Arhivă

Post Tăguit cu ‘Sânmărtean’

COMENTATORUL SPORTIV, în fața Palatului Culturii din Bistrița, căutând Stadionul cu amintiri din Parc…

decembrie 1, 2016 Comments off

…A patra zi din excelentul Festival Internațional de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu” din Bistrița. Dimineață plină cu recitări și prezentări, de cărți și reviste literare. În prima pauză de cafea, îmi pun paltonul și pălăria și traversez Parcul din fața frumosului Palat al Culturii. Să revăd Stadionul Gloriei de altădată, cândva ajunsă și în cupele europene. Stadionul cu atâtea amintiri, pe care l-am vizitat ultima oară acum 30 de ani, înainte cu două luni să iau Drumul Americii, cu escala de cinci luni și o săptămână în Ialia-Grajdul de la Latina și Pensiunea din Roma. Ultima dată meciul comentat la Bistrița, pentru Telesport, a fost Gloria-Unirea Urziceni, 2-2, gazdele egalând în penultimul minut, prin Frăsinescu. Coechipierl mi-au fost, atunci, Dragos Borchină, la microfon, și Sorin Rondak, dirijorul camerelor de luat vederi. Ce echipă frumoasă, plină de pasiunea meseriei… Ziua noastră de atunci se reface incredibil. Ne pregăteam să mergem a doua zi la Piatra Neamț, să transmitem un meci al Ceahlăului! Nici Ceahlăul lui „Pinalty” nu mai e… Capitalismul sălbatic sau cam așa ceva?!

…Azi, marți 29 noiembrie, de cu dimineață, la Bistrița e ger. Natura poartă brumă rece pe ea, eu înaintez cu pași grei spre locul atâtor amintiri, cam 60 de partide trăite, aici, în Parc, pentru ziarul „Sportul” și pentru Telesport. De pe terasa Palatului Culturii se vede un colț din tribuna a II-a…Mă încearcă emoții rare. Văd un stâlp al nocturnei. Străduța ce trece prin spatele tribunei I are un semafor. E culoarea roșu, aștept să treacă mașina din fața mea, să traversez ultimul drum spre Stadion. Pe dreapta, la intrarea pe terenul de antrenament văd scris cu litere mari „Stadionul Jean Pădureanu”, și mă bucur, Lordul a dus Bistrița pe prima scenă și pe circuit european. Sâmbătă, m-am văzut în treacăt cu Ioan Horoba, ucenicul de nota 10 al lui Nea Jean. S-a întors și el acasă, suferă că Gloria nu mai există….
…Nu mai există nici Rapid, F.C.Argeș, Progresul, Sportul Studențesc, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Bihorul, Sibiul, Ceahlăul… Foste campioane printre ele…Îi spun domnului Horoba că aș vrea să-l văd două minute pe Nea Jean. Tace. Nu forțez…

…Intru pe poarta deschisă larg a Stadionului. Bruma a început să se topească sub soarele cu dinți. Stadionul arată mult mai bine decât mă așteptam! Terenul de joc e bun, doar pe mijloc, de la o poartă la alta, pe alocuri, dâre de noroi. Urc în tribuna I. Treptele de la scări au început să aibe mici găuri. Scaunele din plastic, albe și albastre, în culorile Gloriei, sunt intacte. Doar murdărite de ploi și vântul dinspre munții din jur. Mă doare liniștea Stadionului, pe care au capitulat toate marile forțe ale campionatului românesc. Unde-i larma de altădată?!… Mă uit spre cabina de transmisie, pare înghețată, nu cutez să urc, nu vreau să las o lacrimă, două și pe acolo… E un Pustiu semi alb, cu amintiri de suflet voalate…
…Memoria își începe un dans nobil. Îi văd alergând, pe valul tinereții lor superbe, pe bistrițenii get-beget Gavril Pele Balint, cel care avea să figureze în echipa câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni-Steaua, Sevilla 1896, golgeterul inteligent Viorel Moldovan, zis și Mondo-Gol, și strategul Lucian Sânmărtean, îi zăresc cu ochii minții lansându-se pe bucureșteanul Tătărușanu, între bucurile Gloriei, ajuns, azi, portar de Națională, pe Sepsi, reintinerind pe regretatul Nae Manea, Tararache, Maier și câți alții, pe „Burebista” fără de vârstă-Costel Câmpeanu… Nu poți uita că la Bistrița a dansat doar o toamnă Ionel Ganea, dând 17 goluri, temelia titlului de golgheter câștigat la Rapid… Numai și pentru ei Gloria nu avea voie să moară!

…Nu petrec mai mult de un sfert de oră în tribuna Stadionului cu amintiri rănite, îmi simt sufletul greu… Gerul mă trimite spre Palatul Culturii, unde colegii mei de Festival recită versuri. Eu mă simt robul unei elegii… Aici, la Bistrița, cele două Patimi ale mele fără de sfârșit, Fotbalul și Teatrul, mă fac să fiu fericit, mă fac să plâng… Bistrița are, de trei zile, un Teatru profesionist, „Liviu Rebreanu”! Ce minune!… Bistrița nu mai are echipă de fotbal. Ce coșmar, tragedie!… Mai fiecare microbist care m-a întrebat dacă am venit pentru Gloria, nu poate înțelege de ce s-a ajuns aici… Există o ultimă Iluzie. Circulă vorba că Primăria ar cumpăra Stadionul și Gloria ar putea fi relansată…Așa să dea Bunul Dumnezeu!

