Arhivă

Post Tăguit cu ‘Prof. Mihai Lucan’

Jurnal de primăvară (2). UN DECENIU DE SPERANȚĂ… 9 MARTIE-10 ANI FĂRĂ CANCER!

martie 9, 2017 Comments off

…Acum zece ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață.

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer!”, a venit o voce ca de înger deasupra mea, era o nouă naștere. Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese exploziv la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4… A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, după scintigramă, era să-mi crape inima așteptând să aflu dacă pot fi operat, Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Mihai Lucan, ca pe 9 martie să fiu convins că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, acum opt ani…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2009! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în prilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițîn ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică”, la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de California (5). ÎNSOȚIND-O PE CELINE LA MEDICAL PLAZA CENTER ȘI LA O SALATĂ DE…PEȘTE

martie 31, 2016 Comments off

…Marți 29 martie, trei ceasuri bune, a fost Ziua lui Celine. Primul control, la o lună și jumătate după cele două operații suferită de scumpa noastră în primele ei cinci zile de viață. Atunci, Destinul i s-a arătat cumplit, cu fâlfâiri de moarte în jur, dar Celine, tăciunele de viață, a fost un Învingător, ajutată și de aparatura medicală de povești și de medici competenți. Primul control, marți, la 1:15 PM, la UCLA Medical Plaza Center, din Westwood, în vestul Los Angesului.Test făcut de chirurgul care a operat-o. Doctorul Dan este unul dintre acei oameni pe care numai văzându-i te încarci de energie pozitivă, de speranță. A văzut-o pe Celine, i-a scos o urmă de fir rămas de la operație și a declarat, alungându-ne orice încrețitură a frunții: „Sunt foarte optimist!”… Joi 31 martie, urmează al doilea control, la medicul internist…

…Doctorul Dan, cu rădăcini în Belgia și Bolivia, e în jur de 40-42 de ani și a vizitat… România! I-a plăcut Bucureștiul, Castelul Pelleș și Castelul Bran. Vizita s-a datorat soției sale, doctoriță, care este româncă, fapt pentru care i-am dat, cu autograf, ultimul meu volum, cel de debut în poezie, „Condamnat la Libertate”. Și i-am mulțumit medicului Dan, ca bunic, că ne-a salvat îngerul numit Celine!

…UCLA Medical Plaza Center este o veritabilă Fortăreață a Sănătății. O clădire uriașă, cu șase etaje, unde se află aparatură medicală de ultimă generație și o armată de medici specializați în te miri ce domeniu. Fortăreața, plină de bătrâni mai ales, bătrânețe haine grele… La etajul II, la Cildren’s Health Center Pediatrics, pe un panou, aflu că sunt medici experți în nu mai puțin de 14 specialități… În sala de așteptare ești repartizat spre cabinete cu desene și chipuri de animale suspendate la intrare: Iepurele, Girafa, Ursul, Vulpea, Căprioara… În această Citadelă a miracolelor, mai toți pacienții beneficiază de asigurare medicală, altfel costurile sunt uriașe, zeci, sute de mii de dolari pentru o operație, un tratament… La ieșirea din UCLA Medical Plaza Center, întâmplarea face să-mi cadă ochii pe un tabel unde se afla și locația alchimiștilor de la Oncologie! Și gândul s-a zvârcolit o clipă în mine, pe 11 mai am și eu de făcut un control la București… M-au tratat de minune medicii români, pe o sumă ridicolă, am făcut nouă ani și trei săptămâni de la prima operație de cancer la prostată și sunt recunoscător profesorului Mihai Lucan, de la Cluj, și doamnei doctor Rodica Tudor, de la Policlinica Batiștei, firește din București!… Și încă aștept să monteze cineva piesa premiată, acum trei ani, La Gala Star, „Monolog în doi cu moartea la ușă”… Sunt în California și îmi bat joc în continuare de coana-n negru…

…Westwood, cartier splendoare din Los Angeles, cu brățară de munți în zare, străjuind bulevarde largi, flancate de palmieri, muzee, teatre, restaurante, celebra Universitate, indicatoare care te trimit, la doi pași, spre celebrul Beverly Hills sau nu mai puțin cunoscutul Sunset Boulevard. Cartierul are vreo 50.000 de locuitori și o arhitectură modernă, adusă în 1970, de stilul clădirii Oppenheimer Tower. Dincolo de toate splendorile sale, Westwood esta casa vestitei University of California Los Angeles (UCLA), inaugurată în 1926. Casa care a scos generații de maeștri în mai toate domeniile… Este un aer tineresc în zona aceasta, vezi mulți asiatici, logic, din moment ce din China și Japonia se ajunge mai repede prin Pacific decât prin…Europa!

