Numai Nașul și Piți puteau juca țurca pe Național Arena

…Sunt mândru, ca român, de ce splendoare de stadion are țara noastră! „Național Arena” a intrat în lumea fotbalului mondial, marți noapte, cu o arhitectonică de vis. Numai că, vai, noi, românii, nu se putea să ne bucurăm din plin, să ne frecăm câteva ore, zile, la ochi de fericire, că a venit tăpșanul pe care s-a jucat meciul cu francezii, și ne-am înecat entuziasmul și cântecul inimii în mușuroaiele, brazdele, maidanul de jucat țurcă oferit de Federație! Sunt plin de lehamite, chiar de revoltă, în special după ce l-am auzit pe mai-marele federal Mircea Sandu declarând cu o nonșalanță lamentabilă, ca să nu spun nesimțire: „Se mai întâmplă! Asta e! Stadionul a fost 99% OK”. I-auzi, Nașule!… Se mai întâmplă?!… Nu se întâmplă prea des, dom’ președinte?!… Că a fost și „plaja” din meciul acela de tristă amintire (2-5 cu Danemarca, în martie 2003!) și jalnică imagine. Iar acest mizerabil 1% (unu la sută) numai din viziunea dumitale, care ne-a făcut de râsul lumii, cere nici mai mult, nici mai puțin de vreo 200.000 de euro pentru refacerea gazonului! Sigur, pentru bogătașii noștri de mucava suma este mică. Că și așa costul final al Arenei Naționale aproape că s-a triplat. De la Federația noastră așteptam critici severe, ca un ecou al nemulțumirii celor 55.000 de spectatori, al jucătorilor ambelor echipe, al presei și milioanelor de telespectatori față de „specialiștii lu’ pește” (vorbă auzită la stadion!) care au montat gazonul. Care jnapani, deloc întâmplător, l-au avut ca staroste pe același Oprișan (om cu spate politic!) care ne-a nenorocit și meciul (și calificarea!) cu danezii de acum opt ani. Cum, însă, FRF nu a luat nicio atitudine critică (mai mult, alt federal până ieri, Ionuț Lupescu, a lăudat stadionul-maidan din moment ce el „ne-a fost benefic”!?!), logic ca mulți să se întrebe dacă la mijloc nu există oneroase legături, comisioane, interese de mini-grup, de haită… Organele în drept chiar se vor face că plouă, în ton cu nesimțirea federală?!

Dincolo de toate, cum rămâne cu palma dată imaginii României, domnule președinte al FRF, pentru tot mai mulți o federație de țurcă, după rușinea de marți noapte?

***

…De la federația de țurcă trec o clipă la… Pițurcă. E fericit că a reușit al treilea egal consecutiv cu Franța, ceea ce nu-i la îndemâna oricui. Numai că umbra Franței la București, de marți noapte, trebuia supusă, după 39 de ani, căci n-am văzut vreo echipă a „cocoșului galic” atât de slabă ca aceasta. Marele Benzema a frecat menta. Abidal și Rami au cam sărit coarda fără să aibe sfoară, Cabaye, Valbuena și Martin s-au prezentat ca bieți anonimi, iar temutul Ribery n-a reușit decât o fază, cu adevărat mare, când a trecut printre două stânci de apărători români ca vântul prin Cheile Bicazului. Altfel, și el a fost ținut la respect de doi copilandri, Luchin și Chiricheș (risc asumat nebun și câștigat cu brio de un mare gamble-ist ca Pițurcă!). Leșinătura de lider al grupei noastre putea fi învinsă lejer, cu elementara condiție ca adversarul să vrea, să forțeze Victoria. Ceea ce n-a prea fost vorba în cazul băieților lui Pițurcă, în stare să tragă de timp pe final de meci, în loc să încerce totul sau nimic!?! Și, atunci, i-a mirat pe unii că publicul a huiduit non-combatul din final al „tricolorilor” noștri, cu Tătărușanu în capul listei („tricolorii” francezi au cam refuzat lupta cam 75 de minute!), când Bosnia câștigase?

…Am reținut o frază a lui Pițurcă: „Calificarea nu am compromis-o eu!”. De acord. Numai că Pițurcă a parafat ratarea calificării. A învins, cumva, Franța, succes care i-ar fi asigurat măcar viza de baraj? Nu, a fost doar 0-0. Așa că ratarea altei calificări se leagă și de numele lui Victor Pițurcă. Ceea ce era limpede în momentul în care a acceptat să preia naționala din mers, pe un drum ca și înfundat. Una ca asta Hagi nu a mai acceptat și bine a făcut! Așa încât, corect este să spunem că Lucescu-junior și Pițurcă-senior (chiar așa, pe unde mai joacă băiatul lui?), cu neprecupețitul aport al FRF și LPF, le-au asigurat românilor încă un turneu final la fotbal în fața televizoarelor!

…Trebuie să ne bucurăm că avem stadioane de lux. Național Arena, Cluj Arena, Ilie Oană-Ploiești. Cu fotbalul, însă, mai așteptăm până să scăpăm de atâta tristețe de telespectatori…

*Material apărut, ușor modificat, și pe blogul Sportvox.ro

Torje ne-a dat viață, Torje ne-a subțiat iluziile!

…N-am jubilat după victoria oarecare, una de serviciu, 2-0 (2-0) fără ecou și strălucire, în Luxemburg, vinerea trecută. Am spus doar, ba am și scris pe un bloog, că, în noaptea ce deschidea week-end-ul, în burgul de lux din Benelux, într-un meci de pauperi, șansa noastră s-a numit piticul din grădina cu iluzii a fotbalului românesc, Torje! El a dat două goluri din ultimele 11 minute ale primului act (mai exact 34’ și 44’), fără de care la pauză putea fi un scor-năucitor pentru Pițurcă și ai lui, iar Federația de fotbal se putea apuca să învețe regulamentul jocului de popice. Căci bâlbâielile din defensiva noastră, mai ales în debutul partidei, ne-au trecut de două-trei ori glonțul pe la ureche și rușinea pe la tribuna oficială federală. Dacă nu marca Torje de două ori (era suficient și o dată) în meciul cu barmanii burghezi de lux, nu mai visam, acum, la duelul decisiv cu Franța, marți noapte, la București, când se va inaugura frumoasul stadion Național Arena. Torje a fost eroul meciului, Torje este „killerul” iluziilor noastre. Pentru că, înainte să semneze prima lui „dublă” la Națională, în minutul 19, a încasat, în Luxemburg, inutil, inconștient un cartonaș galben care, fiind al doilea în aceste preliminarii Euro 2012, îl blochează la mantinelă pentru partida cu trupa din Hexagon, liderul grupei noastre. Nu vom beneficia, ca atare, de cel mai în formă fotbalist român al momentului, abia plecat în Peninsulă, la Udinese, unde îl privește cu atenție în tot ce face întreaga lume bună.

