Etichetă: București

Adrian Ilie, „Cobra” și Eol…

…În acest final de Aprilie, un veritabil Artist al balonului rotund, își serbează 36 de Primăveri: Adrian Bucurel Ilie. A venit pe lume, la 20 aprilie ’74, în eterna Terra Nova a fotbalului românesc care rămâne Craiova. Cu imaginație de mare creator și tehnicitate rară a desenat în arena verde arabescuri de vis, uimind lumea bună a fotbalului, care l-a asemuit rapid cu o „Cobră” cu mușcătură letală pentru orice defensivă. Cu Naționala României, lângă solii Generației de aur, și cu Valencia, alături de Claudio Lopez, a atins sublimul și a intrat în Legendă.

…Pe prima scenă românească a apărut de 116 ori, jucând numai la Electroputere Craiova și Steaua (85 de partide), echipe pentru care a marcat 40 de goluri în campionat (33 pentru militari).

  • Debutul pe prima scenă l-a făcut în Cetatea Băniei, în 12 aprilie ’92, pe când se pregătea să împlinească 18 ani: Electro-FC Argeș 2-0.
  • Bilanțul lui românesc: 4 titluri și o Cupă a României, cu Steaua.
  • 43 de partide în campionatul Turciei, la Galatasaray și Beșiktaș Istanbul, reușind 36 de goluri.
  • Se mândrește cu două titluri de campion sub Semilună, în ’97 și ’98, cu Galata.
  • Transferat în Spania, a ajuns la apogeul carierei, cu 88 de meciuri la Valencia și 23 la Alaves, marcând în Primera 35 de goluri de mare spectacol!
  • Palmaresul iberic, dincolo de oceanul de aplauze și laude: o Cupă a Spaniei și calificarea în două finale ale Ligii Campionilor, în 2000 și 2001.
  • 23 de partide și în Elveția, la FC Zurich, în 2005, pentru care a punctat de 7 ori.
  • 51 de prezențe în cupele europene, dintre care 41 în Liga Campionilor, marcând 22 de goluri.
  • 55 de meciuri în Națională, cu 13 goluri în cont, unele de-a dreptul de poveste…
  • De antologie le consider pe cel din poarta Columbiei, la Coupe du Monde ’98, și cele două înscrise Ungariei, unul la București, în 5 iunie ’99, la prima victorie a tricolorilor noștri în fața maghiarilor, celălalt la Budapesta, în 6 septembrie 2001, tot la un 2-0, întâia victorie a Naționalei române pe terenul ungurilor!
  • A participat la două turnee finale ale Campionatului European, în ’96 și 2000, și la unul al Mondialului, Franța ’98.
  • În 1998 a fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului. Un accident la genunchi avea să-i grăbească retragerea prematură din arena cu miracole.
  • …A rămas o vreme în lumea fotbalului, fiind propietar de echipă (Forex Brașov), impresar și manager sportiv.
  • Dezamăgit (și el!) de fotbalul autohton de azi, s-a retras în afaceri, investind în turism și în imobiliare. La începutul acestei luni, cu foști conducători ai Valenciei, a demarat Proiectul unui Parc eolian la Mărășești, lângă Mausoleul care amintește despre Eroii neamului din Primul Război Mondial.

…Adrian Ilie, trimis al Zeului Fotbal pe lume, va apela, mai nou, la Eol, Zeul Vântului. Dar nu poate uita de fotbal și, tot în vara aceasta, tot la Mărășești, va ctitori și o ultramodernă Școală de fotbal, care să adune pentru marea performanță cei mai buni copii și juniori din toată Moldova.

…Ani mulți și plini de bucurii, Adrian Ilie!

