Steaua 05! Ai noștrii- varză de Europa

…Săptămână neagră, lamentabilă, caricaturală pentru echipele românești de fotbal în cupele europene. Patru figurante, Oțelul, așa-zisa campioană, (0-2, la București, cu Manchester United), în Liga bogaților; FC Vaslui (0-2 la Lisabona, cu Sporting), Rapid (0-1, pe Național Arena, cu Legia Varșovia) și Steaua 05-în Europa League. Patru meciuri, o (zero) puncte, 0 (zero) goluri marcate, 10 (zece) boabe primate. Dezastru!… Umilința totală, Steaua, 0-5 la Haifa, cu Maccabi, echipă de mâna a treia prin Europa!?!?!? Și scorul este mic!!! Sigur, Steaua mai are o amintire de genul acesta, dar din…Mileniul trecut, 0-5 sub Turnul Eiffel, cu Paris St.Germain, care, oricum, e un nume. Acum, însă, jale mare, prestație ca la Țăndărei sau Ciorogârla, în fața guralivului patron-parlamentar, cel care nu vrea să înțeleagă odată că Dumnezeu nu acceptă la infinit ca Gigi Becali să facă târg cu credința. Acum, oierul-șef (cum s-a autoproclamat, cândva, ironic, chipurile!) s-a lăudat, înaintea meciului de la Haifa, că s-a aruncat îmbrăcat în apa Iordanului și asta îi va purta noroc. Noroc că a fost doar 0-5?!? Drama este că patronul Becali nu poate pricepe că își bate joc de brand-ul Steaua, nu de azi, de ieri, că schimbările pe bandă ale antrenorilor și jucătorilor, ideile lui „savante” sunt letale pentru fotbal, că orgoliile lui infantile, plimbarea echipei pe toate stadioanele, gargara non-stop pe toate canalele TV nu puteau avea alt final, decât ratarea titlului în ultimii ani și acest 0-5 de rîsul curcilor. „Care-i problema?! Dacă nu mergeam în perelinaj scorul era mai mare!?”, se dă rotund latufundiarul fudul și inconștient și garantează (pentru a câta oară?!) că tot ai lui vor câștiga titlul, se vor califica în primăvara europeană etc,. etc. Mă tem că foarte curând vom fi anunțați că Steaua va cuceri și Europa League, că ea va deveni rapid Barcelona, cum o tot face verbal de ani buni… Borcea cere liniște de un deceniu să se pregătească pentru Liga Campionilor, Don Jiji pentru titlu șI Europa League! Iartă-i, Doamne!

…Dincolo de comicul, cabotinismul circarului becalist-stelist, situația este foarte tristă. Echipele noastre de club, atât de lăudăroase și gălăgioase în campionatul autohton de trei parale găurite, sunt toate varză de Europa! Ca și Naționala, care a mai ratat o calificare la un turneu final. Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, recte FRF și LPF sunt orbi la ce se întâmplă de ani buni. Cât îi mai rabdă lumea opinia publică în mocirla în care viermuiește fotbalul din România?!

Și „visul românesc” poate fi ucis, nu-i așa?

…De duminică seară, Dunărea nu mai este albastră, la Giurgiu. Este o Dunăre tragică ale cărei acorduri dureroase răsună-n întreaga Românie. A murit un tânăr baschetbalist american, bătut într-un night club din centrul Giurgiului!… Și, brusc, lumea-ntreagă a început să ne privească iarăși nedrept, să asimileze un accident cu un popor, cu o țară, căci, pentru mulți, Giurgiu, România au devenit locul cel mai dur de pe planetă, un Est Sălbatic. De n-ar fi existat, parcă, și Vesprem-ul cu moartea lui Marian Cozma, în Ungaria, acum doi ani… De n-ar ploua cu crime, în Bronx, Brooklyn și Napoli, în Soho-ul londonez, Tati-ul parizian și în California, în docurile Hamburgului, la Manila, București, Seul și Cape Town, fără ca asemenea drame să depășească, rareori, două rânduri de ziar. Drama este că Moartea apare tot mai des, peste tot, în vremuri tot mai violente. În cazul nostru, moartea care a monopolizat de două zile mass-media din România și a făcut rapid înconjorul lumii este a unui sportiv de performanță și, în special, a unui tânăr cetățean american.

