Lună: martie 2015

Vai de Franța noastră, dom’ General!

…Uraaaaa! I-am învins pe amatorii din Insulele Feroe, chiar dacă ne-au chinuit, după pauză, încât puteam să facem icter, nu alta! Mai ales în ultimele minute, când numai Pantilimon, până atunci înghețat, ca un șomer fără șuturi pe poartă, „englezul” lungan dintre buturile noastre, ziceam, a scos miraculos o minge pe care scria Dezastru, adică 1-1, acasă, între sonde, cu pescarii feroezi, mulți cu obligația de a semna condica, mâine dimineața, la serviciu… Am luat cele trei puncte, suntem liderul grupei, se văd luminile Parisului, în sfârșit și Naționala română de fotbal la un turneu final, Europeanul din Franța, de la anul…

…Dar, vai de Franța noastră, dom’ General! După pauză, am fost penibili! Probabil că nu întâmplător. Sincer, n-am prea înțeles ce căuta Grigore lângă Chiricheș, în centrul defensivei, având în vedere scenele comice ale ex-dinamovistului prin campionatul francez!… Tot sincer, dragă Puiule (că suntem vechi prieteni și te prețuiesc, știi prea bine!), n-am înțeles „premierea” lui Tănase cu încă un joc în Națională (fie și o jumătate de oră de cumplită submediocritate!), după ce a scuipat golănește, mai acum o săptămână, spre publicul din Ghencea, ceea ce suporterii de la Ploiești, Republică, vorba lui nenea Iancu, au „taxat” imediat, ca abandonarea disciplinei de către un General, lucru înțeles cu întârziere de către comentatori. Spectatorii pentre asta l-au huiduit (și, implicit, și pe tine, că ai trecut cu vederea  un abominabil fapt de maidan!), cei 13.000 de ploieșteni n-au avut nimic cu Steaua, ei au aplaudat sincer Naționala. Tănase însă îi scuipase, indirect, și pe ei…

…Câțiva dintre „actorii” din arenă, mulți figuranți fără minge în actul II, au bătut monedă pe alte două-trei ratări. Mă mir că nu l-au acuzat și pe fluierașul lusitan, cel care a închis ochii la câteva intrări dincolo de regulament ale jucătorilor noștri, inclusiv a lui Chiricheș, în careu, cu vreo trei-patru minute înaintea finalului fără acorduri alese!…

…De ce ne-am chinuit și am învins un adversar, totuși, de decor, cu 1-0 (gol norocos Keșeru, ajutat de bară!), cu emoții (ceea ce Raț a declarat că n-a avut, că am făcut un meci bun, de parcă ar fi fost plecat în Grecia, în ultimele zece minute!)?, aceasta-i singura întrebare.

…Pentru că actuala Națională nu are Valoare! Pentru că mai nimeni dintre cei trimiși în arenă nu-i în formă!… Ceea ce s-a resimțit imediat în mentalitatea încă păguboasă a fotbalistului român, chiar dacă el joacă prin străinătățuri……

…Pentru că Sânmârtean și Keșeru, „salvatorii Patriei”, au demonstrat ce valoarea are campionatul dintre dunele cu miros de petrodolari, unde joacă ei, din moment ce, după pauză, au dispărut, ca să nu zic c-au devenit figuranți!…
…Pentru că am înțeles de ce Stuttgart-ul lui Maxim este „lanternă” în Bundesliga!
…Pentru că „blocul stelist” din Națională a confirmat eclipsa de formă a liderului obosit al campionatului nostru evidențiat mai mult prin insolvențe!
…Pentru că a devenit axiomă navigarea fără busolă, pe la echipe de mâna a doua, a unui talent ca Torje, acum la Konyaspor (trupă de locul 10 în Turcia!), el, cândva, un pretendent la statuia lui Hagi! Lăudabilă, totuși, obiectivitatea lui Torje, care nu a considerat starea terenului drept cauza jocului mediocru (susțin atâția, și deloc excelent cum a încurcat Keșeru realitățile!), mai ales din repriza secundă, alibi jenant căutat de unii…

…Eu am și uitat despre jena de fotbal oferită de aleșii Generalului pentru bătălia cu …Armada amatorilor (nu armatorilor!) feroezi, evident în progres față de acel 0-4, pe terenul lor, în ’93, echivalent cu debutul lui Iordănescu la timona Naționalei, în campania de calificare spre inegalabilul World Cup ’94!

..Mă gândesc la Euro 2016 din Franța, unde vom juca, pun pariu cu oricine, dar mă apucă durerile de cap!
…N-aveți un Nurofen extra-forte, dom’ General?

„DERBEDEUL DE NOTA 10” și sora lui mai mare- „PUȘLAMAUA de la etajul 13!”

