Noaptea albă a unui bucureșteam get-beget. TRĂIESC ÎN CAPITALA ROȘIE!?!…

…Nu știu dacă a fost o nouă Duminică a orbilor, sintagmă electorală întâlnită în istoria post-decembristă a României, dar, în seara asta de 5 iunie 2016, când am văzut pe micul ecran înroșit cine și la ce diferență a câștigat alegerile la Primăria Generală a Bucureștiului și în 5 din cele 6 sectoare ale Capitalei, a devenit incredibil, veritabilă Axiomă: avem o Capitală roșie, sub faldurile PSD-ului, care și-a văzut serios de alegeri, nu de plimbări și nepermise stângăcii!?!…

…De pe la ora 17 s-a tot discutat subiectul pe micile ecrane, tot felul de specialiști și dalmațieni au avansat frustări și ignoranțe personale, noroc cu ex-președintele Traian Băsescu invitat la Realitatea TV, care l-a pus la punct imediat pe arogantul, lăudărosul doctoraș plagiator Victoraș Ponta, gata să vadă numai paiul din ochii altora nu și bârna din fața lui!…


…ÎNVINȘII, mai exact PNL-ul, partidul Președintelui din „Țara lucrului bine făcut!” (Sic!)?!, umilit în București, și ALDE-ul lui Tăriceanu, cu dinți de lapte, caută scuze, explicații, circumstanțe atenuante, se vorbește despre ciudățenii, ba și fraude!?!. Guvernul tehnocrat și comodul Președinte Iohanis reprezintă pentru cei mai mulți cauza-cauzelor acestei maree roșii din Capitală!… NUMAI?!”… Noi, electoratul, în număr atât de mic la urnele din București (unde au fost tinerii, schimbul de mâine?!), nu avem nicio cotă-parte?! Noi, bucureștenii, nu ne-am făcut de râs?!


…Ciudățenia este că unii dintre câștigătorii roșii din acest 5 iunie, erau plimbați, mai ieri, pe la toate emisiunile cu vizibile cătușe la mâini. De unde, câțiva, probabil cu musca pe cătușe, au văzut în penalizarea infractorilor, a corupților de calibru, una dintre cauzele victoriei zdrobitoare a PSD-ului, azi!?!… Este vremea sofismului, în prima noapte roșie din Bucureștiul meu natal… Unde vrei să ajungi, România mea de suflet?! Nu te-ai săturat de atâta jaf, sărăcie și haos?!

…NOROC că vineri 10 iunie începe EURO 2016! La Fotbal!… De politica dâmbovițeană m-am săturat, îmi vine să vomit..

EURO 2016 BATE LA UȘĂ, GENERALUL RIDICĂ ZMEE PE TUȘĂ!

…Rușinea de duminică noapte de la Torino, nu atât acest 3-4 (1-1) cu Ucraina, cât mai ales jocul tricolorilor noștrii în primul sfert de oră de după pauză, a aruncat nori de scepticism peste noi, cei din tribună și din fața micilor ecrane.
…Unii au zis, imediat după jenanta remiză, 1-1, cu mediocra reprerzentativă congoleză, că nu avem valori, de unde Valoare!?!
…Atunci, însă, l-am auzit pe General declarându-se foarte mulțumit de jocul lui Chiricheș!?! Așa, ca o punere la punct a realității evidente, nu a ziariștilor lucizi, după o partidă în care numitul Chiricheș părea mai curând un copil de mingi!
…Citesc un titlu, în presa de azi „ȚURCA”! Corect, dar diagnosticul acesta e de pe vremea lui Pi…țurcă!
…Acum, titlul zilei mi se pare IORDANE!… Cu sau fără cașchetă…
…Apărarea-varză de Torino, ne-a băgat în corzi, nu prea mai visăm. Tribuna și-a pierdut și entuziasmul și umorul ce o defineau… Cineva a zis în comentariul TV că avem o galerie de rezultat. Cam peste tot în lume e așa… Aseară, însă, dacă băieții lui Fomenko n-aveau între buturi un portar de motel, care răspunde la numele de Piatov, vorbeam acum despre un 1-4 de ne suna Euro 2016 în cap!…
…În oscilațiile tribunei a apărut, de aseară, un gând negru: „Cu așa joc, nu facem vreun punct în grupă!”… Festina lente, colegi de galerie!…
…În fotbal, adevărurile își schimbă rapid haina… Să vedem la treabă și „cocoșul galic” în seara asta (n.a. A fost 3-2, acasă, în fața Camerunului, cu golul victoriei în min.90!), căci și Germania a fost umilită, aseară, 1-3, acasă cu Slovacia!?!… Au și francezii probleme, nu numai noi. Important este cine trece mai repede peste sincopele de moment!…
…Sincer, nu doar defensiva mă pune pe gânduri, plină de figuranți cu numele Raț, Filip, Chiricheș, Mățel, chiar și Grigore, nu mediocritatea perpetuă a lui Pintili. Ci, în primul rând, figura de neputință a lui Anghel Iordănescu. Pare un antrenor resemnat cu o realitate gri, dacă nu neagră, și se dovedește fără soluții.
Parcă i-a luat Dumnezeu mințile, tocmai lui, cel cu iconița la piept și în mână. Altfel, nu ar fi amplificat problemele, nu ar fi născut furtună în ajunul turneului final din Hexagon, mai ales că, acolo, la FRF, nu prea are cine să-l ajute!…
…Mazilirea doctorului Pompiliu Popescu, conferințele de general-doctor cu „mâna lui Alibec”, pe care UEFA a găsit-o normală, tensiunile cu banderola căpitanului de națională, amânarea anunțării lotului pentru Euro 2016 nu puteau decât crește tensiunea într-un grup în care valorile sunt numărate pe degetele unei mâini, iar liderul de Echipă, decisiv în vechile generații nu-l găsești nici cu lampa lui Aladin.
…Cât privește declarația Generalului „Iordane” făcută după meciul cu Ucraina „Într-un fel, e bine că am luat atâtea goluri într-un meci, că prea ne credeam zmei!”, ea pare una de peluză!..
…Cu ultima evoluție a tricolorilor, Generalul cam ridică zmee…
…Și, totuși, mă încăpățânez să cred că zmeii noștrii de altădată nu vor dansa „Sârba-n căruță” pe tușă, când Euro 2016 bate la ușă!…
Vor fi în stare să nu mai fie ridicoli?!

Incredibil! TEATRUL „TUDOR VIANU” GIURGIU REFUZĂ UN IMPORTANT FESTIVAL!?!