Smolensk, un bis cinic pentru Katyn?…

…Dramă incredibilă, sâmbătă 10 aprilie 2010, la Smolensk, la 360 kilometri de Moscova. Accident aviatic în care, împreună cu toți pasagerii (97 la număr!), a pierit elita politică a Poloniei: președintele Lech Kaczynski, comandanții Forțelor Speciale, al celor Armate, Aeriene, Terestre!… Întreaga Lume este șocată…

…Lumea-ntreagă face paralele. Drama Poloniei s-a produs la exat 19 kilometri de Pădurea Împușcaților de la Katyn. Acolo unde, în primăvara lui ’40, Poliția secretă a lui Stalin a masacrat 22.500 de polonezi! Elite și atunci: înalți ofițeri, savanți, medici, scriitori, crema intelectualității poloneze…

…N-am scris imediat după catastrofă. În asemenea situații cumplite, în primul rând trebuie să ieși din șocul emoțional. Să nu gândești cu sufletul, ci să privești cu „ochii minții”. Să te bazezi numai pe fapte, pe probe implacabile!

…La ora aceasta, în așteptarea Verdictului autorităților ruse, se fac tot felul de supoziții. Scenarii și incriminări. Nimeni nu are, însă, voie să acuze, fără dovezi! Iar dovezile, fie n-au fost adunate, fie au fost ascunse. De aceea, m-a surprins nonșalanța cu care Gorbaciov a declarat, miercuri, la aterizarea în București, că „accidentul aviatic de la Smolensk s-a datorat unei erori umane”! În asemenea cazuri, de cele mai multe ori…morții sunt de vină! Nu-i așa, tavarișcvi Gorby? Deocamdată, variantele se schimbă de la o zi la alta. Ba pilotul a încercat să aterizeze de 4 ori, ba de 3, ba de două ori… Se așteaptă rezultatul anchetelor paralele. Cutiile negre, care, să sperăm, nu vor fi „albite”. Și, atunci, cum de-și permite Gorbaciov să facă pe Solomon într-un caz încă neelucidat?! A uitat că abia în 1990 a cerut scuze poporului polonez pentru Masacrul de la Katyn?! Că n-a acceptat să ofere polonezilor Ordinul execuției din ’40, la Katyn?! Că Elțin a fost cel care, în 1992, a dat Varșoviei dovada scrisă a celor care au comis Masacrul?!

…Bolnavă de senzație, presa lumii jonglează cu ipotezele cele mai ciudate. Nu putea lipsi Teoria conspirației. Cică, Președintele polonez ar fi ordonat pilotului să aterizeze și pe ceața deasă, cum o mai făcuse și altădată!… Se mai vorbește despre comunicarea echipajului polonez care s-a făcut cu turnul de control din Smolensk nu în engleză, conform uzanțelor internaționale, ci în…rusă!?!… Că aeronava Tupolev 154, producție rusească, a fost reparată de curând în…Rusia!… Mai nou, ieri, miercuri, au apărut și două „misterioase persoane” care nu ar fi figurat pe lista îmbarcațiilor în avionul morții!?! E posibil așa ceva într-un avion prezidențial?! Dacă da, e dramatic!… Cum morții nu vorbesc, multe se mai pot spune de către cei vii. Care, fie că vor să îngroape Adevărul, fie vor să se afle în treabă…

…O primă comemorare a victimilor poloneze de la Katyn s-a făcut cu trei zile înaintea catastrofei aviatice de la Smolensk. La ea participase, alături de Puterea de la Kremlin, premierul polonez. Se spune că Președintele Lech Kaczynski ar fi fost nemulțumit de prestația trimisului său și de aceea ar fi decis să meargă personal la o nouă, adevărată comemorare în 10 aprilie! Aceasta să fi fost cauza inflamării unei părți a presei din umbra Kremlinului care, în plină zi de doliu decretat de Uniunea Europeană, l-a etichetat pe defunctul Președinte polonez „anti-rus”, unul care „a sfidat Moscova”?! Care Moscova, mai zic cârcotașii, ar fi vrut o altă conducere a Poloniei, la alegerile din octombrie! Toată presa își dă cu părerea, cel puțin până se va afla verdictul oficial al cauzelor Catastrofei de la Smolensk…

Îmi permit o paralelă. Nu pot anticipa când se vor publica „documentele Dramei de la Smolensk”. Știu, în schimb, că, din cele 183 de dosare ale Masacrului de la Katyn (în care au fost executați de armata sovietică 22.500 de polonezi!), 116 sunt și astăzi ținute la Moscova „strict secret”! Multe secrete ascunde Kremlinul…

