Mircea M. Ionescu

…Credeți, nu credeți, sunt șase zile de când n-am deschis televizorul! Și mă simt excelent, liniștit, destresat, dezinteresat, odihnit cerebral, parol dacă exagerez… Din 30 decembrie 2011 și până astăzi, în ajun de Bobotează, n-am privit micul-marele parșiv ecran decât trei ore, pe 1 ianuarie 2012, la prânz, când s-a transmis, pe TVR 1, Minunea de la Viena, sublimul Concert de Anul Nou, pe care nu-l ratez de peste un deceniu… Muzica aceea divină mi-a vindecat sufletul pentru zile bune, m-a purificat, mi-a înmugurit lacrimă de fericire și n-aș putea un timp să mai urmăresc altceva…

…Tot în vraja muzicii terminasem, absolut, întâmplător, și agitatul 2011, cu un musical de vis, la Opereta bucureșteană, “Rebecca”, spectacol de senzație, cu o primă parte de credeam că mă aflu pe Broadway, absolut fascinant show-ul, am să scriu mai multe despre el în “Taifasuri”, săptămânalul cu zeci de mii de cititori care-mi găzduiește cronica dramatică…

…Între cele două daruri de la Dumnezeu, pentru suflet și cuget, cum să mă mai prostituez cu TV-urile bolnave de rating și kitsch?!… Și ce să văd pe multele, prea multele canale de duzină?!… Aceleași moace posace, unele chiar prostănace, agramate și parașutate, același bâlci al deșertăciunilor, politic și sportiv, interminabila listă de maneliști și becaliști, tot crime, minciuni, silicoane și nesimțire, arestări de ochii fraierilor, gunoaie care ne-au asfixiat mai tot anul 2011, ca un replay pentru 2012?!

…Nu știu cât am să rezist fără tembelizor, pulverizator de adevăr, deocamdată îmi este atât de bine, îmi protejez ochii, ai minții și ai sufletului, încerc să rămân încărcat pozitiv de spiritul Sfintelor Sărbători, refuz să cred că va veni clipa blestemată când voi capitula, cât pot, oare, să amân revenirea la normalul nostru anormal?…

…Nu mă uit eu la televizor, însă umblu printre oameni, am reluat naveta zilnică la Giurgiu-mon amour și oamenii din microbuze, de pe străzile și de lângă Turnul Ceasornicului, “Farfuria” din Cetatea de la Dunăre, ca și cei din Capitală sunt abătuți, în taxiuri, tramvaie și în metrou, înțeleg că micul ecran le-a prezentat începutul de an cam în catran, căci, deși guvernanții o țin cu o ușoară creștere economică (?!?), se anunță noi disponibilizări, alte scumpiri, ploaie de biruri, un buget și mai mic… Aud că vine un an jalnic pentru cultură, cu vreo 40% mai mic bugetul în 2012, cui îi mai trebuie lumină pentru cuget și suflet, acolo sus, la Palatul Înfângerii, întreb revoltat, și nu doar pentru că m-am bucurat, pe 28 decembrie, de un Premiu pentru cultură la Gala “Zece pentru Giurgiu 2011″, ci pentru că unii vor să ne îngroape de vii!… La “telefonul fără fir” al străzii, am mai auzit că un laureat al Premiului Nobel în economie vede în austeritate o mare piedică pentru ieșirea din criza în care se scufundă planeta, ai noștri diriguitori-terminatori, însă, n-au nicio treabă, se vede, cu Nobel, cu cine și ce au, oare?!… Leul a luat-o iarăși la vale, forintul a ajuns în prăpastie în 24 de ore, căci Orban-ul ungurilor, care vrea să sfideze Westul, Estul, budapest-anul care ne dădea cu tifla, mai anul trecut, în Transilvania, n-ar prea avea treabă cu ce se întâmplă, astăzi, în lume. Lume, lume…

***

…Prin fotbalul nostru sub Burkina Faso, zice-se că-i același scenariu, milioane aruncate pe gloabe și epave, Becali și Badea se bat în transferuri de duzină, Pițurcă face eforturi să bată un liliputan numit Turkmenistan, în șușa din Antalya, presa aud că-l bate la cap cu un copil din flori, florile dalbe s-au cam ofilit pe la noi… Zic, optimist, că toate acestea sunt zvonuri, denaturări, cârcoteli, răutăți, n-am urmărit telenimicitorul de speranțe, așa încât nu pot da în scris că la noi 2012 a demarat cu un pas înapoi față de 2011…

…Ce bine îmi este fără tele (vizor, gondolă, comandă, conferință, scaun), cât mă mai lași să nu mă poluez iarăși, Doamne?