…N-am fost decât două zile bucuros că am reușit să înscriu Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu (unde nu mai sunt director de două luni și jumătate) la importantul Festival de teatru antic de la Constanța (20-26 iunie 2016). Cu un spectacol de excepție, „Oreste Regele Sunetelor”, unica piesă de teatru a filosofului de geniu Ioan Petru Culianu, în regia de excepție a maestrului Cristian Mihăilescu și cu participarea extraordinară a sopranei de talie mondială Felicia Filip. Se vede, însă, că „Oreste” n-a cunoscut chinuri doar în legendara sa viață, ci și în zilele noastre, cu premiera mondială a piesei montată (în finalul mandatului meu!) la Giurgiu…

…După ce am fost asigurat că remarcabila Felicia Filip și-a găsit timp, în atât de aglomeratul său program internațional, să joace în Festivalul de teatru antic doar pe ziua de 21 iunie, am chiuit de fericire. Gest prematur…
…Căci, interpretul lui Oreste, un actoraș talentat, dar neica-nimeni când l-am ales să-l înlocuiască peste noapte pe excelentul Mihai Dinvale, doborât phisic de problemele medicale din familie, un anume Nițu Mihai (era să zic Nițu Vasile!), m-a făcut KO. În pofida unui contract de colaborare semnat cu teatrul giurgiuvean pe o anumită sumă pentru fiecare din cele șapte reprezentații și pentru trei repetiții, N.M. a cerut, brusc, o plată cu 75% mai mare pentru reprezentația de la Constanța, poate și pentru faptul că, actor profesionist (oare?!), avea să scrie pe e-mail că nu mai are textul piesei (Sic!)!?!… Îi intuisem talentul nativ, dar, din păcate, l-am „citit” imediat că a absentat la„ora de caracter”. Și am martori în acest sens!… Păcat de talentul lui!… Am mai întâlnit mulți tineri actori născuți talente și pensionați speranțe… Oricum, regretatul Ioan Petru Culianu, distinsa doamnă Felicia Filip, maestrul Cristian Mihăilescu, ceilalți doi colegi de spectacol, Teatrul „Tudor Vianu” și persoana mea nu meritau un asemenea tratament lamentabil!… Adio, Nițu Mihai, nu vreau să mai aud de tine!
…Cum minunații oameni de la teatrul constănțean găsiseră o formulă să satisfacem capriciile actorașului luat de val, credeam, până aseară, cu „Oreste” va fi prezent la Festivalul de la Constanța, lângă teatre de renume din țară și din străinătate. Numai că surprizele neplăcute nu s-au oprit la interpret!…

…Teatrul organizator al Festivalului de teatru antic a primit, la Invitația oficială, un refuz. Nu știu care e motivația scrisă, cunosc sofismele de grădiniță, din culise, folosite de noul director: nu se pot face acte adiționale (mai sunt încă patru reprezentații de ținut în contractul cu expirare în 14 iunie; au mai fost atâtea cazuri!), nu sunt bani alocați pentru luna iunie, logică de doi bani găuriți,, din moment ce Teatrul de Stat Constanța se obliga să plătească transportul, cazarea, masa, onorariile pentru cei patru actori și ceva bani (7-800 de lei) pentru teatrul din briza Dunării!
…Să ai un asemenea cadou, pe care mulți l-ar fi dorit, și să refuzi, în loc să faci totul să fii prezent într-un Festival cu nume, este INACCEPTABIL!… Probabil că noul manager al instituției dunărene (C.Crețu) se înscrie și el în legea nescrisă ce guvernează prin multe locuri din România de azi: „ce a fost înaintea mea nu contează, succesele, capodoperele încep cu mine!”… De ce să vorbească lumea teatrului despre Premiera mondială a textului semnat de Ioan Petru Culianu, dată, în octombrie trecut, sub alt directorat, nu-i așa?!

…A discuta în plus nu merită!… Nu m-am zbătut să-l înscriu pe „Oreste” în importantul Festival de teatru antic pentru noul ocupant al fotoliului de director de lângă Turnul Ceasornicului. Ci în numele GIURGIULUI, pe care îl am la suflet, nu doar pentru că îi sunt cetățen de onoare… Și pentru TEATRUL „TUDOR VIANU”, unde mi-am petrecut o perioadă grea din viață, însă frumoasă: 5 ani, 7 luni, 22 de zile… Și pentru Ioan Petru Culianu… Și pentru bijuteria de spectacol reușit de Maestrul Cristian Mihăilescu… Și pentru înnobilarea scenei giurgiuvene de încântătoarea Felicia Filip…
…Erau atâtea motive ca „Oreste Regele Sunetelor” să se joace, pe 21 iunie 2016, în Festivalul teatrului antic, la malul Mării Negre, în minunatul Tomis…
…Aseară, orice legătură de bune intenții între mine și teatrul giurgiuvean a încetat!… Bine dezinteresat cu sila nu se face!…

…Poate că unii nu se simt bine decât să joace în parcuri, pe străzi și în școli (ceea ce nu e rău), dar au alergie la scenele mari ale Festivalurilor!…
…Iartă-i, Doamne, pe Vasile Mustățea și „pilele” (o pilă, două pile, deci, gen feminin!) de rigoare care, volens-nolens, au pus (împotriva unei „găuri” de 124.409 lei noi, din vechiul lui mandat, pagubă plătită de C.J.Giurgiu!) un director care nu iubește Festivalurile și, implicit, nu e interesat de imaginea teatrului din Giurgiu!!!…
…Fă-le, Doamne, mediocritatea ușoară!

Cronică din fotoliu. ASTRA+ALIBEC-BECALI+REGHE+STOICA= 2-0 (1-0)!

…În seara asta, la Giurgiu, Dumnezeu a mai arătat o dată ateilor că nu doarme. Astra a învins meritat, spectaculos, matur, cu față de echipă conștientă de valoarea sa (negată gălăgios de trupa de zgomote a steliștilor!). Beneficiind de un antrenor (hulitul, sancționatul Șumudică) inteligent și un încântător, uluitor Alibec, pe care Generalul (prezent la meci!) nu are voie să nu-l urce printre primii în avionul de Paris. Astra Giurgiu, cu patronul dincolo de libertate, s-a distrat pe final cu o umbră a unei echipe care declara sus și tare că visează vârfurile din… Champions League!?!… Șansa echipei care se antrenează la Ploiești și joacă la Giurgiu (România anului 2016!) s-a numit trioul care a decimat Steaua (și) în această seară! Este clar că VINA acestui eșec se află dincolo de teren. Acolo unde Streaua s-a dovedit campioană la gargară și aroganță de maidan (Stoica+Reghe), dirijată… “cum laudae” de Gigi Becali, cel care se lăuda inconștient că „toate echipele joacă pentru Steaua”, sintagmă otrăvită care ar putea invita la o autosesizare, acolo., unde… Doamne ferește, nu-i așa?!. Don Becali, patronul care a făcut ca echipa în care a investit milioane de euro să evolueze în această seară în inferioritate numerică!… Să-ți faci praf jucătorul nr. 1 din această primăvară (Stanciu), înaintea unui meci vital, echivalează cu gafa anului de psihologie infantilă pentru patronul cu Palat!… Stanciu n-a existat în seara asta!… Cât despre mult-lăudatul Varela (cumpărat cu suma record de 1.250.000 euro!) ne-a reamintit de jocul lui penibil de la Belgrad prin cele două gafe impardonabile ce au dus la ambele penalty-uri din care au marcat Găman și Alibec. Nu-i decât un plop frumos, totuși din Capul Verde, stâlp fără pic de minte, care și-a „îngropat” echipa și în această seară… Să nu-l uităm nici pe lăudărosul Reghe, mereu dispus să vadă paiul din ochii altora și nu bârna din fața lui. A greșit și echipa, și tactica, și, în special, a omis că, fără milioanele lui Becali, n-a făcut nimic nici între dunele arabe, nici la Loveci, la vreo sută de kilometri de Giurgiu, peste Dunăre, ,… Cât despre Stoica, băiat inteligent, credeam că a învățat puțină smerenie, în exilul de dincolo de gratii…

…În rest, Astra a controlat meciul inteligent, pe final s-a și distrat (ratând un 3-0 de neprezentare!), Șumi a știut să dirijeze jocul de la pupitru, cu inteligența pe care i-a negat-o, letal, MM-ul!?! Și a mai avut un Alibec de senzație care a făcut Artă din jocul de fotbal, jonglând elegant, strălucitor, cu balonul și adversarii, imitându-l, pe alocuri, Boldrin sau Teixeira, într-un motivat joc de Echipă…
…Dacă în această seară vreun impresar cu greutate l-a văzut pe Alibec, garantez că el nu va mai juca în viitoarea ediție a mediocrului campionat românesc! Inter Milano îl poate relua înapoi, efectiv maturizat!

…Meciul acesta care nu a încheiat, totuși, campionatul (mai sunt 3 etape, iar Astra nu are decât…6 puncte avans față de Steaua!) a mai ridicat un aspect. Toată săptămâna dinaintea derby-ului de la Dunăre, Don Jiji l-a tot ofertat pe Găman, cel care în sezonul regular a învins Steaua, la Pitești, cu un gol marcat cu capul și cu cap în ultimele secvențe! A crezut că pe lumea asta nu există decât foșnetul milioanelor baronilor de astăzi, monedă-forte ce poate cumpăra conștiințe, destine. Ei bine, Valerică Găman a dovedit că mai există și Oameni cu demnitate, corecți, el, caracter puternic, transformând penalty-ul din finalul actului I, când unii se temeau că-l va rata pentru țechinii lui Becali. Cinste ție, Valerică Găman! Felicitări, Astra!

…Campionatul nu s-a încheiat încă! Steaua a demonstrat că nu merită titlul pentru că, mai ales, nu are un staff de campioană!… Ca să demonstreze că merită să fie campioană, Astra trebuie să ia patru puncte din nouă. Spectacolul din această seară, din briza Dunării, a îmbrăcat-o în haine de gală. Mi-ar pare rău să fie costume de second hand…

Jurnal de California (7). E SĂRBĂTOARE!… CÉLINE-O.K. ȘI DUPĂ AL DOILEA CONTROL…

…Joi 31 martie. Ziua H. Dimineață ușor agitată… Emoții. Curcubeu de speranțe… Acum, spre ceas de seară… …Joi 31 martie este Ziua când nepoțica mea scumpă Céline a trecut cu brio și al doilea control medical. După cele două operații din atât de cumplitele ei prime 5 (cinci) zile de viață. La UCLA Medical Group, în Santa Monica, pe Wilshire Boulevard, colț cu 12 Street, ultimele emoții!… Medicul specialist în gastro-intestinale a controlat-o cu atenție, a accesat pe computer toate analizele, parametrii, jurnalul zilnic din luna de spitalizare ale micutei noastre Prințese și ne-a anunțat cu zâmbet plin: „Este OK!… Totul e normal! Și va fi!”… În momentul acela, astăzi, pe la 2:30 P.M. (ora Californiei), am simțit lacrimi scăldându-mi sufletul…

…Ești o Învingătoare, sublimă Céline! Surioara ta puțin mai mare, superba Genevieve, abia așteaptă să vă jucați!…

…Céline, minune nevinovată, Imn de Speranță și Viață, în seara asta aș vrea să mă îmbăt. Dar nu am reușit să o fac niciodată în cele șapte decenii de când exist. Oricum, e Sărbătoare în sufletul meu, sunt beat de fericire pentru tine și pentru minunații tăi părinți, Karina și Ducu, atât de încercați în ultima lună și jumătate!
…Ani mulți, sub un Arc de Triumf, sublimă nepoțică, ultimul Răsărit de soare în familia noastră americano-mexicano-română!

Jurnal de California (6). PARADISUL UNDE SE TERMINĂ CELEBRUL SUNSET BOULEVARD

…În ziua în care s-a împlinit o săptămâna de când am debarcat în Los Angeles, în varianta 2016, miercuri 30 martie, Ducu mi-a zis să mă pregătesc de-o ieșire. Am privit ceasul, se bate miezul zilei, aici, în L.A., acum o săptămână eram în mastodontul Airbus A 380 deasupra Deșertului Nevada, înfricoșătoarea furtună de nisip părea su urce spre hubloul avionului cu etaj… Azi, sunt pe autostrada spre Sacramento, am mers pe ea și în ‘94, alergând spre San Francisco, pentru meciul de nesfârșit blestem cu vikingii suedezi, pierdut la penalty-uri… Ne depărtăm de Santa Monica, pe dreapta drumul taie pereți de canyoane, în briză rece de Pacific, cum ieșim dintr-un mic tunel se zărește Golul Malibu, și salba de vile luxoase sub munte, parcă văd un film, îmi întreb feciorul cel mare unde mergem, el replică sec „Surprise!”, „Surprise” imită și Genevieve, în spatele meu, lângă Celine și Karina… Nu-i spun că ochii mi-au mai gustat din splendoarea Malibu, înaintăm sub soare și șoapte de ape dinspre Pacific, într-o sălbatică frumusețe vie…

…Facem la dreapta din autostradă și în câteva clipe citesc numele unei străzi și nu-mi vine să cred: Sunset Bouleverd! Da, e celebrul Soare-apune, îl bătusem la pas, în ’88 și ’94, în Hollywood și Beverly Hills, nu știam că ajunge până aici. Trece printr-o expoziție de case mici, dacă au doi metri înălțime, stilul locului, fiecare o bijuterie, cu grădini încântătoare în față, tot feluri de plante și cactuși, din Deșert și de sub Munți, în California am descoperit în aceste șapte zile de vacanță ceea ce niponii numesc Ikebana, Arta aranjării florilor, care în în Westul american este o arhitectură a întregii faune. De la peluzele din gazon, pietriș sau fâșii de lemn , din fațele vilelor, la evantaiul de copaci tunși în cele mai ciudate forme. Totul e un spectacol, nu un teribilism artistic… Celebrul Sunset se termină pe un platou suspendat deasupra Pacificului, pe canyoane roșiatice ieșind de sub flori și palmieri, în zare, la doi-trei kilometri luxosul Malibu sprijină cerul, o clipă îmi vine să cred că de aici și-a luat zborul nefericitul Icar, căci, sub terasa uriașă pe care stau se vede un mic Labirint de case și câteva drumuri, nu-i Dedal acolo, dar simt că zbor într-un vis de Libertate…

…Locul unde se termină celebrul Sunset Boulevard se numește Pacific Palisades, un cartier residențial în districtul Westside din Los Angeles. Numără vreo 27.000 de locuitori în căsuțe și vile, câteva palate, toate în grădini fascinante. Palisades e un cuvânt care denumește elementele de fortificație, pari și trunchiuri groase de copaci bătute-n pământul ars de soare, legate-ntre ele de scânduri, iar între ochii dintre lemne plase de mărăcini și sârmă ghimpată. Pentru mine e un semn că, pe aici, s-au purtat lupte grele, cu secole, milenii în urmă, că s-au apărat localnicii în fața năvălitorilor, atacatorilor. Ceea ce a rămas scris despre Pacifuic Palisades este fabrica de film, din 1911, a unui regizor pe nume Thomas Ince, comunitatea religioasă-intelectuală, de vreo sută de case, făcută, peste 11 ani, pe terenul filmului de un reverend, Scot, și mai ales fuga unor mari scriitori din Germania nazistă, între anii 1930-1944, dintre care Thomas Mann este starul amintirilor de azi. Dacă tot a existat în Pacific Palisades o fabrică de film, s-au turnat și multe pelicule artistice în acest teritoriu, unde o vreme alcoolul a fost interzis. Ultimul film, made in Pacific Palisades, „Honor Prizzi”, în 1985, cu Jack Nicholson în rolul principal…

…Navigând pe străzi al căror nume spue multe –Napoli, Spezia, Capri-, întâlnind și Miami Street, am ajuns la „Pinocchio”, un mic restaurant italian, unde luni, marți și miercuri capiii primesc masa gratis pentru orice comandă a adulților. Luăm un lunch pe cinste, aici, firește italian, e un mic palat al celebrei păpuși scoasă dintr-un butuic de Gepetto, zeci de păpuși din lemn și porțelan, mari și mici, reprezentându-l pe Pinocchio, patronează încăperea plină de dulciuri. Numai că n-am întâlnit un copil aici, în afara lui Celine și Genevieve!… Numai oameni mari, doi adolescenți, câțiva bătrânei italieni fericiți… Să rămână Pinocchio numai simbolul copiilor europeni?…

…Încheiem „Surpise”-ul oferit de Ducu, revenind acasă prin Westwood. Văd un semn trimițând spre Sunset Boulevard și refac traseul acestui Bulevard de Legendă. Pleacă din Down Town Los Angeles și, în cei 35 de kilometrii ai săi (!) trece prin Hollywood, Echo Park, Silver Lake, Beverly Hills, Bel-Air, Westwood și se termină în Paradisul Pacific Palisades. Pe acesr drum de istorie, prin ’70, între Western Avenue și Garden Street, a fost centrul prostituției din Califiornia, o porțiune din calea sprea Ocean se numește „Guitar Row”, amintind de businessul muzicii din zonă, cu Sunset Soud Studios și United Western Recordes ce au făcut carieră… Și, oare, poate uita cineva de acea comedie neagră, din 1950, filmul „Sunset Boulevard”, regizat de Charles Brackett, care a făcut celebru în lumea-ntreagă un traseu pentru Istorie?!

…Atras mereu de comparații (atenție, doamnelor și domnișoarelor!), vă ofer un contrapunct la celebrul Sunset Boulevard: uluitorul Broadway Avenue din New York, cu evantaiul său de teatre nepereche (mai ales în musical!), restaurante, cafenele, scene din filme care se toarnă live în fiecare zi. Are 24,2 kilometri (21 în Manhattan, 3,2 în Bronx). Pornește din Bronx și se termină în Battery Park, în umbra Statuii Libertății aflată pe insula din Golf. Între cele două Bulevarde de Legendă, prefer… New York-ul, căci, nu voi uita vreodată, pe Broadway am mâncat și eu o pâine, vreo cinci ani, ca tatimetrist, o inegalabilă Academie a Vieții!…

…Astăzi, 30 martie 2016, m-am plimbat fascinat prin Istoria din West. Sper că nu mi-am ars aripile visului, ca mult prea entuziastul Icar…
…Mulțumesc, dragul meu Ducu! Pentru acest timp de visare cu ochii deschiși și pentru fotografia care ne reprezintă în acest episod dintr-un spectaculos Jurnal de California…

Jurnal de California (5). ÎNSOȚIND-O PE CELINE LA MEDICAL PLAZA CENTER ȘI LA O SALATĂ DE…PEȘTE

…Marți 29 martie, trei ceasuri bune, a fost Ziua lui Celine. Primul control, la o lună și jumătate după cele două operații suferită de scumpa noastră în primele ei cinci zile de viață. Atunci, Destinul i s-a arătat cumplit, cu fâlfâiri de moarte în jur, dar Celine, tăciunele de viață, a fost un Învingător, ajutată și de aparatura medicală de povești și de medici competenți. Primul control, marți, la 1:15 PM, la UCLA Medical Plaza Center, din Westwood, în vestul Los Angesului.Test făcut de chirurgul care a operat-o. Doctorul Dan este unul dintre acei oameni pe care numai văzându-i te încarci de energie pozitivă, de speranță. A văzut-o pe Celine, i-a scos o urmă de fir rămas de la operație și a declarat, alungându-ne orice încrețitură a frunții: „Sunt foarte optimist!”… Joi 31 martie, urmează al doilea control, la medicul internist…

…Doctorul Dan, cu rădăcini în Belgia și Bolivia, e în jur de 40-42 de ani și a vizitat… România! I-a plăcut Bucureștiul, Castelul Pelleș și Castelul Bran. Vizita s-a datorat soției sale, doctoriță, care este româncă, fapt pentru care i-am dat, cu autograf, ultimul meu volum, cel de debut în poezie, „Condamnat la Libertate”. Și i-am mulțumit medicului Dan, ca bunic, că ne-a salvat îngerul numit Celine!

…UCLA Medical Plaza Center este o veritabilă Fortăreață a Sănătății. O clădire uriașă, cu șase etaje, unde se află aparatură medicală de ultimă generație și o armată de medici specializați în te miri ce domeniu. Fortăreața, plină de bătrâni mai ales, bătrânețe haine grele… La etajul II, la Cildren’s Health Center Pediatrics, pe un panou, aflu că sunt medici experți în nu mai puțin de 14 specialități… În sala de așteptare ești repartizat spre cabinete cu desene și chipuri de animale suspendate la intrare: Iepurele, Girafa, Ursul, Vulpea, Căprioara… În această Citadelă a miracolelor, mai toți pacienții beneficiază de asigurare medicală, altfel costurile sunt uriașe, zeci, sute de mii de dolari pentru o operație, un tratament… La ieșirea din UCLA Medical Plaza Center, întâmplarea face să-mi cadă ochii pe un tabel unde se afla și locația alchimiștilor de la Oncologie! Și gândul s-a zvârcolit o clipă în mine, pe 11 mai am și eu de făcut un control la București… M-au tratat de minune medicii români, pe o sumă ridicolă, am făcut nouă ani și trei săptămâni de la prima operație de cancer la prostată și sunt recunoscător profesorului Mihai Lucan, de la Cluj, și doamnei doctor Rodica Tudor, de la Policlinica Batiștei, firește din București!… Și încă aștept să monteze cineva piesa premiată, acum trei ani, La Gala Star, „Monolog în doi cu moartea la ușă”… Sunt în California și îmi bat joc în continuare de coana-n negru…