..Prin Parc, brazi cu mici cutii din lemn cu mâncare pentru veverițe. „Ecoland”, citesc pe o scândură bătută-n cuie în tulpina seculară a copacului…

…În Palat, Cultura e la loc de cinste. La Stadion, Fotbalul a dispărut… Acum 30 de ani, era invers. Drumurile Vieții!…
…Dimineața de Festival s-a încheiat. Facem o fotografie de grup, în mijloc cu directorul Palatului Culturii, al noului Teatru profesionist, freneticul literat prof.dr. Dorel Cosma, noul meu prieten din Bistrița.
…Colegii de Festival merg fericiți spre autocar. Eu rămân o clipă, două, în fața Palatului Culturii. Ochii mei traversează Parcul… Unde ește Nea Jean?! Unde-i Gloria ?!…

Sufletul îmi cântă de Fericire, îmi plânge de amintiri ucise…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Ușor cu Pițurcă pe scări!

septembrie 12, 2012 Comments off

…Știu, Marin Sorescu spunea “Ușor cu pianul pe scări”. Or, Pițurcă, antrenorul Naționalei noastre de fotbal, nu are nicio legătură cu pianul sorescian, dar nici cu speranța noastră de Rio 2014. Ceea ce înseamnă că selecționerul poate cădea și fără pian pe treptele dezastrului…

…M-am chinuit să urmăresc trupa aleasă cam anapoda de Piturcă (fără Sânmărtean, curată încăpățânare; cu Grozav, alt semn de întrebare!), în primele două meciuri din preliminariile pentru Brazilia. Jocuri cu doi adversari șchiopi rău de tot, ceea ce a făcut și mai jalnică, și mai fără perspectivă, evoluția aleșilor unui selecționer tot mai puțin înțeles. Cel puțin prima repriză din Estonia, unde “ai lu’ Piți” au câștigat, tern, cu 2-0, după pauză, și mitanul secund de aseară, cu andorrezi de decor, mă fac să nu simt că renaște nici măcar iluzia calificării. Îi și aud “pițurciști” jubilând penibil că naționala asta dalmațiană este liderul grupei (dar pe locul 57 în lume!?!), la golaveraj, cu un gol peste Olanda, după cele trei minute de prelungiri salvatoare, cu două goluri (superb al pandurului Maxim!) care au făcut tabela să mintă la 4-0, în fața liliputanilor de lângă granzii Spaniei. Ușor, băieți, pot să vă spun, cu muzica de bâlci pe care o dezvoltă selecționerul îmbătrânit în frică și lipsă de idei…

…Urmează “dubla” cu turcii, la Istanbul (nu la Rovine!), și fuga printre lalelele Olandei, la București, în amintirea acelui 1-0, de la Constanța, cu tulipanii și golul din ofsaid al lui Goian. Dacă facem două puncte din aceste meciuri, atunci, îmi voi schimba atitudinea față de o Națională-cobay, în care se cam calcă pe picioare impresari (pe tăcute) și patroni (Gigi Becali a spus-o verde-n față că-i dă sfaturi selecționerului!), criteriul valoric fiind aruncat de mult și vizibil peste bord…

…Lamentabilă încercarea unor așa-ziși comentatori în stare să laude „demonstrațiile de virtuozitate oferite de ai noștri” (Sic!) sau „construcția matură a tricolorilor”, în partida necăjită cu Andorra, ba unul să se compromită în alb-negru, scriind cu verzale „Bravo, nea Piți”!?! Și, atunci, să ne mai mirăm că…nea Piți în laudă pe Tănase (ca și Gigi Becali!), figurantul fluierat de tribune, ca și pe Grozav, viitorul ginere al lui Mircea Rednic, alt absent titular?! Cred că respectivii s-au molipsit de la talk-show-urile politice, unde oponenții vor să ne convingă, pueril, că la miezul nopții răsare soarele…

…Singura rază de soare, acest Alexandru Maxim (22 de ani, născut la Piatra Neamț, junior la Cluj!) care, după primul lui gol la națională, dat la 13 minute de la trimiterea în arenă, readuce în discuție un mare antrenor român: Petre Grigoraș, cel care face minuni, la „Masa Tăcerii” din Tg. Jiu. Cursa a la Barcelona, încheiată cu gol, i-a crescut cota blondului Maxim, în 13 minute, cât altora în 13 ani! Sigur, Gigi Becali îl vrea imediat în curtea Stelei, dar un asemenea giuvaier merită o echipă cu firmă europeană și un patron adevărat, nu circari care să-l distrugă imediat cu toanele lor. Dacă aș fi în locul pandurului-boss Condeescu, om serios, nu l-aș vinde pe Alexandru Maxim decât după ce gorjenii (liderul neînvins al așa-zisei Ligi I) vor câștiga întâiul lor titlu. Și numai la o echipă din top-ul Europei!

P.S. La puțin timp după ce am postat aceste gânduri, citesc o afirmație a lui pițurcă (da, cu p mic, nu-i greșeală!) care îi definește ticăloșia: îi spune lui Adrian Porumboiu să-l convingă pe Sânmărtean să renunțe public la Națională!?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!? După ce a îngropat Campioana unei mari iubiri, Universitatea Craiova, pițurcă vrea să distrugă și unul dintre cei mai în formă jucărori români din ultimii doi ani. Fapt recunoscut de presă, antrenori, oameni de fotbal. Orgoliul și răutatea selecționerului meschin au atins cote aberante. Cu asemenea personaj acceptat în continuare la echipa tuturor românilor, Naționala, este limpede că pentru fotbalul românesc treptele scării nu urcă, ci coboară dureros. Pe când vom cădea și sub poziția 60 din lume?!… Va trebui să atingem și o asemenea umilință încât pițurcă să-și ceară public renunțarea la națională?