Arhivă

Arhivă pentru ianuarie, 2017

Jurnal de iarnă (17). SĂPTĂMÂNA PARADOXURILOR! De la Spital la Teatru: „Freud și Bunul Dumnezeu”!

ianuarie 30, 2017 Comments off

…Știam de Săptămâna Patimilor. Azi- dimineață, cu noaptea pe umeri și cu privirea peste Parcul înghețat, am simțit că a început numărătoarea inversă a Săptămânii Paradoxurilor ce mă așteaptă. Cu o viteză nemaintâlnită… Cu lumini și umbre… Cu temeri și cu speranțe… Miercuri este o veritabilă Oră H!… Am făcut trei CT-uri, la „Medas”, peste drum de Cișmigiu. Unul dintre cele trei a lansat o noțiune nouă pentru mine: „leziune”! Mai mult nu mi s-a explicat, m-au îndrumat la medicul oncolog care m-a trimis la analize. Eram programat pe 9 februarie la Oncolog. Și până atunci ce fac cu leziunea?! Îmi ard ficații și gândurile?! Mă ofer să plătesc o citire a Tomografiei Computerizate. Se schimbă treaba. 150 de lei și vin peste patru zile… Leziunea pare să fie un chist pelvian, poate cu lichid, norocul e că ar fi neural, un vârf de nerv,. 99% n-ar avea legătură cu blestemul negru, cancer. Da, dar e o boală parșivă și trebuie să fiu sigur ce e și cu acel 1%!… Fac și scintigrama programată de două săptămâni, la „Neolife”, pe undeva spre Aeroportul Băneasa. Concluziile par niște integrame pentru poetul de mine. Nu mă poate lămuri nimeni!?!. Să merg tot la oncolog!…De-i scintigramă, de-i tomografie, aceeași bășcălie, se vede! De parcă nu s-ar fi reținut pentru analizele astea o sumă frumușică de la Casa de Sănătate, unde am cotizat o viață…

…Reușesc să schimb programarea din 9 februarie pentru a fi primit de doamna doctor oncolog, care, timp de opt ani, m-a ținut într-o stare excelentă! Voi merge miercuri, în prima zi de februarie, la interpretarea CT-urilor și a scintigramei. Sper să fie bine… Sper să pot face și analizele de sânge, joi 2 februarie… Și Zoladexul pe 9 februarie…

…Vineri 3 februarie 2017, Viața se va îmbraca în haine de gală pentru mine. Am înțeles acest lucru, aseară, duminică 29 ianuarie, când pe Radio România Cultural, remarcabilul om de teatru, doamna Mariana Ciolan, a prezentat un emoționat reportaj ca o avanpremieră a Premierei din 3 februarie, de la Rm.Vâlcea. Cu vocile autorului, creatorilor unui spectacol ce și-a stabilit o frumoasă altitudine!…

…Gata, uit de medici, mă pregătesc de Premiera de la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, a 33-a din cariera mea. „Freud și Bunul Dumnezeu” este la a doua montare, acum, în Zăvoiul vâlcean. Premiera pe țară a fost, în 7 noiembrie 2013, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Un extraordinar One-man show creat, tulburător, de remarcabilul Actor Doru Nica (totodată și regizorul montării!), dublat de o superbă muzică originală compusă special de un mare Artist, Ilie Stepan… La Premiera arădeană, s-a râs și s-a plâns…

…După Premiera de la Arad, valorosul critic dramatic Ion Parhon a lăudat mult Spectacolul în revista literară „Scrisul Românesc” (Nr.1, Ianuarie 2014), scriind, printe altele: „Dramatismul iubirilor ratate, singurătatea alergătorului pe culoarul lipsit de lauri al decepțiilor și vecinătatea otrăvită a deznădejdii sunt ferite de emfază ori de melodramă, fapt ce tinde să atragă spectatorul într-o confesiune sinceră și viu colorată ori la un dialog cu propriile sale experiențe sentimentale. Aș îndrăzni să spun că, din acest punct de vedere, regizorul și interpretul au lucrat poate chiar împotriva resentimentelor autorului-personaj principal, a rănilor adânci și nevindecate datorate caruselului trădărilor cărora a trebuit să le facă față. S-ar putea ca, în alte versiuni, să aflăm și chipurile înverșunării protagonistului în relația cu acelea care i-au înșelat credința și buna voința”…

…Prima din “alte versiuni” este spectacolul de vineri seara, la la Teatrul Ariel (director-cunoscutul actor Nicolae Poghirc, aplaudat și pe scena Naționalului craiovean). Versiunea scenică de la Rm.Vâlcea este gândită de regizorul Alin Holcă, totodată și autorul scenografiei și interpretul principal, lângă care vor apare actrițele Tatiana Serghi, Mihaela Mihai, Anca Olteanu, Diana Gherasim și Anca Șerban.