…Prima săptămână din ultima lună a agitatului 2011 mi-a oferit zile de neuitat. Patru zile într-o Vienă plină de culorile și cântecele Sărbătorilor înseamnă pentru oricine un dar divin. N-am fost, însă, în Țara Valsului, pentru turism, ci pentru teatru, invitat la Festivalul organizat de Geirun Țino, directorul de la Pygmalion. O mini-copie la Festivalul Teatrelor Dunărene, ținut la Giurgiu, între 14-17 noiembrie, cu trupe din Galați, Brăila, Silistra (Bulgaria), Viena și, firește, Giurgiu. Acum, în buricul capitalei Austriei, la Teatrul particular Pygmalion, Festivalul Teatrelor Dunărene Românești, între 2-9 decembrie. Două teatre din aval, pe Dunăre, “Fani Tardini”-Galați, cu “Woyzeck”-ul celebrului G. Buchner, și “Tudor Vianu”-Giurgiu, cu “Pușlamaua de la etajul 13″ a semnatarului acestor rânduri. Ca excelenta Adriana Trandafir să deschidă balul cu recitalul “Pasărea măiastră-Maria Tănase”. Cum directorul teatrului gazdă este un cunoscut regizor româno-austriac, logic să existe și două piese în limba germană, oferite de organizatori, “Puff” (“Bordelul”), de Barylli, pusă în scenă de Geo Țino (și prezentată și în Festivalul de la Giurgiu) și “Ein one-night-stand”, de Daniel Felsner, o recentă premieră (neașezată încă), montată de regizorul româno-austriac Dan Stoica. Lumea-ntreagă e o scenă, indiferent de dimensiuni și vârste…

***

…”Pușlamaua mea de la etajul 13″ s-a jucat în două seri. Și a însemnat, fără exagerare, un triumf, care se datorează, în principal, formidabilei actrițe care este Anca Sigartău. Noul spațiu de joc, decorul schimbat din motive obiective, publicul diferit au reprezentat o provocare al cărui efect au fost aplauze și ovații de aproape nouă minute!!! Iar dacă sala plină a fost una mică, una mignon, ca la orice Studio, prezența a însumat nume mari ale scenei internaționale: valoroasa mezzosoprana Ruxandra Donose, fermecătoarea Ecaterina Coresi (noua Contesa Mariza a Vienei), ilustrul bas și profesor de canto în lumea-ntreagă, Theodore Coresi… Seara a doua a reprezentat un uluitor triumf al inteligenței actorului, în spectacolul interactiv, asupra a doi pseudo-spectatori aroganți sau nod-în-papură. Anca Sigartău a demonstrat nu doar că este o actriță de mare sensibilitate, dar și de-o inteligență rară. Cred că, joi seara, la Viena, în postura creată de cei doi români care, ajunși pe lângă Prater, au încercat să privească de sus o super-actriță, opt interprete din zece s-au fi pierdut cu firea. Forța argumentului rațiunii Ancăi Sigartău a triumfat în fața argumentului forței verbale de gang…

***

…După marele succes al “Pușlamalei de la 13″ în capitala Austriei, un om de-al casei mi-a aruncat un compliment învăluit într-o deplasată superioritate vieneză: “Nu visai tu să ai un asemenea succes ca dramaturg în afara României!”… I-am replicat calm, în câteva cuvinte: “Bătrâne, mi s-au mai jucat piese și la Chișinău, New York, Bridgeport și Stockholm!”. Atât i-am spus… Să mă laud că, la New York, am avut o sală cu 450 de oameni în extaz la “Beethoven cântă din pistol”, piesa mea prezentată de Teatrul Satiricus din Chișinău, în regia excelentului Sandu Grecu?! Sau că la “Turnătorul și Actrița”, jucată nebun de teatrul giurgiuvean, a trebuit să plătesc amendă pentru că se depășise cu mult capacitatea (410 locuri) sălii?! Sau că, la premiera absolută a piesei “Beethoven cântă din pistol”, la Chișinău, în aprilie ’95, s-au adunat în fața teatrului peste 600 de oameni (dublul capacității sălii!), ceea ce a făcut să se programeze pe loc un al doilea spectacol peste 24 de ore?! Fiecare din cele trei spectacole jucate la New York, Chișinău și Viena a însemnat un mare succes pentru mine. Copiii nu se compară. Ei înseamnă acea combustie rară pentru suflet…

