Arhivă

Post Tăguit cu ‘„Freud și Bunul Dumnezeu”’

Jurnal de iarnă (25). ASTĂ-SEARĂ, AM AJUNS ÎN PUȘCĂRIE CU…ALCHIMISTUL ILIE STEPAN! A FOST FABULOS…

februarie 28, 2017 Comments off

…Da, în această penultimă zi din februarie, am ajuns în Penitenciarul din Timișoara. Acolo, unde, cu 47 de ani în urmă, reușisem, cu mari relații (prietenii mei din lumea fotbalului bănățean!), să fiu primit pentru două ore, ca să fac un reportaj de ziarist nebun, aflat la debut de carieră!

…Astă-seară, am ajuns în aceeași pușcărie de maximă securitate pentru a urmări „Primul concert rock în aer liber (cu utilizarea logisticii aferente) organizat vreodată într-un penitenciar din România”, cum este prezentat acest Proiect nebun, nebun de frumos, al fantasticului Creator de Frumos Ilie Stepan, cu legendara sa trupă „PRO Musica”, plecată să atingă jumătatea de veac de existență. Astă-seară, la Muzeul Țăranului Român din Capitală, am fost unul dintre privigeliații sorții să urmăresc acest film fabulos „PRO Musica- Live in Prison”, filmat în 7 mai (Ziua Sevilliei!) 2015 și cu prima proiecție, spre finele anului trecut, în pușcăria unde fusese creat, iar a doua zi în Timișoara din afara gratiilor.

…Acest „PRO Musica-Live in Prison” (concept-Ilie Stepan, regie, cu super-idee și sensibilitate-Gheorghe Șfaițer) este mai mult decât un film realizat cu zece camere de luat vederi și cu un staf de mare profesionalism! Este un fantastic curs practic de psihologie! Un formidabil eseu despre Artă, fără spații anume, peste tot, fără limite, sub superbul imperativ „Și între ziduri sunt inimi”. Am plâns, tulburat, de chipurile celor încolonați să ocupe scaunele din curtea Penitenciarului, sub respirația mascaților și a polițiștilor care-i supravegheau. Cei mai mulți, până-n 25-30 de ani, unii încruntanți, cu dinții parcă scrâșnindu-le, în umbra camerelor de luat vederi, câțiva tulburați, vizibil, de sublimul muzicii, alții lăcrimând, unul-doi chiar țopăind în ritmurile rock și sărind cu mâinile spre cer, ca la marile Concerte în domeniu, cei mai mulți temători să aplaude, poate și timizi… Și, apoi, acele frânturi de suflet din opiniile încarceraților, unul mărturisind că, ascultând Concertul nemaiîntâlnit vreodată, a crezut o clipă că se află în visele lui din ultimii doi ani, și anume, Liber!… Sau, în tribunele stadionului, vibrând pentru Poli Timișoara, ca în timpurile lui frumoase, sau bucuria altuia de a fi trăit două ore de Libertate, acolo, între ziduri și gard de sârmă ghimpată… Cum să nu te tulbure replica celor ținuți înn clădirea închisorii, unde se transmitea Concertul pe canalul TV de circuit închis al pușcăriei, care, întrebați de pe scenă dacă le place muzica ascultată de ei, acolo sus, după ferestre cu gratii, au replicat fericiți cu un „Daaaaaaaaaaaaa” aplaudat de cei de pe scaunele din curte… Cum să nu lăcrimezi la discretele îmbrățișări ale doi-trei dintre privații de libertate și de dragoste cu iubitele lor invitate la acest Concert unic,stop-cadre cu muzica și forța dragostei, nemuritoare…

…Clipă de capodoperă umană, în final, când acei oameni liberi pentru două ore ovaționau ultimul song, celebrul „Timișoara”, Piscul, zic, alchimistului sunetelor Ilie Stepan, închinat „Celor care au murit în acest penitenciar în perioada comunistă!”. Fiori au urcat în mine, ca seva-n trunchiuri, ascultând, în uralele deținuților fericiți de muzica rock, acele versuri uluitoare „Noi nu plecăm! Nu murim! Nu suntem lași! Nu suntem hoți!”… România abia se lepădase de umbre, visând naiv Paradisul…