…A fost un accident aviatic cu evidente comentarii politice și în… 4 noiembrie ’57. Atunci, aeronava (sovietică și ea!) care transporta la Moscova delegația română de partid, pentru aniversarea a 40 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, s-a prăbușit pe aeroportul Vnukovo, de lângă Capitala sovietică. A murit, cu alți nefericiți, unul dintre secretarii cu propaganda ai CC PCR, Grigore Preoteasa. El fusese trimis de șeful statului (pardon, al PCR!), Gheorghe Gheorghiu-Dej, care s-a dat răcit (în fapt se răciseră relațiile cu Hrușciov!). Atunci, primul secretar cu propaganda pus pe listă și prezent în avion a fost… Nicolae Ceaușescu. Care, atunci, a scăpat cu viață!

La vremea respectivă, Teoria conspirației, care circula prin București, susținea că sovieticii ar fi uitat că Gheorghe Gheorghiu-Dej n-ar fi urcat în avion! Nici astăzi nu se știe adevărul… Dar, parcă, în „cazul J.F. Kennedy” știm adevărul?!…

O ironie a sorții. Nicolae Ceaușescu a scăpat din accidentul de avion sovietic petrecut la Moscova și a pierit sub gloanțele românilor săi, într-o Sfântă zi de Crăciun! Doar Destin?!…

Leonard Doroftei. Centura cu 40 de primăveri

…Urcăm câteva momente în „careul magic”. În ringul profesionist, unde boxul românesc are un triptic de aur mondial care, în ordinea istorică a cuceririi Centurii cu diamante, sună așa: Mihai Leu-Leonard Doroftei-Lucian Bute.

…Astăzi îl celebrăm pe „Moșul” de Legendă care arată, celor care-l iubesc și respectă, Centura cu 40 de diamante rare, pe care le adună din 10 aprilie ’70, când i se dădea flacăra Vieții lângă sondele Ploieștilor. Leonard Doroftei, un Mit în lumea „nobilei arte”, temerarul care s-a luptat cu viața să producă aur mondial, la amatori și la profesioniști, folosind o alchimie aparte, în care a ars tone de sudoare și sânge, sacrificii și iluzii, disperare și vis.

…Leonard Dorin Doroftei are o carieră demnă de roman, film sau, de ce nu, de piesă de teatru. Până să le realizeze cineva, rețin o pagină dintr-o superbă Arhivă, deloc sentimentală…

  • A apărut pe lume, să devină Campion, la 10 aprilie 1970, în Ploiești.
  • Acasă a început „nobila artă”, pe când avea 14 ani, la Prahova Ploiești, unde primul antrenor i-a fost Titi Tudor, cel cunoscut ca vestitul Titi „Prosop”.
  • A boxat și dincolo de sonde, pentru Steaua și Libertatea Constanța.
  • Talentul aparte și câinoșenia spartană l-au făcut repede dublu campion național de juniori (’86 și ’88).
  • A adăugat rapid și 5 titluri naționale în ringul seniorilor (’92, ’93, ’94, ’96 și ’97).
  • Era prea puțin pentru marile lui speranțe. Așa că, la Berlin, în ’95, și-a pus la brâu și Centura de campion mondial la amatori.
  • A visat să boxeze la o Olimpiadă și a adus două medalii de bronz, de la Barcelona-92 și Atlanta-96.
  • Cu asemenea performanțe, nu putea ocoli aurul Bătrânului Continent. A devenit și dublu campion European, în ’96 și ’97.
  • Prima linie de Palmares, cel de boxer amator: 239 de victorii, 15 înfrângeri.

…Cu bronzul olimpic obținut în America, a trecut la profesionism, în ’97, semnând cu Interbox Montreal, unde antrenor i-a fost pe Stephane Larouche.