***

…Viena, orașul unde, cândva, se spunea că românii mănâncă lebede, m-a făcut, în acest decembrie 2011, să fiu mândru că sunt român. Nu doar pentru că publicul de la Pygmalion a însemnat unul de elită. Ci și pentru că vienezii m-au tratat cu zâmbet cald aflând că sunt din România… Și pentru că în metrou sau în tramvai n-am mai întâlnit cerșetori sau șuți din Țara lui Dracula… Dimpotrivă, mulți tineri români, stilați, veniți în Țara Valsului să devină cineva… Am întâlnit un singur cerșetor, culmea, în campusul universitar de lângă superba Primărie. Alți doi de-ai mei, de-acasă, încercau să câștige cinstit un bănuț. Unul vindea reviste, altul cânta la vioară, nu departe de Catedrala Verit. “Trăiască fotbalul!”, a tresărit scripcarul bătrân, recunoscându-mă din lumea fotbalului… “Hai, Rapidul!”, i-am răspuns eu la salut, dar el a replicat sec: “Copos e un fâs!”… Și și-a vărsat oful în acordurile viorii, într-o “Rapsodie Română” interpretată cu fervoare și chin. L-am salutat cu drag și i-am strecurat un euro în șepcuța lui de rapidist necăjit…

…Am fost și la un restaurant românesc din Viena. la “Delta Dunării”. Interior plăcut, personal, însă, jenant. Țipete peste capetele mesenilor, vorbe necontrolate, nepoliticoase, mâncare parcă neterminată… Când am cerut o carafă cu vinul casei, gândindu-mă la minunatele podgorii ale Dobrogei, mi s-a recomandat ceva de la o cramă… austriacă!?! Norocul nostru e că n-am zărit picior de austriac, pe acolo… Nu voi umbri, însă, imaginea cu ospătarul-gură-mare și cei doi spectatori-români-care-îi-privesc-de-sus-pe-cei-de-acasă. Pe ei, i-am și uitat…

***

…Triumful (și) în Austria al Ruxandrei Donose, al soților Ecaterina și Theodore Coresi, mini-festivalul de teatru românesc de la Pygmalion, zămislit de Geo Țino, născut la Brăila, fantastica transfigurare a Ancăi Sigartău, dialogurile la un punch (băutura la modă, de Sărbători, de 3,90 euro, un fel de vin fiert cu tot felul de mirodenii) și la “Mozart”-ul (tot de 3,90 euro!) de la Cafeneaua celebrei Opere, mi-au spus că Viena ne privește, astăzi, altfel pe noi, românii. Patru zile, la Viena, am fost sincer mândru că sunt român…

***

…Am revenit la București, fericit și trist, cu mijlocul în cârpe. Aproape 20 de ore nu m-am dat jos din pat. Cutezasem să urc din nou, după decenii, cele 343 de trepte de piatră și să le mai și cobor, în Stephansdom (Catedrala Sfântul Ștefan), ca să văd Viena de la înălțimea de 67 de metri. Este ea tinerețea o stare de spirit, dar trupul nu mai ține cont de metafora aceasta dragă mie. Și totuși, sâmbătă seară, mi-am cărat trupul la Sala Palatului, să-mi regăsesc adolescența. În sublimul concert susținut de Adamo, belgianul de origine italiană care a fascinat generații, nu doar pe cea a anilor ’60. Sala arhiplină a întinerit brusc sub vocea minunată a lui Salvatore Adamo, sub acordurile șansonetelor, tangourilor, ale hiturilor care nu vor să apună. Cum să nu simți viața renăscând în tine reascultând “Dolce Paola”, “Vous permettez Monsieur”, “La Nuit”, “Les filles du bord de mer” și câte alte bijuterii muzicale. La un moment dat, văzând că se fac două ore de când a început super-recitalul (care a ținut două ore și un sfert), un spectator a strigat din primele rânduri ale sălii: “Tombe la Neige!”, titlul celebrului hit. La care veșnic-tânărul Adamo a zâmbit și a replicat: “Credeați că Adamo putea veni la București fără să aducă zăpada?!”. Peste câteva clipe o mare de oameni era în extazul Căderii de Zăpadă. În momentul acela am început să plâng. Fericit de adolescența mea vrăjită de Adamo, de anii aceia când zăpada era roz și avea zbor fierbinte de pescăruși, ușor apăsat de anii de acum, când zăpada parcă vine neagră, rece și grea… Tombe la Neige, Doamne, ce cântec de viață!…

