnic tânăr Florin Piersic la cei 75 de ani împliniți în 27 ianuarie. Ca, după ce a ieșit din Niagara de aplauze și curcubeul de flori, să mai petreacă alte 50 de minute, în Cafeneaua Artiștilor (unde ținuse și Maestrul Radu Beligan o sublimă conferința de presă!), cu o parte din admiratori și ziariști. Alt show inegalabil, urmat de „repriza” de autografe, de vreun sfert de oră, când miezul nopții bătea la porțile Giurgiului. Noaptea magică Florin Piersic nu se încheiase. Chiar dacă era obosit, iar a doua zi urma să se scoale cu noaptea pe umeri, a acceptat invitația unui prieten de-al teatrului giurgiuvean (nu doar al fotbalului!), Pompi Boboc, la o fugară masă de pește. Alt recital de colecție, cu amintiri de preț, depănate fascinant în stilul inegalabil al lui „Margelatu”! Trecuse mai bine de o oră spre miercuri, când luam împreună drumul Bucureștiului. Auzind cât de greu mă descurc cu banii la teatrul giurgiuvean, mitul filmului și teatrului din România mi-a promis că va veni, în primăvară, la Giurgiu, să susțină, gratis, un recital de suflet. Un spectacol unic din prietenie pentru mine!… O onorantă prietenie începută, cu aproape două decenii în urmă, la New York, la hramul Bisericii Sf. Dumitru, când inegalabilul, inconfundabilul Florin Piersic i s-a adresat unui popă din prezidiu: „Părinte, mata nu prea ai moacă de preot!”. Eram pe sub mese, știind că Florin Piersic pusese un incredibil diagnostic, celui despre care mulți dintre românii din umbra Zgârie Norilor știam că are grade ascunse, Dumnezeu să-l odihnească. A urmat, apoi, un recital formidabil, memorabil al Marelui Actor Florin Piersic. Am scris fascinat o pagină de ziar în „Lumea Noastră” despre acea încântătoare seară românească de Frumos la New York. Și Mitul Florin Piersic n-a uitat!… Nu am cuvinte să mulțumesc, Maestre!

***

…Așteptând cu emoții aparte întâlnirea din briza Dunării, cu cei doi trimiși ai Zeilor să ne facă nouă, pământenilor, viața mai frumoasă, într-o noapte albă de teatru, m-a fulgerat ideea să onorez cele două prezențe de colecție sentimentală de la Giurgiu cu un Trofeu intitulat „Oaspeți de Legendă”. N-aș fi crezut că el va avea un asemenea ecou. Emoționat, Maestrul Radu Beligan a sărutat Trafeul, pe scenă, de două ori, iar Florin Piersic, întâiul actor român căruia i s-a făcut o stea pe Walk of Fame, din Piața Timpului, la București, m-a îmbrățișat pe scenă și și-a manisfestat bucuria zicând: „O să merg cu Trofeul acesta la televiziuni să crape unii de ciudă!”

***

…Ieri dimineață, o tânără ziaristă din Giurgiu m-a întrebat cum mi-a venit ideea cu Trofeul? Cum să vină?! Gândind, poate, cu sufletul, să răsplătesc cu un mic semn marea onoare pe care Radu Beligan și Florin Piersic au făcut-o minunaților spectatori și Teatrului de la Dunăre. În vremuri aflate sub nori grei, Giurgiu s-a răsfățat sub soarele Legendei…

***

…Stau de câteva zile și nu-mi pot explica un fenomen. În timp ce oamenii s-au agitat să facă rost de bilete, de un loc și pe jos la cele două regaluri artistice, niciun (adică zero!) actor din localitate nu a fost la sală!?! Poate aveți dumneavoastră vreo explicație…

„Arta de a fi hoț”

