Mircea M. Ionescu

…Știu, în buletin am un număr dublu de ani. Și totuși, astăzi, 13 mai 2012, împlinesc 33 de ani! Era 13 mai 1979, când debutam ca dramaturg pe scena Teatrului de Stat din Arad. Cu o comedioară, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”. Ca o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”… Debutul meu în teatru îl datorez Fotbalului. Ca și Viața, în Lagărul din Latina. Dacă nu eram ziarist sportiv, cronicar de fotbal, nu l-aș fi cunoscut, la Cluj, pe formidabilul, pitorescul comentator sportiv de radio Victor Tudor Popa, remarcabil regizor și director de teatru. Nea Victor, Dumnezeu să-l odihnească în pace, mi-a citit întâia piesă de teatru. Și m-a stimulat să scriu teatru, trasându-mi câteva direcții absolut obligatorii. De la construcția dramatică la „carnea” personajelor și valoarea dialogului clar, cu trimitere…

…Debutul de la Arad a fost unul demn de o piesă de teatru. Freneticul Victor Tudor Popa luase directoratul Teatrului din Arad pentru doi ani, dar, după primul, a ajuns în spital. Viața printre artiști nu-i ușoară, a spus-o și marele Will… Piesa de debut ajunsese în pragul premierei, sub regia talentatului Costin Marinescu, exact când mentorul meu se internase în stare gravă. Congestie cerebrală sau așa ceva… Vizionarea s-a dat fără VTP. Vineri 11 mai 1979…  Ajunsesem cu avionul pe malul Mureșului, dimineața, și îmi luasem bilet pentru ultimul zbor de seară. La vizionare, trimisa secretarului de la Județeana de partid, responsabil de cultură, un anume tovarăș Zăvoianu, dacă-mi aduc bine aminte. Solul secretarului, o anume tovarășă Jivoi. S-a râs din plin la vizionare, interpreții s-au dovedit în mare vervă. La final, o recomandare, din partea atotștiutoarei tovarășe Jovoi, să scot o replică, pentru că „Face Miliția noastră de râs, toarășul Ionescu!”… Adevărul este că rolul Milițianului era unul spumos foc și arunca sala în aer, văzând un tablagiu de pe vremea aceea luat la mișto. Am acceptat să scoatem replica, nimic mai simplu. Am plecat liniștit la București, mi se dăduse unda verde pentru premiera de duminică 13 mai, toată ființa îmi cânta de fericire… De pe aeroporul din Arad, am sunat în redacție, la „Sportul”, și la Radio, la colegii mei de la secția sport, rugându-i să prezinte știrea cu premiera mea de duminică seara. A doua zi, știrea circula cu noaptea în cap prin toată România…

…A doua zi, dimineața, plecam cu Lada mea roșie, de la București la Arad, cu doi cronicari dramatici de calibru, Bogdan Ulmu și Antoneta Iordache, veniți să scrie pentru România literară și Revista Teatru. Soția mea urma să vină cu avionul de sâmbătă seara, căci avea zi de lucru. Când am intrat în centrul Aradului, spre 8 seara, avionul de București survola orașul…

…În Arad, pe drumul până la teatru, niciun afiș cu premiera. Nici pe clădirea teatrului n-am zărit panoul mare, cum se obișnuia la fiecare premieră. Un mic clopoțel mi-a zdruncinat bucuria și entuziasmul cu care așteptam debutul meu pe scenă. La poartă, tăcere mormântală. Omul de serviciu se codea să-mi spună. Doar atât: „Domnul Ionescu, duminică nu se ține premiera, atâta știu”!… La două trei-minute, a apărut interpretul rolului principal masculin, Dan Antoci. El mi-a servit adevărul de ultimă oră: „Premiera a fost interzisă!”… Tovarășul responsabil cu așa-zisa cultură județeană luase această decizie. Chiar dacă trimisa lui îmi dăduse OK-ul, cu 24 de ore în urmă!… Ziaristul din mine a început să caute fire care să ducă la adevăr. Un actoraș din teatru, îmbătrânit în „fitile”, prieten de chefuri cu tovarășul de la Județeană, nu-l agrea pe regizorul Costin Marinescu, pentru simplul motiv că nu-l prea folosea, în pofida „recomandărilor de la partid”, fiind mediocru. Și a încercat să se răzbune „săpând” spectacolul… Asta era prima variantă. Problema mea, însă, nu era Copacea-cârcotașul, ci interzicerea premierei. Am mers la aeroport să-mi iau soția. O anunțaseră, pe la 12, că premiera nu va mai avea loc, așa, ca un favor că nu ne mai poartă pe drumuri. Dar Cornelia nu mi-a zis nimic, chiar dacă am sunat-o de la un popas de lângă Deva. Și a venit să fie lângă mine, la greu…

…De la aeroport, am revenit buimac, în oraș. Eram un vulcan, când am urcat la Hotelul de pe malul Mureșului, unde rezervaserm de vineri seară două camere. Nu m-am acomodat cu situația anormală, dimpotrivă, am trecut la un atac prelungit. Telefon la Județeana de partid. M-am prezentat, am cerut numărul tovarășului Zăvoianu. Cu greu l-am obținut. Era 10 noaptea, când l-am deranjat. I-am spus că sunt surprins de interzicerea peste noapte a spectacolului. Mi-a replicat că nu are nimic cu textul, ci cu spectacolul, cu regizorul. „Bine, dar dumneavoastră n-ați fost la vizionare!”, am răspuns, catran de supărare. „Voi vedea spectacolul, tovarășul Ionescu, săptămâna viitoare!”… ”Vă rog să-l vedeți mâine dimineață, am venit cu doi cronicari, mai vine și Dumitru Chirilă de la Oradea”… „Mâine nu am timp!”… „Atunci, dacă premiera nu are loc mâine seară, înseamnă că Județeana de partid Arad este responsabilă de dezinformarea opiniei publice, din moment ca la Radio România Actualități și în ziarul Sportul de azi a fost anunțată ieșirea la rampă a „Centrului înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Replica asta nu i-a căzut bine deloc tovarășului responsabil cu (in)cultura… După un timp de tăcere, mi-a zis: „Sunați-mă mâine dimineață, la 11!”…

…Duminică 13 mai 1979, la ora 10, după o noapte albă, eram în teatru. Urma un matineu cu o piesă a lui Titi Cubleșan. În fața cabinelor, am dat ochii cu omul care mi se spusese că „săpase” premiera, prietenul secretarului județean. Am monologat, special să audă și cei din jur: „Nu știu cine-i vrea răul tovarășului Zăvoianu!”… La 11 fix, tovarășul de la Județeană, n-a răspuns la telefon. Atunci, am plecat la spital, la minunatul Victor Tudor Popa, nepotul ilustrului dramaturg Victor Ion Popa, tatăl inegalabilei piese „Take, Ianke și Cadâr”… Pe nea Victor nu l-am putut privi în ochi, vorbea greu, dar a reușit să articuleze două cuvinte: „Succes la premieră!”… I-am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că m-a învățat legile de bază ale scrisului dramatic. Cum să-i spun că premiera nu mai are loc?! Am plecat din spital în lacrimi…

…La ora 13, am sunat din nou la omul cu viza culturii!… Surpriză. Mi-a răspuns. Mai mult, mi-a spus calm: „La ora 15, va fi o nouă vizionare! Va veni tovarășa Jivoi. Sper să-i respectați obiecțiile, ca premiera să aibe loc în seara asta!”… Au început telefoanele la actori, care erau în program casnic de duminică, din moment ce premiera nu mai avea loc, doi tehnicieni erau chiar plecați din oraș, nu existau mobile să fie anunțați. La ora 15 fix, a venit și tovarășa de la Județeană, respira greu, primise telefonul șefului tocmai când pregătea masa de prânz… Vizionarea, cu două clase sub prima, de vineri. Bogdan Ulmu râdea, însă, în hohote, ca și soția mea și câțiva actori ai teatrului pe post de spectatori. „Așa, da!, a decis superioară tovarășa Jivoi. Spectacolul este excelent!… Succes la premieră!”…

