Arhivă

Post Tăguit cu ‘Ștefan Iordache’

La 26 august, acum 71 de ani, la Pitești, s-a născut  UN NEMURITOR: NICOLAE DOBRIN!

august 26, 2018 Fără comentarii

Mic Poem pentru UNICUL HAMLET al Fotbalului Românesc…

Într-un timp
Normal
Dobrin
Ar fi jucat
Imediat
La Real,

Acolo
Îl aclamau
Toreadorii!
Unicul
partid
i-a barat,
însă,
rapid
drumul
spre Madrid,
Poarta
Spre Gloria
Lumii.
Ceaușescu
Avea,
chipurile,
Grijă de popor
Cum să nu mai
Avem
Acasă
Fior
Din
Magia
lui Dobrin,
“Să se bucure
De el
Străinii?!
Să-și numere
La ei
Țechinii?!
Dobrin
Este
Bun național,
Să joace
Numai acasă
Pentru români”,
Dixit
Tiranul.

Acasă,
Lumea
Aștepta
Prințul
Să apară
Noaptea
Sub
Lună plină
Măcar
O repriză
în Națională
Să înnobileze
Mundialul aztec
În grupa de foc
Cu Anglia,
Cehoslovacia
și
Regina-Reginelor,
Brazilia.
La Guadalajara,
Dobrin
ar fi fermecat lumea
Cu fotbalul lui
Sunet-fior de vioară!

Angelo, însă,
Tiranul nostru,
Nu al Padovei,
Plus
Camarila
“Câinilor roșii”
Și vreo doi
Ziariști
Otrăviți
L-au exilat
În tribună,
Fără pașaport
Fără
Drept la replică.
Prințul n-a dansat,
În vara lui ‘70
Printre azteci,
Măcar
O clipă,
Gând
De recunoștință
Pentru calificare
Păgânii
I-au și arestat
Clipa de-o viață!

Crima
De la Guadalajara
A întristat,
revoltat,
Țara,
Dobrin
A rămas,
Ce folos,
Prinț nedreptățit,
Neuitat!

Peste
37 de ani
Într-o emisiune TV
“Idoli și Legende”
Live
Nicolae Dobrin
și
Ștefan Iordache
Două genii
Unul lângă altul
În platou,
La Telesport,
Și încă un ceas
Și jumătate
După,
La o cafea
Și-o țigară.
Marele Actor,
Uluitorul Hamlet
Al Teatrului Românesc
Fascinat
Că stă lângă
Dobrin,
“Un dar dat de Dumnezeu
Nouă,
Românilor”,
L-a tot întrebat
Pe
Nefericitul
Prinț
Care-i
Adevărul-adevărat
De ce
N-a jucat
La Guadalajara?!
Prințul
Însingurat,
Unicul Hamlet
Al Fotbalului
Românesc,
El,
Nicolae Dobrin,
Prințul din Trivale,
Ne-a pus
Să jurăm
În fața
Lui Dumnezeu
Că nu vom
Spune
Nimănui,
Nu vom scrie
O literă
Fără aprobarea lui.
Am jurat,
Împreună cu
Ștefan Iordache,
Sub crez sincer în Dumnezeu!
În mare,
Știam
“Asasinii”,
Dar ce ne-a
Mărturisit
Marele nedreptățit
Ne-a făcut statui!
Cum lumii să-i spui
Când am jurat?!
Ce păcat
Că Prințul
A pus lacăt
Adevărului
Condamnându-ne
Să-l luăm cu
Noi,
Acolo,
departe,
departe…

La despărțire,
Dobrin
S-a răzvrătit,
Certând,
Parcă,
Destinul:
“N-a fost nicio
Crimă
la Guadalajara!
Dumnezeu
îi va judeca,
Eu i-am iertat!”

Prințul a iertat
Niște pigmei,
Bieții de ei!
Prințul
N-a abdicat
de la
chinul
Sublim
de a fi Om!

Niciun român n-a uitat
Cum un Prinț
A fost asasinat
La Mundialul mexican,
Guadalajara,
Guadalajara,
Nu pot să mai ascult
Mariachis,
Mă înec
În lacrimi!

(Din volumul de poeme „Ambasadorii mei din Olimp”, apărut anul trecut!)

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (20). „DUO ESCU”, LA RM.VÂLCEA, FAȚĂ-N FAȚĂ, AZI ȘI MÂINE, CU „FREUD, BUNUL DUMNEZEU” ȘI REGELE FOTBAL!

februarie 3, 2017 Comments off

…După ce, miercuri, când seara se așeza peste oraș, iar cam 150.000 de oameni mărșăluiau, în București, spre Speranță și Adevăr, imediat după ce am scăpat teafăr de sub ghilotina acelei boli parșive pe care o ignor încât nici nu-i mai pronunț denumirea, Bunul Dumnezeu mă răsfață din nou. Astăzi, vineri 3 februarie, pe înserat, în Zăvoiul vâlcean, acolo unde am cunoscut atâtea bucurii comentând meciuri de fotbal, la Radio și TV sau făcând cronici pentru Sportul, voi respira fericire sub faldurile Thaliei. Am o nouă Premieră, a 33-a, ca dramaturg jucat (piesele scrise se apropie de o sută !), debut vâlcean, la Teatrul Ariel (director- apreciatul actor Nicolae Poghirc). „Freud și Bunul Dumnezeu” este piesa care se va întâlni cu Măria Sa Publicul, a doua oară, după minunata premieră pe țară, din 7 noiembrie 2013, la Arad, într-un spectacol de colecție reușit de super-actorul-regizor Doru Nica, în nobilele acorduri ale Maestrului Ilie Stepan.

…Și în această seară vâlceană sper să cunosc emoții rare, să-mi plângă sufletul de tristețe și fericire, în ton cu acordurile textului, într-un fel autobiografic, și desenul scenic realizat cu fervoare și dor de performanță de Alin Holcă, totodată și interpretul…meu, cel care-mi va deveni nou prieten din încântătoarea Lume a Actorilor. Nu am văzut nicio repetiție (ceea ce e bine și e rău pentru un dramaturg și pentru viitorul spectacolului!), știu însă, din lectura Afișului, că pe scenă vor mai apare Tatiana, Anca și Mihaela, dedublări vâlcene ale iubirilor și trădărilor din piesă numite Albă ca zăpada (Snejana, în bulgărește), Bogdanka, Alina Fernandez (fiica infidelului Fidel Castro), Elada și Ela pseudonimele unor doamne răsărite din coasta Evei…

…Prolificul și spumosul comediograf Tudor Popescu și-a intitulat una dintre comediile lui „Dulcea ipocrizie a bărbatului matur”. Eu aș fi putut numi liniștit acest text și „Amăruia trădare a bărbatului naiv”, neexcluzând din ecuația tramei „Femeia, femeia, cu ea să nu te pui”… Naivitatea poate fi și ea un izvor de fericire, numai că până la un punct. Care este acest punct?… Am încercat să-l definesc în text, aștept să-l retrăiesc și în Spectacolul de la Ariel-ul vâlcean, unde-mi va fi alături, ca și la Premiera arădeană, vechiul prieten și eminentul om de teatru Bebe Parhon, trubadur prin decenii și al Craiovei-Maxima!

