…10 iunie ’70. Miez de noapte bucureșteană. Ne ține treji un meci superb de pe „Jalisco”, plin ochi. Ultimul duel în grupă, din „groapa cu lei” de la Guadalajara, în Mundialul mexican. Falnica Brazilia, cu Pele la apogeu, față în față cu o mână de necunoscuți români, care chinuiseră Anglia (0-1), învinseseră Cehoslovacia (2-1), dar care și-au cumpărat singuri, din bazar, tricourile pentru jocul vieții lor. După vreo douăzeci de minute, brazilienii conduc cu 2-0, Pele și Jairzinho marcând în numai trei minute (18’ și 21’), făcându-ne muți în fața televizoarelor alb-negru. Lupta pare încheiată, se anunță un scor-fluviu, numai că anonimii renasc din talentul lor neștiut, nebănuit de granzii fotbalului de la Gala aztecă. Și „Corsarul roib”, metafora lui Fănuș Neagu pentru minunatul Dumitrache, cel care îi amețise printr-o triplă fentă pe englezii Cooper și Moore (campioni mondiali en-titre la ora meciului!), dată în reluare de 26 de ori de televiziunea mexicană (!), Florică al nostru hipnotizează cu magia lui și cuplul Brito-Fontana. E 2-1, în minutul 34. Meciul acesta oarecare devine brusc spectacol. Puștiul Liță Dumitru (la doar al 6-lea joc lui în Națională) îl agasează prin marcaj imposibil pe Regele Pele, „Mopsul” slalomează uluitor pentru tribune, Dembo și Mircea Lucescu fac raliuri elegante pe flancuri, Capellino din Giulești, Sandu Neagu, rămâne ghimpe în reduta cariocas, iar, între buturi, Rică vrea să-l convingă pe nea Angelo că trebuia să-i dea o șansă mai devreme decât ultimele 62 de minute de la acest Mundial. Fascinată, dar și speriată de incredibila replică română, trupa lui Mario Zagalo se ambalează, forțează, nu vrea să riște. Și Pele arată cine este bossul, în 66’, când duce scorul la 3-1. „Tricolorii” din Est nu cedează, dimpotrivă, au replica lor demnă, elegantă, de fotbaliști autentici. Jocul e fermecător, „Jalisco” freamătă de bucurie, înscrie Dembo, în ’83, e 3-2, e Fiestă în tribune. Brazilia încasează incredibil două goluri, prima și ultima oară în acest Mundial mexican, câștigat de ea, după acel zdrobitor 4-1 cu Italia, în finală! Ce meci, ăsta cu noi! Cum să-l uiți?! Cum să nu știu pe de rost, după 41 de ani, acea formație de vis, întâia „Generație de aur” din fotbalul românesc, cum nobil a numit-o Hagi?! Deci…
Stere Adamache (28’ Rică Răducanu)- Lajos Sătmăreanu, Culai Lupescu, Cornel Dinu, Mihai Mocanu- Liță Dumitru, Radu Nunweiller-Sandu Neagu, Emerich Dembrovschi, Florea Dumitrache (71’ Gigi Tătaru), Mircea Lucescu. Antrenor: Angelo Niculescu.
…Câțiva dintre ei au plecat în Rai: Adamache, Mocanu, Neagu, Dumitrache, Tătaru II. Cu ei și Prințul Dobrin, care ar fi vrut să joace măcar în meciul cu Brazilia, marea durere a vieții lui. Nu ca băieții ăștia plini de fițe și de milioane, cu Mutu în capul listei…
***
…După 41 de ani fără 3 zile. 7 iunie 2011. În Brazilia. La Sao Paulo, acolo unde, în 17 aprilie ’74, România pierdea, cu 0-2 (goluri: Leivinha-9’, Edu-20’), amicalul cu celebra echipă a lui Mario Zagalo, în fața a 80.000 de oameni. Acum, Stadionul Pacaembu, 40.000 de spectatori. La București, e 8 iunie, zorile se leapădă de întuneric. E 4 dimineața. Meciul de retragere a lui Ronaldo, unul dintre sutele de alchimiști ai fotbalului mondial născuți de Copacabana și favelele Braziliei. România este onorată cu invitarea la un asemenea meci de gală la care se uită întreaga Planetă. Locul nostru nu-i, însă, la banchete, se vede, ci în iarmarocuri. Trimitem o echipă încropită, cu jucători de duzină aduși din vacanță, nici pe departe o Națională! Fără antrenor principal, fără conducători. Jalnică desconsiderare a Evenimentului, a Braziliei, a noastră –suporteri și oameni de fotbal-, a „Generației de aur” de la Guadalajara, a României… Nu mă interesează cine poartă vina, Mircea Sandu (un președinte incapabil să evite haosul!), Răzvan Lucescu (omul care ceruse acest meci!), nerușinații Mutu, Săpunaru, Raț, chefliul Tamaș… FRF s-a autodesconsiderat, făcându-ne de râs, aceasta-i singura certitudine dureroasă. Ba, ca să ne arate cât de neînsemnați suntem, cei de la televiziunea braziliană care a transmis partida l-au pus pe Răzvan Lucescu pe banca selecționatei anonime!
