Categorie: „Jurnal” pe sărite

Să fim realiști: nu jucăm nimic, am învins pe nimeni!

…Senzație sub Pietricica!… Istorie!… Se rescrie noua ordine mondială!… Uraaaaaaaaaaaa, România a câștigat!

…După seceta de nouă luni și câteva zile, trupeții „patriotului” Răzvan n-au mai căzut pe tobogan și au învins la două goluri diferență, după ce am fost conduși de inegalabila selecționată de ospătari, bucătari, funcționari și toate breslele mici-burgheze ale fotbalului amator. Degeaba au cerut nepatrioții plăieși pietreni demisia civilizatului junior Lucescu, exact când necunoscuții din Benelux ne-au prins în reflux și au deschis scorul, el, „băiatul tatii”-vorba lui Rednic, este un băftos, altfel Mutu n-ar fi reușit o „dublă”, FIFA n-ar pregăti eliminarea bosniacilor, mai rămâne să fie găsit dopat „cocoșul galic”. Răzvănel are dreptate, putem bate pe oricine (pe umăr, la cap etc.), poate câștigăm chiar titlul continental, mai știți, că, doar, la fotbalul vorbit suntem campioni mondiali!… Ce dacă naivii de la Cântarea Luxemburgului au marcat primul lor gol din aceste preliminarii în poarta română și nu se știe dacă se vor mai întâlni cu o asemenea performanță istorică?! Ce dacă Joachim și anonimii de lux(em)burghezi au mai ratat câteva ocazii rare, bătându-și joc de câțiva comici vestiți ai gazonului chemați sub tricolor?! Naționala sofisticată a lui R.L. (n-am zis SRL!) a bătut cu 3-1 (1-0) pe cineva, nu contează pe cine, victorie mare, nene, este prima victorie în preliminariile acestea! Ai noștrii ca brazii, dacă nu cumva ca merele pădurețe, au marcat trei goluri (două Mutu, unul Zicu), au făcut cinci puncte, mai sunt trei până la Belarus și Albania, Bosnia nu mai contează, avem moral de telenovele, câștigăm grupa, jucăm finala, de ce să nu delirăm până la capăt?!…

…Am învins chinuit unul dintre „piticii” Europei și imediat au și început câțiva să delireze iarăși: „România s-a salvat!”, „Avem șanse!”, mai ales că „Acum toate meciurile se joacă acasă”, cum grăi juniorul, zâmbindu-și în barbă, după „perioada foarte bună din final”, când (chiar n-a văzut mini-lucescul?!) amatorii luxemburghezi terminaseră „benzina”! Selecționerul a uitat, se vede, că acasă, pe terenul din Piatra Neamț, n-am scos decât un 1-1 cu Albania!… Și, atunci, de la ce ne-am salvat, de la rușinea, umilința primei reprize?! De la imaginea unei jucării stricate, fără baterii, fără idei și determinare, cum a arătat, (și) marți noapte, pseudo-naționala, salvată de Mutu, și ajutată de o defensivă luxemburgheză de novici, nu de… artiști ai apărării cum i-a prezentat pompos și gratuit selecționerul?!

…Să fim realiști, nu pleziriști! Nu jucăm nimic! N-avem valoare! Cu această echipă nu putem învinge decât Luxemburgul -și, așa, cu mult chin și emoții! Restul, parole, parole, răutăți de… ziariști, de oameni cărora le lipsește patriotismul (nu patrihoțismul?!), de arbitrii potrivnici, cum a turuit antrenorul în ajunul acestui derby al codașelor grupei! Numai că, dincolo de ironia amară care mă încearcă după acest fals 3-1 cu nimeni, îmi dau seama că Răzvan și ai lui au plecat la luptă doar cu o biată praștie, nu cu rachete… Patriot.

…După 3-1 cu anonimii de luxemburghezi (egali cu feroezi, andorrezi!), la Naționala română, ca și în alte zone ale societății noastre, agonia se prelungește. Semn că operația decisivă nu va avea loc curând, iar bolnavul poate intra în comă…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Zenica, zero echipă, umbra lui Mutu, demisia lui Răzvan?

…Nu am crezut o clipă că vom pierde meciul de la Zenica. Tribunele violente nu puteau câștiga ele, îmi ziceam, mai aveau nevoie și de o echipă, ori Bosnia părea o trupă de luptă, însă e în deranj mare când avea minge în propriul careu și fără prea multe idei în atac. Nu mi-am făcut, însă, iluzii că vom face o partidă care să ne mai scoată din groapa iluziilor arse, mai ales că nu a intrat în teren Chivu, accidentat. Cum să crezi în renașterea Naționalei și, implicit, a fotbalului românesc, când selecționerul folosește criterii bizare de titularizare, preferând șomeri ca Florescu (refuzat până și de o divizionară secundă din Rusia!?!), Tamaș (rezervă la WBA, vinovat la golul lui Ibisevici) și Deac, dar ținând pe bancă un Stancu, Zicu, Cociș sau Gardoș?

