Arhivă

Arhivă Autorului

Un capitol din căutatul volum “Jurnalul unui trăsnit”, apărut la Editura LIBRIS. ȘI EU AM FOST LA SEVILLA!

mai 7, 2019 Fără comentarii

…Luni, 5 mai 1986. Mă frec la ochi și nu-mi vine să cred. Sunt în avionul special al Stelei pentru Finala de la Sevilla, din 7 mai. Este cea mai tare deplasare din cariera mea de cronicar și comentator sportiv. Cred că m-a ales Maestrul meu, Nea Vanea Chirilă. E drept, nici nu s-au înghesuit colegii de la „Sportul”, Steaua fiind privită ca o victimă sigură în fața Barcelonei. Unii se gândeau chiar la un dezastru, și cum să-l relatezi în ziar, ca să nu superi Mausoleul din Ghencea?!
…Am plecat la 10, dimineața, cu un charter, un IL sovietic. Cu escală la Timișoara, unde s-au servit întregii delegații pișcoturi și șampanie, închinându-se pocale fine pentru triumful României în Finala Cupei Campionilor Europeni…

…În avion, după decolarea de pe Bega, șuete, plimbări pe culoarul avionului, mai ales jucătorii, să se dezmorțească. La un moment dat, Ion Alecsandrescu, ctitorul acestei echipe, îmi șoptește: „Dom’ MMI, am o surpriză! Va juca și Puiu!… Te rog să nu scrii, însă!”… Veste șoc. Merg la Ioan Chirilă și îi spun la ureche „bomba”, Puiu Iordănescu figura doar ca antrenorul secund al lui Emeric Ienei. Nea Vanea îl cheamă pe Imi Ienei, vecinul meu de la „Polivalentă”. Nu știm cum să-l luăm. Vine și Valentin Ceaușescu… Nea Vanea atacă: „Imi, e adevărat că va juca și Puiu?!”… Distinsul antrenor confirmă din cap. „Dar e bine să nu scrieți!”… Valentin Ceaușescu întărește: „Asta va fi surpriza noastră! Dacă apare în „Sportul”, află spaniolii și nu mai e surpriză!”… Nu mă miră atitudinea civilizată a fiului cel mare al Dictatorului. În serile rare de la TVR, unde Cristian Țopescu ne invita să vedem meciuri internaționale pe „circuit închis”, alături de Nea Vanea, Nea Mache, alias Eftimie Ionescu, Ion Bocioacă, Ion Ghițulescu, Radu Urziceanu, Ion Caramitru, Moculescu, Arșinel și alții era nelipsit Valentin Ceaușescu. Eu scrisesem, cu o săptămână în urmă, într-o cronică, că la un gol al Stelei a fost ofsaid, iar când l-am văzut pe Valentin în studioul strâmt de la Televiziune mă așteptam să mă facă efectiv cu ouă și oțet. El m-a lăsat, însă, mască: „Nu cred că a fost ofsaid, cum ați scris, dar e părerea dvs.!”… Alți neica-nimeni cu funcții de conducere mi-ar fi luat pixul pe câteva luni, recent prim-secretarul de la Timiș ceruse (și obținuse!) ca excelentul crainic radio Nicolae Secoșan să nu mai transmită câteva luni la radio, pentru că, deși era timișorean get-beget (nu ca prim-secretarul navetist!), a afirmat obiectiv că Poli a câștigat cu un gol neregulamentar!…
…Nici Nea Vanea, nici eu n-am scris că va juca Puiu Iordănescu! Nu ne-au obligat, ne-au convins civilizat…

…Aterizați în capitala Andaluziei, am mers cu echipa, noi singurii ziariști români prezenți la un asemenea meci, la Hotel Macarena. Un loc într-o cameră dublă era 55 de dolari pe noapte. Noi nu aveam, însă, decât 20 de dolari pentru toate cele trei zile! Și banii ăști după mari intervenții… Pentru mine, era o premieră, întâia oară când aveam diurnă… Conducătorii Stelei ne-au liniștit că două nopți vom putea dormi în camera maseorului, dar, miercuri dimineață, în ziua meciului, vor veni soțiile fotbaliștilor și va trebui să ne căutăm un adăpost…
…Și eu și Nea Vanea luasem, fiecare, câte șase cutii de Gerovital. Auzisem că se caută… Ne era, însă, rușine să intrăm în farmacii și să căutăm clienți. Norocul nostru a fost un mare microbist stelist venit, pe banii lui, de la New York, Costică Mijaica, fotoreporter pasionat, care obținuse o acreditare de la „Universul” lui Aristide Buhoiu din Big Apple. Băiat descurcăreț, Costică Mijaica, purtând tricoul Stelei, ne-a vândut Gerovitalul, ba ne-a invitat și la o bere. Cu el aveam să plec, a doua zi, spre Gibraltar, după ce ieșisem pe scara de serviciu, din spatele hotelului, să nu mă vadă securistul delegației… La granița dintre Spania și Gibraltar, însă, nu ne-au dat voie să trecem. Costică n-avea decât Green Card, eu, pașaport românesc!… Ne-am întors, prin Malaga. Costică a cumpărat un vin bun, să-l bem la Sevilla… Am ajuns pe la 9 seara, la doi pași de hotel. A scos butelca de Malaga, a desfăcut-o, am tras câte un gât fiecare, și a pus-o pe botul mașinii închiriate de el. A scos și două sandvișuri, eram fericiți, ba chiar optimiști pentru meciul de a doua zi, când s-a auzit un tunet de voci. Era galeria Barcelonei în delir, la vreo sută de metri de noi!… Aproape că i-am urlat lui Costică: „Scoate tricoul!”. El a deschis o ușă a mașinii, s-a făcut mic după ea și a scos tricoul. „Să moară mama, ne omorau ăștia, dacă mă vedeam îmbrăcat în tricoul adversarului!”… În nici zece secunde, entuziasmul și furia fanilor Barcelonei păreau să pârjolească totul… „Ei, lasă, că v-o tragem, mâine, să ne țineți minte!” l-am auzit prinzând curaj pe noul meu prieten, care era palid la față, ca și mine, cred…

…Costică Mijaica avea să ne ducă, pe Nea Vanea Chirilă și pe mine, în preziua partidei, la cantonamentul Barcelonei, la vreo 20 de kilometri în afara orașului, într-un castel. Am ajuns spre finalul conferinței de presă, dar n-am pierdut prea mult timp. Discuțiile aveau același numitor comun, scorul la care va câștiga Barca, Schuster și antrenorul Venables erau mesagerii optimismului absolut… „Asta s-ar putea să vă coste, dragilor!” a zis Nea Vanea, dar cred că se gândea numai la vreo minune… La „Macarena”, am transmis ultima avancronică, în doi, și i-am spus lui Imi Ienei ce siguri pe ei sunt spaniolii… „Vom vedea!”, atât a replicat Imi, îngândurat, parcă, și mai mult…

…În dimineața meciului, Emeric Ienei și-a scos oastea la o plimbare printr-un parc mare și liniștit, „Maria Luisa”, în splendida Piazza Spania. La puțin timp după întoarcerea lotului stelist de la relaxare, s-a și aflat caterinca pe care i-a făcut-o Lăcătuș băiatului în sandale, securistul lotului. Cică Marius ar fi vorbit tare, după ce a făcut cu ochiul: „Nea Imi, să n-avem vorbe, după meci, îi batem p-ăștia, dar eu nu mă mai întorc la București! Rămân să joc aici!”… Imi, știind poanta, i-ar fi zis lui Lăcătuș doar atât: „Marius, mai întâi joci diseară, îi batem și apoi faci ce vrei!”… Băiatul în sandale gata-gata să facă infarct… Imediat au hohotit cu toții…

