Jurnal de vară (9). DIN NOU LA SACOU, CĂMAȘĂ ALBĂ ȘI CRAVATĂ…

…Gata, nu mai sunt boier, să mă scol la 9, 9:30, uneori la 10, dimineața! Sigur, nici ca pe vremea frumoasei mele navete la Giurgiu (5 ani, 7 luni, 22 de zile!), când trebuia să mă trezesc, de cele mai multe ori cu întunericul pe umeri, la 5:30 sau 6:00!… Acum, mai exact de nici o săptămână, adio boieria din ultimul an și jumătate!… La 7-7:30, dimineața, sunt sub duș, apoi, mic dejun luat, adăpat animăluțele (Ulysses, broasca țestoasă, și Rechinul, peștișorul din acvariu), medicamentele îngurgitat, gata de drumul spre noul meu loc de muncă. La sacou, cămașă albă și cravată, mirosind fin a parfumul meu preferat, „Boss”, așa cum am fost și în prima mea zi de „Taximetrist de noapte la New York”, într-un 14 februarie 1987, de credeau că-s vreun inspector cei de la desk-ul Companiei de unde ridicam taxiul închiriat!…


…Acum, la trei ace, nu merg decât aproape de casa mea, 15-20 de minute de mers pe jos, sănătate curată, nu mai regret pierderea „pedometrului” dat de Ducu să-mi măsoare pașii făcuți în 24 de ore… Ați, dedus, sunt din nou angajat!… Au și început să vină „Felicitări” și urări de succes, chiar dacă n-am făcut publică noua provocare a Destinului. Mă bucur, totuși, că mai circulă și veștile bune, că m-am săturat de dezamăgiri, spitale, divorțuri, accidente, drame și catastrofe…


…Nu vă spun unde am fost provocat din nou! Când voi avea primele realizări (inițial, am vrut să scriu „performanțe”!), nu va mai fi nimic doar… sugerat… Cert este că îmi place noul meu loc de muncă, rezonez sufletește și rațional cu el, suntem un mic grup de oameni „în materie”, plini de entuziasm, din fericire pentru noi, din păcate pentru alții care și-au pierdut calitatea de bază care a cam dispărut în orice provocare! Am Idei ce fug de banal, ce vor să repare nedreptăți, am (re)intrat în noua Arenă să reușim ceva aparte!…


…Nu-i vorba de niciun nou post de televiziune, cum m-a întrebat un amic, nici să fi devenit, Doamne ferește!, ofițer de presă la un mare club bucureștean de fotbal, cum a crezut altul!?!… Oriunde voi fi, rămân același MMI, bolnav de fotbal și de teatru, de scris și de beția cu Frumos (mai ales cel moral, cam o „rara avis”), de Libertate! Nu întâmplător, volumul meu de debut în poezie, apărut anul trecut, se numește „Condamnat la Libertate!”… Libertatea de a visa mereu la Zbor spre Piscuri…

CE FĂCEAM PE 22 DECEMBRIE 1989, LA ORA ASTA?!…

…Demonstram, pe seară, între vreo două-trei sute de români entuziaști, fericiți (doi-trei speriați!?!), în fața Consulatului Român din New York (38-th Street cu 3-rd Avenue), cerând să se termine, în țară, odată, cu dictatura comunistă!

…La prânz, pe un ger aspru, fusesem o mână de români, în față la ONU, să cerem să nu intre rușii în România! Ba să ne trecem și pe liste ca să venim în țară, peste două zile, cu un avion special, să luptăm cu teroriștii, naivii de noi!… Eram pe listă și eu, editorul ziarului de limbă română „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, publicație în care, în dimineața de 20 decembrie 1989, apărea editorialul meu intitulat „Crăciun însângerat”, unde scriam, negru pe alb, că, la ora aceea, nu știam exact câți oameni nevinovați au murit la Timișoara, dar eram sigur că „a pierit cel mai criminal regim din istoria României, regimul Ceaușescu”!… Surprinzător sau nu, imediat, am fost amenințat la telefon, în limba română, în apartamentul meu din Roosevelt Island, cu un posibil accident de taxi și cu răpirea fiului și numai avocatul-ziarist Cornel Dumitrescu m-a mai liniștit… Nu le-am spus nimic dragilor mei Ducu și Cornelia, dar, speriat în sinea mea, le-am recomandat să nu iasă din casă o zi-două, cum nici eu n-am mai urcat pe taxi câteva zile…


…M-am înscris, pe 22 decembrie 1989, în față la ONU, pe liste speciale (cine, oare, le-a făcut?!, mă întreb, azi, 22 decembrie 2016!), să vin Acasă, să lupt cu teroriștii, eu care n-am tras o dată cu pușca sau pistolul, din moment ce n-am făcut armata, fiind scutit de serviciul militar din cauza unui infiltrat pulmonar avut la 18 ani! Ce mai conta… Dorul de Libertate în România de dăduse aripi, pluteam pe Vis!