…”Derbedeul de nota 10″, prima mea piesă de bunic, ultima din CV-ul de dramaturg (sau, dacă vreți, a 29-a montare!), a însemnat premiera unei dimineți de poveste, ieri, 20 martie, la Giurgiu, în vechea, dar intima Sală Studio a Teatrului „Tudor Vianu”! O premieră înnobilată de…

…harul și patosul debordant al celor patru actori (Giulia Ionescu, Gabi Munteanu, Georgeta Antoniu, Vasile Toma), într-un superb joc interactiv cu o sală de școlari inteligenți și civilizați!

…de regia profesionistă a lui Matei Varodi, atât de exigent și inventiv și cu piesele pentru elevi, cam „rara avis”, pe la noi, în ultima vreme!

… de frumoasa scenografie și spectaculoasele costume ale Mirunei Varodi, pentru ochiul și sufletul fericiților copilandri din sală!

…de pasiunea harnicei „echipe nevăzute” a teatrului giurgiuvean (ateliere, tehnic de scenă, luminist, sonorizator, croitoreasă, cabinieră etc)!

…de prezența in corpore a presei giurgiuvene, cum rar am întâlnit la premiere pentru elevi prin teatre din alte zări!

… de apariția la întâia reprezentație a ilustrului dramaturg Dinu Grigorescu, totodată și excelent cronicar dramatic al revistei literare „Luceafărul”! Mulțumesc din suflet, Prieteni!

…I-ați oferit „Derbedeului meu de nota 10” o fermecătoare ieșire în lume, sub nobil arc de aplauze pornite din sufletul pur al celor din sala electrizată, cântând, în final, împreună cu actorii, „Noi toți suntem prieteni, Mereu, mereu, mereu, Și la bine și la rău”!.

…Aseară, l-am căutat pe „Derbedeul de nota 10”. Plecase în lume, la fix trei luni, căci, pe 20 decembrie 2014, puneam ultimul punct al piesei, pe marginea unei piscine din Florida, sub privirile sublimei Genevieve, nepoțica mea de aur, muza mea de la finele anului trecut, acum, Curcubeu de poveste peste Ocean…

…”Derbedeul de nota 10″ a plecat să-și caute surioara, „Pușlamaua de la etajul 13”! Ea a hoinărit prin patru țări în afara României, prin Viena, Novi Sad, Ruse, Silistra și Chișinău, dar și prin Giurgiu, Galați, P.Neamț și București… A cunoscut nouă montări: de patru ori one-woman-show, o dată s-a trezit în încântător musical (la Teatrul „Sava Ognianov” din Ruse, în regia lui Orlin Diakov)), cu spectacolul de păpuși pentru oameni mari de la Silistra (regizor Săby Săbev) s-a umplut de premii și a fost la un evantai de Festivaluri, la Galați (patru premii!) și Giurgiu, în Bulgaria, la Stara Zagora, în Polonia și Belarus… S-a bucurat și de o splendidă montare la Teatrul radiofonic, în Serbia, la Novi Sad (în regia lui Iulian Ursulescu). „Pușlamaua” mea ce scumpă s-a bucurat și de câteva interpretări de senzație: Anca Sigartău (la Giurgiu, în regia lui Dan Tudor), Petronela Buda (la Galați, în regia regretatului prieten Vili Perveli Niiolov), Julia Prock-Schauer (la Viena, în regia lui Țino Geirun), Monika Ugrenova (la Silistra)…

…”Pușlamaua de la etajul 13″ face patru ani de scenă și încă se mai joacă, la Galați, Viena și Silistra!… „Derbedeul de nota 10″ abia a apărut pe scenă, Giulia Ionescu reușind un rol minunat în”Țâcă dintr-a V-a”! Cine o va urma și la ce teatru?

…”Pușlamaua de la etajul 13″… „Derbedeul de nota 10″… Drum lung, sub soare, minunații mei Copii!

9 MARTIE, 8 ANI DE CANCER…

…Acum opt ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață. M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer!”, a venit o voce ca de înger deasupra mea, era o nouă naștere. Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele… PSA-ul meu ajunsese exploziv la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4… A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, după scintigramă, era să-mi crape inima așteptând să aflu dacă pot fi operat, Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Lucan, ca pe 9 martie să fiu convins că am scăpat de un blestem masculin…
…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.
…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în dreptul bărbiei au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și a fost foarte reușită!, mi-a spus Profesorul, acum opt ani…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Și a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2009! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De patru ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, din inox securizat, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!
…Joia care vine fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițin ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, luna viitoare urma să merg la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se prea respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că, de un an și cinci luni, am primit și Certificatul de bunic, minunata Genevieve, acolo, în Florida mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…
…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum opt ani, sunt optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”… 4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate… 14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine.. 13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu… 13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!… 20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)… 7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică”, la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…Astăzi este pentru mine 9 martie 2007! Sărbătoresc Opt ani de învingător, chiar dacă o răceală la modă mă ține în pat…

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de opt ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Vai de liderul nostru și de piticul otrăvit!