…La mijlocul lui august trecut, am decis să pornesc un Studio experimental la Teatrul giurgiuvean, unde autori români să-și regizeze propriile texte. Am ales ca debutul să-l facem cu o actriță care mai și scrie, iar piesei care se chema banal „Grenada” i-am dat ca titlu de afiș „Arta de a fi hoț”. Toate bune și frumoase, autoarea încântată de noul titlu, entuziasmul era în floare. Trei săptămâni repetiții la București, cu numai doi actori giurgiuveni (din 4 stabiliți!), dar, imediat, un pogon de mofturi ale actriței-autoare-regizoare în perspectivă și cereri aberante (200 metri de țevi și 140 de coturi pentru decorul dintr-o…cameră!?!), deloc întâmplătoare. Toate bine ticluite, căci, nu-i așa, Giurgiu, aflat la doi pași de casă, îi puțea respectivei, uitând că un regizor de top mondial, Alexander Hausvater, a stat ceva timp în Valea Plângerii, în clădirea teatrului din Petroșani, să monteze o piesă, iar actorul de top Marius Bodochi, de la Naționalul bucureștean, a petrecut câteva zile la Dunăre, pentru premiera piesei „Feeling” de Doru Moțoc. Ceea ce am anticipat după primele mofturi, s-a adeverit: piesa nu a mai deschis Studioul experimental la Giurgiu, în schimb a urcat recent (cu banalul titlu inițial!) pe scena unui teatru bucureștean, regizată de…autoare!?! Asta-i povestea cu „Arta de a fi hoț”… Cine-i respectiva? Habar n-am!… Pentru mine nu mai există, după cele trei săptămâni, când a subtilizat ideea Studioului experimental, speranțe și eforturi de la teatrul giurgiuvean. „Mea culpa” față de acei regizori, actori, cronicari dramatici și autori care m-au pus în temă că respectiva n-are caracter. Toată viața învățăm…

***

…În garnizoană, la Steaua, nu-i voie să se mai audă nicio goarnă, scriam mai ieri pe blogul sportvox.ro. Civilii din Ghencea, care se vor generali pricepuți la toate, au decretat peste noapte un soi „silenzio stampa” cu accent dâmbovițean. Chiar dacă Legenda Duckadam nu știa și nici nu împărtășește (ca și Emerich Ienei, arhitectul de la Sevilla!) o asemenea aberație, nu se admite nicio investigație. La drept vorbind, la câte „idei revoluționare” s-au desprins din amicalele de iarnă ale Stelei (ca și ale lui Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova și echipa națională!), o tăcere generală (de sus în jos și invers) ar fi o atitudine de bun simț. Dar ce este serios în fotbalul nostru, copie fidelă a politicii autohtone?

…Silenzio, silenzio, însă numai pentru „căței”, căci „dulăii” fac în continuare mare gălăgie, cum prea bine se știe. Becali Gigi nu mai prididește cu răutățile și ideile „savante” pe la la tv-uri, MM-ul, decis să ducă greul, își eclipsează inteligența răbufnind comic, căci, prin tăcerea asta italiană, n-ar vrea decât să bage presa-n boală, ca să o vadă târându-i-se la picioare! (Sic!). Confundă bișnițarii de cuvinte și senzații ieftine cu ziariștii verticali, care vor mai schimba sute de licurici, navetiști și mucaliți, magnați sau președinți care suduie printre dinți.

…De o „silenzio stampa” serioasă ar fi nevoie urgentă în fotbalul românesc (ca și în politichia dâmbovițeană!) în primul rând la nivelul conducătorilor. Ei au făcut din sportul-rege doar un fotbal-vorbit, într-un bâlci al deșertăciunilor…

***

…Viitura de arestări de la vămile României ar putea atinge și fotbalul românesc opinează câteva „voci”. În fotbalul nostru de trei parale, corupția e de mult în floare, milioanele negre se-nvârt cu lopata, în timp ce eșecurile se înmulțesc umilitor. Sincer să fiu, cred că scenariul de la vămi s-a scris de multă vreme în soccerul dâmbovițean. Au fost sacrificați câțiva pioni, nebunii, călăreții, regii și reginele sfidează în continuare legea! Trăim, doar, în România, unde minciuna nu se declară la vamă…

Să vină Burkina Faso!

