„Taximetrist de noapte la New York”

Amintiri, Amintiri… UN DECENIU DE SPERANȚĂ. 9 MARTIE-11 ANI FĂRĂ CANCER!

…A mai trecut un an. Astăzi, 9 martie 2018, sărbătoresc 11 ani de când am luat Cancerul de coarne!… Chiar dacă unele puncte forte de sprijin uman (Iakimova, Iakimova!) m-au abandonat, lăsându-mă cu un picior in groapă, BUNUL DUMNEZEU a avut grijă de mine! MULȚUMESC, DOAMNE!

…Deloc întâmplător, una dintre cele mai bune piese ale mele (ce s-a jucat-prea puțin- la Arad și e de un an pe afișul Teatrului „Ariel” din Rm. Vâlcea) se numește… “FREUD ȘI BUNUL DUMNEZEU”! Prietenii și spectatorii știu despre ce vorbesc…
… Reproduc, tulburat, filele din “Jurnalul unui trăsnit”, scrise exact acum un an, când celebram Deceniul de la evadarea din Lagărul canceroșilor… Sper să nu mă prindă curând!

***

…Acum 11 ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață…

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer la prostată!”, a venit un ecou de Viață deasupra mea, era Îngerul acela scump, devenit neașteptat, peste puțin timp, Demon, ademenit de Freud!… Atunci, în 9 Martie 2007, m-am mai născut o dată…
…Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese, parșiv de tăcut, la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4…
…A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, așteptând scintigrama era să-mi crape inima, Destinul juca albă-neagră cu mine, pot sau nu fi operat?!… Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Lucan, ca pe 9 martie să fiu liniștit că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, atunci…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2008! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în aprilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițin ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică” („N-aveți un mort de vânzare?”), la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…

…La Teatrul Național Radiofonic, piesa „Taximetrist de noapte la New York” a început repetițiile în regia experimentatului Gavriil Pinte… Doamne, cât mă răsfeți și ca dramaturg!
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Jurnal de vară (9). DIN NOU LA SACOU, CĂMAȘĂ ALBĂ ȘI CRAVATĂ…

…Gata, nu mai sunt boier, să mă scol la 9, 9:30, uneori la 10, dimineața! Sigur, nici ca pe vremea frumoasei mele navete la Giurgiu (5 ani, 7 luni, 22 de zile!), când trebuia să mă trezesc, de cele mai multe ori cu întunericul pe umeri, la 5:30 sau 6:00!… Acum, mai exact de nici o săptămână, adio boieria din ultimul an și jumătate!… La 7-7:30, dimineața, sunt sub duș, apoi, mic dejun luat, adăpat animăluțele (Ulysses, broasca țestoasă, și Rechinul, peștișorul din acvariu), medicamentele îngurgitat, gata de drumul spre noul meu loc de muncă. La sacou, cămașă albă și cravată, mirosind fin a parfumul meu preferat, „Boss”, așa cum am fost și în prima mea zi de „Taximetrist de noapte la New York”, într-un 14 februarie 1987, de credeau că-s vreun inspector cei de la desk-ul Companiei de unde ridicam taxiul închiriat!…

…Acum, la trei ace, nu merg decât aproape de casa mea, 15-20 de minute de mers pe jos, sănătate curată, nu mai regret pierderea „pedometrului” dat de Ducu să-mi măsoare pașii făcuți în 24 de ore… Ați, dedus, sunt din nou angajat!… Au și început să vină „Felicitări” și urări de succes, chiar dacă n-am făcut publică noua provocare a Destinului. Mă bucur, totuși, că mai circulă și veștile bune, că m-am săturat de dezamăgiri, spitale, divorțuri, accidente, drame și catastrofe…

…Nu vă spun unde am fost provocat din nou! Când voi avea primele realizări (inițial, am vrut să scriu „performanțe”!), nu va mai fi nimic doar… sugerat… Cert este că îmi place noul meu loc de muncă, rezonez sufletește și rațional cu el, suntem un mic grup de oameni „în materie”, plini de entuziasm, din fericire pentru noi, din păcate pentru alții care și-au pierdut calitatea de bază care a cam dispărut în orice provocare! Am Idei ce fug de banal, ce vor să repare nedreptăți, am (re)intrat în noua Arenă să reușim ceva aparte!…

…Nu-i vorba de niciun nou post de televiziune, cum m-a întrebat un amic, nici să fi devenit, Doamne ferește!, ofițer de presă la un mare club bucureștean de fotbal, cum a crezut altul!?!… Oriunde voi fi, rămân același MMI, bolnav de fotbal și de teatru, de scris și de beția cu Frumos (mai ales cel moral, cam o „rara avis”), de Libertate! Nu întâmplător, volumul meu de debut în poezie, apărut anul trecut, se numește „Condamnat la Libertate!”… Libertatea de a visa mereu la Zbor spre Piscuri…

Jurnal de vară (7). JUNELE M.M.I. ȘI POVESTEA COSTUMULUI PURTAT LA ZAGREB, SEVILLA ȘI BARI!