…Moartea lui Chauncey Hardy s-a născut din violență și incompetență. Din barbaria giurgiuveanului care l-a lovit cu pumnul (oare numai el?, se întreabă, oripilată, opinia publică) și nepriceperea polițiștilor, a medicilor de la spitalul județean din Giurgiu, care nu aveau aparatura necesară. Ghinionul lui Hardy s-a conjugat fatal cu sistemul putred românesc, de la absența bodyguarzilor obligatori și a supravegherii impusă prin lege în orice discotecă, la sistemul sanitar precar. Moartea a răsărit în noapte, spre crăpatul zorilor, lângă ringul de dans din discoteca de pe malul Dunării tragice și și-a aruncat năvodul asfixiant peste viața nefericitului yankeu, la București, pe înserat, pe masa de operație de la spitalul Arseni Bagdasar, unde inima celui ce vrăjise inelele n-a mai suportat al doilea stop!

…S-a ridicat nedrept de repede la cer un june veșnic vesel, de 23 de ani, care părăsise sărăcia familiei din Connecticut, fericit că a descoperit”visul românesc”, la Giurgiu (unde voia să rămână pe viață!), acolo unde I s-a oferit casă, masă și… doar 1.500 de dolari pe lună! Dar s-a simțit imediat iubit în briza Dunării, din primul lui (și ultimul!!!) salariu a trimis o bună parte mamei și celor două surori de peste Ocean, și-a regăsit zâmbetul cald, poantele, și zborul lui măiastru sub panou i-a făcut, câteva clipe, atât de bogați sufletește pe fanii din cel mai sărac județ din România! Era unul dintre miile de tineri americani de talent care, neputând ajunge în elita NBA-ului, au luat drumul Europei de Est, în campionate modeste. Așa și cu Chauncey Hardy, care a pornit un nimeni talentat de peste Ocean și a ajuns star, după numai două etape, la mica, însă minunata echipă C.S.Ș. Giurgiu, promovată miraculos pe prima scenă. Team-ul Smarandei Iliescu, ctitorit în patru decenii de trudă și speranță, a căpătat alură neașteptată, aducând doi jucători americani și un sârb de soi (pentru noi!), plus un antrenor yankeu. Și echipa de la Dunăre a pornit ca din pușcă, cu victorie la Craiova, la debut, și, mai ales, cu succesul de ecou, 91-86, cu Dinamo București, sâmbătă, la Giurgiu. Succes nebun, care trebuia udat, cu bere și șampanie, cântat și dansat până-n zori. De la extaz la tragedie n-a fost, însă, decât un pumn de ore…

…Din păcate, și de data aceasta unii nu respectă durerea, tragedia și adevărul. La Giurgiu, Dunărea parcă s-a oprit, sub cerul revărsat cu lacrimi, peste candele și flori de adio. De două nopți, în tăcere, i-am făcut coroană de lacrimi nefericitului Chauncey, urcat la îngeri atât de devreme. O parte din mass-media, însă, cea care nu vrea să înțeleagă că libertatea presei implică o mare responsabilitate, a făcut din nedreapta Moarte a lui Chauncey Hardy o mizerabilă bătălie pentru rating. Îngrozitor! Nu de rating avem nevoie, ci de umanitate, solidaritate și dreptate. Din această Tragedie, nu doar americană, ci și românească, trebuie să învățăm. Pentru a nu se mai fura viețile altor tineri, nicăieri în țară. Poliția, Justiția, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății sunt chemate la un proces de conștiință și de schimbare profundă. Jumătățile de măsură, cumetriile, șmecheriile, prieteniile au curmat nedrept atâtea vieți, dar mulți vinovați n-au pățit nimic. De data aceasta, când Ambasada SUA la București a declarat că va urmări atentă anchetarea cazului, avem șansa să arătăm lumii că suntem, totuși, în… Europa!

…Moartea lui Chauncey Hardy i-a speriat pe cei doi americani din echipa giurgiuveană și familiile lor. S-ar putea ca ei să nu mai revină în România, după ce-și vor însoți concetățeanul la funerariile din America, pentru care Primăria din Giurgiu a alocat peste 11.000 de euro. Se vorbește, chiar, despre desființarea acestei mici echipe cu suflet mare, C.S.Ș. Giurgiu. Personal, cred că trebuie cu orice preț ca echipa giurgiuveană și careul ei de străini, cu antrenorul și jucătorul american, să meargă mai departe. Numai așa vor demonstra că totul a fost un accident, că team-ul de la Dunăre va găsi forța să joace mereu și pentru Chauncey Hardy, în sala care-i va purta numele. Că Giurgiu nu-i Vestul Sălbatic din cauza unui ticălos și a doi-trei mardeiași care pot fi izolați de o lege-lege, ci un oraș și cu oameni minunați, acolo unde Mihai Eminescu a scris, în 1867, versurile „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor”!…