…Clădirea ONU, unde demonstrasem și ne vărsasem oful, noi, mâna de români, aveam să aflu peste un timp, era goală pușcă, atunci, în 22 decembrie 1989, personalul ei fiind in corpore în…vacanța de Sărbători!?!… Acest episod l-am prins cu zâmbet amar într-un Poem din volumul meu „Condamnat la Libertate”, apărut în primăvara lui 2016!…
…Istorie, cum te scrii și te rescrii!?!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (2). MINI-CRONICĂ PE AEROPORT…

Otopeniul, Aeroportul,
nu orășelul,
Nu doarme,
Mi-e atât de foame,
De zbor,
De viață
Zările se spală de întuneric,
Abia a trecut de 4,
Eu merg la Gate 13,
Numărul meu favorit.
Profit
De timpul pierdut
O felie tort de mere,
Cere
O apă
Și-o cafea,
21 de Lei, nu?…
Nu vine presa decât pe la 6
Iau un braț de ziare
Durere
De dimineață
Viață
Legată cu ață
A murit Marele Gruia,
Legendă a Handbalului
Lumii,
Acolo,
Departe,
În Mexicul ultimului meu concediu.
Lăcrimez la București,
La Miami,
ai mei se pregătesc de somn
Aici, toți sunt cu privirea trează
Terorismul nu mai e de mult un joc pe computer,
Încerc să uit
Mă uit la stewardese,
Danezele par zâne,
Nordul lui Andersen,
Nu mi-e somn
Cum or fi fetele de la Lufthansa?,
Asta mi-e transa..
Mă sună Ducu,de peste Ocean,
Emoții n-am
Mai am 13 ore și un sfert de zbor,
Plus o oră și zece minute
La Frankfurt escală,
Din Boeing 737
Într-un Airbus A 380,
Voila, zbor!
Nu mi-e teamă de Îngeri
Ascunși într-un nor,
Importantă este decolarea
Și, la noapte, aici,
Amiază,
Acolo,
Aterizarea,
Sub Soare
Pe mal de Atlantic,
Voi asculta un cântec,
Un Colind
De pe CD-ul luat cu „Taifasuri”,
Doamne, ce vom mai vorbi la noapte aici,
Zi însorită la Miami!
De pe acum
Fără
Timp
Mi-e dor de voi,
Prieteni,
De aici
Și de acolo!
Unde e aici și unde e acolo?!
În lumea asta minunată
Schimonosită numai de neoameni…
Sărbători fericite!
Cineva,
Dumnezeu,
Oare,
Ne cheamă
La îmbarcare…


10 Decembrie 2015 · București 

*Poem apărut, într-o primă formă, în volumul meu de debut (în poezie)-„Condamnat la Libertate”.

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

AȘTEPT UN MIEL (MUSAI LA PROȚAP!) LA…CAFENEAUA LITERARĂ DE ARGEȘ!

…În ultimul număr (11/ NOIEMBRIE 2016) al remarcabilei reviste literare „Cafeneaua literară”, ce apare la Pitești, sunt onorat de prezența printre scriitori de calibru. Și de rândurile competente ale cunoscutului literat Florentin Popescu, fixate, în principal pe volumul meu de debut în poezie, „Condamnat la Libertate”. Este întâiul cronicar literar care a scris despre această carte de debut (Mulțumesc mult!), chiar dacă alți câțiva m-au felicitat… Redau mai jos onorantele rânduri scrise de valorosul poet și exeget literar Florentin Popescu despre…Mircea M.Ionescu, devenit, la Pitești… Mircea N.Ionescu!?! Unde ești, Gicu Dobrin?!…

Mircea N. Ionescu,

Condamnat la libertate
(Editura Palimpsest, București, 2016)

Acreditat în lumea literarară ca dramaturg de succes,
dl. Mircea N. Ionescu este una dintre cele mai
interesante figuri scriitoricești dintre cele prezente pe
scena publică de azi – cum limpede reiese, între altele, și
din celelalte prestații culturale ale d-sale, începând cu
cronicile sportive pline de nerv, continuând cu teatrul și
apoi cu volumele în care vorbește despre experiența sa
americană (Taximetrist de noapte la New York este, poate,
cel mai citit volum al lui) și cea de după aceea, adică după
revenirea în țară.
Scriitorul are, fără îndoială, stofă de luptător, are
vocația inșilor care refuză contemplația și preferă să
coboare în agora vieții sociale și culturale, rostindu-i direct
și răspicat gândurile și opiniile, chiar și atunci când ele sunt
critice (sau mai ales atunci). Nu altfel ni se prezintă
volumul de față, prefațat de Pr. Prof. Dr. Theodor Damian,
care distinge în lirica lui Mircea M. Ionescu trei teme
principale: „Critica socială (implicit politică) a lumii sale,
viața de taximetrist la New York (inclusiv nostalgiile trăite
la revenirea în marele oraș ca vizitator) și condiția
existențială a emigrantului, iar în final sentimentul religios
și rolul credinței în Dumnezeu în depășirea încercărilor din
viața de zi cu zi.”
Lirica d-lui M. Ionescu, aproape lipsită total de
metafore, impresionează prin patosul rostirii, prin
sinceritatea gândului, prin limpezimea frazei și – mai ales!
– prin farmecul cuceritor al fiecărui poem – de unde și
senzația ludicului, a comunicării directe, aproape
sentențioase (influența dramaturgului din el își spune și aci
cuvântul!). Iată o singură mostră din multe altele: „Poți
avea un nume/ Și un prenume,/ Eventual renume/
Cuvintele nu se îmbracă/ În costume/ Nici nu fac tumbe/
Sumbre./ În șalvari de umbre./ Nu toți/ Care semnează
volume/ Ajung în postume./ Indiferent de etate/ Rămân
condamnat la libertate./ Să scriu/ Cât timp mă simt viu.”
(Postume)
Florentin POPESCU

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal American (16). Din Miami-n vârf de munte, o urare fierbinte: UN AN NOU CU 2016 STRĂLUCIRI!

…Din nou închei un an, atât de departe, fizic, de țara natală și atât de apropiat sufletește de ai mei de-Acasă!

…Este 30 decembrie. Pentru mine, ziua cea mai lungă. Ziua Despărțirii. Se trag linii, concluzii. Regrete, noi proiecte… Mâine, 31 decembrie, e altceva, Ziua unei noi-atât de vechi întâlniri…

…Acum, la ora bilanțului, încerc sumare concluzii. Bune și nu tocmai, ca să nu zic rele.
…În primul rând, Trăiesc, creez, visez! După cele două operații de cancer la prostată, prima în martie 2007, mi se mai dădeau de trăit între doi și cinci ani. Se vede că pe mine m-a operat Dumnezeu și încă mă înfrupt cu poftă din Viață…
…Apoi, am renăscut sub magia primei nepoțici, Genevieve, o veritabilă „Ana Aslan” pentru mine, cum sună o poezie ce i-am dedicate-o!
…Profesional, un an excelent. Două cărți publicate, ambele de teatru: “America de-Acasă” și “Taximetrist de noapte la New York”. Ultima lansată, acum 12 zile, și în orașul în care a fost trăită, la New York, în cadrul Cenaclului “Mihai Eminescu”… Trei premiere: “Derbedeul de nota 10”, la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu (20 martie, regia-Matei Varodi); “N-aveți un mort de vânzare?”, în limba bulgară (traducerea: Anka Staneva) la Teatrul “Sava Ognianov” din Ruse (7 aprilie, regia- Cristian Ioan); “Animalul, acest om ciudat”, la Teatrul Național “Sterija”, Scena Română, Vârșeț, Serbia (13 iunie, regia-Iulian Ursulescu)… …Premiul Cea mai bună carte de teatru a anului 2014, atribuit de Uniunea Scriitorilor, Filiala Dramaturgie București, în 10 noiembrie, volumului “Monolog în doi cu moartea la ușă”. Aceeași carte a fost nominalizată la Festivalul Național de Literatură, Cluj, 4-6 octombrie… Premiul Cel mai bun spectacol din Balcani, obținut de “Animalul, acest om ciudat”, al Naționalului din Vârșeț, Serbia, la Festivalul Teatrului Balcanic de Studio, Pitești, 25 noiembrie…

…Realizarea, la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu (unde încă sunt director…interimar, până-n 19 februarie 2016!), a ineditului Proiect “Oreste Regele Sunetelor”, unica piesă de teatru a eminentului filozof Ioan Petru Culianu fiind montată în premieră mondială, în briza Dunării, de remarcabilul regizor Cristian Mihăilescu, beneficiind de prezența ilustrei soprane Felcia Filip. Spectacol care a cucerit două Premii la Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio, Pitești, 25 noiembrie!…
…Continuarea cu succes a Proiectului Dunărean Giurgiu-Ruse, cu evenimente concomitente în teatrele din cele două orașe, un merit revenind și lui Orlin Diakov, directorul Teatrului “Sava Ognianov”… N-am făcut umbră pământului în acest 2015! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu…