…Fericit, ca și regizorul Costin Marinescu și actorii, că premiera va avea loc, a mai urmat un obstacol nebănuit: directorul adjunct care nu voia ca spectacolul să aibe loc peste două ore, pentru că sala va fi goală. „Câți oameni vă trebuie în sală, ca să se joace piesa în seara asta?!”, am întrebat. „Vreo 80-100!”, a replicat suplinitorul lui Victor Tudor Popa… „Bine, veți avea 100 de oameni în sală!”… Și am trecut pe telefoane. La toți cunoscuții mei din Arad, începând cu Tudor Gherlea, organizatorul de la UTA… O mână de actori care nu jucau în piesă au alergat după vin, promisesem, doar, un banchet pe cinste, după premieră, venisem și cu ceva bani… La ora 19 fix, ora ridicării cortinei, parterul era plin ochi, iar la balcon alți 20-30 de oameni. Jos, toată floarea cea vestită a fotbalului arădean, jucători, antrenori și conducători veniți la trei ace… Sus, doi prieteni de la Teatrul din Petroșani, regizorul Florin Fătulescu și actorul Șerban Ionescu, sosiți în ultimul moment, plini de noroi pe pantofi și haine, ca și scriitorul Dumitru Dem Ionașcu, după un drum cu peripeții început cu zece ore în urmă… Premiera a însemnat un mare succes de public. Și îl văd și acum, când lăcrimez, urcând, pe scenă, la finalul piesei, pe regretatul Broșovschi. cu un coș mare cu flori, din partea echipei mele de suflet UTA… La cabine, directorul ajunct vorbea de unul singur: „N-am crezut o clipă că premiera va avea loc!”… La care i-am replicat, puțin mândru: fotbalul m-a învățat că trebuie să crezi în victorie până în ultima secundă!…

…Astăzi, după ce mi-am sunat sora din București, pe Mona, să o felicit pentru ziua ei de naștere, am dat două telefoane și la Arad. Unul, actorului Dan Antoci, interpret de succes al „centrului înaintaș”, altul lui Doru Nica, rol mic, atunci, actor de calibru azi, când ambii îmi sunt prieteni dragi. N-am putut suna și la actrița care a jucat minunat rolul principal feminin, Maria Barboni Petrache, plecată prematur între îngeri.

…13 mai 1979 înseamnă punctul meu de pornire în teatru. Au urmat, după acea premieră, alte 15, toate dragi, unele superioare calitativ, jucate în toată țara, ba și la New York, Stockholm, Chișinău, Vidin și Viena. Dar niciuna ca aventura de la debut!

…Am 33 de ani, ca dramaturg! Ce tânăr sunt…

…Acum 26 de ani, eram la Sevilla. În culmea fericirii, visând cu ochii deschiși, ca niciodată-n viață. Steaua cucerise Cupa Campionilor Europeni, după un 2-0 de Legendă, cu marea (și pe atunci!) Barcelona. O noapte magică, atunci, după seria uluitoare a lui Duckadam, care a apărat unul-doi-trei-patru penalty-uri! “N-am văzut în viața mea așa ceva!”, s-a exteriorizat Regele Juan Carlos al Spaniei, aflat la câțiva metri deasupra ziariștilor de la masa presei. Acea afirmație spontană a Regelui a fost pusă a doua zi pe pagina I a Ziarului de Andalusia, în stânga, ca în dreapta, tot cu litere de-o șchioapă, ziariștii iberici să găsească poanta: “49 de suporteri români au cerut azil politic”. Așa ceva nu va mai vedea Regele în viața lui…

…Acum 26 de ani, mă întorceam cu Regina Europei, Steaua, în același avion cu care plecasem, acceptat împreună cu Ioan Chirilă, în charterul trupei lui Imi Ienei. De atunci, timp de un sfert de veac, în fiecare an, pe 7 mai, am închinat un pahar cu șampanie pentru inegalabilă Victorie de la Sevilla. Pentru o Minune care, ca orice minune, nu se poate repeat decât, cine știe, la o jumătate de veac, la un secol…

…Acum, pe 7 mai 2012, Steaua a câștigat tot cu 2-0, dar nu la Sevilla, prin joc magnific în fața Barcelonei, umplându-se de glorie mondială, ci la… Chiajna. Unde, zice-se de trei săptămâni, a fost pace sub măslini, blat în termenii Ligii I. Când auzi un neica nimeni ca T.Bălan (născut talent și decretat speranță când va ieși la pensie!) întrebând descalificant “7 mai?! Nu mă interesează ce-a fost la 7 mai, eu vreau să fiu titular la Chiajna!”, inepție repetată, chipurile ironic, și de Gigi Becali, nu mai este nevoie de nicio explicație a căderii Stelei de la altitudinea Sevilliei la anonimatul Chiajnei…

…Concordia Chiajna a fost revelația primăverii, învingând actualul lider, CFR, cu 4-2, chiar la Cluj, ba și pe Rapid, prestații care i-au înzecit numărul de simpatizanți. După figurația penibilă din 7 mai 2012, în fața Stelei, Reghe nu mai e rege, e un biet cerșetor la porțile lui Gigi Becali, care i-a promis că-l va lua antrenor în Ghencea, din vară? Oare?!…

…La nici două etape după începerea returului, am spus că Dinamo și Rapid nu joacă nimic și n-au șanse la titlu. Mulți s-au uitat cruciș la mine. Dinamo m-a confirmat imediat, fiind echipă de retrogradare (noroc cu prestația din tur!), Rapid și-a mai dat un stângul în dreptul, acasă, fiind egalată în ultimele secunde de prelungiri în meciul cu FCM Tg.Mureș, echipă aflată pe loc retrogradabil. Și de data aceasta, ca și la eșecul cu Ceahlăul (1-2) și la golul egalizator al Stelei (1-1, tot în Giulești), marele gafeur a fost fundașul (zis brazilian!) Marcos Antonio, un oarecare pentru care unii s-au jucat infantil cu metaforele. Respectivul, catastrofal în meciul cu Steaua, a fost trimis, duminică, în teren, în ultimele 5 minute, ca să pună serios umărul la golul egalizator al oaspeților și să scoată Rapidul de pe linia spre titlu! Chiar întâmplător?!, sună întrebarea multor rapidiști renăscuți după acel 5-0 de senzație al vișiniilor în Gruia, pe terenul legiunii străine a CFR-ului care vor să ia titlul… Lucescu-junior chiar are de ce se lua cu mâinile de cap, căci el a făcut schimbarea, nu vreun Acar Păun din Gara Basarab…

…Intrat pe linia sprintului final, campionatul nostru de trei parale pare interesant, pentru unii, la vârf și la retrogradare. Pentru titlu se mai bat cu șanse practice CFR Cluj, Valsui și Steaua. Singura care joacă spectaculos este trupa lui Adrian Porumboiu, care, ajunsă la 3 puncte de liderul cenușiu CFR, își dă palme în fața oglinzii pentru acel 0-3 de la Sibiu și, mai ales, 0-1, cu Brașovul, pe drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Una din celelalte două echipe care visează ca pirații aur poate ajunge la cununa de lauri falși fie norocos, fie cu arbitrii sau prin “inginerii financiare” (a se citi valize nepenalizate, jocuri de culise nevăzute de FRF și LPF etc.). Ceea ce înseamnă o practică veche în fotbalul nostru aflat la 26 de ani de marea performanță…

…Pe 9 mai, la București, pe moderna Național Arena, finala Cupei Ligii Europei, între două echipe spaniole: Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Pentru noi și acest trofeu secund al Europei pare un…pod mult prea îndepărtat, la poate un sfert de veac sau jumătate de secol în viitor. Cum altfel, când campionatul nostru geme de nulități aduse de peste hotare, pe bani grei, când CFR Cluj a început destule meciuri fără vreun jucător român în formație (!?!), iar, aseară, FC Vaslui a avut numai trei autohtoni în echipa de start?!…

…Acum 26 de ani, eram fericiți. Acum, unii se bucură pentru blaturi de Chiajna. Istoria nu poate fi păcălită de nababii- guralivi de serviciu…

…Chiar dacă s-a schimbat guvernul (Succes!), pe 7 mai, Europa este departe, departe…

