Arhivă

Post Tăguit cu ‘CFR Cluj’

Supercupa României. De un angolez pseudo-speranță!

Iulie 19, 2010 mmi Fără comentarii

…Acum o săptămână, ne luam rămas bun de la Mondialul African. Din păcate, nu cred că am învățat nimic din el. Mă rog, bun sau mai puțin aplaudat, eu îi duc lipsa. Cu vuvuzelele lui asurzitoare, cu unele umbre, dar cu Spectacol. Nu circ…

…La o săptămână de la Gala Mondială, noi, românii, am revenit la fotbalul de acasă. La circul săptămânal. Duminica aceasta toridă ne-a oferit, pe înserat, sub Dealul Feleacului, uvertura noului sezon: Supercupa României. Derby-ul Provinciei, CFR Cluj-Unirea Urziceni, altfel spus echipele care au dominat fotbalul românesc în ultimii trei ani…

…Campionii României (cu numai trei jucători autohtoni în formația de start!) au deschis scorul rapid, în min. 13, printr-un necunoscut numit Kivuvu, un angolez de 23 de ani născut la Amsterdam și adus pe bani buni de la un team de pluton (Nijmegeen) din Olanda. Gol printr-o “torpilă” de la 30 de metri, la gafa prea lăudatului portar al ialomițenilor (lituanianul Arlauskis, penibil și la egalarea gazdelor, din prelungiri!), gol ce a declanșat laude în cascade, la microfonul televiziunii și în tribunele stadionului clujean. Forlan, Iniesta, Thomas Muller, Villa, Snejder, Casillas nici că au scris istorie mondială până duminica trecută!… Duminica aceasta șchioapă, n-a mai existat în prima repriză, una de zbucium și intrări dure, decât acest Dominique Kivuvu!?! Dacă fotbalul românesc (telespectator a treia oară consecutiv la un Mondial!) visează renașterea cu un… angolez de duzină este trist, dezamăgitor!…

…Speranța n-a durat, însă, decât o repriză. Căci, ca încă o palmă pentru cei care se mulțumesc cu prea puțin și nu-și propun competitivitate autentică (dacă mai știu ce înseamnă!), la șapte minute după ce a demarat actul II, favoritul doamnelor, domnișoarelor și domnilor, al ageamiilor din fotbalul nostru, angolezul Kivuvu, a reușit un autogol de “cascadorii râsului”, aducând celor din Urziceni o egalare nesperată! Speranța nevinovaților a murit rapid, mai ales că, lucid, antrenorul gazdelor, italianul Mandorlini (la jumătate de secol, ieri!), l-a trimis pe angolez la cabine, să vorbească, poate, la telefon cu ai săi de-acasă…

…Culmea este că pentru zbuciumul modest din teren, cu o repriză secundă lăsată mai mult la jocul întâmplării, concluzia formatorilor de opinie a sunat caraghios: “Se anunță un nou sezon foarte echilibrat în fotbalul românesc!”. Categoric, un echilibru al mediocrității care nu va salva fotbalul românesc! Chiar dacă el a început drumurile europene triumfând, joia ce-a trecut, prin Bălți, în Basarabia, unde Dinamo a câștigat cu 2-0 meciul tur cu Olimpia de-acolo…

…Vineri, start într-un nou campionat autohton. Echipele de zgomote, de la Ligă, cluburi și din prin unele mijloace de presă, anunță un sezon dâmbovițean cum n-a mai fost, cum nu s-a mai văzut! Aiurea!… Va fi un campionat trecut tras la Xerox. Adică, o copie la cel trecut. S-au cheltuit din nou sume mari pe neicanimeni din toată lumea. Cantonamente de lux, cei mai mulți duși prin Austria. Se ar și că vom avea di uncă iarăși cu vorbe grele înainte de a începe joaca. Jocul la nivelul lumii bune rămâne, însă, o Fata Morgana…

…Supercupa României ne-a mai zis n nou probleme cu arbitrii noștri. Dacă așa-zisul “cel mai bun arbitru al sezonului trecut”, Marius Avram (băiatul șefului arbitrilor!), poate lăsa (jenant!) nesancționate intrări criminale și gesturi de maidan, ce ar fi meritat eliminări, la ce să ne așteptăm?! Poate la un arbitru pseudo-salvator din Angola…

P.S. Până la urmă, Supercupa României a fost câștigată de CFR Cluj, la penalty-uri, cu 4-2! După ce a fost 2-2, la capătul a 120 de minute de joc, marcatorii numindu-se: Kivuvu-min.13, Deac-min. 114, respectiv Kivuvu, autogol-min.52, Marinescu-min. 98. La departajare, Unirea Urziceni a ratat primele patru lovituri de la punctul cu var, prin Marinescu (peste poartă), Maftei, Brandan și P.Marin-mingi parate de portarul portughez Nuno Claro. Gazdele au deschis seria penalty-urilor cu ratarea lui Gabi Mureșan, dar Piccolo a transformat; a ratat și Deac, însă Emil Dică n-a greșit execuția. Și CFR Cluj a câștigat pentru a doua oară consecutiv (tot la penalty-uri!) Supercupa autohtonă. În timp ce Unirea Urziceni rămâne fără victorie după 11 dueluri cu mercenarii din Gruia, cartier al Clujului.

…Asta, dacă mai interesează pe cineva…

Provincia, Capitala fotbalului românesc!