…O nouă versiune (a doua, deocamdată!) a piesei mele „Freud și Bunul Dumnezeu” pe care o va urmări la Premieră și reputatul om de teatru Ion Parhon!… Cum m-aș bucura să poată veni, vineri, în Zăvoiul de pe malul Oltului, cum și-a propus, și alt remarcabil om de teatru, Doru Mareș, cel care m-a scăldat în laude, după citirea textului!
…Săptămâna Paradoxurilor e în plină desfășurare pentru mine! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu pentru aceste zile pline, care, sunt sigur, vor fi și frumoase!

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (16). „VĂ MULȚUMIM!”, REFRENUL SPECTATORILOR PE FRUMOSUL POD DE TEATRU PESTE PRUT…

ianuarie 23, 2017 Comments off

…Acum patru ani, remarcabilul actor, regizor și scriitor Petru Hadârcă (în fotografiel alături de MMI, autorul acestor notații), directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, a avut o idee strălucită: în fiecare an, să existe un schimb de spectacole, un veritabil mini-turneu cu 3-4 reprezentații ale primelor teatre din România și Republica Moldova. Ion Caramitru, directorul Teatrului Național |”I.L.Caragiale” București, a marșat imediat, entuziast, și cei doi intreprinzători creatori de spectacol au durat un atât de frumos Pod de Teatru peste Prut!…

…Finalul săptămânii trecute a însemnat a patra vizită a minunatei Trupe basarabene la București, cu un splendid triptic: „În ochii tăi fermecători’, o tulburătoare dramatizare după romane și nuvele semnate de atât de interesantul, dar uitatul Gib Mihăescu; „Aveți ceva de declarat” (titlul original „Puricele în ureche” de Feydeau) și piesa plină de poezie „Casa Mare” purtând semnătura valorosului literat basarabean Ion Druță. Spectacole la finele cărora Sala Studio, plină, avea să scandeze, dincolo de aplauze și ovații „Vă mulțumim!”…

…Erau mulțumiri adresate remarcabililor actori moldoveni, plini de sensibilitate, umor fin, dans și vibrație lirică în splendoarea de spectacol care a deschis turneul; de un comic debordant, „mortal”, vorba unei doamne de lângă mine, în care s-a râs cu lacrimi, în comedia lui Feydeau (în regia super-dinamică, fără o clipă de respiro a lui Petru Hadârcă) sau au îmbinat pe strune de lacrimă tristețea cu speranța…
…Erau mulțumiri și pentru cei care au realizat superbul Pod de Teatru peste Prut! Cei care au oferit un al patrulea moment magic în acest Eveniment de zile mari: lansarea, sâmbătă dimineață, în cadrul Conferințelor de tradiție ale Naționalului bucureștean, a lucrării de excepție „Geneza Teatrului Național din Chișinău, 1918-1960”, o Cronică în două volume, nobilă ediție îngrijită de freneticul Petru Hadârcă. Este o carte încântătoare, mai mult decât arheologia Arhivelor, este Istorie și Politică, este un curs de morală și moralitate în destinul teatrului românesc de dincolo de Prut. Este o lucrare care are suspans, în dezvăluirea atâtor Adevăruri târzii, majoritatea nebănuite măcar. De aceea am scris la începutul acestor rânduri că Petru Hadârcă este și un apreciat scriitor…

…În cadrul lansării ineditului volum, apreciind efortul celor două „Naționale” în ctitorirea și menținerea sub soare a Podului de Teatru peste Prut, am remarcat că fiecare dintre cei doi directori au deschis anul 2017 cu câte o piesă românească: la București, „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, la Chișinău, „În ochii tăi fermecători”, fascinanta dramatizare și regia aparținând valorosului Alexandru Vasilachi. Semn de Visare pentru dramaturgia autohtonă, cam marginalizată, în general, Speranță cutez să zic, din moment ce este prezentă în proporție de 40% în repertoriul primei scene a României, Teatrul din Chișinău având pe afiș peste 60% texte românești!… Și, încă o constatare: atât Naționalul bucureștean, cât și cel basarabean nu doar că au deschis anul cu câte o piesă românească, dar au onorat cele două texte cu bijuterii de spectacol…
…Pe frumosul Pod de Teatru de peste Prut se scrie o fermecătoare Istorie românească! Vă mulțumim!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (15). BAHAMAS, AMERICA LUI CRISTOFOR COLUMB!

ianuarie 16, 2017 Comments off

… Era iarnă, cu ger și nămeți, la București (și) acum patru ani. La Miami, unde abia sosisem, apa Oceanului avea 24 de grade Celsius!… Ducu și Karina mi-au oferit, atunci, cadou de Sărbători, o Croazieră, tur-retur, cu Norwegian Cruise Line, de la Miami la Nassau-capitala Bahamasului, țară în Arhipelagul Lukayan, cu vreo 700 de insule și atoli, care se află pe hartă prin nordul Cubei. Țărișoară ce și-a dobândit Independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în iulie 1973 și care, pe când am pus și eu piciorul unde debarcase Cristofor Columb, în 1492, descoperind Lumea Nouă, Bahamasul, spuneam, avea, în 2013, vreo 330.000 de locuitori împrăștiați printre ape pe 13.940 km² de pământ. În 1718, Bahamas a devenit colonie britanică, după ce soldații Reginei au învins pirateria, în mijlocul Oceanului, unde altundeva… Aici, în Bahamas, aducea Marina Regală mii de sclavii răpiți de pe tot felul de ambarcațiuni ce navigau prin zonă. La Nassau era un mare Târg de sclavi, mi-a spus o localnică spilcuită, ca sclavia să fie abolită în Bahamas în 1834…

