Arhivă

Post Tăguit cu ‘Șerban Ionescu’

· Jurnal de Primăvară (14). ASTĂZI, 13 MAI 2017, ESTE ZIUA MEA. ÎMPLINESC…38 DE ANI!

mai 13, 2017 Comments off
…Nu-i glumă. E pură realitate. 13 mai 1979. Arad. Teatru de Stat (azi Teatrul Clasic „Ioan Slavici”). Ora 19. După lupte grele, ce au durat cam 20 de ore, cu jandarmii Culturii de la Județeana de Partid Arad, am debutat, ca dramaturg, pe scena arădeană, cu o comedioară-„Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”! Fotbalul m-a învățat să lupt și în prelungiri. Și am învins!…Vineri 11 mai 1979, la ora 19, primeam viza Județenei de partid, adică trecusem cu bine de temuta vizionare, iar la ora 20:30 zburam liniștit spre București. A doua zi, însă, pe la ora 19, când am ajuns cu mașina în orașul de pe Mureș, cu doi cronicari dramatici de top la vremea aceea-regretatul Bogdan Ulmu, de la „România literară”, și Antoaneta Iordache-venită pentru revista „Teatru”, am aflat că „spectacolul a fost interzis”!.. La o primă vedere pentru că denigram, printr-o scenă de câteva minute cu un tablagiu tâmpit, Miliția română!… La o privire profundă, însă, am descoprit (ca orice ziarist care se respectă!) perfide jocuri de culise împotriva regizorului Costin Marinescu., profesionist care nu accepta cabotinismul…

…Am, vedeți, cu dovezi, 38 de ani de când sunt jucat pe scene din 5 țări. 33 de premiere. Se pregătește a 34-a, „Taximetrist de noapte la New York”, la Teatrul Național Radiofonic, în regia profesionistului Gavriil Pinte, dar, se discută, și de o premieră cu textul vieții mele pe o scenă bucureșteană, în regia eminentului regizor Alexander Hausvater…
…În această zi de 13 mai 2017, Bunul Dumnezeu mi-a hărăzit două Evenimente rare. Spectacolul „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate”, cu minunata Alexandrina Grecu, în regia de excepție a lui Sandu Grecu, producție a Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, la București, pe scena TES. Spectacol încununat cu Premiul Juriului UNITEM (UNITER-ul de peste Prut!), acum o lună!…Pe 13 mai, ziua mea de dramaturg, „Pușlamaua de la etajul 13” de la Chișinău, la a zecea montare, în cinci țări, spectacol cu…13 personaje durând o oră și…13 minute! 13-cifra mea norocoasă!
…Tot astăzi 13 mai 2017, lansarea volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, apărut în… noaptea ce a trecut la Editura Tracus Arte! Îi mulțumesc inimosului și fremetic susținător al cărții de teatru Ioan Cristescu pentru darul pe care mi l-a făcut! Lansarea, în Foaierul prețuitului Teatru Evreiesc de Stat București, cu 20 de minute înainte de a începe spectacolul „Puștoaica de la etajul 13”. Vor prezenta volumul -cu 6 piese și o prefață competentă semnată de cunoscutul teatrolog Zeno Fodor-în câteva onorante „cuvinte potrivite”, vorba lui Arghezi, regizorul Sandu Grecu, Ioan Cristescu-directorul Muzeului Național al LIteraturii Române și, logic, autorul, ajuns la al 30-lea volum publicat în carieră, dintre care 17 de teatru! Teatrul, boala mea fără leac…
…Azi, 13 mai 2017, când împlinesc 38 de ani de dramaturg jucat pe scenă, este și Ziua de naștere a minunatei mele surori Mona! …Ani mulți și fericiți, alături de cei dragi, într-o nesfărșită Odă a Bucuriei, scumpă surioară!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

AZI, 37 DE ANI, DEBUTUL ÎN TEATRU, LA ARAD, CA UN FILM DE AVENTURI, CU…UTA ÎN SALĂ!

mai 13, 2016 Comments off

…Debutul meu în teatru îl datorez Fotbalului. Ca și Viața, în Lagărul din Latina. Dacă nu eram ziarist sportiv, cronicar de fotbal, nu l-aș fi cunoscut, la Cluj, pe formidabilul, pitorescul comentator sportiv de radio Victor Tudor Popa, remarcabil regizor și director de teatru. Nea Victor, Dumnezeu să-l odihnească în pace, mi-a citit întâia piesă de teatru. Și m-a stimulat să scriu teatru, trasându-mi câteva direcții absolut obligatorii. De la construcția dramatică la „carnea” personajelor și valoarea dialogului clar, cu trimitere…

…Debutul de la Arad a fost unul demn de un film de aventuri. Freneticul Victor Tudor Popa luase directoratul Teatrului din Arad pentru doi ani, dar, după primul, a ajuns în spital. Viața printre artiști nu-i ușoară, a spus-o și marele Will…
…Piesa mea de debut, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții” ajunsese în pragul premierei, sub regia talentatului Costin Marinescu, exact când mentorul meu a fost internat în stare gravă. Congestie cerebrală!…