…Westwood, cartier splendoare din Los Angeles, cu brățară de munți în zare, străjuind bulevarde largi, flancate de palmieri, muzee, teatre, restaurante, celebra Universitate, indicatoare care te trimit, la doi pași, spre celebrul Beverly Hills sau nu mai puțin cunoscutul Sunset Boulevard. Cartierul are vreo 50.000 de locuitori și o arhitectură modernă, adusă în 1970, de stilul clădirii Oppenheimer Tower. Dincolo de toate splendorile sale, Westwood esta casa vestitei University of California Los Angeles (UCLA), inaugurată în 1926. Casa care a scos generații de maeștri în mai toate domeniile… Este un aer tineresc în zona aceasta, vezi mulți asiatici, logic, din moment ce din China și Japonia se ajunge mai repede prin Pacific decât prin…Europa!

…Momentul-surpriză în Westwoord l-a reprezentat lunch-ul luat la „Poke Me”, un mini-restaurant japonez, cu puține mese, dar saturat de clienți de ținută și mulți studenți, de se stă la rând ca la cinema. „Poke” este salata de pește crud, dar termenul vine și de la o mâncare din Hawaii, unde cuvântul înseamnă „a tăia”, „a selecționa”… La „Poke Me”, ți se oferă un pliant cu …șase pași pentru un lunch inedit. De la orez (brun, alb), salată de crabi, normal sau iute, de avocado, organică, la Proteine (pește tuna-în mai multe variante, somon, caracatiță, shrimpi etc.), asortate cu usturoi alb, castraveți, ananas, coriandro, icre, stropite cu ce sos vrei dintr-o gamă de opt oferite (inclusiv hreanul japonez-wasabi). O mâncare naturală sută la sută, ultra, ultra delicioasă, ce se servește în încăpătoarecastroane de plastic, porții mici (7,99$), medii (9,50$) sau mari (11,99$), fiecare. Nu se servesc băuturi alcoolice, doar apă, plată și gazoasă, lapte de cocos, ceai rece și ceai verde, cafea, Coca-cola. Ca desert ai trei variante (Macaron Ice Cream, Mochi Ice Cream și Fish Ice Cream). Am rămas surprins să afu că există și înghețată de pește!… Știam că bucătăria japoneză se bazează pe trei variante de bază: pește crud, orez, zarzavaturi aromate, fiecare în nenumărate rețete. Dar să existe și înghețată de pește?!… Am comandat una și am înțeles imediat că am… luat plasă. Înghețata era de vanilie, cu glazură de căpșuni, introdusă într-o formă comestibilă de…pește!

…În această dimineață de 30 martie, când la Los Angeles sunt 11 grade Celsius (!), împlinesc o lună de când am renunțat la naveta de Giurgiu. Nu o regret, am făcut ceva deosebit la teatrul din briza Dunării, dar sunt alt om. Liber, odihnit, nestresat… Fericit că sunt cu minunile mele de nepoțele și dragii mei Ducu și Karina care, pe Golgota lor, găsesc un timp și pentru mine, să-mi ofere bucurii și materie primă pentru un…scriitor!

…Mâine, 31 martie 2016, este din nou Ziua lui Celine! Ultimul control, la Spitalul din Santa Monica, unde a suportat cele două operații. Suntem toți cu tine, scumpa noastră Învingătoare!

Jurnal de California (4). MI-AM GĂSIT JOB ÎN SANTA MONICA!

…Drumul spre Ocean, pe cocoașe, pare, o clipă, un tablou din San Francisco, nu sunt, însă, în vestitul „Streetcar” (Ce piesă „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams!) ce aleargă spre apele Pacificului, deasupra Alcatrazului, mă aflu în mașina lui Ducu și mergem veseli, sub soare, toți cinci–Celine și Geneviene, în scaune speciale, în spatele mașinii, Karina lângă ele, eu, în dreapta feciorului meu cel mare. Ținta e clară, Santa Monica Beach, o plajă de 3,5 mile (5,6 kilometri), foarte lată, lângă Pacific Coast Higway. Locul unde circulăm ca pietoni bine dispuși, se numește Santa Monica Pier, ctitorit, în 1909, la poalele unor bulevarde celebre, Colorado, Ocean, și ale unui lanț de hoteluri și vile de lux. Plaja aceasta este un Spectacol, o Istorie, o Fascinație…

…Știam că aici s-a filmat „Baywatch”, nu-s eu cu filmele, iar piese de teatru nu s-au montat pe plaja asta bătătorită de actori celebri, Nu însă în spectacole, ci printre sutele de mii de americani care au fost absorbiți de voleiul pe plajă, început, aici, la Santa Monica, unde primul joc oficial s-a consemnat în 1930. Zeci de terenuri de volei pe plajă pentru amatori, baza de selecție în căutarea viitorilor campioni. Poți uita de salba de titluri mondiale și olimpice ale yankeilor, în acest sport pe care l-au creat și pentru care s-au zbătut să devină sport de Olimpiadă, cum s-a și întâmplat, debutând la Atlanta, în 1996, unde 11.000 de spectatori au fost la finală?!… Se spune că pionierii acestul joc spectaculos sunt Jean Bruncardi și Johnett Latrelle, cu vreo sută de Open-uri câștigate, dar istoria scrisă îl prezintă ca rege al Fileului din briza Oceanului pe Karch Kiraly, care a triumfat în 142 de Open-uri!…
…Privesc pădurea de terenuri de volei pe plajă și mi-i imaginez în aceste locuri pe Marlyn Monroe, Paul Newman, Tom Selleck, Robert Redford, înălțându-se la fileu, între două filmări, scene consemnate de istoricii locului. Mare amator al acestui joc a fost și legendarul baschetbalist Wilt Chamberlain, și câți alții pe care poveștile locale și cele scrise nu-i cuprind. Eu n-am venit, însă, să fac o istorie a voleiului pe plajă, se joacă și pe la noi, la ales la Constanța și Costinești, ci să mă bucur de splendori rare, într-o țară mamut, în care oamenii nu uită, dimpotrivă, să facă și mișcare!…

…Chiar dacă este Paștele Catolic, duminică 27 martie, când vizitez vestita plajă, destulă lume. Mulți, de toate vârstele, cu biciclete de toate tipurile, inclusiv tandemuri, unii, atleți de ocazie, ba, pe Digul distracțiilor, și o ședință de yoga, amintindu-mi imediat de „Spirala lui Bivolaru”, la Costinești, în Golful francez, unde am văzut în premieră așa ceva, în ’95, când eram într-o scurtă vacanță în…România, și am rămas șocat. Aici, pe Santa Monica Beach, e altceva, o geometrie a mișcării și a respirației… Nu zăresc nici un rugbyst, ciudat pentru mine, junior din trupa lui „Ahoe, un salut din vechea Troe!”, la juniorii Griviței roșii, cu neuitatul poet-antrenor Tudor George… Santa Monica a fost o vreme, în anii acestul Mileniu, capitala acestui „sport de derbedei practicat de gentlemeni” (Jean Giraudoux), câștigând și două titluri naționale (2005, 2006)… Cum să uit de rugby, sportul adolescenței mele, din moment ce yankeei au fost campionii olimpici în 1924, la Paris, când au învins și Naționala noastră (37-0!) și pe a gazdelor, „cocoșul galic” administrându-ne un sec 59-3, dar „tricolorii” noștrii au cucerit „bronzul” turneului olimpic la care au participat, atunci, doar…trei reprezentative?!

