Etichetă: Octavian Belu

J.0. Ziua 12. Fair-play-ul Marianei Bitang și nebunia lui Usain Bolt

…Miercuri 8 august. Ar trebui să discut despre performanțele reprezentanților noștri la Olimpiada londoneză. Numai că ele au lipsit cu desăvârșire, astăzi. Nici măcar talentata moldoveancă Bianca Perie, din Roman, pe care confratele Andi Vilara mi-o propunea pentru o medalie la Olimpiadă, acum trei ani, nu s-a calificat în finala de la aruncarea ciocanului. Epilog trist la aventura atletismului nostru la Olimpiadă, acolo, unde a scris, cândva, istorie de aur…

…Și, “dacă dragoste nu e, nimic nu e”, vorba cântecului de succes al lui Dan Bitman, și el conectat la Olimpiadă. Pentru marele public, dragostea înseamnă rezultate, spectacol. Chestiile acelea cu “nota de plecare” sau “nota la exercițiu”, care ne-au aurzit în ultimele zile la gimnastică, sunt pentru arbitrii. Eu mă numesc privitor ca la spectacol, ca să nu zic teatru…

…În lipsa rezultatelor din arena recordurilor, o medalie de aur pentru distinsa Mariana Bitang, nu doar o antrenoare de Legendă, alchimista gimnasticii românești alături de Octavian Belu, dar și de Bella și Marta Karoly. Ieri, în noaptea noastră de argint de la Londra, în timp ce unii țuțeri nu strigau, empiric, decât că arbitrii ne-au furat “bronzul” la bârnă, doamna Mariana Bitang a intervenit fără dubii: “Nu aveam de ce să facem nicio contestație. N-am avut un exercițiu foarte bun Noi am greșit exercițiul, noi a trebuit să plătim!”… Și cum nu era suficientă această chemare la normalitate, la Adevăr, doamna Mariana Bitang a mai dat o palmă bișnițarilor de cuvinte, de scandal căutat, inventat, fitiliștii care turuiau că dublul nostru de platină rară Belu-Bitang și-a anunțat, supărat, retragerea de la cârma gimnasticii românești: “N-am spus niciodată că plec de la lot!… Că avem un noi proiect pe care vrem să-l discutăm cu COSR este altă discuție!”. Sărut-mâna, minunată Doamnă Bitang! Și mulțumim pentru tot Frumosul pe care ni l-ați oferit. Suntem optimiști, dacă vă știm, împreună cu Octavian Belu, în uzina de metale prețioase de la Deva…

…În noaptea asta, Fulgerul din Jamaica, Usain Bolt, a câștigat, alergând zâmbind, și o serie simifinală la 200 m. Totul normal, Supersonicul vrea și medalia supremă la 200 m. Campionul olimpic la suta de metri, la Beijing șI Londra, a șocat, însă, autopropunându-se, de fapt, ca…fotbalist la Manchester United! Într-un interviu din publicația britanică “The Sun”, regele vitezii i-a transmis lui Sir Alex Ferguson, textual: ”Nu glumesc! Dacă m-ați chema să dau o probă de joc, ar fi imposibil să refuz. Nu aș accepta, dacă nu aș fi convins că sunt suficient de bun. Sunt un fotbalist destul de bun și știu că aș putea face diferența pe teren. Aș fi cel mai rapid jucător de la Manchester United! După Olimpiadă, mai rămân câteva zile la Londra”… Nu știu dacă Sir Alex Ferguson îl va căuta pe fenonemul Usain Bolt. Mă tem să nu-l titularizeze, imediat după Olimpiadă, Gigi Becali, la Steaua…