…Vizionarea viitoarei premiere s-a dat fără VTP-uri. Vineri 11 mai 1979… Ajunsesem cu avionul pe malul Mureșului, dimineața, și îmi luasem bilet pentru ultimul zbor de seară. La vizionare, trimisa secretarului de la Județeana de partid, responsabil de cultură, un anume tovarăș Zăvoianu, dacă-mi aduc bine aminte. Solul secretarului, o anume tovarășă Jivoi. S-a râs din plin la vizionare, interpreții s-au dovedit în mare vervă. La final, o recomandare, din partea atotștiutoarei tovarășe Jivoi, să scot o replică, pentru că „Face Miliția noastră de râs, toarășu’ Ionescu!”…

…Adevărul este că rolul Milițianului era unul spumos foc și arunca sala în aer, văzând un tablagiu de pe vremea aceea luat la mișto. Am acceptat să scoatem replica, nimic mai simplu. Am plecat liniștit la București, mi se dăduse unda verde pentru premiera de duminică 13 mai, toată ființa îmi cânta de fericire… De pe aeroportul din Arad, am sunat în redacție, la „Sportul”, și la Radio, la colegii mei de la secția sport, rugându-i să prezinte știrea cu premiera mea de duminică seara. A doua zi, știrea circula cu noaptea în cap prin toată Romănia!

…A doua zi, sâmbătă dimineața, plecam cu “Lada” mea roșie, de la București la Arad, cu doi cronicari dramatici de calibru, Bogdan Ulmu și Antoneta Iordache, veniți să scrie pentru “România literară” și Revista “Teatru”. Soția mea urma să vină cu avionul de sâmbătă seara, căci avea zi grea de lucru. Când am intrat în centrul Aradului, spre 8 seara, avionul de București survola orașul…

…În Arad, pe drumul până la teatru, niciun afiș cu premiera!… Nici pe clădirea teatrului n-am zărit panoul mare, cum se obișnuia la fiecare premieră. Un mic clopoțel mi-a zdruncinat bucuria și entuziasmul cu care așteptam debutul meu absolute pe scenă.

…La poartă, tăcere mormântală. Omul de serviciu se codea să-mi spună adevărul. Doar atât: „Domnul Ionescu, duminică nu se ține premiera, atâta știu”!… La două trei-minute, a apărut interpretul rolului principal masculin, Dan Antoci. El mi-a servit adevărul de ultimă oră: „Premiera a fost interzisă!”… Tovarășul responsabil cu așa-zisa cultură județeană luase această decizie. Chiar dacă trimisa lui îmi dăduse OK-ul, cu 24 de ore în urmă!…

… Ziaristul din mine a luat foc și a început să caute fire care să ducă la adevăr. Un actoraș din teatru, îmbătrânit în „fitile”, prieten de chefuri cu tovarășul de la Județeană, nu-l agrea pe regizorul Costin Marinescu, pentru simplul motiv că nu-l prea folosea, în pofida „recomandărilor de la partid”, tipul fiind un mediocru. Și a încercat să se răzbune „săpând” spectacolul…

…Asta era prima variantă. Problema mea, însă, nu era Copacea-cârcotașul, ci interzicerea premierei. Am mers la aeroport să-mi iau soția. O anunțaseră, pe la 12, că premiera nu va mai avea loc, așa, ca un favor, să nu ne mai poarte pe drumuri. Dar Cornelia nu mi-a zis nimic, chiar dacă am sunat-o de la un popas de lângă Deva. Și a venit să fie lângă mine, la greu…
…De la aeroport, am revenit buimac, în oraș. Eram un vulcan, când am urcat la Hotelul de pe malul Mureșului, unde rezervaserm de vineri seară două camere. Nu m-am acomodat cu situația anormală, dimpotrivă, am trecut la un atac prelungit…

…Telefon la Județeana de partid. M-am prezentat, am cerut numărul tovarășului Zăvoianu. Cu greu l-am obținut. Era 10 noaptea, când l-am deranjat pe tovarășul Zăvoianu. I-am spus că sunt surprins de interzicerea peste noapte a spectacolului. Mi-a replicat că nu are nimic cu textul, ci cu spectacolul, cu regizorul. „Bine, dar dumneavoastră n-ați fost la vizionare!”, am răspuns, catran de supărare. „Voi vedea spectacolul, tovarășul Ionescu, săptămâna viitoare!”… ”Vă rog să-l vedeți mâine dimineață, am venit cu doi cronicari, mai vine și cunoscutul teatrolog Dumitru Chirilă de la Oradea”… „Mâine nu am timp!”… „Atunci, dacă premiera nu are loc mâine seară, înseamnă că Județeana de partid Arad este responsabilă de dezinformarea opiniei publice, din moment ca la Radio România Actualități și în ziarul „Sportul” de azi a fost anunțată ieșirea la rampă a „Centrului înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Replica asta nu i-a căzut bine deloc tovarășului responsabil cu (in)cultura… După un timp de tăcere, mi-a zis: „Sunați-mă mâine dimineață, la 11!”…