Mai 27, 2010 mmi Fără comentarii

…Azi-noapte, a căzut cortina peste stagiunea fotbalului românesc. CFR Cluj a învins, la penalty-uri (5-4), pe F.C. Vaslui, a luat din nou totul, după doi ani, și în Gruia e mare nebunie. Lumea bună se pregătește, însă, de Mondial, iar jucătorii noștri, pentru a treia oară consecutiv, își fac program de… telespectatori! Ceea ce mi se pare absolut firesc, din moment ce moneda de schimb a fotbalului autohton o reprezintă scandalurile, bișnița cu bătaie scurtă, avantajele imediate, în numele cărora ne-am trezit invadați de atâția neica-nimeni din străinătățuri. În dauna tinerelor speranțe de-acasă, blocate de “comisioanele” impresarilor, uneori și a antrenorilor…

…CFR Cluj a câștigat, cu o etapă înaintea finișului, al doilea său titlu de campioană a României. Fie și cu numai trei jucători români titulari!…Trupa multinațională de sub Feleac, cu seriozitate și calcule exacte, a preluat cununa de lauri de la Unirea Bărăganului, Urzicenii clasați pe locul secund și fără Dan Petrescu, plecat să se îmbogățească la ruși… Provincia a dominat și această ediție a Ligii I…

…Ultimul act al stagiunii noastre fotbalistice, finala Cupei României, azi-noapte, în Dealul Copoului, unde buciumul sună a jale, din moment ce Politehnica Iași a retrogradat! A doua finală jucată în Moldova, în ultimii trei ani. Tot între două echipe din Provincie, cum se întâmplase și în ultimele două ediții (CFR Cluj-Unirea Urziceni, 2-1, la Piatra Neamț; CFR Cluj-Poli Timișoara, 3-0, la Tg. Jiu). A triumfat cu emoții, la penalty-uri, CFR Cluj, pentru a 3-a oară consecutiv. De data aceasta, însă, fără strălucire, fiind în corzi după primele 45 de minute, când ratările celor din Vaslui și miopia arbitrului Deaconu, la un fault în careu comis de Gabi Mureșan asupra lui Wesley, au împiedicat trupa lui Adrian Porumboiu să dobândească întâiul Trofeu. Neșansa moldavilor a fost și ca sârbul Miljsavlevici, excelent în ultimele 75 de minute, cât a jucat, să rateze prima lovitură de departajare, unica irosită din seria de 10! Acum, când echipa de mercenari a Clujului a reușit al doilea event (campionat-cupă) din istorie, în ultimii trei ani, cortina s-a lăsat peste un sezon plin de scandaluri, gafe uriașe de arbitri (unii ajunși în cătușe!) și puțin fotbal de valoare…

Liga 0. Vai de campioana noastră!

Mai 13, 2010 mmi 1 comentariu

…În sfârșit, am mai văzut și noi Fotbal! În finala primei ediții a Europei League. Miercuri, în miez de noapte, redescopeream fotbalul, atât de urâțit de circul din campionatul nostrum numit Liga 1, dar, în realitate, Liga 0. Ritm, angajament, pregătire fizică și psihică, tehnică și tactică, tensiune și fair-play, spectacol adevărat, pe iarba udă din Hamburg și în tribunele arhipline. Culmea este că bucuria reîntoarcerii la fotbal ne-au dat-o două echipe de pluton, în Spania (Atletico Madrid-locul 9) și Anglia (Fulham Londra-locul 12)! A triumfat team-ul iberic, cu 2-1, când mai erau patru minute până să se încheie prelungirile și să înceapă “penalty”-urile. Urmărind această finală decisă de dubla “diavolului” în alb-roșu, uruguayanul Diego Forlan (primul gol din ofsaid, totuși!), m-am întrebat de mai multe ori ce ar fi făcut oricare dintre echipele noastre care se bat zgomotos pentru titlu? Cum le văzusem pe micul ecran cu o zi-două-trei (de duminică până marți, că LPF-ul nu știe că în România oamenii mai și merg la serviciu!?!) înaintea meciului de la Hamburg, răspunsul nu poate fi decât: nimic! Zero la pătrat!… Căci niciunul dintre “granzi” nu iese din mediocritate, toți joacă (e un fel de a spune!) la mica ciupeală, zvârcolindu-se jenant, pe mormane de bani, în inconstanța care trădează lipsa valorii adevărate…

…La ora aceasta, în opinia mea, CFR Cluj este 99,99% noua campioană. Cu două etape înaintea finalului (runde în care va întâlni pe teren propriu pe Internațional Curtea de Argeș, scăpată de grijile retrogradării, iar în deplasare, pe Ceahlăul, practic condamnată la “matineu”!), CFR-ul multinațional are 3 (trei) puncte avans față de campioana en-titre Unirea Urziceni, plus avantajul întâlnirilor directe: 2-0, sub Feleac, 1-0, în Bărăgan, în debutul returului. Numai că, vai, prestațiile legiunii străine de pe Someș este departe de forma de acum două campionate, când a câștigat întâiul titlul. Trupa lui Paszkany, antrenată de italianul Mandorlini, s-a făcut de râs la Ploiești, pierzând în fața Astrei (încă în chinurile retrogradării!), după care și-a îmbolnăvit suporterii de inimă. Victoria de acasă, 3-2, cu “lanterna” din Alba Iulia, în prelungiri, și același scor, în minutul 93, în urma unui penalty cel puțin ciudat, la Drobeta Tr. Severin, după o primă repriză catastrofală, când Craiova a condus cu 2-0, reprezintă argumentele implacabile ale valorii submediocre a viitoarei noastre campioane. Pe tema celor două meciuri amintite, s-au lansat acuzații dure, de blat, dar strigătul patronului timișorenilor, Marian Iancu, a fanilor olteni și a unei părți a presei nu poate fi demonstrat. Rămâne, însă, de demontat “istoria” penalty-ului hilar, ciudat, ilogic, comis în minutul 93 (!?!) de către bulgarul Iliev, fotbalist matur, de 30 de ani, nu un junior, fundaș cu 80 de meciuri la ȚSKA Sofia, de câteva ori campioană, deci și prin cupele europene! Un asemenea penalty-caricatură, care a adus, în ultimele secunde de prelungiri, victoria CFR-ului, contestată de mulți, nu poate fi comis nici în curtea școlii! Nu știu dacă dalmațianul Iliev a câștigat din toată tărășenia aceasta 80.000 de euro, cum circulă zvonul prin Bănie. Știu, însă, că a fost adus de Trică la Craiova, care Trică (prieten cu Iliev de când a activat în Bulgaria!) a jucat nu demult la CFR Cluj, iar în ajunul meciului de la Drobeta Tr. Severin se certase cu Mititelu! Simple scenarii?!…