…După care, încărcat de fericire sub Lacrima teatrului, una dintre patimile mele fără de sfârșit, mâine, sâmbătă, pe la ora 10, revenire în Lumea fotbalului! Ca invitat al unui vechi prieten din Rm.Vâlcea, Nicolae Dinescu, unul dintre puținii foștii mari arbitri români înzestrat cu har aparte, căci, nu mulți au fost cavalerii fluierului născuți din talent, dintr-o cohortă cu buni și mediocri, neincluzând în discuție refrenul peluzei „Hoții, Hoții!”, prelungit, astăzi,galopant, din arena Sportului-rege! Dinescu și Ionescu, „Duo Escu” (piesă de Mușatescu!) vor răsfoi, într-o Emisiune TV, de vreo două ceasuri, pagini din fermecătoarea Carte cu Legende ale Regelui Fotbal… Astăzi, Nicolae Dinescu, unul dintre puținii foști Judecători din teren, și inteligent și cult, este, la Rm.Vâlcea, și un apreciat realizator de emisiuni TV, și ziarist, și dascăl nobil sub aula universitară și, dincolo de toate, același Om de caracter și de suflet.

…Mai bine de patru ani, la „Telsport”, am realizat capodopera carierei mele de ziarist sportiv, emisiunea „Idoli și Legende”, în care apăreau, în ora și jumătate de transmisie, live și înregistrat (noaptea), Mituri ale Culturii și Sportului. Pot uita cele 208 seriale, dintre care unele se detașează numai prin simpla rostire a cuplurilor din platoul TV: Nicolae Dobrin-Ștefan Iordache, Gică Hagi-Sergiu Nicolaescu, Duckadam-Dan Puric, Ion Ionescu-Florian Pittiș, Doroftei-Șerban Ionescu, Iolanda Balaș-Iarina Demian, Gică Popescu-Ducu Bertzi, Gabi Szabo-Ana Blandiana, Ilie Năstase-Sergiu Nicolaescu, Ivan Patzaichin-Eugen Cristea, Felicia Filip-Mariana Bitang, Nicolae Bellu-Olga Delia Mateescu, Ion Crăciunescu-Horia Gârbea, Nicolae Rainea-Vasile Muraru, Iordănescu-Alexandru Arșinel, Loți Boloni-Nicu Covaci, Elisabeta Lipă-Magda Catone, Marcel Pavel-Florin Prunea, Tudor Chirilă-Ionuț-Chirilă, Rică Răducanu-Nae Lăzărescu, Costică Ștefănescu-Ștefan Andrei, Ilie Balaci-Cristian Minculescu, Cristian Gațu-Cristian Țopescu, Alexandru Penciu-George Astaloș, Eduard Pană-Alexa Visarion, Adrian Porumboiu-Corneliu Porumboiu, Ion Parhon-Adrian Bumbescu, Alexandru Boc-Eugen Cristian Motriuc și câte alte nume sonore, trimișii Zeilor din Olimp să ne înfrumusețeze Viața.

…Week-end-ul acesta, Bunul Dumnezeu mă va arunca, iarăși, în fiorii Creației din cele două patimi fără de sfârșit Teatru și Fotbal! Mulțumesc, Doamne, nu doar că mă ții în viață, dar mă și răsfeți cu asemenea Răsărituri de Soare, de Frumos, în inegalabila Bucurie de a te simți Om!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 140 de persoane

Jurnal de iarnă (6). SERBĂRI DE VIS LA ”NOTTARA”, TEATRUL CARE A ÎNVINS IMPOSIBILUL!

decembrie 23, 2016 Comments off

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 

…În ajunul Sfintelor Sărbători, Teatrul Nottara și-a înnobilat spectatorii și prietenii cu un evantai de evenimente rare, de suflet. Mai întâi a frost fantasticul recital „Nobile William”, susținut de extraordinarul actor britanic Michael Pennington, o încâtătoare Istorie nescrisă a operelor lui Shakespeare, creată pe scenă cu o voce magică și un har divin într-un rar văzut one-man –show de mare ținută estetică. Acest recital de colecție, împreună cu cel al maestrului Emil Boroghimă („Lumea-ntreagă e o scenă”), directorul Festivalului Internațional Shakespeare, au tras ultima cortină, în ovații, la „Nottara”, peste „Anul Shakespeare 400 în România”. O splendidă comemorare a celor patru veacuri de când Mare Will s-a ridicat în Ceruri, pe care British Council le-a marcat printr-o Sărbătoare mondială a vieții titanului Dramaturgiei Universale, program aflat sub un nobil Motto: „Shakespeare trăiește”! Negreșit trăiește!

…Eveniment de altitudine artistică și în România, marcat la „Nottara” și de un Colocviu pe tema operei shakesperiene în țara noastră, cu două figuri marcante, criticul de teatru Marina Constantinescu și redutabilul regizor Dinu Cernescu, directorul de scenă care a reușit la „Nottara”, prin anii ’70, printre altele, două montări de antologie, „Hamlet”, cu un fulminant Ștefan Iordache, întâiul Hamlet politic în spectacologia română, și „Timon din Atena”…

…Ca, în Ajun de venirea Moșului cu daruri, miercuri seară, un Recital rar, „Colinde de Crăciun”, susținut de Grigore Leșe, într-o sală tulburată de muzica populară pură, culeasă din matca ei străbună, nemodernizată, nedeformată. Recital ce ne-a demonstrat că există o sublimă armonie între această muzică pură, poate naivă (ca și pictura naivă!) și muzica zisă cultă!

…Un regal rar pentru sufletele noastre, oferit de Teatrul Nottara în Ajun de Sfinte Sărbători, pornind de la Shakespeare și armonizând Frumosul din nou prin glasul lui Grigore Leșe, însoțit de 12 rapsozi veniți în sumane de pe plaiuri vâlcene și soprana care ne-a înălțat cu arpegii divine în Zborul Păsării Măestre a lui Brâncuși!

…Ca Finalul acestui evantai de Evenimente rare să-l reprezinte lansarea volumului-document „Buliniada”, Istoria celor zece luni de exil al Teatrului Nottara, închis pentru Bulina roșie!… O carte absolut tulburătoare, cu…213 autori-întregul colectiv al Teatrului și câțiva dintre numeroșii prieteni. Jean Giraudoux are o piesă intitulată „Din jale s-a întrupat Electra”. Experiența de zece luni a Teatrului Nottara poate fi numită „Din Jale s-a-ntrupat Miracolul”!… Pentru că realmente am trăit un Miracol. Născut din jalea celor zece luni, din zbuciumul bogatei istorii a teatrului de pe Bulevard, din zece luni de exil și pribegie, care au născut, însă, și prieteni de la alte teatre, invitând să joace pe scenele lor trupa surghiunită de soartă și superficialitatea unor autorități.

…Acele zece luni de „viață și de moarte în deșertul de cenușă” au zămislit un sublim colectiv, „Familia de la Nottara”, „Famlie de artiști” (cum sună titlul uneia dintre premierele create, cu Alexander Hausvater la timonă, în timpul acela suspendat!) care a făcut din devotament frate cu sacrificul, din vis-speranță și necedare. Miracolul acesta a însemnat câștigarea unei bătălii cu Imposibilul, un uriaș rol avându-l bravul „comandant de navă” Marinela Țepuș-directoarea Teatrului Nottara-, cu o fantastică putere de luptă și uluitoare forță de convingere a celor în drept, cu un crez fără fisură în triumful Adevărului și, în fond, al Teatrului!..
.
…Aceste Evenimente nobile care au aureolat Anul 2016 –unul de…patru luni în cazul Teatrului Nottara- se porniseră, în fapt, între 10-22 octombrie, când s-a desfășurat ediția a IV-a a unui remarcabil „Fest(in) pe Bulevard”, Festivalul Teatrului Nottara, ce răspundea la replica unui spectacol prezentat de Institutul Maghiar Balassi, „O să mai vii tu pe făgașul visurilor mele?” de Csaba Kiss, în regia lui Mihai Lungeanu.

…Da, Teatrul Nottara, Teatrul care a învins Imposibilul, ne ține vii sufletul și cugetul, conectați la Visul de Frumos din fascinanta… „Lume-ntreagă ce-i o scenă, iar toți oamenii Actori”!
…Mulțumim Marinela Țepuș, mulțumim minunat colectiv de la Nottara! Ne ne-ați lăsat fără Vise!…
…Și vouă, un Crăciun de Poveste și un An Nou cu 2017 bucurii majore, pe scena Vieții și în viața Scenei!

DOBRIN N-A MURIT!… INEGALABILUL PRINȚ DIN TRIVALE, UN HAMLET AL FOTBALULUI ROMÂNESC!

august 29, 2016 Comments off

…Vineri 26 august, Dobrin ar fi împlinit 69 de ani!… Piteștiul a transformat această Zi în Sărbătoare, un vibrant Omagiu lui Dobrin, la care au participat soția și fiul Marelui Fotbalist, mulți dintre foștii coechipieri ai Prințului din Trivale (antrenorii Athanasie Dima, Marcel Pigulea, jucătorii Ilie Bărbulescu, Marian Radu II, Radu Troi, Vasile Stan, Constantin Stancu, Ivan, Mihai Zamfir, Marian Popescu, Chivescu, Eduard, Nicolae Radu III etc.), Gheorghiță Geolgău și Jean Vlădoiu (din partea Federației), doi ziariști (Ilie Dobre și MMI), juni de la Școala de fotbal „Nicolae Dobrin”, Prefectul Cristian Soare, subprefectul Emilian Dragnea, presa argeșeană, autorități locale și mulți, mulți alții, dar și neașteptate absențe!

…La intrarea în Arena cu miracole, unde era lume de parcă ar fi urmat un meci, s-au depus flori și coroane la Bustul lui Nicolae Dobrin, plecat prematur spre Îngeri, acum nouă ani. S-a mers, apoi, pe stadionul care-i poartă numele, pășind pe gazonul cu nemuritoarele arabescuri, fentele fără egal, pasele măiastre ale unui Geniu al fotbalului românesc.

…După care s-a mers la Muzeul Județean, excelent organizat, pentru Comemorarea lui Gicu Dobrin. Buchet de amintiri și gânduri rare, lansarea, printre altele, a cărții „Un secol de fotbal în Argeș. Cu ocazia împlinirii a 69 de ani de la nașterea marelui fotbalist Nicolae Dobrin-26 august 1947” semnată de pasionatul, competentul profesor, suflet de fotbal nobil, Sevastian Tudor, ex-directorul Teatrului „Al Davila” din Pitești, prezentarea unui frumos filmuleț realizat de TVR, cu faze memorabile din marile meciuri ale lui Dobrin și fraze de antologie zămislite de Fănuș Neagu, Adrian Păunescu și Ioan Chirilă, rememorări, adevăruri târzii și Diplome de Excelență…
…Și am citit, în premieră absolută, în Lacrimă de prețuire și nemurire, poemul dedicat Prințului Dobrin, din volumul „Ambasadorii mei din Olimp”, în curs de apariție la cunoscuta Editură Palimpsest din București!…

…Legendele nu mor!… Magul Dobrin a fost, vineri, când s-au împlinit 69 de ani de la nașterea Prințului nedreptățit, cu noi, în Trivale și la Muzeul din Pitești, unde s-a prezentat în ținută de Gală mai toată echipa cea frumoasă a FC Argeș-ului, de două ori (1972, 1979) campioana României, echipă azi dispărută!?! În numele ei și, în special, al lui Dobrin, F.C. Argeș trebuie să revină urgent în Loja de onoare a Fotbalului Românesc, acolo une îi este locul!

ÎN AMINTIREA CRAIOVEI-MAXIMA, mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

iulie 25, 2016 Comments off

…Printre bucuriile Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș 2016” a fost și dialogul cu remarcabilul profesor universitar, eseist, poet George Popescu. Craiovean de când se știe, nu puteam, evita, firește, nici prietenii comuni din perioada de aur a Craiovei Maxima, fenomen unic în fotbalul românesc. I-am rememorat pe regretații Nelu Oblemenco, Taliba Deselnicu, Costică Ștefănescu, Zoli Crișan și inegalabilul Sebastian Domozină, nu puteam purta un dialog printre amintiri de suflet fără Ilie Balaci, Rodion Cămătaru și atâția alții. Frumoasa surpriză a venit, când George Popescu a amintit despre un gazetar pe care l-am prețuit la vremea aceea, nu doar pentru competență și claritatea opiniilor, dar și pentru verticalitatea impecabilă printre furcile caudine ale cruntei cenzuri de partid din vremuri frumoase (pentru noi, cronicarii sportivi!), dar grele, grele…

Este vorba despre confratele Mircea Canțăr, astăzi, am aflat cu bucurie, timonierul cotidianului din Bănie „Cuvântul Libertății”. I-am transmis gândurile mele însorite, în speranța că ne vom reîntâlni, după decenii, pe noul stadion al Craiovei sau la Naționalul oltean. Surpriza a venit, astăzi, când, după 48 de ore de relaxare totală, am deschis computerul! O cronică mai mult decât onorantă semnată de Mircea Canțăr, căruia George Popescu i-a dat spre lectură unicul meu volum de versuri, „Condamnat la Libertate”. Am parcurs-o cu emoție, travăsând, fugar, prin memorie, Cartea cu povești a Craiovei Maxima și a veșnic tinerilor ei trubaduri!…Public mai jos acest Editorial apărut ieri, 23 iulie 2016. Mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

