Arhivă

Post Tăguit cu ‘Nadia’

Jurnal în singurătate (1). MI-E TARE RĂU, TREBUIE SĂ CITESC DIN CIORAN!

iulie 22, 2016 Comments off

…De două zile, nu știu ce e cu mine! Nu mă regăsesc, nu am chef de nimic, nici de scris, nici de-o bere nefiltrată, nici să visez nu mai am forță. Mă clatin, parcă-s leșinat, lovit în cap, se-nvârte lumea cu mine, mai rău decât se-nvârte Europa în jurul ei și al Semilunii… Tensiunea e 10 cu 7, a fost și mai mică… Nu găsesc motivul acestei bruște stări în afară de mine, am venit, doar, fericit de la Curtea de Argeș, poate puțin obosit fizic, de la minunatul Festival Internațional „Nopțile de Poezie”, cu Marele Premiu pentru Arte, vitamină pentru sufletul meu însingurat… Ba, incredibil, de când am abandonat naveta la Giurgiu, am luat în greutate…8 (opt) kilograme, nu mă mai simt stresat, alergat…

…La trei-patru luni, am o criză de singurătate, între patru pereți, la etajul 8, cu privirile peste Parcul Tineretului (cum stăm, domnule, cu „Tinerețea e o stare de spirit”, imperativul declarat al vieții mele?!), de regulă fuga de mine, ajuns un necunoscut, apare înaintea analizelor pentru cancer, acum, mai o lună până la ele… M-a tot salvat scrisul, nici nu pot fi supărat pe cei, cele (mai ales!) care m-au trădat, mi-au făcut un bine, mi-au devenit muze, dându-mi spor la masa de scris, de vis. Acum, însă, n-am vlagă, n-am chef, nu mă mulțumește nimic, cuvintele nu se-mpletesc cum îmi place mie, nu sună lumină în mine, șlefuiesc și tot schimb de două zile finalul unui Poem, „Ambasadorii mei”, el înseamnă ultimul punct, contrapunct, dintr-un volum cu zece Poeme din Lumea Sportului, o premieră în materie, după Tudor George, „Ahoe, un salut din vechea Troie”, fermecătorul meu antrenor de rugby și de viață, în adolescență. Gândesc de mult la aceste 10 poeme…sportive, de la Dobrin, Guadalajara, Nadia, Ilie, Semicercul de aur, Alexandru cel Mare, alias Penciu, Duckadam, Sevilla, Hagi, California, Doroftei, ca o bucurie și o datorie față de miracolul vieții mele, filosofia și splendoarea Arenelor, cu evantaiul lor de Legende… Gata, suspend finisarea, dacă nu-i poftă de viață, scris nu e…

…Nu caut cauzele acestei căderi psihice, e ceva putred în subconștient… Poate ultimele două trădări, poate tăcerea atât de lungă a lui Ducu, poate dorul însingurării-n vârf de munte, și nu văzând pustiul în care ajuns Europa, Lumea, diminețile, nopțile mirosind a foc, nu de pușcă, doar de bombe, deși începe, pe 4 august (dacă va începe!?) Olimpiada de la Rio și armele ar trebui să tacă, asta e Poezie, s-au schimbat rimele, metaforele, până și versul alb, Omenirea nu mai are suflet, pare în doliu, nu, nu mă bate gândul saltului de la etajul 8 fără parașută, niciodată n-am fost laș, nu-mi rămâne, în singurătatea mea, decât să mă bat cu mine și cu viața…

…Ar trebui să licărească-n întunericul din mine începerea campionatului nostru de pseudo-fotbal, dotarez, doar, viața sportului-rege, fără de el, fără mica glorie a comentatorului sportiv, mă ologeau sau mă lichidau cârtițele securiste comuniste trimise după mine, în vara lui ’86, în Lagărul din Latina. M-au apărat minunații microbiști de fotbal, colegii mei de cerșit Libertatea în Campo dei Profughi… Azi, însă, Fotbalul meu nu mai e o morală activă, un Spectacol, e o bișniță, un circ ieftin, zilnic scandaluri, acum, în ziua începerii celei de a 99-a ediții a Diviziei A, FRF-ul Habarnamilor a mai deschis un front de tensiuni, cu Liga, și Rapid, singura nemembră de partid, e păpușa, mingea de pingpong a Căruței de paiațe din fotbalul nostru. Când scriu, nu se știe dacă Rapid va apărea (varianta de aseară) sau nu (anunțul de ieri, la prânz!) pe prima scenă, unde și-a câștigat dreptul, promovând din B!…