…Naționala noastră de fotbal și-a încheiat perioada de pregătire (de iarnă), ceea ce pentru unii a echivalat cu o vacanță în Insula Afroditei. Numai că, în Cipru, selecționata divizionară (și nicidecum Naționala!) alesă de Răzvan Lucescu și cârpită cu doi-trei jucători de pe-afară n-a etalat deloc un joc frumos. Dimpotrivă… Atât cu ucrainenii, cât și cu naivii ciprioți, aleșii Juniorului ne-au plictisit, ba ne-au și dat dureri de cap. Sigur, ambele dispute s-au încheiat la egalitate, 2-2 cu băieții de la Kiev, 1-1 cu trupa gazdă, penalty-urile întristându-i pe „tricolorii” noștri în prima bătălie, loviturile de la 11 metri făcându-i bucuroși, după ce Râpă a dres busuiocul cu ciprioții. Ca de fiecare dată, „a fost un turneu util”, cum a declarat (evident satisfăcut!) și selecționerul din această iarnă. Numai că privind în perspectivă și în paralel cu splendoarea-n iarbă de la Paris (Franța-Brazilia 1-0, gol Benzema, după o bijuterie de fază!), începem să tremurăm cu gândul că Golgota noastră spre un turneu final (Euro 2012) începe în 26 martie la Sarajevo. Or, dacă am început să ne facem griji și la o partidă cu bosniacii, atunci e ceva putred în fotbalul nostru. Toamna deziluziilor noastre nu prea anunță vânt de primăvară, iar acele jenante 1-1 cu Albania, la Piatra Neamț, și 0-0 în Belarus, pot deveni… reușite!

…Orgolioși de când ne știm, avem, mai nou, un dinte și împotriva FIFA-ei, care ne-a dosit pe un loc 56 în clasamentul de la finele lui 2010, sub Gabon și Burkina Faso! Păi, să vină, domnilor, burkinezii ăia să le arătăm ce putem noi, ce fotbal știm, doar nu pierdurăm, săptămâna asta, în Cipru!…

…Pierdurăm, în schimb, la rugby, rușinos, penibil, 17-24 în Portugalia (!?!) scor care egalează în umilință doar înfrângerea handbaliștilor în fața novicilor algerieni, la Mondialul suedez. Semne rele la finele lui 2010, semne grele-n suferință la debutul lui 2011!

***

…Scenariu identic,cu rele și grele, și dincolo de sport. O viitură pe la majoritatea vămilor din țară a ținut afișul săptămânii, demonstrând axioma pe care o știm de multă vreme: geme țara de corupți, și în centru și pe…margini, și, acolo, sus, și jos! Arestări ca-n filme, cu elicoptere și dube cu geamuri fumurii, cu mascați și destui căscați pe micile ecrane, dar, cu un „the end” anticipat: vor fi sacrificați doi-trei pioni. Nebunii și regii (sau reginele!) vor perfecționa în continuare corupția-n floare!

***

…Chiar dacă nu ne putem compara cu Hollywood-ul, avem și noi, de câteva zile, un „Walk of Fame”. În așa-zisa Piața Timpului, lângă Magazinul Cocor, la un pas de Piața Unirii, două Stele pe asfalt: Florin Piersic, imortalizat săptămâna trecută, și Victor Rebengiuc, de ieri, când a împlinit 78 de ani! La mulți ani, Maestre!… Am fost la evenimentul de ieri, de la ora 14, minunată idee a Teatrului Metropolis, și m-a întristat numărul redus al artiștilor prezenți. Doar Mariana Mihuț, soția ilustrului sărbătorit, Margareta Pâslaru, doi-trei actori tineri, necunoscuți marelui public, dar o ploaie de ziariști. Unii cu întrebări penibile, ca eșecul handbaliștilor… Sau al rugbyștilor. Sau al fotbaliștilor… Sau al raziilor de la vămile țării…

Sportul, ca şi societatea românească!

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…

Brucan s-a înșelat! Se pensionează Guvernul?

…La ora actuală, România se află nu doar sub un nou viscol alb, ci, mai ales, sub unul de nemulțumiri. Nemaiștiind cum să-și acopere incompetența și apăra „afacerile de partid”, (a se citi fărădelegile prin care mulți și-au ridicat imperii financiare pătate!), membrii actualului Guvern și-au pus în cap să ducă poporul român în disperare. Știu că lumea-ntreagă se află în criză financiară. La noi, însă, marea criză este morală. O bestială criză politică, de conducere…