…Neliniștea absenței lui Torje este amplificată și de figurația noilor vedete Marica și Tănase în joaca din Luxemburg. Sigur, Pițurcă anunță modificări în „11″-le ce va da piept cocoșului galic. Numai că nu poate fi schimbat peste noapte jocul deloc de lux al naționalei în Benelux, unul fără prea multe idei și cu aceeași alarmă din ultimii ani venită din partea apărării, care nu mai are de mult cuvântul. Sincer, singura noastră șansă este norocul chior al jucătorului de gamble reinstalat a treia oară la cârma tricolorilor noștri. Adică, francezii lui Blanc să vină la București chitiți doar pe un egal (care le-ar asigura, practic, calificarea!), după ultimul 2-1 de la Tirana, de vinerea trecută, și un contraatac de-al băieților lui Piți cel băftos, o minune să ne aducă un gol pe final de meci, după care, sub protecția Fortunei, să ne apărăm glia din 16 metri, ca la Călugăreni, pe vremuri. Altfel…

…Altfel, am rămas tot pe locul 4 în grupă, căci, vineri noapte, Bosnia a învins, cu 2-0 (2-0), în Balarus și a și sărbătorit (prematur, zic!) calificarea, la Sarajevo.

…Ne pregătim pentru inaugurarea luxoasei Național Arena, de marți. Trei ceasuri bune sau trei ceasuri rele? Cu echipa prezentată și cu jocul din Luxemburg, dar fără Torje, ăl mai tare din parcarea FRF, în bătălia cu francezii, nu avem decât de doi bani speranță. Sperăm or ba?

Rapid, Steaua și Vaslui în Europa League, Dinamo la… nunta lui Borcea!

…A fost o joi noapte frumoasă. N-am mers mai departe cu toate cele cinci echipe aflate la testul play-off (varianta iluzorie!), dar nici fără vreuna, cum s-au găsit și nihiliști. Trei echipe românești merg mai departe în Europa League! Rapid, Steaua și Vaslui merituso s-au calificat în grupe, Dinamo și Gaz Metan Mediaș au ieșit din cursă. Să nu ne îmbătăm, însă, cu șampanie pentru copii și să nu delireze unii din nou. N-am trecut de adversari de prima mână. Dimpotrivă… Plus că niciuna dintre laureate nu a reușit o dublă victorie, ceea ce conta mult în punctajul pentru coeficientul UEFA, și așa în cădere liberă pentru noi.

…După acel 3-1 de la Wroclaw, Rapid era gata-gata să fie recordmana play-off-ul, dar a comis-o în ultimul minut, fiind egalată la Timișoara de niște polonezi ambițioși și cam atât. Golul întineritului Pancu n-a fost urmat decât de ratăro trase la xerox, iar egalarea din final, nemeritată, poate fi o temă de meditație pentru viitorul noului Rapid al lui Răzvan Lucescu. Merita o victorie, la Sofia și Steaua, care a dominat clar partida (peste acel 2-0 de la Cluj, din meciul tur!), dar s-a văzut egalată pe final de o trupă modestă, modestă a ȚSKA-ului, umflată doar de presă. Semn că spiritul nostru românesc ne-a trădat și de data aceasta, mulțumindu-ne cu puțin și destupând șampania înainte să se termine duelul. Cât despre F.C. Vaslui, a treia laureată, ea mi se pare performera acestui play-off, chiar dacă a pierdut (0-1), nemeritat, la Praga. În primul rând, legiunea străină a lui Adrian Porumboiu, dirijată de încântătorul Sânmărtean, a eliminat cel mai galonat adversar al echipelor noastre, Sparta reprezentând un fotbal dezvoltat. După un 2-0 norocos, acasă, azi-noapte, trupa moldavă a luat ceva din ambiția și tenacitatea patronului, care a știut să pluseze moral cu o primă de poveste și scrie, acum, și istorie europeană…

…Am văzut și două goluri de top european, ultimul al lui Torje la Dinamo și cel al lui Tănase la Sofia. Flori rare de pus la reverul artiștilor…

…Regret că nu merge în grupe și Mediașul valorosului antrenor Pustai, care s-a bătut admirabil pentru calificare până în ultimele secunde, atât de dramatice. Medieșenii au învins la Cluj numai cu 1-0, dar au fost mai buni decât Austria Viena, trupă de duzină, norocoasă și în meciul tur, cu un 3-1 exagerat, și azi-noapte, când i-a trecut glonțul prăbușirii de mai multe ori pe la ureche. Oricum, la debutul său european, Mediașul merită laude. Jos pălăria în fața oamenilor serioși!

…Dacă Vasluiul s-a calificat cu o înfrângere în partida retur, Mediașul a ratat obiectivul cu o victorie!

…Dacă n-am avut nicio echipă cu două victorii, există și marea decepție a acestui play-off, Dinamo, singura cu două eșecuri din două jocuri, în dubla cu locul 6 din campionatul ucrainean! În fond, Dinamo nu s-a dezmințit nici de data aceasta. Ca și cum n-ar fi ajuns „calamitățile” cu 17 Nentori Tirana sau cu islandezii de la Knattspyrnufelag, a comis-o acum și în fața necunoscuților din Poltava! 1-2, în Ucraina, 2-3, acasă, înseamnă o rușine care nu admite circumstanțe atenuante, cum văd că încearcă unii acum. Ironia sorții este că echipa care nu a obținut vreun punct în play-off este tocmai liderul neînvins al campionatului nostru. Halal campionat!…

…Dacă Rapid, Steaua și Vaslui își așteaptă adversarii din grupele Europei League, Dinamo poate merge liniștită la nunta lui Borcea. Unde, eventual, să se pregătească, iarăși, pentru Liga Campionilor din nu se știe ce deceniu…

…Tot joi, dar înainte de asfințit, și-a cunoscut grupa Ligii Campionilor și Oțelul Galați: Manchester United, Benfica Lisabona și F.C. Basel. Nu-i o grupă chiar de speriat. Rămâne să nu se sperie băieții lui Dorinel Munteanu. Chiar dacă unii nu văd ca oțelarii să aducă vreun punct! Ca Dinamo, în play-off-ul Europei League…

*O variantă a acestui material a fost publicat pe blogul sportvox.ro

Regina Rapid, surpriza Vaslui, chinul Stelei și blestemul lui Dinamo

Cum finala actualei ediții a Europei League, din primăvara viitoare, de pe desfășura pe superba Național Arena, din București, era firesc ca toate cele cinci trupe românești care au plecat, joi, pe frontul continental, să viseze că are bastonul de mareșal în raniță. Au fost 5 dueluri europene, trei în deplasare, două acasă. Trei victorii, două sub Pietricica (FC Vaslui) și Dealul Feleacului (Steaua), una între leșii de la Wraclaw (Rapid). Și două înfrângeri, una așteptată, la Viena (Gaz Metan), alta la Poltava (Dinamo). La o primă vedere, nu-i rău. Ba, aș zice, de mult n-a mai avut fotbalul nostru o asemenea noapte frumosaă. Sigur, mai este și returul de peste o săptămână, și minuni pe lumea asta a fotbalului se văd mereu.