…Am amintit, instinctiv, de fotbal, sport pentru mine în umbra Olimpiadei în această vară. Cum n-am avut concurenți, în finalele atletice, de seară, la Londra, am mai butonat și pe meciurile de fotbal din acest 8 august. Dramă mare, la Piatra Neamț, unde joacă meciurile de acasă F.C. Vaslui, cea care, acum o săptămână, reușise un surprinzător 1-1, la Istanbul, cu titrata, bogata Fenerbahce. Numai că în noaptea asta, turcii i-au umilit, aproape de Podul Înalt, pe urmașii lui Ștefan cel Mare, este drept, o adevărată legiune străină. Fenerul a deschis rapid scorul, Vasluiul lui Peneș Curcanul a egalat, dar după egalul de la pauză, ienicerii și spahii veniți dinspre  Bosfor și-au măcelărit adversarul: 4-1 (1-1), rezultat de toată rușinea, scor care a depins mult de ratarea penalty-ului, la 1-1, imediat după pauză, de zurbagiul N’Doye și de olandezul turcilor, Kuyt, autor a două goluri de maestro. Acest 1-4 de toată tristețea ar trebui să-l convingă pe amicul Adrian Porumboiu, fost arbitru de elită, azi afacerist potent. să spună, în sfârșit: “Stop fotbal!”. Dragă Adrian, ai aruncat vagoane de bani pe atâtea mârțoage, care nu ți-au adus nicio bucurie supremă. Orgolios, cum te știu, gândesc că ar fi mai bine să investești în industria filmului, acolo unde feciorul tău cel mare, Corneliu Porumboiu, înseamnă un nume de respect, astăzi, în lumea cinematografiei mondiale. Argumentul meu este simplu: flăcăul tău cel mare a triumfat, de două ori, la Cannes, în timp ce plăieșii tăi multinaționali s-au făcut de “desene animate” cu acest 1-4 în fața Fenerului, o echipă bună, dar nu de top european… Tot în această seară, CFR Cluj (cu numai trei români în echipă!?!) a obținut viza să meargă mai departe în Liga Campionilor, liga bogaților, învingând, în Cehia, pe modesta Liberec, cu 2-1, după acel 1-0 de sub Feleac. Un lucru ciudat și trist: primul meci european, din această ediție, al campioanei României, CFR Cluj, n-a fost transmis de nicio televiziune cu acoperire națională!?!

…Bine că, mâine, ne întoarcem fața spre Olimpiadă. C2 și K4, ultimele noastre speranțe de medalii la caiac-canoe. Mai avem nevoie de aur, argint și bronz. Pentru dragostea noastră de sport, de frumos,de viață…

J.O. Ziua 11. “Aurul” Cătălinei Ponor și blestemul ultimei secunde!

…Marți 7 august. A 11-a Zi de medalii. Nu cred, nici acum, la vreo patru ore după ce s-a tras cortina în Templul gimnasticii, că n-a fost o zi de aur pentru noi. Am participat la ultimele două aparate (bârnă și la sol) în concursul feminin, cu trei speranțe, mezina Larisa Iordache și două Regine din istoria olimpice Olimpiadei. Văd și acum triumful, vis destrămat dureros, la sol, unde aurul a avut străluciri românești la ultimele două ediții: Cătălina Ponor-Atena 2004; Sandra Izbașa -Beijing 2008. Trei sportive în concurs, la două aparate și numai o singură medalie, Argint pentru Cătălina Ponor, la sol!

…Cătălina a avut un exercițiu excelent la sol, ca o revanșă pentru retragerea medaliei de bronz după câteva minute, în urma contestației depusă pentru americanca Alexandra Raisman de antrenorul ei…  românul Mihai Breștean, azi în stafful yankeilor! Contestație pentru că arbitrii n-au luat în calcul modificarea notei de plecare a Alexandrei Raisman. Contestație acceptată, ceea ce a făcut ca americanca să fie la egalitate cu sportiva noastră Cătălina Ponor. Ajunși în acest moment, arbitrii au făcut departajarea după nota pentru execuție, care a avantajat-o pe reprezentanta SUA! Nedrept, aș spune, descalificant pentru arbitrii care n-au văzut că nota de plecare era schimbată! Cred că lucrul cel mai corect era un bronz pentru ambele minunate gimnaste: Cătălina Ponor și Alexandra Raisman…

