AVE, ȘUMI!… BRAVOOOOO ASTRA! O CALIFICARE DE SENZAȚIE!

…Acesta este adevărul! O Calificare de Senzație, în această noapte, pentru fotbalul românesc, la Londra, unde ASTRA GIURGIU a învins uluitor, cu 1-0 (1-0), în returul cu West Ham, din Play-off-ul Ligii Europene, echipă pe care echipa de la Dunăre o eliminase și anul trecut, dar după un egal pe Tamisa! După acel 1-1, din tur, de la Giurgiu, și, mai ales, după neverosimilul 1-5, din ultimul meci al giurgiuvenilor, la Cluj, în campionat, cei mai mulți vedeau Astra, campioana en titre a României. o pradă sigură, deființată, umilită, făcând de râs fotbalul autohton! Ba, unii își frecau prematur, cinic, mâinile de bucurie pentru eliminarea trupei decapitată a lui Șumudică, guralivul Becali declarând, aseară, ticălos, că va ține cu West Ham, că… așa mare român este el!?! Ca să-l ia și pe Alibec, după ce a făcut gaură la mijlocul Astrei muribunde, racolându-i pe Amorim și Boldrin! Numai că Dumnezeu nu doarme, asta Jijică nu poate pricepe și basta, și la Palat e jale mare, acum, c-așa suntem noi românii, cei cu a vecinului capră…

…Spre lauda lui, Antrenorul Campionatului trecut, Marius Șumudică, suspendat de Federație mai drastic decât UEFA, pentru pariuri sportive (deși li se face reclamă minut de minut în toată mass-media!), și-a demonstrat încă o dată Valoarea. În primul rând a plecat la Londra decis să-și facă jucătorii să creadă în Minunea la care, probabil, numai el se gândea. Că a avut și noroc, cu un West Ham mai slab decât anul trecut, face parte din logica sportului, Fortuna ajutându-i pe cei cutezători, doar!

…Șumi nu s-a apărat în prima parte, este, doar, un fost atacant, a mânuit abil arma contraatacului, și așa a dat lovitura primului act, în ultimul minut, când excelentul Teixeira a marcat elegant, cu șut de jucător rasat. (Coane Jiji, parcă și pe ăsta voiai să-l salți!)… După pauză, cu un nerefăcut complet Alibec (autorul golului de senzație și din meciul tur!) obosit prematur pe meterezele engleze, Maestrul Șumi a înțeles că trebuie să regândească rapid jocul defensiv, ca să rezistea salturilor, nu mereu britanice, ale trupei lui Bilici. Și când Morais (excelent), Geraldo, Săpunaru și Lovin (foarte buni) au fost depășiți de câte un atac londonez, a intervenit în ținută de Gală Silviu Lung-Junior, în formă de grație, salvând goluri ca și puse pe tabelă, mai ales la faza din min. 54, când s-a întins în zbor, scoțând de lângă stâlpul din stânga sa mingea pe care un stadion o vede, cred, și acum zbătându-se în plasa porții giurgiuvene!

… BRAVOOO, ASTRA! Te-ai dăruit până la sacrificiu pentru un rezultat de Senzație (ȘI) pentru Fotbalul Românesc, în care bravul vostru antrenor a crezut până la obsesie!… O CALIFICARE ce va schimba, sunt sigur, VIITORUL trupei de la Dunăre căreia mulți îi cântau prohodul desființării. Ulii care roiau deasupra stadionului giurgiuvean își pot face harakiri!… Astra nu moare!… „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, sună una dintre piesele mele jucate cu succes! Pescărușul de la Dunăre, Astra Giurgiu, merge mai departe, în grupele Europei League, surprinzând și fiind aplaudată de Bătrânul Continent!
…O CALIFICARE care parcă i-a cam supărat pe unii de acasă!… Altfel, după meciul transmis pe Eurosport (nu comentez cum a fost transmis!), pe Digi și Sport.ro se comenta… meciul de miercuri seară al Stelei, acel 0-1, tot din Anglia, cu Manchester City, care a rotunjit un astral 0-6 general!…

…Fără declarații sforăitoare, gargară și miștouri ieftine, fără aroganță, ASTRA își vede de sărăcia ei (ce se va sfârși, se spune, după banii luați de la UEFA pentru această calificare uluitoare!), de drumul ei, pe care-l va afla, azi, la prânz, la Monte Carlo. C-așa-i nu doar în fotbal, ci și în Viață!
***
…În noaptea asta, la Londra, Silviu Lung-Junior a făcut „meciul vieții”!… Un alt portar oltean, Gabriel Boldici, făcea „meciul vieții”, într-un 7 noiembrie 1979, la Leeds, unde Craiova Maxima reușea întâia victorie românească oficială în Anglia: 2-0, prin golurile lui Cârțu și Beldeanu. Avem amintiri frumoase din țara care a dăruit lumii Jocul de fotbal!