…Ne este atât de dor de tine, Românie, altfel decât îți sluțesc unii chipul!…

„Pușlamaua” mea care a luat Premiul I

…Festival de teatru (și) la Galați. Cel național de comedie. Între 2 și 9 octombrie, cu 10 teatre și 11 spectacole. „Odeon”, „Nottara”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic, din București, Naționalul ieșean, „Tudor Vianu” din Giurgiu, „George Ciprian” din Buzău, basarabenii din Cahul, „George Bacovia” din Bacău și, firește, „Fani Tardini” din Galați. Din păcate, Teatrul „Jean Bart” din Tulcea și-a anunțat abandonul la jumătarea Festivalului! Între cele 11 spectacole, numai 4 (patru) cu texte românești: giurgiuvenii, cu „D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Dan Tudor; gazdele, cu „Fiarele”, piesa lui Virgil Tănase, montată de autor, și „Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale; „Odeonul” cu „Natură moartă cu nepot obez”, piesa ieșeanului Ion Sabdaru, montată de Eugen Făt.

…Bucuria mea cea mare, la acest Festival, a venit miercuri 5 octombrie, când s-au decernat Premiile Concursului național de dramaturgie-comedie. Din cele 20 de texte primite la Concurs, piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13” a obținut laurii supremi. Al doilea Premiu I din cariera mea de dramaturg, după cel câștigat anul trecut, la festCo, cu „Leopardul mistreț”, piesă nemontată încă. De data aceasta, Premiul I și fără bani, răsplătit cu o diplomă, un buchet de flori, o carte („Filmul American”!) și promisiunea că piesa va fi pusă în scenă de teatrul gazdă. Al doilea meu Premiu platonic (deocamdată) din acest an, după „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, care a obținut medalia de argint la concursul „Goana după fluturi”, la Rm. Vâlcea. Nu sunt sigur dacă „Pușlamaua de la etajul 13” se va monta anul acesta (la anul?) la Galați, însă sper că el va fi lansat la public, până la finele lui octombrie, în briza Dunării, la…Giurgiu. Cu excelenta actriță Anca Sigartău într-un one woman show de zile mari și cu Dan Tudor la pupitrul de regie. Și nu uit că regizorul Geirun Țino m-a anunțat, acum vreo lună, că i-a plăcut foarte mult scriitura, vrea să o traducă în germană și să o monteze la teatrul său Pygmalion, din Viena. Cum am mai primit semnale, înainte ca piesa să fie aureolată de Marele Premiu de la Galați, și de la alți regizori din Arad, București, Chișinău, Iași și Vidin, interesați să pună piesa în scenă. O piesă actuală, pentru copii, părinți și profesori, despre singurătatea unei fete mutilată de certurile și orgoliile mamei și tatălui, despre dezinteresul celor din jur față de o elevă ajunsă în pragul sinuciderii, uitată de colegi și profesori, întrebări dure ale unei generații puse familiei, școlii și oficialităților. O piesă despre refuzul unei tinere de 15 ani de a-i acuza pe alții pentru a se scuza, despre forța morală a celei considerată superficial „pușlama” și colacul de salvare ce poate fi sportul (tenisul în piesă). O piesă veselă și tristă despre zilele noastre.

…Mi-am permis o mărturisire la decernarea Premiului de la Galați. Pentru mine Concursurile de dramaturgie înseamnă stimulente morale serioase, metoda de a-mi exploata la maximum puținul timp liber pentru a mai și scrie. Anul acesta, spre exemplu, am comis trei texte pentru Concursuri de dramaturgie (la cel de la Timișoara truda mea n-a obținut nicio recunoaștere!). Piese care, după trimiterea la data fixată spre jurizare, au fost rescrise și șlefuite de cel puțin trei ori. Dincolo de onorantele premii, vizate firește, știu că mi-am asigurat material primă pentru o nouă carte de teatru…

Vai de Europa noastră și de cătușele lui Avram!