…Momentul-surpriză în Westwoord l-a reprezentat lunch-ul luat la „Poke Me”, un mini-restaurant japonez, cu puține mese, dar saturat de clienți de ținută și mulți studenți, de se stă la rând ca la cinema. „Poke” este salata de pește crud, dar termenul vine și de la o mâncare din Hawaii, unde cuvântul înseamnă „a tăia”, „a selecționa”… La „Poke Me”, ți se oferă un pliant cu …șase pași pentru un lunch inedit. De la orez (brun, alb), salată de crabi, normal sau iute, de avocado, organică, la Proteine (pește tuna-în mai multe variante, somon, caracatiță, shrimpi etc.), asortate cu usturoi alb, castraveți, ananas, coriandro, icre, stropite cu ce sos vrei dintr-o gamă de opt oferite (inclusiv hreanul japonez-wasabi). O mâncare naturală sută la sută, ultra, ultra delicioasă, ce se servește în încăpătoarecastroane de plastic, porții mici (7,99$), medii (9,50$) sau mari (11,99$), fiecare. Nu se servesc băuturi alcoolice, doar apă, plată și gazoasă, lapte de cocos, ceai rece și ceai verde, cafea, Coca-cola. Ca desert ai trei variante (Macaron Ice Cream, Mochi Ice Cream și Fish Ice Cream). Am rămas surprins să afu că există și înghețată de pește!… Știam că bucătăria japoneză se bazează pe trei variante de bază: pește crud, orez, zarzavaturi aromate, fiecare în nenumărate rețete. Dar să existe și înghețată de pește?!… Am comandat una și am înțeles imediat că am… luat plasă. Înghețata era de vanilie, cu glazură de căpșuni, introdusă într-o formă comestibilă de…pește!

…În această dimineață de 30 martie, când la Los Angeles sunt 11 grade Celsius (!), împlinesc o lună de când am renunțat la naveta de Giurgiu. Nu o regret, am făcut ceva deosebit la teatrul din briza Dunării, dar sunt alt om. Liber, odihnit, nestresat… Fericit că sunt cu minunile mele de nepoțele și dragii mei Ducu și Karina care, pe Golgota lor, găsesc un timp și pentru mine, să-mi ofere bucurii și materie primă pentru un…scriitor!

…Mâine, 31 martie 2016, este din nou Ziua lui Celine! Ultimul control, la Spitalul din Santa Monica, unde a suportat cele două operații. Suntem toți cu tine, scumpa noastră Învingătoare!

Moș Niculae mi-a adus un dar de Viață!

decembrie 5, 2014 5 comentarii

…Moșul a venit pentru mine, cu o noapte mai devreme, în halat albastru, la Spitalul Sanador, din Bucureștiul copilăriei și bătrâneților mele, unul de tip european. Aici, temuta coronografie mi-a prezentat, pe ecrane mari, Inima mea, atât de încercată de aproape doi ani, tot bună să găzduiască alte bucurii, dar și, logic-uman, necazuri. E 2:25 în noapte, singur în rezerva 101, când scriu primele impresii, mi-au trecut durerile cumplite de la „dreapta” cu artera tăiată, sub anestezie locală, să fie introdusă o tijă de 11 centimetri, iar prin tijă, o sondă ultramodernă, de 0,33 milimetrii (!?!), care a ajuns, cu raze de iod, până-n mijlocul inimii, alergând pe patru artere. Peste drum de Biserica unde am fost botezat, acum 69 de ani, în Buzești, pe strada Dr.Sergiu, care nu mai există, joi, 4 decembrie 2014, am văzut, pe un monitor mare, în stânga mesei pe care eram răstignit, peștera fierbinte a inimii mele, cu atâtea iubiri arse și cenușă de necazuri. Era ceva absolut halucinant!…

…Și minunat, din moment ce, după 25 de minute, mi s-a spus OK! Trei artere excelente, una cu 20-30% placă, adică grăsimi depuse, ceea ce, mi s-a explicat, are mai toată lumea, chiar și atât de profesionistul medic Cosmin Mihai, care nu părea trecut de 40 de ani!… Analiza aceasta, o veritabilă operație, a limpezit ape tulburi ce păreau să-mi amenințe Viața. Am mai scăpat de o obsesie, cu siguranță nu ultima… Abia aștept să ajung, azi, acasă! Să-mi fac alte planuri, să scriu mai multe și despre aceasță nouă experiență de Viață și să fug, spre seară, până la „Nottara”, la aniversarea unei Legende, Actorul Ion Haiduc, prieten cu inimă nobilă trecut și el prin chinurile și speranțele coronografiei!…

…Acum, pot zbura peste Ocean, la minunata Prințesă a familiei mele, Genevieve! Când m-a sunat din Miami, la două ceasuri după ce fugisem din incredibila călătorie în mijlocul inimii mele, liniștit că facem Crăciunul în Familie, sub palmierii de pe marginera piscinei, Ducu, chinuit și el de așteptarea verdictului, mi-a zis, fericit, aproape chiuind: „Mă duc să mă îmbăt de fericire”!… Feciorul meu cel mare n-a mai pus alcool în gură de opt ani…

…Mulțumesc, Moș Niculae!… Mulțumesc tuturor celor care au fost cu sufletul lângă mine să sar și peste acest obstacol din Viață! „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, chiar dacă spectacolul programat, aseară, la Giurgiu, s-a contramandat din cauza unei defectuoase organizări și a refuzului unora de a veni la teatru!?! Viața merge minunat înainte, am inimă sănătoasă!…

P.S. Destin! Acum șase ani, la ora asta, eminentul profesor Mihai Lucan mă pregătea să mă urce pe masa spitalului din Cluj, pentru a doua operație de cancer la prostată, prin criogenie!?! Frumoasă ești Viață!