…Rapid, iubirea copilăriei mele, cartea cu povești a adolescenței, și maturității, este una dintre Legendele furate, asasinate de Ciocoii noi ai societății românești aflată în nesfârșită tranziție. Și mă gândesc la Craiova, Timișoara, UTA, F.C.Argeș, Sportul studențesc, Progresul, Brașovul, Oradea, Baia Mare, Farul și câte alte nume de suflet, de Istorie curată!… Am citit, pe Internet, ieri, la prânz, falsa spovedanie a lui Copos și m-a apucat o scârbă cumplită. Vai ce lacrimi de crocodil varsă, jenant, lamentabil, tovarășul Savarină, scriitor de celulă, pentru „farmecul vieții lui” în care a băgat bani, dar a și scos (nu vorbesc de spălat, ca mulți alții, n-am dovezi!) dublu, triplu, căci Imaginea nu are preț, iar dom’ Samsung a ajuns până și vice-premierul țării pe forța morală a Legendei Rapid! Și a mai venit la supt ultimii țechini și sacagiul din Chișinău, nea-Azuga, alt șmecher, ultimul gropar gregar de lângă șine…

…Dacă nu Rapid, atunci Timișoara ar fi a 14-a echipă pe prima scenă, unde începe-n această după-amiază „Sârba-n căruță”. Păi, de ce Timișoara, că a retrogradat?! S-a instituit și un premiu federal pentru contraperformanță?!… Plus că Astrul Banatului va pleca în cursă efectiv cu ștreangul de gât, cu o penalizare de 14 puncte, echivalentă cu moarte clinică înainte de naștere!… În virtutea logicii elementare, dacă nu Rapid va juca în Liga I, adică promovata, atunci, UTA, care a jucat la barajul de promovare, pierdut la golaveraj cu FC Voluntari, ce va deschide balul șchiop, azi, cu trupa lui Hagi, fără ăl mic, Ianis, ajuns la Fiorentina!… Numai că în România –nu doar în fotbalul nostru!- nu mai există nici un fel de logică!

…Am mai avut căderi, de tensiune și de entuziasm. Și atunci, salvarea nu am găsit-o în medici și medicamente, ci în lecturi din Cioran! „Tratatul de descompunere” m-a salvat de două-trei ori de la blocaj psihic, așa, paradoxal, ca un semn că scriu, cu pauze cam mari, la ”Jurnalul unui trăznit”. Acum, voi schimba cartea…
…Într-una din cele patru librării întâlnite pe Bulevardul Basarabilor din Curtea de Argeș, în fericit contrast cu șase magazine de „Second hand”, am găsit ultimul volum Cioran, „Caiete 1957-1972”. 946 de pagini, la 99 de roni, preț mare pentru omul nevoiaș, dar ce bogăție pentru biblioteca mea!…

…Gata, sunt doar cu Cioran în față. „Simt uneori, ascunse în mine, puteri infinite. Dar vai, nu știu la ce să le folosesc; nu cred în nimic, iar ca să acționezi e nevoie să crezi, să crezi, să crezi…”, citesc în primele pagini din „Caietele” Filosofului. Astăzi, în ce naiba să mai crezi?!
…Cred în Viață!… Cred că trăiesc…
…Închid telefoanele, nu deschid televizorul, nu mai scriu!… Nu mă căutați câteva zile!…
… Am început să citesc „Caietele” lui Cioran…

                                                 22 iulie 2016, București, undeva, la etajul 8

Am primit MARELE PREMIU INTERNAȚIONAL PENTRU ARTE!

iulie 20, 2016 Comments off

…Aseară, în Gala Premiilor ce a încheiat în aplauze și laude a XX-a ediție a Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș 2016”! Un remarcabil Eveniment organizat impecabil, în orașul regal, de Academia Internațională Orient-Occident, cu aportul fără rezerve al Președintelui Festivalului, Dumitru M.Ion, și al Directorului Galei Poeziei, Carolina Ilica, ambii poeți de referință.

…În judecata Juriului, sunt convins că a cântărit pentru a-mi acorda valorosul Trofeu, palmaresul meu deosebit de dramaturg, de director de teatru, de ziarist, cele 28 de cărți publicate (10 premiate), de teatru, eseuri, memorialistică, reportaje, sport, cele 32 de premiere în 5 țări (cu șase premii la activ), Concursurile Naționale de Dramaturgie câștigate (3 la număr), patru Diplome de excelență, prezența în mai multe Festivaluri de teatru (în două fiind chiar președintele Juriilor respective), diversitatea comentariului (presă scrisă, radio și TV), de la sportiv la dramatic, și nu în ultimă instanță, debutul din acest an cu volumul de versuri „Condamnat la Libertate” primit cu multe laude și la Curtea de Argeș. Fiind unul dintre cei trei nominalizați la Marele Premiu, mi-am permis, înainte de a mi se acorda Trofeul, să citesc în premieră absolută, poemul „Nadiareal”, despre Legenda notei 10 scrisă, cu 40 de ani în urmă, în 18 iulie 1976, de Zeița de la Montreal. Versuri primite cu aplauze de o sală vibrând sub mirajul Nadia…
…Dacă Festivalul continua și astăzi, recitam, tot în premieră absolută, și poemul „Ilie”, scris special ca 70 de ode la Ziua de naștere, de astăzi, a altei Legende, Ilie Năstase!…