…Duminică 13 mai 1979, la ora 10, după o noapte albă, eram în teatru. Urma un matineu cu o piesă a lui Titi Cubleșan. În fața cabinelor, am dat ochii cu omul despre care mi se spusese că „săpase” premiera, prietenul secretarului județean. Am monologat, special să audă și cei din jur: „Nu știu cine-i vrea răul tovarășului Zăvoianu!”… La 11 fix, tovarășul de la Județeană, n-a răspuns la telefon.

…Atunci, am plecat la spital, la minunatul Victor Tudor Popa, nepotul ilustrului dramaturg Victor Ion Popa, autorul inegalabilei piese „Take, Ianke și Cadâr”… Pe nea Victor nu l-am putut privi în ochi, vorbea greu, dar a reușit să articuleze trei cuvinte: „Succes la premieră!”… I-am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că m-a învățat legile de bază ale scrisului dramatic. Cum să-i spun că premiera nu mai are loc?! Am plecat din spital în lacrimi…

…La ora 13, am sunat din nou la omul cu viza culturii!… Surpriză! Mi-a răspuns. Mai mult, mi-a spus calm: „La ora 15, va fi o nouă vizionare! Va veni tovarășa Jivoi. Sper să-i respectați obiecțiile, ca premiera să aibe loc în seara asta!”… Am pus receptorul în furcă și am chiuit de bucurie. Știam că premiera va avea loc…

…Au început telefoanele la actori, care erau în program casnic de duminică, din moment ce premiera nu mai avea loc, doi tehnicieni erau chiar plecați din oraș, nu existau mobile să fie anunțați.
…La ora 15 fix, a venit și tovarășa de la Județeană, respira greu, primise telefonul șefului tocmai când pregătea masa de prânz… Vizionarea, cu două clase sub prima, de vineri. Bogdan Ulmu râdea, însă, în hohote, ca și soția mea și câțiva actori ai teatrului pe post de spectatori. „Așa, da!, a decis superioară tovarășa Jivoi. Spectacolul este excelent!… Succes la premieră!”…

…Fericit, ca și regizorul Costin Marinescu și actorii, că premiera va avea loc, a mai urmat un obstacol nebănuit: directorul adjunct, care se opunea ca spectacolul să aibe loc peste două ore, pentru că sala va fi goală. „Câți oameni vă trebuie în sală, ca să se joace piesa în seara asta?!” am întrebat. „Vreo 80-100!” a replicat suplinitorul lui Victor Tudor Popa… „Bine, veți avea 100 de oameni în sală!”… Și am trecut pe telefoane… Eu, actorii…

…La toți cunoscuții, prietenii din Arad, începând cu Tudor Gherlea, organizatorul de la UTA… O mână de actori care nu jucau în piesă au alergat după vin, promisesem, doar, un banchet pe cinste, după premieră, venisem și cu ceva bani…
…La ora 19 fix, ora ridicării cortinei, parterul era plin ochi, iar la balcon alți 20-30 de oameni. Jos, toată floarea cea vestită a fotbalului arădean, jucători, antrenori și conducători veniți la trei ace… Sus, doi prieteni de la Teatrul din Petroșani, excelentul regizor Florin Fătulescu și valorosul actor, regretatul Șerban Ionescu, sosiți în ultimul moment, plini de noroi pe pantofi și haine, cu scriitorul Dumitru Dem Ionașcu, după un drum cu peripeții, început cu zece ore în urmă…

…Premiera a însemnat un mare succes de public. Și îl văd și acum, când lăcrimez, urcând, pe scenă, la finalul piesei, pe regretatul Broșovschi, împreună cu Domide. cu un coș mare cu flori, din partea echipei mele de suflet UTA… La cabine, directorul ajunct vorbea de unul singur: „N-am crezut o clipă că premiera va avea loc!”… La care i-am replicat, puțin mândru: „Fotbalul m-a învățat că trebuie să crezi în victorie până în ultima secundă!”…

…Astăzi, după ce mi-am sunat sora din București, pe Mona, să o felicit pentru ziua ei de naștere, am dat două telefoane și la Arad. Unul, actorului Dan Antoci, interpret de succes al „centrului înaintaș”, altul lui Doru Nica, într-un rol mic, atunci, actor de calibru azi, când ambii îmi sunt prieteni dragi. N-am putut suna și la actrița care a jucat minunat rolul principal feminin, Maria Barboni Petrache, plecată prematur între îngeri…

