Arhivă

Post Tăguit cu ‘Geirun Țino’

„DERBEDEUL DE NOTA 10” și sora lui mai mare- „PUȘLAMAUA de la etajul 13!”

martie 21, 2015 2 comentarii

…”Derbedeul de nota 10″, prima mea piesă de bunic, ultima din CV-ul de dramaturg (sau, dacă vreți, a 29-a montare!), a însemnat premiera unei dimineți de poveste, ieri, 20 martie, la Giurgiu, în vechea, dar intima Sală Studio a Teatrului „Tudor Vianu”! O premieră înnobilată de…

…harul și patosul debordant al celor patru actori (Giulia Ionescu, Gabi Munteanu, Georgeta Antoniu, Vasile Toma), într-un superb joc interactiv cu o sală de școlari inteligenți și civilizați!

…de regia profesionistă a lui Matei Varodi, atât de exigent și inventiv și cu piesele pentru elevi, cam „rara avis”, pe la noi, în ultima vreme!

… de frumoasa scenografie și spectaculoasele costume ale Mirunei Varodi, pentru ochiul și sufletul fericiților copilandri din sală!

…de pasiunea harnicei „echipe nevăzute” a teatrului giurgiuvean (ateliere, tehnic de scenă, luminist, sonorizator, croitoreasă, cabinieră etc)!

…de prezența in corpore a presei giurgiuvene, cum rar am întâlnit la premiere pentru elevi prin teatre din alte zări!

… de apariția la întâia reprezentație a ilustrului dramaturg Dinu Grigorescu, totodată și excelent cronicar dramatic al revistei literare „Luceafărul”! Mulțumesc din suflet, Prieteni!

…I-ați oferit „Derbedeului meu de nota 10” o fermecătoare ieșire în lume, sub nobil arc de aplauze pornite din sufletul pur al celor din sala electrizată, cântând, în final, împreună cu actorii, „Noi toți suntem prieteni, Mereu, mereu, mereu, Și la bine și la rău”!.

…Aseară, l-am căutat pe „Derbedeul de nota 10”. Plecase în lume, la fix trei luni, căci, pe 20 decembrie 2014, puneam ultimul punct al piesei, pe marginea unei piscine din Florida, sub privirile sublimei Genevieve, nepoțica mea de aur, muza mea de la finele anului trecut, acum, Curcubeu de poveste peste Ocean…

…”Derbedeul de nota 10″ a plecat să-și caute surioara, „Pușlamaua de la etajul 13”! Ea a hoinărit prin patru țări în afara României, prin Viena, Novi Sad, Ruse, Silistra și Chișinău, dar și prin Giurgiu, Galați, P.Neamț și București… A cunoscut nouă montări: de patru ori one-woman-show, o dată s-a trezit în încântător musical (la Teatrul „Sava Ognianov” din Ruse, în regia lui Orlin Diakov)), cu spectacolul de păpuși pentru oameni mari de la Silistra (regizor Săby Săbev) s-a umplut de premii și a fost la un evantai de Festivaluri, la Galați (patru premii!) și Giurgiu, în Bulgaria, la Stara Zagora, în Polonia și Belarus… S-a bucurat și de o splendidă montare la Teatrul radiofonic, în Serbia, la Novi Sad (în regia lui Iulian Ursulescu). „Pușlamaua” mea ce scumpă s-a bucurat și de câteva interpretări de senzație: Anca Sigartău (la Giurgiu, în regia lui Dan Tudor), Petronela Buda (la Galați, în regia regretatului prieten Vili Perveli Niiolov), Julia Prock-Schauer (la Viena, în regia lui Țino Geirun), Monika Ugrenova (la Silistra)…

…”Pușlamaua de la etajul 13″ face patru ani de scenă și încă se mai joacă, la Galați, Viena și Silistra!… „Derbedeul de nota 10″ abia a apărut pe scenă, Giulia Ionescu reușind un rol minunat în”Țâcă dintr-a V-a”! Cine o va urma și la ce teatru?

…”Pușlamaua de la etajul 13″… „Derbedeul de nota 10″… Drum lung, sub soare, minunații mei Copii!