…Unirea Urziceni, echipa cu cele mai mari șanse-iluzii de a se încorona regina unui campionat șchiop, nu mai rupe nici ea gura târgului. S-a chinuit, acasă, cu Brașovul, câștigând în genunchi, cu 1-0, pe final, și cu ajutorul consistent al arbitrului Colțescu (care eliminase doi brașoveni!), a virmuit în mediocritate și la Bistrița, marți noapte, în ultima rundă, cu un 0-0 ce i-a tăiat lianele iluzorii.

…Mercenarii Vasluiului, harnici și vânjoși, i-au bătut, cu 2-1, săptămâna aceasta (și fără artistul Wesley!), pe steliști, care au condus la pauză, însă n-au făcut decât 0-0, pe terenul CFR-ului, ba au mai pierdut, în cetatea lui Peneș Curcanul și Adrian Porumboiu, în fața Bistriței și Craiovei!…

…Timișoara amână iarăși întâiul titlu din istorie, cu toate cele trei puncte luate Rapidului la “masa verde”, care puncte degeaba se vor mai discuta la TAS. Ultimul eșec de acasă (cu gol valabil neacordat, identic cu al Naționalei noastre la Euro ’96!), acest 0-2 sau asfixierea cu Gaz Metan, pe care în tur o bătuse, la Mediaș, cu 6-2 (!), fac din trupa taciturnului Sabău un fel de “mult zgomot pentru nimic”…

…Cât despre Steaua, Dinamo și Rapid, ele nu joacă mai nimic, exceptând câteva faze izolate. Trei jucării stricate care plătesc (și ele?!) tribut unor șefi mai mult suporteri decât conducători profesioniști!

…Concluzia nu poate fi decât una singură: vai de campioana noastră în noua aventură europeană. Acesta ne este fotbalul de acasă, din Liga 0, care ne obligă să fim din nou telespectatori la un Mondial!

…Noroc cu televiziunile! Mai vedem și noi Fotbal…

România – la… 20 de ani de Paradis!

Martie 15, 2010 mmi 2 comentarii

…Le este dat românilor ca politicienii lor să le promită un veritabil “spațiu spațialo-temporal” o dată la 20 de ani. În toată povestea asta nu-i nicio legătură cu “teoria relațivității” lui Einstein. Este doar o găselnița dâmbovițeană, efect de ipocrizie și cameleonism politic.

…După “Evenimentele” din Decembrie ’89, Silviu Brucan ne atenționa că ne trebuie vreo 20 de ani să înțelegem “democrația” și să știm ce să facem cu libertatea cucerită. Mulți l-au suduit atunci pe satrapul stalinist ajuns sol al României la Washington!?! Au trecut 20 de ani… Vai de democrația noastră și de libertatea haosului!…

…2010. Acum, în martie. La 20 de ani după “profeția” perfidă a lui Brucan. Premierul în funcție, Emil Boc, se întâlnește cu pensionarii, în plină criză financiară și morală, și încearcă să îi liniștească: “Vom avea bani în 2030!”. Adică, peste…20 de ani! Peste două decenii, cei mai mulți dintre bieții pensionari de astăzi, care abia supraviețuiesc, cei cărora ministrul de finanțe intenționa să le pună taxe pe pensile de mizerie, vor fi demult plecați în Rai. Nu vor mai apuca să trăiască Paradisul, când va curge mierea pe străzile eternei, fascinantei Românii… Nu vor mai prinde acel utopic 2030 promis de premierul de astăzi (pensionarul din…2030!), dacă nu cumva guvernul Boc 3 va anunța că a descoperit și longevitatea matusalemică! Am zis “acel utopic 2030″, pentru că datoriile externe ale României cresc aberant…

…8,9 miliarde de euro datorii externe în 2004; 10,2 miliarde de euro în 2008; 12,5 miliarde de euro în septembrie 2009; 19,3 miliarde de euro în decembrie 2009; 23,6 miliarde de euro în martie 2010!!! Citind aceste cifre și ritmul lor accelerat, 2030, anul Paradisului promis de premierul Boc, tinde să devină borna aservirii totale a României bancherilor străini!