SPECTACOLUL S-A CONTRAMANDAT, „PESCĂRUȘII” MERG MAI DEPARTE…

februarie 1, 2014 1 comentariu

…Miercuri 5 februarie, nu va mai avea loc reprezentația din București, de la Polivalentă (la Teatrul Tineretului), cu spectacolul „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”! Comedie să plângi de râs, cum spunea distinsa doamnă Anca Staneva, la reprezentația de la Ruse, din 28 noiembrie, anul trecut, în cadrul „Zilelor Culturii Române în Bulgaria”. Viscolul acesta nebun a mai făcut o victimă. Păcat pentru spectatori…

…Și pentru minunații actori Ion Haiduc (Marele Premiu al Juriului pentru rolul „Actorul” din această piesă a mea jucată de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu la Festivalul Internațional de la Pitești, în noiembrie trecut!), Alexandru Johny Georgescu și Maria Teslaru (de la Naționalul bucureștean, și ei demni de un premiu, zic eu; citiți cronica Festivalului respectiv în ultimul număr al revistei literare „Luceafărul de dimineață”, sub semnătura cunoscutului dramaturg Dinu Grigorescu; se găsește și pe Internet), plus Violeta Teașcă, fiecare găsindu-și cu greu, printre repetiții, filmări și alte piese, o dată liberă în 5 februarie!

…Mai vin și astfel de vești neplăcute, nu-i viața doar o Odă a bucuriei. Când am aflat de amânarea spectacolului, eram sub interogații grele, la un „Medlife” ultramodern de pe „Griviței”, la doi pași de Piața Chibrit, locul copilăriei mele, eram cu substanță de contrast în mine, pentru două tomografii computerizate. Se anunțau zile decisive pentru mine, din moment ce, după 6 ani, 10 luni și trei săptămâni, sub tratament, PSA-ul a început să urce!…

…Din fericire, „zilele mele decisive” s-au redus (sper!) la două și s-au încheiat excelent (cred!) vineri, pe înserat și ger. Joi, am primit răspunsul de la tomografia computerizată, bun… Vineri, m-am aflat sub ghilotina-scintigramă. O injecție intravenoasă cu izotopi radioactivi (și o carantină de 24 de ore, departe de copii și femei gravide!), peste trei ore imense de așteptare, între șase doamne care au povestit non-stop, ca o descătușare, despre cumplitele tratamente, cu vărsături și dureri să te dai cu capul de pereți, iar eu să plâng pe înfundate, să nu mă vadă, dragele de ele… Ultimul pe listă am fost eu, simțind cum îmbătrânesc de atâta așteptare și de scenariile îngrozitoare pe care le tot scrie monstrul negru, cancerul… Am ajuns o jumătate de oră, fixat nemișcat, cu mâinile legate, pe o bandă metalică, mai lată cu două-trei degete decât bârna Nadiei, de la gimnastică, și coborârea, parcă, a tavanului gata să mă strivească, pentru a-mi fotografia toate măruntaiele, oasele… Au urmat cele mai lungi șase minute!… „Domnule Ionescu, este bine!”, a răsărit vocea doctorei în mormântul care devenise, parcă, acel culoar strâmt, rămas gol, cu semnul amenințător al substanțelor radioactive… Am chiuit și țopăit de bucurie, ca un copil, un chiot am fost și prin nămeții de afară, în care m-am aruncat ca într-o piscină, până la primul taxi găsit! Scintigrama a ieșit OK, OK, OK!… Exact ca aceea din 1 martie 2007, care mi-a permis să fiu operat de cancer. Acum, semnul bun este -chiar dacă PSA-ul tot crește, ușor, însă sigur- că blestemul de cancer nu a ieșit la plimbare prin corpul meu, cum o făcuse cu două dintre doamnele condamnate și ele la Iluzie, uneia făcându-i-se rău după analiza-ghilotină și verdictul eșafod!…

…Acum, un drum, cu plecarea în seara de…5 febriarie, când nu se mai joacă „Pescărușii” (Sic!), ca joi dimineață să fiu la Cluj, față în față cu remarcabilul Profesor Mihai Lucan, salvatorul meu de până acum. Ce bine ar fi să strig de fericire și să mă închin în mulțumire sfântă spre Bunul Dumnezeu, și joi, sub Feleac…

…La Centrul modern de pe „Maior Coravu”, unul dintre puținele din București unde se fac scintigrame, vineri, am fost singurul dintre cei șapte, unicul bărbat, fără cineva drag în jurul lui. Nu m-am simțit, însă, o clipă singur!… A sunat de mai multe ori mobilul, am primit mesaje, SMS-uri și e-mail-uri… Mulțumesc tuturor celor pe care i-am simțit alături în aceste zile-coșmar, când nu mi-a fost frică de Moarte, dar m-am rugat Bunului Dumnezeu să-mi mai dea ceva Viață…