Etichetă: Pițurcă

Liga I. piȚurcă pentru un zar măsluit

…Numai două etape a fost liniște în Ghencea. Steaua a câștigat la xerox (2-1) primele două partide din noul campionat, împotriva studenților din Cluj (nou-promovați) și a celor din Bănie (cu ajutorul prețios al tușierului Onicaș). Galeria revenise la sentimente mai bune, umplând arena, noul antrenor Pițurcă devenise peste noapte Mesia, patronul Gigi Becali începuse din nou să viseze la câștigarea…Ligii Europei, ce mai, curgea mierea în Ghencea, unde câinii mergeau cu covrigi de aur în coadă, cu toată criza în care s-a scufundat România. Dar, deodată, așa, din senin, în ajunul plecării Stelei la Brașov, vineri, s-a pornit un veritabil uragan!… Vinovatul n-a mai fost de data aceasta imposibilul Gigi Becali, cum se întâmplase, în Ghencea, cu gloriile Hagi, Dorinel Munteanu, Lăcătuș, ci noul antrenor Victor Pițurcă! Deși i s-au îndeplinit toate pretențiile, de la salariul de nabab, prima de titlu și vagonul de țechini pentru o duzină de achiziții, maestrul zarurilor măsluite s-a gândit să dea lovitura: i-a cerut patronului o garanție de… 25 (douăzecișicinci de milioane!) de euro!!!!! Miza? Dacă patronul Gigi Becali va scăpa o vorbă care-l deranjează pe el, marele, inegalabilul antrenor, atunci va plăti fabuloasa sumă!?!…

…Gigi Becali a înțeles imediat că amicul Piți, ajuns idolul galeriei rebele, joacă tare. Așa că i-a dublat rapid salariul, la 50.000 de euro pe lună, și premiul pentru titlu la 2 (două) milioane de euro. Fanul casinourilor n-a cedat, însă, a ținut-o pe „culoarea” lui: 25.000 de euro! Cum patronul n-a putut accepta acest „zar de fugă”, Pițurcă a anunțat că nu însoțește echipa la Brașov, pentru meciul de sâmbătă seara. Și, chiar dacă Gigi Becali a încercat toată sâmbăta să-l readucă pe antrenor la sentimente mai bune, îngâmfatul tehnician s-a ținut de cuvânt și n-a venit la meci, ceea ce a echivalat cu o dezertare. Care abandon de echipă n-a fost taxată de fanii steliști deplasați sub Tâmpa, dimpotrivă, ei l-au aclamat pe antrenor și l-au înjurat ordinar pe patron!… Ceea ce au omis acei fani deplasați este că, dacă Pițurcă s-ar fi aflat pe bancă, la Brașov, și nu în fața televizorului la București, atunci, negreșit, Steaua n-ar fi făcut pasul înapoi, după ce a deschis scorul (Nicoliță-min. 66), și n-ar fi tremurat în ultimele 20 de minute, fiind egalată în min. 89, dintr-un penalty (absolut corect acordat de arbitrul Balaj!) transformat de Ilyeș!…

…Nu știu cum va continua această nouă telenovelă din fotbalul nostru de doi bani. Chiar dacă Gigi Becali, necăjit de cele două puncte pierdute de Steaua și, cu siguranță, istovit de această sâmbătă a tratativelor, a declarat la finele întâlnirii din Țara Bârsei că nu o să facă sluj în fața lui Pițurcă și a nimănui. L-am criticat de atâtea ori pe „don Jiji”, dar de data aceasta are perfectă dreptate. Zarul măsluit al celui primit împărătește în Ghencea s-a dovedit o mizerabilă țurcă. Scuzați, piȚurcă!…

…În umbra acestui circ, demiterea (vineri!) a managerului Mihai Stoica, la vicecampioana Unirea Urziceni (învinsă la Tg.Mureș: 0-1!), ca și demisia (sâmbătă) a lui Gheorghe Chivorchian, președintele lui Poli Timișoara. Categoric, codul galben al caniculei, dar și al furtunilor ce au ravășit ultimele două zile ale României nu putea evita al nostru fotbal-țurcă!

Liga I. Craiova fu furată „live”!