…În prima Capitală a Țării Românești, o Gală de vis a Poeziei mondiale, cu literați, academicieni, dramaturgi, muzicieni, profesori universitari, toți și Poeți, din…38 de țări! Din Insulele Capul Verde și Panama, Peru, Bolivia și Brazilia, Estonia, Anglia, Australia (inclusiv insula Tasmania), Austria, Iran și Siria, din China, Bulgaria, Cehia, Israel, Irlanda, Polonia și Franța, Italia, Portugalia, Germania și Cuba, Spania, Turcia, Țara Galilor, Olanda, Bosnia-Herțegovina și Norvegia, Canada, Columbia, Liban, Mexic, Uruguay, România etc.

…Șase zile de poveste cu Oamenii Poeziei, cu recitaluri zilnice și lansări de cărți bilingve, la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” și Muzeul Municipal, cu vizite la superba Mănăstire Corbii de piatră, ctitorită în 1288, la Barajul Vidraru (ridicat pe Argeș în 1965) și pe drumul lui Dracula, la Cetatea Poeni, cu mereu fascinanta Legendă a Meșterului Manole spusă în oricând și pentru oricine uluitoarea Mănăstire ctitorită de Neagoe Basarab (1512-1517) cu reprize de folclor la Muzeul Municipal și la Hotelul Posada, pe Bulevardul Basarabilor, sub tei încântători.
…Șase zile pentru, sunt sigur, multe poezii ce vor fi scrise de șlefuitorii de vers din cele 38 de țări, cu gândul de pe acum la ediția de anul viitor!

…Și dacă, nu o dată, i-am încondeiat pe cei care lasă de izbeliște cultura română, de data aceasta este cazul să subliniez câteva nume care au pus umărul la acest Festival. Partener principal: Institutul Cultural Român. Parteneri:Primăria și Consiliul Municipiului Curtea de Argeș, Centrul de Cultură „George Topârceanu” Curtea de Argeș, Muzeul Municipal, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Parteneri media: Radio România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Ziarele „Argeșul” și „Profit”. Felicitări lor!..Data viitoare, poate vor fi mai mulți! Un asemenea Eveniment merită susținere!

P.S. Mi s-au promis unele fotografii de la Gala Premianților. Le aștept, abia am ajuns fericit în București, orașul meu iubit…

Curat, murdar (4). ADIO, EURO 2016!… MĂ RETRAG ÎN POEZIE, LA CURTEA DE ARGEȘ!

iulie 14, 2016 Comments off

…O lună, am avut un minunat refugiu: Euro 2016! Multe lumini, bucurii, sigur, și câteva umbre, logic, prima fiind Naționala noastră. Am uitat de toate… Acum, însă, ce fac?!… La ce mă uit?!.. La incedierea unor pușcării, scânteie declanșată de o ministreasă dusă cu pluta, una din lotul Moș Teacă?!… La „pseudo-opiniile” la cravată date de un fost pușcăriaș numit Miron Cosma?!… La „burtierele” majorității posturlor TV cu „exploziv”, „senzație”, „cutremur pe scena politică'”, la bălmăjelile acelorași și acelorași „specialiști” în toate?!… La mutilarea limbii române și a logicii elementare?!…

…La ora când scriu, se discută de revolta provocată de mulți întemnițați, uitându-se (?!) că unii dintre ei sunt criminali, borfași, „țepari” de calibru, fără să se întrebe cineva cum se poate ca, mai peste tot, în închisori cu ceva siguranță, nu?; deținuții să ajungă pe acoperiș?! E ca și cu zecile de mii de emigranți care au trecut fără vreun act prin vămile ce nu pot fi depășite, normal, fără un pașaport sau buletin?!… Îi aud pe atâția șapte-ochi-între-cărți debitând câte-n lună și în stele, fără Caramitru-Mălăele, și mi se face lehamite, m-am săturat și de policierul Condrea, ca o gumă de mestecat în fiecare seară, de aceleași și aceleași palavre și închid televizorul…

…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că mi-ai mai oferit un refugiu, acum, la bătrânețe, tinerețe-starea mea de spirit!… Poezia!… Regina scrisului…
… Astăzi, miercuri 13, la ora 17, la Centrul Cultural Calderon, din București, m-am bucurat de încă o frumoasă nebunie, lansarea unui nou cenaclu literar, „Pegasus”, sub bagheta remarcabilului scriitor Emil Lungeanu și a freneticului ctitor de carte Nicolae Roșu!

…Mâine dimineață, voi lua, fericit, drumul Curții de Argeș, să mă întâlnesc acolo, cu legendarii Manole și Ana-cea zidită, unde se adună poeți din 36 de țări, în Festivalul de nobilă ținută dus prin decenii, cu sacrificii și izbânzi, de minunații poeți Dumitru M.Ion și Carolina Ilica! Am avut șansa să fiu invitat, după debutul în poezie, cu volumul de versuri „Condamnat la Libertate”, nebunia mea de la 70 de ani!… Mulțumesc sincer, organizatorilor!…
…Plec la Curtea de Argeș și cu manuscrisul viitorului meu volum, al 29-lea, domnule (al doilea de versuri!), ce se va intitula „De 30 de ani, Apără Duckadam!”… Nu-i un volum eminamente cu poeme sportive, dar, ca o premieră națională, am urcat în versuri de suflet Simboluri ale istoriei noastre: Nadia, Ilie, Dobrin și Hagi, Duckadam și Steaua-Sevilla ’86, World Cup ’94, „Semicercul” de aur, Ahoe, un salut din vechea Troe-Tudor George și buturile de rugby, boxul… Nu am putut rata nici iubirile trădate, nici prezentul bolnav, volumul încheindu-se cu poezia „A-Zexit”…

…Într-o lume nebună, nebună, ba și bolnavă moral, ce face valuri în haos. între intrigi de Palat(e) și de pușcării, în nesfârșite scenarii de la porțile Orientului, între partide leșinate și partidulețe, pentru schimbarea încă unui Guvern, între atâția Moș Teacă parașutați să-și dea cu stângul în dreptul, ucigând și ultima speranță (nici vorbă de bucurie!) de a trăi, între scene de grotă, cu oameni în lanțuri, de luni bune, în 2016 (!?!), descoperite revoltător atât de târziu, la Berevoiești, în Argeș, eu mă bucur, oarecum cinic că plec, mâine, la un Festival Internațional de Poezie!…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că nu mă lași să înnebunesc în fața televizorului, după ce s-a terminat Euro 2016!

                                                                                                                    13 iulie 2016. București

REAPARE… „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK” !

iunie 29, 2015 2 comentarii

…O veste neașteptată pentru cititorii mei! Una bună, că de rele, scapă-mă Doamne!… Va reapare Cartea vieții mele, cea de memorialistică, „Taximetrist de noapte la New York”, editată, în 2000, în două ediții și ambele dispărute în nici cinci zile (ba, s-au mai tras multe, multe exemplare și s-au vândut pe sub mână!), volumul lansat în săli arhi-arhipline, la București (de două ori), Bacău și New York, comentat (la finele ediției a II-a) de nume celebre precum regretații Laurențiu Ulici și Mircea Ghițulescu, de veșnic tinerii M.N.Rusu, Gabriel Pleșa și Octavian Vintilă, Grigore L.Culian, George Pietraru și Revista Flacăra, ea, Cartea scrisă cu Lacrimă, în viteza nebună a New York-ului, cu un singur punct, la sfârșitul capitolului de 5-6 pagini, dedicată „Minunaților mei prieteni, taximetriștii din New York, colegi de preț în cea mai importantă Universitatea, cea a Vieții”…

…În cei 15 ani de la ultima apariție, sute de oameni, cei mai mulți necunoscuți, m-au întrebat dacă nu mai am, cumva, un exemplar (mai am, acum, efectiv unul singur, cu mine, la București, și trei în Biblioteca lui Ducu, din Miami, unul pentru anii când minunata Genevieve va încerca să citească, poate, de câte a făcut la viața lui Bunicul Mircea!). Mulți mi-au recomandat să mai trag o ediție, numai că banii nu mă dau afară din casă, iar condițiile unei edituri m-au dezamăgit. Așa încât, de vineri seară, când s-au abătut peste mine alte nedreptăți, trădări și tristeți, m-am refugiat în „office-ul galben”, alergând prin Babilonul fascinant, plângând și chiuind de bucurie, simțind pistolul la tâmplă și cuțitul la ceafă, discutând despre Eugen Ionescu și Kafka, schimbând replici uluitoare despre filozofia vieții la americani și în comunism, despre Nadia, Ilie Năstase, Hagi, dar și despre…Brâncuși. În taxiul acela care m-a făcut împăratul Norocului, avându-i pasageri pe Zorba Grecul, Greta Garbo, Alina Fernandez-fata lui Fidel Castro… Doamne, și câte am mai retrăit, și am plâns de fericire și de tristețe, vineri noapte…

