Arhivă

Post Tăguit cu ‘Ion Băieșu’

Jurnal de Toamnă fermecată. LA UN ȘPRIȚ CU FĂNUȘ NEAGU ȘI PANAIT ISTRATI…

noiembrie 14, 2017 Fără comentarii

…Am revenit la Brăila, după trei ani. Cu aceeași emoție și bucurie. Când eram student, cu buzunarele cam goale, în anul II, m-am îndrăgostit de o brăileancă, Vali o chema, și în prima lună, ba și în a doua, am luat, cu noaptea pe umeri, cu trenul de 5:50, drumul Brăilei, o dată pe week-end… Mă odihneam, dimineața, un ceas-două, în triaj, în vagoane garate, n-avem țechini de hotel… Noroc că idila n-a ținut mult…

…Aici, în briza Dunării, istoria te copleșește, literatura te înalță spre sublim. Și de data aceasta, în 11-XI-2017, am venit cu teatrul. Cu încă o „Pușlama”, jucată acum cu patos și nerv de Claudia Motea, ovaționată în final. Acum șase ani mă bucura în superbul Teatru „Maria Filotti”, în plin Festival, altă „Pușlama”, prima, ca istorie, din…dinastia de 11! Era fascinanta Anca Sigartău, întâia interpretă al acestui text al meu („Pușlamaua de la etajul 13”), scris în iarna lui 2010, între Crăciun și Noul An…

…Acum, interiorul Citadelei Thaliei brăilene este absolut fascinant, Lucian Sabados, directorul aflat la al doilea mandat, după primul de real succes, îmi face turul Teatrului,cu totul altul, după doi ani și jumătate de renovare. Este absulut fermecător, sunt într-un Muzeu al Frumosului, nu într-un teatru oarecare, în „Sala Panait Istrati” am senzația, o clipă, că mă aflu în splendoarea Galeriilor Uffizi din Florența. În Sala Maură, parcă-s într-un Muzeu din Toledo, superb este și Foaierul „Mihail Sebastian”, autorul nemuritoarei piese „Steaua fără nume” și al unui „Jurnal” ce nu poate scăpa niciunui literat… Am ajuns și la ultima sală intrată în circuitul teatral, „Avangarde”, este fascinantă această zi de toamnă în frumoasa Baladă care este Brăila, nu doar „Orașul cu salcâmi”, dar, poate și Cetatea cu cei mai mulți scriitori de elită, dintre care Panait Istrati este cel mai cunoscut Europei, cum se mândresc mulți brăileni…

…Claudia Motea și Alex Rădulescu rămân la teatru, în Sala Studio, să monteze decorul, să facă sunetul și luminile pentru reprezentația de la ora 19, precedată de o dublă lansare de carte, Poeziile de iubire, cu acel vers uluitor („De ce oamenii nu dăruie îngeri?!”), ale Claudiei Motea și ultimul meu volum, tot teatru, firește, „Bal Mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”). Îl rog pe Lucian Sabados să mergem undeva, să mă bucur de o saramură cu inegalabilul crap de Dunăre… Ajungem la o terasă dragă lui Lucian, cu nume din istoria tumultoasă, cu atâtea subiecte picarești, a Brăilei: „TereNTe”… Pe un drum de scândură, de parcă ar fi o pasarelă ce duce spre un ponton neștiut, nevăzut, călcăm pe dansul arămiu al frunzelor de toamnă. În interior, cum intrăm, mă simt în romanele uluitorului Panait Istrati, în „Kyra Kyralina”, în „Codin”, „Neranțula” și câte altele, adie, parcă, istoria din filmul „Ciulinii Bărăganului”. Scriitorul de respirație europeană, prieten cu Kazantzakis, părintele lui „Zorba Grecul”, și Romain Roland, s-a născut, aici, în portul Brăilei, în 1884, zice-se din mamă spălătoreasă și un tată contrabandist grec… Nu reușesc să iau loc pe un scaun de lemn, la masa de povești, alături de Lucian Sabados, că privirile îmi sunt furate de peretele din față și cel din lateral dreapta, cum stau eu. Este ceva absolut fermecător. O veritabilă Istorie literară a Brăilei desenată cu atâta har de, aflu, Viorel Baciu, pentru unii un caricaturist de succes, pentru mine super-artist plastic. Mă privește, de la nici un metru, peste umăr, din dreapta, alt brăilean de Legendă, Regele metaforei, inegalabilul Nea Fane, Fănuș Neagu, cu fermecătoarele lui scriituri de geniu „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Insomnii de mătase”, „Vara buimacă”, dar și piesele (da, textele dramatice!) rare „Scoica de lemn”, văzută la „Nottara” și „Echipa de zgomote” montată la „Odeon”… Taifasul meu cu actualul director al teatrului brăilean despre „chestii teatrale” -unele rezolvate, altele ba-, e supravegheat și de Panait Istrati, Mihail Sebastian, de ofițeri, poeți, profesori și negustori din istoria romanțată a Brăilei, aflați sub un vesel imperativ categoric aflat pe un perete: „Protejați apa, beți vin”, lângă desenul unui taraf de pe malurile fascinante ale Portului…

…Plec beat de frumos, din terasa ce poarta numele celebrului „Rege al baltilor”, banditul de poveste, saramura a fost excelentă, ca și vinul roze de Ostrov, am și închinat al doilea pahar (și ultimul!) de șpriț cu desenul lui Nea Fane, într-un fel, omul care m-a îndemnat să mă țin de gazetăria sportivă, și m-am lăsat pradă visului și am văzut în flăcăul care ne-a adus carafele cu vin pe ucenicul de cârciumar care a fost, în tinerețe, Patriarhul literar al acestor locuri, Panait Istrati, dispărut rematur, la 51 de ani, în Orașul lui Bucur… Nu pot uita, însă, că Marele, inegalabilul Nea Fane, Regele Metaforei, m-a lăudat, la „Masa Presei”, în gura mare, după niciun an de gazetărie la „Sportul”?! Ca, după întâia mea transmisie a unui meci de fotbal (S.C.Bacău-Petrolul 1-0, în 1 aprilie 1972!) la Televiziunea Română, tot la „Masa Presei”, de față cu Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Vadim, Dan Claudiu Tănăsescu, Ioan Chirilă, Nea Mache (Eftimie) Ionescu, Gheghe Nicolaescu și alții, Astrul Fănuș Neagu avea să se ridice și să-mi zică copleșitor: „Te-am urmărit la TV!”… Atunci, s-a-nvârtit Marele Stadion cu mine. Credeam că mă va desființa Nea Fane, știam cât de critic este în tiradele sale… Numai că Regele Metaforei, care a înnobilat și gazetăria sportivă, a continuat: “Bravoo, puștiule! Ai un limbaj frumos, cultivat! Nu ca mai toți cu limbă de lemn care se cred comentatori!”… Cum să uit vreodată, asemenea întâmplări?! Fără Nea Fane, atunci, în ’72, nu știu dacă aș fi ajuns la o jumătate de veac de gazetărie sportivă! Mulțumesc și acum, nemuritor Rege al Metaforei!

…Mulțumesc, Lucian Sabados, că m-ai dus la „TereNTe”. M-ai făcut atât de bogat, mai mult decât dacă mi-ai fi montat o piesă în Palatul de Frumos care este Teatrul „Maria Filotti” din cartea cu Legende sfinte numită Brăila!