…După o noapte jumătate albă navigând pe Atlantic, distrându-ne într-un oraș plutitor -vaporul cu 12 etaje-,cu toate nebuniile, de la terenuri de baschet, piscine, alături cu găleata plină cu sticle de bere la gheață, baruri, săli de cinema, de spectacole de revistă, de concerte, la discoteci, expoziții, tot felul de restaurante și magazine, săli de gimnastică, piste de alergare în jurul vaporului, la fiecare etaj, am făcut întâiul popas, și am revenit pe…pământ, cu bărci ce ne așateptau la poalele Vaporului uriaș, pe o insuliță (Great Stirrup Cay) cumpărată de patronii norvegieni ai lanțului de vapoare Cruise Line, prin anii ’70. Cei vreo cinci-șase kilometrii pătrați ai insulei private, pe care ne-am fotografiat, la plajă, pe când la București erau zăpezi, fuseseră despuiați bine, cu doi ani în urmă, de un uragan teribil, ceea ce prin zonă este o obișnuință, fără ca peisajul selenar să mă sperie, cumva…

…Altă noapte pe Ocean, tot jumătate prin baruri, săli de spectacole și o expoziție de pictură modernă, unde eram la mine acasă, de s-au mirat și frumoasele fete ce păreau exponatele, aici am întâlnit și doi români angajați… Dimineața, la șapte, ne-am trezit liniștiți, de parcă „Orașul pe apă” n-ar fi mers. Eram ancorați și prinși cu cabluri groase de oțel în unul dintre cele șase cheiuri pentru vapoare uriașe, parcă vedeam șase peroane pentru trenuri. Un puhoi de „navetiști” pe Ocean, cât un cartier de oameni, s-a împrăștiat rapid pe străduțele din Nassau, capitala și cel mai mare oraș din Bahamas, cu vreo 250.000 de oameni, cifră ridicată pentru aceste ținuturi bântuit de uragane. Număr destul de puțini bătrâni în grupurile venite de la Miami, și mulți tineri, semn că nu prea mai rezistă acea opinie că „americanii se plimbă abia după ce ies la pensie”!… Parcă treceam prin decorul pentru un film englezesc de epocă, n-am văzut o căsuță cu mai mult de un etaj-două, toate fațadele sunt șterse de atâtea ploi și vânturi, uragane și arșiță umedă, mulți oameni săraci, am întâlnit și aici cerșetori. Nassau, situat în insula New Providence, loc pitoresc, cunoscut și ca district de afaceri, n-are nimic spectaculos la o primă vedere, îl epuizezi într-o jumătate de ceas… Vezi clădirea Parlamentului, bei o bere „made in Bahamas”, care nu-i deloc rea, într-un pub foarte civilizat, și începi să răsfoiești pliantele oferite din plin de cum intri în noua țară, la vamă…

…Orașul, numit în onoarea regelui William al III-lea, cel care a început glorioasa  Revoluție de la finele secolului XVII. Nassau a fost, cândva și centrul comercial al pirateriei, dezvoltat de Coroana engleză, care aducea aici negrii răpiți de pe navele cu sclavi. Sclavilor liberi li s-a dat dreptul să se stabilească pe insulă, fiind, apoi, exploatați ca forță de muncă. Prosperitatea insulei aride și a orașului-capitală a început după venirea loialiștilor americani și a sclavilor lor, ajunși aici după Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii (1775-1783). Ei au cultivat imediat insula New Providence, dezvoltând și două mari plantații, Clifton și Tusculum. În 1834, însă, sclavia a fost abolită în Bahamas. Dar, scriu pliantele, a rămas o linie nevăzută ce împarte insula, oamenii de culoare în Nord, albii în Sud. E de stat ceva vreme, aici, în mijloc de Ocean, pentru a studia o istorie tumultoasă nu prea știută… Răcorindu-te, firesc, din când în când, cu o bere-două Kalik, „Made in Bahamas”…

…Cert este că debarcarea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă s-a petrecut, atunci, în  12 octombrie 1492, nu pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite ale Americii, cum au învățat atâtea generații, la geografie și istorie, ci pe o limbă de pământ (unii susțin că s-ar  fi numit San Salvador!) din teritoriul de azi al statului Bahamas, unde Don Cristobal (în spaniolă!) a descoperit insulițele Santa Maria, Conception, Fernandina, Isabella și altele! Aici este… America lui Cristofor Columb, italian de origine (născut la Genova) și descoperitor al Lumii Noi ca trimis al… Reginei Spaniei, el murind , la 20 mai 1506, la Valladolid, în Regatul Castilliei (astăzi, Spania)! Câte surprize, paradoxuri și enigme ascunde Istoria!