…S-au scumpit nebun alimentele, medicamentele, căldura, lumina, benzina a sărit un prag istoric. În timp ce salariile se tot duc la vale. Șmecherii guvernamentali au luat cu japca, în vară, 25% din salariile bugetarilor, au disponibilizat (adică au pus pe drumuri!) sute de mii de oameni, promițând că lefurile vor reveni la normal pe 1 ianuarie 2011. Numai că, mincinoși fără rușine, groparii poporului român nu dau înapoi decât 15% din cei 25% furați, dar nu din suma inițială, ci… din ce-a rămas după jecmăneala cu un sfert din salarii!?! Celor mulți și nevoiași nu le mai rămâne decât să facă foamea. O grevă a foamei la nivelul întregii țări!… Să trăiască în beznă și frig, de parcă atâtea generații n-ar fi crescut fără lumină, la pâlpâitul lumânării, in adevărate igluuri, cam o jumătate de veac…

…După ce s-au „ieftinit” salariile, a venit rândul pensiilor. E zarvă mare-n țară pe această teamă. Oamenii au muncit o viață, au plătit statului cota de pensie decenii bune, dar asta nu contează pentru adormiții din Palatul Înfrângerii!… Juriștii susțin că „pensia reprezintă un drept patrimonial”, însă pseudo-Guvernul de astăzi face pe surdul, procedând ilegal. Tare aș vrea să văd samsarii actualului guvern scoși la pensie peste noapte!… Ar fi, poate, unica rază de iluzie pentru milioanele de români împovărați de cel mai urât guvern… Oricum, la Strasboourg și Haga se anunță un exod de nemulțumiți români… Căci protestele din țară, ale conducătorilor auto și militarilor (deocamdată!), nu par a fi luate în seamă nici la Cotroceni, nici la curtea piticului iresponsabil…

…Sofismul Puterii de azi susține teoria sacrificiului în numele unui viitor nemaipomenit. Parcă-l auzi pe Ceaușescu motivând plata datoriilor externe, în timp ce poporul n-avea căldură, lumină, mâncare, televizor. Acum, există o ciupercărie de canale TV, insă circul de la televizor (care a mințit un popor!) nu mai interesează pe nimeni.

…Într-un interviu de vineri, din „Jurnalul Național”, minunatul actor Marius Manole declara cu mâhnire: „Nu văd nici o ieșire din impas. Nu acum cel puțin. Brucan s-a înșelat când a spus 20 de ani. Poate că ne mai trebuie încă 30″!… Personal, nu văd nicio cale de ieșire. În ultima mea piesă, la care trudesc, un personaj declară la un moment dat: „Singura perspectivă a României pare groapa”! Aș vrea să nu fiu profet în propria mea țară ajunsă cu ștreangul de gât…

…În acest context cumplit, pe cine să mai intereseze că Naționala masculină de handbal a României a fost umilită la Mondialul suedez, pierzând în fața Algeriei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Handbalul masculin românesc, care are patru titluri mondiale în palmares, a ajuns nu de râsul curcilor, ci de jalea lumii! Ca și Naționala de fotbal, ajunsă pe istoricul loc 56 în clasamentul FIFA, sub Gabon, Burkina Faso. Alt fâs al prezentului românesc…

Așa conducători, așa sportivi!…

Circ, pitic, Messi, Mutu, Comedie, Maestrul Beligan, „Rinocerii” (de ieri și de azi)

…Romanii ziceau, cu o psihologie bine ticluită, „pâine și circ”. Românii zic, astăzi, numai Circ. Pâinea s-a cam dus!… Criză, mon cher, politică, morală și materială… Accize umflate, de-a sărit litrul de benzină (atomică?!) peste 5 (cinci!) lei, de vor galopa prețurile la alimente, și așa criminale… Un amic, Zozo, mi-a trimis, astăzi, în iarnă grea, un SMS semnificativ: „Stop indiferenței! Protestul de la benzinării trebuie să continue! În zilele de 17, 18 și 19 ianuarie nu mai alimentați în nicio benzinărie! Mergem cu mijloace de transport în comun, cu bicicletele sau pe jos. Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare de patronii multimiliardari ai industriei petroliere și să-i facem să vadă ce înseamnă să piardă bani!”… Oare?!… Unii nu mai merg cu mașinile lor din cauza benzinei, alții neavând bani să achite asigurările pipărate rău și ele de la 1 ianuarie. Cumplit început de an!… Numai piticul de la Palatul Înfrângerii delirează că vremurile cu covrigi în coadă bat la ușa românilor! Cinismul e în floare, în România, de e vară, de e iarnă…