MMI și cele șapte „Pușlamale”

martie 29, 2013 4 comentarii

…Între intimi, mi se spune MMI! Personajul acesta, bolnav de teatru și de fotbal, are o primăvară însorită, în pofida stării generale și particulare. Nu vorbesc, aici, despre fotbal (Mamă, mamă, ce dezastru, cu naționala!)… Mă refer la teatru…

…Sunt fericit, chiar dacă, în calitate de director al Teatrului “Tudor Vianu” Giurgiu, mă zbat cu o feroce criză materială, dar și morală: nu pot da încă premiera cu “Steaua fără nume”, un spectacol excelent (cu Eugen Cristian Motriuc, Cătălin Crișan-da, da, el, minunatul cântăreț, absolvent de teatru-, Marian Ghenea, Antonia Ionescu-Micu, Giulia Ionescu, Gabriela Munteanu, Mihaela Olar; regia Felix Crainicu), pentru că m-am lovit de litigii între organismele de colectare a drepturilor de autor și două, în ultimele luni de negăsit, nepoate moștenitoare ale scriitorului Mihail Sebastian, mort acum 68 de ani! Semn că mai avem de așteptat încă… doi ani (ciudată lege!) până vor dispărea interdicțiile ce țin de toanele rudelor, diferitelor organisme și de atâtea sofisme… Trăim o situație absolut aberantă în cazul dreptului de a juca sau publica fără probleme autorii decedați înainte de 70 de ani, ceea ce vine, în special, împotriva tinerelor generații, care au interzis la Eugen Ionescu, Mihail Sebastian și (aud, mai nou!) Marin Sorescu!?! Bunuri naționale, nu de familie, de societăți, avocați, orgolii și ambâțuri personale. Cum scriam în revista “Taifasuri” (ultimul număr!), situația aceasta tragicomică (să vrei să oferi drepturile de autor și să n-ai cui, fapt pentru care nu poți juca o piesă!?!) se poate rezolva numai printr-o intervenție imediată, prin legi clare, în numele culturii române, din partea… Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Comisiei senatoriale de cultură a Parlamentului și Guvernului României! Aude, oare, cineva, când este vorba despre cultură?!

…Dincolo de contextul general bolnav, bucuria de a fi scris un text, “Pușlamaua de la etajul 13”, care, în octombrie 2011, câștiga Concursul Național de Dramaturgie din cadrul Festivalului de teatru de la Galați. Nu aș fi bănuit, atunci, niciodată, că voi fi un dramaturg atât de norocos, care, culmea, să se bucure de o premieră, a 21-a din carieră, chiar de Ziua Mondială a Teatrului! Și, totuși, s-a întâmplat, miercuri 27 martie, când pe scena superbului Teatru „Sava Ognianov” din Ruse, a avut loc prima seară a spectacolului bulgar! Un minunat musical, în regia și scenografia valorosului Orlin Diakov, cu o trupă tânără, de mare talent și pasiune, într-o seară de teatru-total (dramă, comedie, dans modern, pantomimă, cântece de efect, ca versuri și muzică, create special pentru acest spectacol). Cu trei interprete admirabile, Maria Petkova (încântătoare în rolul titular, ea debutând superb pe o scenă profesionistă, după terminarea facultății din Sofia!), Evghenia Iavașeva, Țvetana Blagoeva și cu toți atâția actori pe măsură, Borislav Vejenov (fascinant), Iovko Kănev, Kadri Habil (cu umor irezistibil). Nota 10 cu felicitări și pentru coregrafia semnată de Marin Udvarev, minunata muzică a lui Plamen Mircev-Mirona și impecabila traducere a textului reușită de regizorul bulgaro-român Vili Perveli Nikolov. O seară rară, la Ruse, în ovațiile și buchetele de flori, într-o sală plină ochi, cu elevi, părinți, profesori, ziariști, oameni de teatru…