…Știu, titlul acesta se potrivește așa-zișilor noștri politicieni, cei mai mulți de doi bani găuriți, economiei, justiției, autostrăzilor atât de puține și tuturor cozilor (de topor, ce n-au dispărut, dimpotrivă!), bișnițarilor din toate domeniile (inclusiv cultură și mass-media), mârlanilor din toate județelor, sistemului sanitar și celui școlar, și câte domenii n-ar mai fi pe la noi dincolo de Europa și de civilizație. Astăzi, însă, mă refer la fotbalul românesc, din nou în cătușe, tot cu arbitrii, nu ajungeau Lică și Costică-Vâlcea, a mai picat în borcan un barosan, securistul uns tot de Nașul Mircea Sandu drept mai-marele fluierașilor, sigur că e vorba despre Vasile Avram, ajuns după gratii, pentru 19.000 de euro (deocamdată!), sigur, sumă mică în raport cu „tunurile” altora, rămași imaculați, deși sunt 100% dalmațieni, și nu mă refer doar la fotbal și la nababii din această nișă a României 2011. Poate măcar acum se va sparge buboiul, se va elimina puroiul, se va însănătoși sistemul, cred mulți naivi, aiurea, ăi mari sunt legați de lanțul relațiilor, obligațiilor, nu cade niciun rechin, DNA-ul știe el ce trebuie să facă, impresie și puțină sperietură, oleacă de chemare la ordine a celor care au amenințat sistemul corupt pe orizontală și verticală. Mai vorbim noi despre acest subiect, în aceiași termeni, nu credeți?!

…Vai de Europa noastră!, mi-am zis în ultima săptămână, când patru echipe românești de club s-au pomenit condamnate la cupele continentului, unde nimeni n-a avut milă de ele. Pseudo-campioana Oțelul Galați a semnat întâia înfrângere pe Național Arena (cu un gazon adevărat, dar nu de top!), un 0-1 mincinos (căci putea fi 0-3, 0-4) cu Benfica, în Liga Campionilor, unde, după primele două meciuri din grupă, băieții de la Dunăre au 0 (zero) puncte. Și vine, tot la București, Manchester United. Pe ăștia, sigur îi batem (pe umăr)…

…Steluța căzătoare a lui Gigi Becali s-a mai făcut o dată de râsul lumii, după un 1-1 de pomină, în Cipru, cu anonima AEK Larnaca (nume ce-mi amintește de AEK liru, liru Bragadiru!) care, culmea, a deschis scorul și a mai ratat spre final victoria!?! Mirosind dezastrul, gălăgiosul patron n-a dat o fugă-n Insula Afroditei, privind rușinea la TV, unde a anunțat și demisia (sau demiterea?) antrenorului israelian Levy, înlocuit cu Ilie Stan, cel ce-a promovat Brăneștiul în A. Culmea ironiei este că în ajunul bășcăliei steliste (și) de la Nicosia, Gigi Becali spunea că a făcut o alergie. Care, deși n-a întrebat nimeni de la ce i s-a tras, a ținut să ne lămurească el: de la proși! Ca să vedeți, chestie, am întâlnit primul om care să facă alergie de la persoana sa…

…Rapidulețul cel lăudat, după victoria de la Tel Aviv, cu Hapoel, ne-a demonstrat că are galerie de nota 10, dar nu și forță europeană. Singura bucurie platonică de joi noapte, faptul de a fi marcat întâiul gol românesc pe Național Arena, prin Dan Alexa, în poarta olandezilor de la PSV Eindhoven, care tulipani, însă, au egalat repede și ne-au lovit letal cu două goluri în ultimele două minute, un 1-3 sec, așa, ca să revenim cu picioarele în Europa noastră virtuală, nu în cea reală…

…Careu de neputință încheiat de FC Vaslui (pe care o văd campioană în campionatul desculților!), și ea atât de lăudată după remiza (2-2) de la Roma, cu Lazio, n-a reușit decât același scor, dar pe terenul din Piatra Neamț (considerat acasă!), în dauna modestei FC Zurich. Culmea e că elvețienii au deschis scorul, dar mercenarii lui Porumboiu (prezent și el în stenogramele lui Avram-cel-în-cătușe!) au egalat, au condus cu 2-1, scor la care au avut un om în plus, însă s-au trezit egalați în final. Exact ca la Roma. N-am zis ca la Roman…

…Cam asta este Europa noastră la fotbal. Oricum, mai bine ca la rugby, unde, la Cupa Mondială, de la Antipozi, Naționala a pierdut toate meciurile jucate, inclusiv cu Georgia! Și, uite așa, schimbăm canalul sportiv și ne oprim pe cele unde e mare iarmaroc politic, veritabil bâlci al deșertăciunilor, atât de departe de Europa, care, zice-se, nu prea ne mai vrea, cât este și ea în criză. Nici măcar în fotbal, domnule?!