…Festival de teatru (și) la Galați. Cel național de comedie. Între 2 și 9 octombrie, cu 10 teatre și 11 spectacole. “Odeon”, “Nottara”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic, din București, Naționalul ieșean, “Tudor Vianu” din Giurgiu, “George Ciprian” din Buzău, basarabenii din Cahul, “George Bacovia” din Bacău și, firește, “Fani Tardini” din Galați. Din păcate, Teatrul “Jean Bart” din Tulcea și-a anunțat abandonul la jumătarea Festivalului! Între cele 11 spectacole, numai 4 (patru) cu texte românești: giurgiuvenii, cu “D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Dan Tudor; gazdele, cu “Fiarele”, piesa lui Virgil Tănase, montată de autor, și “Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale; “Odeonul” cu “Natură moartă cu nepot obez”, piesa ieșeanului Ion Sabdaru, montată de Eugen Făt.

…Bucuria mea cea mare, la acest Festival, a venit miercuri 5 octombrie, când s-au decernat Premiile Concursului național de dramaturgie-comedie. Din cele 20 de texte primite la Concurs, piesa mea “Pușlamaua de la etajul 13″ a obținut laurii supremi. Al doilea Premiu I din cariera mea de dramaturg, după cel câștigat anul trecut, la festCo, cu “Leopardul mistreț”, piesă nemontată încă. De data aceasta, Premiul I și fără bani, răsplătit cu o diplomă, un buchet de flori, o carte (“Filmul American”!) și promisiunea că piesa va fi pusă în scenă de teatrul gazdă. Al doilea meu Premiu platonic (deocamdată) din acest an, după “Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, care a obținut medalia de argint la concursul “Goana după fluturi”, la Rm. Vâlcea. Nu sunt sigur dacă “Pușlamaua de la etajul 13″ se va monta anul acesta (la anul?) la Galați, însă sper că el va fi lansat la public, până la finele lui octombrie, în briza Dunării, la…Giurgiu. Cu excelenta actriță Anca Sigartău într-un one woman show de zile mari și cu Dan Tudor la pupitrul de regie. Și nu uit că regizorul Geirun Țino m-a anunțat, acum vreo lună, că i-a plăcut foarte mult scriitura, vrea să o traducă în germană și să o monteze la teatrul său Pygmalion, din Viena. Cum am mai primit semnale, înainte ca piesa să fie aureolată de Marele Premiu de la Galați, și de la alți regizori din Arad, București, Chișinău, Iași și Vidin, interesați să pună piesa în scenă. O piesă actuală, pentru copii, părinți și profesori, despre singurătatea unei fete mutilată de certurile și orgoliile mamei și tatălui, despre dezinteresul celor din jur față de o elevă ajunsă în pragul sinuciderii, uitată de colegi și profesori, întrebări dure ale unei generații puse familiei, școlii și oficialităților. O piesă despre refuzul unei tinere de 15 ani de a-i acuza pe alții pentru a se scuza, despre forța morală a celei considerată superficial “pușlama” și colacul de salvare ce poate fi sportul (tenisul în piesă). O piesă veselă și tristă despre zilele noastre.