…După prima jumătate de oră, în care ne-am chinuit cu furia oarbă a bosniacilor, a venit o centrare a lui Raț, fericit deviată de un apărător al gazdelor până la Marica, în mijlocul careului, și vârful refuzat de Stuttgart, setos de răzbunare, abia aștepta momentul: stop elegant și șut plasat, imparabil. 1-0 pentru tricolorii noștri, la primul șut pe poartă! Din păcate, golul acesta frumos, dar nu de antologie, a declanșat un veritabil delir verbal al comentatorilor partidei: „execuție magnifică”, „Zidane al României”, „rezultat minunat” (Sic!!!) care spre finalul primei reprize a devenit „un rezultat foarte, foarte bun”!?! Vă imaginați că metaforele n-ar mai exista în momentul când vom învinge Franța, numai că așa ceva nu se va produce în viitorul imediat cu o asemenea reprezentativă… Delirul microfonului avea să continue și după pauză, jenant, din moment ce, în umbra lui Mutu la Zenica, debila Naționala a neinspiratului Lucescu-junior era pur și simplu măturată de iureșul bosniac. A venit egalarea, din min. 62 (Ibisevici), după un penalty neacordat gazdelor, la hențul în careu al lui Goian (min.50), după ratările în cascadă ale băieților lui Susici și intervențiile salutare ale lui Pantelimon, ghinionul lui Torje, la unica noastră fază de atac (min. 54)… Căzută și fizic și moral, naționala noastră de duzină a făcut figurație spre final și, logic, a venit și golul unei rușini, cel marcat de Dzeko (min. 83), care a primit mingea cadou, la doi pași de istorie, de la mediocrul Ropotan, la încă un corner (12-1 raportul pentru gazde)! Deși pseudo-naționala noastră era o rușine, o umbră, o trupă de băieți talentați care s-au jucat cu speranțele unui întreg popor, auzeam incredibil că „Goian este eroul României în această seară”! Halal eroi… Fotbalul nostru vorbit ne-a distrus și de această dată! O dovadă este și declarația la cald a lui Răzvan Lucescu după această rușinoasă, umilitoare înfrângere: „O primă repriză în care am stat foarte bine. La pauză a fost un 1-0 meritat! După pauză, am pierdut pe două faze fixe”. Incredibil! Să nu reți că în prima repriză statistica a fost net de partea gazdelor: 9-2 la șuturi (4-1 pe spațiul porții); cornere: 6-0?! Iar că, după pauză, meciul a curs pe sens unic, spre poarta lui Pantelimon?!… Dacă nu ai văzut aceste lucruri, nu-ți rămâne ca antrenor decât să-ți arzi carnetul de antrenor, cum a zis, tot la cald, Arpad Paszkany, patronul lui CFR Cluj!

…La Zenica, acum 9 ani, naționala de tineret a României, antrenată de Ilie Dumitrescu, a pierdut cu 1-2! În acest 26 martie 2011, a pierdut și Naționala mare a României, tot cu 1-2 (1-0), întâia dată în istorie! Răzvan Lucescu n-a mai avut noroc! Poate că este norocul de pe urmă al fotbalului românesc. Logic ar trebui să urmeze demisia lui Răzvan, băiatul lui Lucescu, căci, s-a dus și calificarea asta după numai patru meciuri (0 victorii, 2 egaluri-cu Albania și Belarus, 2 înfrângeri, 0-2 cu Franța, 1-2, la Zenica), iar noi n-am mai câștigat de 9 (nouă) luni un meci. Doar că numai cu demisia selecționerului nu se rezolvă fondul problemei. Fotbalul românesc are nevoie de o schimbare fundamentală de sistem. Altfel, aceleași măști…

…Un ziar de azi titra pe prima pagină: „Meciul unei generații”. Încă o generație risipită… A unui fotbal bolnav, de iarmaroc, fără Valoare! Gemând, în schimb, de șmecheri și șmecherii…

*O variantă a acestui material a apărut și pe blogul Sportvox.ro

Generația pierde tot!

…A trecut atât de repede, de superficial Victoria lui Bute, falnicul nostrum campion mondial la profesioniști, căci, vorba cuiva, nici nu merităm asemenea bucurii. Țara-ntreagă arde acum de…meciul de fotbal cu Bosnia, în preliminariile lui Euro 2012, din Polonia și Ucraina (despre care Platini regretă că i-a acordat organizarea turneului final!). Acum, la drept vorbind, dacă ne-au bătut, mai zilele trecute, pe semicerc, lituanienii, care se jucau cu cercul pe vremea când handbaliștii noștri adunau 4 (patru) titluri mondiale, e firesc să ne temem de micuța reprezentativă bosniacă. Dar, dacă am ajuns să ne tremure nădragii în (sau și în?) fotbal pentru un meci cu Bosnia, nu mai este comic, e tragic, tragic până la umilință. Ne temem de o echipă ambițioasă foc însă, vai, oarecare ca valoare! Cu gândul la meciul oarecare (altădată!) de sâmbătă seara, de la Sarajevo, diriguitorii fotbalului nostru chipurile nu mai au liniște, prezentând adversarul la superlativ, asta, calculate, pentru că, dacă, Doamne ferește, iese rău, să nu fie vina noastră fără scuze, ci meritul băieților lui Susici. Ceea ce uită „echipa de zgomote” false de la FRF, LPF etc., este că extrema nebună de ne-a dat trei goluri în acel 4-6 de infarct de pe Ghencea, cu falnicii plavi pe care i-am supus în meciul tur, din mai ‘77, cu 2-0, la Zagreb, Safet Susici cel iute de picior, ziceam, nu mai joacă! E doar antrenor, ceea ce înseamnă cu totul altceva, avem exemple câte vrem, Hagi fiind chiar ultimul dintre ele… Alții, preocupați nevoie mare de destinul fotbalului românesc, uită că tot în preliminarii europene, acum nouă ani, trupa generalului Iordănescu (trupă, nu bieți pifani!) făcea instrucție cu harnicii, însă naivii bosniaci, oprindu-se, după numai douăzeci de minute de joc, la 3-0 (3-0), Chivu, Dorinel Munteanu și Ionel Ganea dansând dezinvolt sub ploaia de septembrie, chiar pe terenul de sub cuibul de cruci albe (vreo 20.000!) din Sarajevo… Ca, în retur, la Craiova, în vară olteană, să fie ceva mai greu, doar 2-0 (0-0), cu golurile lui Mutu și Ganea… Acum, însă, meciul a devenit crucial, cardinal, epocal etc. Și nu pentru că adversarul ar rupe nori, ci pentru că naționala noastră e vai și amar de ea. A iernat în coada grupei de șase echipe, cu numai două puncte din trei dueluri, singura fără victorie, ca și „lanterna” Luxemburg! Jalnic present pentru fotbalul nostru (ca șI pentru handbal, rugby etc.), efect logic al haosului din întreaga noastră societate în care se zbate și „sportul-rege”. Cu doar două remize în contul actualelor preliminarii (1-1, cu Albania, la Piatra Neamț; 0-0 cu Belarus, în deplasare, și un 0-2, la Paris, acestea pentru reîmprospătarea memoriei!), discutabila trupă a mult discutatului Lucescu-junior a ajuns să se sperie de umbre, de zborul pufului de păpădie devenit balaur în imaginația unora. Culmea este că anonimul Ropotan, adus și el de prin mediocritatea campionatulelor estice, a dat măsura actualei stări de spirit, a tuturor inepțiilor auzite în ultimele zile, decretând la una dintre conferințele de presă: „Dubla cu Bosnia și Luxemburg reprezintă meciurile unei generații”!?! Dacă generația aceasta are ca reper să învingă și ea pe cineva, pe bosniaci și luxemburghezi (rimă și pentru feroezi, andorrezi!) e tragicomic! E încă o generație ratată! Culmea e că, de mai bine de un deceniu, tot ni se spune dinspree FRF, LPF etc., că a apărut o generație nemaipomenită, nemaivăzută, care dispare, însă, imediat pe tabela de marcaj. Dovadă clară că de la „generația de aur” -sintagmă care i-a nevrozat pe Mutu, Chivu și alte nume așa-zise grele- fotbalul românesc este un castel de nisip, cu gâze care se cred vulturi pe piscuri cu zăpezile de altădată…