…”Bronzul” acesta, retras de arbitrii, a însemnat pentru Cătălina Ponor, cea care urma să câștige Arginul la sol, o medalie de…Aur. Aur moral pe care nu-l pot cuceri și purta decât sportivii de Legendă. Iar Cătălina Ponor este un asemenea mesager al Zeilor printre noi, muritorii avizi de autodepășire. Când a fost întrebată de ziariști cum comentează retragerea medaliei de bronz în urma contestației, Cătălina Ponor a răspuns simplu, sincer: “Nu pot eu comenta acest lucru. Eu trebuia să-mi fac mai bine exercițiul pe bârnă!”. Superbă atitudine!…

…Finala de la bârnă am urmărit-o la radio. Dimineața, în cea mai arzătoare zi din România, am plecat din răcoarea de la Cota 1400 într-un mini-turneu sentimental, trecând pe la Pârâul Rece (ultima vacanță de student), Bran (arhiplin de turiști), Predeluț (unde mi-am văzut cei peste 40 de brăduții sădiți, în urmă cu 6-7, ani sprijinind, acum, falnici, cerul!), Poiana Brașov (unde am făcut atâtea reportaje cu Naționala de fotbal). N-am mai ajuns în timp la București, să-mi iau locul în loja de telespectator fericit, așa încât am prins bătălia de pe “bârnă” pe când eram la Săftica. Mi s-a strâns sufletul când Mihai Junea, gazetar competent și corect, a zis pe post, din sala de concurs de la Londra: “Americanca Raisman a avut un exercițiu curat și n-ar fi exclus să o depășească pe Cătălina Ponor pe treapta a treia a podiumului”… Am chiuit de bucurie, peste câteva clipe, la volan, când Mihai Junea a strigat din tot sufletul, de la fața locului: “Medalie de bronz pentru Cătălina Ponor!”… Ca, după trei-patru minute de extaz, să primesc măciuca în moalele capului: contestația americancei a fost acceptată și bronzul i-a fost retras Cătălinei Ponor! O asemenea dramă am mai trăit noi în gimnastică. La Syndey, când sublimei Andreea Răducan i-a fost retrasă medalia de aur, pentru un blestemat de nurofen…

…Povestea bronzului de la bârna londoneză a făcut din Cătălina Ponor o campioană olimpică a fair-play-ului. Ea a recunoscut că trebuia să-și facă mai bine exercițiul, era conștientă de cele două ezitări și pasul mare de la aterizare, cum au zis specialiștii! Câți dintre cei care au dat cu pietre imediat în arbitrii au avut o asemenea tărie de caracter?!… În acest context, laude și pentru verticalitatea confratelui Mihai Junea…

…După Aurul moral câștigat de extraordinara Cătălina Ponor (triplă campioană olimpică la Atena, dublă la Londra; îi priește, se vede, Europa!) pentru retragerea Bronzului la bârna câștigată de o chinezoaică, a venit Argintul la sol. Unde marea rivală nu i-a fost, cum ne așteptam cei mai mulți, Sandra Izbașa, ci tot americanca Alexandra Raisman, care, la exercițiul ei a primit 15,600. Când zborul măiastru al Cătălinei (cu mai multă grație, mai feminină, mai spectaculoasă!) a fost notat cu doar 15,200, sala a huiduit! Ea vibrase sub fascinația Frumosului!…

…”Solul” l-am prins la televizor. Am crezut până la ultima concurentă că vom avea două medalii la acest aparat. Căci ultima sportivă era Sandra Izbașa, cea care, tot ca închizătoare de concurs, a descoperit aurul la sărituri. Sandra a dansat încântător pe covorul fermecat, frumoasă și grațioasă, numai că a venit ultima secundă, și visul s-a convertit subit în coșmar, minunata Sandra și-a lovit genunchii de covorul suferințelor, tălpile i-au tremurat, ca pescărușii uciși, dincolo de spațiul admis, și totul s-a năruit, și ne-a trimis în lacrimi. Lacrimi de tristețe, de neînțelegere. N-a înțeles ce s-a întâmplat nici Octavian Belu, a cărui voce o aud și acum: “N-ai mai avut energie?”. Și răspunsul Sandrei, transfigurată de înfrângere, de cădere din loja de aur pe ultimul loc al finalei: “Nu știu!”… Știu că, tot la Londra, a mai existat pentru noi o ultimă secundă cumplită, nefericită, inexplicabilă, pentru judokana Andreea Chițu, care ne-a depărtat de un aur ca și pus în vitrină. Există, se vede, un blestem al ultimei secunde, în fapt o infimă abatere de la concentrarea totală, legea necesară pentru a cuceri piscurile…