…13 mai 1979 înseamnă punctul meu de pornire în teatru. Au urmat, după acea premieră, alte 31, toate dragi, unele superioare calitativ, jucate în toată țara, ba și la New York, Stockholm, Chișinău,Novi Sad, Vârșeț, Vidin, Ruse și Viena. Dar niciuna ca aventura de la debut!
…Am 37 de ani, ca dramaturg! Ce tânăr sunt, la 70 de ani, șase luni și două săptămâni…

                                                                                                                                                                                  13 mai 2016

*(Din volumul „Jurnalul unui trăznit”, în curs de corectură)

Jurnal de California (11). HOLLYWOOD, FLORIN FĂTULESCU, PELE ȘI… „GENERAȚIA DE AUR”

aprilie 7, 2016 Comments off

…5 aprilie 2016. Zi plină, senină, una de suflet. Revedere, după aproape șapte ani, în California, cu un prieten rar, regizor de comedie de geniu, Florin Fătulescu, de care mă leagă parcă o viață. Atâtea evenimente, sentimente, bucurii și dezamăgiri, arse cu sinceritate de ambii… Ne-am aranjat o jumătate de zi bogată, în superba grădină a casei sale de poveste, cumpărată în North Holywood. Casă de artiști, Rodica, soția lui, este un muzician de ținută și o remarcabilă traducătoare de engleză, care l-a ajutat mult pe Florin în explozia talentului său de excepție și pe scena americană, la puțin timp după ce s-a stabilit, în 1987, în California…

…Pe pereții din Casa de artiști, afișe ale spectacolelor semnate de Florin Fătulescu, în SUA și România, o fotografie mare a mentorului său Eugen Ionesco și copia unei picturi a… Maestrului, o Bibliotecă uriașă, cu multe volume de teatru, în care strălucește „Steaua României în grad de comandor”, Ordinul național primit de valorosul regizor român, sub preșidenția lui Emil Constantinescu, pentru contribuția la dezvoltarea imaginii culturale a României în lume. Este suficient să amintesc că Florin Fătulescu a câștigat mai toate premiile în materie de teatru din California, unde a montat cu mare succes, într-un evantai de ecou, și „Scaunele”, „Lecția”, „Jaques sau Supunerea” de Eugen Ionescu, dar și „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, excelenta piesă a lui Matei Vișniec, un spectacol de răsunet la Open First Theatre Company Los Angeles, în 2000. A plecat din țară în glorie și s-a reîntors plin de onoruri, montând la Teatrul Mic („Jaques sau Supunerea” de Eugen Ionescu; „Doamna noastră din Pascagoula”, ultima piesă a lui Tennessee Williams) și Naționalul bucureștean („Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, spectacol jucat neașteptat de puțin și nescos în lume de TNB!?!), impresionând și la Festivalul Internațional de la Brașov, unde a venit cu piesa canadianului Dubois („Nu trageți în beduini”), montată la teatrul din Los Angeles.

…Acum, este în perioada când vede multe spectacole în teatrele din California, bune și mai puțin pe gustul lui, cum s-a întâmplat cu o recentă “Furtună” shakesperiană, într-o cheie modernistă ce i-a deformat sensul. Face parte din primul Juriu care selectează actori și actrițe pentru…Oscar, săptămânal primește DVD-uri cu filme, le urmărește cu atenție, le notează… Și, sunt sigur, gândește un spectacol de teatru, în stilul lui inconfundabil. M-aș bucura să fie în România care nu îi valorifică la cote maxime fantastica imaginație regizorală. La ora actuală, Florin Fătulescu înseamnă pentru mine cel mai bun regizor de comedie pe care îl are România, în lumea-ntreagă!

…În umbrarul din grădina cu pomi plini de mandarine, portocale și lămâi, și flori alese, ca într-o expoziție, am depănat tolbe de aminiri. Ne leagă atâtea…

…Trei premiere de-ale mele. La debutul în teatru, în 13 mai 1979, când a venit, de la Petroșani la Arad, ca spectator, cu regretatul Șerban Ionescu și dramaturgul Dem Ionașcu, schimbând un…marfar, o mașină mică, un camion și un personal, ca să asiste la premiera mea “Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu. În seara aceea, după premiera de la Teatrul de Stat din Arad, la mini-banchetul dat de…autor, la un excelent vin de Miniș, am devenit prieteni.

…Avea să-mi monteze, peste doi ani, la Petroșani, în premieră absolută, comedia mea atât de acidă pentru acele vremuri (1981) “Pele și caii verzi”, care a bătut țara. Ca peste alți doi ani să monteze același text (sub titlul “Adio, Pele!”) la Teatrul Dramatic din Brașovul natal, inovațiile lui uluitoare aruncând sala în aer la premieră și primind un torent de laude (și în scris) de la nume grele ale ale cronicii dramatice, ca Valentin Silvestru, Dinu Kivu, Valeria Ducea, Natalia Stancu, Dumitru Chirilă, Bogdan Ulmu, și a profesorului meu de la “Sportul” Ioan Chirilă, intelectual de elită.