Boc n-a fost suduit, ca Brucan. A fost, în schimb, vârtos huiduit și “bulgărit” (cum a scris o parte a presei, adică ochit cu bulgări de zăpadă!) de acei pensionari care au suferit sub comuniști, sub 20 de ani de guvernare incompetentă (ca să folosesc un eufemism!), iar astăzi sunt luați, pur și simplu, la mișto…

…Curg premierele în teatrele din București. Ceea ce este încântător, mai ales că unele spectacole sunt de ținută. Trist este că n-am notat nicio premieră cu o piesă românească! N-am să consider, doar, interesantul diptic de la Teatrul de Comedie (“Cântăreața cheală” și “Lecția”, în regia lui Victor Ioan Frunză) dramaturgie autohtonă, căci Eugen Ionesco este un dramaturg universal, român-francez sau francez-român, care a lansat împreună cu Samuel Beckett “teatrul absurdului”. Zic să așteptăm anul 2030 și în cazul textelor românești…

…S-a mai încheiat o etapă de pe prima scenă fotbalistică a României. Cu două bătălii mult așteptate: CFR Cluj-Dinamo 2-2 (0-1) și Poli Timișoara-Unirea Urziceni 0-0. Cam mult zgomot pentru câteva… gafe monumentale, cum s-a întâmplat sub Feleac, unde dinamoviștii au fost îngropați de propriul portar Dolha, la început de repriză secundă și cu cinci minute înainte de ultimul fluier, când a “comis-o” ca în curtea grădiniței. Gazdele au deschis, practic, scorul pentru “câinii roșii”, căci argentinianul Culio i-a pus un “assist” impecabil lui Andrei Cristea, singur în fața careului mic. Măcar Culio s-a revanșat, taxând inepția portarului bucureștean… Derby-ul de duminică, Timișoara-Urziceni, ceva mai legat, mai animat. Dar, atât… “Bomba” rundei avea să explodeze pe …drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Acolo, astăzi, duminică 14 martie, mercenarii străini ai inimosului Adrian Porumboiu au tocat frunză la câini și au fost învinși de Gloria Bistrița, cu 1-0!?! Dacă ar fi fost ultima etapă, iar năsăudenii ar fi avut nevoie de victorie pentru salvarea de la înec, aș fi zis că… “Curcanii” (de la Peneș Curcanul, să nu se înțeleagă altceva!) lui Porumboiu au fost niște filantropi. N-am văzut, însă, filmul “Filantropica”, nici “Polițist, adjectiv” (remarcabila peliculă semnată de Corneliu Porumboiu, băiatul cel mare al finanțatorului vasluian), ci… “Străin, adjectiv”. O echipă cu 10 străini, străină de fotbal, în această duminică…

Am urmărit și Steaua, chinuindu-se, vineri, cu Oțelul, în Ghencea (1-0), și Rapid riscând să deraieze pe final la Alba Iulia (totuși, 1-0 pentru giuleșteni!), și Brașovul făcut KO de Craiova (3-0, în prima repriză, la Drobeta Tr. Severin!) și am înțeles că trebuie să stăm liniștiți. În…2030 s-ar putea să visăm la cucerirea Ligii Campionilor Europeni, că tot vom (re)aminti de Sevilla ’86, săptămâna această, când strategul Stelei din Andaluzia, Emeric Ienei, va împlini 73 de primăveri!…

…Români din toate țările, gândiți-vă, pregătiți-vă numai pentru 2030! Atunci, în România, va fi Paradisul. Până atunci, însă, Prezentul seamănă tot mai mult a coșmar. În cam toate…

“Avatar” umilit, Lucescu-junior și “Zăpada mieilor”

Martie 9, 2010 mmi 3 comentarii

…Încă un Oscar a intrat în istorie. Istoric! Prima femeie care primește celebrul premiu pentru regie de film! Fericita intrată în istorie-Kathryn Bigelow, pentru “The Hurt Locker”, sau “Vestiarul Durerii”, cum l-au tradus cei de la București. Durerea cea mare a fost în tabăra “Avatar”-ului, filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei: 2,5 miliarde de dolari, față de cele numai 19 milioane (nu miliarde!) ale  “Vestiar”-ului!!!

6 (șase) Oscaruri pentru filmul lui Kathryn (cu un buget de 11 milioane $), numai  (trei) pentru cel al fostului ei soț, James Cameron, care cheltuise 237 de milioane $ să producă “Avatarul” și fusese nominalizat de 9 (nouă) ori!!!

6-3 este un scor umilitor! E ca și cum Xerex ar învinge la acest scor pe Real Madrid sau Barcelona…

Primăvara această, Oscarul l-a luat filmul cu cele mai mici încasări din istorie! De prima regizoare care triumfă intrând în istorie!

De unde se vede că banii nu aduc mereu fericirea…

…”Un “Vestiar al durerii” și pentru Răzvan Lucescu, selecționarul Naționalei României. Înainte de acel rușinos 0-2, cu Israel, la Timișoara, (amical, amical, însă jenant de slabă trupa noastră!), Lucescu-junior și-a permis să amintească o axiomă: “Campionatul nostru este unul slab”. Patronii și băieții lor de zgomote au sărit imediat ca arși. Ei văd alte meciuri, probabil. Numai că, după primele 3 runde din retur, nicio echipă n-a arătat a team în care să ne punem speranțe. Liderul la zi, C.F.R. Cluj, a pornit lansat, învingând pe terenul campioanei, 1-0, la Urziceni, însă, imediat a capotat acasă, în “Gruia”, sub Feleac, abia egalând în derby-ul cu Steaua (care debutase cu șocantul 1-3 din Ghencea, în fața “lanternei” Ceahlăul Piatra Neamț!). Ca, duminica trecută, liderul să fie umilit în briza Dunării, de “Oțelul” lui Dorinel Munteanu, care debutase în meserie ca “feroviar”, dar plecase dintre liniile Clujului cu oarecare scandal… După două victorii chinuite (2-1, acasă, ajutată de arbitrii, în fața Craiovei; 3-1, în deplasare, cu Internațional Curtea de Argeș, după ce-a fost condusă la pauză!), Dinamo a uitat de lipsa de formă (sau valoare?) și de marile probleme disciplinare din ograda proprie și a promis cu emfază marea cu sarea, titlul! Dar s-a împiedicat,  când îi era lumea mai dragă și nerealismul mai acut, sâmbătă seara, în “Groapa” câinilor rătăciți, înlăcrimând-o (și pe ea, după Steaua!) tot  Ceahlăul (1-1)!… Timișoara a cedat în Giulești, în fața Rapidului pornit ca un marfar (1-2, în Dealul Copoului), campionii din Urziceni n-au reușit decât două puncte din 9 (0-1, acasă, în fața clujenilor; 1-1, în Giulești; 2-2, cu Steaua, în Bărăgan). Vasluiul a avut ieri șansa să urce pe locul secund, în pauza de sub Tâmpa chiar era acolo, însă trupa lui Lăcătuș (născut la Brașov) n-a făcut față iureșului brașovean, cravașat de Viorel Moldovan. Și, așa, un 1-1, ultimul rezultat dintr-o serie a mediocrității, din care parcă nimeni nu vrea să iasă!