…A fost a șaptea montare a acestui text. Premiera absolută, în final de octombrie 2011, la Giurgiu, cu valoroasa Anca Sigartău, spectacolul participând la Gala Star Bacău, Festivalul de la Brăila și cel al Teatrelor dunărene de la Giurgiu.
Textul a ajuns pe scenă și la Chișinău (tot one-woman show), în regia lui Emil Gaju, singura “Pușlama” din cele șapte pe care nu am văzut-o, fiind invitat cu doar 20 de ore înaintea premierei, timp insuficient, având un program stabilit dinainte!…
În frumosul spectacol de la Galați, regizorul Vili Perveli Nikolov a optat pentru 10 personaje, cu o incântătoare Petronela Buda în rolul principal și un interesant contrapunct pe ideea sportului (tenisul de câmp în text) ca o morală activă, salvator…
La „Teatrul de joacă” din Piatra Neamț, regizoarea Maria Hibovski a ales varianta cu patru liceene care au împărțit textul foarte greu fie și pentru o singură actriță cu ani grei de scenă. Spectacol care a adus un Premiu I pentru o elevă interpretă la Festivalul de teatru al liceenilor, la Cluj…
“Pușlamaua” n-a ocolit nici Capitala țării natale a autorului, apărând pe scena Teatrulul particular „Tabu”, în regia freneticului Felix Crainicu, și el optând pentru mono-spectacol, cu Dana Stîngă.
Pe 14 februarie, anul acesta, la Teatrul „Pygmalion” din Viena, am fost îmbătat de Frumos cu un excelent spectacol semnat Geirun Țino și o fantastică actriță Julia Prock- Shauer, într-un decor de vis!
Iar, acum, în zi de primăvară învăluită în viforniță, minunata premieră de la Ruse! A șaptea montare, în patru țări! Șapte ”Pușlamale”, una și una. Pe un traseu nevisat de lung pentru autor. Și, totuși, acum, după primele… 7 (șapte) montări sper ca drumul minunatei mele „Pușlamale” să nu se fi oprit în frumosul Ruse, mon amour!
Doamne, că multe îți mai cerem, după ce ne-ai arătat, câteva clipe, Paradisul!

P.S. Știu, există și altfel de pușlamale. La tot pasul. Refuz să mă gândesc la ele. Măcar acum…

P.S. 1. Doi amici m-au întrebat, în plină dimineață, dacă titlul acestui material se referă la câțiva actori, cunoscuți comuni. Nu mon cher, am răspuns fiecăruia, dacă va fi să îi arăt cu pixul, le voi da numele, cu bold, nu voi umbla cu aluzii!

A fost și a 17-a…

noiembrie 29, 2011 Comments off

…Altfel spus, ultima mea carte publicată. Încă una se află în manuscris. Nu i-a venit vremea, se vede… Mai șlefuiesc la ea, mai caut un sponsor generos pentru un pumn de lei… Ultimul meu volum este tot unul de teatru. Ca o sfidare a Uniunii Scriitorilor care în ultimii doi ani nu a acordat Premiul pentru cartea de teatru, deși ea există, nu doar cantitativ!?! Nu importă că am fost nominalizat în acești ultimi doi ani, pentru „Filozofia bășcăliei” și „Dresorul lui Casanova”. Contează titlul acestui volum, lansat în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene (14-17 noiembrie 2011, la Giurgiu, care a demonstrat excelent că înseamnă și Teatru): „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Pescărușii pot fi și puținii dramaturgi români care, deși marginalizați, ba chiar umiliți, tot scriu, scriu, ca într-un minunat zbor de viață… Porcii (mă rog, și mistreți) cine sunt, oare?!

…Acest ultim volum a fost scos tot la Editura Play, tot cu o copertă semnată de marea artistă de origine română Lucia Trifan, stabilită în Antilele Olandeze. Un tom cu patru piese: cea care dă titlul cărții, „Sevilla, port la Dunăre”, „Pușlamaua de la etajul 13” și „Cănuță la Bacalaureat” (dramatizare după trei schițe ale inegalabilului I.L. Caragiale: „Cănuță, om sucit”, „Un pedagog de școală nouă”, „Bacalaureat”). Ultimele două se și joacă, „Pușlamaua de la etajul 13”, cu o formidabilă Anca Sigartău, face săli pline la Giurgiu, București (Teatrul „Nottara”) și se pregătește să cucerească Viena, în două repezentații, pe 7 și 8 decembrie 2011, alți patru directori de teatru anunțându-mă că vor să o monteze. Drama este că nu mai cred de mult în promisiuni…