…Fanii de surfing sunt cam dezamăgiți, chiar dacă aici e un paradis al lor. Oceanul nu are valuri, adio plimbări pe creste cât blocul cu patru etaje… Zăresc un anunț, Școala de surfing, merg spre ea, caută și instructori, gata, om sunt, visez o clipă, dar eu nici nu știu să înot, iar în Pacific nu se scaldă nimeni, deocamdată, afară sunt doar 20 de grade Celsius… Ducu îmi face o fotografie, cea pe care o vedeți atașată la acest material cu primul meu job ratat în Santa Monica…

…Nu văd Pier Aquarium, din Heal Bay, și nici prea multă activitate pe teritoriul Plajei Internaționale de Șah, în schimb, spectacol rar, pe Plaja Mușchilor. Sute de oameni, la aparate pentru toate gusturile și talentele, inele, bară, paralele egale și inegale, balansoare. La inele, gală, nu alta, sunt zece inele ridicate la vreo doi metri de nisip, câte două în cinci acolade metalice. Un bătrânel valsează din inel în inel, cu o desteritate uluitoare, unii îl fotografiază uimiți, îl urmează și o puștoaică, valoare, domnule, sigur, sunt și pleziriști, dar e o încântare să vezi concertul de la inele, care l-ar fascina până și pe celebrul nostru campion Dan Grecu… La o bară fixă, o veritabilă Sirenă, mângâiată de zile de soare și briza Pacificului, devine când statuie sub munții de ceață din zare, când un dirijor în forță, schimbând amețitor registrul mișcărilor, coordonate, parcă, de un computer magic…

…Cu familia mea din Califiornia am venit, la cravată și sacou de primăvară (cum altfel, fără cravată nu eram eu, vorba lui Ducu?!), să mă bucur de sublimul naturii, aici, la Santa Monica. Dar am descoperit și splendoarea umană…

…Seara, plin de atâta frumos, după ce am ținut-o în brațe pe minunea de Celine, încercând să-i alin prin vorbă caldă, semnalul de foame, am văzut un serial de dată recentă „Mozart în junglă”. Un film (americanii știu să facă și filme excelente!) despre viața frumoșilor nebuni care au mai rămas în acest Mileniu, creatorii de Artă, în filmul acesta membrii Orchestrei simfonice New York. Junga nu putea fi decât cea care m-a maturizat și pe mine, în cei cinci ani și ceva de taximetrie, inegalabilul New York…

…Descopăr cu bucurie că Ducu nu se uită la talk-show-uri, tot felul de kitsch-uri, rar deschide televizorul, pentru seriale bune, expediții, concerte de muzică de toate genurile, emisiuni din care poți învăța multe. Exact cum fac eu la București, unde am renunțat de vreun an la pălăvrăgeala, minciunile și noroiul de la televizor… Un documentar pe „National Geographic”, altul pe „History”, pe „Animal Planet”, un film pe HBO și câte două-trei meciuri bune, nu partide de trei parale din campionatul românesc…
…Când trăiești într-un Tărâm al Minunilor, cum este California, cum să-ți mai ardă de cancanuri?! Chiar dacă și aici, din păcate, au fanii lor!

…Am ratat eu, la Santa Monica, jobul la Școala de surfing, dar, simt, l-am primit pe cel de scriitor! Gata, am pus-o de-o nouă carte. Un Jurnal sentimental… Editori, vă aștept ofertele!

Jurnal de California (3). LA VENICE, M-AM LIPIT DE BBC…

…Știu, privind imaginea de mai jos, prietenii o să mi se împuțineze, clevetitorii vor ajunge la scenarii SF, iar dușmanii (care nu mă interesează demult!) vor face o criză de ficat sau de bilă…

…BBC Pop Up este o echipă britanică, of course, care a străbătut Canada și Statele Unite pentru a surprinde, prin jocul dragostei și al întâmplării, Evenimente aparte. Face reporaje pe șosele, în orașe, în baruri, pe plaje, în munți, în cartiere sărace și între nababi, forțând tot ce este…Surprise! Și nebunia asta a lor a prins…

…Eu am întâlnit team-ul BBC Pop Up, sâmbăta ce-a trecut, la Venice, în California, dacă mai era nevoie de precizare. Am realizat că, o vreme, am fost colegi. Pe vremea Mondialului american de soccer, World Cup ’94. Când eu eram corespondentul special a BBC-ului la marea Gală a fotbalului mondial! Cu reportofonul după mine alergam prin stadioane, hoteluri, restaurante, parcări, oriunde se afla Naționala noastră de fotbal (firește ROMÂNIA!), cu jucători, antrenori, conducători, ziariști și suporteri. A fost cea mai frumoasă pagină din Istoria Naționalei de fotbal a României! Dacă ar fi existat pe atunci BBC Pop Up, cu siguranță că m-ar fi însoțit, cel puțin după acea Victorie istorică, 3-2 cu Argentina!…

…Contaminat de stilul BBC Pop Up caut și eu surprize, lucruri neștiute, neașteptate, însoțindu-mi minunile de nepoțele, Celine și Genevieve, pentru care am trecut din nou Oceanul, după un drum de 25 de ore, cu tot „arsenalul” aferent. Iar feciorul meu cel mare, Ducu, îmi alimentează din plin această foame de nou.
…Umblu cu un carnețel după mine, oriunde aș merge. Ca și BBC Pop UP, cu două-trei camere de filmare pornite…

…N-am petrecut decât patru zile pline, aici, și, după 22 de ani, California mi se pare atât de necunoscută. Este drept, atunci, în luna Mondialului, petrecută cu prietenul de cinci stele, valorosul regizor de teatru Florin Fătulescu, timpul avea cinci viteze, nu-mi era gândul decât la fotbal, la transmisiile pentru BBC și „tolba” pentru cartea despre Mondial („Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”). Acum, e altă Viață, mult mai calmă, de Vacanță…

…Acum trei luni eram în Florida. Nu credeam că voi reveni atât de repede în State… Sublima Celine este de „vină”…

…Logic, fac comparații, reflex de ziarist, nu zic scriitor, să nu fiu acuzat că mă dau prea important…
…Clima, diferită. La Miami era prea cald în decembrie și ianuarie. Trebuia să suport și noaptea aerul condiționat, care nu prea mă lăsa să dorm, ba m-a și îmbolnăvit… Aici, în California, diminețile (mai ales) și serile sunt răcoroase, pentru mine, uneori, chiar friguroase… Să dormi ca un prunc!