UN POET MAI SPECIAL!
23 iulie 2016
Autor Mircea Canţăr

Aflu de la scriitorul craiovean George Popescu, semnătură constantă în paginile cotidianului nostru, că la ediţia a XX-a, jubiliară, a Festivalului Internaţional de Poezie de la Curtea de Argeş (13-19 iulie a.c.), unde a fost invitat, într-o companie selectă, Marele Premiu a revenit dramaturgului, eseistului, poetului şi ziaristului Mircea M. Ionescu, pentru volumul „Condamnat la libertate” (Ed. Palimpsest, 2016). Poate părea oarecum surprinzător pentru cei care şi-l reamintesc pe Mircea M. Ionescu, un bun ziarist sportiv „pe vremuri”, deturnat, datorită vocaţiei indubitabile, la dramaturgie şi poezie. Ironic, pe alocuri, în referirile sale la lumea în care trăim, dar nu acrit, nu dezabuzat, Mircea M. Ionescu, veteran şarmant al jurnalismului, etalează luciditate şi umor fin, de care nu a dus lipsă niciodată, scrisul său având mereu tonul potrivit de natură a produce un răcoritor efect terapeutic. Sigur că în viaţă momentele de apatie paşnică, burgheză chiverniseală, alternează cu perioade agitate, cu renunţări violente, greu de înţeles pentru cei care reuşesc să le evite. „M.M.I.”-ul, care la „Sportul” făcea o figură de vedetă, graţie unei elevaţii culturale – virtute gazetărească în deficit –, absolvise Facultatea de Filosofie din Bucureşti, având simţul detaliului, bună memorie şi mai ales vocaţie, prefaţa la un moment dat, la o manieră inegalabilă, printr-o avancronică savuroasă, etapele de campionat, la Radio Actualităţi. Dintre toate calităţile sale însă, frapantă mi s-a părut mereu onestitatea, recunoscând, de pildă, Craiovei fotbalistice ceea ce era al ei: valoarea. Şi nu era puţin lucru. Ne-am întreţinut prelungit, îmi amintesc, în drumul spre Florenţa, în septembrie 1982, când nu credeam că vom vedea cum arată paradisul. Ziarist la „Sportul”, în prima tinereţe, când peisajul presei sportive era dominat cu autoritate de poetul vulcanic Adrian Păunescu, prozatorul interesant Fănuş Neagu, care scria pamflete cu avocatul lângă el, „Jenică” Barbu zis „gură de aur”, cum ne asigură undeva cel care semna Belphegor, Teodor Mazilu „imperturbabilul”, Vali „Incoruptibilul”, să-l adăugăm şi pe Ion Băieşu, care se refulau în tablete sportive incitante, fiindcă nimeni nu scria mai frumos şi mai nedrept ca ei, deşi seriozitatea era şi este o stare mai complexă decât bucuria. „M.M.I.” vorbea bine limba română, nu doar corect, ci nuanţat, precis şi expresiv. Volumul de versuri „Condamnat la libertate – poeme transoceanice” are un mesaj, deloc străveziu, fiindcă prozatorul şi dramaturgul Mircea M. Ionescu şi-a luat inima în dinţi la începutul anilor ‘80 emigrând în SUA pentru 13 ani, nu înainte de a ispăşi 5 luni de lagăr la Latina şi Roma. Taximetrist de noapte la New York şi editor al unui săptămânal de sport în limba română, „Lumea Sporturilor”, „M.M.I.” va reveni în ţară, pentru a continua o vreme activitatea publicistică, lipsită de mirajul de altădată. Străluceşte ca realizator de emisiuni TV, antologică fiind emisiunea cu „doi monştri sacri”, Nicolae Dobrin şi Ştefan Iordache, „Idoli şi legende”, din 27 februarie 2007. Cu 28 de cărţi publicate, 31 de premiere, piese de virtuozitate, elogiat în destule rânduri, director-manager al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, unde revigorează o atmosferă somnolentă, „M.M.I.” a lăsat impresia că ar merita premiul Pulitzer în jurnalism, pentru curajul său de a rămâne bine plasat, ca un simultan martor al regimului comunist şi un critic nepătimaş al lui, cu o tranziţie ireală, cum singur mărturiseşte, prin New York, aidoma unui deschizător de drumuri, fără a recomanda cuiva acelaşi itinerariu. Poate că volumul său de versuri are, posibil, slăbiciuni, insuficienţe şi metehne, dar, precum orice corp textual autentic, are strălucire şi o forţă teribilă. Indiscutabil, ne aflăm în faţa unui poet mai special, cu sensibilitate aparte şi trăiri inegalabile.

Jurnal de suflet (I) DOBRIN ȘI RĂDUCANU, Idoli, Legende și Prieteni…

iunie 19, 2015 Comments off

…Am găsit, azi-dimineață, pe Facebook, o imagine, de veritabilă Arhivă sentimentală, una surprinsă, în final de martie ’78, în cantonamentul Naționalei de fotbal. Înaintea plecării spre Turcia, pentru un meci (1-1), din Cupa Balcanică, la Istanbul, unde Dudu Georgescu a egalat în min.80, într-un fel de fotbal pe apă. În fotografie, eram alături de Nicolae Dobrin și Rică Răducanu…

…O imagine cu Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu, care mi-au devenit idoli de când i-am zărit în Arena miracolelor, cum era Fotbalul…  Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu care au devenit Legende, prin cariera lor de excepție, atât de nedreaptă cu regretatul Prinț din Trivale… Două Legende care mi-au devenit Prieteni de neuitat!

…Băteam la porțile gazetăriei sportive, în primăvara lui ’70, când am mers încântat în cantonamentul Naționalei, la Poiana Brașov, înainte de zborul tricolorilor spre Guadalajara, Guadalajara… Eram tot o emoție, între atâția titani, noroc cu ruda mea Paul Romoșan (de decenii bune în California!), pe atunci, fotoreporter-artist la „Sportul”, care avea să și scoată un inegalabil album cu Mundialul mexican ’70. Atunci, la Poiana Brașov, Paul Romoșan m-a împins în față, m-a încurajat să vorbesc cât mai multe, într-un timp amețitor de scurt, cu Idolii mei pentru „reportajul vieții”, cum visam. După plimbarea în alaiul lui Rică Răducanu, la Șura Dacilor, înainte să ne luăm rămas bun, Tamango, zeu de Giulești, a cumpărat două suveniruri și ni le-a înmânat. Lui Paul și necunoscutului cu mustață, eu! Un gest care efectiv m-a tulburat, definind sufletul de copil minunat al Uriașului din poarta Naționalei!… Să-ți dea Dumnezeu ani mulți și senini, Ricuță dragă!