… Da, am fost și eu un june-prim! Unul îndrăgostit de Viață și de meseria de comentator sportiv, chiar dacă am terminat Facultatea de…filosofie. Nu știu când am descoperit bucuria de a fi îmbrăcat elegant, musai cu sacou, cămașă albă și cravată. Așa am fost și în prima mea zi de…Taximetrist de noapte la New York, ținută ce i-a impresionat pe americanii-pasagerii mei care m-au întrebat din ce țară vin, iar când le-am spus din România, au vrut să știe dacă, acolo, toți taximetriștii sunt așa eleganți, iar eu le-am zis, fudul, că nu doar taximetriștii, ci mai toți oamenii sunt îmbrăcați civilizat la mine acasă, iar eu sunt…ziarist, nu taximetrist, am urcat în „office-ul galben” doar să fac o mână de bani, să-mi aștept familia, în America, în condiții civilizate și să scot un ziar în limba română, ceea ce s-a și întâmplat, la șase luni de la aterizarea pe J.F.Kennedy și la patru luni după ce m-am autocondamnat, pentru cinci ani și jumătate, la „carcera galbenă”…
…Costumul din fotografia aceasta, realmente de Arhivă sentimentală (mulțumesc mult lui Cristian Otopeanu, care a postat-o!), are o frumoasă, nostimă istorie…

…L-am îmbrăcat în premieră, nou-nouț, în deplasarea de trei zile de la Zagreb (6-8 mai 1977), unde Naționala noastră de fotbal, antrenată de legendarul Ștefan Kovaci, avea să întâlnească, în preliminariiile C.M., „Cea mai puternică Națională din ultimii 20 de ani a plavilor”, cum scria presa iugoslavă. La Zagreb, unde „tricolorii” noștrii, culmea ghiniorului, la îmbarcarea în charter, nu-i aveau pe Răducanu, Dinu, Dumitru, Lucescu, accidentați în ajun. Eu trebuia să transmit, pe 8 mai, meciul pentru TVR și, înainte de plecare, mi s-a transmis ferm, de două persoane „grele”, să fiu foarte atent la ce vorbesc, din moment ce 8 mai este ziua pcr!…Eram cocoșat de emoții, nu prea am mâncat, n-am putut dormi în cele două nopți, în camera cu nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ba, cu vreo 18 ore înainte de meci, în toiul nopții, am preferat să ies în vestibulul din fața camerei și să simulez exerciții de…comentariu, cu gândul la partidă. Făcusem trei variante de final, ăsta era cel mai greu, transmiteam, doar, în… ziua partidului: 1. Ne bat sârbii de ne sună fotbalul în cap, și nu știam cum pot încheia comentariul unui asemenea meci?! 2. Ne bat greu, ceea ce ar fi onorabil… 3. Și, așa, ca o Iuzie, facem un norocos 0-0!
…La masa de prânz, din restaurantul hotelului, unde era Naționala, nea Piști a invitat toți ziariștii veniți pentru meci, La masa gazetariulor, Ștefan Kovaci a umplut paharele și a toastat pentru…victoria noastră!?! Eu,care înaintea transmiterea la TV a unui meci, darămite al Naționalei, nu mâncam și nu beam strop de alcool, am refuzat politicos să duc paharul la gură… Nea Piști s-a cam supărat, „Bine, nu vrei să-i batem pe sârbi?!”, mi-a dat o replică de KO, așa că am sorbit din licoare, ciocnind pentru Victoria noastră! Și a fost, incredibil, dar strict autentic, 2-0 pentru Naționala României, golurile fiind marcate de Dudu Georgescu și Iordănescu, în prima repriză!…

……Am avut șansa să fiu ales ca „secundul” lui Ioan Chirilă, profesorul meu în gazetărie, trimiși la meciul-meciurilor pentru fotbalul românesc, Finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, în…7 mai 1986! Steaua contra colosului Barcelona!… Acum, se știe istoria partidei de Legendă pentru noi: Duckadam, Eroul, cu patru penalty-uri apărate, Balint și Lăcătuș, unicii transformeri, și… 2-0 pentru Steaua, devenită Regina Europei!… Seara, la vreo trei ore după meci, am făcut o fotografie (pe care am publicat-o de mai multe ori!), lângă Trofeul Cupei Campionilor Europeni, postat la intrarea în restaurantul de la Hotel Macarena. Eram în același costul pe care-l purtasem la Zagreb!…Costumul de 2-0!