…Dar, Adio, plajă! Chiar dacă am venit cu două slipuri. Noroc că, înaintea plecării din Bucureștiul iubit, Ducu mi-a spus să-mi iau și un pulovăr-două…
…Circulația pare mai civilizată, există atenție pentru colegii de trafic…

…Prețurile sunt mai scumpe în California, logic, din moment ce aici există o taxă în plus, cea de stat…

…Benzina e și ea ceva mai scumpă, nu cu mult, 2.50-2.90 $ galonul. Există și o explicație. În California, atenția pentru poluare este cea mai mare din SUA. Ca atare, și procesul de tratare al benzinei este îmbunătățit, iar mașinile sunt diferite față de cele din alte state. Mai mult, mașinile, mici și mari, pentru California sunt speciale față de cele fabricate pentru celelalte 49 de state!

…În dimineața asta, nora mea Karina mi-a spus că pe CBSN s-a anunțat că…”fotbalul românesc are probleme cu matematica”!?! Nu știam despre ce e vorba. Am aflat repede. Gafa de Gâgă a Federației Române de Fotbal, în a cărei matematică aberantă, Andone a marcat 9,5 goluri, iar Stancu 18,5 (!?!). Sau invers, nu mai contează… O vreme ar fi bine să nu spun pe aici că am fost comentator român de fotbal…

…Mă bucur de nepoțele, de copiii de aici, de California-cu multe alte frumoase nebunii care mă așteaptă să le descopăr!

Jurnal de California (2). Sâmbătă, la Venice, am fumat marijuana și l-am întâlnit pe Mao!

…Întâiul week-end în California 2016 a început sâmbătă 25 martie. Ducu m-a invitat la o plimbare prin Venice, alături de Karina și cele două minuni de nepoțele, Celine și Genevieve. Am mai fost în Veneția Americii, acum 22 de ani, în timpul Mondialului de Fotbal. M-a dus, în două seri, la un restaurant de lux pe unul dintre Canalele Veneției și la un amic doctor, vestitul regizor de teatru Florin Fătulescu, prietenul care mi-a montat, în anii ’80, cu mare succes de public și de presă o comedie („Pele și caii verzi” sau „Adio, Pele!”) la Petroșani și Brașov, cu turnee de ecou în București și pe Litoral.

…Acum, Venice pe timp de zi. Zi însorită, chiar dacă diminețile, în California, sunt friguroase. Venice este un fel de cartier în Los Angeles, deși, a fost fondat, la 4 iulie 1905, ca stațiune independentă pe plajă, de un milionar al tutunului, Abbot Kinney. În 1926, însă, teritoriul mărit de la 2 mile la 16 (23 de kilometri), cu destule canale trasate prin mlaștini drenate, cu clădiri având arcadele amintind de Palatul Dogilor din falnica Republică Italiană numită Venezia, această splendoare de la Pacific a fost anexată orașului Los Angeles, în subordinea lui aflându-se și astăzi. Despre Venice, cuibușor de nebunii, pentru artștii din lumea-ntreagă, casă a generației beat între 1960-1970, s-au scris cărți, s-au făcut filme…

…Eu plec la drum pentru un mic reportaj de suflet, capitol într-un Jurnal sentimental. Plec însoțit de un „ghid pentru un scriitor”, cum îmi numesc feciorul cel mare, Ducu, care știe să-mi ofere ceea ce nu se află pe Internet sau în pliantele turistice.

…Venice este și astăzi un magnet, pentru că a fost vitalizat nu de bogătani, ci de artiști, oameni cu gusturi estetice, sigur nici fără vreo lețcaie în cont. Aici, una dintre casele-baracă, cum mi-a venit prima definiție văzându-le, cele fără vreun etaj, joase, sărăcăcioare în splendoarea naturii dintre Munții Santa Monica și Oceanul Pacific, se vinde cu cel puțin un milion de dolari!… Sunt multe astfel de maghernițe cumpărate, iar pe locul lor se construiește zdravăn, e plin cartierul de noi clădiri, între palmierii înalți de vreo 30 de metri, specifici numai Californiei. Chiria într-un astfel de lăcaș, construit prin anii 40 pentru clasa muncitoare, era acum trei ani de 2.000$ pe lună. Azi, e 4000$! Dar, cei care au rămas din anii trecuți, plătesc chiria de atunci, o lege salutară îi apără pe chiriași de rapacitatea unor proprietari care vor să mărească mereu prețul…

…În drum spre Venice Beach, ajungem pe Main Street și Ducu, maestru în informatică, îmi atrage atenția la o clădire pe stânga, „Binoculars Building”. Două binocluri mari, negre, străjuiesc intrarea. Este sediul vestitei companii „Google” pentru Los Angeles și partea de Vest, sediul mondial fiind la San Francisco. Avansăm și trecem repede în Abbot Kinney Boulevard, ctitorul minunăției Venice. „Este considerat cel mai interesant bulevard din America”, mă atenționează Ducu, și privirea se înnobilează cu un șir rar de magazine, restaurante, Galerii de artă, între Palmierii uriași parcă purtând fulare de frunze la gât, sprijinind cerul. În zonă, străzi care te duc cu gândul la Andalusia (Sevilla noastră din 7 mai 1986, Steaua-Regina Europei la fotbal!), Valencia, Granada, Cadiz… La un moment dat, atenție mărită: o Gondolă într-un sens giratoriu, Windward Circle, centrul stațiunii, semn că s-a circulat cu gondolele și în Veneția Americii… Suntem la răscrucea lui Pacific Avenue cu o stradă și descopăr încă una dintre minunile lumii: strada se poate traversa normal, de la stânga la dreapta și invers, dar și… perpendicular! Fac întâia oară în viață un asemenea drum, depășim câțiva cerșetori și ajungem față în față cu Venice Beach!…