…Aștept Noaptea Învierii să-mi liniștească sufletul destul de zbuciumat în ultimele zile. Vor înțelege, oare, toți că lumina sfântă de Paște trebuie să ne facă mai buni, mai oameni?! Mă tem că ticăloșii nu mai știu ce înseamnă nici Sfintele Sărbători, chiar dacă se închină, ba mai merg și la biserică, așa, de ochii lumii, într-o păcătoasă starea de fariseism la modă. Treaba lor, dacă își închipuie că Dumnezeu nu-i va vedea…

…Premierul MRU ia palme după palme, în ultimele zile, de la realitate (nu de la Realitatea TV care l-a periat mai deunăzi). N-a terminat bine junele prim-ministru să decidă stoparea construirii oricărui bazin, căci, zlobozit-a dânsul, “Nu suntem un popor de înotători!”, că Naționala de polo pe apă (sport în bazin, ca să priceapă și premierul!) a reușit, după 16 ani, să se califice la Olimpiadă! Un veritabil miracol, având în vedere numărul piscinelor performante ale României, atât de multe de le termini numărându-le pe degetele unei singure mâini. După o asemenea performanță, înainte ca poloiștii români să plece la Londra, primul-ministru ar trebui să-și facă autoctitica. Nu cu parole, parole, ci dând un decret prin care să oblige fiecare județ să construiască bazine!… Cine face înot (nu neapărat de performanță!) este un om sănătos, domnule MRU! De ce vreți să avem un popor și mai bolnav?! Că de medicamente pentru amărăștenii societății nu vă prea îngrijiți…

…A doua “palmă” pentru MRU, afacerea “Cupru min”, o bișniță ce-a mirosit urât de la început și a eșuat surprinzător de repede. Credeam, naiv, că noul premier va avea grijă, dacă nu de sănătatea poporului, atunci măcar de bogățiile naturale ale țării, secătuite, și așa, pe doi țechini de șacalii politici care au folosit Puterea exclusiv pentru buzunarele lor și viitorul familiilor proprii. Zice-se că în bișnița aceasta premierul ar fi fost direct interesat, ceea ce n-ar surpinde pe nimeni. Numai că și această încercare a premierului de a se lăuda cu un succes (aici, economic!), spre a-și spori popularitatea, a dat greș. Pentru mine, aura intelectualului rasat care este MRU a început să pălească. Nu atât pentru inepția cu bazinele, cât, mai ales, pentru temenelele pe care i le-a făcut președintelui Băsescu la… Realitatea TV. Realitatea țării spune altceva, domnule prim-ministru!…

…Nu cred (dimpotrivă!) că premierul nu știe ce drame trăiesc giurgiuvenii în ajunul Paștelui, datorită a doi-trei portocalii-pământii care au blocat bugetul propriu al Consiliului Județean și se încăpățânează să conteste și decizia definitivă a Tribunalului!?! Să nu te intereseze că Spitalul Județean nu mai poate primi bolnavi, ba nu-i mai poate trata nici pe cei internați, că micuții cu dizabilitați din centrele speciale nu mai au nici mâncare, nici medicamente, că proiectele culturale au fost sistate, că s-au oprit activități în care s-au investit bani serioși, că oamenii fac zilnic mitinguri în fața Prefecturii strigând „Vrem să muncim, nu să cerșim!”, „Iubim teatrul, nu circul politic”, înseamnă mai mult decât nerușinare. Înseamnă ticăloșie!… Se spune că, simțind cum viața i se apropie de final, lebăda cântă sublim. Acum, când toate sondajele și dezertările portocalii anunță sfârșitul PDL-ului, lebădoii Puterii scot sunete sinistre, ticăloase. Mizerabil sfârșit…

…Trec pe strada fotbalului, unde două dintre candidatele la titlu, Dinamo (care a fost lider 20 de etape!?!) și Rapid, au început catastrofal returul. Culmea este că ele vor juca… finala Cupei României! Rapid pare că a ieșit din criza profundă, mai ales după acest 5-0 (!!!!!!!!!!!!) la Cluj, pe terenul liderului distanțat la 5 puncte, CFR, care, după umilimța istorică, a și schimbat antrenorul, (re)aducându-l pe Andone în locul lusitanului Costa („mâna” lui Ando s-a văzut în seara asta, la Ploiești, 1-1, cu Petrolul, deși a jucat în 10 oameni 52 de minute!). Cum trupa lui Lucescu-junior și-a luat biletul de finală, după o dublă victorie în fața Vasluiului (1-0, în Moldova, 3-2, în Giulești), logic, Rapid ar avea avantaj față de Dinamo, care s-a calificat după o victorie norocoasă (1-0, acasă) și un… eșec, aseară (1-2, la Mediaș). „Câinii roșii” au schimbat, în sfârșit, antrenorul, dar, în locul lui Ciobotariu l-au readus pe italianul Bonetti, care a cam tăiat frunză la câini după ce a plecat din „Groapă”. Semn că, la Dinamo, continuă criza de conducere!… Căci, numai această conducere a putut (re)achiziționa pe bandă rulantă „epave” (Pulhac, Moți, Scarlatache) și ține în lot vedete doar cu nume (Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Alexe)… După calificarea de la Mediaș, citesc azi în două ziare că Bonetti l-a reinventat pe Dorel Stoica, omul care a reușit golul calificării!?! Păi nu și Dorel Stoica a fost în teren -penibil o repriză cât a jucat- la înfrângerea de acasă (1-3), cu Sportul Studențesc, primul SOS pe care conducerea clubului nu l-a recepționat?!…

…Miercuri, am fost invitat la o premieră („Doamna ministru”, de sârbul Branislav Nușici, piesă văzută în copilărie la București!) la… Teatrul din Ruse. Clădire modernă, superbă, trei săli minunate, cu acustică impecabilă. Premiera, un succes de public (Sala Mare, arhiplină!”), regizoral (Vladlen Alexandrov), cu câteva roluri de zile mari (Dina Loloșova, Iasena Gospodinova, Vențislav Petkov, Kăsio Stanev, Ralița Kostandinova etc.). Chiar dacă frumosul Ruse (primul oraș din afara României vizitat de mine, pe când eram licean!) are și el probleme (șomaj, populație în scădere), respectul pentru artă este la loc de cinste. Ruse, un oraș bogat spiritual!…

…Înaintea premierei de la Teatrul Dramatic „Sava Ognianov”, am bătut palma pentru un proiect româno-bulgar, coproducție între instituția din Ruse și Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Seriozitatea și entuziasmul noului director al Teatrului din Ruse, regizorul de top Orlin Diakov, mă îndreptățesc să aștept, din „Conul Leonida” bilingv, un Eveniment. Chiar dacă, deocamdată, la Giurgiu, nu există un leu pentru teatru!… Voi trece pe la oamenii cu suflet mare din Giurgiu și le voi aminti de o replică istorică: „Dați un leu pentru Ateneu!”. Se aude, cumva, și pe la Guvern?!

…Până atunci, din tot sufletul:
Hristos a înviat și Sărbători fericite!

…La două zile de la Ziua Mondială a Teatrului, azi, 29 martie, un Eveniment rar. În zona Pieții Unirii, mai exact lângă Magazinul „Cocor” din Capitală, pe așa-zisa „Alee a Personalităților”, un  românesc „Walk of Fame”, s-a dezvelit a 14-a Stea a unui mare actor, întâia în 2012! Astăzi, în Rondul Legendelor noastre, a fost rândul lui Ion Caramitru, nume de rezonanță și referință, în teatru, film, ctitorul și președintele Uniunii Teatrale din România (care, pe 23 aprilie, își va ține o Gală jubiliară, a XX-a!), directorul Naționalului bucureștean. Eveniment de ecou în cultura noastră, onorat, cum se cuvenea, de o veritabilă armată de cameramani, fotoreporteri, ziariști, de câțiva spectatori. Din păcate, din lumea artelor noastre, prea puțini soli la acest moment de suflet: Margareta Pâslaru, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc. În rest, nici picior de actori, regizori, directori de teatre, cronicari dramatici!!! Am uitat, oare, să ne bucurăm de Valorile noastre, să le respectăm cum se cuvine?!