…Din această quintă română, Regina este, după opinia mea, Rapid. Căci, după ce au încasat rapid un gol, elevii Lucescului-junior s-au detașat prin joc complet, câștigând cu un 3-1 (scor mic!), egal cu o sigură calificare în grupele Europei League. Poate, așa, să-i facă noaptea agitată lui Gigi Becali, care declara că nu vrea să se mai califice vreo altă trupă românească!?! Filozofie dâmbovițeană…

…Absolut meritorie, obținută fie și cu puțină șansă, victoria lui FC Vaslui care, fără artiștii Wesley și Adailton, a găsit drumul de aur pe „ulița cehă”, un 2-0 de senzație cu titrata Sparta Praga. Ceea ce înseamnă un pas sigur făcut spre grupe. Mai rămâne, firește, și al doilea pas…

…Cea mai chinuită victorie dintre cele trei mi s-a părut, paradoxal, cea a Stelei superdimensionate de don Jiji, chiar dacă a învins cu 2-0 (scor nemeritat!) rivala ȚSKA, steluța bulgarilor. Imaginara Barcelonă a lui Gigi Becali a terminat partida în corzi, cu marile așa-zise valori galactice leșinate, ca un uriaș cu picioare de lut. A salvat-o șansa lui Galamaz la întâiul șut pe poartă și unica sclipire a unui mic circar de pe plajele braziliene, numit Tatu, dar, mai ales, ratările lui Delev, Bandalovschi, Nelson și Zicu (s-a văzut doar câteva secunde, pe final, când l-a blocat, realmente miraculos, bulgarul Iliev, ăl mai bun de la români!!). Trebuie să fim lucizi și să admitem că Steaua a avut noroc cu duiumul, fapt pentru care latifundiarul europarlamentar ar trebui să ridice o mănăstire lângă Cluj, unde noaptea a fost înnobilată de un public absolut formidabil. Nu era publicul lui Becali, cum s-a lăudat bancherul, este publicul care știe să respecte de decenii Legenda Steaua, Legendele fotbalului românesc. Așa, ca o palmă pe obrazul celui care și-a bătut joc de Legendă(e) ani buni, iar în finalul meciului de pe Someș (victorie echivalentă 75% cu o calificare!) dansa și gesticula arogant.

…Înfrângerea acestei joi, nu a fost acel 1-3 de la Viena al debutanților (în Europa) medieșeni, cei care au făcut istorie eliminând pe Mainz. Ci eșecul lui Dinamo, în Ucraina, un 1-2, în blestematul minut 90, când „câinii roșii” erau de vreo jumătate de oră în inferioritate. Deși s-a jucat cu ocaziile, Dinamo n-a putut obține măcar un egal, nici vorbă de un succes care să-i amintească lui Cornel Dinu de „victoria de la Poltava”, cu răsunet în istorie, cea a lui Petru cel Mare, din 1709, când a învins surprinzător armata vikingilor…

…9 (nouă) puncte este un procentaj bun pentru primul tur de scrutin al celor cinci candidați români la un loc european de elită, în grupe, și la câteva milioane de euro de la UEFA. După ce-am urmărit, butonând de pe un canal pe altul în maratonul televizat, tripticul victorilor ar avea următoarea ordine: 1. Rapid; 2. FC Vaslui; 3. Steaua.

…Peste o săptămână, pe 25 august, returul. Practic, suntem calificați cu 3 echipe. Dinamo rămâne să învingă cu 1-0, acasă, Gaz Metan să forțeze încă o minune, repetând, la Cluj, cu vienezii, jocul și rezultatul (2-0) din ultima etapă, în fața lui… C.F.R Cluj! E posibil?!

…Teoretic se pot întâmpla multe, nu-i așa?!… Să uităm istoria, când, ca și calificați, am capotat în cupele europene în fața unor anonimi islandezi, albanezi, letoni! Sper să nu se repete istoria neagră, ci numai cea frumoasă. Căci a fost joia speranței noastre, nu a vrajbei, cum zicea un scriitor celebru și își dorea latifundiarul din Pipera…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Sergiu Nicolaescu l-a ratat pe Becali în „Ultimul corupt”!

…Sedus, probabil, de gloria cunoscută, în 1973, cu filmul său „Ultimul cartuș”, reputatul regizor Sergiu Nicolaescu s-a gândit să dea o „lovitură” și în acest haotic 2011. Și a venit cu un scenariu („Ultimul corupt”) al cărui titlu amintește de „cartușul” comisarului Miclovan, cu precizarea că n-a prea nimerit-o, zic, cu ultimul corupt din societate de azi coruptă la greu. Lovitura maestrului părea să fie, însă, de altă natură, decât cea artistică, vizând audiența de bășcălie a ultimilor ani la noi. Ca atare, l-a contactat să joace în noul lui film pe omul care se plimbă ca un belfer pe toate canalele de televiziune, unde turuie vrute și nevrute, jignește, glumește, se prostește. Nimeni altul decât Gigi Becali, patronul Stelei, europarlamentarul care se joacă filantropic, dar și arogant cu banii. Răspunsul milionarului din Pipera a fost în stilul lui: „Joc, cu două condiții. 1. Să joc rolul principal 2. Să nu se atingă de mine vreo femeie în tot filmul” (n.a. semn că amenda pentru misogism primită recent n-a avut niciun efect!). Sergiu Nicolaescu a acceptat condițiile și i-a dus scenariul celui pe care și-a propus să-l facă actor, deșI nu-i decât cel mult un circar simpatic. Surpriză de proporții, însă! Don Jiji a aruncat scenariul la WC (după cum a mărturisit pe un canal TV), fără să-l citească! Nu l-a deranjat că urma să joace un europarlamentar corupt, ci l-a infuriat la culme numele pe care îl avea el în film: Belciug! Auziți și dumneavoastră și râdeți cu lacrimi: Gigi Becali să fie Belciug?! „Eu nu pot să fiu decât Leu, Lup, Urs, Războinic, Învingător, nu Belciug!”, a tunat latifundiarul. Și filmul a căzut!