…Ziua mea fascinantă la Brăila s-a încheiat, în ovații, și lacrimi, după „Pușlamaua de la etajul 13”, jucată tulburător de actrița româno-canadiană Claudia Motea. De față și cu a doua (în ordine istorică) interpretă a „Pușlamalei”, minunata Actriță Petronela Buta, venită special, de la Galați la Brăila, pentru ultima „Pușlama”, cum să uit că, tot pe Dunăre, în amonte, la Teatrul „Fani Tardini”, în 10 martie 2012, sala aplauda în cascadă „Pușlamaua de la etajul 13” montată cu atâta har de regizorul româno-bulgar, regretatul Vili Perveni Nikolov…

…Această inedită Sâmbăta de 11-XI-2017 a însemnat, pentru mine, una dintre cele mai scumpe călătorii printr-o Istorie fermecată… Îmi voi alimenta din ea Sufletul, multe zile și nopți, în deșertul gri al zilelor noastre de nesfârșită tranziție și pierdere de identitate…î

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (10). FĂNUȘ NEAGU, ACARUL LUI DUMNEZEU CARE A SCHIMBAT ACELE DRUMURILOR VIEȚII MELE…

aprilie 7, 2017 Comments off

 

…Apare pe Facebook, azi, 7 aprilie 2017, o fotografie de arhivă sentimentală. Era prin anii ’70, la „Masa Presei”, pe „Stadionul 23 August” de atunci. Aveam mustață pana corbului, plete-n vânt și eram plin de mari vise, la 25 de ani. În imaginea aceasta, urmăresc un meci, alături de doi dintre profesorii mei, regretații Constantin Firănescu și Paul Ochialbi, mai apoi sunt doi valoroși colegi de generație, Victor Niță și Lucian Oprea, după ei alt confrate de top plecat prematur între îngeri: Vasile Căbulea!…Un rând-două, mai sus, trebuie să fi fost nelipsiții Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu și alții

…Culmea este că, ieri, 6 aprilie 2017, la Filiala de Știință și Artă a Academiei Române, a avut loc un veritabil Moment de Istoria Literaturii Române. Gânduri de mare prețuire, evocări, amintiri, întâmplări rare, pentru ziua când marele Fănuș Neagu ar fi împlinit 85 de ani. Au participat, printre alții, academicianul Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, profesori universitari, cronicari literari, rude și prieteni ai Scriitorului nepereche, Dan Claudiu Tănăsescu, Mihai Ispirescu și alții. În acest plen onorant am făcut o Mărturisire în premieră:

…Fănuș Neagu a fost pentru mine Acarul lui Dumnezeu care a schimbat în ultima clipă acele drumurilor vieții mele. Am refuzat oferta academicianului Tudor Bugnariu (ginerele lui Blaga) să fiu asistent la catedra de materialism istoric, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, am refuzat sugestia academicianului Gulian -un post la Institutul de cercetări filosofice-, pentru a mă dedica cronicii sportive. Mă acaparase Stilul inconfundabil al lui Fănuș Neagu, Regele Metaforei, din tabletele lui semnate în „Scânteia tineretuluui”, la început, fascinantele „Cronici pestrițe” din lumea sportului pe care le-am citit, în volum, de cinci-șase ori, inegalabilul nea Fane, cel care a dat sportului altă dimensiune, în zbor de Metaforă, înnobilând gazetăria sportivă, zămislind, chiar, o adevărată Literatură sportivă .La care au aderat din mers, dezvoltând-o, Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Alexandru Căprariu, Radu Cosașu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Mircea Radu Iacoban, Ioan Chirilă, Ion Cupen, Dan Claudiu Tănăsescu, Dumitru Chirilă, Grigore Elisei și alții. „MASA PRESEI” a însemnat, pentru mine, în acele vremuri, un fabulos Curs de gazetărie sportivă de cinci stele, sub cerul liber!