…Peste aproape patru decenii, Rică Răducanu și Gicu Dobrin mi-au fost invitați de onoare în Atelierul de „Idoli și Legende” de la Telesport. Două emisiuni de senzație, de neuitat! Rică s-a aflat în platou cu regretatul mare actor de comedie Nae Lăzărescu. Incredibil, însă șarmul, naturalețea cu care și-a povestit Rică scene, vesele și triste, din cariera lui, l-au făcut pe regele poantelor, Nae Lăzărescu, să plângă de atâta râs, iar pe cameramanii emisiunii să se prăpădească de rafalele de umor savuros ale lui Rică, încât, camerele de luat vederi aproape că tremurau și ele! Efectiv, în acel cuplu de zile mari, Nae Lăzărescu a fost un telespectator fericit de cât a râs…

…Pe regretatul Gicu Dobrin, marele Dobrin pentru care s-a bătut Real Madrid, dar n-a cedat Ceaușescu, am reușit să-l aduc în platoul cu Legende la a doua încercare, prima dată umflându-i-se o măsea în ziua emisiunii. Dar, când am fost în direct, ratingul Telesportului a sărit în aer, în acea zi de 27 februarie 2007! Cum altfel, când cuplul din platou era Nicolae Dobrin-Ștefan Iordache!… Două Genii în materie, care au fascinat generații, în arena stadionului și pe scena teatrului. Dialogul lor, o încântare, parcă se cunoșteau de când lumea. „Nu pot să cred că Dumnezeu mi-a oferit acest dar să fiu într-o emisiune alături de uriașul Dobrin!”, a spus în direct, marele, uluitorul Actor… „Hai, măi, Ștefane, nici eu nu cred că stau lângă tine, tu ești un titan, de câte ori nu ne-ai scos din plictiseală și ne-ai dat viață cu talentul tău! Știi, am văzut de trei ori „Străinul” și de fiecare dată eram fericit, viața mi se părea mai frumoasă!”, a zis, incredibil pentru unii, uriașul Fotbalist…

…Emisiunea a continuat, practic, încă o oră în micul salon din fața platoului,  pe fotolii, cu o cafea alături. Gicu a fumat mult, însă n-a băut decât o cafea. În timpul emisiunii live, când Angelo Niculescu, la fel de rigid și peste vreo patru decenii, l-a criticat, la telefon, pe Dobrin, că nu s-a pregătit ca lumea (în timp ce Ștefan Iordache s-a abținut cu greu să nu intervină scandalizat!), Prințul din Trivale, care până atunci l-a ascultat, cu capul plecat, pe fostul selecționer, a izbucnit: „Hai, bre, nea Angelo, că n-am fost numai eu de vină! Știi și mata asta!”… Nea Angelo n-a mai zis nimic… Discuția a continuat după emisiune, la cafeaua noastră. Ștefan Iordache ardea să afle care au fost toți cei vinovați că marele Dobrin n-a jucat un minut la Mundialul aztec, dincolo de cabala dinamovistă, știută de toată lumea. Dobrin a rezistat provocărilor, dar, la un moment dar, m-a pus să-mi fac o cruce și să jur că, fără voia lui, nu voi spune și nu voi scrie nimic din ce ne va mărturisi, altfel să mă bată Dumnezeu ! M-am închinat!… Și Gicu Dobrin și-a mai răcorit sufletul o dată, rostind două nume absolut uluitoare. Ștefan Iordache și-a făcut cruce, monologând repetat „Incredibil!… Incredibil!”…
.
..Incredibil, ne-au părăsit ambii! Două Legende. Efigii! Suflete din letopisețe în filigran de aur. Mă voi duce și eu lângă ei, nu peste prea mult timp. Și voi lua cu mine „Secretul lui Dobrin”, punct de plecare pentru o piesă ce-o gândisem de vreo doi ani „Crima de la Guadalajara”… „Hai, măi, Mirceo, n-a fost nicio crimă! Ăsta mi-a fost destinul”, mi-a replicat liniștit Gicu Dobrin, concluzionând: „I-am iertat pe toți!”… I-am jurat lui Dobrin, în fața Bunului Dumnezeu, că nu voi scoate un cuvânt despre Spovedania unui mare nedreptățit pe acest pământ…

…Privesc această fotografie de Arhivă sentimentală și sufletul îmi râde, sufletul îmi plânge!

Greu se mai ajunge la Miami!

decembrie 17, 2014 Comments off

…După un an, din nou pe drumul lui Columb, eu trecând, cu avionul, nu cu vaporul, de San Salvador, în arhipelagul Bahamas, acolo unde a zis Don Cristobal ca e…America. Nu știu cât timp a petrecut fiul Genovei să ajungă peste Ocean de Europa, mie mi s-a părut, luni 15 decembrie, un Infern calea spre scumpa Prințesă Genevieve, cu zâmbetul ei fermecător, și minunatul meu flacău cel mare, Ducu! Plecat la 4:30 de acasă, de vizavi de parcul copilăriei lui Ducu, de la Polivalenta, am ajuns la Vila dintre palmieri, cu piscină și lac traversat de rațe sălbatice la fereastra de lângă Miami, pe când la București zorile se spălau de întuneric, marți, la 4 A.M!

…3 ore și jumătate de zbor normal, cu British Airways, după cele două ceasuri de așteptare în Aeroportul Otopeni și vreo 45 de minute in avion, gata de decolare…Trei ore și ceva pe aeroportul din Londra, 11 ore în avionul de Miami (dintre care 9 și 35 de minute de zbor efectiv prin Nord, pe desupra Mării Labrador, a Halifax-ului și prin dreptul New York-ului, unde am absolvit inegalabila Academie a Vieții, semn că în Sudul Atlanticului eram furtuni grele, altfel nu-mi explic ocolul de două ceasuri!). Am ajuns la Miami cu ceva întârziere, rupt, cu picioarele amorțite, abia mai stăteam vertical, dar nu-i da omului cât poate duce… Cam doi kilometri de la avion, urcând și coborând sute de trepte de piatră, make at left, make at right, ba și puțină respirație pe trei-patru scări rulante, când credeam că mă voi prăbuși până la verificarea pașaportului. Aici, o noutate pentru cetățenii americani. Îi așteptau aparate speciale, care cer datele necesare la vamă, verifică pașportul, solicită acordul să-ți faca o fotografie, eliberează un talon cu poza ta și asta înseamnă un prim OK, după care timpul în fața oficialului durează doar câteva zeci de secunde!… Când m-am prăbușit pe un scaun la o Cafenea spre ieșirea din Aeroport, să sorb un litru de apă Fiji, de 5 dolari, ce mi s-a părut apa vieții, a venit un mesaj de la Elsa Joantă, mâna mea dreaptă de la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu: „La Tulcea a fost un succes! Sală plină, caldă”. Mulțumesc, băieți, mi-e dor de voi!… La Tulcea se jucase „Școala de proști”, ultima mea premieră dintre cele 26 din carieră…