…La lansarea volumului, am fost atipic. L-am arătat asistenței și atât. De ce să constat că nu mi-au dispărut lăudătorii de circumstanță, de ce să se vorbească, iarăși, despre… fabuloasa mea experiență de „Taximetrist la New York” (cartea vieții mele!), de ce să aud opinii despre volum de la oameni care nici măcar nu l-au răsfoit?! „E o carte excelentă, chiar dacă nu am citit-o”, îmi sună și acum în memorie, după șase ani, cuvintele unui cunoscut actor la lansarea cărții mele (tot de teatru!) „La răscruce de Hagi”. Lansările de carte au devenit banale formalități, obligații protocolare, unele jenante. Mi-a întărit această idee și ultimul Târg de carte Gaudeamus, de săptămâna trecută…

…În loc de comentariu despre acest al 17-lea volum al meu, am preferat cuvintele de pe ultima copertă, semnate de regizorul Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena:

„Pușlamua de la etajul 13” –una dintre piesele acestui volum aparte- este povestea tulburătoare a unei adolescente care face „greșeala” să năzuiască spre ceva, să-și plămădească vise existențiale într-o lume lipsită de coordonate umane, de înțelegere, de tandrețe, de apropiere sufletească sau întrajutorare. Și, astfel, asistăm la un autodafe. Căci micuța pușlama, coborâtă, parcă, din poezia unui Saint-Exupery, se biciuiește pe sine cu ironie, se pedepsește intransigent și cu sarcasm pentru îndrăzneala avută de a fi visat, de a fi crezut că în spectacolul lumii la care ia parte, ar chema-o „Alice”, iar țara ar fi „cea a minunilor”. Realitatea de zi cu zi întunecă cu cinism acest orizont. Răspunzători pentru eșecul unui vis suntem cu toții, chiar dacă el ar fi numai al ei. Pentru că noi țesem plasa în care visul ei s-a plămădit, pentru că noi acceptăm că în locul în care trăim s-ar putea aspira și tot noi suntem aceia care întoarcem capul și privim laș în altă parte atunci când ni se cere ajutorul. Povestea scrisă cu mână sigură, în tușe puternice, cu un conflict dinamitard, se așează hotărât, plumb greu și dureros, în conștiințe, cerându-ne reflecție și participare. Un text dramatic care ridică ștacheta mișcării teatrale românești periculos de sus.”

„Pușlamaua” mea care a luat Premiul I

octombrie 7, 2011 2 comentarii

…Festival de teatru (și) la Galați. Cel național de comedie. Între 2 și 9 octombrie, cu 10 teatre și 11 spectacole. „Odeon”, „Nottara”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic, din București, Naționalul ieșean, „Tudor Vianu” din Giurgiu, „George Ciprian” din Buzău, basarabenii din Cahul, „George Bacovia” din Bacău și, firește, „Fani Tardini” din Galați. Din păcate, Teatrul „Jean Bart” din Tulcea și-a anunțat abandonul la jumătarea Festivalului! Între cele 11 spectacole, numai 4 (patru) cu texte românești: giurgiuvenii, cu „D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Dan Tudor; gazdele, cu „Fiarele”, piesa lui Virgil Tănase, montată de autor, și „Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale; „Odeonul” cu „Natură moartă cu nepot obez”, piesa ieșeanului Ion Sabdaru, montată de Eugen Făt.