…A existat un Grup de poveste care a zămislit acest Concert de antologie. Îl reproduc exact cum a apărut în frumosul caiet-program ce însotește valorosul DVD lansat și el astăzi, 27 februarie 2017: Ilie Stepan, Dixie Krauser, Doru Apreotesei, Grigore-Bujor Hariga, Lică Dolga, Horea Crișovan, Bogdan „Bogy” Nagy, Doru Eugen Iosif, Dana Borteanu, George Găină. Toți, EXCEPȚIONALI!
…Astă-seară, inegalabilul Creator de Frumos, Legendă a rock-ului românesc, Artistul Ilie Stepan m-a făcut, într-o pușcărie, să mai plâng o dată, de m-am simțit mai bogat și mai bun! O făcuse întâia dată, acum trei ani și trei luni, la Arad, când ne-am cunoscut, la premiera mondială a piesei mele de teatru „Freud și Bunul Dumnezeu”, montată și jucată încântător de prietenul nostru comun, minunatul Doru Nica, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Un spectacol înnobilat de muzica specială compusă de Ilie Stepan pentru acel spectacol. Și acolo era vorba despre o Închisoare, a sufletului, la care m-au condamnat două doamne furate de Freud. Noroc că Bunul Dumnezeu m-a salvat și m-a redat bucurie de a trăi Arta cu lacrimi de emoție pură. Mulțumesc, prețuit Prieten Ilie Stepan și pentru Regalul din această seară!

…Filmul acesta fabulos, unul verite, dar gândit cu sufletul în cele mai fine detalii, „PRO Musica-Live in Prison”, ar trebui transmis IMEDIAT, la o oră din Prime Time, de TVR sau alt canal, și trimis la mai toate Festivalurile internaționale de film! Este ABSOLUT ULUITOR! FABULOS!

P.S. Cât despre reportajul meu de acum 47 de ani, din Pușcăria în care am ajuns în această seară, l-am făcut cu trei intemnițați, trei generații. Un puștan de 21 de ani, care dăduse cu șișul… Un bărbat de 38 de ani „care vorbise urât în societate” (ca să nu se spună că făcuse bancuri la adresa guvernului comunist!) și ultimul, de 52 de ani, ajuns acolo pentru furt calificat. N-am să uit niciodată că puștanul mi-a zis, la un moment dat, că, dacă-l mai întreb ceva, îmi va da un cap în gură de voi ajunge-n spital, chiar dacă un gardian mă păzea… Tipul cu bancurile politice m-a atenționat să fiu atent ce vorbesc, mai ales cu prietenii, iar cel mai în vârstă m-a sfătuit să am grijă de Sănătate și Libertate, că-s cele mai bune dintre toate!… Reportajul n-a mai apărut în ziarul „Munca”, unde un an mi-am făcut ucenicia, s-ar fi supărat „tovarășii” să audă că… în „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, se comit și crime, și furturi, ba se mai face și haz de necaz pe seama „tovilor”! Reportajul acela n-a apărut, dar cele două ore petrecute în Penitenciarul din Timișoara, în 1970, au însemnat o fantastică experiență de viață pentru un tinerel entuziast aflat la startul gazetăriei. Experiență pe care am folosit-o într-o piesă de-a mea („Bazuka lui Cehov”) ce se desfășoară într-o închisoare, text ce a câștigat ultimul Concurs Național pentru Piesa Scurtă-Oradea 2016. Experiență prezentă și în penultimul meu text dramatic, pe care unii îl și văd pe scenă…
…Timișoara, Timișoara, câte Clipe de Viață mi-ai oferit! Mai ales în această Seară de VIS!