…Continuă sarabanda gafelor uriașe de arbitraj în prima Ligă de fotbal a României. De parcă n-ar fi fost suficientă parodia fluierașilor și tușierilor din etapa de debut… Deloc întâmplător, defavorizați, ca să nu zic jefuiți ziua în amiaza mare, sunt sistematic tot cei de la echipele mici. Concret?…

…În prima rundă, Pandurii Tg. Jiu a înscris un gol perfect valabil, pe final de meci, în disputa cu vice-campioana Unirea Urziceni, însă cascadorii râsului și plânsului, tușierul și centralul, n-au validat golul! Și s-a consemnat un 0-0 mincinos… Tot în întâia etapă de campionat, ajutată și campioana, la Drobeta Tr. Severin, unde joacă (în continuare!) Universitatea Craiova. Juveții au avut două (nu unul!) penalty-uri clare, însă unul dintre arbitrii noștri cu ecuson FIFA, Alexandru Tudor, a închis ochii de fiecare dată. Poate, ca o „autocritică” în fața celor de sub Feleac pentru nedreptățile făcute lor în două trecute dispute cu Steaua! Altă remiză albă-operă de arbitraj!…

…Ultimul (dar nu cel din urmă, sunt sigur!) jaf la drumul mare, sâmbătă seara, în derby-ul de tradiție Steaua-Craiova, într-o atmosferă de meci mare. 0-0, cinstit, la pauză. Start ca din pușcă al băieților lui Aurel Țicleanu în actul II și… 2-0, în min. 57, pentru trupa de pe Jii. Bulgarul Iliev a deschis scorul, cu capul, în min. 51, Costea cel mic, Mihai, a punctat spectaculos, înghețând Ghencea, în min. 57! 2-0 pentru Craiova, în fața lojei lui Gigi Becali, era, însă, prea mult, nu-i așa?! Așa ceva, ca juveții să bată Steaua, în garnizoana ei, nu se mai întâmplase din ’89!… Ar fi fost o palmă grea și pentru Pițurcă, un non-sens pentru căruța de bani cheltuită iarăși de latifundiarul europarlamentar. Nu știu dacă așa o fi meditat „acarul Păun” din fața lojei steliste, pe numele lui Onicaș din Zalău, care s-a opus minunii, radicând stegulețul lui pătat, pentru un ofsaid inexistent! Și „băiatul șefului arbitrilor”, Avram cel mic, a validat Furtul, chiar dacă, am aflat peste 24 de ore, ar fi vrut să arate centrul terenului, numai că n-a făcut-o, fiind și el, astfel, autor al acestui jaf în direct. Pentru că zice o veche vorbă românească: „Furi sau ții sacul, totuna este!”. De aceea nu pot înțelege cum „centrașul” a primit nota 7 (șapte), nu 4 (patru) ca tușierul, din moment ce rezultatul a fost viciat de brigada de arbitri, nu de caraghiosul care alerga anapoda pe tușă!?!

…Fiind salvată de „al 13-lea stelist”, cum inspirat a titrat Gazeta Sporturilor de azi, referindu-se la Onicaș, trupa din Ghencea a întors tabela, spectaculos (goluri: Stancu-‘67, Surdu-‘77), pe fondul evidentei căderii morale a craiovenilor, furați a doua oară consecutiv „live” în cele două etape disputate! La 0-2, însă, Pițurcă s-ar fi mulțumit, cel mult, cu un 2-2! Care ar fi fost scorul corect, numai dacă am fi judecat meciul doar după datele statistice, favorabile gazdelor.

…După această nouă nedreptate făcută echipei lui, patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a declarat că retrage echipa din campionat. Arogant, omonimul lui de la Steaua, Gigi Becali, avea să replice, în grandomania-i caracteristică: „E bine că se retrage! Așa îi pot lua pe Găman și frații Costea!”… Vine ziua când va fi furat de arbitrii și Gigi Becali. Atunci, să-l ascultați!…

…Până atunci, am reținut declarația lui Costea cel mare, Florin, aflat peste hotare, în tratament: „Nu-mi vine să mă mai întorc în țară, când văd așa ceva!”. O Țară care se duce la vale cu toate…

Mondialul African. Trista Comedie!

…Incredibilul s-a produs! Delir. Halucinație. Lumea-ntreagă a fotbalului s-a oprit în loc, câteva clipe, în după-amiaza aceasta. A explodat cea mai mare bombă din istoria Cupei Mondiale. Una cu efect de bombă atomică!…Campioana lumii en-titre, Italia, repetă umorul negru al finalistei ultimului Mondial, Franța, și nu trece de grupe! Nu-i glumă, nu-i știre de Radio Erevan, nu-i banc cu chinezi ajunși la Roma și Paris. Este un revers dureros la Divina Comedie a lui Dante. Italia franceză și Franța italiană (tot una e!) s-au prezentat la Gala mondială ca două jucării stricate (vorba lui Minulescu!), două nume aurite ajunse neverosimil soldăței de tinichea. Tot așa cum s-au prezentat și la ultimul Euro, unde tricolorii noștri, cu Pițurcă la timonă, n-au avut cutezanța slovacilor! Acel Euro 2008 era un SOS pentru fotbalul din Hexagon și din Peninsulă. Nimeni nu l-a luat în seamă. S-a mers cu aceleași garnituri învechite, de ambele părți, aceeași generație de nababi epuizată fizic și psihic. Arrivederci, CannAfară & com… Eliminarea echipelor care au jucat ultima finală de Mondial reprezintă, dincolo de spectaculos, o Tristă Comedie. Dacă nu chiar o Tragicomedie în bocet vesel de vuvuzele…