…Rămâne, însă, gustul amar al demersului unui regizor de calibru, cândva mult apreciat. Să cobori de la Ilarion Ciobanu, Amza Pelea, George Constantin, Sebastian Papaiani la un cabotin ieftin înseamnă o batjocoră la adresa artei și o degradare a profesiei de regizor. Urât cartuș acesta, ultimul, domnule Sergiu Nicolaescu! De care încerc să uit, pentru a nu-mi răni prețuirea pe care v-am purtat-o decenii bune…

…Tentativa unui regizor de renume demonstrează (deși nu mai era nevoie!) că în România de astăzi criteriul valoric nu mai există, valorile nu mai sunt respectate. Trăiască ratingul infantil!… Dar vai de copiii și nepoții noștri…

***

…Naționala de fotbal a României a ajuns în Italia unde, miercuri noapte, va susține meciul istoriei sale, cel cu San Marino. Federalii și Pițurcă se vaită de la aterizare că pentru bătălia de la Serravalle nu pot beneficia de 8 titulari! Vă dați seama ce pierdere!… În schimb, sanmarinezii nu-și fac griji dacă vor obține zi liberă toți titularii lor pleziriști… Dincolo de hazul meu amar, rețin că Torje a dat cu nuca-n perete, declarând bățos că nu-i deloc jenă că va întâlni San Marino, „marea” putere, ultima din clasamentul mondial.

…Marica mi-a deschis ochii de ce un Buratino a aranjat acest joc de bambilici, tocmai când așteptam cu toții, bine încălziți, Argentina. În șușa de miercuri, de la Serravalle, Mutu va da 5 goluri (sunt suficiente și 4!) și îl va depăși pe Hagi, cu recordul lui de 35 de goluri marcate pentru Națională. Dacă ar fi gentleman, Mutu fie nu ar înscrie decât un gol, fie ar cere să nu-i fie trecute în cont cele cinci pe care le prevede Marica. Nu de alta, însă noul record ar fi unul măsluit, jenant. Hagi a marcat în porți celebre, cea a Argentinei este una, la World Cup ’94, Mutu ar deveni recordman pe seama desculților sanmarinezi, specialiști în turism și filatelie…

Așa suntem noi specialiști în a ne fura căciula. Nu doar în fotbal…

Cine-i Buratino cu San Marino?!

…Buratino e o păpușă haioasă din lemn, cu nasul mare, copia rusească a lui Tolstoi după celebrul Pinocchio italian. Nu la poveste vreau să mă refer, ci la realitatea fotbalistică românească, unde unii ar trebui să aibe nasurile uriașe, la cât mint…

…San Marino este cea mai slabă echipă de fotbal din Europa. Reprezentativa unui așa-zis stătuleț cu nici 30.000 de locuitori, care abia ar ocupa jumătate din Național Arena. Ce legătură există între Buratino și San Marino?…

…Câteva luni bune s-a făcut mare tam-tam că vom inaugura luxosul stadion Național Arena cu un meci de 5 stele, adversar fiindu-ne celebra Argentina, vândându-se pentru această partidă de elită aproape 40.000 de bilete. Numai că federalii din Buenos Aires ne-au lăsat, în ajun, deloc cavaleresc (au și ei Buratinii lor!), cu ochii-n soare și cu picioarele pe nisipurile mișcătoare, unde a ajuns de câțiva ani naționala noastră. Bun, nu-l mai vedem pe Messi, la București, deși starul s-a dovedit un mare gentleman, cerându-le diriguitorilor fotbalului argentinian să-și respecte cuvântul și să susțină partida amanetată. Și dacă nu-i Argentina, or găsi domnii de la FRF un adversar, măcar din grupa a 2-a valorică, pentru reprezentativa română de urna a 4-a! Așa era logic… Numai că oastea Nașului nu mai știe ce e logica, ea și-a pierdut timpul și ordinea cu distrugerea Craiovei și Timișoarei, ce o interesa, doar, imaginea României!… Și s-a ajuns la uzbeci, dar au întors și ei spatele unor zevzeci. Și, dacă tot a sunat Pițurcă goarna, adunându-și un ciudat lot reprezentativ, trebuia să i se găsească un partener de probă, pe măsura Franței, adversarul din prelininariile europene, din septembrie, pe Național Arena. Și, după lungi eforturi ale lui Mircea Sandu și trupei lui de Buratini, cu greu s-a obținut acceptul unei super-puteri. Una din turism! San Marino, echipă cu hotelieri, barmani și orice, mai puțin cu fotbaliști. Ultima bășcălie din fotbalul românesc, încă o cacealma a Nașului!…

…Acum am priceput mai bine de ce Pițurcă a selecționat jucători din B, de la Alba Iulia și Iași, doi de la „forța” Pandurii și tot așa, dar niciunul de la campioana Oțelul! Voia să-i deruteze pe anonimii sanmarinezi! Mai greu va fi cu profesioniștii francezi. Că nu va juca, doar, împotriva cocoșului galic cu Avramia, Năstăsie etc…

***

…Dincolo de bășcălia federală, generată de Buratinii prezentului, merită laude minunea Mediașului care, printr-un portar nu prea băgat în seamă, Pleșca, și un antrenor de top (ignorat și el de barosani!), matematicianul Pustai, a eliminat a 5-a echipă din Bundeliga, Mainz!…Cât despre calificarea lui Dinamo, învingătoare, tot joi seara, cu 2-1, în Croația, cu modesta Varadzin, mi se pare normală, ștergând rușinea din meciul tur, 2-2, la București, după ce câinii au condus cu 2-0 și au ratat un penalty! Victoria de aseară a fost cadoul echipei pentru Cornel Dinu, care, marți, a împlinit 63 de veri, din păcate într-o rezervă a Spitalului de Urgență, unde așteaptă o operație pe inimă. Sănătate, Cornele!