…Gimnastica feminină și-a făcut datoria pentru România: o medalie de aur-Sandra Izbașa, la sărituri; una de argint-Cătălina Ponor, la sol; una de bronz-în concursul pe Echipe. Să nu dăm cu pietre în nestematele coroanei gimnasticii noastre, cu 25 de medalii de aur, 21 de argint și 26 de bronz în istoria Olimpiadei!

…Sunt siderat, citind pe internet tot felul de bișnițari ai cuvintelor aruncând titluri șchioape –fără acoperire- doar pentru a fi citiți. După Argintul cu străluciri de aur al Cătălinei Ponor, mă șochează câteva cuvinte aruncate bolnav în pagină cu litere de-o șchioapă: “Scandalos! Nadia a apărat-o pe Cătălina Ponor la bârnă, dar ne șochează după sol!”. Ce spusese Nadia Comăneci, Regina absolută a gimnasticii mondiale? Citez declarația ei, după concursul de bârnă: “Ar fi trebuit să se acorde medalia de bronz ambelor sportive, Cătălina Ponor și Alexandra Raisman!” Absolut correct, nu doar sentimental… Și după concursul de la sol: “Degeaba ne supărăm, per total, americancele au avut evoluții mai bune decât româncele”! Am reținut eleganța Nadiei: “per total”. Pentru că performanțelor americancelor reprezintă un argument indubitabil: titlul olimpic la echipe; medalie de aur la individual compus-Gabrielle Douglas; medalie de aur la sol-Alexandra Raisman. Lăsam medaliile de argint și bronz… Și, atunci, cum își permit niște neica-nimeni să dea cu mucava în Nadia Comăneci, gimnasta care a uimit lumea-ntreagă?!…

…Mă încearcă un gust amar. Nu știm să ne bucurăm nici la succesele adevărate, într-o țară săracă, înecată în minciună. Unii vor, văd, cu orice preț, scandal (și) la lotul de gimnastică, insinuând tot felul de năzbâtii. Descalificant!

…La București, se topește lumea de arșiță, la 42 de grade Celsius, și de ură! La Londra, plouă. În rafale, pe stadioane, cu medalii în fiecare zi. Cu Argintul Cătălinei Ponor, de astăzi, România a depășit numărul de medalii culese la ultima Olimpiadă: 8! Avem, la această oră (engleză) nouă medalii, dar numai două de aur (4-la Beijing!). Patru de argint (una în China 2008) și două de bronz (3, acum patru ani). Zestre care ne găsește pe locul 21, în clasamentul celor 71 de națiuni care au izbutit medalii. Deocamdată!… În frunte, “sindromul China” a ajuns la 34 de medalii de aur (americanii, numai la 31, sunt pe locul II; pe poziția a III-a, spectaculos, Marea Britanie, cu 22 de victorii!). Zarurile n-au fost încă aruncate. Până duminică 12 august se mai pot întâmpla multe surprize. De nu ne-ar ocoli cele plăcute, că de deziluzii nu ducem lipsă…

Bye, Bye, 2009! Vai, vai 2010?

…Te duci și tu, 2009! Mai ai câteva ore. Ca ieri te întâmpinam cu șampanie, focuri de artificii și Mari Speranțe. Asta este soarta voastră, a anilor, să vă năruiți, când vă e universal mai drag, ca oamenii de zăpadă, ca frumoasele castele de nisip, ca noi, muritori mereu visători…

…Ai fost tu, oare, 2009, mai bun decât antecedentul, cum ne-am urat cu toții când te-am întâmpinat? Cum îl vom primi, mâine, la miezul nopții, și pe 2010, semn că ai avut și multe zile negre?… Sau, într-un puseu de anticipație lucidă, ar fi mai indicat să ne urăm pentru Noul An „să nu fie mai rău ca acesta de care ne despărțim!”?… În fond, cu ce te prezinți tu, 2009, acum, la ora despărțirii, a trecerii în istorie?