…Cele opt ore petrecute la Nassau au însemnat, de fapt, pentru armata de turiști (turismul este sursa principală de venit în Bahamas!) vizita în uluitoarea Insulă Paradis. Se ajunge, acolo, cu șalupe în care încap, înghesuite, 30-40 de persoane, taie apa stoluri de bărci arhipline, cu câte un supraveghetor, veritabil ghid, bine pregătit, mereu vesel, mândru să te introducă în „Lumea de aici, din mijlocul Atlanticului”, cum mi-a fericit urechea cel din șalupa noastră. Armada aceasta din Bahamas cară oameni din toate colțurile lumii, ducându-i, în 20-25 de minute, realmente în Paradis. Sigur, există și două Poduri, cel vechi, din 1966, și cel nou, din 1990, arc modern de beton, cu felinare înalte și pastel de vegetație, aruncat între Nassau și Insula Paradis, dar turismul se face pe apă, cu șalupe și bărci-taxiuri…

…Insula Paradis. Paradise Island, Hot Island până la Finele celui de al Doilea Război Mondial, proprietatea unui antreprenor suedez… Ducu și Karina au mai fost în Paradisul de aici, acum au venit special să mă aducă pe mine, să mă fascineze și să mă simt mai bogat… Altă lume, aici, una ca din filmele nababilor, milionarilor, Monte Carlo, Nisa, Cannes, Saint Tropez, Capri, Rimini, San Remo, San Bonifacio, Costa Brava, Ibiza și câte și mai câte, mi-a dat Dumnezeu șansa să le mângâi cel puțin cu privirea, dar, aici, în Paradise Island, totul pare ireal, de pe altă planetă… Luxul uluitor, arhitectura ultramodernă, aerul au miros de parfumuri fine, și hotelul acesta uriaș, cărămiziu, „Atlantis”, în stil american, grandios, cum altul nu-i, răsărit, parcă, din Ocean, din Caraibe, unde cea mai ieftină cameră costă între 499 și 3.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt de 6 luni!… Ba, acest Hotel de super-lux, cu două inaugurări oficiale, una în 1998 și alta în 2007, deține și un record mondial: „The Bridge Suite” este cel mai scump apartament din lume închiriat vreodată, la, țineți-vă bine, 25.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt pentru următorii…zece ani!!! Logic, din moment ce aici vin mai toate starurile lumii, din film, muzică și sport, pentru care s-a deschis nu de mult un aeroport la nici zece kilometri de hotel, aici, unde s-a filmat, „Casino Royale”… Grădini luxuriante pornesc de cum cobori la debarcader, se văd terenurile de golf, semne indică drumuri spre scufundări, Parcul acvatic Atlantis, Casino Royale,… „Atlantis” este el un Paradis, cu un foaier enorm, opulent, modern, cu rafinament estetic. Te primesc 21 de restaurante, în interior și afară, cu separeuri sub palmieri aplecați pe ape, nu-s toate pentru pentru oricine, 19 baruri și opt discoteci, 11 piscine pentru toate vârstele, cel mai mare „Casino din Caraibe”, cascade, ruine subacvatice, amintind de Legenda Atlantidei… Este, aici, un lux din altă lume, nu mă pune jos, soarele ce arde criminal e problema mea… În Paradisul terestru sunt și oameni obișnuiți, stau, mai bine de un ceas, între cei mulți veniți să descopere, cu 30 de dolari intrarea, fascinația Labirintului din subteran, la poalele Hotelului gigant Atlantis, unde se află un muzeu imens, cu istoria locurilor, oameni, vremuri, firesc Columb, descoperitorul Americii, cotropitori, sclavia, și, mai ales, încântătoarea faună și floră din Bahamas. Îți trebuie cel puțin o zi, aici, să te bucuri de sublim, să alimentezi și sufletul și mintea, să notezi pentru o carte, să cutezi și Aventura pe toboganul ce coboară de la 60 de metri și intră într-un tunel de sticlă groasă, incasabilă, ce trece prin laguna în care fac curse înfiorători rechini… Câte ar mai fi de văzut, fie și în fugă, dar, la ora 6 PM, vaporul va pleca spre Miami, ce pedeapsă ar fi să rămâi singur aici, cum caută mintea mea de scriitor un posibil subiect… Plecăm, la ora fixată, și vom ajunge, fără escală, cu viteză, nu glumă, după 12 ore de mers, a doua zi dimineața, la Miami, în zori sub soare…

…Bolnav de geografie de mic (de aceea am și vrut să devin ziarist, căci fizic de matelot nu aveam!), am cumpărat două ghiduri, sperând să scriu, și documentat, nu doar sentimental, un Jurnal de Bahamas. Au apărut, însă, multe alte Idei, am scris opt piese de teatru, cartea Mondialului (de fotbal, of course!) brazilian, mi-am încărcat sufletul și tolba de amintiri rare cu Crăciunul și Anul Nou în Mexic,două volume de versuri, am fost navetist la Giurgiu, m-am văzut prins în istovitorul, dar rodnicul directorat, la teatru, timp de cinci ani, șapte ani și 22 de zile, am devenit fericit Bunic… Voi găsi timp și pentru Jurnal de Bahamas, nu-l pot uita!
…Bye, Bye, Bahamas! Ai fost o experiență fascinantă! Mulțumesc, și acum, Ducu și Karina…