…Bucuria mea cea mare, la acest Festival, a venit miercuri 5 octombrie, când s-au decernat Premiile Concursului național de dramaturgie-comedie. Din cele 20 de texte primite la Concurs, piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13” a obținut laurii supremi. Al doilea Premiu I din cariera mea de dramaturg, după cel câștigat anul trecut, la festCo, cu „Leopardul mistreț”, piesă nemontată încă. De data aceasta, Premiul I și fără bani, răsplătit cu o diplomă, un buchet de flori, o carte („Filmul American”!) și promisiunea că piesa va fi pusă în scenă de teatrul gazdă. Al doilea meu Premiu platonic (deocamdată) din acest an, după „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, care a obținut medalia de argint la concursul „Goana după fluturi”, la Rm. Vâlcea. Nu sunt sigur dacă „Pușlamaua de la etajul 13” se va monta anul acesta (la anul?) la Galați, însă sper că el va fi lansat la public, până la finele lui octombrie, în briza Dunării, la…Giurgiu. Cu excelenta actriță Anca Sigartău într-un one woman show de zile mari și cu Dan Tudor la pupitrul de regie. Și nu uit că regizorul Geirun Țino m-a anunțat, acum vreo lună, că i-a plăcut foarte mult scriitura, vrea să o traducă în germană și să o monteze la teatrul său Pygmalion, din Viena. Cum am mai primit semnale, înainte ca piesa să fie aureolată de Marele Premiu de la Galați, și de la alți regizori din Arad, București, Chișinău, Iași și Vidin, interesați să pună piesa în scenă. O piesă actuală, pentru copii, părinți și profesori, despre singurătatea unei fete mutilată de certurile și orgoliile mamei și tatălui, despre dezinteresul celor din jur față de o elevă ajunsă în pragul sinuciderii, uitată de colegi și profesori, întrebări dure ale unei generații puse familiei, școlii și oficialităților. O piesă despre refuzul unei tinere de 15 ani de a-i acuza pe alții pentru a se scuza, despre forța morală a celei considerată superficial „pușlama” și colacul de salvare ce poate fi sportul (tenisul în piesă). O piesă veselă și tristă despre zilele noastre.

…Mi-am permis o mărturisire la decernarea Premiului de la Galați. Pentru mine Concursurile de dramaturgie înseamnă stimulente morale serioase, metoda de a-mi exploata la maximum puținul timp liber pentru a mai și scrie. Anul acesta, spre exemplu, am comis trei texte pentru Concursuri de dramaturgie (la cel de la Timișoara truda mea n-a obținut nicio recunoaștere!). Piese care, după trimiterea la data fixată spre jurizare, au fost rescrise și șlefuite de cel puțin trei ori. Dincolo de onorantele premii, vizate firește, știu că mi-am asigurat material primă pentru o nouă carte de teatru…

Cinci zile fără televizor. Doar cu teatru!

noiembrie 22, 2010 4 comentarii

…Timp de cinci zile, de luni până vineri, la Giurgiu a fost primăvară adevărată, și la propriu și la figurat. Festivalul teatrelor din orașe dunărene a fost realmente o Sărbătoare. În noaptea spre sâmbătă, când a XIII-a ediție intrase în istorie, ploaia s-a aruncat peste orașul de la Dunăre. Plângea cerul, Cetatea devenise brusc tristă, după zile de fericire…

…Timp de cinci zile nu m-am uitat la televizor. N-am avut nici timp și nici interes (excepție, câteva frânturi din meciul Naționalei, în acel 1-1 din amicalul cu modesta trupă italiană). Festivalul mi-a ocupat timpul, sufletul, lacrima, Viața. Dar a meritat…

…N-aș fi crezut vreodată, din exterior, cât de greu se organizează un Festival de teatru în România. Dumnezeu m-a ajutat, însă, dându-mi forță, fizică și morală, noroc. Șansă și cu cei care au mai rămas în teatru, de la tehnic, administrativ și financiar, oameni cu salarii de mizerie, dar cu suflet de aur. Legile strâmbe din țara asta nu-mi oferă nicio portiță să răsplătesc financiar truda lor, sacrificiile, abnegația dinaintea și din timpul Festivalului. Lor, tuturor, și ziariștilor, din Giurgiu și din București, le mulțumesc pentru sprijinul fără de care Festivalul acesta n-ar fi avut atâta soare…

***

…Bucuriile Festivalului?

…Existența lui. Continuarea lui. A XIII-a ediție înseamnă Tradiție. Este un scut împotriva indiferenței, a negativiștilor…

…Prezența la deschiderea Festivalului atât a președintelui Consiliului Județean (care finanțează Teatrul Valah), domnul Dumitru Beianu, cât și a primarului Lucian Iliescu. Prezența dânșilor a contribuit moral la un start reușit, dar a adus și speranța sprijinului din viitor pentru Thalia giurgiuveană…

…”Uvertura” și gongul final. Adică, recitalurile de gală ale Maeștrilor Mircea Albulescu și Dorel Vișan. Veritabile seri de Artă autentică. Momente rare din Arhiva sentimentală a celor două Legende din cultura noastră contemporană. Nu găsesc nici acum cuvinte să le mulțumesc că au acceptat invitația mea de a veni la Giurgiu …