…Domenech și Lippi, două lamentabile ieșiri din scenă. Au pierit pe mâna lor. Și a Federațiilor color două mari puteri. Aviz amatorilor!… Francezii au comis-o în fracul reginei lumii, în 2002, la Mondialul asiatic, când au terminat pe ultimul loc al grupei. Acum, după halucinantul 3-2 pentru debutanții slovaci, repetă Dezastrul și Italia! Ultima poziție într-o serie, ce părea, în ziua tragerii la sorți, că Lippi o are la degetul mic, cu amatorii din Noua Zeelandă și debutanții de la Bratislava. După 36 de ani, marea, temuta squadra azzurra nu trece de grupele unui Mondial!?! În 74, măcar a pierdut calificarea la golaveraj (3-1 cu Haiti, 2-3 cu Polonia, 1-1 cu Argentina). Acum, umilință totală. Nicio victorie! La o primă vedere, paradox contemporan: în Italia, ieșită pe ușa din dos a Mondialului poposește ultimul trofeu Champions League, adjudecat nu demult de Inter Milano!… Nu cumva, oare, în acest paradox se ascunde cauza dramei italiene?!

… La Venezia, nici gondolierii nu mai cântă. Italia plânge…

*O variantă a acestui material este postat și pe blogul sportvox.ro

Sevilla, după 24 de ani…

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la „Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. „N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. „Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în „echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): „Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la „Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit „întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la „Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: „Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… „2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: „Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu „Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului „N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: „33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: „N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. „Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: „Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… „Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din „Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la „Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

Lobonț și Renașterea italiană

…La o primă vedere, am zis că Ianuarie este luna când se nasc numai fotbaliștii atacanți. Liță Dumitru, Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Adrian Mutu, Florentin Petre sunt câțiva care au văzut lumina Vieții, în prima lună din an.

…Astăzi, însă, își serbează ziua de naștere un portar: Bogdan Lobonț. Copilandrul plecat, acum două decenii, dintre furnalele Hunedoarei natale, în frumoasa aventură a fotbalului, este astăzi un bărbat în floarea vârstei. Ajuns la 32 de ani, vârsta ideală pentru un goal-keeper, poate privi cu bucurie la zborul lui spectaculos, care, anul trecut, părea frânt nedrept. într-o fază banală de campionat, pe când „Pisica” apăra cu succes buturile „câinilor roșii”…

…La 19 ani, sub bagheta lui Mircea Lucescu, a debutat pe prima scenă, în poarta Rapidului, cu o remiză albă, în Giulești, contra Ceahlăului. În glasul de legendă al roților de tren, s-a bucurat de primele trofee: un titlu și o Cupă a României.

…La 20 de ani, a primit botezul Naționalei, într-o partidă mai mult de décor, 7-0, acasă, cu piticii din Liechtenstein, aruncat în arenă de Pițurcă în ultimele opt minute, în locul lui Stelea! De atunci, 11 ani (deocamdată, zic!) cu 74 de prezențe în poarta tricoloră, dintre care 3 la Euro 2008! Mai are până la recordul lui Stelea, care a adunat 91 de selecții până la 38 de ani!

…La 22 de ani, a ieșit în marea arenă a Bătrânului Continent, apărând poarta vestitului Ajax, după un debut cu stângul, 1-2, la Utrecht. În patru sezoane între lalele, doar un titlu!

…La 28 de ani, a făcut cunoștință cu Serie A, în frumoasa Florență, unde sirenele ascunse, parcă, pe râul Arno, sub Ponte Vecchio, l-au ținut mai mult pe banca suspinelor…

…A fost și „capitolul Dinamo”, în două episoade, ultimul, lung de trei ani, însemnând titlul din ediția trecută (după cel din 2002), însă și accidentul care l-a aruncat câteva luni în disperare…

… Cu siguranță că, acum, intrat în poarta Romei, în ultimele etape, gândește departe, la Națională, unde are de luat o revanșă. Căci despărțirea de buturile „tricolorilor” s-a făcut cu o „triplă” de tristă amintire: 1-2, cu Austria, de la Klagenfurt, venit ca o glumă proastă, de 1 aprilie, după alte două eșecuri, 1-2, la București, în fața Croației, și 2-3, la Constanță, cu sârbii.