…Ne-am amintit două dintre momentele de neuitat legate de premierele cu …Edson Arantes de Noscimento. “Pele și caii verzi” avea programate două spectacole la Naționalul bucureștean. Cu două zile înainte de a urca pe prima scenă a țării, “Pele” din Valea Jiului a avut o reprezentație la Curtea de Argeș. Cum trecuse cam un an de la premieră, și cum Florin era în București, montând la Teatrul de Comedie piesa “Există nervi” de Marin Sorescu (un succes peste așteptările tuturor!), am decis să dăm o fugă lângă Biserica Meșterului Manole să vedem cum mai arată spectacolul. Decorul luat în turneu era unul de cămin cultural, ne-a pierit glasul câteva clipe, ne-a crescut pulsul și ne-am luat cu mâinile de cap. Să urci pe scena Naționalului, în fața elitei cronicarilor dramatici, cu acel decor, era o curată sinucidere! Am plecat glonț spre București, cătrăniți rău de tot, ne-am oprit c\teva minute la Pitești, în casa excelentei actrițe Mirela Cioabă, care a venit cu noi de la Curtea de Argeș, și au început telefoanele la directorul principal și cel adjunct ai teatrului din Vale, aflați le Petroșani. Scuze, explicații ce nu puteau salva situația… Pe autostrada spre București, am convenit că ultima soluție este să batem la poarta Naționalului și să cerem ajutor! Cum regizorul Horea Popescu, directorul artistic, i-a fost professor lui Florin, iar eu o cunoșteam pe doamna Vichi Bichea, de la Secretariat, la ora primei reprezentații, actorii din Petroșani n-au știut, câteva clipe, în ce spectacol de află! Pentru că era un decor uluitor, cum nu văzuse Petroșaniul vreodată, cu mobilier luat din trei piese ce se jucau la primul teatru al țării!… “Pele și caii verzi” a fost în seara aceea un Succes! Pe care l-am udat cu whisky, bere și vin, într-o cameră de hotel, unde erau cazați actorii, restaurantele fiind închise, pe atunci, după ora 21!

…Aventuri frumoase și cu “Adio, Pele!”, în iarna lui ‘84. Naționala de fotbal a României era în cantonament la Poiana Brașov, “tricolorii” aflați sub bagheta magică a lui Mircea Lucescu pregătindu-se pentru Euro ‘84! Eram cu marele Ioan Chirilă la Poiană, în reportaj pentru ziarul “Sportul”. Cum știam că seara este programat, la Teatrul din Brașov, “Adio, Pele!”, i-am propus, de cum am ajuns la prânz, sub Păstăvar, lui Nea Vanea să invităm lotul reprezentativ la spectacol. Mircea Lucescu s-a dovedit încântat de idee… Nu existau mobile pe vremea aceea, așa că, de la recepția unui hotel din Poiană, au început telefoanele. La teatrul brașovean l-am prins pe Florin Fătulescu, regretatul secretar literar Mitică Roman, fan al Naționalei, m-a asigurat că totul va fi OK, fotbaliștii tricolori având rezervată loja de onoare. L-am rugat pe Florin să vadă unde pot introduce actorii o replică-două cu fotbaliștii tricolori, cu Mircea Lucescu, Boloni și Costică Ștefănescu, ce urmau să fie în sală… Cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, sala gemea de lume, afară forțele de ordine făceau cu greu față celor care voiau să fie în sală. Capacitatea de 800 de locuri fusese cu mult depășită. Mirajul privirii tricolorilor a bătut recordul de asistență la Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu” din Brașov. Iar când, pe scenă, directorul întrerprinderii “Cuiul” (minunatul actor Mircea Andreescu), un pătimaș microb de fotbal care se autointitulase Pele, s-a ridicat de la biroul său, unde se aflșa la trei ace, sacou elegant și cravată, făcând doi pași, sala a devenit un vulcan, mai bine de un minut neputându-se continua spectacolul de atâtea aplauze și ovații: Directorul la trei ace purta șort și jambiere și era încălțat în ghete de fotbal, gata să plece la antrenament cu echipa Intreprinderii…

…Am râs sănătos de toate aceste peripeții ale lui… Pele, și după peste trei decenii, aseară, în California. Unde, în ‘94, i-am mărturisit celebrului Pele că mi s-a jucat, cu mare succes, o piesă ce i-a purtat numele! L-a bucurat, credea că e ceva legat de viața lui, i-am explicat în mare subbiectul, m-a îmbrățișat și mi-a mulțumit…