…Cum românul nu mai are măcar pâine din belșug, i s-a rezervat doar circul. Bâlciul deșerteciunilor… Zilnic, în Parlament, Senat, pe micile ecrane, pe marea pânză cenușie a țării. Dar lumea nu prea mai zâmbește măcar amar. De privești strada, metrolul, autobuzele, tramvaiele, magazinele, școlile, universitățile, șoselele, spitalele, România pare o țară înghețată și la propriu și la figurat. Doar în palatele baronilor de bucava ai prezentului arde un foc cinic. În timp ce, pe la porți, prin gări și trenuri înghețate, pe drumuri înzăpezite, pe străzi dormind sub polei gros, prin spitale din epoca de piatră, tot mai mulți strigă disperați: „Arde-v-ar focul!”…

…Deloc întâmplător, n-am intrat în Schengen! Conform unor scenarii comuniste, câțiva slugoi ai Puterii bâiguie că alții sunt de vină! Uităm că trăim într-o țară în care totul se mituiește, în care justiția dansează în funcție de ce muzică i se cântă. Sătulă de circul românesc, Europa s-a plictisit să ne tot arate cartonașul galben. Am fost eliminați din zona celor care vor să meargă sănătos înainte…

…Încotro se îndreaptă România anului 2011? Cine se încumetă să răspundă, în afara Cotroceniului și Palatului Înfrângerii?

***

…Dincolo de Circul politic care a dus țara în abis, românul de rând mai caută să se refugieze în fotbal. Numai că nici aici nu prea se mai găsesc bucurii. Fotbalul românesc, ajuns sub… Burkina Fasso (!?!) este condus și el, în general, de dalmațieni contaminați politic. Într-o țară coruptă până în măduva existenței, fotbalul nu putea face excepție. Viermuiește și el în non-valoare și scandaluri zilnice. Într-un iarmaroc ce nu mai interesează pe mulți. Destui microbiști de ieri nici nu mai știu ce se mai întâmplă pe la echipele, cândva, de suflet. Mi se pare una dintre marile tristeți din aceste vremuri…

…Circar de pagina întâi, Mutu rămâne un talent pus în echipament de derbedeu. S-a făcut de basme, cu drogurile, în Anglia, a mutilat un barman la Constanța, altul la Florența, a fugit la un chef de la Națională, după un 0-5 de pomină, la Belgrad, acum i-a enervat rău de tot și pe italienii de la Fiorentina care i-au întins o mână la greu. Pentru mine, Mutu rămâne un zurbagiu netratabil, pe care și cei anturajul intim l-au ajutat să calce repetat în străchini. Chiar și acum, când Mircea Sandu leagă salvarea Naționalei de prezența lui Mutu. Nașule, Everestul nu se mai poate urca cu umbra lui Mutu la Firenze…

***

…În fotbalul mare, luni 10 ianuarie, Gala Balonului de Aur FIFA, la prima ediție. Premieră, pentru că s-a unificat „Balonul de aur”, acordat de decenii de revista „France Footbal”, care a creat Trofeul, cu premiul „Fotbalistul anului” acordat de FIFA. Mă rog, dacă tot se reunifică, în boxul profesionist, Centurile, de ce n-ar face-o și Blatter-bla-bla-bla, boss-ul fotbalului mondial. Întâiul „Balon de Aur FIFA” a revenit, așteptat, argentinianului Lionel Messi, de la Barcelona, care anul trecut cucerise ambele trofee!… La antrenori, The best a fost desemnat portughezul Jose Mourinho, pentru titlul, cupa și Liga Campionilor cucerite cu Inter Milano. Personal, oricât îl stimez pe Murinho, cred că a fost anul lui Vicente del Bosque, care a reușit marea „bombă” la Mondialul sud-african, cucerind titlul mondial cu Spania! Cu Naționala iberică, nu cu o selecționată multinațională cum este Interul. Acum, ca să fiu puțin malițios, bine că Mourinho a primit distincția la începutul lui 2011. Nu de alta, dar 2010 s-a încheiat pentru el cu acel 0-5 al Realului (antrenat de portughez!) în fața Barcelonei, scor după care Mourinho n-ar fi trebuit să iasă câteva săptămâni din casă…