…Privesc pe geam, azi, 16 ianuarie 2017, când zorile se spală de umbrele nopții, la București, așteptând alte ninsori. Parcul Tineretului e plin de zăpezi pure, copacii cântă o Simfonie albă, nămeți îmi înconjoară mașina abandonată, sub fereastra apartamentului, a fost și ger dur, minus 18 grade Celsius, s-a mai calmat, în casă e cald, cald… Și gândul îmi mai zboară o dată spre acea Croazieră de Vis, din urmă cu exact patru ani, una dintre nestematele unui bolnav de geografie, de Viață!

…Peste câteva ore merg la un bioenergetician, poimâine trebuie să ajung la medic specialist pentru un control serios, ca să nu zic grav!
…Bye, Bye, însorit Bahamas, nu te pot uita, mă plimb și acum prin sălbatica ta frumusețe vie…

Jurnal de iarnă (14). LEZIUNE, PARȘIVĂ LEZIUNE, CE CAUȚI TU ÎN VIAȚA MEA?!

ianuarie 13, 2017 Comments off

…N-am avut de zece ani, de când mă știu canceros, o stare mai agitată în așteptarea rezultatelor unor analize-ghilotină (CT, Scintigramă osoasă), ca aceasta din ultimele 24 de ore. Azi, la ora 14, trebuia să fiu la Clinica Medas, de peste drum de Cișmigiu, să văd dacă e „To be or not to be?”… Am adormit pe la două, în noapte. La 5, în zori, îmi făceam de lucru la computer…

…La 10:30, am luat drumul Cișmigiului, nu mai aveam stare. Am coborât din Metrou la „Universitate”, să iau Bulevardul la pas, sub soare, sub țurțuri căzând din clădirea Univesității, traversând băltoace și trăgând de timp. Am oprit la mai fiecare vitrină, am servit o cafea, fără zahăr de vreo trei ani, m-a pus pe gânduri durerea din stânga prostatei, resimțită azi-dimineață, după vreo două-trei luni… Gând nebun: să fie un semnal, acest cuțit din stânga bazinului?! Piei, drace, ce m-a apucat!?…
…La ora 13:10, eram la Clinică. Am așteptat pe un scaun să fie pregătiți pentru analize trei pacienți. Încă un cuțit în abdomen, stânga, jos… Am primit plicul cu rezultatele celor trei Tomografii Computerizate cu substanță de contrast. Mi s-a spus să merg cu ele la doctorul care m-a trimis la analize. La oncologul care mă are în pază cu atâta pricepere și căldură umană, de opt ani… Asta va fi pe 9 februarie! Până atunci trebuie să fac și scintigrama osoasă, luni 16 ianuarie, am fost programat din decembrie anul trecut, la Medas-ul din Spitalul Regina Maria, situat, acolo, unde începe Bulevardul Mihalache…

…Desfac, totuși, plicul cu rezultate și-mi arunc ochii, așa, ca o curiozitate. Habar n-am eu de medicină, dar, de 10 ani (pe 9 martie 2017) de când lupt cu monstrul de Cancer, am învățat noțiunile de bază… Primele două foi nu-mi trezesc atenția… Ultima, însă… Citesc, scutur capul, și recitesc, pe rândul 3, la concluzii: „Leziune nodulară la nivel sacrat stânga în găurile de conjugare-de corelat cu o examinare IRM”… N-ajungea leziunea asta, mama ei… Că mă lovește în moalele capului și rândul al patrulea:”Micromodule pulmonar LID”… Aș vrea să-mi dau două palme, să mă trezesc! N-am avut până acum, de opt ani, de când fac, din iarnă-n iarnă, CT-uri și scintigrame osoase nicio…Leziune!

…Vreau să-mi citească un specialist foaia asta ca o Integramă otrăvită, dar domnișoara de la Desk îmi spune că numai oncologul care mă are în grijă îmi poate spune totul despre starea mea… Da,domnișoară, dar dacă mă perpelesc întrebările și supozițiile până pe 9 februarie, când sunt programat la Medicul oncolog care m-a tratat excelent de opt ani, fac atac cerebral!… Insist să mă ajute cineva, cu interpretarea rezultatelor, cotra-cost. Domnișoara este foarte amabilă, roagă un asistent să-i țină locul, îmi ia rezultatele și dispare cam cinci-opt minute… Vine și îmi spune că numai medicul care mi-a făcut investigația și a tras concluziile este în măsură să-mi explice „noutățile” din organismul meu. Revin miercuri 18 ianuarie, ora 14. 150 de lei mă va costa consultul. Îi mulțumesc pentru atitudinea ei nu doar civilizată, dar mai ales umană…