…World Cup ‘94, alt capiotol de preț din prietenia mea cu Florin Fătulescu. Am acceptat încântat propunerea lui Florin și Rodica de a sta la ei pentru meciurile de la Los Angeles. Și au fost trei la număr, cel cu Elveția (1-4) jucându-se, de nu s-ar mai fi jucat, în Silverdome-ul din Detroit. Mircea Sandu m-a ajutat cu o invitație pentru Florin Fătulescu… Plecam ambii spre Pasadena, cu mult înainte de meci, strigam fericiți și n-am cedat puhoiului columbian, cu mii de peruci a la Valderama. Am trăit, apoi, nebunia de după victorii (3-1 la debutul din fața Columbiei; 1-0 cu SUA; 3-2 cu Argentina) în Oceanul bucuriei din Arcadia, la hotelul tricolorilor, cu eroii printre noi. După Victoria istorică  în fața Argentinei, la hotel ne-am pomenit și cu Ioan Chirilă, care fugise din spital, unde ajunsese din cauza picanteriilor mexicane. “Cum să nu vin să-i îmbrățișez pe Gică și Ilie, pe Puiu?!”, a zis Nea Vanea, și acel moment mă face să afirm că, pe vremuri, cronicarii sportivi iubeau mai mult fotbaliștii…

…La prânz, în zilele dintre meciuri, îl luam pe Florin cu mine, la reportajele înregistrate pe reportofon pentru BBC, dar și pentru ziarul meu din New York-“Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” și cartea despre Mondial la care scriam zilnic…

…Seara, aveam… oră de teatru. Vedeam pe DVD-uri spectacolele montate de Florin Fătulescu în America, jonglând cu sticle de bere mexicană… Mai neplăcut era dimineața, când, pe la 7, mă suna BBC-ul, în zila meciurilor, pentru avancronică, ba, chiar și pe la 6, când rapidistul meu de suflet, regretatul nea Sarkis, voia să ne ia la plimbare prin California.

…Ce Mondial am trăit, atunci, când a strălucit “Generația de aur”, sub bagheta lui Puiu Iordănescu, care, mereu la el cu icoana de la Părintele Argatu, a dus fotbalul românesc la culmi nebănuite și a fost făcut General!… În volumul meu “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, am prins multe dintre zilele de neuitat petrecute cu Florin Fătulescu…

…Au trecut 22 de ani de atunci!… Șapte ani de când m-am văzut ultima oară cu Florin și Rodica Fătulescu, după premiera de la Teatrul Mic (“Doamna noastră din Pascagoula”, cu Valeria Seciu și Mircea Andreescu)… Florin, căruia îi trimit toate piesele mele, m-a felicitat pentru “Monolog în doi cu moartea la ușă”, considerând-o “o piesă dură, excelent scrisă, dar și lecție de viață și speranță. Pe care, dacă ar fi în România, ar face-o un film serial în zece episoade, și văd un tablou din spectacol cu scene din Goya. Dar, musai trebuie un actor mare!ț, a precizat marele regizor. (Care să fie acesta?, mă întreb de azi-noapte…Dan Condurache, Marius Bodochi, Cristian Stanca, Mircea Rusu, Ion Haiduc?!). Laude și pentru “Adultera”, la care mi-a mărturisit că a râs cu lacrimi, citind-o. M-ai făcut atât de fericit, dragul meu prieten Florin Fătulescu!

…Am tocat, pe final de zi, sub beculețele aprinse pe tavanul terasei, politica, alegerile americane, am refăcut istorii trăite, m-au încântat mărturisirile lor despre Hollywood Bowl, unde mă dusese Ducu, în ajun, să văd de la înălțime, de pe Hollywood Hils, imensul amfiteatru cu 17.000 de locuri. Acolo, Rodica și Florin merg săptămânal. la concerte, operă, la tot felul de evenimente artistice de ținută. Acum, așteaptă prima sâmbătă din luna mai să comande tikete pentru întreaga stagiune care va urma. Cu…2 (doi) dolari biletul!…

…Când am plecat, doi palmieri înalți, înalți, de dincolo de superba grădină a Fătuleștilor, sprijineau stelele! Într-o zi rară, cu prieteni din scripturi alese…

Am împlinit 33 de ani!

mai 13, 2012 13 comentarii

…Știu, în buletin am un număr dublu de ani. Și totuși, astăzi, 13 mai 2012, împlinesc 33 de ani! Era 13 mai 1979, când debutam ca dramaturg pe scena Teatrului de Stat din Arad. Cu o comedioară, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”. Ca o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”… Debutul meu în teatru îl datorez Fotbalului. Ca și Viața, în Lagărul din Latina. Dacă nu eram ziarist sportiv, cronicar de fotbal, nu l-aș fi cunoscut, la Cluj, pe formidabilul, pitorescul comentator sportiv de radio Victor Tudor Popa, remarcabil regizor și director de teatru. Nea Victor, Dumnezeu să-l odihnească în pace, mi-a citit întâia piesă de teatru. Și m-a stimulat să scriu teatru, trasându-mi câteva direcții absolut obligatorii. De la construcția dramatică la „carnea” personajelor și valoarea dialogului clar, cu trimitere…