…La Brașov, ieri, am asistat la o tristă premieră în prima noastră Ligă: o echipă (FC Vaslui) a început disputa din Țara Bârsei cu… 11 jucători străini în formație!?! Niciun român! Singurul căruia i s-a făcut onoarea să joace în campionatul țării natale, Lucian Sânmărtean, trimis în arenă pentru ultimele 13 minute!?! Cu asemenea “filozofie” (întreținută de Federație!), vai de fotbalul românesc!… Ce să mai aștepte și Lucescu-junior?!

…Bășcălia antrenorilor continuă în fotbalul nostru. La Cluj, spre exemplu, după mersul de drezină al CFR-ului, în ultimele două runde, patronul Paszkany vrea să-l schimbe pe antrenorul italian Mandorlini. Știți cine e pe “tun” să-i ia locul?! Trombetta, cel care fusese demis în plin campionat, ediția trecută, chiar dacă italianul reușise acea victorie de istorie, 2-1, în Cetatea Eternă, în Liga Campionilor!?! Nu se știe pentru câte etape va fi (re)adus Trombetta… Cum, în “Ghencea”, se pare că a început “numărătoarea inversă” pentru Mihai Stoichiță. Ca și pentru Cornel Țălnar, la Dinamo…  Îi va îngheța pe mulți “Zăpada mieilor”, care a aruncat iarăși viscol și “Cod galben” peste România și a făcut din ultimul meci al rundei 20, sub ninsoarea nebună, de aseară, la Tg.Jiu (Pandurii-Craiova 0-0), un film de pe Lună!…

Loți Boloni, care joi va împlini 57 de ani (i-am pregătit o surpriză la Telesport!), nici n-a mai apucat “Zăpada mieilor” la Standard Liege…

…Prin divizia secundă, la fotbal, e jale mare: se desființează sau se retrag echipe într-o tragicomedie dâmbovițeană!… Pe cine mai interesează un asemenea subiect grav, când Gigi Becali și Mihai Stoica, amicii de ieri, s-au bălăcărit, din nou, ca la ușa cortului, în direct, la GSP?!

Vai de iarmarocul acesta numit fotbal românesc!

“Bumbi” și Supercupa Europei!

Februarie 23, 2010 mmi 2 comentarii

…Îmi fac lecțiile pentru Telesport. Răsfoiesc “istoriile” din ultima săptămână a lui Februarie. La Vancouver, lumea sprintează pe schiuri, sănii și patine spre finalul Olimpiadei Albe… La Copenhaga, orașul cu cele mai multe biciclete (aproape 2 milioane la o populație de 5,5 milioane de locuitori!), lumea se pregătește să alerge pe două roți la Mondialul de ciclism pe pistă… La Urziceni, aseară, s-a încheiat întâia etapă din returul Ligii lui Mitică la fotbal românesc, cu victoria  (1-0) meritată a liderului CFR Cluj, singurul team echilibrat…

…Fotbal de doi bani. “Granzii” au pornit cu stângul, exceptând trupa multinațională a CFR-ului Cluj, învingătoare în Bărăgan, unde “Unirea” fără Dan Petrescu (plecat la ruși, în “B”, se știe!) arată ca o mașină fără bujii. Steaua a cedat acasă, Rapidul a deraiat în Dealul Copoului… Trei victorii în deplasare, dintre care cea mai “tare” este cea a “lanternei”, Ceahlăul Piatra Neamț, cu un neverosimil 3-1 (1-1) pe terenul Stelei. “Astra” a învins întâia oară în acest campionat în afara Ploieștiului și i-a pus, la Tg. Jiu, pe “Panduri” la Masa Tăcerii. Au fost și două remize albe prin noroaiele patriei: Timișoara, la Bistrița, și Vasluiul (alt pretendent la “coroană”!), la Mediaș. Goluri puține, 17 (gazdele-8, oaspeții-9), nervi foarte mulți. Scandalul arbitrilor continuă. Pe bună dreptate…

…Craiova, furată ca-n codru în “Groapă”! La 1-0 pentru Dinamo, fluierașul vâlcean Augustus Constantin n-a acordat juveților un penalty ce se vedea și din satelit! După o asemenea gafă, zisul arbitru ar trebui să-și dea demisia. Mai ales că nu e la primul jaf din carieră!… Degeaba a fost suspendat 8 etape, după care va putea fluiera a pagubă prin “B” și “C”. Culmea e că Dinamo, care se vaită că a fost văduvită în tur de arbitrii de vreo 10 (zece) puncte, a început și returul campionatului trecut tot cu un scandal: fluierașul Tiberiu Lajos a jucat în echipa “câinilor roșii”, pe care nu i-a lăsat la greu, pe terenul din Mediaș, unde a fost remiză! Cavalerul în negru a fost suspendat exemplar! Acum, nu mai fluieră. Fluieră alții aceeși melodie tristă în fotbalul românesc…