…Vara lui ’90! Italia. Coppa del Mondo,. România calificată după 20 de ani la un Mondial. Sunt acreditat pentru ziarul meu de la New York, „Lumea Sporturilor”. Primul meci, la Bari, contra URSS, debutul în Grupa din care mai făceau parte Camerun și…Maradona! Începând să cred în fetișuri, am luat cu mine peste Ocean același „Costum de 2-0”, cum l-am numit cu drag!… Așa, ca un Destin, în 4 iulie 1986, când am părăsit Bucureștiul, luând drumul cumplit de greu al vizei pentru America (vezi Lagărul de refugiați de la Latina) între puținele haine din micul meu bagaj s-a aflat și…Costumul de 2-0! Era Trofeul meu sentimental…
…Înaintea jiocului cu sovieticii de la Bari, la Centrul de presă, reîntâlnire după patru ani cu mulți dintre confrații de la „Sportul” și din presa de sport din țară, cărora le adusesem și câte un mic souvenir american. Unii, aveam să aflu, după partidă, au cârcotit, că, vezi Doamne, am ajuns de rău de tot în America, de n-am avut bani să-mi cumpăr un costum nou, tot cu ăla din țară am venit!.!?!.. Dincolo de răutăți, rezultatul: România-URSS 2-0, ambele goluri marcate de Lăcătuș!

…Aceasta a fost frumoasa Istorie a unui costum și a unui june îndrăgostit de Viață și Sport, acum, de Teatru. Fără a uita vreodată Minunata mea istorie de Comentator sportiv!

Jurnal de vară (4). AȘTEPTÂNDU-L PE ZORBA GRECUL!

…Pe celebrul Zorba Grecul, alias Anthony Quinn, l-am întâlnit în carne și oase, în primăvara lui ’95, în taxiul condus de mine prin Babilon. O cursă scurtă, de la „Tavern on the Green”, din Central Park, până în fața luxosului Plaza Hotel. O cursă care nu poate fi uitată vreodată, prinsă în volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”, apărut, în două ediții, în 2000, și în piesa de teatru cu același nume retrăită cu lacrimi (nu scrisă!) acum doi ani!

…AZI, 24 iunie 2017, l-am reîntâlnit pe Zorba, LA FESTIVALUL „MITURILE CETȚĂȚII” din Constanța, În două spectacole așteptate la această frumoasă Gală, cel al bulgarilor de la Teatrul din Dobrici (din păcate, fără subtitrare in limba română!) și al Teatrului din Baia Mare. Două variante opuse ale lui „Zorba Grecul”, cu lumini și umbre, pe alocuri ceață. dar asta-i o altă discuție dintr-un viitor apropiat… Minunat a fost că, la spectacolul dinamic al bulgarilor din Dobrici (fost Tolbuxin), deși n-a existat subtitrare, publicul constănțean a stat în sală până la căderea cortinei!… La polul opus, spectacolul băimătenilor, o parodie-bășcălie a regizorului Marcel Țop,, Zorba încheindu-și frumoasa lui existență prin…Maramureș (Sic!)…. Chiar dacă s-a jucat pe scena în aer liber din Piața Ovidiu, unde intrarea a fost liberă, la pauză asistența s-a cam înjumătățit!?! Oamenii știau altă poveste-Legendă a lui Zorba Grecul, din filmul nepereche cu Anthony Queen!… O fi învățat ceva din această nefericită experiență regizorul?!