…Inaugurarea Cafenelei Artiștilor, poate un fel de Cetatea Soarelui pentru Giurgiu. Oricum, locul care l-a făcut pe regizorul Florin Antoniu să-mi ofere cel mai frumos compliment, afirmând: „Simt, acum, că am o apertenență”…

…”Cafeneaua Artiștilor”, unul dintre gândurile cu care am venit la Giurgiu, s-a realizat în ultimele…cinci zile, în fosta sală de ședințe, expoziții etc. „Albinele” Teatrului Valah și generozitatea unui om (Pompi Boboc) din fotbalul meu atât de drag au contribuit să se nască „minunea”, cum au zis câțiva…

***

…O altă bucurie- Concursul „Dramaturgie în doi”, ediția de debut. 37 de piese înscrise în competiție înseamnă ceva, mai ales că textele cu două personaje se scriu mai greu (sper că se pot monta mai ușor în criza în care se zbat teatrele noastre!). 37 de piese din 16 orașe și un sat din România, din Elveția, Franța și Germania. Românul nu-i doar poet, are și vână de dramaturg. Caragiale și Eugen Ionescu ne sunt stelele de la care ne luăm energia…

…Marele Premiu l-a câștigat Ion Bogdan Martin, debutant în dramaturgie, cu piesa „Tranka-Fleanka”, din care s-a și prezentat un mic spectacol-lectură cu primele trei scene, premiera urmând să aibe loc pe 16 decembrie. Acest an!… Medalia de argint a revenit lui Carmen Dominte, pentru piesa „Eu sunt din România”… Dar „Omul Galei laureaților” a fost Mirel Buzdugan, elevul de 18 ani din Comănești, unul dintre cei trei prezenți pe treapta de bronz a Concursului, alături de consacrații Doru Moțoc și Ana-Maria Bamberger, din Hamburg. Laureata din Germania nu a putut participa la festivitatea din Cafeneaua Artiștilor, însă a trimis un emoționant mesaj, prin care a dedicat Premiul său memoriei lui Ștefan Iordache, cel care o stârnise să scrie pentru el o piesă în două personaje. Textul început avea să fie oprit de moartea neașteptată a „Celui mai iubit dintre pământeni”, însă a renăscut cu acest Concurs de la Giurgiu!..

***

…De ținută, și cele două Colocvii din timpul Festivalului. Unul cu tema „Starea actuală a dramaturgiei românești”, altul despre „Rolul unui festival în viața teatrului, a unui oraș”, ambele ținute în Cafeneaua Artiștilor. Prezență de ținută: dramaturgii Lucia Verona, Carmen Dominte, Dinu Grigorescu, Ioan Drăgoi, Ștefan Mitroi, regizorii Mircea Marin, Matei Varodi, Florin Antoniu, Emil Gaju (Chișinău), Villi Perveli Nikolov (Vidin), literatul și regizorul Gelu Negrea, actorii Ioan Chelaru, Livius Rus, Vasile Toma. Discuții de esență. Concluzia este una singură: dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată, azi, Există. Ea trebuie susținută! Inclusiv prin Festivaluri. „Momentul Giurgiu” trebuie continuat!…

***

…Mare bucurie a produs prezența teatrelor din Viena, Brăila și Galați, cu câte un spectacol, plus cele patru premiere ale teatrului gazdă, Valahul giurgiuvean…

…Absolut tulburător gestul prietenului, de un sfert de veac, Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena, care a avut spectacol, la sediu, marți 16 noiembrie. A doua zi, în zori, a încărcat două autoturisme cu cei trei actori și regizorul spectacolului „Domnișoara Iulia”, plus decorul, iar după 17 ore de condus era la Giurgiu, în miez de noapte. Joi, de dimineață, a mers la sală, a început montarea decorului, a răspuns invitației la Consiliul Județean (împreună cu trupa Teatrului „Fani Tardini” din Galați, care îi reprezentase în Festival un excelent spectacol cu „Lecția” ionesciană), ca seara să prezinte la înalte cote artistice cunoscuta piesă a lui Strindberg. A doua zi, vineri 19 noiembrie, a fost ziua de naștere a lui Geo Țino („La mulți ani” și acum!). Avea să o petreacă pe drum, în mașină, împreună cu trupa lui admirabilă, căci îi aștepta, la Viena, spectacolul de sâmbătă seara. Noroc că, aflând despre eveniment de la Vlad Vasiliu, directorul teatrului gălățean, am ciocnit în avans o cupă de șampanie, iar Geo Țino a suflat tulburat în lumânările tortului pe care i l-am pregătit. Și i-am cântat cu sufletul larg, toți cei din teatrul giurgiuvean și invitați, „Mulți ani trăiască”! Trăiască prietenii adevărați ai Teatrului!…