…Azi este 23 februarie. Găsesc un nume care își serbează ziua de naștere.. Poate vă spune ceva: Adrian Bumbescu! Face 50 de ani! Și, uite, așa…

…Vrem, nu vrem, astăzi, vom vorbi și despre “noaptea miracolelor” de la Sevilla, din 7 mai ’86, dar și despre seara super-europeană de la Monte Corlo, din 24 februarie 1987. Atunci, Steaua punea în vitrina fotbalului românesc două trofee rare, poate inegalabile pentru noi, Cupa Campionilor și Supercupa Europei. În acele două meciuri memorabile, titular în defensiva stelistă, craioveanul Adrian Bumbescu, venit pe lume în Bănie, la 23 februarie! Născut pe 23, cu Supercupa Europei în brațe, pe 24 februarie. Ce Destin minunat!

…Blondul oltean s-a impus repede printre apărătorii de stâncă ai primului eșalon, câștigând 7 titluri cu 3 echipe: câte unul cu Universitatea Craiova și Dinamo și seria rară de 5 consecutive cu Steaua. Debutase pe prima scenă la 18 ani, în august ’78, sub tricoul Craiovei, părăsea Divizia de elită la 31 de ani, în ’91, super-galonat la Steaua. A mai cunoscut de 4 ori  și bucuria Cupei României, o dată la Dinamo, de 3 ori la Steaua… A făcut un meci memorabil, la Leeds, în ’79, ca stăpân al redulei oltene, atunci, la întâia victorie oficială românească în Anglia, acel 2-0, cu Leeds, în Cupa UEFA, meci după care i-am zis în glumă că se poate lăsa de fotbal, căci mai bine de atât nu poate juca! Fusese uluitor… Și totuși, avea să bea șampanie din Cupa Campionilor, din Supercupa Europei, a ajuns și în Națională.

…Acum, a pornit de câțiva ani pe drumul antrenoratului, unde vrea să fie același caracter dârz, crezând mereu în Victorie! E secund la Concordia Chiajna, în cuplu cu Liță Dumitru. La Mulți Ani și succese, Adrian Bumbescu!

Începe fotbalul românesc, în vechea mocirlă!

Februarie 18, 2010 mmi 4 comentarii

…Ninge, plouă, viscol, polei, inundații, nu contează!… Opt conducători de club cer amânarea startului în returul Ligii I, dar e un cor în pustiu… Selecționerul Răzvan Lucescu ar fi vrut și el debutul stagiunii pe vreme mai bună, pentru evitarea unor accidentări inutile, însă nu-l ascultă nimeni, acolo, sus… A respins toate aceste “semnale de alarmă” mai-marele Ligii, Mitică Dragomir, cel “uns cu toate alifiile”, după autoportretul lui Corleone în sticla televizorului. Că se va juca pe noroaie, nu interesează. Fotbalul nostru, doar, este demult învățat cu mocirla. Era cea morală. Acum, e totală. Mai ales că Naționala a căzut sub locul 30 în lume!…

…Explicația amânării cu o săptămână a plecării în retur este una singură: banii de la Televiziuni, sume și așa exagerate față de fotbalul oferit. Și, dacă au fost păcălite la “marfa” livrată, Televiziunile măcar au dreptul să nu-și mai modifice programele. Campionatul începe prin ape, zăpezi și noroaie, mâine, vineri 19 februarie, de ziua Cameliei Potec (“La Mulți Ani”!), fosta Zeiță a bazinului olimpic de la Atena 2004. Returul demarează cu un meci oarecare, pe Dunăre, însă nu în Brăila copilăriei Cameliei Potec, ci mai spre vărsare, la Galați, unde bate crivățul…

…Întâia etapă de primăvară viscolită va începe vineri, pe Dunăre, și se va termina…luni, în Bărăgan, cu derby-ul ultimelor campioane, team-ul feroviarilor din Cluj vizitând Unirea Urziceni (trupă cu antrenor israelian, adus în locul “Bursucului”, care, în noaptea asta, va încearca să se îmbarce pe “submarinul galben” al gloriei în orașul Beatles-ilor, la Liverpool). Balul se va deschide, mâine, la ora 14 (de parcă la Galați nu s-ar lucra!), cu “Oțeul” lui Dorinel Munteanu contra noului Meșter Manole al celor din Curtea de Argeș, Ionuț Badea, dezertat de la Pitești, din “B”, la “Internaționalul” cu vedere clară spre lumea a doua. “Interul” argeșean, altă echipă cu alt patron care se joacă de-a antrenorii, din moment ce, în plină iarnă, l-a aruncat peste bord pe Fane Stoica, omul care făcuse veritabile minuni, învingând până și pe Dinamo, în “Groapa” de la București…

…După mișcările de trupe din iarnă, CFR Cluj pare echipa care s-a întărit cel mai mult, zic mai toți specialiștii. În timp ce Poli Timișoara ar fi gruparea ce a pierdut cele mai grele piese (dar a câștigat bani!): golgeterul Gigel Bucur, sedus de gologanii Ku…banului Krasnodar, din “B”-ul rusesc (echipă pentru al cărei maldăr de arginții Dan Petrescu a renunțat la… un meci de destin cu Liverpool!) și frații armeni Karamian, veniți în “Ghencea”, unde Steaua s-a șubrezit în apărare, unde a dispărut (plecând tot în Rusia!) și Ghionea. Anul trecut, un “baraj” Goian-Ghionea cam greu de trecut, acum, un fel de bulevardul Libertății din Ghencea, ceea ce îl neliniștește pe Stoichiță…