…În ziua meciului, la prânz, au venit trei avioane speciale cu turiști aleși pe sprânceană și relații, printre care și o mini-armată de gazetari români: Coca Cozma Teohari (care avea să transmită meciul la TV, Cristian Țopescu fiind, din nou, suspendat pentru că a mai spus și alte adevăruri ce au supărat!), Dan Voicilă (care a comentat pentru Radio România, din tribună, alături de mine!), Eftimie Ionescu, Gheorghe Nicolaescu, Horia Alexandrescu, Octavian Vintilă, Ion Bocioacă, ca și actorul Alexandru Arșinel, mare microb de fotbal!… O mână de ziariști am făcut o poză de grup,în hol la „Macarena”, astăzi, amintire de Arhivă sentimentală…
…Cu vreo două ore înainte de meci, am plecat cu jucătorii spre stadion. În autocar, liniște de Catedrală, parcă se auzeau și inimile bătând, toți priveau afară, undeva, fără vreun punct de sprijin. Eu și Nea Vanea Chirilă, pe ultimul rând, simțeam presiunea ce apăsa aerul, parcă nu mai aveam nici noi respirație… Șoferul pornise motorul, ușa mașinii era deschisă, nu știam pe cine mai așteptăm… A apărut Valentin Ceaușescu. În dreptul ușii deschise a urat echipei mult succes și calm: „Le dăm 2-0, nu vă fie teamă!”… „Ăsta-i nebun!” mi-a șoptit Nea Vanea… Gândeam la fel… Așa am plecat spre stadion, printr-un oraș îmbrăcat în hainele Barcelonei… Când am ajuns la Stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan”, plin ochi, timpul a devenit o flacără în noi. 50.000 de spanioli în delir, câteva sute de români…
…Meciul l-am trăit din tribună, lângă Dan Voicilă, la vreo opt-zece metri mai jos de loja Regelui Juan Carlos al Spaniei… Cred că a fost cel mai lung meci din viața mea. Nu pentru că a avut prelungiri și penalty-uri de departajare… În fiecare minut, muream și înviam… La penalty-uri, nu cred că am mai gândit. Uitasem că în spate se află ditamai Regele Spaniei! Urlam de fericire, și când ratau catalanii și când apăra Duckadam!… După primul penalty transformat, al lui Lăcătuș, l-am îmbrățișat ca un nebun pe Dan Voicilă, care era în transmisie directă. Și el devenise un tenor de neoprit… La fel și cu penalty-ul lui Gabi Balint care a deschis clar drumul spre a 8-a minune a Lumii!… Când Duckadam a apărat ultima lovitură de la 11 metri, trasă de Marcos, și a fugit dezlănțuit spre centrul terenului, iar Ilie Bărbulescu spre masa pe care se afla Cupa Campionilor Europeni, am avut senzația că plutesc… În spate, Regele Juan Carlos bâiguia, fără să înțeleagă: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…Nici eu, nici Nea Vanea n-am văzut așa ceva: de la București ni s-a transmis că nu transmitem nicio cronică, la telefon, e prea târziu!?! „La o asemenea Minune e prea târziu?!”, a urlat Ioan Chirilă în receptorul din cabina de lângă recepție… Adevărul este că exista, de cum s-a terminat meciul, o cronichetă, peste câteva zeci de minute, doar, la București începea 8 mai, ziua partidului…

…La banchetul de la „Macarena”, cu Trofeul pus la intrare, fiecare cânta, parcă, „Oda Bucuriei”… Am stat la masă cu Duckadam, cu regretatul Lucică Bălan, cu Weissenbacher și Pistol, însoțiți de soții sau prietene. Eu aveam de făcut interviul cu „Eroul de la Sevilla” pentru Revista „Fotbal”… La intrarea în restaurant, doi polițiști încercau să oprească intrușii să ajungă la Fiesta Stelei… Oricum, mesajele pentru Duckadam circulau cu viteză amețitoare. Mulți îi propuneau să rămână în Spania, să joace la una dintre marile echipe. Neamțul a refuzat categoric! „Pentru mine, Steaua este cea mai mare echipă!”… Steaua era Regina Europei, într-o Noapte a Generalilor fără egal… Eram cu un carnețel în față, mai mult îl ascultam pe Duckadam, i-am spus că voi face un interviu cu el, și voi nota multe idei interesante, am întrebat atent printre clinchete de pahare și felicitări, era Interviul vieții mele, trebuia notat totul…

…Pe la ora 3, a început să se spargă cheful, în care mai mult s-a vorbit decât s-a băut. Eu și cu Nea Vanea nu aveam unde dormi, așa că am rămas până a plecat și ultimul stelist. Era în jur de ora 4, când ne-am întins pe fotoliile de piele din fața recepției… Eu am început să scriu interviul pentru revista „Fotbal”, la 8, ora Sevilliei, urma să mă sune Bucureștiul, să-l transmit… Nea Vanea transmitea totul direct, era fantastic, lua notițele și începea să vorbească la tefelon sau în fața dactilografei… După vreo oră și jumătate, mi-am înghesuit și eu trupul într-un fotoliu, n-am închis ochii decât vreo jumătate de ceas… Era 6 și 45 de minute, când am auzit o voce românească, vorbind la telefonul de la Recepție: „Tovarășul Ienei, veniți repede, doi jucători au cerut azil politic!”… Eu și Nea Vanea, buimăciți de nesomn, am rămas interziși… În nici două minute, a coborât Imi, în pijama, foarte furios: „N-a rămas nimeni, cum vă permiteți să mă sculați pentru prostii?!… N-a rămas niciunul, toți băieții dorm!… Vă rog să nu mai deranjați pe nimeni!”… Și a plecat, bodogănind, cu liftul, spre camera lui…
…Povestea securiștilor români nedocumentați plecase de la un titlu mare, apărut pe prima pagină din “Gazetei de Andalusia”. În stânga, declarația Regelui Spaniei, peste poza lui Duckadam „N-am văzut în viața mea așa ceva!”, iar în dreapta „39 de români au cerut azil politic”!… Erau câțiva turiști din cele trei avioane…

…La 7:10, nu mai știu cine ne-a chemat pe Ioan Chrilă și pe mine și ne-a oferit un pat single într-o garsonieră din hotel, pe etaj cu echipa. Firesc, l-am lăsat pe Nea Vanea să-și odihnească trupul, eu m-am trântit pe jos, pe mochetă. N-am moțăit nici treisferturi de oră că a sunat Bucureștiul. Rugasem la Recepție să ne mute convorbirea sus, când va veni ea… Chior de nesomn, abia îmi mai înțelegeam scrisul chinuit, dar radiam de fericire, sub un extaz nemaiîntâinit. Eu transmiteam interviul, la București nea Johny, stenograful, nota în fugă, nu aveam la redacție reportofoane, Nea Vanea moțăia la un metru și îmi mai arunca câte un cuvânt să întărească vreo idee din interviu. Am terminat, în cam 25 de minute… „Bravo, Mirceo, ești în formă!… Hai, dă-mi telefonul!”… A luat receptorul, a rămas întins în pat, iar primele vorbe au avut bătaie lungă, de-am făcut ochii mari: „Acum, ne lasă tovarășii să spuneam ce am văzut noi, aici, aseară?!”… Privindu-și trei-patru hârtiuțe, a început să transmită un fantastic comentariu-lecție de gazetărie…
…După magica noapte albă, pe la 10:30, am plecat cu Emeric Ienei, Majearu, Balint și alți câțiva prin oraș. Duckadam nu era cu noi… Ei voiau să cumpere câte ceva pentru familii, eu, lefter-Ionescu, să nu stau singur în holul hotelului. Lumea îi felicita pe Învingători, pe stradă, în magazine. „Ați fost magnifici!”, a zis o casieriță… „Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”, a reînceput frumosa tachinare dintre mine și antrenorul Reginei Europei, iscată noaptea în restaurantul de la „Macarena”… Parcă nu credem, nici astăzi, acest Adevăr ce pare poveste. Este doar o Legendă…
…Steaua, Regina Europei, a trebuit să-și amâne plecarea de la Sevilla cu câteva ore. Se aștepta să fie recuperat măcar unul dintre cei 39 de evadați…
…La București, se serba Ziua Partidului, dar lumea n-a mai ținut cont de asta, și mii de oameni au venit la Otopeni. Pentru o Noapte nemaiîntâlnită în fotbalul nostru. „Noaptea Generalilor”… „Noaptea Miracolelor”…

…12 mai 1986. La ora 9, sunt în redacție la „Sportul”. Trebuie să finisăm numărul de joi al revistei „Fotbal”. Pe la 10, ne cheamă redactorul șef, pe Nea Vanea și pe mine. La ora 13, la Palat, Ceaușescu a invitat Steaua, să ciocnească o cupă cu șampanie cu Regina Europei. Steaua ne-a invitat și pe noi, singurii doi ziariști români care am însoțit-o de la plecare la întoarcere. Sigur că ne onorează enorm. Numai că redactorul șef Cornel Popescu, colonel de securitate, spune că Ioan Chirilă nu poate merge!? „Ai cioc, Nea Vania, vrei să facă tovarășu’ o criză?!”… „Chiar așa, tov colonel”?!… Eu aveam doar mustață, a(m) mers…