  • După 4 ani, a devenit campion al lumii, la profesioniști (versiunea WBA), categoria semi-ușoară. Era 5 ianuarie 2002, când, la San Antonio, în SUA, l-a învins pe argentinianul Raul Balbi.
  • Și-a apărat cu succes Centura cu diamante, la București, în 31 mai 2002, când, la „Polivalentă”, l-a învins din nou la puncte pe Balbi. Imediat după decizia arbitrilor, în ring s-a înfășurat în Tricolor, fericind o Românie întreagă. Pentru că Leonard Doroftei n-a boxat niciodată numai pentru dolari, ci și pentru românii lui de pretutindeni atât de dragi! Unii, din păcate, l-au uitat mult prea repede…
  • A vrut mai mult: reunificarea titlurilor WBA și IBF. Pentru care, la 17 mai 2003, tot în State, la Pittsburg, s-a bătut, cu americanul Paul Spadafora. Arbitrii, însă, l-au furat ca-n junglă și au decis, incredibil, meci nul, rămânându-i doar centura WBA!
  • Avea să piardă Centura cu diamante în octombrie 2003, din cauza…cântarului, care, pentru un surplus de 1,9 kilograme, l-a oprit să boxeze, la București, cu panamezul Miguel Calist.
  • A revenit, după o scurtă retragere, încercând să recucerească titlul suprem, în iulie 2004, dar italo-canadianul Arturo Gatti l-a oprit. Nefericitul Gatti, cel care, la 11 iulie, anul trecut, avea să fie găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Brazilia…
  • Palmaresul de profesionist al „Moșului”, pe care canadienii l-au numit „Leul”: 22 de victorii (8 prin KO), 1 egal, 1 eșec (în ring).
  • La începutul lui 2005, a debutat ca antrenor la lotul național de box al României coordonat de bunul prieten Francisc Vaștag, alt nume de legendă al boxului românesc. Din păcate, apele tulburi din ringul nostru l-au mâhnit și l-a îndepărtat!

Leonard Doroftei…În prezent, este un om fericit, lângă minunata familie, soția și cei trei copii-o fetiță și doi băieți, reprezentând cele mai valoroase diamante ale vieții sale. Își consumă o parte din timp în „Doroftei’s Pub”, super-localul lui din inima Ploieștiului, unde se află expuse Trofeele sale rare. Nu putea rămâne, însă, departe de „nobila artă”. Așa încât a deschis, în orașul natal, Școala de box Leonard Doroftei, unde, împreună cu primul lui antrenor, Titi Tudor, caută diamante printre copilandrii de 14-16 ani. La început au venit mulți, dar „regimul spartan” al boxului i-a filtrat până la opt, câți urcă Golgota primăvara aceasta. Cu ei, Moșul privește departe, departe…

…Mai nou, Leonard Doroftei a cucerit și ringul televiziunilor. Cu nonșalanța și istețimea minții din „careul magic”, mereu plin de umor bun, veșnic optimist, dătător de Speranță.

…Ani mulți și fericiți, Leonard Dorin Doroftei, și acum, când porți Centura cu 40 de primăveri prețioase!

Cupa Davis, Cupa de Vis

…Week-end-ul acesta aduce din nou la rampă Cupa Davis, ajunsă la ediția 99! Turul I al Grupei Mondiale, 7-9 martie. Noi, lipsim. Vor fi, în schimb, opt dueluri (dintre care 7 în Europa!), unele de mare interes: Spania-Elveția, Franța-Germania, Serbia-SUA, Suedia-Argentina, Rusia-India, Croația-Ecuador, Chile-Israel și Belgia-Cehia.

…Istoria „Salatierei de argint” a început în 1900, când studentul american Dwight Davis a invitat echipa britanică pentru a tansforma campionatele yankeilor în unele internaționale. Atunci, între 8-10 august 1900, la Boston, întâiul meci al Cupei Davis: SUA-Marea Britanie 3-0!

…Peste 22 de ani, la 19 iulie ’22, debuta în Cupa Davis și echipa României: 0-5 cu India, la Eastbourne. Primii noștrii daviscup-meni, Nicolae Mișu (un nume, atunci, în sportul alb, la Paris și Londra) și Mihai Stern.