…Ultima sămânță de scandal dintr-un campionat aflat în mocirlă, arbitrii! Unii patroni vor fluierași străini (destui fără valoare în meciurile din tur!), motivând că autohtonii ar fi favorizat în lanț trupa din Cluj! Numai că Mircea Sandu a venit cu recomandarea, chipurile, mai-marelui arbitrilor de la UEFA, amicul spaniol Villar, care se opune prezenței brigăzilor “straniere” în Liga I românească! Idee pe care, în vară, a schimbat-o ca la Ploiești… Eu susțin că avem câțiva arbitrii foarte buni (Balaj, Tudor), peste valoarea străinașilor aduși în toamnă, dar “ai noștrii” nu sunt lăsați să arbitreze ca lumea. De unde, trag o concluzie: fotbalul românesc are arbitrii pe care și i-a crescut: cei distruși de patronii cluburilor care vor regulamentul doar pentru “dulăi”! În această rundă de debut a returului, două meciuri atrag atenția și prin arbitraje: Dinamo-Craiova (cu Augustus Constantin la centru) și Unirea Urziceni-CFR Cluj (Marius Avram). Drama este că, (și) în turul actualului campionat, multe arbitraje au fost scoase ostentativ în față, ca paravan pentru jocurile submediocre și mocirla morală în care agonizează fotbalul românesc…

…Nu va mai juca, în Bănie, Craiova, ci la Drobeta Tr. Severin (unde s-a construit un stadion excelent, cu 20.000 locuri în tribune moderne)?! Nu vor fi programați Pandurii în meciul de acasă (vor juca la Craiova?) cu Astra?! A ieșit Dinamo din cursa pentru podium?! Va domina Provincia și returul?!

Câteva întrebări serioase la începutul unui drum deasupra căruia sunt mulți, mulți nori…

Minunea s-a oprit în bară!

Decembrie 17, 2009 mmi 2 comentarii

…Ultima șansă ca fotbalul românesc să nu iasă cu TOATE cele patru echipe din grupele lui Europa League era ca Dinamo să reușească, miercuri seară, sub Acropole, o victorie (cel puțin un 2-1, din moment ce în meciul tur grecii au învins la București cu 1-0!). Visând această minune, “câinii roșii” s-au îmbrăcat tot în acele tricouri galbene, cu pete negre, în care jucaseră, în toamnă, la Liberec (3-0, după 0-3 în “Groapa” de acasă!), unde au produs “miracolul”, obținând o calificare incredibilă, la penaltyuri. Numai că minunile nu se repetă la două luni. Plus că nu joacă tricourile, chiar dacă trupa antrenată de Cornel Țălnar și-a depășit, în treiferturi din meci, mediocra condiție din campionat, unde a iernat pe un jenant loc 8! Sigur, Dinamo a fost ajutată, dincolo de ambițiile ei, și de jocul modest al lui Panathinaikos, mult prea departe de sumele astronomice aruncate pe jucători cu nume, însă la final de carieră (brazilianul Hilberto, cândva campion al lumii; francezul D.Cisse-cu aproape 5 milioane de euro salariu pe sezon!). Ar mai putea fi invocat și câmpul de joc, tarla județeană în mijlocul modernului Stadion Olimpic! Degeaba au pornit “câinii galben-negri”) curajos, dând unora senzația că vor repeta minunea de la Liberec, când apăreau neașteptat de ușor ocazii, dar Alexe și M.Niculae erau sub așteptări, iar Andrei Cristea se (z)bătea singurel. Rămânea ca “mijlocul” să rezolve ecuația calificării, dar Torje și D.Kone nu excelau (cred că în linia de mijloc este locul lui Tamaș, gafeur în defensivă!). Ocazii înmulțite, după pauza albă (0-0), când, înrăit de “tușa” din actul I,  Adrian Cristea și-a amețit adversarii. Două bare (N’Doye și Tamaș), două intervenții uluitoare ale portarului elen, câteva ratări uriașe (ambii Cristea, Tamaș, M.Niculae, totul culminând, în 75′, la 0-1, cu rateul jenant al lui Cl.Niculescu, singur cu portarul la 7 metri, atacantul care irosise penalty-ul egalării din ultimul minut în meciul de la București!).

…Tot acest tabloul, cu zbuciumul susținut al “câinilor din Groapă”, are o mare lacună: omite defensiva dinamovistă, realmente o mare problemă (un argument: cele 17 goluri primite, cele mai multe din grupa cu Galatasaray, Panathinaikos și Sturm Graz). Fragilitatea apărării bucureștene se văzuse în primele minute, când, fără să forțeze, grecii au trecut ca ața prin mămăligă, Dolha și, mai ales, Moți anulând două goluri gata făcute. “Minunea” unei defensive neciuruite s-a spulberat la zece minute după pauză, când Dolha a scăpat mingea din mâini (a profitat croatul Rukavina), ca dezastrul să fie parafat în ultimele zece minute, Cisse finalizând superb două contraatacuri, în plină disperare dinamovistă de a întoarce miraculos destinul! Uitaseră că pe Zeii din Olimp, care trăgeau cu ochii la meci, nu-i seduce o echipă șchioapă…