…Atunci, vinerea ce abia a trecut, am decis! Rescriu cartea aceasta uluitoare pentru mine și pentru atâția! Numai că… o dramatizez! O fac piesă de teatru, nu am voie să o trădez pe Amanta mea Thalia, Aventura aceasta inegalabilă (pe care, acum vreo opt ani, valorosul regizor Ioan Cărmăzan a vrut să o facă film!) va fi cea mai tensionată piesă de teatru din scrierile mele ce se va putea juca, gata, am dat examenul pentru carnetul de șofer american, am luat… punctajul maxim (!!!), am trecut „la mustață” și examenul de engleză, m-am jucat la cel de geografie, unde i-am încântat pe profesori, n-am nici două luni de America și la noapte, mai bine zis în zori, urmează să urc pe bidiviul galben, Doamne, nu pot să dorm în noaptea asta de 13 spre 14 februarie 1987…

…Azi este 29 iunie 2015, am revenit de la Giurgiu, unde am plecat cu noaptea rece apăsându-mă pe tâmple, nimic nou, nu sunt primit în continuare la Concursul pentru postul de director-manager al Teatrului „Tudor Vianu”, poate că unii se tem să nu iau și acum, aici, la ca New York, pe 23 decembrie 1986, „punctaj maxim” (parol, am un Proiect de milioane!), mi se flutură aceeași parșivă și echivocă literă C dintr-o lege stupidă care scoate dramaturgia din teatru (!?!), autoritatea locală nu știe să citească sau nu vrea să ia seama și de litera E, care-i oferă soluții în caz de excepție, încă un interimat, practic până-n 17 iulie 2015, m-am săturat de bucăți de viață, mie-mi place Viața, am o poftă nebună de scris în mine, de refugiu în litere, în metaforele nobile din „patria mea limba română” (inegalabilul Nichita!), mulțumesc Bunule Dumnezeu că mi-ai dat drogul acesta ca un elixir, Scrisul, sunt în ritmul nebun dintre Zgârie Nori…

…Și încă o veste bună! Foarte curând, a 26-a carte semnată de mine va urca în bibliotecă! Tot o carte de teatru „America de-Acasă”, ultimele mele cinci piese în volumul pe care mă vă ajuta să-l aduc la citit prietenilor mei (n-am să-l dau celor mai mulți directori de teatre și regizori, ei nu citesc dramaturgie autohtonă și nici nu cred în ea!?!) remarcabilul om de sport și de carte editată, profesorul Liviu Roșca, antrenor de elită din Giurgiu! Mulțumesc mult, și de data aceasta, Domnule Profesor! Una dintre cele patru cărți pe care, practic, mi le-ați făcut cadou, „Animalul, acest om ciudat”, a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Dramaturgie) și a fost nominalizată la Premiile Academiei. Pot, oare, uita?!

J.O. Ziua 11. “Aurul” Cătălinei Ponor și blestemul ultimei secunde!

august 7, 2012 Comments off

…Marți 7 august. A 11-a Zi de medalii. Nu cred, nici acum, la vreo patru ore după ce s-a tras cortina în Templul gimnasticii, că n-a fost o zi de aur pentru noi. Am participat la ultimele două aparate (bârnă și la sol) în concursul feminin, cu trei speranțe, mezina Larisa Iordache și două Regine din istoria olimpice Olimpiadei. Văd și acum triumful, vis destrămat dureros, la sol, unde aurul a avut străluciri românești la ultimele două ediții: Cătălina Ponor-Atena 2004; Sandra Izbașa -Beijing 2008. Trei sportive în concurs, la două aparate și numai o singură medalie, Argint pentru Cătălina Ponor, la sol!

…Cătălina a avut un exercițiu excelent la sol, ca o revanșă pentru retragerea medaliei de bronz după câteva minute, în urma contestației depusă pentru americanca Alexandra Raisman de antrenorul ei…  românul Mihai Breștean, azi în stafful yankeilor! Contestație pentru că arbitrii n-au luat în calcul modificarea notei de plecare a Alexandrei Raisman. Contestație acceptată, ceea ce a făcut ca americanca să fie la egalitate cu sportiva noastră Cătălina Ponor. Ajunși în acest moment, arbitrii au făcut departajarea după nota pentru execuție, care a avantajat-o pe reprezentanta SUA! Nedrept, aș spune, descalificant pentru arbitrii care n-au văzut că nota de plecare era schimbată! Cred că lucrul cel mai corect era un bronz pentru ambele minunate gimnaste: Cătălina Ponor și Alexandra Raisman…