…La Palat, așteptăm cam treisferturi de oră până vine secretarul general al partidului. Jucătorii se cam irită. Ilie Bărbulescu și Ștefan Iovan, netreziți din euforia Minunii, o țin, gălăgios, numai în „poante”… „Civilii” cu sarcini țin legătura între ei, prin aparate speciale. „Vezi ce are în sacoșă baba care traversează în față la Ateneu!”… „Supravegheați atent mașina care a venit în fața hotelului!”… Și numai din astea, „strategii” pentru apărarea Șefului…
…A venit Nicolae Ceaușescu! Toți au luat poziție de drepți. Generali și civili. Fotbaliștii. Felicitări în limbă de lemn… Ilie Bărbulescu și Fane Iovan, tot gălăgioși. „Mulțumim, Șefu’!” zice Fane Iovan, căpitanul de la Sevilla… Dictatorul pare obosit, are pete pe față, n-a mai trecut, se vede, pe la machiaj… Parcă-i un om obișnuit, ieșit dintr-o fabrică. Vine cu o cupă cu șampanie, din care nu va bea un strop, să ciocnească, rapid, cu toți…to’arășii fotbaliști. Îl critică puțin pe Emeric Ienei, „De ce ați mai jucat și prelungirile?!”, apoi vine în dreptul lui Lăcătuș, aproape că îl ceartă: „Și tu, trebuia să dai mingea a…cooolo sus, de era să-mi sară iinima că ratezi?”… Ilie Bărbulescu, poreclit și „Balamuc”, scapă inconștient: „Ia uite, bă, ne ceartă!?”… Un fior a împietrit o clipă toți muritorii din jurul „tovarășului iubit”…
…Acesta a fost Acordul final al Minunii de la Sevilla. Irepetabilă, de 30 de ani, de când tot „Apără Duckadam”!

Categories: Necategorizat Tags:

LATINA, LUNGUL, INFERNALUL DRUM AL TATĂLUI CĂTRE LIBERTATEA FIULUI

aprilie 29, 2019 Fără comentarii

…O fotografie din vara lui ‘92. Cu Feciorul meu cel mare Ducu, în fața unui Zid istoric: Lagărul de refugiați politici din Latina, Italia. Am petrecut în barăcile și Iadul de la 80 de kilometri sud de Roma numai două săptămâni! Cât o Viață!… Bine că am scăpat cu viață, ba am avut norocul să nu fiu mutilat de două “cârtițe” ale Securității comuniste. Fotbalul m-a salvat! Dacă nu aș fi fost un cunoscut comentator de fotbal, fanii mei din Lagărul Cerșetorilor de Libertate nu m-ar fi apărat ca pe un frate! Mulțumesc, și astăzi, Prieteni cu suflet nobil, Colegi rari de Suferință și Speranță, aruncați de Destin pe toate fusele orare ale Lumii!

…Pe aici, prin Grajdurile din Latina, trecuseră mai înainte Regizorul Tarkovski și Filosoful de geniu Ioan Petru Culianu. Nu știu cât au stat ei, aici, unde, astăzi, ca o ironie a sorții, se află o Universitate!… Mai știu că, după două săptămâni, am avut norocul să ajung la Roma, în Pensiunea Claudia, a profughilor, altfel spus a Cerșetorilor de Libertate din tot Estul Europei, unde la Recepție lucra un peruan pe nume Pedro, care făcuse o facultate la Timișoara și era o Cârtiță a Securității române! La Roma și nu într-un hotel de lux de pe malul mării, în Latina, cum aranjase, cum mi s-a comunicat, un… Cumnat de-al meu din Cetatea Eternă, care Nu a existat vreodată!?!… “Domnu’ Mircea, nu vă duceți in hotelul de pe malul mării! E ușor, acolo, să vă amețească, să vă lege un bolovan de picioare și să vă facă dispărut pe vecie în adâncul mării!”, îl aud și acum pe Cornel Lucescu, băiatul roșcovan din Suceava, întâiul român pe care îl întâlnisem, speriat, în fața Lagărului, în acel 11 Iulie 1986, încercând să cer azil politic!
…Mi-e greu să mai scriu, aud, parcă, în întunericul nopții, în curtea Lagărului, ţipete de femei împinse spre viol, noaptea e tăiată de un zgomot sinistru de sticle sparte gata să caute beregata vreunui profug care nu dă banii, inelul, ceasul sau îşi apără iubita, soţia, în faţa unor bestii care fac legea nescrisă, aici, nu, Doamne, nu mai pot înainta prin picături de memorie, Amintirile dor, uneori, taie pe suflet, mă îneacă lacrimile… Mulţumesc, Bunule Dumnezeu că ai avut grijă de mine!

…După calvarul de cinci luni și două Săptămâni, în 19 Decembrie 1986, mai slab cu 10 kilograme, dar fortificat moral ca niciodată, zburam spre New York, cu Viza pentru Libertate a Feciorului meu Ducu! Misiune de tată Îndeplinită!

… Am ținut să îl duc pe Ducu în Latina să-i arăt unde a devenit el Liber!… Pe zidul de la intrarea in fostul Infern, o Placă amintea prin litere dăltuite-n marmoră că, aici, și-au cerșit unii curajoși Libertatea! Placa era Ideea minunată a emigranților maghiari trecuți prin Lagărul, Iadul de profughi din Latina!… Atunci, în ‘92, când m-am întors la New York cu flăcăul meu care împlinise 16 ani, am încercat să adun, prin ziarul ce îl editam, “Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, UNA MIE DE SEMNĂTURI de la Conaționalii mei ca să punem și noi Românii o placă comemorativă pe Zidul din Latina! Iluzie eșuată…

…Ridicându-mă in Lacrimă peste Amintirile din Iadul de la Latina, astăzi, mă pregătesc Fericit să aniversez, fie și separat de Ocean, ZIUA LUI DUCU! Care este în 28 Aprilie! De Înviere!
… LA MULȚI ANI, încă de astăzi, survolând Destinul, MINUNATUL MEU FECIOR DUCU!

Categories: Necategorizat Tags:

Jurnal de telespectator (1) “UVERTURA” SAU “COMEDIA ERORILOR”!

februarie 3, 2019 Fără comentarii

u

…N-am avut ce face și am pierdut, astăzi, 2 februarie, la prânz, cam două ceasuri în fața televizorului! Să văd reluarea Campionatului nostru de trei parale la fotbal, mai exact startul în returul Diviziei A, una cam desculță, chiar de-i zice în scris Liga I. FCSBecali nu părea să aibă emoții în meciul din briza Dunării, la Călărași. În ajun, câte-n lună și în stele, prin ziare și pe la unele microfoane TV, nu cu Mălăele, ci cu Teja, cel mai mare, cel mai tare antrenor din parcare… Echipa gazdă, Dunărea Călărași, cu numai 17 puncte, părea fără scăpare pe locul 12, cel de baraj. Numai că acest meci, “uvertura” returului, a fost o veritabilă Comedie a Erorilor! A figuranților lui Becali, fie și cu noile achiziții (Stoian, Fl.Matei), cu primele găselnițe ale noului antrenor (Rusescu-titular, ca și Morais) și trâmbițata teorie în care se descurcă bine. Ne omoară, însă, practica!…