…Și, ca nimeni să nu mai aibe dubii, peste două ceasuri, miercuri spre miez de noapte, sub ninsoarea de la Cluj, CFR-ul părea o drezină învechită în fața olandezilor de la PSV Eindhoven, învingători și sub Feleac, cu 2-0. Terminând în genunchi grupa (din care au mai făcut parte FC Copenhaga și Sparta Praga), pe ultimul loc, cu numai 3 puncte, liderul de toamnă-iarnă al campionatului intern rerpezintă dovada clară a depărtării fotbalului românesc de valoare!… N-am putut să nu zâmbesc amar, la judecata balcanică a unui comentator, care, în timpul meciului mediocru al CFR-ului Cluj (rămasă clipe bune fără minge, ascunsă de olandezi zburători!), prefigura Sărbătorile fericite ale echipei de sub Feleac, care este lider și a mai ajuns și în semifinalele Cupei României!?! Aici este marea durere. Ne mulțumim cu o coroniță de paie de pe câmpurile patriei, fără să ne deranjeze figurația în Europa! Înțelegându-ne această “filozofie a bășcăliei”, cohorta de străini adusă pe bani frumușei (și) la Cluj, s-a contaminat și ea. Și preferă “mica ciupeală” de acasă…

Trei lideri, doi refuzați în Europa!

Decembrie 15, 2009 mmi 2 comentarii

…Luni noapte, la ora 22:19 fix, sub ger, la început de Bărăgan, a căzut cortina peste Liga I la fotbal. Un final de an încins, căci, după 48 de ani, după prima parte a campionatului, trei echipe se află în frunte cu același număr de puncte (34): CFR Cluj, Unirea Urziceni și Steaua. Două dintre aceste trupe în extaz înaintea Sărbătorilor (CFR și Steaua) au ieșit, însă, din Europa League, cu o etapă înainte să se termine și cursa internațională! Ceea ce definește suficient valoarea campionatului intern, despre care eterna “echipa de zgomote” turuie că-i cel mai tare din parcare în ultimii ani. Acasă, printre desculți, lei, pe-afară, mielușei…

CFR Cluj. 17 meciuri, 10 victorii, 4 egaluri, 3 eșecuri, golaveraj 23-10. În “clasamentul adevărului”: +7. Campioana de acum doi ani (și câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei României) nu mai arată nici pe departe cu echipa care învingea Roma, în Cetatea Eternă, și remiza (0-0) cu vestita Chelsea Londra, sub Feleac. Trupa patronului Paszkany a schimbat antrenorii pe bandă rulantă (Andone-Trombetta-Uhrin-Conceicao-Mandorlini), amatorism ce nu putea rămâne fără urmări. Echipa nu mai are omogenitate, nici stilul ofensiv de anul trecut (nu întâmplător are cel mai slab atac din trio-ul de pe podium; al șaselea din campionat, cu 23 de goluri marcate.) Noroc cu defensiva, cea mai bună dintre cele 18 garnituri de pe prima scenă (doar 10 goluri primite). Deși trupa internațională de la Cluj (doar doi români-Panin și Gabi Mureșan-duminică, în formația de start!) a terminat cu “tricoul galben” oferit de… eșecul timișorenilor la Brașov, și deși Andreea Mandorlini abia a poposit pe malurile Someșului, prin orașul liderului de toamnă se vorbește de o nouă schimbare de antrenor! Ceea ce nu mai miră pe nimeni…

Unirea Urziceni. 17 meciuri, 10 victorii, 4 remize, 3 înfrângeri, golaveraj: 25-13. În “clasamentul adevărului”:+10. Singurul team românesc care nu ne-a făcut de râs prin lumea bună (și încă jucând în Liga Campionilor!), Unirea urmând să joace în “primăvara europeană” a celor care n-au obținut viza pentru spectacolul de gală al granzilor. Fără strălucire, dar cu aceeași hărnicie, trupa lui Dan Petrescu a iernat pe podium. Sigur, fără de cadoul arbitrilor în penultimul meci, acel 3-2 mincinos de la Piatra Neamț, “Bursucul” și ai lui aveau două puncte mai puțin. Mă rog… Prin lumea fotbalului românesc s-a vorbit în vară că Urziceniul va capota. N-a fost așa! Acum, se vehiculează ideea plecării antrenorului Dan Petrescu în Scoția și ruinarea campioanei en-titre. Cum este vorba despre o auto-ofertă a tehnicianului nostru, și cum interesați nu se prea arată, rămâne de văzut dacă patronul Bucșaru mai are punga plină pentru primăvara internă!

Steaua. 17 partide, 10 succese, 4 meciuri nule, 3 înfrângeri, golaveraj: 25-14. În “clasamentul adevărului”: +7. Steaua lui Gigi Becali părea c-a apus (ca și patronul!), dar a existat minunea “ultimelor secunde” în partidele cu Vasluiul, din Ghencea, și în Bănie, cu juveții craioveni, două victorii nesperate, fără de care “garnizoana” din Ghencea primea Anul Nou de pe poziția a 7-a! Poate este și norocul lui Mihai Stoichiță, antrenor inteligent, care a știut să facă pace și cu gălăgiosul Jiji și cu galeria care-l contesta după ce l-a înlocuit pe Bergodi! Cu gânduri la titlu autohton, Steaua și-a pierdut din luciul internațional și a ieșit jenant din Europa, nereușind să învingă pe nimeni în grupa sa (două eșecuri cu Fenerbahce, și trei egaluri, unul în Olanda, cu Twente, două cu… Sheriff Tiraspol!). Echipa-fanion din Ghencea s-a prezentat în toamna încheiată ca o trupă oarecare, măcinată permanent de toanele unui patron fără epoleții de general ai Stelei de aur, de la Sevilla ‘86!…

…Acesta a fost podiumul de toamnă-iarnă. Despre restul echipelor, cu marea decepție Dinamo (locul 8 pe plan intern!), avem timp să mai discutăm. E atât de frumos fotbalul la gura sobei, mai ales când, la București, ninge viscolit…