…Pe plan local, Gigi Becali tinde să facă din Steaua o selecționată națională, transferând tot ce se putea, de la Craiova și Timișoara, scoase la mezat de Buratinii fotbalului nostru. Iar, mai nou, politicul își vâră coada din nou în fotbalul românesc, ministrul Apărării rugându-se de Jiji să revină în Ghencea, după ce Steluța a mers cu cortul pe la Constanța, în week-end va juca la Ploiești, cu „U” Cluj. Ba a dat ordin de revenire în Ghencea și matelotul de la conducerea țării, ceea ce-i face pe mulți să privească afacerea lui Jiji ca un Buratino de tot râsul-plânsul… Și tot prietenul Generalului, ministrul Oprea, mai încearcă o lovitură de imagine pentru actuala Putere în cădere, căutând variante pentru a reânființa Universitatea Craiova. Nu m-ar mira ca, tipic românesc, mai bine zis dâmbovițean, călăul Craiovei, Mircea Sandu să fie maestrul de ceremonii al renașterii Craiovei sub bagheta politicienilor! Trăim, doar, în România anilor 2011!

Argentina nu mai vine, Brazilia rămâne un vis pentru 2014!

…În ultima săptămână, microbiștii din România n-au vorbit decât despre Argentina și Brazilia. Deși și-a pus antrenor de patru zile, echipa lui Messi nu mai vine pentru inaugurarea frumoasei „Național Arena”, ce fusese programată la 10 august. Chiar dacă Messi a dovedit că este nu doar un fotbalist de geniu, ci și un adevărat gentleman. Deși are un program ultraîncărcat, deși Barcelona trage de el să nu mai răspundă solicitărilor naționalei sale (!), Messi a cerut diriguitorilor fotbalului argentinian să-și respecte blazonul, cuvântul, dacă au promis românilor amicalul din 10 august! O palmă dată de Lionel Messi nu doar federalilor săi, ci și lui Mircea Sandu și Mutu. Căci, vă reamintiți, la începutul lui iunie 2011, Naționala României a efectuat un turneu de două amicale peste Ocean, întâlnind Brazilia (0-1) și Paraguay (0-2). Se știe că, atunci, Mircea Sandu a acceptat nazurile lui Mutu, Săpunaru, Raț și ale chefliului Tamaș, care au cerut să plece în vacanță, pe ei (anunțați ca titulari!) deranjându-i un meci cu Brazilia, pe care și-l dorește orice fotbalist adevărat din lume!?! Ba, selecționata noastră peticită a plecat și fără antrenor, Nașul acceptând iresponsabil demisia lui Răzvan Lucescu (el propusese turneul și avea un contract cu FRF!), înainte de decolarea spre America de Sud. Uitând atât de repede de lipsa sa de fair-play, mai-marele nostru federal stigmatizează, acum, Federația din Argentina (total dezamăgitoare!), căreia, în fond, îi arătase cum se poate fenta un genleman-agrement. Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face, Nașule!

***

…Sâmbătă noapte (la București), am mers cu visul în Brazilia. Gata, acum, ne știm adversarii care ne stau în cale pentru Mondialul brazilian din 2014! Sau ei ne știu pe noi?!… Rotofeiul Ronaldo și copilul-teribil Grosan ne-au hărăzit o grupă nici prea-prea, nici foarte-foarte… Pițurcă a visat toate nopțile dinaintea tragerii la sorți „adversari foarte ușori”. Probabil că își închipuia o Grupă G (Grecia, Slovenia, Bosnia, Lituania, Letonia, Liechtenstein) sau chiar una E (Norvegia, Slovenia, Elveția, Albania, Cipru, Islanda). Norocul ăsta (dacă n-o fi ghinion!) l-au avut lituanienii și albanezii, ajunși acolo din urna a 4-a, unde am coborât și noi răsunător! Acum, cuvintele nu mai au sens, regretele nu mai fac doi bani, iluziile-s terminate… Figurăm în Grupa D, cu Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia și Andorra!

…Selecționerul Pițurcă susține că nu-i o grupă deloc ușoară, dar avem șanse să ne batem pentru locul 2, cu turcii și ungurii, lungi prilejuri de vorbe și de ipoteze de-a lungul istoriei noastre… Mircea Sandu susține și el ideea, îmbrăcând-o în alte cuvinte: „E o grupă echilibrată. Olanda e favorită, iar noi ne batem cu Turcia și Olanda pentru locul 2″. Deci, acesta ne este visul: locul 2! Barajul! Nu ne-a ajuns drama cu barajul sloven, din 2001, mai vrem unul… Nu putem cuteza, dacă tot visăm, să mai batem o dată Olanda, ca în preliminariile pentru Euro 2008, acel 1-0, de la Constanța (cu golul lui Goe, nu mai contează că a fost cum a fost, a rămas în istorie ca o Victorie!)?! Ne mulțumim tot cu acest loc 2, ca un perfect alibi pentru cei șovăielnici, ne-am furat singuri căciula și în turnirul eliminatoriu pentru Mondialul sud-african?! Acum, se vede, refuzăm permanent să visăm cu ochii deschiși mai mult decât un loc 2, un riscant baraj! Ceea ce ne garantează că vom izbuti din nou puțin. De unde și concluzia mea: nu mi-e teamă de Olanda și Turcia (ultima în vizibil progres!), nici de aroganții unguri care ne și privesc de sus, vai de ei, după tragerea la sorți. Firește nici de Andorra (superb prilej de turism pentru suporteri!). Nu, nici Estonia nu poate fi buturuga mică. Adversarul nostru cel mai dificil este…România! Cu filozofia ei păguboasă, la mica ciupeală, în viață și în fotbal. Nu ne propunem locul 1, de parcă n-ar fi vorba despre fotbal și n-am avea exemple. Am amintit de grupa pentru Euro 2008, câștigată de selecționata tricoloră (pregătită și atunci de Pițurcă) în dauna „lalelelor”. Mai este și răsunătoarea calificare de la Euro ’84, când Naționala română (pregătită de Mircea Lucescu!) a câștigat o grupă cu Italia (proaspăt campioană mondială, pe atunci! 0-0, la Florența, în 4 decembrie ’82, 1-0, la București, în 16 aprilie ’83), Cehoslovacia și Suedia!

…Se spune că norocul îi ajută pe cei cutezători. Nu pe trișori, pe cei care umblă cu jumătăți de măsură. Dacă vrem să mergem, după 16 ani, la un Mondial, trebuie să ne schimbăm în primul rând mentalitatea la nivel național! De la conducerea Federației, a Ligii, a cluburilor, a selecționerului, a jucătorilor, a presei, a opiniei publice. Ceea ce pare infinit mai greu decât a bate, din nou, Olanda, Turcia și Ungaria, nu mai vorbesc de Estonia și trupa de decor andorrez.

…Putem, oare, măcar acum, uita de păgubosul loc 2, o Fata Morgana pentru fotbalul românesc (și nu numai el)?! Cum nici calificarea la Euro 2012 nu și-a jucat ultimul zar, poate facem acum primul pas. Privind mai sus de păgubosul loc 2!