…Povara n-a fost atât fizică, cât mai ales psihică: un cadou din bagajul de mână a fost „ușurat”, la București, cu explicații pentru oprirea unei sticluțe cu o loțiune de infrumusețare feminină. La Londra, însă, veritabilă reîntoarcere în comunism! Tovarașa (lady nu-i pot zice!) care mi-a controlat bagajul de mână a făcut alergie când a scos patru cărți din geanta de voiaj: Trei exemplare din „Mondo-Samba, zvon de Kazaciok” și unul cu titlul „Monolog în doi cu moartea la ușă”-piesa vieții mele. Erau pentru Ducu, Carlos, cuscrul meu din Mexic, și pentru vărul Mihai, din Fort Lauderdale. „De ce aveți 4 cărți?”, s-a rățioit „tovarășa” din perfidiul Albion, una mică, urâtă și buboasă, amintindu-mi de vremurile când vameșii români ne întrebau dacă am adus Biblii din deplasările făcute cu echipe de fotbal. Tovarășa de la Terminalul 5 al Aeroportului Heathrow nu s-a potolit însă, s-a dorit și ironică: „Vreți să citiți toate cărțile astea în timpul zborului?!”… Nu le mai citesc, ca eu le-am scris, fato!, am replicat întorcând un exemplar, cu poza mea pe coperta a IV-a! A înghițit în sec, am dat să iau cărțile, ultimele pe care le mai aveam, dar „tovarășa” a luat foc, a săltat rapid volumele, le-a pus alături, departe de mine, și nu s-a lăsat până nu mi-a deșertat tot bagajul de mână, cu mișcări lente și dispariții niciunde de un minut-două, ca să-mi macine nervii, ceea ce Medicii mi-au interzis cu desăvârșire. Firește, a ajuns și la cadoul de înfrumusețare, mai erau două cutii cu creme scumpe! „Astea-s lichide interzise!”, țipa tipa… Biete creme de față, fac bine la ten!, a sunat revolta mea. „Crim”, țipa tovarașa, pronunțând în engleză cuvântul cremă… Crim, dar nu Crimă!, i-am dat replica tot în engleză… Nu aveam, însă, cu cine dialoga, mi-a luat punguța cu medicamente și a vărsat-o neglijent pe bancul ei de probă, cutiile cu Betaloc și Crestor s-au rostogolit dureros pe jos, aproape că am țipat să o fac atentă, surdă, domnule, sângele a început să-mi fiarbă, dacă-mi rătăcește medicamentele mă termină, Doamne, să nu fac, iarăși, puseul hipertensiv de acum o lună, când, după supărările cu un prieten-regizor și un actor-nesimțit, tensiunea a sărit de la 108 cu 72 la 193 cu 65, de-am ajuns la Urgența din Giurgiu, ca, apoi, să vină de două ori Salvarea acasă, la București!… Acum, sunt singur la Londra, printre străini și… „tovarăși” britanici!

…După vreo zece minute de… purgatoriu am chemat un șef de-al ei. Au venit doi. Le-am explicat calm că nu am nimic împotriva unui control exigent al fiecărui pasager, chiar mă bucură lucrul acesta, mă pune în siguranță, știu că o mână de ticăloși islamiști au anunțat că vor arunca în aer un avion sau două, ambele britanice, în ajun de Sărbători, și se impune un control la sânge. Dar unul civilizat, în care pasagerul să fie tratat ca om, nu ca un cerșetor, fără inutil, inexplicabil abuz de funcție, cum a făcut „tovarășa” care și-a bătut joc de bagajul meu de mână și de mine. Au ascultat tăcuți, chiar cu capetele plecate, și-au cerut scuze. Mi-am recuperat cărțile și una dintre cutiile de… „crim”! A doua au pus-o într-o punguță de plastic, precum criminaliștii, înmânându-mi o hârtie cu o adresa de e-mail unde pot scrie și, contra 6 lire sterline, îmi va fi trimis acasă „obiectul delict”!… Cei doi au plecat. Tipa nu-și terminase, însă, recitalul! Mi-a îngrămădit toate lucrurile răvășite din bagajul de mână în două tave mari de plastic, iar eu a trebuit să refac singur bagajul! „Băga-ți-ai sârmă-n nas!”, m-am trezit urmând sfatul cardiologului Milea din Montreal, care mi-a spus că, în cazul enervării, cea mai bună rețetă este… Și mi-a înmânat o rețetă pe care era scris cu litere mari: „Înjură!”… Ceea ce înseamnă că eu îi recitasem „tovarășei” un vers intraductibil în engleză…

…Toată tărășenia de pe Heathrow a durat aproape 20 de minute. Noroc că aveam cam trei ceasuri bune până la îmbracarea pentru Cytera mea, Familia din Florida!… În decembrie 2013, când am trecut Oceanul cu Mircea- Robert, tot la Terminalul 5, un moșneag de la verificarea bagajelor a căutat inutil, cu mișcări de melc, acul în carul cu fân, deși mai aveam doar 10 minute până la îmbracarea pentru Miami. Cum bagajele mele de mână au trecut prin filtrele severe cu raze, și anul trecut și luni, am decis: bye, bye, aeroport Heathrow! Nu voi mai lua niciodată o companie britanică, oricât de bune au fost serviciile asigurate pe British Airways! Nu mai am nervi pentru tovarăși de la sol!…

…Revederea cu Ducu, Cornelia și Karina, zâmbetul Giocondei familiei noastre-Superba Genevieve m-au făcut să uit rapid aventurile cu Tovarășa de la Londra și drumul-calvar… Sunt rupt și acum de oboseală, dar sufletul mi-e plin. Marți dimineață, după ce am dormit buștean 10 ore și jumătate, prima grijă a fost să-mi iau tensiunea pe marginea piscinei. 117 cu 67! E bună, afară sunt 28 de grade Celsius, sub soare temperat, vin Sărbătorile. În Mexic, în acorduri de mariachis, si aici, in Florida, unde nu vor lipsi nici Colindele românești, un ultim CD mi l-a dat Mona, scumpa mea surioară de la București, obligată, în ultima clipă, să nu poată veni și ea cu Sorana, Alin și Florin, aici, într-o Floridă de suflet, dansând optimist sub soare…

…Pe 24 decembrie, urmează altă îmbarcare, spre Ciudad de Mexico. Mă gândesc că, dacă aș fi avut bani, acum 44 de ani, aș fi ajuns cu „Tricolorii” la Guadalajara. Mă doare și acum că, la Mundialul mexican, marele vrăjitor al balonului, Nicolae Dobrin, nu doar că nu a jucat un minut, dar a fost și umilit, de și-a cumpărat bilet de intrare la ultimul meci! După o emisiune memorabilă, la „Idoli și Legende”, cu marele Ștefan Iordache, și-a luat o piatră de pe inimă, dezvăluidu-ne tot „cartelul” care l-a săpat. Asta, însă, după ce m-a pus și pe mine și pe Ștefan să jurăm în fața Bunului Dumnezeu că nu vom spune cuiva sau vom scrie un rând fără acordul lui!… Ambii au plecat prematur între îngeri. Voi pleca și eu, luând cu mine secretul lui Dobrin, una dintre tainele vieții mele nemărturisite!…

…Ce m-a apucat, Doamne, să cobor în tragedii, când în mijlocul familiei mele din Florida e atât de frumos, iar eu par mai sănătos ca niciodată, chiar dacă, după două săptămâni, nu s-a dus încă semnul de la mâna dreaptă, unde mi-a fost tăiată artera pentru coronografia care mi-a dat OK-ul de zbor către Miami și Ciudad de Mexico! Se aud Mariachis… Viața trebuie trăită, zi de zi, câte zile avem fiecare de la Bunul Dumnezeu…

Cinci zile fără televizor. Doar cu teatru!

noiembrie 22, 2010 4 comentarii

…Timp de cinci zile, de luni până vineri, la Giurgiu a fost primăvară adevărată, și la propriu și la figurat. Festivalul teatrelor din orașe dunărene a fost realmente o Sărbătoare. În noaptea spre sâmbătă, când a XIII-a ediție intrase în istorie, ploaia s-a aruncat peste orașul de la Dunăre. Plângea cerul, Cetatea devenise brusc tristă, după zile de fericire…

…Timp de cinci zile nu m-am uitat la televizor. N-am avut nici timp și nici interes (excepție, câteva frânturi din meciul Naționalei, în acel 1-1 din amicalul cu modesta trupă italiană). Festivalul mi-a ocupat timpul, sufletul, lacrima, Viața. Dar a meritat…

…N-aș fi crezut vreodată, din exterior, cât de greu se organizează un Festival de teatru în România. Dumnezeu m-a ajutat, însă, dându-mi forță, fizică și morală, noroc. Șansă și cu cei care au mai rămas în teatru, de la tehnic, administrativ și financiar, oameni cu salarii de mizerie, dar cu suflet de aur. Legile strâmbe din țara asta nu-mi oferă nicio portiță să răsplătesc financiar truda lor, sacrificiile, abnegația dinaintea și din timpul Festivalului. Lor, tuturor, și ziariștilor, din Giurgiu și din București, le mulțumesc pentru sprijinul fără de care Festivalul acesta n-ar fi avut atâta soare…

***

…Bucuriile Festivalului?