…Un an de criză. Financiară, că despre cea morală era cazul să vorbim mai demult. Unii (mai nihiliști sau mai analitici?) au precizat: a fost începutul de criză!…

Un an cu nivelul de trai scăzut brusc, tocmai când începusem să credem în promisiunile ălora de sus…

Un an care a dus numărul șomerilor la 680.000! (Cifră bună, din moment ce viitorul care bate la ușă anunță atingerea cotei 900.000!?!)…

Un an cu o campanie electorală care a bătut toate recordurile de nesimțire, mârlănie și abjecție. Mizeră campanie electorală care nu a schimbat nimic: avem același președinte, același premier, aceeași aroganță a celor corupților cocoțați la bucatele țării…

Un an în care printre Europarlamentarii români am întâlnit și numele lui Gigi Becali și EBA (Elena Băsescu, fiica președintelui!), ceea ce definește suficient bășcălia de pe scena politică românească…

Un an în care corupția a atins cote de avarie, cum au zis Forurile internaționale. Numai liderii noștrii se fac că muncesc. O mână spală pe alta, doar…

Un an în care sportul românesc nu și-a oprit căderea liberă. Naționala de fotbal a mai ratat un turneu final (al 4-lea consecutiv, din 2000 încoace!), oferindu-ne la despărțirea de preliminarii o lingură de mătrăgună: 0-5 cu Serbia, la Belgrad! Ca și locul 8 pe care a căzut, din iluziile noastre de medalii, Naționala feminină de handbal, la Mondialul de lângă Marele Zid!…

Un an în care ambasadorul nr. 1 al României, sportul, a ajuns iarăși minge de ping-pong politic. I-au fost impuși să-l conducă ageamii dubioși, de gen feminin, o madame Ridzi ajunsă cu dosar penal, după ce a băgat mâna până la cot în bugetul și așa mic, schimbată, la nici trei luni, cu doamna Plăcintă de la Focșani, care îmbrăcase la patru ace protipendada politică, însă habar n-avea de fenomen. Asta, în timp ce o somitate ca Octavian Belu își dădeau demisia, nemaisuportând impostura, iar marele Ilie Năstase nu-și poate încă deschide Academia de tenis, la care ar duce toate drumurile Europei…

Un an în care sportul nostru a mai demonstrat o dată că ascunde în el semințe de miracol: Marian Drăgulescu, dublu campion mondial, la gimnastică, Remeș Dumitrescu, aur, la Mondialele de scrimă, Lucian Bute, campion mondial la box profesionist! Nu poți trăi, însă, numai sperând la infinit în minuni!…

Un an în care cultura românească a plătit și ea tribut crizei financiare. Cel puțin Festivalul Național de Teatru a avut un buget înjumătățit, încât n-a mai putut fi adusă decât o trupă din străinătate (din Paris, cu piesa lui Eugen Ionescu, „Cântăreața cheală”!), iar actorii români care au jucat pe scenele Festivalului n-au primit un bănuț! Oricum, teatrul românesc nu moare, chiar dacă directorii de teatre s-au văzut obligați să trimită actorii în șomaj pentru 7 (șapte) zile!?!…

Un an (încă unul!) în care dramaturgia autohtonă contemporană a fost ignorată de către directorii de teatre, cu excepțiile de rigioare. Uniunea Scriitorilor n-a acordat Premiul pentru dramaturgie, deși existau câteva cărți de luat în seamă, care Uniune patronează un apreciat Club al dramaturgilor români, cu spectacole-lectură în premieră, în fiecare lună (Premiul pentru piesa anului citită la acest club a revenit lui Horia Gârbea)! Într-un scurt dialog (purtat înaintea începerii Festivalului Național de Teatru) cu remarcabilul om de cultură Ion Caramitru, directorul Naționalului bucureștean și al UNITER-ului, i-am replicat, la afirmația că „nu prea sunt texte bune”, susținând cu argumente că „texte există, însă nu sunt citite de către directorii de teatru și regizori, ba nici de către toți membrii diferitelor jurii”. Se citește tot mai puțin astăzi!…