…”Bronzul” acesta, retras de arbitrii, a însemnat pentru Cătălina Ponor, cea care urma să câștige Arginul la sol, o medalie de…Aur. Aur moral pe care nu-l pot cuceri și purta decât sportivii de Legendă. Iar Cătălina Ponor este un asemenea mesager al Zeilor printre noi, muritorii avizi de autodepășire. Când a fost întrebată de ziariști cum comentează retragerea medaliei de bronz în urma contestației, Cătălina Ponor a răspuns simplu, sincer: “Nu pot eu comenta acest lucru. Eu trebuia să-mi fac mai bine exercițiul pe bârnă!”. Superbă atitudine!…

…Finala de la bârnă am urmărit-o la radio. Dimineața, în cea mai arzătoare zi din România, am plecat din răcoarea de la Cota 1400 într-un mini-turneu sentimental, trecând pe la Pârâul Rece (ultima vacanță de student), Bran (arhiplin de turiști), Predeluț (unde mi-am văzut cei peste 40 de brăduții sădiți, în urmă cu 6-7, ani sprijinind, acum, falnici, cerul!), Poiana Brașov (unde am făcut atâtea reportaje cu Naționala de fotbal). N-am mai ajuns în timp la București, să-mi iau locul în loja de telespectator fericit, așa încât am prins bătălia de pe “bârnă” pe când eram la Săftica. Mi s-a strâns sufletul când Mihai Junea, gazetar competent și corect, a zis pe post, din sala de concurs de la Londra: “Americanca Raisman a avut un exercițiu curat și n-ar fi exclus să o depășească pe Cătălina Ponor pe treapta a treia a podiumului”… Am chiuit de bucurie, peste câteva clipe, la volan, când Mihai Junea a strigat din tot sufletul, de la fața locului: “Medalie de bronz pentru Cătălina Ponor!”… Ca, după trei-patru minute de extaz, să primesc măciuca în moalele capului: contestația americancei a fost acceptată și bronzul i-a fost retras Cătălinei Ponor! O asemenea dramă am mai trăit noi în gimnastică. La Syndey, când sublimei Andreea Răducan i-a fost retrasă medalia de aur, pentru un blestemat de nurofen…

…Povestea bronzului de la bârna londoneză a făcut din Cătălina Ponor o campioană olimpică a fair-play-ului. Ea a recunoscut că trebuia să-și facă mai bine exercițiul, era conștientă de cele două ezitări și pasul mare de la aterizare, cum au zis specialiștii! Câți dintre cei care au dat cu pietre imediat în arbitrii au avut o asemenea tărie de caracter?!… În acest context, laude și pentru verticalitatea confratelui Mihai Junea…

…După Aurul moral câștigat de extraordinara Cătălina Ponor (triplă campioană olimpică la Atena, dublă la Londra; îi priește, se vede, Europa!) pentru retragerea Bronzului la bârna câștigată de o chinezoaică, a venit Argintul la sol. Unde marea rivală nu i-a fost, cum ne așteptam cei mai mulți, Sandra Izbașa, ci tot americanca Alexandra Raisman, care, la exercițiul ei a primit 15,600. Când zborul măiastru al Cătălinei (cu mai multă grație, mai feminină, mai spectaculoasă!) a fost notat cu doar 15,200, sala a huiduit! Ea vibrase sub fascinația Frumosului!…

…”Solul” l-am prins la televizor. Am crezut până la ultima concurentă că vom avea două medalii la acest aparat. Căci ultima sportivă era Sandra Izbașa, cea care, tot ca închizătoare de concurs, a descoperit aurul la sărituri. Sandra a dansat încântător pe covorul fermecat, frumoasă și grațioasă, numai că a venit ultima secundă, și visul s-a convertit subit în coșmar, minunata Sandra și-a lovit genunchii de covorul suferințelor, tălpile i-au tremurat, ca pescărușii uciși, dincolo de spațiul admis, și totul s-a năruit, și ne-a trimis în lacrimi. Lacrimi de tristețe, de neînțelegere. N-a înțeles ce s-a întâmplat nici Octavian Belu, a cărui voce o aud și acum: “N-ai mai avut energie?”. Și răspunsul Sandrei, transfigurată de înfrângere, de cădere din loja de aur pe ultimul loc al finalei: “Nu știu!”… Știu că, tot la Londra, a mai existat pentru noi o ultimă secundă cumplită, nefericită, inexplicabilă, pentru judokana Andreea Chițu, care ne-a depărtat de un aur ca și pus în vitrină. Există, se vede, un blestem al ultimei secunde, în fapt o infimă abatere de la concentrarea totală, legea necesară pentru a cuceri piscurile…

…Gimnastica feminină și-a făcut datoria pentru România: o medalie de aur-Sandra Izbașa, la sărituri; una de argint-Cătălina Ponor, la sol; una de bronz-în concursul pe Echipe. Să nu dăm cu pietre în nestematele coroanei gimnasticii noastre, cu 25 de medalii de aur, 21 de argint și 26 de bronz în istoria Olimpiadei!