…FCSB-iștii n-au reușit decât un egal (1-1), scor scris la pauză pe tabelă (goluri: Man-min.16, Mediop-30, care s-a simțit minunat pe „Bulevardul Nimănui”, cel al fundașilor centrali bucureșteni!), iar cu un arbitru mai puțin narcisist și mult mai atent, gazdele trebuiau să beneficieze de un penalty clar, pe final de meci (min.89!), la genunchiul plasat în rinichiul sau coloana lui Dobrosavlevici de către portarul bucureștenilor, Bălgrădean (vinovat la golul egalării, împreună cu sărmanul Planici!). Mai grav, arbitrul Hațegan a uitat că e medic de profesie, și la accidentarea gravă a călărășeanului (care avea să plece cu salvarea din stadion!), n-a oprit meciul din rațiuni numai de el știute (oricum, inumane!), dar l-a trimis imediat în tribună pe antrenorul Dan Alexa, îngrozit de accident și de nepăsarea arădeanului!…
…Faza respectivă avea să continuie “Comedia erorilor” (întâia comedie jucată din opera lui Shakespeare!), de data aceasta la microfonul celor doi comentatori care tot încercau să reinventeze Regulamentul clar al jocului de fotbal, repetând sus și tare că meciul nu trebuia oprit la accidentarea numărului 17 al „Dunării”, pentru că nu a fost lovit la…cap (!?!). Poate trebuia lovit doar în…sternocleidomastoidian, ca să nu mai existe vorbe, „Parole, parole”…Adică, nu conta genunchiul acela plasat de Bălgrădean în rinichiul sau coloana lui Dobrosavlevici, de îl putea lăsa paralizat, fără să fie lovit la…cap (Sic!)… Băieții de la microfon au văzut abia la reluare că portarul oaspeților a lovit cu genunchiul, dar ne-au liniștit că nu se știe dacă se putea acorda penalty, că era foarte greu! Categoric, la popice sau la billiard se vede mai ușor…

…Egalul acesta neașteptat se datorează, în primul rând, nu atât gafei lui Bălgrădan la golul egalizator al dunărenilor (felicitări pentru fair-play-ul asumării greșelii!), cât jocului jenant de haotic, moale, după primele 30 de minute (când Man a deschis scorul cu un șut de colecție, după care a cam dispărut și el în repriza secundă), al echipei ce schimbase antrenorul între sezoane, Teja cu Dică, patru litere fiecare! 
…Am zâmbit amar, la comentariile din studioul Digi, în timpul pauzei! Dacă Balint nu se declara, logic, prea mulțumit, Ilie Dumitrescu era încântat de FCSB care, ne-a lămurit, “Arată altfel!”… Adică, mai bine, față de cum a încheiat turul sub bagheta hulitului Dică!?! Aiurea, prețuite Iliuță!… Joc mediocru, fără idei, fără determinare… Pe final, a arătat chiar mai rău, cu toată ratarea lui Gnohere, în ultimele secunde din cele 5 minute de prelungiri!… Dar, nu-i așa, a fost doar “uvertura”, să nu ne grăbim!… Poate fi chiar mai rău… Numai să medităm cât de corecți au fost unii în teren și alții dincolo de el… 
…Dincolo de Comedii și Tragicomedii, pentru patronul FCSB-ului, “Morala” este foarte clară: astăzi i-a pus piedică antrenorul pe care nu l-a vrut în iarnă, preferându-l, la insistențele din anturajul său, pe Mihăiță Teja! Semn cert (a câta oară?!) că Dumnezeu nu doarme!
P.S.Sâmbăta viitoare, nu mă mai ține niciun meci de trei parale două ore în fața…tembelizorului!

71
Categories: Necategorizat Tags:

Jurnalul unui om norocos (1). Plec la Vârșeț! Să mă întâlnesc cu „Adolescentul din dubă”, fratele… „Pușlamalei de la etajul 13”!

decembrie 2, 2018 Comments off

…Frumos sfârșit de 2018 pentru mine!… Miercuri, 28 Noiembrie, în prag de Centrenar, a apărut pe lume, Cavalerul Leonardo, primul nepoțel, după cele două minunate domnișoare, Celine și Genevieve, nepoțelele din Los Angeles!
…Marți (mereu trei ceasuri bune pentru mine!) 4 Decembrie, la Vârșeț, de cum intri în Serbia, venind de la Timișoara sau Reșița, va fi o premieră mondială, cum scrie pe afiș. A piesei mele „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”, în regia de excepție a lui Iulian Ursulescu și scenografia modernă semnată Sofija Lucici, într-o distribuție ce-i cuprinde pe Monica Baldovină Bugle, Ionel Cugia, Marina Valeria Jurca și Maricel Popa. Pe primii doi i-am aplaudat cu sufletul plin, acum 3 ani, mai exact în 13 iunie 2015, pe scena Naționalului din Vârșeț, cu ocazia premierei piesei „Animalul, acest om ciudat” (în regia tulburătoare a lui Iulian Ursulescu), și la Pitești, unde, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrelor de Studio, acea extraordinară reprezentație – în care și actorii și spectatorii plângeau- a primit, la 21 noiembrie 2015, Premiul Cel mai bun Spectacol din Balcani!
…Ca, nici bine venit de la Vârșeț, să plec la Tg.Mureș, unde, sâmbătă 8 Decembrie, voi asista la Premiera în România a coproducției, realizată în numele Centenarului, de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și Teatrul Național Tg.Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”, cu piesa mea „Bal mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”, pe afișul spectacolului, regizat de valorosul Kincses Elemer și în scenografia de ținută semnată Maria Miu, fiind „Miss Liberty, ultimul madrigal la New York”! În Basarabia, premiera s-a dat pe scena Naționalului „Mihai Eminescu” de peste Prut, în 22 noiembrie!…
…Revin la premiera de marți, de la Vârșeț. Cred că nu o pot prezenta mai bine decât citând prezentarea făcută piesei, ce a stat la baza spectacolului, de remarcabilul om de teatru Zeno Fodor în Prefața din volumul „Bărbatul cu trei picioare”, în care a apărut textul dramatic:

”ADOLESCENTUL DIN DUBA CU SENTIMENTE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ este, într-un fel, urmarea firească a piesei „Pușlamaua de la etajul 13”, una dintre cele mai de succes lucrări teatrale ale lui Mircea M.Ionescu. Scrisă cu multă căldură, într-un cu totul alt registru decât celelalte piese ale volumului. Emoționează profund drama prin care trece un tânăr plin de calități, pentru a-și dovedi dreptatea în lupta cu niște ticăloși care obțin tot ce vor prin bani, poziție socială și relații, precum și victoria lui finală cu sprijinul acelei, cândva, „Pușlama de la etajul 13”, care s-a salvat prin tenis, ajungând performeră în SUA, dar s-a întors acasă, unde a devenit o excelentă ziaristă!… Final ce reprezintă și încrederea lui MMI în Luptă și existența (încă!) a unor oameni cinstiți, iar viitorul va fi al acestora, cu toate piedicile care li se pun în cale. Îmi place acest optimism!”

…Piesa aceasta am scris-o în Decembrie 2016, iar în martie 2017 am terminat a…opta șlefuire! Ea a fost agreată, în aprilie 2017, de un teatru din București, unde ajunsesem, împreună cu un regizor basarabean, chiar în fața semnării unui precontract. Dar, s-a schimbat conducerea teatrului respectiv, alte prietenii, invidii, antipatii, și peste “Adolescent” s-a așternut tăcere… La Chișinău, Sandu Grecu, regizorul “Pușlamalei de la etajul 13”, avea un proiect absolut inedit. Să monteze „Adolescentul”, dar acest spectacol să se joace într-un “coupe” de două zile, împreună cu “Pușlamaua”! Valurile vieții au înecat și această frumoasă Idee…

…Remarcabilul regizor Iulian Ursulescu, student de valoare al Legendarei Cătălina Buzoianu, a citit textul, în iunie, anul trecut, iar în august m-a sunat și mi-a spus că-l montează la Vârșeț, în decembrie! A dat piesa la tradus în limba sârbă, pentru subtitrare, unei prețuite scriitoare, totodată frenetic mesager al limbii române în Serbia, Niculina Ursulescu, și-a luat concediu, unde lucrează, la Novi Sad, iar…marți 4 decembrie 2018 sunt invitat la Premieră! Mai rar am întâlnit oameni atât de serioși și de sufletiști ca profesionistul Iulian Ursulescu!…Dacă “Adolescentul” nu este, în fond, decât un frate al “Pușlamalei de la etajul 13”, atunci, negreșit, trebuie reținut că Iulian Ursulescu, regizorul de preț, cunoaște foarte bine ambele Personaje: și Pușlamaua, și Adolescentul!…În 29 mai 2014, la Radio Novi Sad, în Serbia, se transmitea, în premieră, spectacolul de teatru-radiofonic “Pușlamaua de la etajul 13” în regia lui…Iulian Ursulescu! Una dintre cele 13 montări în 5 țări ale “Pușlamalei”!… Sper ca “Adolescentul” să fie și el norocos și să-i calce pe urme!