…Ultima finală a Salatierei de argint, în decembrie trecut, la Barcelona, unde Spania lui Rafael Nadal a spulberat Cehia, cu 5-0!

…Cele mai multe trofee câștigate le au Statele Unite-32. Întâiul, în 1900, ultimul, în 2007, 4-1 cu Rusia. Plus 28 de finale pierdute, ultima în Spania, acum 5 ani, 1-3, la Sevilla.

…În clasamentul învingătorilor Cupei Davis urmează Australia-28 de trofee (primul în 1907, ultimul, în 2003), „cangurii” cedând în 18 finale.

…Marea Britanie și Franța au câte 9 Salatiere în vitrină, englezii pierzând 8 finale, francezii-5. Suedia a scris și ea istorie, între 1975-1998, când a triumfat de 7 ori și a mai ratat 5 finale.

…Spania este revelația ultimului deceniu, câstigând de 4 ori Cupa Davis (2000, 2004, 2008, 2009). A pierdut și 3 finale, două în ’65 și ’67 (ambele, 1-4, cu Australia, în deplasare)… Germania are 3 Salatiere, și o finală pierdută, Rusia-2 trofee.

…Câte o victorie supremă- Italia (4-1, cu Chile, în ’76), Cehia (4-1 cu Italia, în ’80) și Croația (3-2, în dauna slovacilor, în 2005). Pe tabelul câștigătorilor întâlnim și reprezentativa Africii de Sud, încununată prin… neprezentarea Indiei, în semn de protest, atunci, în ’74, față de politica de apartheid de la Capetown.

…Un capitol aparte îl reprezintă România-0 trofee în palmares, dar 3 incredibile finale, pierdute, toate, în fața americanilor: 1969 (0-5,  la Cleveland), 1971 (2-3, la Charlotte) și 1972 (2-3, la București). Ilie Năstase și Ion Țiriac rămân, însă, nume de aur în Cartea cu artiști a Cupei de Vis.

…Lunga și încântătoarea istorie a Salatierei de argint are și multe recorduri interesante. Am ales câteva…

  • Cele mai multe trofee consecutive: SUA-7 (1920-1926)
  • Cele mai multe reveniri de la 0-2: Suedia-5!
  • Cele mai multe finale disputate de un jucător: 11-Bill Tilden (SUA)!
  • Cele mai multe jocuri câștigate la simplu: 33-Bjorn Bjorg (Suedia, în perioada mai ’73-iunie ’80)
  • Cel mai tânăr jucător în Cupa Davis: Mohammed Hossain (Bangladesh): 13 ani și 326 de zile, într-un meci din Grupa Oceania, 2003. Astăzi, nu sunt acceptați jucători sub 14 ani!
  • Cel mai vârstnic jucător: Yaka Koptigan (Togo), 59 de ani și 147 de zile, în 2001, în Grupa a III-a preliminară!
  • Cel mai în vârstă jucător într-un meci de Grupa Mondială: Ilie Năstase-37 de ani și 220 de zile, în 1984, la dublu, și olandezul Paul Haarhuis, la simplu, în 2005, la 39 de ani și 148 de zile.
  • Cel mai lung set final: 20-18, la simplu (în 1991) și 23-21, la dublu, de două ori, în ’57 și ’98!
  • Cei mai mulți „ași” într-un meci de Cupa Davis: 78 reușiți de croatul Ivo Karlovici, în disputa cu cehul Stepanek, anul trecut!
  • Recordul de viteză a unui serviciu: 249 kilometri pe oră-americanul Andy Roddick, în meciul cu ruslul Volcikov!

…Cupa Davis pleacă din nou la drum. Tenismenii profesioniști cer, însă, din cauza programului obositor, disputarea Salatierei de argint o dată la doi ani. Sub o altă denumire: Marele Slam al Națiunilor sau Cupa Mondială. Poate după ediția jubiliară, cea cu numărul 100, de la anul!

Vancouver 2010. Olimpiada Albă nu-i pentru Români?