…Sunt siderat, citind pe internet tot felul de bișnițari ai cuvintelor aruncând titluri șchioape –fără acoperire- doar pentru a fi citiți. După Argintul cu străluciri de aur al Cătălinei Ponor, mă șochează câteva cuvinte aruncate bolnav în pagină cu litere de-o șchioapă: “Scandalos! Nadia a apărat-o pe Cătălina Ponor la bârnă, dar ne șochează după sol!”. Ce spusese Nadia Comăneci, Regina absolută a gimnasticii mondiale? Citez declarația ei, după concursul de bârnă: “Ar fi trebuit să se acorde medalia de bronz ambelor sportive, Cătălina Ponor și Alexandra Raisman!” Absolut correct, nu doar sentimental… Și după concursul de la sol: “Degeaba ne supărăm, per total, americancele au avut evoluții mai bune decât româncele”! Am reținut eleganța Nadiei: “per total”. Pentru că performanțelor americancelor reprezintă un argument indubitabil: titlul olimpic la echipe; medalie de aur la individual compus-Gabrielle Douglas; medalie de aur la sol-Alexandra Raisman. Lăsam medaliile de argint și bronz… Și, atunci, cum își permit niște neica-nimeni să dea cu mucava în Nadia Comăneci, gimnasta care a uimit lumea-ntreagă?!…

…Mă încearcă un gust amar. Nu știm să ne bucurăm nici la succesele adevărate, într-o țară săracă, înecată în minciună. Unii vor, văd, cu orice preț, scandal (și) la lotul de gimnastică, insinuând tot felul de năzbâtii. Descalificant!

…La București, se topește lumea de arșiță, la 42 de grade Celsius, și de ură! La Londra, plouă. În rafale, pe stadioane, cu medalii în fiecare zi. Cu Argintul Cătălinei Ponor, de astăzi, România a depășit numărul de medalii culese la ultima Olimpiadă: 8! Avem, la această oră (engleză) nouă medalii, dar numai două de aur (4-la Beijing!). Patru de argint (una în China 2008) și două de bronz (3, acum patru ani). Zestre care ne găsește pe locul 21, în clasamentul celor 71 de națiuni care au izbutit medalii. Deocamdată!… În frunte, “sindromul China” a ajuns la 34 de medalii de aur (americanii, numai la 31, sunt pe locul II; pe poziția a III-a, spectaculos, Marea Britanie, cu 22 de victorii!). Zarurile n-au fost încă aruncate. Până duminică 12 august se mai pot întâmpla multe surprize. De nu ne-ar ocoli cele plăcute, că de deziluzii nu ducem lipsă…

Olimpiada a început, respectați, măcar, fair-play-ul!

iulie 28, 2012 1 comentariu

…Când au zămislit Jocurile Olimpice, sub magia zeilor, anticii Eladei au oferit omenirii și cea mai frumoasă maximă: „Când sportivii se întrec, armele tac!”. Azi-noapte sau, mai exact, în zorii României în ceață mai deasă ca niciodată, parcă, la Londra, a XXX-a Olimpiada a început oficial. O dată cu finalul unei fabuloase Ceremonii de deschidere, spectacol de 27 de milioane de lire, ce a reînviat pe Stadionul Olimpic întreaga istorie a Imperiului britanic, de la viața pe coline și epopeea complexă a industrializării la zilele noastre, cu James Bond care aduce Regina, cu elicopterul, la uvertura Olimpiadei, de la Beckham, tăind Tamisa cu șalupa, ca penultim schimb al torței olimpice, de la defilarea celor 204 de țări prezente la start (România-103 sportivi la 15 discipline) la veșnic tânărul Sir Paul McCartney (70 de ani). Spectacol uluitor, pe care mister (poate deveni Sir, după această încântătoare deschidere!) Boyle, regizor cu Oscarul în CV, l-a gândit nu doar pentru cei 80.000 de spectatorti prezenți la arenă, cât pentru „lumea-ntreagă e o scenă”, cum ne-a luminat Shakespeare. Iar momentul flacărei olimpice a dus imaginația la apogeu, cele 204 petale de cupru, 204 licăre de lumină și speranță înălțându-se și unindu-se într-un uriaș foc sacru ce va veghea Jocurile (și lumea!) până la 12 august…

