Acasă > Happy History > DRUMUL MEU SPRE LIBERTATE A ÎNCEPUT, ACUM 32 DE ANI, LA 4 IULIE 1986!

DRUMUL MEU SPRE LIBERTATE A ÎNCEPUT, ACUM 32 DE ANI, LA 4 IULIE 1986!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 

…4 Iulie 1986. Plecam din București, cu o Dacia 1300, spre…AMERICA! Aveam 41 de ani, eram realizat, sentimental, profesional și financiar, dar lăsam gazetărie, dramaturgie (6 premiere la activ!), scumpii părinți, sora Mona, soția Cornelia, colegi și prieteni, pentru Libertatea piciului meu Ducu, pe atunci de 10 ani!… Viza pentru America am luat-o, după cinci luni și zece zile de dureroasă așteptare, in Lagărul de refugiați politici din Italia (Latina și Roma), unde am dormit cu spaime și un ciocan sub pernă, unde am cărat mobilă la etajul 6, am spălat pizzerii și closete, am săpat șanțuri la Vitinia, am cosit iarbă și încărcat la betoniere la Ostia!… Și unde, popularitatea de comentator sportiv m-a salvat de la mutilare, fanii mei, Microbiștii, cărora, seara, în fața Grajdurilor de la Latina (80 km. Sud de Roma), le povesteam despre Dobrin, Dumitrache, Rică Răducanu, Balaci, Marcel Răducanu, despre Sevilla 7 mai 1986, unde am fost trimis al ziarului “Sportul”, împreună cu profesorul meu marele Ioan Chirilă și m-am întors la București… Iar ei mă apărau de “cârtițele” Securității, unul urma să îmi taie tendonul de la un picior, altul să umble cu o șurubelniță in capul meu!…

…Ca intr-un film sau piesă tare, potențialii mei agresori, Nelu și Iani, “îmbârligați” (termenul lor preferat!) de Pedro, care-și făcuse o facultate la Timișoara și ajunsese recepționist la pensiunea de profugi “Claudia” din Roma, racolat de “băieții cu ochi albaștrii”, erau unul fan UTA, altul Poli Timișoara, mă știau de la TV, și au devenit păzitorii mei! Ba, intr-o seară, m-au dus in fața unei biserici și l-au implorat pe Dumnezeu să-i ierte pentru ce urmau să îmi facă, fără să știe că eu trebuia să fiu mutilat cu sânge rece… După care m-au invitat la un restaurant, am mâncat ca niciodată in cele două luni de Lagăr, m-au întrebat câte-n lună și in stele despre UTA, Poli Timișoara, Craiova și Rapid, despre Duckadam la Sevilla, erau Fericiți. Am înțeles rapid că “prietenii ziaristului și dramaturgului, care va scrie o carte despre ei”, cum se făleau, făceau tot felul de nebunii, furau rulote cu oameni in ele, mașini, îmi săltaseră și Dăciuța mea, mi-au adus-o a doua zi și m-au ajutat să o vând la un preț bun, erau unși cu toate alifiile, știau toate relele, șuteau din tot felul de magazine, intr-o zi, când am căzut la pat cu febră mare, au intrat ca o vijelie in camera mea, și a colegilor de suferință și speranță Gigel și Romeo, și-au scos hainele și au deșertat vreo trei kilograme de alimente scumpe și cutii de medicamente, categoric furate, și au început să țipe că, dacă mi se întâmplă ceva rău, vor răspunde cu toții in fața lor! Au ieșit deciși să meargă la Recepție, să-l “aranjeze” pe Pedro, cu șurubelnița ce mi-era destinată, i-am implorat să se potolească, altfel, mutilarea “cârtiței” va aduce Poliția și pot fi probleme pentru toți, iar eu mă chinui in Lagăr, ca să-mi văd feciorul și soția în America…
…Și dramaturgia, Amanta mea Thalia, părăsită brusc și dureros, avea să mă ajute, piesa mea, comedia politică de mare curaj “Aventura unei femei cuminți”, cu premiera in 1981, la Teatrul Bacovia, jucată de 286 de ori în toată țara, dar interzisă în turneu la Naționalul bucureștean (două spectacole Sold out, în 10 mai 1984), pentru că am fost un ticălos dând de înțeles că “To’arășa nu e femeie cuminte?!”, fiind numit năpârcă capitalistă, piesa aceea, spuneam, m-a ajutat să obțin Viza pentru USA! …
…Spre care am zburat de la Roma, in 19 Decembrie 1986… Alt surghiun și între Zgârie Nori, cinci ani și jumătate condamnat la “carcera galbenă”, taximetria, Academia Vieții, pe timp de noapte, cu pistol la tâmplă și cuțit in ceafă, dar și pasageri de Legendă, Zorba Grecul, Greta Garbo, Imelda Marcos, Fata lui Fidel Castro… Pe timp de zi zămisleam, primele trei luni în subsolul vilei regretatei mele verișoare Tory, apoi în apartamentul meu de două camere, din Roosevelt Island, întâiul ziar de sport in limba română în afara Țării, “Lumea Sporturilor”, devenit din vara lui ‘89 și “Lumea Noastră”… Sigur că, azi, dacă mi s-ar oferi un milion de dolari n-aș mai putea repeta fantastica experiență de viață în care numai Bunul Dumnezeu m-a ținut viu…
…Zbuciumul meu, veritabilă “Condamnare la Libertate” n-a fost in zadar! Ducu este realizat, fericit, acolo, departe, în California, cu Tezaurul lui-Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur!
…Da, a meritat să risc totul, acum 32 de ani, în fond nu mi-am făcut decât datoria de părinte, chiar dacă nu cred că voi mai lua vreodată avionul spre Los Angeles!
HAPPY BIRTHDAY, AMERICA!

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.