***

…Aceste ultime zile din 2009 mă fac să cred că îl vom regreta. Nu de alta, însă cei care în campania electorală promiteau marea cu sarea, odată reinstalați în jilțurile lor pline de carii au suferit o mizerabilă amnezie și anunță națiunea: din 1 ianuarie 2010 multe se vor scumpi. Fără ca salariile să crească cu vreun leuț prăpădit! Vor exploda prețurile la alimente, carburanți, „vicii” (țigări, băuturi, noroc că nu au fost legalizate bordelurile!) etc. Spre exemplu…

Pâinea noastră cea de toate zilele, tot mai neagră, se va scumpi de poimâine cu 5-10%. Carnea de vită, cu 50%!!! Cea de porc, cu 25-30%. Cea de pui, 20-25 %. Benzina-cu 20%! Țigările-cu 30%. Curentul-cu 4%.

Tot în 2010, numărul profesorilor se va reduce cu…15.000! Vai de poporul care nu-și educă tineretul!…

Și tot așa, într-o inconștientă veselie guvernamentală, care nou-vechi guvern a mai tras un chef, la Sinaia, la ziua protejatei nr. 1 a lui Băsescu, cine alta decât madame Udrea, căzută tot în echipa învinșilor de realitate de la Palatul Victoria…

În 2010, sportul nu va mai avea minister, împreună cu tineretul, el fiind aruncat la grămadă cu alte compartimente. Prin ceață deasă se vede Olimpiada londoneză din 2012. Rușine, domnilor guvernanți, care n-ați căutat decât capital de imagine de pe urma sportului pe care îl asasinați cu bună știință!…

…Drama este că unii din „echipa de zgomote” a guvernului (nou-vechi) încearcă să ne convingă că „nu se măresc prețurile, ci se indexează”!?! Ce pretenții să avem de trăpași de „second hand”, când noul-vechiul premier a fost făcut de râsul lumii, aseară, de televiziuni, care i-au prezentat „speech”-ul din 30 octombrie, în care declara textual, cu o decizie guvernamentală fluturată electoral în fața camerelor: „Curentul și gazele nu se vor scumpi în anul viitor!”. Băiat isteț, Milu, mână dreaptă a Cotroceniului, și-a luat, atunci, în final de octombrie, măsuri de securitate: „Dacă am fost mințit cu datele care le am, vă mint și eu!”. Ne-ați mințit, domnule Boc, bloc 4, devenit, ca într-o piesă de teatru, în România, Minciunică!

…Ați mințit, mințiți și veți minți, deloc respectați alergători după ciolan care vă autointitulați politicieni! Mințiți dureros, încât cu greu vor mai petrece, la cumpăna dintre ani, de mâine noapte, cei mulți care, de poimâine se vor întreba cum vor mai supraviețui?!

***

…Personal, am avut un an cu lumini și umbre. Important este că am supraviețuit. Cu sănătatea, în primul rând. Profesional, marile bucurii mi le-a adus dramaturgia. Mențiune la „Concursul de comedie românească festCo ‘2009”, în mai, pentru piesa „Filozofia bășcăliei”, care, șlefuită de mai multe ori, a ajuns în volumul cu același titlu, apărut în noiembrie. (Încântat de titlu, Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, a afirmat în public că vrea să deschidă noua sală din Militari cu o piesă de Olga Delia Mateescu și alta de…Mircea M. Ionescu. S-a lungit lista mea cu promisiunile directorilor de teatru!).

Tot în final de an, am fost prezent în echipajul Teatrului Alexandru Davila din Pitești, care, la Festivalul internațional al teatrului de studio, a primit pentru spectacolul „Jucătorul de baseball” (piesa mea, regia-experimentatul Matei Varodi) „Premiul pentru valorificarea și promovarea dramaturgiei contemporane românești”.

Am pus punct final la a 30-a piesă a mea, sprintez spre „Căderea cortinei” la comedioara „Vând tribunal particular”! Dramaturgia, drogul meu moral, pe care unii încearcă (fără succes!) să mi-l interzică…

…Bye, Bye 2009! Vai, vai 2010?…