…ÎN TOAMNĂ, prin octombrie, urma să-l întâlnesc, pe o scenă bucureșteană, pe Zorba al meu, cel din piesa „Taximetrist de noapte la New York”!… Acum trei zile, însă, în briza mării, am decis, împreună cu un valoros regizor, că nu va mai apărea spectacolul pentru care am început de trei săptămâni tratativele! Când nu cred 100% într-o idee, renunț la ea! Iar când simt că regizorul (cât de Nume ar fi el!) se află pe alt palier, paralel cu textul meu, El-impresionist, eu-expresionist, renunț la colaborare! Cred că e mai bine așa! Sigur, e tare grei să știi să renunți la timp! Acum 30 de ani, probabil n-aș fi avut această tărie morală…

…ȘI, TOTUȘI, ZORBA, IDOLUL MEU, pentru care am vizionat filmul „Zorba Grecul”, de 17 ori, fapt pentru care Anthony Quinn m-a considerat nebun, atunci, în primăvara lui ’95, Zorba al meu, spuneam, va apărea, curând, într-un spectacol de teatru! La Teatrul Național Radiofonic, în piesa „Taximetrist de noapte la New York”, în regia competentului și sensibilului Gavriil Pinte. În rolul lui Zorba Grecul, minunatul actor Valentin Teodosiu! Mai multe amănunte, în preajma Premierei! Eu am început să-l aștept pe Zorba Grecul…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

· Jurnal de Primăvară (14). ASTĂZI, 13 MAI 2017, ESTE ZIUA MEA. ÎMPLINESC…38 DE ANI!

…Nu-i glumă. E pură realitate. 13 mai 1979. Arad. Teatru de Stat (azi Teatrul Clasic „Ioan Slavici”). Ora 19. După lupte grele, ce au durat cam 20 de ore, cu jandarmii Culturii de la Județeana de Partid Arad, am debutat, ca dramaturg, pe scena arădeană, cu o comedioară-„Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”! Fotbalul m-a învățat să lupt și în prelungiri. Și am învins!…Vineri 11 mai 1979, la ora 19, primeam viza Județenei de partid, adică trecusem cu bine de temuta vizionare, iar la ora 20:30 zburam liniștit spre București. A doua zi, însă, pe la ora 19, când am ajuns cu mașina în orașul de pe Mureș, cu doi cronicari dramatici de top la vremea aceea-regretatul Bogdan Ulmu, de la „România literară”, și Antoaneta Iordache-venită pentru revista „Teatru”, am aflat că „spectacolul a fost interzis”!.. La o primă vedere pentru că denigram, printr-o scenă de câteva minute cu un tablagiu tâmpit, Miliția română!… La o privire profundă, însă, am descoprit (ca orice ziarist care se respectă!) perfide jocuri de culise împotriva regizorului Costin Marinescu., profesionist care nu accepta cabotinismul…

…Am, vedeți, cu dovezi, 38 de ani de când sunt jucat pe scene din 5 țări. 33 de premiere. Se pregătește a 34-a, „Taximetrist de noapte la New York”, la Teatrul Național Radiofonic, în regia profesionistului Gavriil Pinte, dar, se discută, și de o premieră cu textul vieții mele pe o scenă bucureșteană, în regia eminentului regizor Alexander Hausvater…
…În această zi de 13 mai 2017, Bunul Dumnezeu mi-a hărăzit două Evenimente rare. Spectacolul „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate”, cu minunata Alexandrina Grecu, în regia de excepție a lui Sandu Grecu, producție a Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, la București, pe scena TES. Spectacol încununat cu Premiul Juriului UNITEM (UNITER-ul de peste Prut!), acum o lună!…Pe 13 mai, ziua mea de dramaturg, „Pușlamaua de la etajul 13” de la Chișinău, la a zecea montare, în cinci țări, spectacol cu…13 personaje durând o oră și…13 minute! 13-cifra mea norocoasă!
…Tot astăzi 13 mai 2017, lansarea volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, apărut în… noaptea ce a trecut la Editura Tracus Arte! Îi mulțumesc inimosului și fremetic susținător al cărții de teatru Ioan Cristescu pentru darul pe care mi l-a făcut! Lansarea, în Foaierul prețuitului Teatru Evreiesc de Stat București, cu 20 de minute înainte de a începe spectacolul „Puștoaica de la etajul 13”. Vor prezenta volumul -cu 6 piese și o prefață competentă semnată de cunoscutul teatrolog Zeno Fodor-în câteva onorante „cuvinte potrivite”, vorba lui Arghezi, regizorul Sandu Grecu, Ioan Cristescu-directorul Muzeului Național al LIteraturii Române și, logic, autorul, ajuns la al 30-lea volum publicat în carieră, dintre care 17 de teatru! Teatrul, boala mea fără leac…
…Azi, 13 mai 2017, când împlinesc 38 de ani de dramaturg jucat pe scenă, este și Ziua de naștere a minunatei mele surori Mona! …Ani mulți și fericiți, alături de cei dragi, într-o nesfărșită Odă a Bucuriei, scumpă surioară!