…Ne place, nu ne place, la Olimpiada de iarnă, noi, românii, am fost de cele mai multe ori turiști. Mulțumind francezului Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, pentru care important era să participi, nu să câștigi! Și totuși, chiar dacă sportivii noștri au însemnat de cele mai multe ori „elemente de decor”, avem o istorie interesantă și la Olimpiada albă…

…Sportivii români au participat la 18 din cele 20 de ediții disputate până acum! Au lipsit la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă, în 1924, la Chamonix, chiar dacă Iorgu Arsenie și Tita Rădulescu au coborât cu bobul lor de lemn în turneul preolimpic. „Olimpicii” noștri n-au făcut deplasarea nici la a 8-a ediție a Jocurilor de iarnă, din 1960, în California!

…Cei mai mulți sportivi români la o Olimpiadă hibernală s-au consemnat în 1980, la Lake Placid, în SUA, unde s-au deplasat 35 de „tricolori”. Am avut 33 de concurenți la Innsbruck, în 1976, nereușind, însă, vreun punct! Zero puncte pentru noi și la ultimele Jocuri de iarnă, de acum 4 ani, la Torino, unde am deplasat 25 de competitori. La Vancouver vor luat startul și 28 de români. Cum va arăta punctajul?, iată o  întrebare incomodă…

…Cei mai puțini sportivi români la Olimpiadă albă, numai 11, la Calgary, în Canada, acum 22 de ani. Puțini și la Sapporo, în 1972, numai 14 la număr! Cei 14 s-au întors, însă, din Asia, cu două puncte!

…Cele mai bune rezultate la Jocurile de iarnă s-au înregistrat, de departe, la Grenoble, în 1968. Atunci, în Franța, s-a obținut Unica medalie pentru sportivii noștri, „bronzul” de la bob-2 persoane, datorat valorii de excepție a lui Ion Panțuru și Nicolae Neagoe. Tot la a 10-a ediție de iarnă, delegația română a mai reușit și o clasare imediat sub podium, prin bobul de 4 persoane (Ion Panțuru, Petre Hristovici, Gheorghe Maftei și Nicolae Neagoe), adică alte 3 puncte. Grenoble, unica noastră Olimpiadă de iarnă de 7 puncte! Și a aplauzelor primite de micuța Beatrice Huștiu, care, la 11 ani și jumătate, a devansat în concursul de patinaj artistic 12 competitoare, aducându-i laude și din partea reginei gheții de atunci, frumoasa americancă Peggy Fleming.

…Un alt loc 4 și la Albertville, în 1992, obținut la sanie-băieți, prin Ioan Apostol și Liviu Cepoi, cei care, peste doi ani, la Lillehammer, intrau din nou în punctaj, venind pe poziția a 6-a! Alt loc 6, la Albertville, prin patinatoarea de viteză Mihaela Dascălu, la 1.000 m., o frumoasă surpriză!

…Două locuri 5 pentru reprezentanții noștri. Gheorghe Vilmoș, la biatlon 20 km., în 1964, la Innsbruck, unde, în echipa de hochei a României a jucat și… Ion Țiriac! Al doilea loc de două puncte, poziția a 5-a, acum 38 de ani, la Sapporo, în Țara Soarelui Răsare, prin echipajul de bob-2 (Ion Panțuru-Ion Zangor), certați la întoarcere de „conducerea de partid” că n-au adus medalii! Despre condițiile mizerabile, în schimb, „conducerea pcr” tăcea chitic…

…Aceasta a fost zestrea noastră la Olimpiadele de iarnă. Unde, de 16 ani, de la acel loc 6 la sanie băieți, n-am mai adus un punct. Poate, acum, la Vancouver, vor răzbuna trimișii noștri lunga secetă de iarnă! „Veterana” Eva Tofalvi, proaspeții campioni mondiali de juniori Reka Ferencz și Paul Pepene… Visăm și noi la minuni, ca orice român, cum spuneam, săptămâna aceasta, la Telesport!

La București, Olimpiada de iarnă a început, de fapt, de peste o săptămână! Cu zeci de mii de participanți la schi fond și patinaj de supraviețuire, în fiecare zi, pe străzile Capitalei…