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul Sportvox.ro

Moartea Craiovei și Europeanul de cartier…

…Azi, 20 iulie, de Sfântul Ilie, s-a semnat unul dintre actele abominabile din fotbalul românesc: Craiova a fost dezafiliată!?!… Craiova nu va mai juca nici pe prima scenă, nici în liga secundă, nici în lumea a treia!?! Craiova, campioana unei mari iubiri, una dintre Legendele fotbalului nostru, a fost anulată de încăpățânarea lui Mircea Sandu și slugile sale din Comitetul Executiv, care s-au folosit și de manageriatul păgubos al liderului oltean. În Comitetul Executiv, doar doi inși s-au opus unei asemenea mizerii, numai doi s-au abținut!… Bravos, Nașule, nu te-ai lăsat până nu ai distrus o Legendă, căci, dacă n-ai fi dorit o asemenea rușine, ai fi găsit o portiță printre regulile caduce!… Și, dacă una ca asta nu m-ar fi revoltat atâta (pentru că există și alți „gropari” ai Craiovei Maxima!), aroganța cu care ai venit după verdict și ai declarat „Mititelu se mai poate adresa numai la ONU” m-a umplut de lehamite! Tizule, mai există și Forul Suprem, peste toate Comitetele și Adunările Generale (viitoarea în… aprilie 2012!) la care s-au tras vârtos sfori groase de când te-ai înscăunat discutabil în fruntea FRF (știi, cred, ce susțin despre chestiune Mircea Pascu și Marcel Pușcaș!). Peste gaștile federală, lepefistă, peste TAS și ONU (ca să-ți citez neobrăzarea!) mai există Bunul Dumnezeu! Te-a salvat odată și ar fi trebuit să devii mai înțelegător, mai puțin trufaș. Nu te juca, Nașule, cu Bunul Dumnezeu!…

…Nu trebuie să se joace nici Pițurcă, alt „gropar” al echipei care l-a lansat! Să vii, când lumea cinstită a fotbalului e sub șoc la vestea desfiițării Craiovei fotbalistice, și să declari „Numai așa puteam scăpa de Mititelu!”, devine absolut ordinar! Descalificant!… Ca să scapi de un șef de galerie ajuns patronul unei Legende nu trebuia, juvete Pițurcă, să distrugi Legenda! Dacă aveai forță, te băteai cu el. Aveai motive logice, legale, dacă nu s-ar fi trișat ca la barbut, ca la poker! Din păcate, prin comportarea din acest caz al asasinării unei Legende, selecționerul, ca și atâția mulți alții, și-au dovedit crasa lipsă de caracter… Degeaba țipă, acum, atâția, că Mititelu nu putea duce Craiova decât la deznodământul de azi, ei trebuiau să oprească un asemenea dezastru, dacă măcar ar fi respectat Campioana unei mari iubiri!

***

…Sigur, moartea unei mari iubiri, Craiova, Eterna Terra Nova din fotbalul românesc, este efectul unei lungi serii de anomalii, care numai în societatea românească actuală se pot petrece. Legenda, brandul Olteniei a fost, mai întâi, după așa-zisa democratizare, cumpărată de un milițian, Dinel-di-di-murgule-di!?! Care a dus-o pe marginea prăpastiei… A venit, apoi, șeful de galerie, bișnițar de top, Mititelu, cu suflet și bani, dar în afara fenomenului sau, dacă vreți, în rând cu toți cei care și-au făcut imagine prin fotbal. Vreți exemple? Luați toate marile echipe bucureștene, mai adăugați și Timișoara, Piatra Neamț și aveți un prim tablou al decăderiilor în lanț. Iar dacă urcați puțin la nivelul FRF și LPF, cu depășitele, anacronicele comisii, regulamente și veșnice compromisuri, piruete etc., aveți în toată splendoarea lui superbul hoit al fotbalului românesc. Problema este de ce nu a fost oprit Mititelu când trebuia, ca să nu se sacrifice un nume de aur din cartea fotbalului nostru, prima semifinalistă europeană, izvorul atâtor jucători de Națională și de antologie? La ora aceasta, se întorc în morminte, Nelu Oblemenco, Petrică Deselnicu, Zoli Crișan, Lucică Strâmbeanu, Sebastian Domozină și câți alți olteni de Legendă. Mircea Sandu și Victor Pițurcă, și toți „groparii” de meserie, în setea voastră de răzbunare și îmbogățire, voi chiar ați uitat de nestematele Craiovei-Maxima!

***

…Timișoara a fost retrogradată în urma războiului Sandu-Iancu, via TAS!… Craiova a fost dezafiliată tot în urma unui conflict de orgolii Sandu-Mititelu… Un centru de tradiție al fotbalului românesc, Oradea, n-a fost lăsat să joace pe prima scenă, deși promovase, din rațiunea unor regulamente cameleonice… Rapid nu va mai juca în Giulești… Steaua a părăsit Ghencea… Dinamo pleacă din „Groapă”, doar Copos, Gigi Becali și Borcea nu puteau să nu plătească tribut șmecheriilor, aroganței, ingineriilor financiare. Numai că au plătit Legendele, nu ei, imagini deformate ale fotbalului autohton…

…Nu ajungea că nu mai vedem în prima ligă Aradul lui Petschovschi, Coco Dumitrescu, al celebrei echipe care a eliminat pe Feyenoord, Argeșul lui Dobrin, Constanța lui Hagi, Progresul lui Viorel Mateianu și Nae Oaidă, Iașul, Bacăul, Baia Mare, Satu Mare, Reșița, nume în istoria sportului-rege de la noi! Au dispărut Craiova, și Timișoara… Samsarii, misiții, acoliții, bișnițarii și groparii de Legende jubilează dezgustător! Fotbalul românesc miroase a putregai…

***

…O rază de speranță părea să fie găzduirea Campionatului European de fotbal, la tineret Under 19 ani. Opt echipe (fără Franța, campioana en titre!), dar cu Spania favorită, cu noi printre visători. Numai că diriguitorii fotbalului nostru înțeleg prin… European o competiție de cartier. Altfel, n-ar fi stabilit pentru meciurile din cele două grupe stadioane de la margine de București, adică Berceni, Buftea, Chiajna și Mogoșoaia. Oricât de cochetă ar fi baza de la Chiajna, rămâne Chiajna. Oare, ce s-or întreba străinii despre noi, că nu avem decât stadioane de cartier, cu numai vreo 500, 2.500, 4.000 de locuri în tribune?! Oare, nu se putea juca în „Giulești”, în Parcul cu Platani, pe „Dinamo”, la Cluj, Piatra Neamț, de ce nu și la Galați, oraș aflat pe cel mai mare val din istoria sa fotbalistică?!..