…Personal, cred că, în pofida tuturor inepțiilor în cascadă din ultima vreme, Naționala aceasta discutabilă (cârpită cu Mutu!) va învinge din nou la Sarajevo. Culmea ironiei ar fi ca, la 1 aprilie, să aflăm (ca un adevăr, nu o păcăleală!) că am învins degeaba, din cauza excluderii „nemaipomenitei” echipe a Braziliei, pardon Bosniei, din toate competițiile. Eii, da, dar ne rămâne Luxemburgul de client. E vorba, doar, de meciul încă unei generații-pierde-tot…

*O formă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Teatrul „Tudor Vianu”, coșmarul de pe „semicerc” și sprintul Timișoarei

…De joi 10 martie 2011, în lumea teatrelor românești, un nume nou, de rezonanță rară: lăcașul Thaliei din Giurgiu nu se mai numește Teatrul Valah, ci poartă o efigie în filigran scump: Teatrul „Tudor Vianu”! În sfârșit, după câteva luni bune de piedici și sofisme jenante… Dincolo de toate, mare onoare și, totodată, nobilă provocare pentru toți giurgiuvenii avizi de frumos. Teatrul de la Dunăre poartă numele unui remarcabil om de cultură născut la Giurgiu, în 27 decembrie 1897, dar cu ecou internațional. Un patron spiritual de elită, estetician de ecou european, critic și istoric literar, doctor în filosofie, eseist, poet, academician, profesor universitar, traducător, ambasador… O personalitate absolut marcantă, cunoscută și în mediile intelectuale din Viena, Berlin, Paris, Madrid, New Delhi, Londra și Roma, un corifeu al artelor (nu doar pentru lucrările de referință „Dualismul artei”, „Arta și Frumosul”, „Filosofia culturii”, monumentala „Estetică” în două volume etc.) cum și-ar dori pe frontispiciu orice instituție de cultură din țară. La început de primăvară 2011, Giurgiu irupe brusc, în lumea Thaliei, printr-un titan al culturii, despre care, mi-am dat seama abia acum, chiar și unii oameni de teatru nu știau că s-a zămislit în Cetatea din briza Dunării!…

…De ce Tudor Vianu?, m-au întrebat unii, cu sau fără maliție. Replica mea imediată, din iulie trecut, când am propus renunțarea la cuvântul „Valah”, nume frumos, însă arhaic (printre altele întâlnit și prin Târgoviște!) și fără uriașa arie de rezonanță europeană a celui ales: de ce nu Tudor Vianu până acum?! Chiar așa, în loc să ne bucurăm cu toții că numele lui Tudor Vianu se află, în sfârșit, unde merita de multă vreme, câțiva încearcă inutil să arunce umbre bolnave de fixism…

…Numindu-se „Tudor Vianu”, Teatrul din Giurgiu intră în constelația culturală românească a numelor sonore, de mare profunzime și respect. Să luăm Teatrele Naționalele din România: la București, el se numește I.L. Caragiale; Mihai Eminescu, la Timișoara; Vasile Alecsandri, la Iași; Lucian Blaga, la Cluj; Marin Sorescu, la Craiova; Radu Stanca, la Sibiu. Trecem dincolo de teatrele Naționale și citim Ioan Slavici pe firma Teatrului din Arad, George Bacovia, patronul lăcașului din Bacău, Mihai Eminescu, la Botoșani, Victor Ion Popa, la Bârlad, George Ciprian-mentorul trupei buzoiene, Constantin Nottara, are ecou în Capitală, Anton Pann, la Rm. Vâlcea, Alexandru Davila, la Pitești, Tony Bulandra, la Târgoviște, Sică Alexandrescu, la Brașov, Toma Caragiu, la Ploiești, Maria Filotti, la Brăila, Fani Tardini, la Galați, Jean Bart, la Tulcea, I.D. Sârbu, la Petroșani, Elvira Godeanu, la Tg.Jiu etc.

