Franța, regina-reginelor pe „semicerc”

…La Viena, duminică seară, firește în acordurile lui Johann Strauss, a căzut cortina peste al 9-lea European la handbal masculin. Cu un rezultat de senzație, un record absolut care, în deceniile următoare, nu va putea fi decât egalat. Franța, nu doar că a cucerit titlul continental, după finala câștigată clar, cu maturitate și distincție în repriza secundă, în fața Croației, cu 25-21(12-12), dar a reușit să unifice cele trei „coroane”! După aurul olimpic, de la Beijing, cel mondial, de la Zagreb (triumf tot în dauna „cowboys”-ilor croați!), a urmat și cel al Bătrânului Continent. Simfonie franceză de vis, pe „semicerc”, marcând o epocă „blue”.

…O epocă de miracol a marcat, până acum peste trei decenii, și Naționala masculină a României, cu patru titluri mondiale în cont! Din păcate pentru noi, niciun titlu olimpic, ca să nu mai vorbim despre Europene, unde ne-am acoperit de rușine. Căci, în cele doar nouă ediții ale Campionatelor continentale, handbaliștii noștri n-au participat decât la două: la cea de debut, din ’94, când au ocupat locul 11 (din 12 competitori, învingând doar mediocra echipă lusitană, gazda!), și locul 9, în ’96, tot din 12 echipe. De atunci, șapte ediții consecutive ca telespectatori la Europene!

…Acum, dacă tot am fost telespectatori (și) la acest European (și de handbal!), ne-am făcut o impresie despre cum se mai prezintă „semicercul” mondial, crema Europei dominând și lumea handbalului mondial. Este cert că nu doar noi schimbăm generațiile (ca noi, însă, cam nimeni, de decenii bune!). Suedia, bunăoară, recordmana titlurilor europene, 4 (patru) la număr (primul în ’94, ultimul în 2004), a plecat umilită de la acest turneu, cu „lingura de lemn” de gât, fiind împreună cu Ucraina echipele fără vreun punct câștigat în Țara Valsului!?! Nici rușii (campioni europeni în ’96, când au învins Spania, în finală, la Madrid) n-au arătat mai bine, băieții din umbra Kremlinului au trecut icnind de grupa preliminară, dar au spus repede „Adio, metale prețioase!”, pierzând toate cele cinci dispute din seria semifinală! Decăderea lor reprezintă un semn bun, poate, pentru noi, din moment ce elevii lui Vasile Stângă îi vor întâlni pe ruși în barajul pentru Mondialele de anul viitor (meciul tur, în deplasare, pe 12 sau 13 iunie; returul, la București, în 19-20 iunie). Nici nemții, campionii europeni din Slovenia (în surprinzătoarea finală cu team-ul țării gazdă) n-au ieșit din mediocritate, aș zice nici măcar danezii, cu ultimii lauri europeni dinaintea bătăliei din Austria, nemaireprezentând o forță, locul 5 fiind sub cota așteptării specialiștilor.

…Revelația a fost, de departe, echipa Islandei, care a obținut bronzul European, după 29-26 (18-10!), cu Polonia-„bronzul” de la ultimul Mondial. „Pescarii” intră între cele 10 echipe care au ocupat podiumul în cele 9 ediții ale Europenelor, în afara echipelor amintite (cu finalistele de rigoare) a ajuns pe treapta de bronz și Iugoslavia, schimbul ei de ștafetă de acum, Serbia, nefăcându-și planuri decât pentru… găzduirea ediției din 2012!

…Finala a fost un barometru exact al actualului raport de forțe de pe semicerc. Franța, tripla campioană -olimpică-mondială-europeană, echipa neînvinsă de trei ani, prezintă o Generație de aur, cu uluitorul Nicola Karabatici (într-adevăr cel mai bun handbalist al lumii!), cu artiștii Abalo, Narcisse și Fernandez, cu formidabilul portar Omeyer, într-o încântătoare filozofie a handbalului în Hexagon, din moment ce și fetele sunt vicecampioanele lumii. Croația rămâne aceeași echipă de forță și elan, dintr-o „școală” sârbă de mare valoare. Neșansa băieților din Zagreb, tot pe podium în ultimii ani, indiferent de competiție, a fost această „eră albastră” a handbalului mondial, dominată spectaculos de „Les Blues”!

Lobonț și Renașterea italiană

…La o primă vedere, am zis că Ianuarie este luna când se nasc numai fotbaliștii atacanți. Liță Dumitru, Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Adrian Mutu, Florentin Petre sunt câțiva care au văzut lumina Vieții, în prima lună din an.

…Astăzi, însă, își serbează ziua de naștere un portar: Bogdan Lobonț. Copilandrul plecat, acum două decenii, dintre furnalele Hunedoarei natale, în frumoasa aventură a fotbalului, este astăzi un bărbat în floarea vârstei. Ajuns la 32 de ani, vârsta ideală pentru un goal-keeper, poate privi cu bucurie la zborul lui spectaculos, care, anul trecut, părea frânt nedrept. într-o fază banală de campionat, pe când „Pisica” apăra cu succes buturile „câinilor roșii”…

…La 19 ani, sub bagheta lui Mircea Lucescu, a debutat pe prima scenă, în poarta Rapidului, cu o remiză albă, în Giulești, contra Ceahlăului. În glasul de legendă al roților de tren, s-a bucurat de primele trofee: un titlu și o Cupă a României.

…La 20 de ani, a primit botezul Naționalei, într-o partidă mai mult de décor, 7-0, acasă, cu piticii din Liechtenstein, aruncat în arenă de Pițurcă în ultimele opt minute, în locul lui Stelea! De atunci, 11 ani (deocamdată, zic!) cu 74 de prezențe în poarta tricoloră, dintre care 3 la Euro 2008! Mai are până la recordul lui Stelea, care a adunat 91 de selecții până la 38 de ani!