…De mult n-am mai urmărit “cap-coadă”, fie și la televizor, un meci din campionatul nostru de trei parale. Mă refer la fotbal, deși aprecierea este valabilă și pentru alte sporturi (ieri, ne-au bătut rușii la rugby!?!) și domenii. Deci, în amintirea și numele Craiovei-Maxima, campioana unei mari iubiri, lângă care am trăit clipe rare, am văzut derby-ul dezechilibrat din Bănie. Un 0-0, remiză deloc albă, mai degrabă cenușie. Până la urmă, un punct de orgoliu pentru mai modesta trupă a excelentului antrenor Sorin Cârțu (secondat de Emil Săndoi). Steaua a dominat, dar cu frâna de mână trasă și fără o “minte limpede”, un strateg în asaltul ei prelungit, fără arsenal. Cu câțiva figuranți de lux (Chipciu, Rusescu, Stanciu, Guilherme, Țucudean-cât a jucat, deși verbul “a juca” este impropriu în cazul ex-arădeanului, ex-dinamovistului!), cu înlocuiri de neînțeles din partea lui Gâlcă (cred că l-a debutat pe Tamaș la Steaua, în ultimele zece minute, probabil să nu fugă la un birt din preajma stadionului și să mai pună de vreun caft!), fără idei, fără determinare. O echipă când  leșinată, când plictisită! Și-a pierdut sigla, și-a pierdut și galoanele de mai-marele campionatului nostru, lider autoritar până la începutul returului (0-1 cu Rapid, în Ghencea, deci, deloc întâmplător!; 0-0, la Craiova).

…Sunt convins că liderul de astăzi gâfâie de cum ne-a întinerit un dor nebun de Primăvara, numai și numai din cauza lui Gigi Becali, care, de după gratii, taie și desface, vinde fără măsură tot ce are mai bun, amenință, ține titulari pe tușă, plimbă umbra prăfuită-ntre dune a lui Reghecampf pe lângă stadionul din Ghencea etc, etc! Restul este tăcere, vorba lui Hamlet…

…Dezamăgit de trupa de pe primul loc (nu știu cum să-i mai zic, Steaua, FCSB,  FCetc?!), nu pot să trec sub tăcere arbitrajul șmecheresc al “piticului” Avram, care, după ce n-a acordat oaspeților un penalty clar în primul mitan (fault Brandan asupra lui Varela), a întors-o ca la Ploiești (unde Petrolul s-a apropiat la 5 puncte de bucureșteni, inutil, însă, îmi permit să zic, că nici „găzarii” nu mai sunt ce-au fost în toamnă!). Dacă al doilea “galben” acordat căpitanului juveților, Brandan (echivalent cu eliminarea!), la cinci minute după pauză, a fost sau nu corect, nu mai contează acum, căci, și în inferioritate numerică, tânăra, însă ambițioasa trupă a oltenilor a murit pe baricade și a scos miraculos un punct, în seria uluitoare (13 meciuri consecutive fără eșec!). Dar să-l vezi pe Țucudean lovindu-și un adversar fără să joace mingea și să nu-l taxezi cu un cartonaș galben, să-l ierți de culoarea “galbenă”, de două ori, pe bezmeticul (în ultima vreme!) Papp, când un jucător oltean scăpase spre careul părăsit, cu câteva minute înaintea finalului, este mai mult decât greșeală. Înseamnă sfidare crasă, ca să folosesc un eufemism! Sfidarea bunului simț elementar, ce să mai vorbim despre regulament!… Dar, cu siguranță, nu i se va întâmpla nimic încă unuia cu fluier ruginit. Trăim, doar, în epoca blatului general…

…Echipa lui Gâlcă (dacă nu-l schimbă Becali, în noaptea asta!) va câștiga și actuala ediție de campionat șchiop, mai curând de insolvențe decât de fotbal. Dar este o echipă care nu va mai speria pe nimeni. Domnule Gigi Becali, vedeți-vă de… scris, chiar dacă n-aveți treabă cu o asemenea îndeletnicire, acolo, la Poarta Albă, unde viața e cam neagră și unde nu mă bucur că ați ajuns! Dar, nu vă mai apropiați de fotbal, decât ca telespectator!… Nu mai puneți și dvs. presiune pe Gâlcă, părăsit, acum,de toți, chiar și de miss Fortuna! Și lepădați-vă, măcar până la vară, de un mic Iuda care țese intrigi otrăvite în umbra Ghencei! Nu de alta, dar v-ați bătut joc suficient de un Simbol! Nu distrugeți și o Echipă iubită de milioane de români, și la bine și la rău…

…Gata, mai trec două-trei luni până să mai pierd timpul cu un meci de trei parale din campionatul nostru de fotbal, oglinda societății prin care se târâie!