.. .O iau pe jos spre stația de Metrou de la Podul Izvor, am nevoie să-mi respire gândurile, trec pe lângă „Bulandra”, streșinile curg, lacrimile îmi spală obrajii sub soare. „Băi, ai înnebunit?! Stai să vezi exact ce spune specialistul!”, îl aud pe Alter-Ego-ul meu certându-mă… „Ai dreptate!, îi răspund. Lacrimile n-au dus niciodată spre piscuri… Trebuie să strâng din dinți, să mă cravașez dureros și să urc în continuare pe Golgotă!”… Încerc să-mi fac de lucru cu gândurile mele, vreau să fug de Leziunea asta blestemată, de tot ce înseamnă cancer, m-am plictisit de el… Nu pot să uit, însă, că Vărul meu cel mare și minunat, Mitică Bostan, a fost răpus, acum trei zile, tot de monstrul negru. El nu știa că-l hrănește, eu știu de zece ani…

…Orașul trece vesel pe lângă mine. Nu mă recunosc. Nu pot lega două gânduri. E un semn în stările noastre. Agitația mea neașteptată din ultimele ore era un semn de la Bunul Dumnezeu… „Și ce mai vrei, MMI-ule, ai furat zece ani Doamnei în negru, din 9 martie 2007, când ai fost operat întâia oară. Ehe, alții, operați, atunci, odată cu tine, sunt de mult între îngeri. Nu-l mânia pe Dumnezeu!… Bine că mai poți să aștepți consultul din 18 ianuarie, și cel din 9 februarie”, mă calmează Alter-Ego… Împletesc speranțe, poate leziunea asta pelviană nu-i legată de cancer, o fi de la vreo căzătură, poate doctorul n-a fost prea atent, cunosc atâtea cazuri… Gata, până nu mă întâlnesc cu expertul, trebuie să abandonez subiectul!… Să mă gândesc la altceva, neapărat Frumos, spectacolele de teatru care m-au încântat anul trecut (nu multe, dar existente!), la o femeie de top, nu și la cele două-trei ticăloase care m-au trădat sub semnul crucii, cu zâmbetul pe chip, cu hăndrălăul la ușă și cuțitul în mână, chiar dacă ne eram de caraulă pe taxi, la New York!… Gata, vezi, poți să evadezi din Alcatrazul Cancerului, hai să ne plimbăm, dragul meu MMI, prin New York, o să uiți de toate, o să ajungi și la Miami și Santa Monica, Doamne, ce frumoasă este Viața…

…O sun pe Mona, surioara mea, unicul punct de sprijin moral din țară. Mă întărește moral și îmi sugerează și un bioenergetician cunoscut, care i-a tratat cu succes și pe Alin și Sorana… Sigur că voi intra și pe această pistă… Mai am, doar, atâtea de realizat!… De azi în trei săptămâni, vineri 3 februarie, am premieră la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, cu piesa „Freud și Bunul Dumnezeu”… Am terminat de șlefuit două noi piese la care țin foarte mult. „Da, dom’ne, dar să nu uiți scena cu șahul, cu tânărul care joacă șah în pușcărie, de unul singur, la două mâini, stânga cu dreapta. Dar, după cinci zile de fericire, unul dintre colegii de…apartament îi ascunde sau îi aruncă nebunii. Și fără nebuni ce să faci?!… Nu uita să introduci și scena asta, e super!”, îl aud pe Alter-Ego… Și mai sunt și minunatele Nepoțele din California, Genevieve și Celine, nu le-am văzut din martie trecut!… Nici pe Ducu și Karina… A știut el, Cel de Sus, de ce nu m-a lăsat să trec Oceanul, pentru Sărbătorile de Iarnă. Erau probleme de rezolvat, aici…

…Mă gândesc cum să articulez mai bine scena cu nebunii furați în piesa mea… Am și uitat de Leziunea aia blestemată, venită pe nepusă masa… La Piața Unirii, am mâncat o porție de creveți, excelent pregătiți, la micul restaurant chinezesc unde merg mai în fiecare week-end cu Maria și Mircea Robert, îi văd, parcă, lângă mine, glumim, bine că nu sunt, nu sunt eu într-o formă prea bună, oricât efort aș face.. Și dacă veselie nu e, degeaba ne întâlnim!…. Plec o stație de metrou spre casă. În cavoul de singurătate, grădina de scris care mă așteaptă…
…Trec liniile de tramvai pe verde, pe zebra de pietoni, gânditor, și mă trezesc cu un tramvai frânând dement la nici zece-cinsprezece metri. Privesc la vatman, n-am forță să-i zic una, semaforul arată roșu-roșu pentru el… Da, dar nu orice e normal este și adevărat!… Băi, băiete, ești nebun, îl taxez în gând, eu am de rezolvat problema cu Leziunea aia.., Leziunea aia venită, așa, ca un fulger, ca un trăsnet, pe cer senin, cum a apărut și cancerul în viața mea…