…La 22 de ani, a ieșit în marea arenă a Bătrânului Continent, apărând poarta vestitului Ajax, după un debut cu stângul, 1-2, la Utrecht. În patru sezoane între lalele, doar un titlu!

…La 28 de ani, a făcut cunoștință cu Serie A, în frumoasa Florență, unde sirenele ascunse, parcă, pe râul Arno, sub Ponte Vecchio, l-au ținut mai mult pe banca suspinelor…

…A fost și „capitolul Dinamo”, în două episoade, ultimul, lung de trei ani, însemnând titlul din ediția trecută (după cel din 2002), însă și accidentul care l-a aruncat câteva luni în disperare…

… Cu siguranță că, acum, intrat în poarta Romei, în ultimele etape, gândește departe, la Națională, unde are de luat o revanșă. Căci despărțirea de buturile „tricolorilor” s-a făcut cu o „triplă” de tristă amintire: 1-2, cu Austria, de la Klagenfurt, venit ca o glumă proastă, de 1 aprilie, după alte două eșecuri, 1-2, la București, în fața Croației, și 2-3, la Constanță, cu sârbii.

…La 32 de ani, împliniți astăzi, poate vorbi încântat despre Renașterea italiană.

La Mulți Ani, Bogdan Lobonț!

Australian Open, mon amour

…Marele Slam pleacă la drum, mâine, la Antipozi, și lumea-ntreagă va avea un respiro de Frumos, dincolo de interminabilele scandaluri din fotbal și alte domenii. „Uvertura” este Australian Open- primul dintre cele patru turnee de elită ale sportului alb (Roland Garros, mai-iunie; Wimbledon, iunie-iulie; US Open, august-septembrie). Singurul turneu de Grand Slam în care tenisul românesc n-a obținut vreo performanță notabilă, nici măcar în vremea de aur a lui Ilie Năstase. Și totuși, Openul de la Antipozi are o Istorie aparte, ca o minunată carte cu povești adevărate pentru cei care iubesc tenisul.

…Openul australian a debutat acum 105 ani. Primul câștigător, un băștinaș (Rodney Heath), într-o finală de patru seturi. Doamnele și domnișoarele aveau să fie acceptate la fileu, peste 17 ani, în 1922. Întâia învingătoare, tot o reprezentantă a țării-continent (Margaret Molesworth). Pe atunci, turneul se disputa în 5 orașe din Australia (Melbourne, Sydney, Adelaide, Brisbane, Perth) și două din Noua Zeelandă (Christchurch și Hastings). La vremea aceea, orice european sau american dorea să joace la Campionatele de sub Crucea Sudului, avea nevoie de cel puțin 45 de zile, cât dura călătoria cu vaporul. Abia în noiembrie 1946 s-au înregistrat și primii veniți cu avionul, jucătorii din echipa de Cupa Davis a Statelor Unite.

…Din 1972, Turneul australian (sau „Happy Slam”, cum îl numește Federer!) se desfășoară într-un singur oraș, la Melbourne, unde, acum 22 de ani, s-a construit superba arenă de astăzi, „Melbourne Park”. Se spune, însă, că, din 2016, Australian Open se va muta la Sydney, metropola care a încântat lumea cu Olimpiada din 2000.

…Australian Open își are legendele sale. Regina rămâne australianca Margaret Smith Court, cu 22 de titluri câștigate, dintre care 11 la simplu, în perioada 1960-1973, record absolut greu de egalat. A încercat Martina Navratilova, dar s-a oprit la 12 titluri per total, dintre care 3 la simplu și 8 la „dublu” fete. Steffi Graf, Monica Seles și Serena Williams au câte 4 finale adjudicate, iar „copilul minune” Martina Hingis- 3 titluri consecutive.

…La băieți, „coroana” o poartă tot un „cangur”: Roy Emerson, cu 6 titluri în cont. Agassi și-a trecut în CV  4 finale câștigate, Willander și Federer- câte 3.

…Dintre recordurile înregistrate la Openul Australian, am reținut două: australianul Ken Rosewall a fost învingătorul cel mai tânăr (18 ani și 2 luni, în ’53), dar și cel mai în vârstă (37 de ani și 2 luni, în ’72)! În timp ce elvețianca Martina Hingis a obținut întâiul triumf la Antipozi, pe când avea…16 ani și 3 luni, în ’97!

…Ediția de anul trecut a înregistrat câteva premiere de mare ecou: primul titlu adjudecat de un spaniol, Rafael Nadal; întâia oară când turneele de dublu masculin și feminin au fost câștigate de perechi de frați și surori: Bob și Mike Bryan, respectiv Venus și Serena Williams; cel mai lung meci din istorie, semifinala iberică Nadal-Verdasco durând 5 ore și 14 minute!

…Își vor apăra Serena și Natal titlurile de anul trecut?… Va reveni Federer după ultima finală pierdută, în 5 seturi, la Antipozi?… Va reuși Victor Hănescu, în sfârșit, o „lovitură”, având în vedere că, dacă va accede în turul II, îl va vedea de cealaltă parte a fileului pe Roger Federer, favoritul nr. 1 al specialiștilor?… Va izbuti una dintre cele cinci adolescente care ne vor reprezenta (Monica Niculescu- greu adversar la debut, Jelena Jankovici!, Edina Gallovits, Raluca Olaru, Sorana Cârstea și Alexandra Dulgheru) să evadeze din plutonul „tinerelor talentate” îl elita sportului alb?…

… Toată lumea așteaptă noi istorii, și povești adevărate, și la a 98-a ediție a frumoasei „uverturi” numită Australian Open!