Jurnal de iarnă (21). SUNT UN DRAMATURG ROMÂN FERICIT (ȘI NOROCOS)!

februarie 6, 2017 Comments off

…7 noiembrie 2013. La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad are loc premiera absolută a uneia dintre piesele care-mi sunt tare dragi, fiind scrisă cu sufletul traversat de Lacrimi:”Freud și Bunul Dumnezeu”. Remarcabilul actor și regizor Doru Nica și tulburătorul compozitor de elită Ilie Stepan au dus textul pe culmi nebănuite, balansând sala între plâns și râs!

…3 februarie 2017. A doua premieră a textului „Freud și Bunul Dumnezeu”, în Zăvoiul vâlcean, la Teatrul Municipal „Ariel”. Spectacolul a depășit toate așteptările, inclusiv ale unor oameni de teatru de top. Poate și pentru că s-a încumetat să fie director de scenă freneticul actor Alin Holcă, fericit de Destin să monteze o piesă la un teatru profesionist înainte să termine anul I la Facultatea de regie din Cluj!… Remarcabil desenul scenic și decupajul regizorului debutant, de mare efect găselnița cu personajele secundare reprezentate prin umbre care vorbesc!… Imediat după baia de aplauze și laude (și două-trei recomandări de la experți pentru a strânge puțin finalul!), Alin Holcă a plecat val-vârtej sub Feleac să susțină patru examene de an. Mult succes și la examene, Alin Holcă, noul meu prieten din Templul Thaliei…

…Ca un zâmbet al sorții fostul comentator sportiv, care a transmis de peste 50 de ori la TV, Radio sau a făcut cronici pentru cotidianul „Sportul” de pe stadionul de lângă Teatrul Ariel, a debutat ca dramaturg la Rm.Vâlcea într-o sală care, înainte de a deveni templu al Thaliei a fost și…ring de box!

…Poate, așa, să-mi amintesc încă o frumoasă poveste de viață, neurcată încă în vreun text dramatic. În anii liceului, ca să scap în fața domnișoarelor de complexul fizicului, de puștan slăbuț de-l dăsea vântul jos, m-am dus la Sala de box de la Rapid, meșter fiindu-mi la mănuși și lecții de viață sportivă, un antrenor de viță nobilă, Luca Romano! Am și boxat trei meciuri, ca junior II… În primele două, adversarii au fost mai slabi decât mine sau eu am urmărit și am ascultat cu sfințenie sfaturile din colț ale Meșterului Luca Romano. Al treilea meci, în Sala Clubului CFR,, la două stații de tramvai de strada mea din Piața Chibrit, avea să fie și ultimul!… Adversarul m-a luat tare, în câteva secunde nu mai știam unde sunt, capul îmi vâjâia, galeria cerea sânge, „Dă-i borșul”, pe limba ei, loviturile lui îmi ardeau fața, ochii, sângele curgea din arcade, din nas, și, dacă Meșterul nu arunca prosopul, probabil că aș fi ajuns la spital. Antrenorul a vrut să-mi rupă acel cartilagiu care sângerează la prima lovitură, știam că nasul mi-ar fi sângerat, dar ar fi devenit un castravete… Așa că am fugit și nu mi-a mai trebuit Nobila artă!… Am ajuns la rugby, în Parcul Copilului, la „Grivița roșie”, unde Dumnezeu mi-a scos în cale un Antrenor-Poet, minunat profesor de filozofia vieții, Tudor George, „Ahoe, un salut din vechea Troie”!

…Ca alt dar al Destinului, peste ani aveam să descopăr cine m-a obligat să abandonez „careul magic”. „Fiara” aceea avea și un nume predestinat: Crudu Constantin! Avea să devină campion național și balcanic, iar eu să scriu despre el în presa sportivă! Doamne, ce subiect pentru o viitoare piesă…

…Vineri 3 februarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea, am lăcrimat de fericire pentru a 33-a mea Premieră dintr-o carieră de dramaturg român jucat în cinci țări!… Drumul spre mica mea glorie a început, cu câte peripeții, în 13 mai 1979, la Arad, cu o comedioară numită „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, căreia îi dăduse viza fascinantul comentator sportiv radio, remacrabilul regizor și director de teatru Victor Tudor Popa, aflat în spital, la Arad, în seara debutului meu. Regizorul întâii premiere s-a numit seriosul Costin Marinescu, iar din distribuție a făcut parte, atunci, și un tânăr pe nume Doru Nica, minunat Actor și Prieten prin decenii! Sănătate Maximă, prețuit Prieten de suflet!