…Ce legătură are Tudor Vianu cu teatrul?, au ridicat câțiva din umeri a nedumerire (oare numai atât?!). La drept vorbind, o interogație născută din ignoranță. Căci răspunsul la o asemenea eventuală nedumerire înseamnă o axiomă: marele literat a semnat, printre altele, multe scrieri despre teatru și a scos volumul „Arta actorului” (în 1932), ghidul estetic al atâtor generații de slujitori ai Thaliei. A mai fost și director al Teatrului Național din București, în 1945, înainte să fie numit ambasador al României la Belgrad. Și a mai tradus sublim nu doar din Goethe, Cervantes, Voltaire, Stendhal, ci și din… Shakespeare! Doar trecând, fugar, peste uluitoarea carte de vizită a lui Tudor Vianu ne dăm seama că, realmente, giurgiuvenii sunt privilegiați ai sorții să aibe ca patron spiritual o asemenea personalitate.

…Tudor Vianu, nume de rezonanță în cultura națională și europeană, onorează, dar și obligă foarte mult Teatrul din Giurgiu. Viață lungă, sub un Arc de triumf și lumină, Teatru „Tudor Vianu”!…

***

…În teatrul sportului românesc, un week-end de coșmar. Rugbyștii au pierdut și în Georgia, lucru firesc, de fapt, după incredibilul eșec din Portugalia! „Stejarii” de altădată au devenit simple păpădii care nu mai sperie pe nimeni… Culmea e că un diriguitor al Federației Române de Rugby nu se rușina de eșecul din Georgia, ci se minuna cât au investit gruzinii în jocul cu balonul oval!…

…Tsunami devastator pe „semicerc”, duminică: naționala masculină de handbal a României a fost învinsă, halucinant, dar autentic, la două goluri diferență, în sala din Constanța, de… Lituania!?! În timp ce campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, după ce a schimbat peste noapte celebra antrenorea daneză care n-a dansat decât…o lună (!?!) sub Capela vâlceană, s-a făcut de basme pe terenul lui Buducnost, cedând la o diferență lamentabilă de… 12 (douăsprezece) goluri!!! Și, așa, vâlcencele, care visau Liga Campionilor, au ieșit prematur din grupe! Semn că și în cetatea handbalului feminin autohton conducătorii sunt cei care au săpat groapa, tot schimbând antrenorii… La așa meci, așa comentariu TV. Cu 9 minute înainte de final, când gazdele aveau 10 (zece) goluri avans, o voce feminină, crăpând de patriotism ieftin, a lansat în eter o perlă a la Gâgă: „Să sperăm măcar într-un egal”?!?

***

…Campionatul național de fotbal (mai mult vorbit decât jucat!) s-a tensionat după eșecul (0-1) de sâmbătă, al liderului la Tg.Mureș, unde Oțelul a fost ruginit, nu glumă, dezamăgind crunt. În timp ce Poli Timișoara, sprintând spre titlu, s-a distrat, acasă, cu juveții lui Mititelu, administrând Craiovei un 4-0 (de tot plânsul pentru olteni), care a dus Banatul la două puncte de „tricoul galben”… Cât despre Rapid și Dinamo, două dintre jucăriile stricate, ele au ieșit din cursa pentru lauri, după remiza alb-cenușie din Giulești… „Echipa de zgomote” din Ghencea a început să anunțe, din nou, câștigarea titlului (cum de nu și a Ligii campionilor?!), după victoria de debut a noului antrenor Sorin Cârțu (în locul demisului Lăcătuș), un 1-0, cu Brăneștii, la Buzău, printr-un gol din ofsaid!… Duminică neagră și pentru Gică Hagi, la timona lui Galatasaray, el pierzând din nou, acum, 2-3 la Ankara, după ce a condus la pauză… Incredibil eșecul lui Mircea Lucescu, noul călău al Romei, care, duminică, în campionatul Ucrainei, a ieșit învins (0-1), cu Șahtiorul lui european de pe terenul modestei Karpatî Lvov!… Mie nu-mi iese din cap, însă, coșmarul de pe „semicercul” nostru cândva de aur, astăzi de plumb năclăit…

Oțelul și fiarele vechi

…Am urmărit (la televizor, of course!), cu atenție, cele două meciuri care au ținut capul de afiș al rundei 20 din prima ligă românească (la fotbal, doar nu la popice!). Așa, ca pentru primele impresii la început de primăvară, mi-am pierdut timpul cu disputa din briza Dunării și cu derby-ul Westului, de sub Feleac…

…Oțelul a învins, cu 1-0 (0-0), un mărfar care sâmbătă a avut nume de Rapid, însă n-a prea strălucit. Trupa lui Dorinel e harnică, disciplinată, iar fără vedete s-a articulat pe principiul nespectaculos, dar sănătos „Toți pentru unul, unul pentru toți”. Echipa de la Dunăre a rămas lider cu 5 (cinci) puncte avans, dar trei dintre ele reintră în discuții aprinse prin culise, unde se țese rejucarea partidei cu Pandurii, câștigată de moldoveni, cu 3-0, la „masa verde”, pentru neachitarea de către gorjeni a unei vechi restanțe față de „câinii roșii” de la Dinamo, pe care băieții lui Grigoraș i-au pus cu botul pe labe, după surprinzătorul 2-2 (1-1), de vineri seară, dar nu la „Masa Tăcerii” din Tg. Jiu, ci chiar în „Groapa” din Șos. Ștefan cel Mare!… Sincer să fiu, m-ar bucura întâiul titlu la Galați, ceea ce în mediocritatea campionatului nostru ar aduce o neșteptată pată de culoare (ar fi și primul titlu în Moldova!), însă trupa de la Dunăre nu prea arată forța de joc și cea morală care să mă facă să pariez că va câștiga campionatul. M-aș bucura ca viitorul să mă contrazică…