…Acum 51 de ani, când România a mai găzduit o asemenea competiție până-n 19 ani, Turneul UEFA (câștigat de o superbă națională română, fie și cu vârste măsluite!) s-a disputat pe marile stadioane din orașele țării. Iar finala s-a desfășurat la București, pe cel mai mare stadion (defuncul „23 August”, locul unde se va inaugura, la 10 august, moderna Național Arena!), în fața a… 80.000 de spectatori, în delir, după victoria cu 4-1 a băieților noștri în fața Iugoslaviei! Acum, în 2011, ultimul bal va avea loc la…Chiajna, nume istoric, unde vor fi în cocheta arenă, cel mult 5.000 de spectatori. Acesta-i fotbalul românesc de astăzi.

…Lacrima unei mari iubiri…

Adio „nobilă artă”, începe iarmarocul!

…Gata cu boxul! A fost unica bucurie a românilor în ultima săptămână. „Capitolul Bute” s-a închis, en fanfare, pugilistul nostru apărându-și pentru a opta oară Centura cu diamante a campionului mondial. Și în cazul remarcabilului om și sportiv Lucian Bute, unii (mereu cam aceași!), adică incompetenții, frustații, răutăcioșii de profesie, n-au căutat decât scandalul. Politicieni și ziariști au dat serios din coate să câștige ceva imagine, umbrind „nobila artă”, cum mai este numit boxul…

…Gata cu „nobia artă”! Cu Supercupa României, de mâine seară, duelul de la Piatra Neamț dintre campioana Oțelul Galați și câștigătoarea Cupei Steaua, se prefațează noua stagiune. Începe iarmarocul fotbalului românesc, unde haosul, paradoxurile, bășcălia, injuriile, atacurile sub centură, ilegalitățile sunt la modă. Vreți dovezi pentru ultima afirmație? Nu am reținut decât puține dintr-un pomelnic…

***

…Timișoara, Bistrița și Oradea așteaptă, luni, verdictul TAS. Cei mai mulți susțin că cele trei echipe nu vor mai juca decât în liga secundă. Teoretic, se poate, însă, ca Tribunalul sportiv să le dea (măcar uneia!) câștig de cauză. Și atunci, te întrebi, logic, de ce s-a publicat de câteva zile și țintarul meciurilor televizate din așa-zisa Liga I, unde Poli, Gloria și Bihorul nu există?! LPF, mână-n mână cu tv?!… Câștigătoarea unui baraj stabilit peste noapte, Voința Sibiu, se află și ea în joc de glezne, ba i s-au întârziat și mingile oficiale ale competiției, pentru că, nu-i așa, dacă cei de la TAS folosesc alt compas… Avem o conducere a fotbalului (nu mă refer, acum, la alte domenii!) de Cartea Recordurilor. Aveți, cumva, vreun asemenea exemplu din alt campionat?!…

***

…Liga și televiziunile au programat unele partide să înceapă la ora 10 (zece) noaptea!?! Asta, poate ca să nu se ducă mai nimeni la arene și să privească tot mai puțini micile ecrane, că nu suntem, doar, o țară de șomeri și de somnambuli. Unii chiar mai și muncesc (și încă greu!) în țara asta… Mare minune să nu ne trezim curând cu câte un meci televizat (eventual luni, marți, miercuri, joi etc.) la Telematinal, mai exact la 5 sau 6 dimineața (la câteva ceasuri după ce s-a terminat „nocturna” dinspre… zori!), eventual ca o gimnastică de înviorare?!…

***

…Giulești și Ghencea, citadele mai vechi și mai noi ale fotbalului nostru, vor rămâne, se pare, piese de muzeu sentimental. Rapid și Steaua nu vor mai juca pe stadioanele cu care își identifică existența (nu-i vorba de CCA, ci de Steaua!), fiind obligate să plece în pribegie. Nu se știe exact unde, cert este că această nouă (nu ultimă!) bășcălie e o lovitură grea pentru suporterii ambelor echipe. După ce unii au cumpărat numele de Legendă al Rapidului și al Stelei (și mai sunt atâtea exemple, de ne gândim la Craiova, Timișoara, chiar și Dinamo!), acum se distrug și Templele lor cu minuni. Nu mai există iubire de echipă, respect al tradiției, sentimente nobile, totul se reduce la bani, bani și ură…

***

…N-a început joaca și Jiji ține să ne reamintească (deși nu mai era nevoie!) că nimic nu s-a schimbat față de stagiunea nu prea demult încheiată. Aruncă din nou cuvinte grele spre Mitică („niște dobitoci și niște papagali, cei care-i țin partea”!) și spre selecționer („Pițurcă este chior și penibil din cauza urii”), care Piți și-a permis să opineze că Oțelul are prima șansă la Supercupă! Cine i-a dat voie să aibă idei și să creadă că în România este respectată libertatea de expresie?!

***

…În desișul de mizerii, oribililăți și aberații din fotbalul românesc, luminile se numesc cele trei noi stadioane care sunt în faza finală: „Național Arena”, la București, „Cluj Arena” și „Ilie Oană”, la Ploiești. Felicitări celor care s-au zbătut să arătăm, în sfârșit, europeni măcar la suprastructură. Căci, altfel, Doamne, Doamne…

Prezent la un fel de inspecție pe „Național Arena”, care, efectiv, reprezintă o mare realizare, premierul Boc și-a dat cu stângul în dreptul, neștiind că modernul stadion (pentru care guvernul a alocat zeci de milioane de euro!) va găzdui, onorant, și finala din 2012 a Europei League, nu doar „uvertura”, meciul Naționalei cu Argentina, pe 10 august, și partidele echipelor noastre în cupele continentale sau exilul trupelor bucureștene (se spune că și Dinamo va pleca din „Groapă”, având datorii uriașe!). Bășcălia e la modă peste tot la noi…

***

…Un prim exemplu îl primim (și) dinspre învățământul românesc, atât de criticat (parcă, numai el!), după dezastrul național la ultimul BAC. O universitate particulară din Iași, necunoscuta Apollonia, primește dosare la înscriere fără…Diploma de bacalaureat!?! Poate fi adusă peste doi ani! Aștept să văd dacă, acolo, sus, la guvern, sesizează cineva această gogomănie…

***

…Guvernații noștri se străduiesc să ne calmeze că noi nu vom suferi de pe urma crizei mondiale (așa să fie!), așa cum o fac Grecia, de care se aproprie vertiginos (se spune în cor!) Italia, Spania, Irlanda, Portugalia și…SUA! Doamne ferește de una ca asta!