…Într-o briză de emoții tonice, mă pregătesc să plec, mâine dimineață, pe drumul bătut de cinci-șase ori, când o luam spre Belgrad ca să ajung în Italia, la o clinică de lângă Florența, iar ultima dată, în iulie 1986, în Lagărul din Latina!…
…MULȚUMESC, VÂRȘEȚ!
…MULȚUMESC, IULIAN URSULESCU!
…MULȚUMESC,TEATRUL NAȚIONAL “STERIJA” ȘI MINUNAȚI CREATORI AI SCENEI PROFESIONISTE ROMÂNE DIN VÂRȘEȚ!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

PIAȚA CHIBRIT, UNDE AM COPILĂRIT, FERMECAT DE LEGENDE!

noiembrie 24, 2018 Comments off
…O fotografie rară, de Arhivă Sentimentală! Piața Chibrit, locul unde Bulevardul 1 Mai se termina în Calea Griviței, la doi pași de Podul Constanța, pe care trecea trenul spre mare, descoperită de mine târziu, prin anul III de facultate… Piața Chibrit, Ținut de neuitat al Copilăriei mele, pe strada Dornei, în stânga blocului Turn ce se vede în acest crâmpei de istorie, din 1964… Una dintre străzile amintind geagrafia României: Arad, Bucegi, Carpați, Dej, Mircești etc. Aici, în cartierul ceferiștilor, am venit pe la cinci-șase ani și am plecat la 31 de toamne bogate. Tărâmul unde și copacii fredonau „Rapid, Rapid, cadână zvăpăiată”, iar de Sărbători, când veneau colindătorii, minunatul meu Tătic le spunea că-i primește „cu Steaua”, numai dacă vor cânta „Rapidul sus răsare!”, ceea ce devenise obicei, și se buluceau copilandrii cartierului, căci tata era om de viață și foarte generos din fire…

…Aici este Cartierul în care, iarna, la intersecția străzii Dornei cu Ceremuș, în glasul roților de trenuri ce treceau la nici o sută de metri, jucam hochei, fără patine, cu două bețe legate și bătute în cuie să aducă a crosă, înghețam până-n noapte, de veneau părinții să ne cheme acasă, ne mai și certau, însă eram fericiți visând-ne hocheiști, sub becurile de pe stâlpii înghețați… Am jucat și mini-rugby, în curtea casei părintești, unde pusesem un but și am pustiit repede tot ce erau flori, rond de zarzavaturi, încingând miuțe de veneau nu doar copii, ci și părinții de pe două-trei străzi, ba intra în grămezile dezordonate și surioara mea Monica, la nici șase anișori… Într-o zi, printre spectatori, și băiatul unui mecanic de locomotivă de la câteva case de noi, un vlăjgan care căra câte trei-patru așa-ziși adversari, când l-am ademenit să între în terenul fericirii noastre. Juca fotbal la juniorii Rapidului. L-am întrebat dacă nu vrea să facă și rugby, că mi se pare foc de dotat pentru acest sport. N-a zis nu, nici da, dar în zece zile eram cu Emil în “Parcul Copilului”, citadela mulți-campioanei “Grivița roșie”, prezentându-l vestitului antrenor “Ahoe, un salut din vechea Troie”, poetul Tudor George! Minunea de om care m-a învățat să nu fumez  (n-am “ars” o țigară în viața mea!), să cred în mine și să mă țin de carte… Nu peste mult timp, Emil, băiatul mecanicului de locomotivă de pe strada Dornei din Piața Chibrit, Enciu Stoica pe numele din acte, a devenit titular în Naționala de rugby a României, care avea să învingă, în Giulești, puternicul “XV” al Franței!… După un deceniu de glorie, ecoul unei lovituri primite în acel meci dur avea să îl macine parșiv, ascuns, din păcate, irecuperabil…

…Fotbalul l-am început peste șinele ce duceau la Constanța, pe o tarla denivelată dinspre trenurile ce o luau spre Valea Prahovei, de câte ori nu visam că merg la Bușteni, unde părinții m-au lăsat la o gazdă, câte o lună în două veri, să mă fortifice aerul Bucegilor… Acolo am cunoscut farmecul maidanului, acolo am și învățat să înjur, la „Tremurici”, în triunghiul dintre liniile ferate, lângă un mic tunel părăsit, din război, ne hârjoneam în jurul unei mingi leșinate, ne băteam, nu glumă, cu „șmecherii” din Calea Giulești, și, tot acolo, am făcut întâia oară pe arbitrul de fotbal, la vreo 16-17 ani, când nimeni nu voia să mai arbitreze, că îl huiduiau toți… Iarna, acolo, lângă tunelul părăsit, era o nebunie, de dimineața până-n noapte ne dădeam cu săniile și cu foi din plastic de pe dealul de trei-patru metri înălțime…

…Piața Chibrit, de unde, pe când trecusem de opt ani, la două duminici, părinții mei mă duceau pe Calea Griviței, spre Gara de Nord, cu tramvaiul nr. 6 sau nr. 10, două stații, coboram la poalele Podului Grant, îl treceam la pas, intram fascinat la Teatrul Giulești, la matineu, îmi plăceau spectacolele de teatru, asta și voiau să știe ai mei, după două ore și ceva luam prânzul peste drum, la o terasă, nu erau blocuri, pe atunci, prin ’53-’54, era un lăutar ce-i cânta lui tata la ureche, după ce terminam masa, neapărat cu două clătite cu dulceață de cireșe amare, mama pleca singură peste șine, pe Podul Grant, spre casă, eu cu tata urcam în tribuna a II-a a Stadionului Giulești, descoperisem și fotbalul, îmi plăcea și el, îmi place și acum, ca și teatrul, patimile mele fără de sfârșit pe care minunații mei părinți, Dumnezeu să-i odihnească-n pace, le-au sădit în sufletul meu atât de curat, la acea vârstă…

…Piața Chibrit, unde l-am avut vecin pe Nea Tinel Stănescu, „Zimbrul” fără de egal în poante, stătea în blocul din colțul străzii Dornei, de cum treceam linia de tramvai… Și pe Bebiță Năsturescu, el locuia în blocul ca suspendat deasupra Podului Constanța, pe sub care treceau tramvaiele nr. 6 și nr.10, al doilea cotind la stânga, pe Șoseaua Chitiliei, de unde se făcea o stradă, tot pe stânga, acolo, un an, am fost elev la “Costeasca”, Liceul nr.6, ce s-a mutat, apoi, în Pajura… La o stație de tramvai, lângă Liceul “Aurel Vlaicu”, locuia Dan Coe, și Dinu cel mic, Costică, îl invidiau toți pentru prietena lui, o blondă trăznet, pentru cei doi fotbaliști-fotbaliști chiuleam de la școală să-i vedem în echipa Rapidului… Colegă de cartier, ba un an și de liceu, la „Costeasca”, și Margareta Pâslaru, o voleibalistă de îngropa mingea când apărea la fileu… Iar la doi pași, a copilărit o altă Regină a muzicii ușoare românești, Angela Similea, pe care, întâia oară, am aplaudat-o în Sala de festivități de la uzina „Laromet”, unde făceam, la capătul tramvaiului nr. 6, practica de licean…
…Doamne, și câte atâtea alte amintiri de vis n-am în Piața Chibrit, acolo, în fotografia asta ce m-a răscolit până la Lacrimă!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

La 26 august, acum 71 de ani, la Pitești, s-a născut  UN NEMURITOR: NICOLAE DOBRIN!

august 26, 2018 Comments off

Mic Poem pentru UNICUL HAMLET al Fotbalului Românesc…

Într-un timp
Normal
Dobrin
Ar fi jucat
Imediat
La Real,

Acolo
Îl aclamau
Toreadorii!
Unicul
partid
i-a barat,
însă,
rapid
drumul
spre Madrid,
Poarta
Spre Gloria
Lumii.
Ceaușescu
Avea,
chipurile,
Grijă de popor
Cum să nu mai
Avem
Acasă
Fior
Din
Magia
lui Dobrin,
“Să se bucure
De el
Străinii?!
Să-și numere
La ei
Țechinii?!
Dobrin
Este
Bun național,
Să joace
Numai acasă
Pentru români”,
Dixit
Tiranul.