Jurnal de primăvară (11). DAAAAAAAAA: O SOLE MIO!… O SOLE MIO!… IL DIO MIO!..

…Plutesc pe valuri de Viață!

…În noaptea asta, în apartamentul meu va răsuna până-n zori Vocea celor TREI DIVINI, Pavarotti, Domingo și Carreras, cu sublimul „O SOLE MIO”! Da, am din nou Soarele meu…

…De aproape două ore, de când am ieșit din Clinica Pro Vita, fredonez într-o sfântă nebunie, într-o evadare din bocet interior și zbucium înăbușit, numai „O Sole Mio”!… Pe stradă, în taxi, în magazine cântam „O sole mio!”, plâgând de fericire, de când nu m-am mai simțit Om, ca astăzi, încolțindu-mi în lacrimi Pofta de Viață, după ce timpul părea, în ultimele două luni, lespede grea .. Lumea din jur poate credea că-s nebun, unii mă și cunoșteau, Da, Da, Da, sunt nebun de Viață!… Analiza-ghilotină, „RMN perete toracic stânga”, recomandată din senin, acum nici două luni, a ieșit BINE, BINE, adio gânduri nesenine, perspective sumbre în ajun de Paște!… De două luni am trăit numai sub nori, mi-am pierdut Soarele, Speranța, cât am fost eu de călit de pistolul la tâmplă și cuțitul în ceafă, scene trăite în taxiul din New York, cât de optimist am devenit după cei zece ani de luptă victorioasă cu parșivul Cancer… De când a apărut, însă, la o coastă, o scamă de umbră blestemată, nu fiica luminii, cum zicea Blaga, ci a Morții, n-am prea mai fost eu. Nu mai puteam scrie, vorbi, gândi senin, logic, degeaba priveam spectacole la teatru,unele meciuri, prostii pe la TV, eram plecat în altă lume, subconștientul desena perspective neorealiste,nu mai eram eu, și nu puteam face analiza asta imediat, să scap de ielele nopții dănțuind în blestem, n-am găsit locuri la vreo cinci clinici și spitale, nici cu bani (1.100 lei), cu plata CAS-ului, nici vorbă, mereu „nu-s fonduri!” (Să vă fie rușine!), pe 12 aprilie, adică mâine, eram programat la Oncolog, în sfârșit, am avut noroc, am așteptat doar două săptămâni să dau banii ca să scap de atâtia lilieci negri alergând prin mine…

…De când am aflat că m-a lovit blestemul negru, în final de ianuarie 2007, n-am avut sufletul atât de greu, ca în acest început de martie… Atunci, zbuciumul a durat doar trei zile, am renăscut rapid, acum, aproape o lună, am mai obosit și eu în lupta cu așteptările, cu analizele și Zoladexul în pântece, din trei în trei luni, de zece ani încoace… Acum, azi 11 aprilie, m-am liniștit, am redevenit Eu, stoic și optimist bine temperat, voi repeta un CT de rutină peste aproape două luni, dar sigur n-am ajuns în curtea Doamnei în negru, mama ei, se îndrăgostise de-o coastă de-a mea, cam așa am tradus eu mesajul cu umbra… A mai obosit și organismul, știu,de atîta tratament, sunt conștient că și singurătatea mea a făcut cuib de spaime-n mine, să mai crezi în oameni, oricât de bisericoși pozează ei (!?!), de ieri la amiază (ora 13;05), când am urcat 60 de minute pe eșafodul pentru RMN, cu branula la brațul stâng pompând la un moment dat substanța de contrast, de mă lua cu trecătoare călduri și parcă ardeam, de stăteam cu căști la urechi într-un concert de picamere și toată gama de zgomote ciudate, și până azi, la 17:55, când o doamnă doctor ca un înger mi-a întins răspunsul la analiză, zâmbind sugestiv „E bine!”, am fost o Fantomă care mergea fără mine, nu mai gândeam, nu mai înfloreau vise-n mine, important este că, în seara asta, m-am regăsit și încă pot să refuz capitularea!
… MULȚUMESC BUNULE DUMNEZEU că mă ții în Luptă!