***

…Am vizionat și bătălia de la Cluj, între campioana să en-titre, CFR-ul internațional (slăbit vizibil prin vânzarea lui Culio și Traore!), și „Poli” Timișoara, singura echipă neînvinsă la noi după 20 de etape (doar FC Porto-după 22 de meciuri, FC Copenhaga-19 partide și bulgarii de la Litex Loveci-17 jocuri n-au cunoscut eșecul în Europa!). Bănățenii au câștigat cu 2-1 (1-1), dar cu marele ajutor al circarului cu fluier, Marcel Avram, băiatul lu’ tata-tușierul de duzină ajuns ciudat șeful arbitrilor. Dictând anapoda două penalty-uri, câte unul de fiecare parte, în prima repriză, zurbagiul cu fluier nu l-a acordat (în favoarea gazdelor!), în actul II, pe singurul care se vedea și dintr-un avion rablagit Antonov, ba, mai mult, l-a și eliminat pe Bastos cel faultat în careu, căutând într-o imaginară simulare alibi-ul pentru incompetența lui de fluieraș propulsat de „pile”. Dincolo de rezultat, victoria contestată a timișorenilor, Poli mi s-a părut echipa cea mai puternică din campionatul nostru la ora actuală, în stare, cred, să continue, peste decenii, isprăvile „Chinezului” (6 la număr) și „Ripensiei” (4) care au dus de 10 (zece) ori titlul național pe Bega, ultima dată în 1938!

***

…Am scris, ba am declarat și într-o emisiune TV de la finele anului trecut, că titlul de toamnă (neoficial, firește) poposit la Galați reprezintă un triumf al seriozității și muncii în echipă. Dar, în același timp, el se datorează și mediocrității granzilor din Liga lui Mitică, măcinați de interminabile miticisme. Speriați de evadarea gălățenilor, la jumătatea cursei, la 5 (cinci) puncte avans, și având în minte și miracolul din Bărăgan (campioana Unirea Urziceni, de acum doi ani!), favoriții fără argumente la titlu au început să dea cu pietre în „tricoul galben”, evidențiind (deși nu mai era cazul) tradiționala răutate românească. Gigi Becali avea să se declare satisfăcut de o eventuală criză financiară la Galați, Porumboiu să considere „blat ordinar” victoria Oțelului, la „masa verde”, cu Pandurii (de parcă echipa din Tg. Jiu, cu ștreangul de gât, avea vreun interes să-și tragă singură scaunul de sub picioare!?!), iar, mai nou, sâmbătă seara, Marian Iancu, boss-ul bănățenilor, să-l atace la baionetă pe președintele liderului, Marius Stan, acuzându-l, cu ton fariseic, că a făcut parte din „cooperativa” de ieri și că a vrut să ajungă primarul Galațiului! Sunt sigur că toate aceste atacuri concentrate, venite din partea celor de sub liderul de toamnă-iarnă, nu urmăresc decât atragerea gălățenilor în baia de lături, în mocirla în care se bălăcăresc de ani buni cei care bagă bani cu vagoanele în echipele lor, însă tot pierd campionatul. Ba în dauna CFR-ului (care, lăudabil, nu a intrat în „bâlciul deșertăciunilor”, nici după furtul de sâmbătă seara!), ba a „refuzaților” din Urziceni. Dacă Marius Stan, Dorinel Munteanu și vreuna dintre harnicile furnici de la Dunăre vor intra într-un asemenea joc pervers și păgubos, atunci, mă tem că, în numai câteva etape, Oțelul cu luciu azi va trece rapid în rândul fiarelor vechi…

***

…Dacă Oțelul a câștigat la „masa verde”, cu 3-0, meciul cu Pandurii, Steaua a pierdut, cu 0-3, meciul din Ghencea, în fața Brașovului, duminică seara. La… „masa albă”, căci a nins ca-n filme. Ceea ce ar putea fi un argument ca Gigi Becali să ceară rejucarea partidei! Că, doar, de atâta zăpadă, Burdujan, Brandan și ceilalți figuranți din Ghencea n-au văzut tactica celor de sub Tâmpa, iar Tătărușanu n-a putut zări primele două goluri de antologie ale brașovenilor!… Cât despre patronul Gigi Becali, umilit de nu-și mai amintește de când n-a mai pățit așa rușine, de-a plecat de la meci după super-golul lui Cristescu, la 0-1, ce să mai spui?! Doar că e primul europarlamentar care declară presei: „Sunt un dobitoc”! Eu nu cred asta. Mă gândesc doar că Dumnezeu nu doarme. Am scris acest lucru imediat după ce latifundiarul se bucura, hăhăind, că, din cauza crizei financiare, Oțelul va deveni fier vechi. Uite c-a devenit steluța lui de jucărie…

„Arta de a fi hoț”

…La mijlocul lui august trecut, am decis să pornesc un Studio experimental la Teatrul giurgiuvean, unde autori români să-și regizeze propriile texte. Am ales ca debutul să-l facem cu o actriță care mai și scrie, iar piesei care se chema banal „Grenada” i-am dat ca titlu de afiș „Arta de a fi hoț”. Toate bune și frumoase, autoarea încântată de noul titlu, entuziasmul era în floare. Trei săptămâni repetiții la București, cu numai doi actori giurgiuveni (din 4 stabiliți!), dar, imediat, un pogon de mofturi ale actriței-autoare-regizoare în perspectivă și cereri aberante (200 metri de țevi și 140 de coturi pentru decorul dintr-o…cameră!?!), deloc întâmplătoare. Toate bine ticluite, căci, nu-i așa, Giurgiu, aflat la doi pași de casă, îi puțea respectivei, uitând că un regizor de top mondial, Alexander Hausvater, a stat ceva timp în Valea Plângerii, în clădirea teatrului din Petroșani, să monteze o piesă, iar actorul de top Marius Bodochi, de la Naționalul bucureștean, a petrecut câteva zile la Dunăre, pentru premiera piesei „Feeling” de Doru Moțoc. Ceea ce am anticipat după primele mofturi, s-a adeverit: piesa nu a mai deschis Studioul experimental la Giurgiu, în schimb a urcat recent (cu banalul titlu inițial!) pe scena unui teatru bucureștean, regizată de…autoare!?! Asta-i povestea cu „Arta de a fi hoț”… Cine-i respectiva? Habar n-am!… Pentru mine nu mai există, după cele trei săptămâni, când a subtilizat ideea Studioului experimental, speranțe și eforturi de la teatrul giurgiuvean. „Mea culpa” față de acei regizori, actori, cronicari dramatici și autori care m-au pus în temă că respectiva n-are caracter. Toată viața învățăm…