…După peregrinări pe la Cluj și Constanța, Buzău și Ploiești, ba și pe moderna Arenă Națională, echipa de fotbal Steaua, jucăria lui Gigi (sau Jiji, cum îl alintă unii?!) Becali, s-a întors să joace acasă-acasă, nu în auto-exil. O victorie chinuită (2-1 cu Astra) și o remiză albă (0-0 cu Gaz Metan Mediaș)- consecuție nu prea veselă la acel 0-1 jenant de la Tg. Mureș. Suficient ca latifundiarul din Pipera, care a cumpărat Legenda din Ghencea, să-și dea din nou în petec: a înlocuit imediat antrenorul (de data aceasta Ilie Stan), pentru a 23-a oară de când e vătaf la Steaua! Dacă și-ar fi respectat cuvântul dat imediat după remiza fumigenă de luni seara, și anume că va plăti cel care a făcut echipa, atunci ar fi trebuit să… se dea afară din Ghencea, pentru că, toată lumea știe, Jiji e mereu în vrie, face și desface echipa, iese bine e meritul lui, iese rău, out antrenorul! Ilie Stan a rezistat doar 180 de zile în tensiunea, în circul europarlamentarului-patron și antrenor! Așa că nu trebuie să mai mire pe nimeni că magnatul a aruncat degeaba lopeți de țechini (și) în iarnă pentru a aduce aproape tot ce era mai de soi, de perspectivă din campionatul nostru. Gigi Becali a făcut tot ce era cu putință să îndepărteze Steaua de titlu, deși, gargaragiu cum îi este stilul, turuia din oră în oră, că, de Paște, trupa sa va li lider! Liderul haosului total, al numărului de antrenori umiliți, izgoniți…

…Nu mai miră pe nimeni că baciul din Pipera l-a adus din nou pe Stoichiță, până la finele campionatului, deci pe termen scurt, fără perspectivă trasată, Becali fiind, de fapt, antrenorul principal, numitul „Lippi”-secundul! Absolut firească ilogica acceptare a guralivului Mihai Stoica, pentru a treia oară, după ce s-au bălăcărit pe atâtea canale de televiziuni. Că Stoica era la dentist, zise el, când i-a venit ideea să-l sune pe Jiji, să se autopropună, nu-i decât un element local de culoare, de vodevil dâmbovițean. Ține de stilul, șpilul casei, nu mai miră pe nimeni. Cum a devenit banală și aroganța bolnavă a patronului care susține că, dacă el dă banii, el schimbă pe cine vrea, de câteva ori vrea. Chiar așa?!… Nu-i departe ziua când Becali va schimba antrenorul la pauză sau, de ce nu?!, după ratarea unui penalty, a unei ocazii. În toată această tragicomedie, singura cauză este că se permite acest circ de lumea a patra în fotbalul nostru bolnav, cu liderii de la Federație (Mircea Sandu) și Ligă (Dumitru Dragomir) contestați vehement în multe orașe, cu o Justiție care tot amână judecarea exemplară a „valizelor” cu bani murdari și a tuturor matrapazlâcurilor…

…Un nou alibi pentru cei răspunzători de rezultatele slabe ale echipelor românești de club, pentru surprizele de proporții, rod al inconsecvenței, al pregătirii precare, al non-valorii. Acum,  nu sunt de vină doar arbitrii, ci, mai nou, Mafia pariurilor. Așa vor să explice unii că Dinamo, care a condus plutonul 20 de etape, a pierdut clar (1-3), pe teren propriu, în fața Sportului Studențesc și a Vasluiului (0-1) și nu că trupa lui Ciobotariu nu joacă nimic! Ca și Rapidul (0-1 la… Chiajna!?), 1-2, în Giulești, cu altă echipă de la retrogradare (Ceahlăul), trupa juniorului Lucescu, indolentă, impotentă, fiind salvată, pentru moment, de prima manșă din semifinala de Cupă (1-0 la Vaslui, unde, se vede, victoria cu Dinamo, i-a obosit pe plăieșii lui Porumboiu!)… Și tot ce pare surpriză este legat imediat de Mafia pariurilor, că doar a intervenit și UEFA pe fir, zice-se că unii joacă milioane (de euro!) în Singapore, Paradisul pariurilor. Adevărul este că, unde-i atâta mocirlă, nu mai poți spune ce este zvon, glumă amară și realitate fără perspectivă…

…Politic, „portocalii” de la Putere s-au cam învinețit după fuga lui Frunzăverde în PNL, la Opoziție. Lovirile sub centură, cuvintele murdare care s-au pornit pun în umbră până și iarmarorocul fotbalului nostru. Iar până la 10 iunie, data alegerilor locale, Caragiale va deveni un copil de mingi, mai ales că PDL-ul se află în cădere liberă…

…După-amiază macabră pe aeroportul Otopeni. În bagajul unui pasager chinez s-a descoperit… piciorul unui om, care urma să ajungă la Roma!?! Azi dimineață, am trecut prin fața Muzeului Bucureștiului, la Universitate. O pânză mare anunța o expoziție ciudată: “Instrumente medievale de tortură”!…  În secolul XXI, despre ce torturi cotidiene aflăm din presa română?… Împușcături la coafor, în plină stradă, la case de schimb, jafuri,  siluiri cu pistolul la cap, răzbunări sângeroase în familie etc. Prea multe arme pe mâna nebunilor, domnilor!… România, despre care Frunzăverde declara, ieri, că este un stat polițienesc, unde mai toți sunt ascultați, tinde să devină un Est Sălbatic. Acolo sus, unde Puterii îi fug nisipurile de gologani de sub picioarele care au încercat să strivească orice urmă de bun simț (vezi și cazul blocării din răsputeri de către prefect și acoliții PDL a bugetelor proprii 1 și 2 ale Consiliului Județean Giurgiu, condus de peneliști!), dar și jos, în sate și comune, unde se pregătesc fraudele unei salvării miraculoase. Ne aflăm, doar, în Anul Caragiale!

…Vineri 9 martie. Iau drumul Galaţiului. Cu un tren-căruţă, Inter-Regional în noua denumire a învechitului CFR. Prin Buzău-Făurei, să pierdem timpul, vreo jumătate de oră să rămânem în pustiu, poate ca să admirăm zăpezile de altădată, pe unde, luna trecută, un rapid venind de la Dunăre a rămas peste 20 de ore sub viscol. Munţii albi s-au mai topit, însă urmele prăpădului hibernal încă mai sunt pe la Cilibia şi Rosseti. Am plecat singur la drum, spre un eveniment din viaţa mea. Este prima oară când drumul spre o premieră de-a mea îl fac fără să am alături măcar unul dintre cei de lângă inimă,  prieteni şi cronicari. Toată lumea are „probleme”, acesta-i scuza zilei…

…La Galaţi, pe scena de la „Fani Tardini”, la 9 martie 2012, are loc avanpremiera piesei „Puşlamaua de la etajul 13”, text onorat cu Premiul I, la 5 octombrie trecut, la Concursul Naţional de Dramaturgie-Comedie lansat de teatrul gălăţean. Ca un teatru care îşi respectă cuvântul (şi blazonul!), „Fani Tardini” (director Vlad Vasiliu) montează piesa premiată, ceea ce nu s-a prea întâmplat pe la alte teatre. Eu am trăit această tristeţe cu „Leopardul Mistreţ”, care câştigase Concursul de la Teatrul de Comedie!… Acum, sunt norocos şi fericit…

…”Puşlamaua de la etajul 13” a văzut luminile rampei, toamna trecută, pe 19 octombrie, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Un minunat one-woman show, cu formidabila Anca Sigartău, în regia lui Dan Tudor. Textul meu are propuse, în uvertura lui, trei variante regizorale: cu un singur actor, care să le joace din voce şi cu păpuşi pe celelalte (5-6) din piesă; cu un personaj dublat de imagini filmate cu cei apăruţi în povestea dramatică şi cu… toate personajele aflate în ecuaţie. La Galaţi, regizorul bulgaro-român Vili Perveli Nikolov a preferat ultima variantă, ba a mai şi inventat un personaj (Îngerul) necesar încântătoarei sale metafore în care a îmbrăcat textul.