…O SOLE MIO!… Viața e frumoasă, sunt încă logodit cu Viața, am redescoperit Soarele meu, pot să-mi mai țes speranțe, iluzii, să-mi văd scumpele nepoțele Celine și Genevieve, și copiii (Ducu și Karina) din California, să public noul volum de teatru (6 piese noi), la care Zeno Fodor șlefuiește Prefața, să aștept, la București, în 13 mai (de ziua dragei mele surioare Mona,13 mai- Ziua debutului meu în dramaturgie, la Arad, în 1979, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, auzi titlu!), să revăd minunea de „Pușlama” de la Chișinău, să mă pregătesc pentru o nouă premieră, poate „Taximetrist de noapte la New York”, să sărbătoresc majoratul lui Mircea-Robert, în 9 septembrie, să recitesc manuscrisul volumului de versuri „Nescrise”, să mă bucur de fiecare zi ca de un dar de la Bunul Dumnezeu…
…O SOLE MIO, ce sublim este să mă mai bat pentru VIAȚĂ! Cinci ani, trei, doi, unul, o lună, o zi, Viața e un dar pentru care trebuie să Lupt! Sub nemuritorule acorduri de suflet „O Sole Mio!”…
…IL DIO MIO!

AȘTEPT UN MIEL (MUSAI LA PROȚAP!) LA…CAFENEAUA LITERARĂ DE ARGEȘ!

…În ultimul număr (11/ NOIEMBRIE 2016) al remarcabilei reviste literare „Cafeneaua literară”, ce apare la Pitești, sunt onorat de prezența printre scriitori de calibru. Și de rândurile competente ale cunoscutului literat Florentin Popescu, fixate, în principal pe volumul meu de debut în poezie, „Condamnat la Libertate”. Este întâiul cronicar literar care a scris despre această carte de debut (Mulțumesc mult!), chiar dacă alți câțiva m-au felicitat… Redau mai jos onorantele rânduri scrise de valorosul poet și exeget literar Florentin Popescu despre…Mircea M.Ionescu, devenit, la Pitești… Mircea N.Ionescu!?! Unde ești, Gicu Dobrin?!…

Mircea N. Ionescu,

Condamnat la libertate
(Editura Palimpsest, București, 2016)

Acreditat în lumea literarară ca dramaturg de succes,
dl. Mircea N. Ionescu este una dintre cele mai
interesante figuri scriitoricești dintre cele prezente pe
scena publică de azi – cum limpede reiese, între altele, și
din celelalte prestații culturale ale d-sale, începând cu
cronicile sportive pline de nerv, continuând cu teatrul și
apoi cu volumele în care vorbește despre experiența sa
americană (Taximetrist de noapte la New York este, poate,
cel mai citit volum al lui) și cea de după aceea, adică după
revenirea în țară.
Scriitorul are, fără îndoială, stofă de luptător, are
vocația inșilor care refuză contemplația și preferă să
coboare în agora vieții sociale și culturale, rostindu-i direct
și răspicat gândurile și opiniile, chiar și atunci când ele sunt
critice (sau mai ales atunci). Nu altfel ni se prezintă
volumul de față, prefațat de Pr. Prof. Dr. Theodor Damian,
care distinge în lirica lui Mircea M. Ionescu trei teme
principale: „Critica socială (implicit politică) a lumii sale,
viața de taximetrist la New York (inclusiv nostalgiile trăite
la revenirea în marele oraș ca vizitator) și condiția
existențială a emigrantului, iar în final sentimentul religios
și rolul credinței în Dumnezeu în depășirea încercărilor din
viața de zi cu zi.”
Lirica d-lui M. Ionescu, aproape lipsită total de
metafore, impresionează prin patosul rostirii, prin
sinceritatea gândului, prin limpezimea frazei și – mai ales!
– prin farmecul cuceritor al fiecărui poem – de unde și
senzația ludicului, a comunicării directe, aproape
sentențioase (influența dramaturgului din el își spune și aci
cuvântul!). Iată o singură mostră din multe altele: „Poți
avea un nume/ Și un prenume,/ Eventual renume/
Cuvintele nu se îmbracă/ În costume/ Nici nu fac tumbe/
Sumbre./ În șalvari de umbre./ Nu toți/ Care semnează
volume/ Ajung în postume./ Indiferent de etate/ Rămân
condamnat la libertate./ Să scriu/ Cât timp mă simt viu.”
(Postume)
Florentin POPESCU

PIESA VIEȚII MELE…

…Uraaa! Astăzi, 15 octombrie 2014, feciorul cel mare, minunatul meu Ducu, mare maestru în computere, m-a reconectat la blog! Naivul, atehnicul de mine, tot așteptam, după Mondo-Samba, să-și revină blogul, care mă anunța că e deocamdată dereglat!… Am fost aproape trei luni rupt de lumea virtuală, unii speriindu-se că am dat colțul și de aceea nu mai scriu!… Bunul Dumnezeu mă ține încă în Viață, analizele sunt O.K., până pe 13 decembrie, când le voi repeata, înainte de îmbarcarea pentru…Miami, un fel de Cytera pentru mine!