…Debutul de la Arad a fost unul demn de o piesă de teatru. Freneticul Victor Tudor Popa luase directoratul Teatrului din Arad pentru doi ani, dar, după primul, a ajuns în spital. Viața printre artiști nu-i ușoară, a spus-o și marele Will… Piesa de debut ajunsese în pragul premierei, sub regia talentatului Costin Marinescu, exact când mentorul meu se internase în stare gravă. Congestie cerebrală sau așa ceva… Vizionarea s-a dat fără VTP. Vineri 11 mai 1979…  Ajunsesem cu avionul pe malul Mureșului, dimineața, și îmi luasem bilet pentru ultimul zbor de seară. La vizionare, trimisa secretarului de la Județeana de partid, responsabil de cultură, un anume tovarăș Zăvoianu, dacă-mi aduc bine aminte. Solul secretarului, o anume tovarășă Jivoi. S-a râs din plin la vizionare, interpreții s-au dovedit în mare vervă. La final, o recomandare, din partea atotștiutoarei tovarășe Jovoi, să scot o replică, pentru că „Face Miliția noastră de râs, toarășul Ionescu!”… Adevărul este că rolul Milițianului era unul spumos foc și arunca sala în aer, văzând un tablagiu de pe vremea aceea luat la mișto. Am acceptat să scoatem replica, nimic mai simplu. Am plecat liniștit la București, mi se dăduse unda verde pentru premiera de duminică 13 mai, toată ființa îmi cânta de fericire… De pe aeroporul din Arad, am sunat în redacție, la „Sportul”, și la Radio, la colegii mei de la secția sport, rugându-i să prezinte știrea cu premiera mea de duminică seara. A doua zi, știrea circula cu noaptea în cap prin toată România…

…A doua zi, dimineața, plecam cu Lada mea roșie, de la București la Arad, cu doi cronicari dramatici de calibru, Bogdan Ulmu și Antoneta Iordache, veniți să scrie pentru România literară și Revista Teatru. Soția mea urma să vină cu avionul de sâmbătă seara, căci avea zi de lucru. Când am intrat în centrul Aradului, spre 8 seara, avionul de București survola orașul…

…În Arad, pe drumul până la teatru, niciun afiș cu premiera. Nici pe clădirea teatrului n-am zărit panoul mare, cum se obișnuia la fiecare premieră. Un mic clopoțel mi-a zdruncinat bucuria și entuziasmul cu care așteptam debutul meu pe scenă. La poartă, tăcere mormântală. Omul de serviciu se codea să-mi spună. Doar atât: „Domnul Ionescu, duminică nu se ține premiera, atâta știu”!… La două trei-minute, a apărut interpretul rolului principal masculin, Dan Antoci. El mi-a servit adevărul de ultimă oră: „Premiera a fost interzisă!”… Tovarășul responsabil cu așa-zisa cultură județeană luase această decizie. Chiar dacă trimisa lui îmi dăduse OK-ul, cu 24 de ore în urmă!… Ziaristul din mine a început să caute fire care să ducă la adevăr. Un actoraș din teatru, îmbătrânit în „fitile”, prieten de chefuri cu tovarășul de la Județeană, nu-l agrea pe regizorul Costin Marinescu, pentru simplul motiv că nu-l prea folosea, în pofida „recomandărilor de la partid”, fiind mediocru. Și a încercat să se răzbune „săpând” spectacolul… Asta era prima variantă. Problema mea, însă, nu era Copacea-cârcotașul, ci interzicerea premierei. Am mers la aeroport să-mi iau soția. O anunțaseră, pe la 12, că premiera nu va mai avea loc, așa, ca un favor că nu ne mai poartă pe drumuri. Dar Cornelia nu mi-a zis nimic, chiar dacă am sunat-o de la un popas de lângă Deva. Și a venit să fie lângă mine, la greu…

…De la aeroport, am revenit buimac, în oraș. Eram un vulcan, când am urcat la Hotelul de pe malul Mureșului, unde rezervaserm de vineri seară două camere. Nu m-am acomodat cu situația anormală, dimpotrivă, am trecut la un atac prelungit. Telefon la Județeana de partid. M-am prezentat, am cerut numărul tovarășului Zăvoianu. Cu greu l-am obținut. Era 10 noaptea, când l-am deranjat. I-am spus că sunt surprins de interzicerea peste noapte a spectacolului. Mi-a replicat că nu are nimic cu textul, ci cu spectacolul, cu regizorul. „Bine, dar dumneavoastră n-ați fost la vizionare!”, am răspuns, catran de supărare. „Voi vedea spectacolul, tovarășul Ionescu, săptămâna viitoare!”… ”Vă rog să-l vedeți mâine dimineață, am venit cu doi cronicari, mai vine și Dumitru Chirilă de la Oradea”… „Mâine nu am timp!”… „Atunci, dacă premiera nu are loc mâine seară, înseamnă că Județeana de partid Arad este responsabilă de dezinformarea opiniei publice, din moment ca la Radio România Actualități și în ziarul Sportul de azi a fost anunțată ieșirea la rampă a „Centrului înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Replica asta nu i-a căzut bine deloc tovarășului responsabil cu (in)cultura… După un timp de tăcere, mi-a zis: „Sunați-mă mâine dimineață, la 11!”…