***

…Sub balconul Thaliei, o Gală a Legendelor, la 5 ianuarie. Zi când Teatrul de Comedie a împlinit 50 de ani! Acum o jumătate de secol, maestrul Radu Beligan ctitorea, în timp record, Teatrul de Comedie, acolo unde românii au văzut, în ‘64, cum arată „Rinocerii”. Întâiul spectacol (din 5 ianuarie 1961) a fost „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. De atunci, 152 de premiere, cu toată floarea cea vestită a teatrului românesc, actori și regizori, unii dintre ei prezenți la aniversarea jumătății de secol. Toate cele 152 de premiere, într-un încântător volum „Teatrul de Comedie 50 de ani”. Felicitări lui George Mihăiță și Corinei Constantinescu pentru această carte minunată, care nu poate lipsi din biblioteca oricărui iubitor de teatru.

…Din păcate, multe dintre stelele care au înnobilat scena de la Comedie n-au participat la Gala Legendelor decât prin proiecții. Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Gărdescu, Giurumia, Cornel Vulpe, Pălădescu, Băltărețu, Silviu Stănculescu și alții urcaseră în Nemurire…

Ion Băieșu și „Dresorul lui Casanova”!

…Rog „prietenii” (cei ghilimetați, of course!) să nu jubileze prematur! Știu foarte bine că piesa lui Ion Băieșu se numește „Dresoarea de fantome”. Asta cu „Dresorul lui Casanova” îmi aparține și dă titlul ultimului meu volum, apărut acum patru zile! Și, atunci, se pot întreba unii, ce legătură are Casanova cu regretatul Guță Băieșu, născut Ion Mihalache (cum l-a chemat pe președintele PNȚ dinainte de 1945, fapt pentru care unul dintre umoriștii de calibru ai României a trebuit să-și caute un pseudonim, altfel, adio semnătură!)?!

…”Ion Băieșu” este Premiul pe care l-am primit, vinerea trecută, la prânz, la Casa Universitarilor din București, în cadrul Galei Naționale de Umor „Păcală”, înmânat de un rege al comediei noastre, ilustrul regizor Geo Saizescu, nu doar părintele cinefil al lui Păcală, dar fermentul Societății Umoristice cu același nume. Premiu onorant, într-o gală cu foarte multe stele, vinerea ce-a trecut numărându-se printre laureați nume grele. Regizoarea Elisabeta Bostan, actrițele Oana Pelea, Medeea Marinescu, Tora Vasilescu, actorii Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Vasile Muraru, regizorul Felix Alexa, scriitorii Mircea Radu Iacoban, Gelu Negrea și alte personalități din cultura română. Premiul acesta, acordat ca dramaturg și romancier, se vrea și „o caldă încurajare la preluarea conducerii Teatrului Valah din Giurgiu, a cărei renaștere o așteptăm bucurie”, cum scrie provocator pe Diploma care a însoțit onoranta distincție. Cele șase premiere în cinci luni și jumătate de când a început frumoasa mea aventură giurgiuveană, toate cu piese românești, cred că anunță renașterea așteptată de oameni de valoare ai culturii autohtone. Le mulțumesc pentru Premiu și, în special, pentru încrederea în…Renaștere!

…Ion Băieșu reprezintă unul dintre oamenii care mi-au marcat primii ani în gazetăria sportivă. Maestrul avea o tabletă sportivă săptămânală la ziarul „Munca”, unde colaboram din anul II de studenție. Într-o zi, ne-am întâlnit întâmplător în biroul Secretarului general de redacție, Mircea Rizac. Aflând cine sunt, Guță Băieșu m-a felicitat și a rostit câteva cuvinte care m-au lăsat fără replică: „Te citesc cu drag, tinere! Imi place cum scrii!”. Laudele Maestrului m-au ridicat brusc în ochii redacției și mi-au dat o nebănuită combustie sufletească.