…Nu intru bine în casă, cu un braț de reviste și ziare, luate din Pasajul de la Universitate, că sună unul dintre telefoanele mobile. O voce feminină mă anunță că am de făcut scintigrama osoasă, luni dimineața, la 9:20, la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria.Vreau să-i mulțumesc, chiar dacă știam, așteptam ziua de luni… Dar, cu greu articulează vorbele, spunând, totuși, că, dintr-o cauză… pe care ea o cam amețește, se suspendă analiza!… Bine, doamnă, dar mă sunați, azi, vineri, la ora 15:20, când nu mai pot face nicăieri o programare?! Este mai mult decât jenant, sunteți absolut de blamat!… Scuze, scuze… Eternele scuze ce ne țin pe loc, de nu mai crede nimeni în noi, și rămânem doar viețuitoare de trei parale…

… În orice rău există, însă, și un germene de bine, înțelept se spune în popor. Când am aflat că voi face scintigrama la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria, mi-a revenit în cap coșmarul trăit, anul trecut, în februarie. Am făcut scintigrama osoasă la „Regina Maria”. Iar doctorul care a pus concluziile a încurcat piciorul meu stâng cu… dreptul. Pe film apărea o umbră mai veche la dreptul. Pe Buletinul de examinare a scris cu mânuța lui aiurită, înțepenită-n rutină, „piciorul stâng”. Am comparat, acasă, buletinul de examinare primit cu acela de anul trecut. Da, piciorul drept, în 2015, stângul, în februarie 2016!… Două zile am fost cu stângul în groapă… Noroc că doamna doctor oncolog a privit atent filmut dat și, deodată, a explodat: „Pe film este o umbră la piciorul drept, nu la stângul cum a scris! Unde i-a fost mintea?!… Sigur, e umbra mai veche de la piciorul drept!”… Gafa aceea m-a lovit când am aflat că voi merge la testare la acel medic-coșmar… Știe el Bunul Dumnezeu cum să le aranjeze!…

…Lupt, Doamne, scuză-mă că am avut, azi, la prânz, un moment de slăbiciune. Sunt, totuși, și eu, un biet Om!… Știu că mi-ai dat, nu o dată, puterea să am un moral tare ca Piatra Măiastră a lui Brâncuși!…
…Lupt, altă șansă n-am, Lupta este unicul meu Răsărit!
…Doamne, ajută-mă și de astă dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
 

Jurnal de iarnă (12). PENTRU CINE BAT CLOPOTELE, VĂRUL MEU CU ARIPI DE ÎNGER DIN ATÂTEA CULORI?!

ianuarie 12, 2017 Comments off

…Dimineața asta albă, albă, într-un București răvășit de viscol, a început pentru mine cu un telefon negru ca Moartea. M-a anunțat că, în miez de noapte, acolo, în umbra Ceahlăului… NU, eu nu cred!

…Ne văzusem ultima oară, acum vreo trei ani, la un vernisaj al feciorului lui, Luțu, în Capitală. Tot timpul l-am văzut ca Vărul cel mare, unicul meu Bade, suflet din picturi rare, coleg de facultate și prieten de nebunii literare cu Sorescu, maestru al șevaletului, cu expoziții, premii și laude, mai puține decât merita… Și-a făcut, la cumpăna ultimei nopții, aripi din culorile lui Rousseau „Vameșul”, Dali și Grigorescu și a zburat înalt cu ele, ca toată viața lui de poveste…
…De la cine mai primesc, Doamne, mai în fiecare zi, pe Facebook, aprecieri și sfaturi, în acele cuvinte calde, înțelepte, de Om cu gânduri bogate, sincere și profunde, scoase nu atât din miile de cărți citite, cât din Viață, viața lui ca o pictură, Viața lui ca o Memorie, „Persistența memoriei”, cum spunea marele Dali, unul dintre favoriții lui?!…Cui îi mai răspund, fermecat de slovele lui din icoane și datini?!
…Badea Mitică Bostan a zburat azi noapte pe aripile unui Înger fugit din Oceanul lui de culori fermecate… Culori pe care tocmai le mai combinase o dată, cu câteva minute, în camera lui, înainte să urce în Ceruri, sub dangăt de nemurire, înălțându-se peste Piatra…. Pentru cine bat clopotele, nebune, sub Viscol, Vărul meu cu aripi de înger din atâtea culori?!…
…NU! Nu-i adevărat!…Culorile Pictorului sunt nemuritoare…
…Eu simt ziua asta albă-albă, polară, neagră în mine! Sunt atât de sărac! Atât de singur, în lacrimă…Cu cine mai schimb eu mesaje pe Facebook, în scurte vorbiri la telefon, Vărul meu Cel Mare?!
…Știu că, în acest 11 ianuarie 2017, totul nu-i decât un pastel sumbru de iarnă, unul, însă, Uman!… Zbor liniștit, acolo, între Îngeri, minunatul meu Bade Dumitru Bostan! Restul este Lacrimă!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (11). BUN REVENIT ACASĂ, DOMNULE MINISTRU IONUȚ VULPESCU!