Acasă,
Lumea
Aștepta
Prințul
Să apară
Noaptea
Sub
Lună plină
Măcar
O repriză
în Națională
Să înnobileze
Mundialul aztec
În grupa de foc
Cu Anglia,
Cehoslovacia
și
Regina-Reginelor,
Brazilia.
La Guadalajara,
Dobrin
ar fi fermecat lumea
Cu fotbalul lui
Sunet-fior de vioară!

Angelo, însă,
Tiranul nostru,
Nu al Padovei,
Plus
Camarila
“Câinilor roșii”
Și vreo doi
Ziariști
Otrăviți
L-au exilat
În tribună,
Fără pașaport
Fără
Drept la replică.
Prințul n-a dansat,
În vara lui ‘70
Printre azteci,
Măcar
O clipă,
Gând
De recunoștință
Pentru calificare
Păgânii
I-au și arestat
Clipa de-o viață!

Crima
De la Guadalajara
A întristat,
revoltat,
Țara,
Dobrin
A rămas,
Ce folos,
Prinț nedreptățit,
Neuitat!

Peste
37 de ani
Într-o emisiune TV
“Idoli și Legende”
Live
Nicolae Dobrin
și
Ștefan Iordache
Două genii
Unul lângă altul
În platou,
La Telesport,
Și încă un ceas
Și jumătate
După,
La o cafea
Și-o țigară.
Marele Actor,
Uluitorul Hamlet
Al Teatrului Românesc
Fascinat
Că stă lângă
Dobrin,
“Un dar dat de Dumnezeu
Nouă,
Românilor”,
L-a tot întrebat
Pe
Nefericitul
Prinț
Care-i
Adevărul-adevărat
De ce
N-a jucat
La Guadalajara?!
Prințul
Însingurat,
Unicul Hamlet
Al Fotbalului
Românesc,
El,
Nicolae Dobrin,
Prințul din Trivale,
Ne-a pus
Să jurăm
În fața
Lui Dumnezeu
Că nu vom
Spune
Nimănui,
Nu vom scrie
O literă
Fără aprobarea lui.
Am jurat,
Împreună cu
Ștefan Iordache,
Sub crez sincer în Dumnezeu!
În mare,
Știam
“Asasinii”,
Dar ce ne-a
Mărturisit
Marele nedreptățit
Ne-a făcut statui!
Cum lumii să-i spui
Când am jurat?!
Ce păcat
Că Prințul
A pus lacăt
Adevărului
Condamnându-ne
Să-l luăm cu
Noi,
Acolo,
departe,
departe…

La despărțire,
Dobrin
S-a răzvrătit,
Certând,
Parcă,
Destinul:
“N-a fost nicio
Crimă
la Guadalajara!
Dumnezeu
îi va judeca,
Eu i-am iertat!”

Prințul a iertat
Niște pigmei,
Bieții de ei!
Prințul
N-a abdicat
de la
chinul
Sublim
de a fi Om!

Niciun român n-a uitat
Cum un Prinț
A fost asasinat
La Mundialul mexican,
Guadalajara,
Guadalajara,
Nu pot să mai ascult
Mariachis,
Mă înec
În lacrimi!

(Din volumul de poeme „Ambasadorii mei din Olimp”, apărut anul trecut!)

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Încă un Mondial văzut de-acasă! (24) VISUL S-A TERMINAT!… FRANȚA a luat, la pas, Mondialul rus, CROAȚIA rămâne Regina Vieții!

iulie 15, 2018 Comments off

…S-a încheiat Mondialul-Kazaciok. Cel cu recordul de „bombe”. Cu o Finală nebănuită, la Moscova, Franța-Croația, câștigată la pas de „Cocoșul galic”, cu 4-2 (2-1). După 20 de ani, al doilea titlu mondial pentru Franța, meritat, trupa lui Deschamps (al treilea nume din fotbal, după brazilianul Zagallo și neamțul Beckenbauer, care câștigă titlul mondial și ca…jucător și ca antrenior), team-ul „albastru”, spuneam, reprezintă o Generație de mare valoare, cu greutate, fără, însă, să facă, astăzi, un „joc magnific”, cum am auzit un comentator pe final de meci. Băieții de la Paris erau favoriți și astăzi, chiar dacă superba trupă din Zagreb făcuse un Mondial incredibil. Numai că marele dezavantaj al croaților era oboseala, amplificată de cele trei meciuri cu prelungiri și penalty-uri (trei meciuri X 30 de minute=90 de minute, adică o partidă în plus!). Semn, logic, că „zarurile trebuiau aruncate” în prima repriză! Asta știau, probabil, arbitrul argentinian Pitana (o șulfă cu fluier!) și mai-marii de la FIFA care au supravegheat noul alibi numit VAR. Așa că, în min. 18, centralul parșiv a dictat o lovitură liberă CARE NU A FOST, la cam 25 de metri, lateral dreapta, excelentul Griezmann a trimis perfect mingea în mijlocului careului mare, unde Pogba era în ofsaid, nesemnalizat, dar, neatenția lui Mandzukici l-a făcut să trimită mingea în propria poartă: 1-0 pentru francezi, întâiul autogol în cele 21 de finale ale Cupei Mondiale!…

…Nefericitul vârf al lui Juventus, care adusese victoria cu Anglia, a încercat rapid să-și spele rușinea, s-a zbătut cu valoroșii fundași francezi, numai că, în min.25,masivul atacant croat a fost trântit în careul francez, penalty CLAR, dar nu-l acordă nici Pitana cel orb, nu intervine nici VAR!?! Noroc, pentru spectacol, că, în min.28, bravii croați revin pentru a patra oară în ultimele partide în care au fost conduși, și Perisici reușește o fază de maestru, își face minge pe piciorul stâng și de la 15 metri prinde o ghiulea fără replică: 1-1! Franța știe, însă, că acești croați formidabili nu trebuie lăsați să mai schimbe tabela și au trecut la contraatac. Nu i-a mai ajutat nici centrașul și acarul pirat Maidana, ci un croat, Vida, care, nemarcat de nimeni, a trimis inconștient, impardonabil, în corner, mingea, cu…capul, de la 30 de metri!?! Lovitură de la colț care se termină cu altă neatenție majoră, a excelentului Perisici, în fața portarului său, unde nu-și lipește mâna și comite henț. PENALTY CLAR. Șmecherașul de la centru tace chitic, jucătorii francezii protestează, până la urmă aflăm că există și un VAR, acolo, sus, de data aceasta cercetează faza, în joc era Franța, doar, nu-i așa, domnule Infantino (șef FIFA!)?! Minunatul Griezmann nu poate rata execuția de la 11 metri și e 2-1 pentru „Les Bleus”!
…La reluare, Visul croat se destramă văzând cu ochii, eroii din meciurile anterioare sunt obosiți, în timp ce francezii pe val dau o lecție de organizare a jocului și de pragmatism, ducându-se rapid la un…nebănuit, nici de ei, poate, 4-1 !!! Pentru că, după o uluitoare cursă a vitezistului Mbappe, deschis fantastic de Pogba, în min. 59, fundașii lui Dalici se precipită, nu pot dezamorsa faza fierbinte, mingea va fi pierdută, în careu, de Griezmann, dar va ajunge în afara careului mare, la 18 metri, de unde Pogba va pinde un tun necruțător: 3-1. Peste șase minute, „les jeux sont faits”: Mbappe prinde și el un șut…nemuritor, de la 22 de metri, iar tabela râde pentru francezi, plânge sub ploaie grea pentru croați: 4-1!!! La Paris, pe Marile Bulevarde, s-a pornit Nebunia…Ospățul cu goluri nu s-a terminat pe „Lujniki”, continuă după greșeala de Gâgă a excelentului, altfel, portar Lloris, care a vrut să-l dribleze pe Mandzukici, la 6 metri, însă a gafat ca în curtea școlii și croatul și-a spălat autogolul: 4-2!…Acum, chiar nu se mai poate întâmpla nimic, chiar dacă, în min.83, ca la o comandă de geambaș, Rakitici e oprit fals din cursa spre poarta franceză, așa să nu se petreacă vreo minune, nedorită, acolo, sus, la loja cu don Infantino și VAR-ul lui pătat! Ploaia vrea să spele totul de rele, iar, dacă Festivitatea din deschiderea Finalei a fost o splendoare, având printre interpreți nume grele- Nicky Jam, Ronaldinho, Will Smith, Istrefi-, Gala Premierii s-a ținut sub o torențială de i-a murat pe toți, inclusiv pe distinsa Doamnă Președinte a Croației, Kolinda Kitarovici, din moment ce, două-trei minute, n-a existat decât o umbrelă, firește, doar pentru Țarul Putin care, nu-i așa, nu se poate prezenta plouat la…Finala lui cu Trump, mâine, la Helsinki?!