…După această superbă Uvertură a Olimpiadei londoneze nr. 3 (după cele găzduite în 1908 și 1948, record în istorie!), mă simt mai bogat sufletește, mai plin de optimism. Aceasta înseamnă morala activă a sportului, amenințată tot mai mult de zornăitul țechinilor. Doar Jocurile zămislite de eleni încearcă să mai apere sublimul arenelor sportive… Mi-a plăcut comentariul lui Sorin Hobana (la TVR), la deschiderea Olimpiadei, nu și al partenerei sale… Nu-i pot înțelege pe cei care, ajunși la Londra, se vor „buricul pământului” sau pe cei cărora totul le pute, uitând axioma zilelor noastre: totul se vede la TV!… Nu-mi place patriotismul de bravadă, însoțit de onomatopee jenante, căci, toți ținem cu sportivii noștri, și la bine și la rău…

…„Visul unei nopți de vară”, Deschiderea, m-a făcut să cutez tot mai mult, legănat în speranțele născute de cele 294 de medalii cucerite de solii noștri la Olimpiade și nevoia de salt peste „pragul Beijing”-numai 8 medalii (4 de aur). Am spus numai 8 medalii, pentru că o recoltă atât de săracă nu am mai întâlnit din 1952, de la Helsinki, unde n-am adunat decât 4 medalii. Sigur, recordul rămâne Los Angeles, cu 53 de medalii (20 de aur!), urmat de Montreal cu 27 de medalii și, în special, cu acel capitol de istorie deschis de Legenda Nadia Comăneci-prima notă de 10 în istoria gimnasticii…

…Gimnastica înseamnă și, acum, iluzia noastră de sublim. Cele 69 de medalii olimpice aduse de gimnaste și, mai puțin, gimnaști (pe locul 2, canotajul, cu… 37 de medalii!), dar, mai ales, revenirea la lot a „alchimiștilor” Octavian Belu și Mariana Bitang ne duc toate gândurile spre vârful podiumului, de duminică, ziua startului la aparatele vrăjite. Din păcate, accidentarea mezinei lotului, Larisa Iordache (sau netratarea cum se cuvenea de specialiștii din România!), ridică mari semne de întrebare. Ar fi mare păcat să ratăm încă o încoronare de ecou…

…Întotdeauna Olimpiada a fost plină de surprize (și) pentru noi. Semn că mizez pe fetele-minune ale fenomenalului cuplu „B.B.” (Belu-Bitang), pe urmașii amiralului Ivan Patzaichin (cel a cărui casă de mode a îmbrăcat delegația română la Londra!), pe Alina Dumitru, judokana fără vârstă (aur, acum 4 ani, la ultima Olimpiadă), și pe muschetarele de aur conduse de Ana Maria Brânză. Totodată, aștept și surprize de aur, argint, bronz. Mai ales că răsplata pentru o medalie de aur a unui sportiv român este de 100.000 euro (Felicitări, Comitetului Olimpic Sportiv Român!), ceea ce ne plasează în fruntea unui asemenea clasament, unde lider al generozității este Azerbaidjanul, cu 600.000 de euro pentru un aur!…

…Mă bucur că entuziasmul a înflorit iarăși în noi. Ar fi fost mai bine să se fi produs această stare de spirit, acum patru ani, imediat după Beijing. Pentru că nu trebuie să trecem prea ușor peste dezinteresul guvernanților noștri pentru sportul românesc! Spre meritul lor, antrenorii români au scormonit și în pământ căutând metale prețioase la Londra. Rămân un optimist, însă bine temperat…

…Fericit de noaptea magică de la Londra, dimineața acestei sâmbete mi-a zdruncinat imediat sufletul. România parcă nu și-a luminat sufletul cu un bob de speranță din flacăra olimpică. Parcă nici n-a trăit, în noaptea trecută, o Odă a Bucuriei. România discută numai despre Referendumul de mâine, semn că, la noi, armele urii nemaintâlnite n-au tăcut, deși, oficial, azi e zi de pace și speranță curată. Vreau ca Olimpiada aceasta să-mi curețe auzul și văzul și gândul și inima de toate abjecțiile, ticăloșiile, mitocăniile slobozite în ultimele trei săptămâni, de la cei în cursă, însă și din partea unor confrați care și-au vândut sufletul pe doi bani găuriți. Voi vota, pentru că Sportul meu drag, ca o morală activă -cum l-am descoperit, acum patru decenii, și în regăsesc până-n 12 august- m-a învățat că lupta reușește celor care iubesc mai mult lupta decât succesul! Iar victorii prin neprezentare nu pot exista într-o lume normală. Cum este cea de la Londra! Frumoasă, plină de fair-play, tonică, adevărată, fugită din minciună. Olimpiada este și un izvor de Înțelepciune!

 

P.S. Când să actualizez acest material, prima veste care-mi reluminează sufletul: americanca Dana Vollmer doboară, la natație (56,25, la 100 m. fluture), recordul olimpic! Este doar începutul! Ne așteaptă 16 zile minunate. Sau (cine știe?)  mai multe…