…Pentru eventuale comparații, între Guadalajara ’70 și amicalul din dimineața de 8 iunie, formația trimisă de eterna manta pentru vreme rea, Ștefan Iovan, eternul secund, ca Rada la Rapid: Tătărușanu-Râpă, Papp, Gardoș, Latovlevici-Torje, Bourceanu, G.Mureșan, Sânmărtean-Marica, Surdu. No comment!
…Logic ca brazilienii (departe de a prezenta una dintre cele mai bune echipe din istoria lor de Legendă! Dimpotrivă, o formație huiduită în final!?!) să zburde, fără să se întrebuințeze, să ne ascundă minute în șir „obiectul muncii”, să rateze într-o veselie, să aibe două-trei viteze în plus în orice fază, să facă cubism și impresionism pe gazonul ce n-a amintit de furtuna din ajun, să trăiască amicalul acesta cu bucuria de a juca și respectul față de Ronaldo (introdus doar ultimele 15 minute ale primei reprize, timp în care a ratat trei șanse ale ultimului său gol pentru Pentacampeon, Tătărușanu având meritele sale mari la două dintre ele), prețuind arta fotbalului și fascinația spectatorilor. Că la pauză n-a fost (ca și în final!) decât 1-0 pentru Regii fotbalului mondial (gol Fred-22’, după a câta fază de șah-mat, oare, pentru defensiva noastră creată de Nerymar?!), nu prea interesa. Gazdele au avut și un penalty (nedat de arbitrul brazilian, în 4’, la „ciocanele” puse în careu de Bourceanu), s-au distrat când și cum au vrut cu absenții noștri speciali de la Sao Paulo, salutând din mers tot ce-au întâlnit în cale, pe flancuri și în careu, doar-doar or trezi adversarul, să aibe cu cine discuta, ca să bucure publicul. În zadar! Exceptând bara lui G.Mureșan, „ghiuleaua” de la 35 m., din 25’, „roșii” păreau că dorm la București, visând la victoria normală (și la 3-0!) cu Bosnia, supraestimată caraghios de unii. Era, însă, nefericitul somn românesc (noapte bună, Mutu, Săpunaru, Raț, Tamaș! Chiar așa, cum ați dormit, că nu pot crede că ați stat în fața televizorului la ora aceea criminală în afara night-cluburilor?!). Culmea este că, în pauză, un comentator dâmbovițean grăbit, dacă nu adormit, a slobozit „ai noștri au făcut o impresie bună” (Sic!)…
…La pauză, figurantul Surdu a rămas la cabine, gândind, probabil, la „farmecul vieții” din Giulești, înlocuindu-l Tănase; după vreo 10 minute a apărut și Alexe (în locul lui Sânmărtean), apoi și Giurgiu (în 65’, pe postul lui Bourceanu), dar nu s-a schimbat nimic. Brazilienii și-au continuat divertismentul, în viteza a II-a, acum, un pic plictisiți de lipsa de replică a adversarului, Nilmar a mai ratat o dată, și încă o dată, după ce fundașii noștri, în permanentă stare de panică, au fost înșirați ca boabele de fasole. Cum Papp l-a pus la pământ pe Tătărușanu, Pantelimon s-a putut bucura și el că a jucat (ultimele 23 de minute) împotriva Braziliei, ca și Zicu, schimbul de ștafetă, din ultimele 13 minute, pentru „căpitanul” Marica (figurație scuzată de accidentarea din ajun) și Alexa (înlocuitorul din 80’, al lui Gabi Mureșan, singurul luptător român, alături de Tătărușanu).
…Scăpând cu doar 0-1 (Uraaaaaaaaaaaaaaa!), mă tem că federalii noștri și câțiva gonaci de serviciu vor considera rezultatul acesta o mare victorie pentru viitortul fotbalului românesc aflat în corzi! Ce dacă n-am existat, fiind umiliți non-stop, că nu ne-am văzut decât la bara lui G.Mureșan și șutul lui Torje (87’)?! O să auzim vechea placă, siguir, că dacă nu era fusul orar, drumul de 18 ore cu avionul, bla-bla-bla, îi făceram praf, pilaf, ca pe bosniaci, cum să uiți acel 3-0, „victorie fabuloasă” (Sic!) de vineri noapte din Giulești… Avem potențial, domnilor, vorba comentatorului trezit prea devreme. Potențial de figuranți, în birouri și pe teren, unde neseriozitatea este cuvântul de ordine!
…Acum 41 de ani, la Guadalajara, am prezentat o primă „Generație de aur”! Guadalajara, Guadalajara, aud trupele de mariachis încântate de geniul lui Dumitrache… E atât de departe Guadalajara…
*O primă formă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro
