Arhivă

Post Tăguit cu ‘Alexa Visarion’

Jurnal de toamnă (5). CÂND DON JIJI VEDE FILME TURCEȘTI, ANDO DANSEAZĂ SIRTAKI ÎN CAREUL STELEI…

decembrie 4, 2016 Comments off

…N-am reușit să văd derby-ul Dinamo-Steaua!… Când am ajuns cu taxiul la Gara din Bistrița, să urc în vagonul de dormit nr.11, pentru București, era 1-0 pentru Steaua!… Trenul a plecat la 21:45. Vagonul de dormit, frigider… Au fost ceva probleme, într-o jumătate de oră vom avea căldură, sună “tragedia optimistă”. Așa să fie!… Conductorul, dinamovist, recunoaște în mine comentatorul sportiv, nu dramaturgul fost la un excelent Festival Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu”, la Bistrița, și mă informează că, în derby, e 1-1. E dinamovist și-mi dă pronisticul lui: “Îi batem, o să vedeți!”… Stau în cușeta mea în palton, cu pălăria pe cap. Trenul pleacă. Ies pe culoar, parcă e mai cald. Suntem doar trei oameni în tot vagonul de dormit… Pe culoar, un bistrițean de vreo 35-40 de ani, îmi confirmă că la București e 1-1. A citit pe Internet. E stelist și a jucat la pariuri “Total goluri 3+”! Unde ești Șumi?!…

…În cușetă, singur, dârdâind, încerc și eu Internetul. Da, e 1-1, la București!… Sună celălat telefon. Un prieten de suflet, stelist, m-a sunat să-mi…minutul și scorul! “Da, știu, e 1-1!”, îl întâmpin. “Nu, e 2-1!”, replică sec. “Bravo!”… “E 2-1 pentru dinamoviști! Nu jucăm nimic! Reghe nu-i antrenor, antrenează nevastă-sa!”…Ies pe culoar:.. La București, e 2-1 pentru câinii roșii… “Îi batem cu 3-1!”, zice mândru conductorul, care are chef de vorbă…”E 3-1!”, iese din cușeta sa și jubilaeză stelistul care a pariat pe patru goluri marcate!… I-a ieșit pronosticul, nu-l mai interesează Steaua. “Jiji a adunat tot campionatul la Steaua și nu joacă nimic!… Bine că mi-a ieșit pronosticul!”… “Nu s-a terminat!”, replic, punând gaz pe foc și întristându-l… Când intru în cușeta mea, tot în palton și cu pălăria pe cap, accesez Internetul. E 3-1 pentru Dinamo. E min. 83 și semnalul dispare. Trenul traversează munții… Cam o oră nu mai pot intra pe Internet…Bine că a început să se încălzească, încet, cușeta…

… Încerc să ațipesc, măcar o jumătate de oră, așa, în palton. Aud o bătaie în ușă. E conductorul. “V-am spus că-i batem cu 3-1!… Vreți un cogniac?!”… E fericit!… Nu beau cogniac de vreo 45 de ani… Caloriferul s-a dezmorțit… Hai să fur o oră de somn…
…E 5 în zori, când mă trezesc în glasul roților de tren. Incredibil, trenul este în grafic. La ducere, sâmbăta trecută, am avut o întârziere de o oră și 40 de minute!… Am trecut de Sinaia. Nu văd zăpadă în jur, nici viscol, cum suna Codul galben, aseară… Accesez Internetul. Începe ora veselă…

…Jiji Becali declară caraghios că, la 2-1 pentru Dinamo, nu l-a mai interesat meciul și s-a uitat la un film turcesc!?! Avem și filme românești excelente, coane!… I-aș recomanda “Înghițitorul de săbii”, de Alexa Visarion, cu un fabulous Mircea Albulescu… Pe Don Jiji nu-l interesează, însă, decât banii. Milioanele. Peste noapte. N-are nici răbdare, nici tutun… De aceea Steaua, mulținatională, multi-Liga I, nu joacă nimic!… Dacă ar fi privit și repriza secundă, ar fi văzut ce Sirtaki le-a tras Ando fantomelor lui Reghe, fantoma-șef!… Ando cel contestat de unii… Este clar, scriu tot mai mulți, Steaua nu are antrenor,.. Chiar dacă acest caraghios Reghe declară penibil că nu-l interesează cine-i suflă în ceafă!?!… Steaua n-are antrenor, n-are patron… Are doar o colecție de jucători. Dar Don Jiji n-a învățat încă –și mă tem că nu va pricepe vreodată!- că Întregul-Echipa, nu-i niciodată egală cu simpla sumă a părților!…

…Don Jiji amenință că va mai cumpăra alți jucători în iarnă!… Ia, domnule, toată echipa Astrei, că mai ai doi-trei de adus, după Enache, Amorin, Boldrin și Alibec, cumpără și ce mai e pe la Cluj, pe la Craiova, Mediaș, Pandurii, Voluntari, Chiajna, ASA, Timișoara, UTA, desființează Liga I (eventual și pe a II-a!), și fă, în curtea vilei din Pipera, un campionat cu mini-echipele cumpărate!… Eii, uite de asta, din grandomania oierului ajuns latifundiar, Steaua nu va ajunge niciodată la Cota Sevilla-86! Restul e tăcere!… E Hamlet, nume necunoscut lui Don Jiji…

…Citesc, tot pe Internet, în tren, și o declarație caraghioasă a lui Mutu, noul Cal Troian de la Dinamo: “Asta vreau de la Ando!”… Cu ce drept încearcă “regale drogurilor” londoneze să se considere superiorul seriosului Andone?!… Mutu, prin structură, nu poate fi decât sămânță de scandal. N-a venit la Dinamo decât să-l “lucreze” pe sub masă pe Andone, să aducă un “om” de-al lui, cu, firește nu fără un comisionul de rigoare…

…La șapte fără un sfert, primul meu gând în Gara de Nord este să cumpăr ziarul de sport, „Gazeta” astăzi, ca pe vremuri, când veneam, ca ziarist, din deplasările prin țară. Citesc în drum spre taxi, titlurile, văd că, la Botoșani, unul dintre comicii vestiți ai fluierului, Piticul cu talonetă, cum i-a zis, inspirat, un ziarist, Avram cel mic, s-a jucat de-a cartonașele roșii, dând patru, câte jumătate de rație pentru fiecare echipă, dintre care trei pentru…trageri de tricou!?! Probabil că i-a fost frig fluierașului a pagubă și l-a mai încălzit, oleacă, prin nordul Moldovei, culoarea roșie. Asta este, cu siguranță, ascensiunea arbitrajului românesc, despre care a trâmbițat, mai ieri, arogantul, penibilul boss al fluierașilor și acarilor cu steag de la noi, grecul Vassaras, când, în fapt. se află la pământ sau…sub pământ SRL!

…După un somn lung, în patul de acasă (“Casă, dulce casă!”), văd la TV, meciul de la Giurgiu, Astra-CFR Cluj. Am făcut și eu, în seara asta, două bilete de doi lei, la pariuri. Am luat CFR solist și… ambele echipe marchează. Așa a fost, numai că golul al doilea, din penalty, al clujenilor (singurii care ar putea trage la titlu, în dauna fantomei lui Jiji, pe care au învins-o la București!) a fost un cadou al pungașului cu fluier zis Colțescu („autocritică” pentru ajutorul dat Astrei, în campionatul trecut, în meciul cu Steaua?), care trebuia de mult pus la colț, cu genunchii pe coji de nucă. Cu vreo două secunde înainte ca Nascimento să fie faultat clar în careu, tot în faza respectivă, fundașul giurgiuvenilor, Gerardo, a fost pus la pămând de un adversar sub ochii abulici ai altui caraghios fluieraș pe care arogantul grec Vassaras nu-l trece pe linie moartă, unde ar trebui să meargă și elenul!… N-a văzut nici comentatorul TV al partidei de la Giurgiu, cum să vadă, când el se încorda să țipe Goooooooooooooool, visând, inutil, să-l imite pe inimitabilul Ilie Dobre. Cum să vadă faultul asupra lui Gerardo, când, după ce clujenii au transformat penalty-ul, ne-a informat academic că este 2-1 pentru…trupa lui Șumudică?! (Sic!) Din câte știm, a fost 2-1, final, pentru clujeni…

…Sincer, dacă n-ar fi fost giuvaierul de gol egalizator al lui Alibec, aș fi zis că am fost mai câștigat urmârind pe Internet un meci, unul oarecare din Liga I, de i se tot zice, într-un surplus de metaforă, Derby!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 669 de persoane

Am primit Premiul, la Oradea, și am chemat Salvarea, la București!

octombrie 4, 2016 Comments off

…Story de piesă scurtă, acest ultim Premiu al meu, câștigat, la Oradea, în cadrul valorosului Festivalul de Teatru Scurt (ediția XXII), pentru Cea mai bună Piesă Scurtă („Bazuka lui Cehov”). Am ajuns pe Crișul Repede, vineri dimineață, în ultima zi de septembrie, după o noapte coșmar în vagonul de dormit, unde am tușit cât pentru un an. O rebelă răceală m-a întors pe drum, tusea-mitralieră, gâtul-rană deschisă, vocea ce nu mai era a mea, amețeli, crampe musculare de-mi lau nervii foc, timp cumplit… Bucuria Premiului m-a ținut, totuși, pe picioare, încât sâmbătă seară, în prima zi din luna ce se încheie cu ziua mea de naștere, am putut urca pe scena superbului Teatru „Regina Maria” din Oradea, pentru a mi se decerna Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă de către distinsa doamnă Victoria Balint (directorul artistic al Teatrului orădean, membru în Juriul Concursului de Creație Dramatică, frumoasă, onorantă denumire!). Am putut rosti și un scurt speech, dar, lângă mine, parcă vorbea altcineva…

…Și, totuși, am udat Premiul, cu un vin ecologic de Adamclisi, găsit întâmplător într-un mic magazin, ca un canton părăsit, din oraș. Veritabil colocviu în foaierul Teatrului, cu vestiți oameni de teatru (eminentul regizor de teatru și de film Alexa Visarion), cronicari dramatici (Ion Parhon, Zeno Fodor, Ion Cocora, Doru Mareș, Mircea Morariu etc.) actori orădeni și cei din trupa petroșăneană ce abia terminase spectacolul „Nastasia-Poveste de cartier”, în regia lui Victor Ioan Frunză).N-am stat mult, totul se-nvâtrea în jurul meu. Noroc că am dormit bine…

…Duminica a trecut ușor, până la plecarea trenului de București (18:39). M-a dus în splendoarea de pe colina numită Ciupercă, de unde se vedea, sub soare, falnica Oradea, o veche și aleasă prietenă, Geta Pop, cu care, timp de două luni, am scos, în iarna lui ’94, și la Oradea, ziarul „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” ce-l editam la New York (Doamne, ce frumoasă aventură, pe care o voi povesti altădată!)…

…Am plecat ținându-mă pe picioarele mele spre casă. Tăind o nouă noapte de chin, la vagon-lits, tușind, cutremurându-mă, pe două voci, golind două sticle mici cu apă plată, o sticluță de Coughend sirop, inutil. Am legat vreo trei ore de somn, trenul a întârziat și el, și la 8:45… Când am zărit peronul Gării de Nord, am simțit cum mă topesc și m-am trezit întins pe jos, singur în cușetă. Norocul meu că ușa cușetei era deschisă și însoțitorul de tren m-a descoperit repede, am refuzat să cheme Primul Ajutor al Gării.. M-a ajutat să ajung până la coborârea din vagonul 11, mă clătinam pe peron de parcă aș fi coborât din ringul de box, după un meci cu Doroftei. Cu greu am ajuns la stația de taxi, numai că trăim în România și samsarii lăsați în voie la ieșirea din Gara De Nord să jecmănească oamenii, nu luau clienți care nu mergeau departe… M-am luptat cu mine și cu realitățile patriei plină de haimanale, m-a ajutat și o doamnă în vârstă, care a vrut să cheme Salvarea, m-a luat în cele de urmă un taximetrist, dar, văzându-mă mai mult groggy decât viu, m-a ocolit într-o tragică veselie până la Tineretului. Când am realizat că sunt prin altă parte a Bucureștiului, l-am întrebat, cu greu, de ce nu a ținut drumul drept. Atâta mi-a trebuit, „Așa mi-a trebuit, nu trebuia să te las, acolo, la gară, să aștepți până acum?!”. Bine că nu mi-a ars una… Ia să fii făcut așa ceva, samsare, ca taximetrist, la New York, ce mai amendă păpai și mai stăteai și șase luni fără licence, așa, să numeri avioanele, mizerabilule!

…Se făcea o oră și zece minute de când a ajuns trenul de Oradea, cu întârziere cu tot. Un vecin m-a ajutat să urc scările spre intrarea în bloc, am intrat în apartamentul meu și am simțit cum amețesc, m-am trezit, singur cuc, pe gresia din holul spre camere, ud leoarcă.
…Am sunat cu greu la Salvare. Explicații, întrebări repetate dacă sufăr cu inima… În nici o jumătate de oră a venit un doctor în vârstă, cumsecade, competent, m-a întins pe canapea, tensiune, consult la plămâni și inimă (totul O.K!), tusera mea a devenit furtună, s-a speriat și domnul doctor, gata-gata să mai leșin o dată, nu mai eram însă singur… E o bronșită cronică, alt tratament, odihnă multă, hrană ușoară, puțină și în mai multe reprize, un pomelnic de medicamente, compensate toate, numai dacă mă duc la medicul de familie, care trebuie să-mi dea și o recomandare pentru o radiografie pulmonară. Numai că medicul meu de familie își încheie ziua în câteva zeci de minute, revine marți după-amiază, acum e luni spre prânz… Am coborât ținând pereții, am plătit vreo sută de lei la Farmacie, am plecat cu o pungă de medicamente, gata, câteva zile la pat!…

…Am venit, însă, de la Oradea, cu Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă, primit, în superbissima sală a teatrului orădean, pe scena în care se mai afla decorul de la „Nastasia-Poveste de cartier”…
…Am avut și eu Poveste mea cu acest al 4-lea Premiu câștigat la un Concurs Național de Creație Dramatică!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că mă ții în Viață! Că mă lași să caut refugiul în scris și îmi mai colorezi traiul și cu Premiere și Premii…
…Mă fac eu bine și mai scriu o piesă! Scurtă, trăită la Oradea și București..