…Mi-am permis o mărturisire la decernarea Premiului de la Galați. Pentru mine Concursurile de dramaturgie înseamnă stimulente morale serioase, metoda de a-mi exploata la maximum puținul timp liber pentru a mai și scrie. Anul acesta, spre exemplu, am comis trei texte pentru Concursuri de dramaturgie (la cel de la Timișoara truda mea n-a obținut nicio recunoaștere!). Piese care, după trimiterea la data fixată spre jurizare, au fost rescrise și șlefuite de cel puțin trei ori. Dincolo de onorantele premii, vizate firește, știu că mi-am asigurat material primă pentru o nouă carte de teatru…

…La o săptămână după ce s-a terminat Festivalul Național de Teatru (FNT), toate drumurile Thaliei duc, acum, spre malul Dunării. Mai întâi, Festivalul de la Giurgiu (15-19 noiembrie), o Gală a teatrelor din orașe dunărene. După care, imediat, un Festival și la Brăila.

…Zăbovesc, evident interesat, la întâlnirea de la 60 de kilometri de Capitală. Giurgiu se află din nou în sărbătoare, în Festival, ceea ce reprezintă un triumf al teatrului asupra guvernanților găunoși și a crizei demente care au aruncat voal negru peste cultura română în ultimul an. Cum Gala de la Giurgiu a ajuns la Ediția a XIII-a, avem încă un semn tonic, ca un solid punct de sprijin în bătălia culturii cu impostorii și cei sărmani cu duhul.

…Sărbătoarea teatrală din această toamnă giurgiuveană înseamnă, practic, o mică gală a dramaturgiei române. De ieri și de astăzi. Semn că teatrul românesc are substanță și nu poate fi ;ters din istorie. Chiar dacă este un Festival în regim de criză financiară, bogăția lui morală este evidentă. Trei teatre românești (Brăila, Galați și Giurgiu) prezintă șase piese autohtone, pentru copii, tineri și maturi: de două ori nemuritorul Caragiale, una dintre comediile spumoase ale lui Mușatescu, inegalabilul Eugen Ionesco și un dramaturg actual (Doru Moțoc), montat în premieră absolută la Valahul giurgiuvean (care, din rigiditatea a doi-trei, își amână trecerea la numele nobil Tudor Vianu!). Inițial, trebuia să existe o a treia piesă a lui Nenea Iancu, “Năpasta”, montată, în primăvară, în bulgară, la Silistra, însă teatrul din vechiul Dorostol, peste drum de Călărași, s-a…desființat! Dovadă că nemiloasa criză a făcut ravagii nu doar prin România. Singurul teatru străin prezent la această ediție giurgiuveană, “Pygmalion” din Viena, va prezenta celebra piesă a suedezului Strindberg (“Domnișoara Iulia”), dar are și el un element românesc: directorul este eruditul regizor Geirun Țino, năacut la Brăila și lansat temeinic pe scenele românești, unde am avut bucuria, acum peste un sfert de veac, să-mi monteze “Aventura unei femei cuminți”, la teatrul din Bacău, piesă de mare succes de public. care, insă, ne-a adus ambilor destule necazuri cu oficialitățile vremurilor trecute!

…Două debuturi notabile la această Gală dunăreană. La Giurgiu, Festivalul se va deschide în Cafeneaua Artiștilor, primul Stand-up Cafe din Cetate; și tot în briza Dunării se va prezenta podiumul întâiului Concurs “Dramaturgie în doi”. Suficiente motive ca drumurile multor oameni de teatru din țară și dintre vecini să ducă, săptămâna viitoare, la Giurgiu!

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI

Luni 15 noiembrie:
Ora 17,30 Inaugurarea Cafenelei Artiştilor
RECITAL extraaordinar MIRCEA ALBULESCU
Ora 19 “D’ale Carnavalului” de I.L.Caragiale, în regia lui  Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.

Marţi 16 noiembrie:
Ora 13 Colocviu. Starea dramaturgiei românești actuale.
Ora 18 “Feeling” de Doru Moţoc, cu Marius Bodochi în rolul principal. Regia: Dan Tudor. Spectacol al Teatrului Valah.
Ora 19 “Sosesc deseară” de Tudor Muşatescu, în regia lui Mihai Bisericanu. Spectacol prezentat de Teatrul “Maria Filotti” Brăila.