***

…În garnizoană, la Steaua, nu-i voie să se mai audă nicio goarnă, scriam mai ieri pe blogul sportvox.ro. Civilii din Ghencea, care se vor generali pricepuți la toate, au decretat peste noapte un soi „silenzio stampa” cu accent dâmbovițean. Chiar dacă Legenda Duckadam nu știa și nici nu împărtășește (ca și Emerich Ienei, arhitectul de la Sevilla!) o asemenea aberație, nu se admite nicio investigație. La drept vorbind, la câte „idei revoluționare” s-au desprins din amicalele de iarnă ale Stelei (ca și ale lui Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova și echipa națională!), o tăcere generală (de sus în jos și invers) ar fi o atitudine de bun simț. Dar ce este serios în fotbalul nostru, copie fidelă a politicii autohtone?

…Silenzio, silenzio, însă numai pentru „căței”, căci „dulăii” fac în continuare mare gălăgie, cum prea bine se știe. Becali Gigi nu mai prididește cu răutățile și ideile „savante” pe la la tv-uri, MM-ul, decis să ducă greul, își eclipsează inteligența răbufnind comic, căci, prin tăcerea asta italiană, n-ar vrea decât să bage presa-n boală, ca să o vadă târându-i-se la picioare! (Sic!). Confundă bișnițarii de cuvinte și senzații ieftine cu ziariștii verticali, care vor mai schimba sute de licurici, navetiști și mucaliți, magnați sau președinți care suduie printre dinți.

…De o „silenzio stampa” serioasă ar fi nevoie urgentă în fotbalul românesc (ca și în politichia dâmbovițeană!) în primul rând la nivelul conducătorilor. Ei au făcut din sportul-rege doar un fotbal-vorbit, într-un bâlci al deșertăciunilor…

***

…Viitura de arestări de la vămile României ar putea atinge și fotbalul românesc opinează câteva „voci”. În fotbalul nostru de trei parale, corupția e de mult în floare, milioanele negre se-nvârt cu lopata, în timp ce eșecurile se înmulțesc umilitor. Sincer să fiu, cred că scenariul de la vămi s-a scris de multă vreme în soccerul dâmbovițean. Au fost sacrificați câțiva pioni, nebunii, călăreții, regii și reginele sfidează în continuare legea! Trăim, doar, în România, unde minciuna nu se declară la vamă…

Să vină Burkina Faso!

…Naționala noastră de fotbal și-a încheiat perioada de pregătire (de iarnă), ceea ce pentru unii a echivalat cu o vacanță în Insula Afroditei. Numai că, în Cipru, selecționata divizionară (și nicidecum Naționala!) alesă de Răzvan Lucescu și cârpită cu doi-trei jucători de pe-afară n-a etalat deloc un joc frumos. Dimpotrivă… Atât cu ucrainenii, cât și cu naivii ciprioți, aleșii Juniorului ne-au plictisit, ba ne-au și dat dureri de cap. Sigur, ambele dispute s-au încheiat la egalitate, 2-2 cu băieții de la Kiev, 1-1 cu trupa gazdă, penalty-urile întristându-i pe „tricolorii” noștri în prima bătălie, loviturile de la 11 metri făcându-i bucuroși, după ce Râpă a dres busuiocul cu ciprioții. Ca de fiecare dată, „a fost un turneu util”, cum a declarat (evident satisfăcut!) și selecționerul din această iarnă. Numai că privind în perspectivă și în paralel cu splendoarea-n iarbă de la Paris (Franța-Brazilia 1-0, gol Benzema, după o bijuterie de fază!), începem să tremurăm cu gândul că Golgota noastră spre un turneu final (Euro 2012) începe în 26 martie la Sarajevo. Or, dacă am început să ne facem griji și la o partidă cu bosniacii, atunci e ceva putred în fotbalul nostru. Toamna deziluziilor noastre nu prea anunță vânt de primăvară, iar acele jenante 1-1 cu Albania, la Piatra Neamț, și 0-0 în Belarus, pot deveni… reușite!

…Orgolioși de când ne știm, avem, mai nou, un dinte și împotriva FIFA-ei, care ne-a dosit pe un loc 56 în clasamentul de la finele lui 2010, sub Gabon și Burkina Faso! Păi, să vină, domnilor, burkinezii ăia să le arătăm ce putem noi, ce fotbal știm, doar nu pierdurăm, săptămâna asta, în Cipru!…

…Pierdurăm, în schimb, la rugby, rușinos, penibil, 17-24 în Portugalia (!?!) scor care egalează în umilință doar înfrângerea handbaliștilor în fața novicilor algerieni, la Mondialul suedez. Semne rele la finele lui 2010, semne grele-n suferință la debutul lui 2011!

***

…Scenariu identic,cu rele și grele, și dincolo de sport. O viitură pe la majoritatea vămilor din țară a ținut afișul săptămânii, demonstrând axioma pe care o știm de multă vreme: geme țara de corupți, și în centru și pe…margini, și, acolo, sus, și jos! Arestări ca-n filme, cu elicoptere și dube cu geamuri fumurii, cu mascați și destui căscați pe micile ecrane, dar, cu un „the end” anticipat: vor fi sacrificați doi-trei pioni. Nebunii și regii (sau reginele!) vor perfecționa în continuare corupția-n floare!