…Altfel, la București, de trei zile, se topește asfaltul la 40 de grade Celsius, se topesc oamenii. Lipotimiile se țin lanț, Urgențele sunt alimentate cu leșinați pe bandă rulantă. De Ziua Franței, joi, de căldură, ambasadorul din Hexagon la București a leșinat, prinzându-l să nu cadă micuțul premier Boc!… Vineri spre seară, chiar dacă n-am mers mult prin soare (iar cele 10-15 minute am făcut-o având capul acoperit!), am ajuns și eu la Spitalul clinic de urgență „Bagdasar-Arseni”. Doctori amabili, atenți, promți. Perfuzii, injecții, eletrocardiograme, radiografii… Noroc că stau (încă!) bine cu pitpalacul. Că mai am destule de scris și de zis…

*Două-trei idei din acest material le-am folosit și pe blogul Sportvox.ro

Victoria lui Bute nu salvează România!

…Lucian Bute și-a apărat pentru a opta oară Centura cu diamante, la box profesionism, versiunea IBF. Întâia oară la București. „Mister KO” nu putea decât să-l lase la podea, cu un croșeu de stânga, la începutul rundului IV, pe francezul Mandy, semnând a 29-a victorie a sa la profesioniști din tot atâtea meciuri! Și a fericit o Românie întreagă. Cu lacrimi în ochi, sâmbătă noapte, marele campion -unul dintre cei mai serioși sportivi pe care i-am cunoscut în aproape cinci decenii de gazetărie- a mulțumit publicului (cam 10.000 de oameni, la Pavilionul Expo!), mărturisindu-și mândria că e român. Cu ani în urmă, la Polivalenta bucureșteană, Doroftei își păstra și el Centura de campion mondial și declara același lucru. Că e fericit că-i român și că a fericit milioane de români…

…Fericirea pe care a adus-o Lucian Bute poporului lui drag este o excepție în ultima vreme. Căci România traversează vremuri grele, sub neguri financiare și morale. Și organizarea Galei de la RomExpo, una de ținută, reprezintă o excepție. Semn că suntem în stare. Numai că aici a fost o miză în special politică. Guvernul acesta atât de hulit a căutat (și a obținut) ceva imagine din Gala „Campion pentru România”. Fapt pentru care, prin șefa Ministerului Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a obținut vreo două milioane de euro pentru organizarea evenimentului. Din păcate, Dona Blonda a sărit rău calul cu „Frunza” ei brand de țară, afișând-o până la banalizare și iritare prin toate ungherele. Deloc întâmplător, deci, ca atât de controversata doamnă ministru să fie huiduită în sală, imediat după frumoasa victorie a lui Lucian Bute. Huiduieli care au venit în urma gafei făcută de Rudel Obreja, în momentul când l-a rugat pe Campion să-i mulțumească, din colțul ringului, lui Madam Blondel!?! Cea care, printre altele, a oferit invitații la Gală doar din partea partidului de guvernământ!?!

…Noaptea fericirii, prelungită și la Piața Universității (cu doar câteva sute, nu un public numeros cât credeam!), a însemnat drogul moral pe care spaortul românesc l-a oferit de atâtea ori unui popor sub vremuri grele. Fotbalul de pe vremea Generației lui Hagi (prezent la gala de sâmbătă noapte!) și, acum, boxul au reușit acest panaceu de o zi-două-trei în ultimele două decenii. La ora aceasta, însă, sportul românesc este în ton cu societatea care-l găzduiește…

***

…Fotbalul românesc –ca să argumentez- a devenit o mizeră tarabă, unde-n văzul lumii, se vinde şi se cumpără pe rupte, se strigă, se înjură şi se loveşte pe sub centură, se minte penal cu zâmbetul pe buze, se anulează criteriul valorii, preţul muncii oneste, circulă-n voie vagoane (nu valize!) de bani negri, licenţe măsluite, răzbunări, cioace de mahala. Cuvintele şpagă, mită, furt, ca şi injuriile, au devenit un tic verbal pe micul ecran şi pe marea tarabă a fotbalului românesc, aflat în cădere liberă de ceva vreme (la ultima strigare, parcă, locul 57 în lume!?!). O tarabă de iarmaroc la margine de lume, născută de orgoliile, goana de îmbogăţire fără măsură și setea de răzbunare ale conducătorilor de toate genurile (cluburi, FRF, LPF), dar şi a câtorva ziariști decişi, în numele ratingului-bumerang, să răscolească zilnic mocirle urât mirositoare. Mai contribuie la patronarea acestui „bâlci al deşertăciunilor” atât imobilismul ciudat, cât și somnolenţa organelor de drept. Semn că samsarii, bişniţarii, buticarii, panglicarii nu se mai tem demult, căci prinşi, nu o dată, cu mâţa de milioane-n sac, se jură că nu fură serioşi, că glumiră (G.Becali, M. Sandu, Dragomir etc.), ei sunt, cum nu ştiţi?!, in corpore, profesori de etică, iar dacă fiecare strigă „Hoţii!” (aşa, în loc de bună-ziua!) despre ceilalţi, este doar „o chestie necesară ca fotbalul să se vândă mai bine”, cum declară cu cinism (şi infantilism?), zilele trecute, Don Corleone, bossul de la Ligă, aflat în corzi.

La FRF și LPF, azi se spune una, mâine alta, joi se trage la sorți programul campionatului, vineri Mircea Sandu cere altă programare, sâmbătă se revine la cea inițială, duminică, oare, ce va mai fi?! Haosul este total, ranchiuna fără perdea, prăpastia fără salvare…

…Experiența BAC-ului de săptămâna trecută, cu rezultatele catastrofale, cele mai slabe din ultimele două decenii, reprezintă cel mai bine starea de fapt a României de astăzi. Pe care, din nefericire, nu o poate salva excepția Lucian Bute, care ne-a oferit această noapte a visului cu ochii deschiși, ca să uităm pentru câteva ore de mizeria din jur. Politică, materială, morală…

P.S. La sonora Gala Bute, ProTv, care a avut șansa să transmită evenimentul, putea să găsească un nume din boxul românesc pentru comentarea meciului. Iar dacă ne-a aiurit cu ora 20:30 (care, „main event” a inceput la 23:15!), cel puțin putea să ne scutească de prezența diletantului Lipovan (în suferință cu accentul și logica limbii române!) într-o „uvertură” extrem de lungă și plictisitoare.