…În 1970, Ion Băieșu a fost trimisul ziarului „Munca” la Mondialul mexican de fotbal. Pe atunci, nu existau minunile tehnicii de astăzi în transmiterea unei cronici de la fața locului, de peste mări și țări. O legătură telefonică se aștepta și câte o jumătate de zi, mai ales cu Guadalajara. Într-o duminică, pur și simplu nu s-a putut lua legătura cu trimisul special. La prima convorbire cu Ion Băieșu, el a decis că, dacă mai avem un asemenea ghinion, să scriu eu cronica. Ceea ce s-a întâmplat de două ori, dar conducerea redacției nu m-a semnat pe mine, ci pe „trimisul nostru special”! Faptul m-a deranjat puțin, însă m-a și onorat, mai ales că, la întoarcerea delegației de la Guadalajara, Guță Băieșu m-a felicitat pentru cum am prezentat Mundialul aztec. De atunci, am simțit cum Maestrul îmi acordă prietenia sa…

…Urma să ne întâlnim, ultima oară, la New York, în perioada când venise la fiica sa, în New Jersey, după ce vorbisem de câteva ori la telefon. Eu am plecat două săptămâni în Italia. La întoarcere, din păcate, întâlnirea cu Maestrul n-a mai putut avea loc. Ion Băieșu se ridicase în nemurirea literaturii române, lăsându-ne nu doar cunoscutele „Tanța și Costel” și „Preșul”, care au aruncat în aer audiența TVR-ului și a Teatrului de Comedie, dar și piese de referință („În căutarea sensului pierdut”, pusă-n scenă, la Petroșani, cu mare har, de regizorul Florin Fătulescu, cu Șerban Ionescu într-un rol; „Chițimia”, „Dresoarea de fantome”, „Fantomiada”), romanul „Balanța” și multe altele.

…”Premiul Ion Băieșu” stă, de vineri 17 decembrie, în biblioteca mea, alături de cărțile Maestrului, și a scos din sertarele memoriei sentimentale atâtea amintiri dragi cu fermecătorul om și scriitor…

***

Coperta fata Dresorul lui Casanova…”Dresorul lui Casanova” reprezintă a 16-a carte scrisă de mine. A noua de teatru (dintre care ultimele șapte consecutive sunt dedicate Thaliei). Volumul, apărut în Editura Play, conține trei piese: „Colecționarul de elefanți”, „Dresorul lui Casanova” și „Leopardul Mistreț” -textul puțin șlefuit al piesei care, în luna mai din acest an, a câștigat Marele Premiu la Concursul de comedie românească-festCo 2010. Sigur, mă bucur mult că am găsit timp scot și acest volum, între drumurile mele giurgiuvene. Aștept, însă, ca măcar una dintre cele trei piese să vadă lumina scenei. Nu la Giurgiu, cum se așteaptă mulți…

…Lansarea oficială a volumului o voi face la Muzeul Literaturii Române și la Teatrul din Giurgiu, după Sfintele Sărbători. Până atunci, despre această ultimă carte a mea, prezint cuvintele onorante apărute pe ultima copertă a volumului, sub semnătura reputatului om de teatru Ion Cocora:

Neliniștit, bântuit de interogații, în permanentă nevoie de confruntare cu sine și cu alții, Mircea M. Ionescu este un om al priorităților, căci orice săvârșește consideră că presupune ardere deplină. Între acestea însă teatrul reprezintă, cred,”boala de origine divină”! E prezent continuu în sălile de spectacol, îl entuziasmează reușitele, îl mâhnesc neîmplinirile, dar dacă e teatru nu contează în cele din urmă nimic. Participă din mai mult sau mai puțin comodul său fotoliu cu sufletul și mintea. De la sala de spectacol, de la manifestări sportive, de la emisiuni tv și zilnice „ofuri” ale vieții, căci pe toate le abordează cu o seriozitate extremă, nici nu știu când mai găsește răgaz să stea la masa de scris. Important e că stă și scrie în draci. Scrie câte două-trei piese pe an. Numai la tradiționalul concurs al Teatrului de Comedie, ediția 2010 -devenit grație lui George Mihăiță și a colaboratorilor săi un reper pentru dramaturgia de gen-, a ambționat să ia „ochii” cu două piese. Și a reușit. Leopardul Mistreț a primit Premiul cel Mare. Este vorba, după opinia mea, de un text-surpriză. O garanție sigură pentru o reprezentație de valoare. Cine nu mă crede, iaztă, are fericitul prilej sa-l citească.