…Când am aniversat, la Predeal, cu colegii, zece ani de la terminarea Facultății de Filosofie, academicianul Tudor Bugnariu m-a luat, într-un colț, în toiul petrecerii, și mi-a mărturisit: „Domnule Ionescu, zău dacă pot înțelege cum un student de vârf ca dumneata a dat cariera universitară pentru a transmite meciuri de fotbal, dintre 22 de nebuni care aleargă după o minge, în fața altor 50.00-60.000 de nebuni care îi aplaudă!?”… Am tăcut o clipă, după care am vorbit cu sufletul: „Vedeți dumneavoastră, domnule academician, într-un meci de fotbal se întâmplă mai multe decât în ani de viață. În 90 de minute ești la pământ și deodată pe aripile Triumfului, pari terminat, dar revii miraculos… Știți ce spunea Albert Camus despre Fotbal?! Că tot ce știe despre viață datorează Fotbalul! La fel susțin și eu”… Academicianul Tudor Bugnariu m-a privit lung, a meditat un timp, după care a scăpat un zâmbet: „Dacă-i așa, atunci nu te mai consider nebun de tot că ai renunțat la filozofie pentru fotbal!”…

…Acum, în primăvara lui 2017, câns scriu aceste rânduri de Jurnal sentimental, pot repeta: Dacă astăzi sunt în Viață, o datorez Fotbalului!… Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal, în Lagărul de refugiați politici de la Latina, în vara lui ’86, și nu mă apărau microbiștii, noii prieteni din Lagăr, „cârtițele Securității” mă schilodeau sau mă lichidau!

…Mulțumesc Zeule Fotbal, Mulțumesc Rege al Metaforei, Fănuș Neagu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

ÎN AMINTIREA CRAIOVEI-MAXIMA, mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

iulie 25, 2016 Comments off

…Printre bucuriile Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș 2016” a fost și dialogul cu remarcabilul profesor universitar, eseist, poet George Popescu. Craiovean de când se știe, nu puteam, evita, firește, nici prietenii comuni din perioada de aur a Craiovei Maxima, fenomen unic în fotbalul românesc. I-am rememorat pe regretații Nelu Oblemenco, Taliba Deselnicu, Costică Ștefănescu, Zoli Crișan și inegalabilul Sebastian Domozină, nu puteam purta un dialog printre amintiri de suflet fără Ilie Balaci, Rodion Cămătaru și atâția alții. Frumoasa surpriză a venit, când George Popescu a amintit despre un gazetar pe care l-am prețuit la vremea aceea, nu doar pentru competență și claritatea opiniilor, dar și pentru verticalitatea impecabilă printre furcile caudine ale cruntei cenzuri de partid din vremuri frumoase (pentru noi, cronicarii sportivi!), dar grele, grele…

Este vorba despre confratele Mircea Canțăr, astăzi, am aflat cu bucurie, timonierul cotidianului din Bănie „Cuvântul Libertății”. I-am transmis gândurile mele însorite, în speranța că ne vom reîntâlni, după decenii, pe noul stadion al Craiovei sau la Naționalul oltean. Surpriza a venit, astăzi, când, după 48 de ore de relaxare totală, am deschis computerul! O cronică mai mult decât onorantă semnată de Mircea Canțăr, căruia George Popescu i-a dat spre lectură unicul meu volum de versuri, „Condamnat la Libertate”. Am parcurs-o cu emoție, travăsând, fugar, prin memorie, Cartea cu povești a Craiovei Maxima și a veșnic tinerilor ei trubaduri!…Public mai jos acest Editorial apărut ieri, 23 iulie 2016. Mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