…Duminică 13 mai 1979, la ora 10, după o noapte albă, eram în teatru. Urma un matineu cu o piesă a lui Titi Cubleșan. În fața cabinelor, am dat ochii cu omul care mi se spusese că „săpase” premiera, prietenul secretarului județean. Am monologat, special să audă și cei din jur: „Nu știu cine-i vrea răul tovarășului Zăvoianu!”… La 11 fix, tovarășul de la Județeană, n-a răspuns la telefon. Atunci, am plecat la spital, la minunatul Victor Tudor Popa, nepotul ilustrului dramaturg Victor Ion Popa, tatăl inegalabilei piese „Take, Ianke și Cadâr”… Pe nea Victor nu l-am putut privi în ochi, vorbea greu, dar a reușit să articuleze două cuvinte: „Succes la premieră!”… I-am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că m-a învățat legile de bază ale scrisului dramatic. Cum să-i spun că premiera nu mai are loc?! Am plecat din spital în lacrimi…

…La ora 13, am sunat din nou la omul cu viza culturii!… Surpriză. Mi-a răspuns. Mai mult, mi-a spus calm: „La ora 15, va fi o nouă vizionare! Va veni tovarășa Jivoi. Sper să-i respectați obiecțiile, ca premiera să aibe loc în seara asta!”… Au început telefoanele la actori, care erau în program casnic de duminică, din moment ce premiera nu mai avea loc, doi tehnicieni erau chiar plecați din oraș, nu existau mobile să fie anunțați. La ora 15 fix, a venit și tovarășa de la Județeană, respira greu, primise telefonul șefului tocmai când pregătea masa de prânz… Vizionarea, cu două clase sub prima, de vineri. Bogdan Ulmu râdea, însă, în hohote, ca și soția mea și câțiva actori ai teatrului pe post de spectatori. „Așa, da!, a decis superioară tovarășa Jivoi. Spectacolul este excelent!… Succes la premieră!”…

…Fericit, ca și regizorul Costin Marinescu și actorii, că premiera va avea loc, a mai urmat un obstacol nebănuit: directorul adjunct care nu voia ca spectacolul să aibe loc peste două ore, pentru că sala va fi goală. „Câți oameni vă trebuie în sală, ca să se joace piesa în seara asta?!”, am întrebat. „Vreo 80-100!”, a replicat suplinitorul lui Victor Tudor Popa… „Bine, veți avea 100 de oameni în sală!”… Și am trecut pe telefoane. La toți cunoscuții mei din Arad, începând cu Tudor Gherlea, organizatorul de la UTA… O mână de actori care nu jucau în piesă au alergat după vin, promisesem, doar, un banchet pe cinste, după premieră, venisem și cu ceva bani… La ora 19 fix, ora ridicării cortinei, parterul era plin ochi, iar la balcon alți 20-30 de oameni. Jos, toată floarea cea vestită a fotbalului arădean, jucători, antrenori și conducători veniți la trei ace… Sus, doi prieteni de la Teatrul din Petroșani, regizorul Florin Fătulescu și actorul Șerban Ionescu, sosiți în ultimul moment, plini de noroi pe pantofi și haine, ca și scriitorul Dumitru Dem Ionașcu, după un drum cu peripeții început cu zece ore în urmă… Premiera a însemnat un mare succes de public. Și îl văd și acum, când lăcrimez, urcând, pe scenă, la finalul piesei, pe regretatul Broșovschi. cu un coș mare cu flori, din partea echipei mele de suflet UTA… La cabine, directorul ajunct vorbea de unul singur: „N-am crezut o clipă că premiera va avea loc!”… La care i-am replicat, puțin mândru: fotbalul m-a învățat că trebuie să crezi în victorie până în ultima secundă!…

…Astăzi, după ce mi-am sunat sora din București, pe Mona, să o felicit pentru ziua ei de naștere, am dat două telefoane și la Arad. Unul, actorului Dan Antoci, interpret de succes al „centrului înaintaș”, altul lui Doru Nica, rol mic, atunci, actor de calibru azi, când ambii îmi sunt prieteni dragi. N-am putut suna și la actrița care a jucat minunat rolul principal feminin, Maria Barboni Petrache, plecată prematur între îngeri.

…13 mai 1979 înseamnă punctul meu de pornire în teatru. Au urmat, după acea premieră, alte 15, toate dragi, unele superioare calitativ, jucate în toată țara, ba și la New York, Stockholm, Chișinău, Vidin și Viena. Dar niciuna ca aventura de la debut!

…Am 33 de ani, ca dramaturg! Ce tânăr sunt…