…Multe s-au mai petrecut în aceste aproape trei luni! În primul rând, luni 13 octombrie, am împlinit… un an de când sunt Bunic! Ani mulți, mulți, sub un Arc de Soare, minunata mea nepoțică Genevieve! Buchet de urări de suflet ție, scumpilor tăi părinți și bunici, din București până-n Veracruz, în însoritul Orizaba, sub aer tonic de munte…

…Mi s-a lansat, toamna aceasta, și un volum intitulat simplu “Jurnal brazilian. Mondo-Samba, zvon de Kazacioc”, în Editura pentru Sport din Giurgiu, condusă de distinsul om de sport, galonat antrenor de atletism și generos prieten al scriitorilor giurgiuveni, prof. Liviu Roșca! Cartea Mondialului brazilian, așa cum l-am privit eu pe blogul personal! Condiții grafice de excepție, În volum, “Jurnalul de blog”, dar și toate datele statistice ale ultimei Gale fotbalistice și istoria Cupei Mondiale. Mulțumesc mult, Profesore!…

…Am dat, bucuros, volumul unor confrați de suflet, patru la număr. De o lună, niciun rând!… Probabil nu le-a plăcut cartea! Sau nu au avut timp să o citească. Probabil… Rămân, însă, cu de 3 X Prefață, sub semnăturile onorante ale lui Dumitru Pelican, Dan Claudiu Tănăsescu și Dan Mucenic, condeie din scripturi alese, prezenți și la lansarea de la Giurgiu, din Cafeneaua Artiștilor a Teatrului “Tudor Vianu”! Fotbalul și Teatrul, patimile mele fără de sfârșit, surori gemene ale Creației…

…Am avut onoarea să fac parte din Juriul ediției jubiliare (a XX-a) a Festivalului Internațional de Teatru Scurt de la Oradea (21-28 septembrie). Este a doua oară când m-am bucurat de un asemenea privilegiu, debutul făcându-l, acum trei ani, ca președinte al Juriului Festivalului Dramaturgiei Basarabene de la Chișinău. La Oradea, boss-ul Juriului a fost remarcabilul regizor, de teatru și de film, Alexa Visarion. Opt zile de veritabilă istorie a teatrului românesc predată cu farmec aparte de Alexa Visarion, totodată și un distins profesor universitar. Ceea ce nu înseamnă că nu am avut și opinii diferite, pe care ni le-am respectat cu firesc cavalerism… Mă bucur că a prins viață idea mea de a nu despărți la Premiul de interpretare masculină, uluitorul cuplu George Mihăiță-Marcel Iureș din spectacolul “Păi…noi despre ce vorbim aici, domnule?”, dramatizarea “Moromeților” de la Teatrul Act. Oricum, aș recomanda tuturor teatrelor care organizează Festivaluri cu Premii să nu grăbească jurizarea celor intrați în concurs înaintea ultimului spectacol!…

…Oradea mi s-a părut fermecătoare! Parcă eram în străinătate, cu oameni liniștiți și bulevarde curate, frumoase… Am redescoperit o Primăvară, după două decenii. Așa am plecat de pe Crișul Repede, cu o lacrimă de fericire, născută, acolo, sus, în Turnul Primăriei. Oradea, mon amour!…

…Debut de octombrie plin la Giurgiu! Festivalul Teatrelor Dunărene, ediția a XVII-a, 6-10 octombrie. Ediție bogată, fie și în regim de criză financiară galopantă, cu o zi mai scurtă decât anul trecut. Cu trupe din Viena, Novi Sad, Ruse (Teatrul de dramă și cel de păpuși), Brăila, Galați, Giurgiu și invitați speciali din Chișinău (Irena Boclincă, de la Teatrul “Eugen Ionesco”, cu excelentul one-woman show-ul “Edit Piaf, femeia care a iubit”) și București, onorând publicul giurgiuvean, cu încântătoare recitaluri ad-hoc, George Mihăiță (“Îl cunoașteți pe George Mihăiță?”), Eugen Cristian Motriuc (“Nu vă încruntați.Zâmbiți!”) și gălățeanul Vlad Vasiliu (“Barbara”, recital de poezie Jacques Prevert). Un regal… La minunatul spectacol (“Jos armele!”, regia Geirun Țino) al Teatrului Pygmalion din Viena a venit în mod special și distinsa doamnă Elisabeth Markovici, directoarea Forumului Cultural Austriac de la București… În cele cinci zile de Festival la Giurgiu n-a fost prezentă nicio oficialitate locală!?!… Este deja axiomă: ne apreciază mai mult străinii!…