…Avanpremiera de vineri 9 martie s-a ţinut într-o sală plină de invitaţi, cu sufletul şi mintea prinse de trama piesei. Spectacol excelent. Premiera oficială de a doua zi, sâmbătă 10 martie, tot cu sala plină, cei mai mulţi fiind plătitori. Un spectacol rar, într-un dinamism neîntrerupt, vesel şi trist, interactiv, plin de metafore şi idei regizorale alese, de sensuri şi semnificaţii subtile, cu scene, replici, gesturi aplaudate în cascadă, cu spectatori acompaniind din palme cântecele moderne ale interpretei principale sau lăcrimând la drama fetei părăsită de părinţi, colegi, profesori. Iar în finalul de zile mari, pe tulburătoarea muzică a lui Şostakovici, superbă încheiere de spectacol găsită de Vili Perveli Nikolov, în scenografia valorosului Nicolai Mihăilă (cei doi au realizat, cu peste un deceniu în urmă, un spectacol excelent-„Cimitirul păsărilor”, la Teatrul Mic), publicul, în picioare, a aplaudat minute în şir, ovaţionând actorii, regizorul, scenograful şi dramaturgul, chemaţi şi ei pe scenă. Un spectacol de mare ţinută estetică, în care Vili Perveli Nikolov a demonstrat „cum laudae” că a fost studentul celebrei Cătălina Buzoianu şi, deloc întâmplător, a câştigat, acum 5 ani, Marele Premiu la Moscova, cu un spectacol de Cehov (”Cerere în căsătorie”, montat la  Silistra, în Bulgaria)…

…Marele rol (”Puşlamaua”) urma să-l joace actriţa cea mai tânără din teatrul gălăţean, Petronela Buda, de nici trei ani ieşită din aula facultăţii de teatru. Şi a reuşit un rol extraordinar, pentru care trebuie să-i mulţumeacă Bunului Dumnezeu că i-a dat har şi lui Vili Perveli Nikolov că a ştiut să o ducă, prin răbdare, tact, îndrumre şi încredere, spre un rol care va deveni, sunt sigur, de referinţă. Cea mai tânără actriţă a teatrului gălăţean a împărţit cele mai multe aplauze, într-un sublim schimb de ştafetă a destinului, alături de… cel mai vârstnic actor de la „Fani Tardini”, veşnic-tânărul Gheorghe V. Gheorghe (Bunicul), Legendă a scenei, absolut senzaţional într-un rol mic pe care l-a făcut mare.

Chiar dacă, din condiţii obiective (repetiţii la alte viitoare premiere), regizorul nu a putut beneficia de prima garnitură de actori din teatrul gălăţean, Vili Perveli Nikolov a reuşit, în bună parte, cu trupa aflată sub baghetă să o asambleze fericit, într-o fervoare rară, o nobilă şi tinerească bucurie de a juca. Ca atare, sub aplauze, la final, Aureliu Bâtcă (Îngerul, Colegul de clasă, Securistul, Ataşatul Ambasadei americane), Veronica Păpuşă (Mama), Svetlana Friptu (Bunica, Doctoriţa), Petrică Păpuşă (Tata, Antrenorul de tenis), George Breabăn (Poliţistul), Ana Maria Ciucanu (Diriga, Judecătoarea, Sora şefă)…

…M-am bucurat enorm că Vili Perveli Nilokov (fost fotbalist la Slavia Sofia!) a găsit adevărata cheie a acestui text contemporan: salvarea ”puşlamalei” prin tenisul de câmp- refugiul ei în faţa sinuciderii ce-i dădea târcoale. Semn că sportul poate însemna încă o morală activă, el salvând tineri rătăciţi!…

M-am întristat că la şlefuirea piesei, de şase luni, am lăsat două- trei replici  devenite inutile, acum, la scenă. L-am rugat pe Vili să le elimine, ceea ce va scoate puţinii timpi neutri. Asta nu exclude şi strângerea spectacolului, fireşte, numai prin joc, reprezentaţii nu prea îndepărtate între ele…

…La avanpremieră, m-a onorat cu prezenţa şi Marius Stan, preşedintele Oţelului Galaţi, campioana ţării. Ar fi vrut să vină cu echipa la premieră, dar, la ora spectacolului din 10 martie, Oţelul avea meci împotriva Ceahlăului. A doua zi m-am întâlnit cu Marius Stan la o cafea, nu pe vasul Malnaş, unde trag de fiecare dată când ajung la Galaţi, căci sloiurile uriaşe l-au distrus. Ne-am văzut tot pe malul Dunării, împreună cu Vili Perveli Nikolov şi Nicolai Mihăilă, fascinaţi de personalitatea boss-ului campionilor. Nu puteam să nu-l întreb despre ceea ce auzisem prin teatru: că va candida, din partea USL-ului, la postul de primar al Galaţiului. Personal, cred că venirea lui Marius Stan ca primar ar fi o mare şansă pentru Galaţi. Pentru că orice om care a trecut prin fotbalul de performanţă are absolvită Academia Vieţii. Iar dacă Marius Stan a reuşit alchimie contemporană, transformând în aur naţional Oţel(ul), dacă a promovat pe prima scenă, în cariera lui de preşedinte, nu doar Iaşul, dar şi o echipă de cartier (Rocar), atunci sigur poate face minuni…

…Cel care a făcut parte, ca jucător (mijlocaş central), din echipa gălăţeană care a învins istoric marea Juventus Torino, preşedintele de astăzi al campionilor României, Marius Stan, vorbeşte total diferit de majoritatea politicienilor (sau politrucilor!). La el nu există vorbe, vorbe, ci planuri concrete, soluţii, surse de finanţare, viziune complexă, sinceritate, un optimism lucid. Reţin una dintre ideile lui: ”Să ai şansa să-ţi curgă Dunărea la poartă şi să nu valorifici acest dar al lui Dumnezeu e o crimă”!

I-am auzit pe doi-trei temându-se că viitorul primar Marius Stan va susţine mai mult fotbalul. Eu cred că trebuie să susţină întregul sport, căci el e pe tobogan (şi) la Galaţi. Cum cred că Marius Stan va susţine şi teatrul, întreaga cultură din Galaţi. Primul motiv de speranţă mi l-a dat când s-a ridicat şi a plecat de la masa noastră spre echipă. La o masă vecină era un grup de tineri, şapte-opt liceeni. Marius Stan s-a apropiat de ei şi le-a spus: ”Mergeţi diseară la teatru să vedeţi o piesă excelentă! E o piesă din lumea voastră!”… Nu-mi amintesc ca teatrul să fi beneficiat, cândva, de un asemenea sprijin moral…

…Am avut şi bucuria-tristeţea de a primi o carte tipărită de Editura Axis Libri din Galaţi, care s-a angajat să publice (şi a făcut-o spre lauda ei!) piesele care au primit Premiile I şi II la Concursul Naţional de Dramaturgie-Comedie. Din câte s-a anunţat, Premiul I l-a câştigat ”Puşlamaua de la etajul 13”, Premiul II revenind unui confrate gălăţean, Victor Cilincă. Pe coperta cărţii, surprinzător pentru mine, primul nume este al celui care a primit Premiul II?! Iar Premiul I (al lui… Mircea Popescu, în caseta cu ISBN-ul!?! Daţi-mi mielul, domnilor!) a devenit al… doilea pe coperta cărţii scoase în condiţii tipografice excelente. Mai mult, tot în volumul respectiv am citit că au existat… câştigătorii Premiilor, din câte știu eu învingătorul este peste tot în lume numai unul. Cel cu medalia de aur! Axiomă contrazisă, se vede, dintr-un neînțeles patriotism local…

…La fotbal, Steaua a câştigat, în seara aceasta, tot în deplasare, tot cu 1-0 (ca şi la Mioveni), meciul cu U Cluj. A jucat mai bine peste jumătate din meci, însă nu a arătat ca o echipă puternică, ea terminând gâfâind, cu şansă şi cu un Tătăruşanu în… noapte mare. Plus că a beneficiat şi de ciudăţeniile arbitrului Alexandru Tudor care nu a acordat clujenilor, cred, un penalty clar în final. Şi, uite aşa, Steaua nu mai pierde niciun meci cu Al.Tudor, U Cluj nu câştigă niciunul!…

…”Bomba” campionatului naţional de baschet a explodat, în seara aceasta, la Giurgiu, unde micuţa echipă C.S.Ş. a învins istoric o candidată la titlul naţional: 83-75 cu Baschet Club Timişoara!!! Am fost la meci. Delir. Americanii Khramer, Burrel şi Simms, sârbul Miljovici, românii Vlaicu şi Bivolaru, plus antrenorul Chris Terrell (un yankeu civilizat, cu răbdare şi idei) au scris o incredibilă pagină de istorie în briza Dunării…