***

…Chiar dacă nu ne putem compara cu Hollywood-ul, avem și noi, de câteva zile, un „Walk of Fame”. În așa-zisa Piața Timpului, lângă Magazinul Cocor, la un pas de Piața Unirii, două Stele pe asfalt: Florin Piersic, imortalizat săptămâna trecută, și Victor Rebengiuc, de ieri, când a împlinit 78 de ani! La mulți ani, Maestre!… Am fost la evenimentul de ieri, de la ora 14, minunată idee a Teatrului Metropolis, și m-a întristat numărul redus al artiștilor prezenți. Doar Mariana Mihuț, soția ilustrului sărbătorit, Margareta Pâslaru, doi-trei actori tineri, necunoscuți marelui public, dar o ploaie de ziariști. Unii cu întrebări penibile, ca eșecul handbaliștilor… Sau al rugbyștilor. Sau al fotbaliștilor… Sau al raziilor de la vămile țării…

Sportul, ca şi societatea românească!

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…

Brucan s-a înșelat! Se pensionează Guvernul?

…La ora actuală, România se află nu doar sub un nou viscol alb, ci, mai ales, sub unul de nemulțumiri. Nemaiștiind cum să-și acopere incompetența și apăra „afacerile de partid”, (a se citi fărădelegile prin care mulți și-au ridicat imperii financiare pătate!), membrii actualului Guvern și-au pus în cap să ducă poporul român în disperare. Știu că lumea-ntreagă se află în criză financiară. La noi, însă, marea criză este morală. O bestială criză politică, de conducere…

…S-au scumpit nebun alimentele, medicamentele, căldura, lumina, benzina a sărit un prag istoric. În timp ce salariile se tot duc la vale. Șmecherii guvernamentali au luat cu japca, în vară, 25% din salariile bugetarilor, au disponibilizat (adică au pus pe drumuri!) sute de mii de oameni, promițând că lefurile vor reveni la normal pe 1 ianuarie 2011. Numai că, mincinoși fără rușine, groparii poporului român nu dau înapoi decât 15% din cei 25% furați, dar nu din suma inițială, ci… din ce-a rămas după jecmăneala cu un sfert din salarii!?! Celor mulți și nevoiași nu le mai rămâne decât să facă foamea. O grevă a foamei la nivelul întregii țări!… Să trăiască în beznă și frig, de parcă atâtea generații n-ar fi crescut fără lumină, la pâlpâitul lumânării, in adevărate igluuri, cam o jumătate de veac…

…După ce s-au „ieftinit” salariile, a venit rândul pensiilor. E zarvă mare-n țară pe această teamă. Oamenii au muncit o viață, au plătit statului cota de pensie decenii bune, dar asta nu contează pentru adormiții din Palatul Înfrângerii!… Juriștii susțin că „pensia reprezintă un drept patrimonial”, însă pseudo-Guvernul de astăzi face pe surdul, procedând ilegal. Tare aș vrea să văd samsarii actualului guvern scoși la pensie peste noapte!… Ar fi, poate, unica rază de iluzie pentru milioanele de români împovărați de cel mai urât guvern… Oricum, la Strasboourg și Haga se anunță un exod de nemulțumiți români… Căci protestele din țară, ale conducătorilor auto și militarilor (deocamdată!), nu par a fi luate în seamă nici la Cotroceni, nici la curtea piticului iresponsabil…

…Sofismul Puterii de azi susține teoria sacrificiului în numele unui viitor nemaipomenit. Parcă-l auzi pe Ceaușescu motivând plata datoriilor externe, în timp ce poporul n-avea căldură, lumină, mâncare, televizor. Acum, există o ciupercărie de canale TV, insă circul de la televizor (care a mințit un popor!) nu mai interesează pe nimeni.

…Într-un interviu de vineri, din „Jurnalul Național”, minunatul actor Marius Manole declara cu mâhnire: „Nu văd nici o ieșire din impas. Nu acum cel puțin. Brucan s-a înșelat când a spus 20 de ani. Poate că ne mai trebuie încă 30″!… Personal, nu văd nicio cale de ieșire. În ultima mea piesă, la care trudesc, un personaj declară la un moment dat: „Singura perspectivă a României pare groapa”! Aș vrea să nu fiu profet în propria mea țară ajunsă cu ștreangul de gât…

…În acest context cumplit, pe cine să mai intereseze că Naționala masculină de handbal a României a fost umilită la Mondialul suedez, pierzând în fața Algeriei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Handbalul masculin românesc, care are patru titluri mondiale în palmares, a ajuns nu de râsul curcilor, ci de jalea lumii! Ca și Naționala de fotbal, ajunsă pe istoricul loc 56 în clasamentul FIFA, sub Gabon, Burkina Faso. Alt fâs al prezentului românesc…

Așa conducători, așa sportivi!…

Circ, pitic, Messi, Mutu, Comedie, Maestrul Beligan, „Rinocerii” (de ieri și de azi)

…Romanii ziceau, cu o psihologie bine ticluită, „pâine și circ”. Românii zic, astăzi, numai Circ. Pâinea s-a cam dus!… Criză, mon cher, politică, morală și materială… Accize umflate, de-a sărit litrul de benzină (atomică?!) peste 5 (cinci!) lei, de vor galopa prețurile la alimente, și așa criminale… Un amic, Zozo, mi-a trimis, astăzi, în iarnă grea, un SMS semnificativ: „Stop indiferenței! Protestul de la benzinării trebuie să continue! În zilele de 17, 18 și 19 ianuarie nu mai alimentați în nicio benzinărie! Mergem cu mijloace de transport în comun, cu bicicletele sau pe jos. Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare de patronii multimiliardari ai industriei petroliere și să-i facem să vadă ce înseamnă să piardă bani!”… Oare?!… Unii nu mai merg cu mașinile lor din cauza benzinei, alții neavând bani să achite asigurările pipărate rău și ele de la 1 ianuarie. Cumplit început de an!… Numai piticul de la Palatul Înfrângerii delirează că vremurile cu covrigi în coadă bat la ușa românilor! Cinismul e în floare, în România, de e vară, de e iarnă…