UN POET MAI SPECIAL!
23 iulie 2016
Autor Mircea Canţăr

Aflu de la scriitorul craiovean George Popescu, semnătură constantă în paginile cotidianului nostru, că la ediţia a XX-a, jubiliară, a Festivalului Internaţional de Poezie de la Curtea de Argeş (13-19 iulie a.c.), unde a fost invitat, într-o companie selectă, Marele Premiu a revenit dramaturgului, eseistului, poetului şi ziaristului Mircea M. Ionescu, pentru volumul „Condamnat la libertate” (Ed. Palimpsest, 2016). Poate părea oarecum surprinzător pentru cei care şi-l reamintesc pe Mircea M. Ionescu, un bun ziarist sportiv „pe vremuri”, deturnat, datorită vocaţiei indubitabile, la dramaturgie şi poezie. Ironic, pe alocuri, în referirile sale la lumea în care trăim, dar nu acrit, nu dezabuzat, Mircea M. Ionescu, veteran şarmant al jurnalismului, etalează luciditate şi umor fin, de care nu a dus lipsă niciodată, scrisul său având mereu tonul potrivit de natură a produce un răcoritor efect terapeutic. Sigur că în viaţă momentele de apatie paşnică, burgheză chiverniseală, alternează cu perioade agitate, cu renunţări violente, greu de înţeles pentru cei care reuşesc să le evite. „M.M.I.”-ul, care la „Sportul” făcea o figură de vedetă, graţie unei elevaţii culturale – virtute gazetărească în deficit –, absolvise Facultatea de Filosofie din Bucureşti, având simţul detaliului, bună memorie şi mai ales vocaţie, prefaţa la un moment dat, la o manieră inegalabilă, printr-o avancronică savuroasă, etapele de campionat, la Radio Actualităţi. Dintre toate calităţile sale însă, frapantă mi s-a părut mereu onestitatea, recunoscând, de pildă, Craiovei fotbalistice ceea ce era al ei: valoarea. Şi nu era puţin lucru. Ne-am întreţinut prelungit, îmi amintesc, în drumul spre Florenţa, în septembrie 1982, când nu credeam că vom vedea cum arată paradisul. Ziarist la „Sportul”, în prima tinereţe, când peisajul presei sportive era dominat cu autoritate de poetul vulcanic Adrian Păunescu, prozatorul interesant Fănuş Neagu, care scria pamflete cu avocatul lângă el, „Jenică” Barbu zis „gură de aur”, cum ne asigură undeva cel care semna Belphegor, Teodor Mazilu „imperturbabilul”, Vali „Incoruptibilul”, să-l adăugăm şi pe Ion Băieşu, care se refulau în tablete sportive incitante, fiindcă nimeni nu scria mai frumos şi mai nedrept ca ei, deşi seriozitatea era şi este o stare mai complexă decât bucuria. „M.M.I.” vorbea bine limba română, nu doar corect, ci nuanţat, precis şi expresiv. Volumul de versuri „Condamnat la libertate – poeme transoceanice” are un mesaj, deloc străveziu, fiindcă prozatorul şi dramaturgul Mircea M. Ionescu şi-a luat inima în dinţi la începutul anilor ‘80 emigrând în SUA pentru 13 ani, nu înainte de a ispăşi 5 luni de lagăr la Latina şi Roma. Taximetrist de noapte la New York şi editor al unui săptămânal de sport în limba română, „Lumea Sporturilor”, „M.M.I.” va reveni în ţară, pentru a continua o vreme activitatea publicistică, lipsită de mirajul de altădată. Străluceşte ca realizator de emisiuni TV, antologică fiind emisiunea cu „doi monştri sacri”, Nicolae Dobrin şi Ştefan Iordache, „Idoli şi legende”, din 27 februarie 2007. Cu 28 de cărţi publicate, 31 de premiere, piese de virtuozitate, elogiat în destule rânduri, director-manager al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, unde revigorează o atmosferă somnolentă, „M.M.I.” a lăsat impresia că ar merita premiul Pulitzer în jurnalism, pentru curajul său de a rămâne bine plasat, ca un simultan martor al regimului comunist şi un critic nepătimaş al lui, cu o tranziţie ireală, cum singur mărturiseşte, prin New York, aidoma unui deschizător de drumuri, fără a recomanda cuiva acelaşi itinerariu. Poate că volumul său de versuri are, posibil, slăbiciuni, insuficienţe şi metehne, dar, precum orice corp textual autentic, are strălucire şi o forţă teribilă. Indiscutabil, ne aflăm în faţa unui poet mai special, cu sensibilitate aparte şi trăiri inegalabile.