… România a scăpat, zice-se, de ninsori. Se anunță, din păcate, inundații devastatoare. Și, totodată, o cumplită mocirlă politică. Se țes scenarii diabolice, în așteptarea alegerilor locale din 10 iunie. Puterea pare disperată și caută tot felul de scheme, mișcări (ne)populare… Se aruncă în presa scrisă și pe mai toate canalele TV tot felul de știri otrăvite, se lovește, cu nonșalanță, sub centură. Într-un “circ” național se pregătesc lovituri de teatru, ticăloșiile se țin lanț… Personajele lui Caragiale par simpli copii de mingi pe lângă fauna politică a României din acest 2012, Anul Caragiale…

…Unic în istoria Consiliului Județean Giurgiu, cu președinte penelist! Bugetul propriu i-a fost atacat în contencios de… prefectul județului, firește pedelist! Până să se judece (sper rapid!) oribila tărășenie portocalie, blocarea bugetului propriu al CJ lasă fără asistență socială vreo 800 de oameni (mulți copii printre ei!), Spitalul de Urgență- fără medicamente și alimente, stopează proiectele finanțate de UE în valoare de aproape 100 de milioane euro, cam 3.000 de oameni din subordinea CJ-ului riscă să nu-și primească salariile (și așa mizerabile), Biblioteca județeană, Muzeul, Centrul cultural Ion Vinea, Teatrul Tudor Vianu sunt condamnate la șomaj, dar cine mai are nevoie de cultură în mintea celor care nu știu că “Somnul rațiunii monștri naște” (Goya)?! Ce alte ticăloșii urmează?…

…În sâmbăta aceasta, ultima din februarie, portocalii, căzuți amețitor în sondaje, l-au atras de partea lor și pe guralivul Gigi Becali, după ce au încheiat un protocol și cu revoluționarii. Blonda-neagra i-a făcut ochi dulci (și) oierului-europarlamentar care a decis să susțină cu PNG-ul lui liliputan candidatul Puterii pentru Primăria Capitalei. Nu s-a anunțat cine este alesul “piratului”, se spune, doar, că va fi o surpriză. Un candidat pentru așa-zisul independent Sorin Oprescu, cel care a mai primit o bilă albă de la bucureșteni cu deszăpezirea rapidă, după ce a punctat cu Pasajul Basarab și Național Arena… Sigur, lăudărosul Gigi Becali jură să-l dărâme pe doctor, fiind doar, zice-se, dator pentru eliberarea de la “mititica”, de acum doi ani…

Dar cine să-l mai creadă pe becalistul gălăgios?! Nu turuia el înaintea meciului tur al Stelei cu Twente, la București, că “Îi batem cu 3-0 să uite de fotbal!”?!… Ca, înaintea returului din Olanda, să pronosticheze doar un…3-1 pentru jucăria sa… Că Steluța lui nu s-a făcut de basme nu mai contează. A fost 1-0 în ambele jocuri pentru cei din Țara Lalelelor, altfel o echipă bună, dar fără sclipici european. La fotbal, primăvara noastră europeană s-a încheiat în plină iarnă…

…Mă apucă lehamitea când văd piruetele unor ziariști. Până mai ieri aruncau numai cu vitriol în Cotroceni și Palatul Victoria (în fapt al Înfrângerii), acum au îndulcit vizibil tonul, critica luând-o spre cei de la USL! Să fi cerut fostul șef al spionilor dosarele unor ziariști sau să fi schimbat aceștia macazul din proprie inițiativă?…

…România trăiește un veritabil Coșmar Alb. Aproape o sută de mii de oameni sunt sub zăpezi cât casele, cât munții. Buzăul și Vrancea sunt polii Infernului Alb. Viscolul a ținut oameni în trenuri înghețate, blocate între troiene, până la 70 de ore!… Numărul morților de frig a atins și el, astăzi, duminică 12 februarie, îngrozitoarea cifră 70, asta oficial… Țăranii nu au unde să-și îngroape morții, îi lasă în munții de zăpadă, ca într-un film ireal apocaliptic… Bătrâni, prunci care abia au primit viață, oameni bolnavi zac de aproape două săptămâni ascunși sub metri albi, în bordeie, în mașini blocate pe drumuri naționale… Și viscolul a venit din nou, astăzi. ninsorile și gerul s-au pornit să acopere Sudul țării, să înghețe Dunărea, să facă din România o Țară Albă, tocmai când premierul ne liniștise, ieri, că “situația se îmbunătățește” (Sic!).

…Președintele țării (încă Băsescu!), a plecat, sâmbătă, nu în mijlocul zecilor de mii de sinistrați (unde se află, azi, Gigi Becali!), ci la Predeal, să se odihnească, să se dea cu sania!?! Incredibil, incalificabil!… Și cum această Nesimțire nu era suficientă să demonstreze cât de indiferent îi este poporul care l-a votat, traian băsescu a fixat pentru luni o întâlnire la Cotroceni cu toate partidele. Pe ordinea de zi, niciun cuvânt despre Coșmarul Alb în care se zbate România!?! Doar chestii politice… E ca și cum România nu ar avea președinte. De fapt, oare, are?!…

…Premierul pus, săptămâna asta, de așa-zisul președinte, M.R. Ungureanu, șeful spionilor, a făcut ieri prima lui vizită de lucru. Îmbrăcat elegant, a coborât din elicopter, a poposit câteva minute într-o comună înghițită de nămeți, după care, pe un ton academic, i-a certat pe nenorociții care abia mai respiră în bordeiele-iglu, că sunt leneși și nu ajută la deszăpezire!?! Asta a găsit de cuviință să spună, ca de la catedră, în momente în care zeci de mii de oameni luptă de zile bune cu moartea!… După care, pe același ton de profesor, fostul șef al spionilor s-a luat și de presă, care a uitat de rolul ei educativ, neștiind că mai există și unul formativ! O mai mare nesimțire, nici că se putea! Ba, la noi, s-a putut ca noul meteorit de la interne, un domn Berca, să încerce, azi, la prânz, să-i dea dreptate premierului, cum altfel, ba să critice, acum, autoritățile locale (pe care nu le voi lăuda, cum a făcut-o premierul, dar nici nu pot omite că sunt dotate slab, cu utilaje din epoca de piatră!), căci “acțiunea e în stradă, în sate”. Ca să se ia și el de mass-media, care anunță zeci de mii de sinistrați, nici vorbă, domnilor, sunt câțiva, cifrele sunt exagerate, ne-a liniștit dom’ nou-ministru… “Capodopera” domnului Berca, ca un profesor cu limbaj sindicalist, a fost, după ce amenințat cu sancțiuni, să invite și el poporul la muncă, atenționându-l că “guvernul nu intervine decât în situații de urgențe”!?! Se vede că România-Țara Albă nu se află în dezastru pentru președinte, prim-ministru, ministrul de interne!…Ei n-au bani să-i cheltuie pentru salvarea oamenilor, ce naiba, vin alegerile, atunci cheltuieli de urgență, mon cher…

…După aceste exemple abominabile, revoltătoare, cred că cel mai nimerit ar fi să fie sechestrat noul premier în birou, numai acolo este de el, lăsați-l să se exprime ca un intelectual rasat ce este, care, însă, nu are treabă cu oamenii, cu poporul, cum i se cere unui politician! Dimpotrivă… Cât despre “cel mai tânăr guvern”, cum s-a lăudat cu el domnul Ungureanu, noul executiv a demonstrat în cele trei zile-limită că-i format, în mare, din veritabili șapte-ochi-între-cărți care habar n-au ce turuie pe posturile TV, în conferințe. Dacă aș face un film cu ei, acum, i-aș sechestra în câteva bordeie acoperite de metri de omăt viscolit, cu premier cu tot și cu cei care i-au împins în locul lor. Și i-aș lăsa acolo până la primăvară, când se va topi Antarctica noastră, ca să-i ia apa, cu marinar cu tot. Să se ducă, odată, Nesimțirea cu care este tratat acest popor, una ce nu mai are limite, neagră ca Moartea!