…Cum românul nu mai are măcar pâine din belșug, i s-a rezervat doar circul. Bâlciul deșerteciunilor… Zilnic, în Parlament, Senat, pe micile ecrane, pe marea pânză cenușie a țării. Dar lumea nu prea mai zâmbește măcar amar. De privești strada, metrolul, autobuzele, tramvaiele, magazinele, școlile, universitățile, șoselele, spitalele, România pare o țară înghețată și la propriu și la figurat. Doar în palatele baronilor de bucava ai prezentului arde un foc cinic. În timp ce, pe la porți, prin gări și trenuri înghețate, pe drumuri înzăpezite, pe străzi dormind sub polei gros, prin spitale din epoca de piatră, tot mai mulți strigă disperați: „Arde-v-ar focul!”…

…Deloc întâmplător, n-am intrat în Schengen! Conform unor scenarii comuniste, câțiva slugoi ai Puterii bâiguie că alții sunt de vină! Uităm că trăim într-o țară în care totul se mituiește, în care justiția dansează în funcție de ce muzică i se cântă. Sătulă de circul românesc, Europa s-a plictisit să ne tot arate cartonașul galben. Am fost eliminați din zona celor care vor să meargă sănătos înainte…

…Încotro se îndreaptă România anului 2011? Cine se încumetă să răspundă, în afara Cotroceniului și Palatului Înfrângerii?

***

…Dincolo de Circul politic care a dus țara în abis, românul de rând mai caută să se refugieze în fotbal. Numai că nici aici nu prea se mai găsesc bucurii. Fotbalul românesc, ajuns sub… Burkina Fasso (!?!) este condus și el, în general, de dalmațieni contaminați politic. Într-o țară coruptă până în măduva existenței, fotbalul nu putea face excepție. Viermuiește și el în non-valoare și scandaluri zilnice. Într-un iarmaroc ce nu mai interesează pe mulți. Destui microbiști de ieri nici nu mai știu ce se mai întâmplă pe la echipele, cândva, de suflet. Mi se pare una dintre marile tristeți din aceste vremuri…

…Circar de pagina întâi, Mutu rămâne un talent pus în echipament de derbedeu. S-a făcut de basme, cu drogurile, în Anglia, a mutilat un barman la Constanța, altul la Florența, a fugit la un chef de la Națională, după un 0-5 de pomină, la Belgrad, acum i-a enervat rău de tot și pe italienii de la Fiorentina care i-au întins o mână la greu. Pentru mine, Mutu rămâne un zurbagiu netratabil, pe care și cei anturajul intim l-au ajutat să calce repetat în străchini. Chiar și acum, când Mircea Sandu leagă salvarea Naționalei de prezența lui Mutu. Nașule, Everestul nu se mai poate urca cu umbra lui Mutu la Firenze…

***

…În fotbalul mare, luni 10 ianuarie, Gala Balonului de Aur FIFA, la prima ediție. Premieră, pentru că s-a unificat „Balonul de aur”, acordat de decenii de revista „France Footbal”, care a creat Trofeul, cu premiul „Fotbalistul anului” acordat de FIFA. Mă rog, dacă tot se reunifică, în boxul profesionist, Centurile, de ce n-ar face-o și Blatter-bla-bla-bla, boss-ul fotbalului mondial. Întâiul „Balon de Aur FIFA” a revenit, așteptat, argentinianului Lionel Messi, de la Barcelona, care anul trecut cucerise ambele trofee!… La antrenori, The best a fost desemnat portughezul Jose Mourinho, pentru titlul, cupa și Liga Campionilor cucerite cu Inter Milano. Personal, oricât îl stimez pe Murinho, cred că a fost anul lui Vicente del Bosque, care a reușit marea „bombă” la Mondialul sud-african, cucerind titlul mondial cu Spania! Cu Naționala iberică, nu cu o selecționată multinațională cum este Interul. Acum, ca să fiu puțin malițios, bine că Mourinho a primit distincția la începutul lui 2011. Nu de alta, dar 2010 s-a încheiat pentru el cu acel 0-5 al Realului (antrenat de portughez!) în fața Barcelonei, scor după care Mourinho n-ar fi trebuit să iasă câteva săptămâni din casă…

***

…Sub balconul Thaliei, o Gală a Legendelor, la 5 ianuarie. Zi când Teatrul de Comedie a împlinit 50 de ani! Acum o jumătate de secol, maestrul Radu Beligan ctitorea, în timp record, Teatrul de Comedie, acolo unde românii au văzut, în ‘64, cum arată „Rinocerii”. Întâiul spectacol (din 5 ianuarie 1961) a fost „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. De atunci, 152 de premiere, cu toată floarea cea vestită a teatrului românesc, actori și regizori, unii dintre ei prezenți la aniversarea jumătății de secol. Toate cele 152 de premiere, într-un încântător volum „Teatrul de Comedie 50 de ani”. Felicitări lui George Mihăiță și Corinei Constantinescu pentru această carte minunată, care nu poate lipsi din biblioteca oricărui iubitor de teatru.

…Din păcate, multe dintre stelele care au înnobilat scena de la Comedie n-au participat la Gala Legendelor decât prin proiecții. Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Gărdescu, Giurumia, Cornel Vulpe, Pălădescu, Băltărețu, Silviu Stănculescu și alții urcaseră în Nemurire…