…Tot în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene, și Colocviul Național de Dramaturgie, căruia, după resurcitarea din toamna trecută, după nouă ani de absență iresponsabilă, i-am adăugat în titulatură și “Mircea Ghițulescu”, în memoria unuia dintre ctitorii săi. Din păcate, doar cinci dramaturgi prezenți: Lucia Verona, Dinu Grigorescu, Horia Gârbea, Ion Bogdan Martin și semnatarul acestor rânduri!?! Noroc cu remarcabilul om de teatru total Zeno Fodor, venit de la Tg. Mureș, cu doi-trei actori, doi regizori, tot atâția teatrologi, un ziarist, alți zece spectatori… Să fie un semn că dramaturgii autohtoni își merită soarta de marginalizați, ignorați, chiar umiliți de regizori, directori de teatre și cronicari dramatici?!… Oricum, după Colocviu, s-au prezentat, în spectacolele teatrului giurgiuvean, trei piese contemporane românești, în ziua de închidere a Festivalului: “Divorț în direct” de Horia Gârbea; “Secretul atomic” de Lucia Verona și “Școala de proști” de Mircea M. Ionescu, premieră absolută (a 25-a din palmaresul meu!) . Toate trei aplaudate, ba și ovaționate de săli arhipline, intrarea fiind liberă la acest Festival! Dovadă că dramaturgia autohtonă merită mai multă atenție!…

…Ultima bucurie, duminică 12 octombrie, la Teatrul Nottara, unde, în cadrul Festivalului Internațional „Fest(in) pe Bulevard”, mi s-a lansat volumul „Monolog in doi cu moartea la ușă”, piesa vieții mele, cea care a câștigat Marele Premiu al Juriului de Dramaturgie-monodramă, Gala Star 2014. De ce am scris-o?, m-au întrebat mai mulți. Pentru că eu cred in Viață! Ca un evadat din „Pavilionul canceroșilor”, al lui Soljenițîn, vreau să arăt celor trecuți pe Acolo că „blestemul negru” nu ne răpune, câtă vreme credem în noi și în Bunul Dumnezeu. Există prizonieri de război și prizonieri de…Viață!

…A fost o lansare realmente de Gală, în Foaierul Sălii Mari-„Horia Lovinescu”! În fața a peste 200 de oameni care așteptau să intre la spectacolul (împins nefiresc spre erotism, față de premiera din vara trecută, în Gala Hop, de la Costinești!) „Hai Iu Iu NU Hi You You”, dedicat măiastrei Maria Tănase. Dar și flancat de remarcabili oameni de teatru, ca Ștefan Oprea, Constantin Paiu, Ion Parhon, Mircea Morariu, Carmen Mihalache, Marius Dan Zarafescu și alții. Cu trei prezentatori de marcă, teatrologul Marinela Țepuș, directoarea Teatrului Nottara, criticul dramatic de excepție Doru Mareș și exegetul Ioan Cristescu, editorul, directorul Muzeului Literaturii Române. O seară de grație pentru mine. Mulțumesc, Teatrul Nottara!

…Cartea carierei mele de scriitor rămâne, negreșit, volumul de memorialistică “Taximetrist de noapte la New York”, apărut în două ediții, în 2000. Piesa Vieții mele-“Monolog în doi cu moartea la ușă”. Fără experiența uluitoare din “office-ul galben” new-yorkez, fără țeava pistolului simțită la tâmplă și lama cuțitului la beregată, nu cred că găseam tăria morală de a duce “cum laudae”, de 7 ani și 8 luni, bătălia cu blestemul negru numit Cancer. Moartea se chinuie la ușa mea, văzând cum eu merg la teatru, la Festivaluri, scriu piese, fac naveta la Giurgiu, mă arunc des și la Ruse pentru un proiect dunărean, sufăr pentru Naționala de fotbal-vraiște ca și societatea noastră, scot cărți, iubesc, mă chinui în singurătate, îmi fac bagajele să mai trec o dată Oceanul… Trăiesc! Cât?! Nu contează! Important este că mă bucur de fiecare zi, ca un Dar de la Bunul Dumnezeu!… Sunt un norocos. Mai ales că, de azi, a reapărut în viața meu și amicul blog!…