ianuarie 4, 2017 Comments off

…Mărturisesc că m-am bucurat enorm, când am aflat cum, pe ultima sută de metri, a triumfat Rațiunea în iarmarocul desemnării noului Cabinet, cel puțin în privința Ministrului Culturii și al Integrității Naționale! Care astăzi este, oficial, nu pe surse fanteziste, dacă nu otrăvite, Ionuț Vulpescu! Cel mai îndreptățit să revină acolo, unde, tot din cauza perfidului algoritm politic, a fost debarcat după numai 11 luni fix, timp cu realizări în Lumea Culturii Române. Pentru mine, Ionuț Vulpescu reprezintă singurul MINISTRU al Culturii pe care îl prețuiesc cu adevărat, dintre cei cunoscuți în ultimii 18 ani de când am revenit Acasă, în Limba și Cultura Română!

…Îl prețuiesc pe domnul Ministru Ionuț Vulpescu, de-o vârstă cu flăcăul meu cel mare, nu doar pentru că a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, are un masterat în „Doctrină și Cultură” și un doctorat în Filosofie (Facultate pe care am terminat-o și eu, la zi, în ’68!). Ba mai și scrie, una dintre cărți („Din țara în care stânga e Cârțu și dreapta e Lăcătuș”) desemnând și un excelent eseist din lumea sportului, altă patimă de-a mea, alături de teatru.

…Îl prețuiesc pentru că l-am văzut, mai mult decât atâția miniștrii ai Culturii la un loc, la premiere de teatru (nu doar la Teatrele Naționale!) și film, chiar și la tot felul de Festivaluri de teatru, fie și cel independent (imaginea ce însoțește acest material a fost surprinsă, acum două toamne, la Festivalul „Undercloud”), și la spectacole-lectură, la lansări de carte, la Festivalul Național pentru Literatură, de acum doi ani, la Cluj, la Ateneu, la Festivalul George Enescu și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc că a salvat de la moarte Revistele literare!…
…Și pentru că biroul de la Minister a fost deschis mereu oricui, cu dialog sincer, plin de respect și bun simț, cu actori, dramaturgi, regizori, directori de teatre, scriitori, ziariști, editori, plasticieni, compozitori, încercând (de multe ocelri reușind!) să-i ajute pe cei care i-au solicitat sprijinul legal.

…Ionuț Vulpescu n-a fost Ministru al Culturii, în primul mandat, decât 11 luni fix! L-a schimbat blestematul de algoritm politic… El a revenit, acum, Acasă! Spun aceasta nu doar pentru că înțelege Cultura, dar și vibrează pentru ea, o iubește, respectând toți creatorii de Frumos. Ceea ce reprezintă o „rara avis”, prin comparație cu mulți navetiști politici parașutați la Cultură, căreia i-au făcut mai mult rău decât bine!
…Într-un prezent bolnav de can-can, câțiva vântură și acum nefericita greșeală cu Hamlet și Cervantes, accident generat, sunt convins, de oboseală și grabă, cum s-a mai întâmplat, în alte forme, atâtor intelectuali de marcă!

…Până la Bucuria din această zi de Miercuri, 4 ianuarie 2017, m-am cătrănit rău, luni noapte, când, în veritabilul joc de-a alba-neagra practicat de atâtea televiziuni, în trocul său politic domnul Tăriceanu a amenințat că, dacă nu i se dau Externele, cu Meleșcanu, ia Cultura și-l pune vătaf (n.a. termenul îmi aparține, sorry!), acolo, pe alde D.B. (nicio legătură cu filmele anilor ’60, „B.D la munte și la mare”‚”B.D. în acțiune”, cu nemuritorul Dem Rădulescu), tipul (D.B., nu Dem!) rămas celebru prin acea inepție lansată într-o emisiune televizată, potrivit căreia… activitatea parlamentarului și ministrului e mai grea, mai plină de risc decât a unui militar în Afganistan! (Sic!)… Nu a fost, din nefericire, unica dezamăgire din trocul miniștrilor trimiși la Cenușăreasa Cultură. Nu pot uita că, un timp, e drept nu prea lung, de Cultura Română a răspuns un intelectual român de origine maghiară, nu tocmai acomodat cu limba lui Caragiale și Eugen Ionesco… Sau că ultimul ocupant al postului de ministru la Cultură ne făcuse de râs pe noi, românii, cu acea Expoziție de pomină, cu tentă sexuală, mai anii trecuți, la New York!

…Acum, Cultura Română, atât de nedreptățită de mai-marii zilelor, pare să-și fi regăsit o rază de optimism. Pentru aceasta, însă, nu-i suficientă doar revenirea pe postul de Ministru al Culturii a unui intelectual, Ionuț Vulpescu, omul care, realmente, iubește și prețuiește Artele. Este nevoie de un Buget decent și de asigurarea unei continuități într-un Domeniu care, împreună cu Sportul, reprezintă cei mai apreciați Ambasadori ai României în Lume!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 216 persoane