…Da, ajuns la a 33-a premieră, sunt un dramaturg român fericit! Și, negreșit, norocos, în România, unde dramaturgia autohtonă este cam marginalizată, dacă nu chiar uitată, umilită. Excepțiile, ca excepțiile…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (14). LEZIUNE, PARȘIVĂ LEZIUNE, CE CAUȚI TU ÎN VIAȚA MEA?!

ianuarie 13, 2017 Comments off

…N-am avut de zece ani, de când mă știu canceros, o stare mai agitată în așteptarea rezultatelor unor analize-ghilotină (CT, Scintigramă osoasă), ca aceasta din ultimele 24 de ore. Azi, la ora 14, trebuia să fiu la Clinica Medas, de peste drum de Cișmigiu, să văd dacă e „To be or not to be?”… Am adormit pe la două, în noapte. La 5, în zori, îmi făceam de lucru la computer…

…La 10:30, am luat drumul Cișmigiului, nu mai aveam stare. Am coborât din Metrou la „Universitate”, să iau Bulevardul la pas, sub soare, sub țurțuri căzând din clădirea Univesității, traversând băltoace și trăgând de timp. Am oprit la mai fiecare vitrină, am servit o cafea, fără zahăr de vreo trei ani, m-a pus pe gânduri durerea din stânga prostatei, resimțită azi-dimineață, după vreo două-trei luni… Gând nebun: să fie un semnal, acest cuțit din stânga bazinului?! Piei, drace, ce m-a apucat!?…
…La ora 13:10, eram la Clinică. Am așteptat pe un scaun să fie pregătiți pentru analize trei pacienți. Încă un cuțit în abdomen, stânga, jos… Am primit plicul cu rezultatele celor trei Tomografii Computerizate cu substanță de contrast. Mi s-a spus să merg cu ele la doctorul care m-a trimis la analize. La oncologul care mă are în pază cu atâta pricepere și căldură umană, de opt ani… Asta va fi pe 9 februarie! Până atunci trebuie să fac și scintigrama osoasă, luni 16 ianuarie, am fost programat din decembrie anul trecut, la Medas-ul din Spitalul Regina Maria, situat, acolo, unde începe Bulevardul Mihalache…

…Desfac, totuși, plicul cu rezultate și-mi arunc ochii, așa, ca o curiozitate. Habar n-am eu de medicină, dar, de 10 ani (pe 9 martie 2017) de când lupt cu monstrul de Cancer, am învățat noțiunile de bază… Primele două foi nu-mi trezesc atenția… Ultima, însă… Citesc, scutur capul, și recitesc, pe rândul 3, la concluzii: „Leziune nodulară la nivel sacrat stânga în găurile de conjugare-de corelat cu o examinare IRM”… N-ajungea leziunea asta, mama ei… Că mă lovește în moalele capului și rândul al patrulea:”Micromodule pulmonar LID”… Aș vrea să-mi dau două palme, să mă trezesc! N-am avut până acum, de opt ani, de când fac, din iarnă-n iarnă, CT-uri și scintigrame osoase nicio…Leziune!

…Vreau să-mi citească un specialist foaia asta ca o Integramă otrăvită, dar domnișoara de la Desk îmi spune că numai oncologul care mă are în grijă îmi poate spune totul despre starea mea… Da,domnișoară, dar dacă mă perpelesc întrebările și supozițiile până pe 9 februarie, când sunt programat la Medicul oncolog care m-a tratat excelent de opt ani, fac atac cerebral!… Insist să mă ajute cineva, cu interpretarea rezultatelor, cotra-cost. Domnișoara este foarte amabilă, roagă un asistent să-i țină locul, îmi ia rezultatele și dispare cam cinci-opt minute… Vine și îmi spune că numai medicul care mi-a făcut investigația și a tras concluziile este în măsură să-mi explice „noutățile” din organismul meu. Revin miercuri 18 ianuarie, ora 14. 150 de lei mă va costa consultul. Îi mulțumesc pentru atitudinea ei nu doar civilizată, dar mai ales umană…

.. .O iau pe jos spre stația de Metrou de la Podul Izvor, am nevoie să-mi respire gândurile, trec pe lângă „Bulandra”, streșinile curg, lacrimile îmi spală obrajii sub soare. „Băi, ai înnebunit?! Stai să vezi exact ce spune specialistul!”, îl aud pe Alter-Ego-ul meu certându-mă… „Ai dreptate!, îi răspund. Lacrimile n-au dus niciodată spre piscuri… Trebuie să strâng din dinți, să mă cravașez dureros și să urc în continuare pe Golgotă!”… Încerc să-mi fac de lucru cu gândurile mele, vreau să fug de Leziunea asta blestemată, de tot ce înseamnă cancer, m-am plictisit de el… Nu pot să uit, însă, că Vărul meu cel mare și minunat, Mitică Bostan, a fost răpus, acum trei zile, tot de monstrul negru. El nu știa că-l hrănește, eu știu de zece ani…

…Orașul trece vesel pe lângă mine. Nu mă recunosc. Nu pot lega două gânduri. E un semn în stările noastre. Agitația mea neașteptată din ultimele ore era un semn de la Bunul Dumnezeu… „Și ce mai vrei, MMI-ule, ai furat zece ani Doamnei în negru, din 9 martie 2007, când ai fost operat întâia oară. Ehe, alții, operați, atunci, odată cu tine, sunt de mult între îngeri. Nu-l mânia pe Dumnezeu!… Bine că mai poți să aștepți consultul din 18 ianuarie, și cel din 9 februarie”, mă calmează Alter-Ego… Împletesc speranțe, poate leziunea asta pelviană nu-i legată de cancer, o fi de la vreo căzătură, poate doctorul n-a fost prea atent, cunosc atâtea cazuri… Gata, până nu mă întâlnesc cu expertul, trebuie să abandonez subiectul!… Să mă gândesc la altceva, neapărat Frumos, spectacolele de teatru care m-au încântat anul trecut (nu multe, dar existente!), la o femeie de top, nu și la cele două-trei ticăloase care m-au trădat sub semnul crucii, cu zâmbetul pe chip, cu hăndrălăul la ușă și cuțitul în mână, chiar dacă ne eram de caraulă pe taxi, la New York!… Gata, vezi, poți să evadezi din Alcatrazul Cancerului, hai să ne plimbăm, dragul meu MMI, prin New York, o să uiți de toate, o să ajungi și la Miami și Santa Monica, Doamne, ce frumoasă este Viața…

…O sun pe Mona, surioara mea, unicul punct de sprijin moral din țară. Mă întărește moral și îmi sugerează și un bioenergetician cunoscut, care i-a tratat cu succes și pe Alin și Sorana… Sigur că voi intra și pe această pistă… Mai am, doar, atâtea de realizat!… De azi în trei săptămâni, vineri 3 februarie, am premieră la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, cu piesa „Freud și Bunul Dumnezeu”… Am terminat de șlefuit două noi piese la care țin foarte mult. „Da, dom’ne, dar să nu uiți scena cu șahul, cu tânărul care joacă șah în pușcărie, de unul singur, la două mâini, stânga cu dreapta. Dar, după cinci zile de fericire, unul dintre colegii de…apartament îi ascunde sau îi aruncă nebunii. Și fără nebuni ce să faci?!… Nu uita să introduci și scena asta, e super!”, îl aud pe Alter-Ego… Și mai sunt și minunatele Nepoțele din California, Genevieve și Celine, nu le-am văzut din martie trecut!… Nici pe Ducu și Karina… A știut el, Cel de Sus, de ce nu m-a lăsat să trec Oceanul, pentru Sărbătorile de Iarnă. Erau probleme de rezolvat, aici…

…Mă gândesc cum să articulez mai bine scena cu nebunii furați în piesa mea… Am și uitat de Leziunea aia blestemată, venită pe nepusă masa… La Piața Unirii, am mâncat o porție de creveți, excelent pregătiți, la micul restaurant chinezesc unde merg mai în fiecare week-end cu Maria și Mircea Robert, îi văd, parcă, lângă mine, glumim, bine că nu sunt, nu sunt eu într-o formă prea bună, oricât efort aș face.. Și dacă veselie nu e, degeaba ne întâlnim!…. Plec o stație de metrou spre casă. În cavoul de singurătate, grădina de scris care mă așteaptă…
…Trec liniile de tramvai pe verde, pe zebra de pietoni, gânditor, și mă trezesc cu un tramvai frânând dement la nici zece-cinsprezece metri. Privesc la vatman, n-am forță să-i zic una, semaforul arată roșu-roșu pentru el… Da, dar nu orice e normal este și adevărat!… Băi, băiete, ești nebun, îl taxez în gând, eu am de rezolvat problema cu Leziunea aia.., Leziunea aia venită, așa, ca un fulger, ca un trăsnet, pe cer senin, cum a apărut și cancerul în viața mea…

…Nu intru bine în casă, cu un braț de reviste și ziare, luate din Pasajul de la Universitate, că sună unul dintre telefoanele mobile. O voce feminină mă anunță că am de făcut scintigrama osoasă, luni dimineața, la 9:20, la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria.Vreau să-i mulțumesc, chiar dacă știam, așteptam ziua de luni… Dar, cu greu articulează vorbele, spunând, totuși, că, dintr-o cauză… pe care ea o cam amețește, se suspendă analiza!… Bine, doamnă, dar mă sunați, azi, vineri, la ora 15:20, când nu mai pot face nicăieri o programare?! Este mai mult decât jenant, sunteți absolut de blamat!… Scuze, scuze… Eternele scuze ce ne țin pe loc, de nu mai crede nimeni în noi, și rămânem doar viețuitoare de trei parale…

… În orice rău există, însă, și un germene de bine, înțelept se spune în popor. Când am aflat că voi face scintigrama la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria, mi-a revenit în cap coșmarul trăit, anul trecut, în februarie. Am făcut scintigrama osoasă la „Regina Maria”. Iar doctorul care a pus concluziile a încurcat piciorul meu stâng cu… dreptul. Pe film apărea o umbră mai veche la dreptul. Pe Buletinul de examinare a scris cu mânuța lui aiurită, înțepenită-n rutină, „piciorul stâng”. Am comparat, acasă, buletinul de examinare primit cu acela de anul trecut. Da, piciorul drept, în 2015, stângul, în februarie 2016!… Două zile am fost cu stângul în groapă… Noroc că doamna doctor oncolog a privit atent filmut dat și, deodată, a explodat: „Pe film este o umbră la piciorul drept, nu la stângul cum a scris! Unde i-a fost mintea?!… Sigur, e umbra mai veche de la piciorul drept!”… Gafa aceea m-a lovit când am aflat că voi merge la testare la acel medic-coșmar… Știe el Bunul Dumnezeu cum să le aranjeze!…

…Lupt, Doamne, scuză-mă că am avut, azi, la prânz, un moment de slăbiciune. Sunt, totuși, și eu, un biet Om!… Știu că mi-ai dat, nu o dată, puterea să am un moral tare ca Piatra Măiastră a lui Brâncuși!…
…Lupt, altă șansă n-am, Lupta este unicul meu Răsărit!
…Doamne, ajută-mă și de astă dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.