…Plaja asta e un regal rar. Ciorchini de oameni stau pe un dâmb de nisip și participă la unul dintre spectacolele publice. O trupă, „Olimpicii de ghetou”, pare a fi formată din campionii mondiali la gimnastică artistică și acrobatică, se rostogolesc de trei-patru ori în aer, înainte și înapoi, se aruncă pe caldarâm de parcă ar avea amortizoare în brațe, fac flotări uluitoare, ținând antrebrațele lipite de ciment, se cântă modern, se dansează, se râde, Viața e frumoasă, turiștii filmează, fotografiază… Văd un SegWay, nebunia pe două roți, cu un ghidon înalt până la nivelul pieptului, pe care te plimbi cât vrei, am descoperit distracția asta, care costă vreo 4.000 $, cu vreo cinci ani în urmă în South Beach Miami. În Venice, se închriază, cu 49,99 $ pe oră și 79,99$ pe două ore, dar mușterii s-au cam împuținat, mai ales că aici e și ținutul surferilor. Azi nu-s, însă, valuri, și distracția este pe faleză, chiar dacă, aproape de Ocean, se află Ringul skateboarderilor… Pe Esplanadă, tot felul de expoziții de ocazie, de nebunii, artă naivă, magazine cu souveniruri, numai culori vii, în combinații atât de diverse, un bătrîn cu doi șerpi mari, poți face o fotografie cu unul ei, unul alb, altul gri, un homeless cântă cu foc la un pian, adus la mal de plajă… Ducu mă face atent în fața Avenue-ului Westminster, la nr. 20, la 20 de pași de plajă, descopăr o casă din filme, din poveștile copilăriei, ctitorul ei a numit-o Casa Bordello. E din marmură neagră și albă, cu grilaje și uși aurite, un roccoco-barocul secolului 18 în stil american, cu personaje din filmele ultimului secol, parcă și doi-trei zei, pe acoperiș, pe pereții laterali… Ducu îmi arată și adevărate expoziții de picturi murale pe zidurile magazinelor, clădirilor oarecari, predomină roșul, galbenul și albastrul, liniile drepte, floră și faună marină, oameni stilizați, este arta acestui Mileniu, aici, unul dintre autori, Rip Cronk, este un cunoscut de-al lui Ducu…

…Pe un practicabil destul de ridicat, se face reclamă la un „spectacol rar”, i se spune „Freak Show”, în care, pentru cinci dolari, intri și vezi „60 dintre ciudățeniile de pe acest Pământ”! La intrare vor să ademenească publicul avid de senzații tari, oameni cu trei mâini, o femeie cu barbă, un pitic de vreo 30 de centimetri… Trec trist pe lângă acest Show și gândesc că cei mai ciudați am ajuns noi, cei așa-ziși normali, de afară, scoatem bani și din durerea umană din blestenații sorții, să ne bucurăm semenii bolnavi de „evenimente” sau să fim fericiți, cu cinism, că nu ne-au lovit pe noi asemenea blesteme! Dar, oare, suntem fericiți în această sărăcie morală?!…

…Trec pe lângă al treilea așa-zis cabinet „The Green Doctors”, o masă și un scaun într-un cort sau o cămăruță fără peretele din față. Ducu îmi înțelege nedumerirea și mă pune în temă. „Dacă vrei să fumezi marijuana, aici, o poți face liniștit, numai că trebuie să ți se dea de la aceste cabinete un certificat că ești apt să tragi marijuana. Costă 40 dolari certificatul!”…N-am fumat în viața mea, nici măcar o țigară din mătase de păpușoi, așa că nu-mi rămâne decât să rămân scriitor și să-mi imaginez…

…Sunt pe plajă, la Venice, și trag tacticos dintr-o țigară de marijuana, băi, ce liber sunt, băi, ce târșelos am fost, să nu-mi simt mintea luând foc, să visez, să mă simt… Cum naiba să mă simt?!… Negăsind răspuns, am mai tras o dată lung din marijuana cumpărată pe dracul știe cât, și am început să înjur cu patos sau ca la ușa cortului teroriștii, blatiștii, politicienii care distrug conșteint lumea și nu se mai satură de bani și putere, haosul din România și pseudo-liderii ei de rahat, mânăriile, noua dezordine a Europei… Deodată, o echipă specială a venit, m-au înhățat doi gardieni-jucători de fotbal american, mi-au dat două palme, mi-au făcut o injecție, și m-au trezit la realitate! Bine că n-am cedat în viața mea tutunului, o zic, în Venice, culmea ironiei, fondată de un miliordar al tabacco-ului, Aboot Kinney…

…Lunch cu totul și cu totul special. Într-una din clădirile cu arcadele de la Palatul Dogilor. La un restaurant chinezesc. „Bucătăria lui Mao!”, zâmbesc Ducu și Karina. Încăpere oarecare, cu 12 mese de patru locuri și una de 10 persoane. Dar pereții însă… În față, cum intri, figura lui Mao Tze Dun. Și multe fotografii și desene, cu tovarăși în jurul lui Mao, cu soldatul comunist apărătorul Patriei, iar deasupra tejghelei unde aduc bucătarii comenzile, un tablou cu chipul lui Mao în patru culori: roșu deschis, albastru, grena, negru!… Nu cred că vreunul dintre cei din restaurant știe care a fost adevărata față a lui Mao Tze Dun (1893-1976)… Liderul comunist al Chinei, poet, filozof, novator (!?!) al teoriei marxist-leniniste, al economiei politice, liderul partidului comunist chinez, strateg militar și politic, om care, se spune, a îmbunătățit educația, școala, sănătatea lângă Marele Zid, dar a avut pe conștiință și vreo 60 de milioane de morți, în perioada 1949-1976, cu acele campanii nebune numite „Saltul înainte” și „Revoluția culturală”. Ce înseamnă însă 60 de milioane de morți la un mega-popor care a atins întâiul miliard sub Mao?!.

…După o masă chinezească de cinci stele, la care Genevieve a mâncat alături de noi, iar Celine a dormit liniștită în căruciorul ei, am întrebat-o pe una dintre cele două ospătărițe care ne-au servit (o chinezoaică și o afro-americană), firește pe asiatică, o femeie în jur de 55-60 de ani, dacă l-a văzut vreodată pe Mao?! A privit o clipă-două ca electrocutată, a dat tăcută din cap, ce o fi vrând să spună, oare, și a plecat!…
…Ce Mao, domnule?! Cine să fie ăsta?! Important e că unii mănâncă o pâine de pe urma lui…

…Am plecat din Palatul Dogilor californian ce adăpostește…”Bucătăria lui Mao”, cu gând de scriitor. M-am uitat la tabloul cu Mao în oatru culori și l-am provocat la dialog, ca în acele dialoguri de patru ani „Dacă am fi fost față în față”, publicate în ziarul meu „Lumea Noastră, Lumea Sporturilor” de la New York…
-Domnule Mao…
-Tovarășe!
-Tovarășe Mao, cum a fost cu liderul comunist al României, Ceaușescu?
.-Când, atunci de ne-am văzut ultima dată, la Beijing,în ’64?
-Atunci!
-Ce să fie, atunci?
-La vreun sfert de veac după executarea comunistă a lui Ceaușescu, s-a scris că v-a contrat, chiar la Beijing!
-Da, mi-a zis că ar trebui să mai îndulcesc relațiile cu tovarășii sovietici…
-Și l-ați pedepsit, nu?!
-Dacă-l pedepseam, nu mai pleca viu din China!… N-a fost obraznic, doar a vrut să arate că are și el idei…
-Se spune însă că…
-Tovarășe, tot ce s-a întâmplat a fost că nu m-am dus la dineul de adio! Atâta tot… Ca între comuniști!

…Zi de roman, astăzi, la Venice, Veneția Americii!

26 martie 2016, Mar Vista, California