…Existența lui. Continuarea lui. A XIII-a ediție înseamnă Tradiție. Este un scut împotriva indiferenței, a negativiștilor…

…Prezența la deschiderea Festivalului atât a președintelui Consiliului Județean (care finanțează Teatrul Valah), domnul Dumitru Beianu, cât și a primarului Lucian Iliescu. Prezența dânșilor a contribuit moral la un start reușit, dar a adus și speranța sprijinului din viitor pentru Thalia giurgiuveană…

…”Uvertura” și gongul final. Adică, recitalurile de gală ale Maeștrilor Mircea Albulescu și Dorel Vișan. Veritabile seri de Artă autentică. Momente rare din Arhiva sentimentală a celor două Legende din cultura noastră contemporană. Nu găsesc nici acum cuvinte să le mulțumesc că au acceptat invitația mea de a veni la Giurgiu …

…Inaugurarea Cafenelei Artiștilor, poate un fel de Cetatea Soarelui pentru Giurgiu. Oricum, locul care l-a făcut pe regizorul Florin Antoniu să-mi ofere cel mai frumos compliment, afirmând: „Simt, acum, că am o apertenență”…

…”Cafeneaua Artiștilor”, unul dintre gândurile cu care am venit la Giurgiu, s-a realizat în ultimele…cinci zile, în fosta sală de ședințe, expoziții etc. „Albinele” Teatrului Valah și generozitatea unui om (Pompi Boboc) din fotbalul meu atât de drag au contribuit să se nască „minunea”, cum au zis câțiva…

***

…O altă bucurie- Concursul „Dramaturgie în doi”, ediția de debut. 37 de piese înscrise în competiție înseamnă ceva, mai ales că textele cu două personaje se scriu mai greu (sper că se pot monta mai ușor în criza în care se zbat teatrele noastre!). 37 de piese din 16 orașe și un sat din România, din Elveția, Franța și Germania. Românul nu-i doar poet, are și vână de dramaturg. Caragiale și Eugen Ionescu ne sunt stelele de la care ne luăm energia…

…Marele Premiu l-a câștigat Ion Bogdan Martin, debutant în dramaturgie, cu piesa „Tranka-Fleanka”, din care s-a și prezentat un mic spectacol-lectură cu primele trei scene, premiera urmând să aibe loc pe 16 decembrie. Acest an!… Medalia de argint a revenit lui Carmen Dominte, pentru piesa „Eu sunt din România”… Dar „Omul Galei laureaților” a fost Mirel Buzdugan, elevul de 18 ani din Comănești, unul dintre cei trei prezenți pe treapta de bronz a Concursului, alături de consacrații Doru Moțoc și Ana-Maria Bamberger, din Hamburg. Laureata din Germania nu a putut participa la festivitatea din Cafeneaua Artiștilor, însă a trimis un emoționant mesaj, prin care a dedicat Premiul său memoriei lui Ștefan Iordache, cel care o stârnise să scrie pentru el o piesă în două personaje. Textul început avea să fie oprit de moartea neașteptată a „Celui mai iubit dintre pământeni”, însă a renăscut cu acest Concurs de la Giurgiu!..

***

…De ținută, și cele două Colocvii din timpul Festivalului. Unul cu tema „Starea actuală a dramaturgiei românești”, altul despre „Rolul unui festival în viața teatrului, a unui oraș”, ambele ținute în Cafeneaua Artiștilor. Prezență de ținută: dramaturgii Lucia Verona, Carmen Dominte, Dinu Grigorescu, Ioan Drăgoi, Ștefan Mitroi, regizorii Mircea Marin, Matei Varodi, Florin Antoniu, Emil Gaju (Chișinău), Villi Perveli Nikolov (Vidin), literatul și regizorul Gelu Negrea, actorii Ioan Chelaru, Livius Rus, Vasile Toma. Discuții de esență. Concluzia este una singură: dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată, azi, Există. Ea trebuie susținută! Inclusiv prin Festivaluri. „Momentul Giurgiu” trebuie continuat!…

***

…Mare bucurie a produs prezența teatrelor din Viena, Brăila și Galați, cu câte un spectacol, plus cele patru premiere ale teatrului gazdă, Valahul giurgiuvean…

…Absolut tulburător gestul prietenului, de un sfert de veac, Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena, care a avut spectacol, la sediu, marți 16 noiembrie. A doua zi, în zori, a încărcat două autoturisme cu cei trei actori și regizorul spectacolului „Domnișoara Iulia”, plus decorul, iar după 17 ore de condus era la Giurgiu, în miez de noapte. Joi, de dimineață, a mers la sală, a început montarea decorului, a răspuns invitației la Consiliul Județean (împreună cu trupa Teatrului „Fani Tardini” din Galați, care îi reprezentase în Festival un excelent spectacol cu „Lecția” ionesciană), ca seara să prezinte la înalte cote artistice cunoscuta piesă a lui Strindberg. A doua zi, vineri 19 noiembrie, a fost ziua de naștere a lui Geo Țino („La mulți ani” și acum!). Avea să o petreacă pe drum, în mașină, împreună cu trupa lui admirabilă, căci îi aștepta, la Viena, spectacolul de sâmbătă seara. Noroc că, aflând despre eveniment de la Vlad Vasiliu, directorul teatrului gălățean, am ciocnit în avans o cupă de șampanie, iar Geo Țino a suflat tulburat în lumânările tortului pe care i l-am pregătit. Și i-am cântat cu sufletul larg, toți cei din teatrul giurgiuvean și invitați, „Mulți ani trăiască”! Trăiască prietenii adevărați ai Teatrului!…

***

…O mare bucurie a reprezentat-o și publicul giurgiuvean. Nu doar că sălile au fost pline. La două dintre spectacole, minunate, însă grele, la „Lecția” lui Eugen Ionescu, prezentată de trupa gălățeană, și „Domnișoara Strindberg”, de August Strindberg, cu subtitrare în limba română, s-a purtat ca un public realmente de elită! Semn că teatrul de calitate este prețuit și la Giurgiu, în pofida nihiliștilor… Trebuie să-i oferim cât mai multe asemenea spectacole de top!…

…Au existat și două nefericite excepții. La comedia „Sosesc deseară”, prezentată de teatrul brăilean, câțiva gălăgioși au deranjat lumea bună. Poate de vină au fost și doi-trei actori care nu și-au dat seama că nu-s auziți cum trebuie. Iar dacă în trei-patru minute spectatorii nu prea înțeleg ce se spune pe scenă, unii devin gălăgioși.