…Așa se intitulează ultima mea piesă de teatru, căreia i-am pus punctul final pe 5 ianuarie. Un text dur, dur… “Impresionantă piesă”, mi-a răspuns pe e-mail singura actriță căreia i-am trimis textul la o primă lectură… “De ce folosești eufemisme?!”, m-a luat puțin la rost un amic regizor, căruia nu-i spusesem decât titlul piesei. “Omul este mai mult decât ciudat”, mi-a argumentat el. Ambii știam că marele Cehov decretase “Omul, acest animal ciudat”… Las textul un timp, după care va începe faza cea mai grea, șlefuirea lui…

***

…Greva TV, făcută de mine din 30 decembrie, anul trecut, a încetat, absolut întâmplător, azi-noapte. După două săptămâni, timp în care nu am deschis televizorul. Mă aflam la Giurgiu, la vreo oră după meciul de baschet CSȘ Giurgiu-Universitatea Craiova, 66-58. Într-un restaurant retras, la o mică gustare, înainte să mă întorc la București. Plasma din restaurant prezenta scene cumplite din Piața Universității, sâmbătă 14 ianuarie 2012, ora 21. Câteva mii de oameni, sute de jandarmi-roboți, nu oameni. Țipete, pietroaie, bastoane, gaze lacrimogene, dube, arme, câini lupi… Arestări, internări… Ciocniri violente între jandarmii înarmați până-n dinți și protestatarii doar cu pancarde. Pe ultimii, Ceaușescu i-a fi făcut huligani, atunci, în ’89… Aseară, Gigi Becali i-a numit… golani!?!… Imaginile duc spre scenele de la Mineriada 13-15 iunie 1990!… Acum, “minerii” lovesc tot pe față, dar au fețele acoperite de plasticuri groase. Au și scuturi… Lovesc cu ură… Avea dreptate amicul meu regizor. Animalul nu poate un om ciudat. Aș jigni animalul…

***

…Protestele s-au pornit de vreo trei zile, odată cu demiterea secretarului de stat Raed Arafat, cel care s-a opus noului proiect de lege care să revoluționeze, chipurile, sistemul sanitar român. Părintele SMURD-ului din România a avut curajul să-l înfrunte pe această temă pe președintele Băsescu, ceea ce l-a costat postul de care nu ținea cu dinții. Gestul demn al lui Arafat Raed (nu Yasser!) a stârnit, însă, dramul de orgoliu din milioane de români ajunși cu cuțitul la os. Ei nu au ieșit în stradă, la București, Cluj, Tg. Mureș, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, în 17 județe, să se solidarizeze cu Arafat, ci nemulțumiți, sufocați de reducerea salariilor, diminuarea indemnizațiilor, creșterea șomajului, a taxelor, a prețului curentului, căldurii, a corupției, a minciunii guvernamentale și de la Cotroceni. Faptul că aceste manifestații s-au amplificat, după ce Băsescu, probabil speriat, a suspendat noul proiect de lege a sănătății, spune că numai Nemulțumirea vecină cu moartea i-a scos din nou pe români în stradă…

***

…Nu sunt adeptul violenței! Semn că nu voi accepta niciodată pietroaiele aruncate de doi-trei manifestanți fără rațiune. Dar nici nu pot stigmatiza dreptul de viață al milioanelor de români ajunși cu moartea la ușă, de foame, de frig, de nemedicamente, de nepensie, de neloc de muncă… Cei mai curajoși dintre cei ajunși cu lațul de gât au ieșit în străzi peste tot. Să demonstreze pașnic. Nu știu dacă pietrele celor doi-trei nebuni din mulțime au stârnit focul ce mocnea de câteva zile. Altfrel, cum să explici vocea aceea metalică, venită ca o amenințare cu moartea, spre miez de noapte: “Dacă nu plecați acasă, intervenim în forță!”. Mai existau, pașnici, nici 30% dintre oamenii adunațI inițial la Universitate. Animalele, acești roboți-oameni bestiali, îi trimiseseră pe ceilalți acasă… Băsescu fugise nu cu flota (furată, vândută?!), nici cu elicopterul, ci în limuzina încadrată de SPP-știi coloanei oficiale, la Predeal. După “fuga” lui a început asaltul animalelor înarmate până-n dinți… Sigur, asemenea scene sunt, de luni bune, la ordinea zilei, pe străzile Atenei. Dar tocmai pentru că aveam exemplul Greciei, se cereau rezolvate altfel aceste nemulțumiri galopante. Altfel, n-ar mai fi scris Press Association de astăzi, 15 ianuarie, ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu: “Cele mai ample proteste de la venirea la putere a președintelui Băsescu”!… Băsescu se afla la Predeal. Dacă ar fi avut puțin curaj și un dram de inspirație, ar fi ieșit pe un post TV, dacă nu la Universitate, unde serba, cândva, înscăunarea sa, și ar fi încercat să detensioneze atmosfera ce mirosea a praf de pușcă. În ultima vreme, însă, președintele a tensionat lucrurile mult peste cauzele obiective ale crizei mondiale. Criza morala ne omoară!…

Democrația cere dialog, tratative, omenie, nu violență. Dar ce reprezintă aceea democrație pentru majoritatea politicienilor români, nu-i așa?!

***

…Duminică 15 ianuarie 2012, la prânz, premierul Boc l-a vizitat la spital pe jandarmul accidentat în altercațiile de la Universitate. De ce nu i-a vizitat și pe cei cel puțin 19 civili bătuți de jandarmi, internați și ei?! El, Boc, este numai premierul jandarmilor și al lui Băsescu, nu al poporului român?!

***

…ProSport oferă pe site-ul său, azi, 15 ianuarie 2012, la ceas de prânz, un montaj uluitor cu scene petrecute azi-noapte la Universitate. O imagine cred că va face înconjorul lumii. Amintește de scena aceea din Piața Tiannamen, cu un anonim chinez stand cu mâna goală în fața tancurilor, cu peste un deceniu în urmă… La București, în Piața Universității, un tânăr civilizat stă singur, în mijlocul bulevardului, cu un deget al mâinii drepte dus la tâmplă, în fața sutelor de jandarni-animale-ciudate, care nu puteau înțelege că li se cerea puțină rațiune! “Somnul rațiunii, monștrii naște”, spune Goya…

***

…Lamentabilă prezența lui Becali Gigi pe post de comentator al acestor nedorite momente de tensiune, de groază, de la Universitate. „Mi-e scârbă de protestul ăsta! Nu-s de părere să luăm apărarea unui arab. Fiindcă nu-i creștin”… Atât a înțeles bietul Jiji (care a virat-o, iarăși, pe „ulița Băsescu”; de ce ți-e frică, boierule, n-o să scapi!) din nemulțumirea unei țări ajunsă la sapă de lemn. Iartă-l, Doamne, pe cel cu Palat, care susține că-i creștin!…

***

…Dacă la Mineriadă, intelectualii erau vânați, ei fiind cauza-cauzelor, acum, la Universiada 2012, văd că vinovații sunt galeriile lui Dinamo și Steaua, care ar fi manipulat masele! (Sic!) Taman la fix pentru oierul-parlamentar european ca să atace din nou galeria de la Peluza Sud a stadionului Ghencea, cea care l-a acuzat mereu dur. Mai rămâne să găsim vinovate femeile de serviciu de starea jalnică a Românei de astăzi!…

***

…E zi de primăvară la București. Nu-i, însă, Primăvara de la Praga. Pentru că noi nu avem (și nu cred că ne va da Cel de Sus!) un Vaclav Havel, Dumnezeu să-l odihească-n pace, acolo, în rai, unde a plecat de curând!