Miercuri 17 noiembrie:
Ora 11 “Domnul Goe”. Dramatizare după I.L. Caragiale. Regia: Florin Antoniu. Spectacol al Teatrului Valah Giurgiu.
Ora 18,30 “Lecţia” de Eugen Ionesco, în regia lui Geirun Ţino.Spectacol prezentat de Teatrul “Fani Tardini” Galaţi.

Joi 18 noiembrie:
Ora 11 “Ivan Turbincă”, dramatizare după Ion Creangă. Un spectacol semnat de Bogdan Ulmu şi prezentat de Teatrul Valah Giurgiu.
Ora 18,30 “Domnişoara Iulia” de August Strindberg. Regia; Philipp Kaplan. Spectacol prezentat de Teatrul Pygmalion Viena. Cu subtitrare în limba română.

Vineri 19 noiembrie:
Ora 17,30 Prezentarea laureaţilor Concursului “Dramaturgie în doi”, la Cafeneaua Artiştilor. Spectacol-lectură cu prima scenă din piesa “Tranka-Fleanka”, de Ion Bogdan Martin, câştigătorul ediţiei de debut a Concursului.
Ora 18,30 RECITAL extraordinar DOREL VIŞAN.

…Categoric, Giurgiu se află în frumoasă Sărbătoare!

…festCo 2010, adică ediția din acest an a Festivalului Comediei Românești, trăiește din plin. A început frumos, lansat, cu două teatre de la Dunăre venite în Capitală să demonstreze că se pot realiza spectacole de top și cu texte românești. Sâmbătă, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila a oferit un atractiv spectacol atipic, “Identități”, după șapte piese de teatru scurt ale regretatului Dumitru Solomon. Noutatea spectacolului realizat de valorosul regizor Victor Ioan Frunză, mereu în căutare de nou, a constat în plimbarea publicului prin șapte spații diferite din teatru și din exterior, unde s-au jucat cele șapte piese scurte. Ca ultima, “Apa”, să reprezinte un adevărat regal regizoral…

…Duminică, “Lecția” lui Eugen Ionesco, prezentată de Teatrul “Fani Tardini” din Galați, într-o încântătoare lecție oferită de excelentul regizor Țino Geirun, născut la Brăila, rodat prin teatrele României socialiste (unde i s-au interzis destule spectacole!) și fugit, în ’85, la Viena, unde valoarea lui din scripturi rare a explodat spectaculos, la nivel european. Dar despre fascinanta carieră a lui Țino Geirun voi scrie cum se cuvine într-un viitor apropiat.

Acum spun, doar, că a realizat o bijuterie de spectacol la Galați, o “Lecție” de mare profunzime și sensibilitate, cu fiecare detaliu șlefuit pe idee, de la fiecare gest al celor trei interpreți, la orice sunet muzical, umbră și bob de lumină. Țino Geirun a descoperit sensuri noi în celebrul text ionescian, ritmuri ideatice aparte, cuțitul care aduce moartea în final devenind metafizică, într-un joc semantic cu semnificații nebănuite. Spectacol rar, în care am descoperit și un actor minunat, Vlad Vasiliu, într-un triptic ales, cu Petronela Buda și Liliana Lupan.

festCo 2010 a început tonic, revanșând prin valoarea spectacolelor criza financiară care a “mușcat” și din acest Festival!

…Pentru mine, “ora H” a acestui Festival va fi joi 20 mai, la 17 trecute fix, când, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa mea atât de actuală, “Leopardul Mistreț”, care a primit Marele Premiu al Concursului de Comedie Românească. Un adevărat eveniment, din moment ce la acest prim contact al “Leopardului Mistreț” cu publicul, din distribuție vor face doi Actori de calibru, onorați, luna trecută, cu râvnitele Premii UNITER: Virginia Mirea și George Mihăiță-totodată și dinamicul director al Teatrului de Comedie. Împreună cu ei, valoroșii actori Teodora Stanciu, Ștefan Georgevici și Florin Dobrovici, în “asistența” tinerei, dar plinei de idei regizoare Gabriela Dumitru, atrasă de subiectul animalizării conștiente din jungla românească în care trăim. Un spectacol-lectură care, logic, ar trebui să pregătească “Leopardul Mistreț” pentru un viitor salt pe scenă. Nu însă tot ceea ce-i logic este și adevărat…

Deocamdată, mă bucur din plin de frumusețile acestui festCo 2010!