…Excepția care m-a umplut de mâhnire a fost asistența numerică sub așteptări la recitalul absolut superb al lui Dorel Vișan. O seară de gală care a înnobilat Festivalul, iar pe cei prezenți i-a îmbogățit, și sufletește și rațional. Incursiunile sublime în versurile eminesciene, în…teatrul lui Eminescu, atât de contemporan, paralela incredibilă dintre trecut și zilele actuale, ineditele momente din teatru și din filmări trăite de titanul Dorel Vișan, filozofia de viață oferită transfigurat au oferit un neuitat Regal artistic.

…Din nefericire, la ora 18.30 fix, când urma să înceapă recitalul extraordinar, în Sala Mare, de 430 de locuri, numai 59 erau ocupate! Am mai așteptat 8 minute, însă s-au adunat doar 112 spectatori. Sigur, puțini, dar buni, cei fericiți că pot sorbi din izvorul magic al unei Legende. Care mărturisea, la un moment dat, cum a schimbat de la sine finalul din filmul „Magnatul”, cu o vorbă rară, auzită la o măicuță: „Nu-mi pare rău că mor. Îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”. Sublim!…

***

…Simțindu-mi mâhnirea profundă după ultima cortină, unii au încercat să-mi explice prezența a numai 112 spectatori prin sintagma „acesta este publicul giurgiuvean”! Refuz un asemenea argument… Alții au motivat prin organizarea defectuoasă a evenimentului. Ceea ce ar putea fi o explicație… Câțiva au insinuat că, deranjați de marele succes al Festivalului, doi-trei ar fi încercat să-mi pună piedici pe la spate, măcar pe ultimii metri. Nu pot să cred una ca asta!… Căci nu a fost succesul meu, ci al Teatrului Valah (încă mai sper să se numească Tudor Vianu, idee ce li s-a părut excelentă și lui Mircea Albulescu și Dorel Vișan, poate aude cine se face surd!), un triumf artistic al orașului Giurgiu! Al tuturor celor care prețuiesc Frumosul. Acest lucru l-au semnalat absolut toți cei prezenți, giurgiuveni și invitați, actori, regizori, dramaturgi, ziariști, impresari din București, Brăila, Galați, Bacău, Pitești, Slatina, Rm. Vâlcea, Chișinău, Vidin, Viena…

…Marea mea mâhnire o reprezintă absența celor pe care i-am invitat, intelectuali de elită, inclusiv a unor actori. Ca și a regizorului și scenografului, dintre invitați, care, în ultima seară, au preferat Cafeneaua în timpul Recitalului!?!

***

…Dincolo de toate, lumini și umbre, Festivalul de la Giurgiu s-a vrut și a fost o Sărbătoare pentru toți cei care iubesc și respectă Teatrul!…

Iarina Demian, Tudor și Ioan Chirilă

martie 27, 2010 Comments off

…Precizez de la bun început că această tabletă publicată, nu demult, într-o primă formă, redusă, în revista de mare tiraj „Taifasuri”, este o cronică sentimentală. N-aș putea scrie altfel despre oameni pe care îi respect de-o viață. Chiar dacă voi vorbi despre o recentă premieră, „O lume pe dos”, rămân fidel valorilor morale care mă încăpățânez să cred că nu s-au răsturnat chiar toate…

…În lumea de astăzi, absolut „pe dos”, Teatrul rămâne o oază de puritate și frumos, un veritabil drog moral. Pe care ni-l oferă, cu nobil sacrificiu, cei care se mai (z)bat pentru morala Thaliei, ignorând haosul de sensuri și abandonarea de principii. Un astfel de minunat trubadur al Teatrului este veșnic tânăra Iarina Demian, remarcabila Actriță de decenii bune, neobositul regizor din ultimii ani. Alături de ea, în ultimul deceniu, dedicat dramaturgiei americane, fiul cel mic, actorul și muzicianul în vogă Tudor Chirilă. Fiul cel mare, Ionuț Chirilă, și-a croit drumul său în Teatrul Viselor, care-i fotablul!…Pe toți trei îi știu și îi prețuiesc de-o viață. De când împărțeam aceeași chilie, la „Sportul”, cu profesorul de gazetărie și de Viață, întâiul lector al primelor mele texte dramatice, inegalabilul Ioan Chirilă, soțul distins al Iarinei și tatăl sever al lui Tudor, certat nu o dată la telefon că nu exersa suficient la flaut sau „corn”, ca și mediatorul între antrenorii de la Dinamo și feciorul lui cel mare, Ionuț…

…După ultimul succes, cu „Biloxi Blues”, de Neil Simon, premiera oferită de Iarina Demian și Tudor Chirilă, acum, în Sala Studio la Teatrul de Comedie, un spectacol realizat și cu ARCUB de cei doi creatori de Frumos („O lume pe dos”), înseamnă un triptic american de piese scurte. Dramaturgi mai puțin cunoscuți la noi, descoperiți de Tudor Chirilă, pe undeva, prin Singapore: Terrence McNally (cu „Preludiu și Liebestod”), A.R. Gurney („Problema”) și Christopher Durang („Naomi în camera de zi”). Ultimul autor mi s-a părut un veritabil Eugen Ionesco american, absurdul textului fiind potențat de jocul admirabil al Iarinei Demian, vulcan de neliniște și eseu de expresivitate. Actrița s-a contopit cu regizorul într-o atenție definitorie la orice detaliu, de replică, psihologie și costumație. O revedeam, fermecat, pe încântătoarea Iarina din „Cercul de cretă caucazian”, de Brecht, tot la „Comedie”, cu Sanda Toma și… prichindelul (de șase ani, pe atunci!) Tudor Chirilă, și din „Fuga” lui Bulgakov (în traducerea lui… Ioan Chirilă, care asigurase varianta română și pentru „Turnul de fildeș” la același teatru), cu genialul Ștefan Iordache, în regia de top a Cătălinei Buzoianu. N-a fost unica bucurie a serii.

…M-a cucerit și actul I, prin jocul excelent, nuanțat și vivace, total trăit artistic, ca gest și rostire, de Tudor Chirilă, interpretul unui rol extrem de greu. Al dirijorului chinuit până la sinucidere de vicii și gânduri, sub bagheta căruia ne fascinează Wagner, cu nemuritoarea operă „Tristan și Isolda”, abilitatea tehnică a regizoarei contribuind, aici, din plin la transfigurare. De altfel, muzica este aliatul Iarinei Demian în tot spectacolul, nemuritorul Handel făcând legăturile între cele trei acte (al II-lea, sub cota celor amintite!). Marius Drogeanu, Simona Stoicescu, Smaranda Caragea și Andrei Runcu, scenografia Ramonei Macarie și costumele Angelei Dumitrescu- în umbra celor doi…dirijori, însă într-un minunat joc de „orchestră”.