…Felicitări, Franța, ai câștigat pe merit, en fanfare!
…Prețuire, Croația, Regina Vieții! Pentru că mai toți dintre jucătorii vice-campioanei mondiale de astăzi, s-au născut și crescut printre obuze, cadavre, rafale de gloanțe, sânge, ruine, sunete sinistre de alarmă antiaeriană, în acel cumplit război de zece ani din fosta Iugoslavia. Pentru mine, minunații fotbaliști croați de astăzi reprezintă un triumf asupra morții, încât numesc această sublimă Națională croată o REGINĂ A VIEȚII!

STATISTICĂ FIFA. FRANȚA-CROAȚIA. *ȘUTURI: 7-14 (pe spațiul porții:6-4) *CORNERE: 2-6*PASE: 285-529 *POSESIE: 34%-66%. FAULTURI: 13-13. CARTONAȘE GALBENE; 2-1.

*CEL MAI BUN JUCĂTOR AL TURNEULUI FINAL: LUKA MODRICI (CROAȚIA)
*CEL MAI TÂNĂR MARCATOR LA MONDIAL: KYLIAN MBAPPE (FRANȚA)
*CEL MAI BUN PORTAR: THIBAUT COURTOIS (BELGIA)
*GOLGETERUL EDIȚIEI 2018: HARRY KANE (ANGLIA)

Încă un Mondial văzut de-acasă! (19) CROAȚIA A REZISTAT LA „RULETA RUSEASCĂ”!… PUTIN NU MERGE MAI DEPARTE!

iulie 8, 2018 Comments off

…Noapte nebună, la Soci, în briza Mării Negre, în ultimul duel din „sferturi”, Rusia-Croația!… Într-un meci dominat enorm de miza lui, ultimul loc în semifinale, cu vedere spre Podium!… Că Sbornaia nu e decât o echipă de luptă, de heirupism, nu mai era nevoie de vreo demonstrație. Numai că în noaptea asta și-a schimbat brusc fața, de parcă a suferit o operație estetică: nu a mai pus “autobaza” în poartă, cum s-a întâmplat cu Spania castelelor de nisip, ci a atacat din plecare pe toate fronturile! Șoc pentru mai toată lumea, încât nu mai înțelegeam prea bine ce se întâmplă cu Echipa care a învins cu 3-0 Argentina, Croația, team-ul favorit! Nu-i prea recunoșteam, sub presiune, pe mulți, inclusiv pe valorosul portar al lui Monaco, Danijel Subasici, în special la primul gol al rușilor, din min.31, când Cerîșev, jucătorul lui Villareal, a șutat ca un maestru, de la vreo 22 de metri, însă goalkeeperul croat era plecat prin careul mic, de parcă aștepta să joace la Casinoul din Monte Carlo!… Noroc că egalarea a venit repede, în min.39, când Mandzukici, a luat-o pe stânga, a centrat perfect în careu de unde Kramarici (de la Hoffenheim) a găsit o imparabilă lovitură de cap. Egal, 1-1, după 90 de minute, cu ratări de ambele părți, inclusiv o bară a lui Perisici, în min. 60!… Și cu un mare suspans in preajma finalului celor 90 de minute clasice, prefigurându-se o catastrofă pentru croați: in min. 85, salvând in ultima clipă un corner, portarul Subasici s-a zvârcolit pe gazon, acuzând dureri cumplite la piciorul drept! Croația a înghețat, antrenorul Dalici făcuse cele trei înlocuiri și risca să joace fără excelentul portar minutele de până la prelungiri, cinci, șase, când ar putea beneficia de noua lege introdusă la acest Mondial: se poate opera și a patra înlocuire, in cele 30 de minute de prelungiri! Bravul Subasici, însă, a strâns din dinți și a trecut la treabă in poarta sa! Și ce muncă de galeră îl aștepta între buturile “Cravatei”…

…Egal și după cele 30 de minute de prelungiri, în care, pe final, in plin asediu rus, portarul croaților a făcut minuni in două clipe de Viață și de Moarte! După un meci-calvar, la finele a două ore de luptă totală, până la epuizare, Bătălia de la Soci s-a încheiat la 2-2! A marcat primul croatul Vida, la cornerul executat de inepuizabilul Modrici, în min.101, 2-1! Nu s-a scăpat, însă, de “Ruleta rusească”, în care unul va muri, căci, într-un final de infarct, în min.115, brazilianul naturalizat în Rusia, Mario Fernandes, a egalat, cu „cap” din 6 metri, după o lovitură liberă de la 16 m. dreapta, pe atacul gazdelor: 2-2!
…De acum înainte, la Bal sau la Spital, cu jucători abia ținându-se pe picioare obligați să joace la Loteria penalty-urilor de departajare, mai bine zis „Ruleta rusească”, în ton cu Mondialul-Kazaciok, când nimeni nu știe care-i glonțul ucigător ascuns printre cele oarbe!… Încep rușii, ratează Smolov, sau găsește o mână în plus reînviatul Subasici!… Transformă primul croat, Brozovici, de la Inter Milano… E 1-0 pentru băieții din Zagreb, dar „ruleta” abia a început… Seria a doua, transformă Dzagoev, pentru gazde, ratează…Kovacici de la Real Madrid! S-a făcut egal și la penalty-uri: 1-1. De acum, rușii vor rata prin brazilianul Mario Fernandes (șut pe lângă poartă!), cel care dusese meciul la penalty-uri, în timp ce dintre elevii desemnați de Zlatko Dalici să execute, nu va mai rata niciunul! Transformă Modrici (adevăratul căpitan de echipă, care a făcut un meci excepțional), Vida și Rakitici-tot el ultimul executant cu sânge rece, precis ca un computer, în momentul acela când stadionul e un vulcan, iar gazonul și secundele ard, ultimul, salvator, ca și la meciul cu danezii: 4-3 pentru croați, după acel 2-2 în 120 de minute de joc! (Pentru statistică, Ignașevici și Kuziaev au transformat pentru gazde, dar inutil!) 6-5, scorul final al unei bătălii care parcă nu se mai termina… UN MECI PENTRU ISTORIE!…

…O calificare superbă a Croației, prin care giuvaierii Modrici și Rakitici, de la Real Madrid și Barcelona, răzbună și Spania, trimisă acasă de…ruși, la penalty-uri!… Croația care, la Coupe du Monde, Franța 1998, a cucerit medalia de bronz, după un halucinant 3-0 cu Germania, după ce, mai înainte, trimisese acasă Naționala României, cu un 1-0 semnat de Suker, dintr-un penalty care, sincer, nici astăzi,după 20 de ani nu bag mâna-n foc că…a fost! Asta este Istoria..:
…Rusia și-a depășit cu mult condiția, în primul rând, printr-o pregătire fizică incredibilă, eliminând, la penalty-uri (!), Spania, dar nu a putut merge mai departe, pentru a-și depăși și unica performanță la un Mondial, cel englez, din… 1966, World Cup la care URSS a terminat pe locul IV!…
…Putin nu merge mai departe, stă la Kremlin, dar nici nu părăsește Mondialul rus pe ușa din dos! Probabil că, anticipând finalul in doliu de la Soci, nici n-a venit la meci, trimițându-și servantul, premierul Medvedev!
…Acum, pentru locul IV și, mai ales, Podium se vor duela, în semifinale: Franța-Belgia (marți 10 iulie, la Sankt Petersburg) și Anglia-Croația (miercuri 11 iulie, la Moscova).