…La 32 de ani, împliniți astăzi, poate vorbi încântat despre Renașterea italiană.

La Mulți Ani, Bogdan Lobonț!

Lucescu-junior, ca și Mut(u)…

…În ziua când a împlinit 31 de ani, adică atăzi, Mutu nu-i prea fericit în ceea ce privește viitorul lui la Națională. „L-am sunat pe Răzvan Lucescu de 36 de ori și nu mi-a răspuns! Nu-i normal cum s-a comportat cu mine! Gata, nu-l mai sun niciodată!”, a explodat Mutu, în stilul lui caracteristic.

…Cum de și-a permis un puști ca Lucescu-junior să nu-l mai bage în seamă pe el, marele, inegalabilul Mutu?! Și ce dacă a mai călcat pe bec, o dată, după acel rușinos 0-5 de la Belgrad, când el nu i-a răspuns selecționerului la telefon și a plecat la un chef prin Serbia, neluându-și măcar rămas bun de la echipa tricoloră?! El este Mutu, domnilor, „Briliantul”, cum l-a alintat o parte a presei, dispusă să facă subiect de pagina I până și dintr-un strănut al internaționalului nostru!… Fără el, Naționala nu există, n-au acreditat mulți din România idea asta?!… Ce Hagi, ce „Generația de aur”, ăia au fost, acum este numai El, Mutu, Mu-tu!… El l-a sfidat și pe Mourinho, domnilor, și a tras pe nas, prafuri, iarbă, orice și oricând i-au vrut mușchii!… I-a sfidat și pe regretatul Dobrin, la Pitești, pe Cornel Dinu, la Dinamo, pe Iordănescu și pe Pițurcă, la Națională, unde a chefuit până-n zori, când i s-a pus lui pata, la Craiova, București sau Constanța (unde, se spune, a mai caftit și un chelner). Și n-au putut să-i facă ceva, fără El, nu există, doar, fotbalul românesc! Așa a gândit, probabil, Adrian Mutu și astăzi, când a ajuns la 31 de ierni („La Mulți Ani” și minte din belșug!). Și mulți i-au ținut isonul…

…Uite, însă, că tocmai „puștiul”, „băiatul tatii”, intransigentul Răzvan Lucescu nu i-a mai acceptat fițele, aerele, neperformanța! Pentru că, oricât talent are (și are!) Mutu, cu acest stil de viață nu poate urca Everestul. De altfel, de la „Generația de aur” (termen care l-a cam înfuriat, uneori, pe „briliantul” fără strălucire!), Naționala lui Mutu și Chivu a ratat consecutiv 4 (patru) calificări: 1 Euro (2004), trei la Mondiale (2002, 2006, 2010). Ceea ce Mutu, fie n-a băgat de seamă, fie nu l-a deranjat! Numai că aceste „performanțe” reprezintă argumentele lui Răzvan Lucescu. Juniorul în care Mutu și-a găsit „Nașul”…

…Culmea este că „Nașul”, alias Mircea Sandu, i-a sugerat selecționerului, mai ieri, să încerce o împăcare cu Mutu! Adică, să pună batista pe țambal. Să revină la compromisurile dintotdeauna dcin fotbalul nostru. Cum a sărit și Don Corleone („Naționala nu există fără Mutu!”, uitând că am avut o Națională ca și inexistentă și cu Mutu!), devine logic ca „briliantul” să pară el cel supărat: „Nu înțeleg!… Gata, nu-l mai sun!”…

…În acest „caz” complicat, tânărul selecționer joacă o carte mare a carierei lui. Dacă face pasul înapoi, vor urma alte capitulări de la principiile lui sănătoase, de mare performanță. Dacă  Răzvan Lucescu va fi în continuare… mut, la lacrimile de crocodil ale „fiului mult prea risipitor” al fotbalului nostru, cu siguranță s-ar putea ca Mutu să vorbească numai în teren! Fără droguri, fără beții, fără vedetisme. Și, atunci mai mult ca niciodată, puteam să ne gândim cu argumente la o calificare. Prima ar fi la Euro 2012. Adversarii din preliminarii îi vom afla pe 7 februarie. Adversarii din curtea noastră”, îi știm mai de mult…