…Finalizarea, în aceste zile, în Florida și la New York, a primului meu volum de versuri “Condamnat la Libertate”!…

…Neîmpliniri?… Suficiente și ele, pentru un om niciodată mulțumit pe deplin cu ce a făcut. Și la teatrul dunărean, și la masa de scris. Nu caut scuze, dar starea de provizorat la conducerea teatrului giurgiuvean mi-a pus frâne în entuziasmul fără de care nu mi-aș fi asumat, lucid, acum cinci ani și jumătate, timona teatrului de la 62 de kilometrii de Capitală.
…Nedreptăți, trădări, minciuni, bețe-n roate, zâmbete false, „oameni cu două fețe și niciun obraz” (Nicolae Iorga) m-au măcinat, încet, însă sigur, și în acest an. Cel mai mult m-a afectat respingerea repetată, de către C.J.Giurgiu, a dosarului (necitit, cumva!) la Concursul pentru continuarea mandatului de director-manager al Teatrului “Tudor Vianu”, în numele rigidei interpretări a unei legi echivoce și, în special, prin refuzul sfidător al răspunsului Ministrului Culturii (Ionuț Vulpescu, la vremea respectivă) prin care, practic, autoritatea locală era surprinsă în ofsaid!

…Ce urmează în 2016?
…Trimestrialele analize… Nesfârșitele iluzii. Dor de Viață!

…Profesional. Regizorul Sandu Grecu, directorul Teatrului “Satiricus” I.L.Caragiale din Chișinău, mi-a trimis zilele trecute o veste minunată: pe 15 ianuarie, începe repetițiile la piesa mea “Pușlamaua de la etajul 13”, cu Alexandra Grecu în rolul principal. Ar fi a 10-a montare a acestui text, după cele de la Viena, Novi Sad, Ruse, Silistra, Chișinău (Teatrul Genesis), Galați, Giurgiu, P.Neamț, București (Teatrul Independent Tabu)!… Aștept ca piesa “Taximetrist de noapte la New York” să urce pe scenă sub bagheta regizorului de profunzime Radu Dinulescu și cu debordantul Claudiu Bleonț, cum m-aș bucura să devină și un spectacol de teatru radiofonic, în regia remarcabilului Gavriil Pinte!… Și aștept, pe final de ianuarie, apariția volumului meu de debut în poezie “Condamnat la Libertate”, început în România și terminat, acum câteva ore, aici, în briza Atlanticului… Cum, din rațiuni de ultim moment, am ratat reluarea, împreună cu inimosul om de televiziune Sorin Rondak, a emisiunii “Idoli și Legende”, la televiziune, sper să o fac în primele luni din 2016!…Cât despre nedreptăți, alte trădări, minciuni, cârcoteli, m-am obișnuit cu ele! America m-a întărit moral pentru bătălii grele…

…Sunt departe, fizic, de țara natală. Dar cu sufletul lângă ai mei da Acasă, începând cu Mircea-Robert, Mona, Sorana, Alin, Florin, Maria, cu atâția confrați din lumea teatrului, a sportului, a dramaturgilor, a mass-media, cu oamenii de suflet din Giurgiu și colegii de la Teatrul “Tudor Vianu”, cu prieteni din toate zările (cât mai senine!) românești. De fapt, am petrecut, aici, în Florida, două Crăciunuri. Unul la ora României, altul, după șapte ceasuri… Așa va fi și cu Revelionul de mâine seară. Sub soarele arzător de aici, voi face din valurile Atlanticului nămeți de zăpadă, și colindători din România de suflet din egretele ce zboară sublim, în umbra palmierilor, deasupra lacului de dincolo de piscina vilei lui Ducu. Și voi ciocni o cupă cu șampanie, alături de un Panettone, la cumpăna nopții de la București, și voi toasta pentru cei dragi de la Casa de peste Ocean, din București și Giurgiu (două dintre poeziile volumului meu se numesc “Naveta la Giurgiu” și “Dunărea-nghețată”!), din întreaga Românie. Ca, peste șapte ceasuri, mâine în noapte atlantică, să toastez și pentru cei dragi de aici, în frunte cu Genevieve și Ducu, cu prietenii din New York, Los Angeles, Chicago și Boston, cu cei de suflet din Roma, Florența, Milano și Salerno, din Oslo, Munchen, Paris, Gotteborg și Viena, din Novi Sad și Vârșeț, Ruse, Silistra, Tărgoviște, Plovdiv și Sofia, din Chișinău, Melbourne, Sydney și Adelaide, din lumea-ntreagă!
…Tuturor, cu sufletul plin, un AN NOU cu Sănătate și 2016 STRĂLUCIRI!