…S-a calificat, astăzi, și Anglia, care își reface visul de mărire după…52 de ani, din 1966, când a câștigat Mondialul la ea acasă, cu sprijinul jenant al arbitrului sovietic Teofil Bahramov la o tușă în finala cu Germania (4-2)?!.. Acest 2-0 al întineritei reprezentative britanice, astăzi, cu Suedia, a venit și ca o răzbunare a noastră, suflet de microbiști care nu putem uita că, acum 24 de ani, în 10 iulie 1994, la Palo Alto, lângă San Francisco, tricolorii noștri erau eliminați, la penalty-uri, de Suedia!… Atunci, vikingii nu cred, nici astăzi, că au fost mai buni decât noi, doar au avut mai mult noroc!… Astăzi, Suedia a jucat ca una dintre echipele slabe și plictisitoare de la Mondialul rus, tresăririle din final fiind stopate de excelentul portar britanic Pickford, de la Everton!… Noi, din nefericire, în fața Televizoarelor… Răzbunate și Italia , Olanda, barate la calificare de vikingi!
…Acum, în miez de noapte nebună, putem spune:
…Do Svidania Rusia!…
…Drum bun spre prima ta finală, Croația, minunată țară cu numai 3,5 milioane de locuitori demni!
…Din păcate, astăzi, total neașteptat, a spus „La revedere” și Simona Halep!… Bye, Bye, Wimbledon 2018, Mondialul nostru…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

DRUMUL MEU SPRE LIBERTATE A ÎNCEPUT, ACUM 32 DE ANI, LA 4 IULIE 1986!

iulie 4, 2018 Comments off
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 

…4 Iulie 1986. Plecam din București, cu o Dacia 1300, spre…AMERICA! Aveam 41 de ani, eram realizat, sentimental, profesional și financiar, dar lăsam gazetărie, dramaturgie (6 premiere la activ!), scumpii părinți, sora Mona, soția Cornelia, colegi și prieteni, pentru Libertatea piciului meu Ducu, pe atunci de 10 ani!… Viza pentru America am luat-o, după cinci luni și zece zile de dureroasă așteptare, in Lagărul de refugiați politici din Italia (Latina și Roma), unde am dormit cu spaime și un ciocan sub pernă, unde am cărat mobilă la etajul 6, am spălat pizzerii și closete, am săpat șanțuri la Vitinia, am cosit iarbă și încărcat la betoniere la Ostia!… Și unde, popularitatea de comentator sportiv m-a salvat de la mutilare, fanii mei, Microbiștii, cărora, seara, în fața Grajdurilor de la Latina (80 km. Sud de Roma), le povesteam despre Dobrin, Dumitrache, Rică Răducanu, Balaci, Marcel Răducanu, despre Sevilla 7 mai 1986, unde am fost trimis al ziarului “Sportul”, împreună cu profesorul meu marele Ioan Chirilă și m-am întors la București… Iar ei mă apărau de “cârtițele” Securității, unul urma să îmi taie tendonul de la un picior, altul să umble cu o șurubelniță in capul meu!…

…Ca intr-un film sau piesă tare, potențialii mei agresori, Nelu și Iani, “îmbârligați” (termenul lor preferat!) de Pedro, care-și făcuse o facultate la Timișoara și ajunsese recepționist la pensiunea de profugi “Claudia” din Roma, racolat de “băieții cu ochi albaștrii”, erau unul fan UTA, altul Poli Timișoara, mă știau de la TV, și au devenit păzitorii mei! Ba, intr-o seară, m-au dus in fața unei biserici și l-au implorat pe Dumnezeu să-i ierte pentru ce urmau să îmi facă, fără să știe că eu trebuia să fiu mutilat cu sânge rece… După care m-au invitat la un restaurant, am mâncat ca niciodată in cele două luni de Lagăr, m-au întrebat câte-n lună și in stele despre UTA, Poli Timișoara, Craiova și Rapid, despre Duckadam la Sevilla, erau Fericiți. Am înțeles rapid că “prietenii ziaristului și dramaturgului, care va scrie o carte despre ei”, cum se făleau, făceau tot felul de nebunii, furau rulote cu oameni in ele, mașini, îmi săltaseră și Dăciuța mea, mi-au adus-o a doua zi și m-au ajutat să o vând la un preț bun, erau unși cu toate alifiile, știau toate relele, șuteau din tot felul de magazine, intr-o zi, când am căzut la pat cu febră mare, au intrat ca o vijelie in camera mea, și a colegilor de suferință și speranță Gigel și Romeo, și-au scos hainele și au deșertat vreo trei kilograme de alimente scumpe și cutii de medicamente, categoric furate, și au început să țipe că, dacă mi se întâmplă ceva rău, vor răspunde cu toții in fața lor! Au ieșit deciși să meargă la Recepție, să-l “aranjeze” pe Pedro, cu șurubelnița ce mi-era destinată, i-am implorat să se potolească, altfel, mutilarea “cârtiței” va aduce Poliția și pot fi probleme pentru toți, iar eu mă chinui in Lagăr, ca să-mi văd feciorul și soția în America…
…Și dramaturgia, Amanta mea Thalia, părăsită brusc și dureros, avea să mă ajute, piesa mea, comedia politică de mare curaj “Aventura unei femei cuminți”, cu premiera in 1981, la Teatrul Bacovia, jucată de 286 de ori în toată țara, dar interzisă în turneu la Naționalul bucureștean (două spectacole Sold out, în 10 mai 1984), pentru că am fost un ticălos dând de înțeles că “To’arășa nu e femeie cuminte?!”, fiind numit năpârcă capitalistă, piesa aceea, spuneam, m-a ajutat să obțin Viza pentru USA! …
…Spre care am zburat de la Roma, in 19 Decembrie 1986… Alt surghiun și între Zgârie Nori, cinci ani și jumătate condamnat la “carcera galbenă”, taximetria, Academia Vieții, pe timp de noapte, cu pistol la tâmplă și cuțit in ceafă, dar și pasageri de Legendă, Zorba Grecul, Greta Garbo, Imelda Marcos, Fata lui Fidel Castro… Pe timp de zi zămisleam, primele trei luni în subsolul vilei regretatei mele verișoare Tory, apoi în apartamentul meu de două camere, din Roosevelt Island, întâiul ziar de sport in limba română în afara Țării, “Lumea Sporturilor”, devenit din vara lui ‘89 și “Lumea Noastră”… Sigur că, azi, dacă mi s-ar oferi un milion de dolari n-aș mai putea repeta fantastica experiență de viață în care numai Bunul Dumnezeu m-a ținut viu…
…Zbuciumul meu, veritabilă “Condamnare la Libertate” n-a fost in zadar! Ducu este realizat, fericit, acolo, departe, în California, cu Tezaurul lui-Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur!
…Da, a meritat să risc totul, acum 32 de ani, în fond nu mi-am făcut decât datoria de părinte, chiar dacă nu cred că voi mai lua vreodată avionul spre Los Angeles!
HAPPY BIRTHDAY, AMERICA!

MAREA MEA MAI FRUMOASĂ DECÂT OCEANUL…

iunie 23, 2018 Comments off

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
MAREA MEA MAI FRUMOASĂ DECÂT OCEANUL!…AM MAI VENIT, ȘI AZI, LA TINE! ȘI, NU MAI ȘTIU A CÂTA OARĂ, AM DANSAT CU SIRENELE…

 

…Astăzi, in ziua Solstiuțiului de vară, 21 iunie 2018, te-am găsit Marea mea mai frumoasă decât Oceanul, în zona plajei “Modern” din Constanța, unde am poposit, timp fugar, pentru Festivalul de Teatru, boală veche … Arăți, și astăzi, minunat, ești caldă, îmbietoare, m-ai văzut, m-ai simțit în dansul meu de nici jumătate de oră cu Sirenele ascunse-n cântecul tău de valuri albe. Fascinat mereu de tine, Mare, căci de fiecare dată când ne atingem simt o nebună “Poftă de Viață”, sentiment sublim pe care n-am știut să-l traduc in engleză legendarului Zorba Grecul, când a urcat, ca un miracol, in office-ul meu galben, taxiul, la New York, in primăvara lui ‘95!…


…Te rog, te implor, iubita mea în taina vieții, nu-mi pune întrebări pământene, nu știu dacă te voi mai vizita, vreodată, sunt obosit, Pescăruș invășmântat in valuri și alge, vreau să zbor ca niciodată, dar, parcă port aripile lui Icar… Și nu știu să traduc în versuri pentru tine, nu pentru Zorba, Zborul meu nalt, fără aripi, doar cu sufletul, mereu plin de tine, Marea mea Multicoloră sentimental mai frumoasă decât Oceanul, Atlantic, și Pacific, și Indian, în care Destinul m-a scăldat, dar numai tu m-ai înecat, o Clipă, Clipa de-o Viață, în Nemurire!