***

…Trebuie să scriu o altă piesă: Piața Universității, Golgota noastră…

…Credeți, nu credeți, sunt șase zile de când n-am deschis televizorul! Și mă simt excelent, liniștit, destresat, dezinteresat, odihnit cerebral, parol dacă exagerez… Din 30 decembrie 2011 și până astăzi, în ajun de Bobotează, n-am privit micul-marele parșiv ecran decât trei ore, pe 1 ianuarie 2012, la prânz, când s-a transmis, pe TVR 1, Minunea de la Viena, sublimul Concert de Anul Nou, pe care nu-l ratez de peste un deceniu… Muzica aceea divină mi-a vindecat sufletul pentru zile bune, m-a purificat, mi-a înmugurit lacrimă de fericire și n-aș putea un timp să mai urmăresc altceva…

…Tot în vraja muzicii terminasem, absolut, întâmplător, și agitatul 2011, cu un musical de vis, la Opereta bucureșteană, “Rebecca”, spectacol de senzație, cu o primă parte de credeam că mă aflu pe Broadway, absolut fascinant show-ul, am să scriu mai multe despre el în “Taifasuri”, săptămânalul cu zeci de mii de cititori care-mi găzduiește cronica dramatică…

…Între cele două daruri de la Dumnezeu, pentru suflet și cuget, cum să mă mai prostituez cu TV-urile bolnave de rating și kitsch?!… Și ce să văd pe multele, prea multele canale de duzină?!… Aceleași moace posace, unele chiar prostănace, agramate și parașutate, același bâlci al deșertăciunilor, politic și sportiv, interminabila listă de maneliști și becaliști, tot crime, minciuni, silicoane și nesimțire, arestări de ochii fraierilor, gunoaie care ne-au asfixiat mai tot anul 2011, ca un replay pentru 2012?!

…Nu știu cât am să rezist fără tembelizor, pulverizator de adevăr, deocamdată îmi este atât de bine, îmi protejez ochii, ai minții și ai sufletului, încerc să rămân încărcat pozitiv de spiritul Sfintelor Sărbători, refuz să cred că va veni clipa blestemată când voi capitula, cât pot, oare, să amân revenirea la normalul nostru anormal?…

…Nu mă uit eu la televizor, însă umblu printre oameni, am reluat naveta zilnică la Giurgiu-mon amour și oamenii din microbuze, de pe străzile și de lângă Turnul Ceasornicului, “Farfuria” din Cetatea de la Dunăre, ca și cei din Capitală sunt abătuți, în taxiuri, tramvaie și în metrou, înțeleg că micul ecran le-a prezentat începutul de an cam în catran, căci, deși guvernanții o țin cu o ușoară creștere economică (?!?), se anunță noi disponibilizări, alte scumpiri, ploaie de biruri, un buget și mai mic… Aud că vine un an jalnic pentru cultură, cu vreo 40% mai mic bugetul în 2012, cui îi mai trebuie lumină pentru cuget și suflet, acolo sus, la Palatul Înfângerii, întreb revoltat, și nu doar pentru că m-am bucurat, pe 28 decembrie, de un Premiu pentru cultură la Gala “Zece pentru Giurgiu 2011″, ci pentru că unii vor să ne îngroape de vii!… La “telefonul fără fir” al străzii, am mai auzit că un laureat al Premiului Nobel în economie vede în austeritate o mare piedică pentru ieșirea din criza în care se scufundă planeta, ai noștri diriguitori-terminatori, însă, n-au nicio treabă, se vede, cu Nobel, cu cine și ce au, oare?!… Leul a luat-o iarăși la vale, forintul a ajuns în prăpastie în 24 de ore, căci Orban-ul ungurilor, care vrea să sfideze Westul, Estul, budapest-anul care ne dădea cu tifla, mai anul trecut, în Transilvania, n-ar prea avea treabă cu ce se întâmplă, astăzi, în lume. Lume, lume…

***

…Prin fotbalul nostru sub Burkina Faso, zice-se că-i același scenariu, milioane aruncate pe gloabe și epave, Becali și Badea se bat în transferuri de duzină, Pițurcă face eforturi să bată un liliputan numit Turkmenistan, în șușa din Antalya, presa aud că-l bate la cap cu un copil din flori, florile dalbe s-au cam ofilit pe la noi… Zic, optimist, că toate acestea sunt zvonuri, denaturări, cârcoteli, răutăți, n-am urmărit telenimicitorul de speranțe, așa încât nu pot da în scris că la noi 2012 a demarat cu un pas înapoi față de 2011…

…Ce bine îmi este fără tele (vizor, gondolă, comandă, conferință, scaun), cât mă mai lași să nu mă poluez iarăși, Doamne?

…Rușine este un eufemism. Nu știu dacă Mircea Sandu și Dumitru Dragomir se pricep la eufemisme, cum se pricep la…. Cert este că s-au acoperit din nou de rușine și ocări, sâmbătă, pe înserat, când, de cum a început partida de la Ploiești, Astra-CFR Cluj, 0-1, sute de mii de prieteni sinceri ai fotbalului autohton au înțeles o dată în plus că ne aflăm în România unde totul este posibil. Tot ce e mai rău, mai ilogic, mai imoral…

…Nu mă refer la arbitraje, catastrofale și în ultima etapă de toamnă-prima din retur (ca la noi la nimenea!). Că trupa lui Paszkany este ajutată sistematic nu mai miră pe nimeni. Diogo trebuia eliminat la început de meci pentru intrarea de samurai, dar iertarea lui e floare la ureche față de ce temeneli au făcut fluierașii față de barosanii echipei din Gruia, golul nevalidat de la Sibiu fiind de antologia umorului și hoției la drumul mare… Parcă Dinamo n-a câștigat și ea, aseară, cu 1-0, la Tg. Mureș, printr-un penalty inventat de Alexandru Tudor, și a rămas lider cenușiu până la primăvara din februarie… Parcă Steaua n-a obținut și ea trei puncte în fața Brașovului, la București, pe Național Arena, unde tușierul Nica (miop sau samsar de faze?) a inventat un penalty mai comic decât filmele cu Stan și Bran, în urma căruia băiatul cu fanion otrăvit din Ploiești n-ar mai trebui lăsat Nikagda pe un teren de fotbal… Și câte gafe vestite ale arbitrilor noștrii, sub oblăduirea conducătorilor lor minunați, n-ar putea fi invocate, acum, când se pune de-o pauză, spre cumpăna anilor, în deșertul banilor…

…Alta-i, însă, Rușinea-Rușinilor. Aseară, la Ploiești, în prima ligă de fotbal a României (păstorită de Liga Profesionistă de Fotbal a lui Mitică Dragomir), echipa CFR Cluj, afiliată la Federația Română de Fotbal (fief-ul lui Mircea Sandu), a început meciul cu Astra cu următoarea formație: Beto-Lionn, Piccolo, Diogo, Camora-Peralta, Kivuvu, Renan- Sougou, Kapetanos, Bastos. Antrenor: Jorge Costa.

Vă rog să mai citiți o dată, și încă o dată această formație! Știu, se vede din prima, dar n-am crezut și încă nu pot crede: NICIUN jucător român?!?!?!?!

…Unde ne aflăm, domnilor?! Care să mai fie viitorul fotbalului românesc, dacă UN jucător român nu figurează în “11″-le de start al unei echipe din campionatul românesc?! Normal că pe domnul Arpad Paszkany, boss-ul isteț de la CFR Cluj, nu-l interesează fotbalul românesc și abisul în care se află, el n-are treabă cu, oare, cine joacă. Pentru el fotbalul e o afacere, vrea bani și iarăși bani. Dar pe Mircea Sandu o asemenea ANOMALIE fără egal în lume ar trebui să-l fi preocupat de mult. Ca și pe Corleone. Există o limită în toate, peste tot în lume tronează ca lege un echilibru între jucătorii străini și cei autohtoni dintr-o echipă. La noi este Estul Sălbatic, fără legi, doar o goană nebună după bani. Care a dus la distrugerea imaginii fotbalului românesc (vezi căderea Naționalei în grupul valoric Burkina Faso!) și, logic, la pierderea de bani în contul FRF! Am ajuns să ne delirăm de o victorie normală a Stelei (cândva de aur european!) în fața anonimilor de la AEK Larnaca, gata-gată să o decretăm sărbătoare națională!

…Peștele de la cap se impute și fotbalul românesc de la conducătorii lui. Prin dezvoltarea sistematică a Anomaliei de a ne trezi fără un jucător român într-o echipă din campionatul României, Nașul și Corleone sunt mai vinovați decât tot ce caută DNA (sau doar le arată pisica?!) în dosarele lor. Vorbeam, aseară, despre Anomalia din Liga mercenarilor, cu marele scriitor român Dumitru Radu Popescu, bun cunoscător și al fotbalului. Concluzia dialogului nostru mâhnit nu poate fi decât una: DEMISIA! Nu cum strigă tribuna înșelată, ci așa cum o cere logica, etica, bunul simț. Mai există, însă, ele în România de astăzi?!