***

…O mare bucurie a reprezentat-o și publicul giurgiuvean. Nu doar că sălile au fost pline. La două dintre spectacole, minunate, însă grele, la „Lecția” lui Eugen Ionescu, prezentată de trupa gălățeană, și „Domnișoara Strindberg”, de August Strindberg, cu subtitrare în limba română, s-a purtat ca un public realmente de elită! Semn că teatrul de calitate este prețuit și la Giurgiu, în pofida nihiliștilor… Trebuie să-i oferim cât mai multe asemenea spectacole de top!…

…Au existat și două nefericite excepții. La comedia „Sosesc deseară”, prezentată de teatrul brăilean, câțiva gălăgioși au deranjat lumea bună. Poate de vină au fost și doi-trei actori care nu și-au dat seama că nu-s auziți cum trebuie. Iar dacă în trei-patru minute spectatorii nu prea înțeleg ce se spune pe scenă, unii devin gălăgioși.

…Excepția care m-a umplut de mâhnire a fost asistența numerică sub așteptări la recitalul absolut superb al lui Dorel Vișan. O seară de gală care a înnobilat Festivalul, iar pe cei prezenți i-a îmbogățit, și sufletește și rațional. Incursiunile sublime în versurile eminesciene, în…teatrul lui Eminescu, atât de contemporan, paralela incredibilă dintre trecut și zilele actuale, ineditele momente din teatru și din filmări trăite de titanul Dorel Vișan, filozofia de viață oferită transfigurat au oferit un neuitat Regal artistic.

…Din nefericire, la ora 18.30 fix, când urma să înceapă recitalul extraordinar, în Sala Mare, de 430 de locuri, numai 59 erau ocupate! Am mai așteptat 8 minute, însă s-au adunat doar 112 spectatori. Sigur, puțini, dar buni, cei fericiți că pot sorbi din izvorul magic al unei Legende. Care mărturisea, la un moment dat, cum a schimbat de la sine finalul din filmul „Magnatul”, cu o vorbă rară, auzită la o măicuță: „Nu-mi pare rău că mor. Îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”. Sublim!…

***

…Simțindu-mi mâhnirea profundă după ultima cortină, unii au încercat să-mi explice prezența a numai 112 spectatori prin sintagma „acesta este publicul giurgiuvean”! Refuz un asemenea argument… Alții au motivat prin organizarea defectuoasă a evenimentului. Ceea ce ar putea fi o explicație… Câțiva au insinuat că, deranjați de marele succes al Festivalului, doi-trei ar fi încercat să-mi pună piedici pe la spate, măcar pe ultimii metri. Nu pot să cred una ca asta!… Căci nu a fost succesul meu, ci al Teatrului Valah (încă mai sper să se numească Tudor Vianu, idee ce li s-a părut excelentă și lui Mircea Albulescu și Dorel Vișan, poate aude cine se face surd!), un triumf artistic al orașului Giurgiu! Al tuturor celor care prețuiesc Frumosul. Acest lucru l-au semnalat absolut toți cei prezenți, giurgiuveni și invitați, actori, regizori, dramaturgi, ziariști, impresari din București, Brăila, Galați, Bacău, Pitești, Slatina, Rm. Vâlcea, Chișinău, Vidin, Viena…

…Marea mea mâhnire o reprezintă absența celor pe care i-am invitat, intelectuali de elită, inclusiv a unor actori. Ca și a regizorului și scenografului, dintre invitați, care, în ultima seară, au preferat Cafeneaua în timpul Recitalului!?!

***

…Dincolo de toate, lumini și umbre, Festivalul de la Giurgiu s-a vrut și a fost o Sărbătoare pentru toți cei care iubesc și respectă Teatrul!…