Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi nou-născuţi

Personaje
PREOTUL
MAMA
CĂLUGĂRUL
SELECȚIONERUL
FIUL
IMPRESARA
ANTRENORI
JUCĂTORI
ANCHETATORI
ARBITRI
SECRETARUL GENERAL
CONDUCĂTORI-PATRONI
DRESORUL
NABABI
ZIARIȘTI
FOLCLORISTE
ALTE FIGURI
VOCI

Scena 8. [pentru scena 7, apăsați aici]

…Întuneric pe scenă. În cercul luminos din stânga, un scaun. Pe el, portretul lui Nicolae Ceaușescu, cu o panglică neagră într-un colț. În fața scaunului, Fiul.

FIUL: Tovarășe… (În șoaptă, către cei din jur.) Ce era, prim-secretar sau secretar de partid?

MAMA: Secretar general, președintele țării, comandantul suprem al armatei române!

FIUL: Tovarășe secretar, președinte, comandant, bla-bla-bla! Comiteți o uriașă greșeală de partid, dacă nu mă lăsați să joc la Real Madrid! O greșeală pe care istoria o va sancționa cum se cuvine. (Îndreptându-și urechea stângă către portret.) Nea Nicule, nu mai ține vrăjeala asta cu… patrimoniul național! (Călugărul iese din biserică.)

MAMA (speriată, se uită împrejur; abia șoptind): Mamă, vrei să ne aresteze pe toți? Cum vorbești așa cu… tovarășul?!

FIUL: Vorbesc cu un portret, maman!

MAMA: Da, dar este portretul „tovarășului”!

FIUL: Toată viața „tovarășul” ăsta a fost un portret. Voi, cei din jur, i-ați dat viață și l-ați făcut ticălos… (Către portret.) Nu, toarășe, nu ai voie să părăsești acest scaun! Never!… (Furios.) Vrei să chem jandarmii sau pe generalul ăla cu piciorul în ghips?… Cum, o să chemi, mata, securiștii?! Hai, bre, nea Nicule, n-ai aflat că au plecat… mai sus?!… Așa că, nenicule, dacă vrei să vorbească lumea despre patrimoniul României, lasă-mă pe mine să joc la Real Madrid și pe Mopsu la Juventus. Că, dacă nu, eu tot o voi roi peste hotare.

MAMA (tot speriată): Nixe!

FIUL (vorbind cu portretul): Aștept un an, doi, și tot joc „afară”. Numai că, atunci, am să spun lumii-ntregi că alți jucători și mai buni decât mine sunt ținuți prizonieri în propria lor țară de Ceaușescu. Adică, de dumneata! Și nu cred că ți-a cădea bine la pipotă una ca asta…

SELECȚIONERUL: Nixe, pentru întâia oară în viața mea, îți spun că ești penibil! Pe-ni-bil!…(Vine lângă el, îl trage de tricou, cu un amestec de mâhnire și furie.) Așa ai fi vorbit în fața zbirului Ceaușescu?! N-ai fi scos primul diftong și ai fi simțit răceala celulii de închisoare. (Încercând să se calmeze.) Știu că ai ales alegoria asta să dai în noi, dar nici chiar așa…

MAMA: Asta e drama generației tale: ne acuzați, fără să fi înțeles în ce tiranie am trăit o jumătate de secol.

FIUL (miștocar): O jumătate de veac de singurătate…(Apare Călugărul.)

CĂLUGĂRUL: Nu-i niciun terorist în jurul bisericii, puteți vorbi în liniște!

SELECȚIONERUL: Am avut și noi greșelile noastre, nu neg. Eu, unul, însă, n-am căutat disidența, ci performanța. Am încercat să fiu liber în acea închisoare, prin fotbalul pe care-l iubeam cu patimă. Ca și acum… (Se uită la ceas; neliniștit.) Mai așteptăm, că ne apucă ora meciului aici, în biserică?

FIUL (se uită la ceas): Încă trei-patru minute. Te rog, papa!

SELECȚIONERUL (îl ia de mâini): Dacă vrei ca mâine să fii cât de cât în formă, treci astea trei-patru minute la stretching! (Îl obligă să apropie vârful degetelor de la mâini, stând în picioare, fără să îndoaie genunchii.)

FIUL (făcând stretching în fața portretului): În concluzie, nea Ceașcă, treaba e că eu nu plec să joc afară decât legal, domnule! De aia, mă duc imediat la Pitești, chem suporterii în Piața orașului (Larmă.), și le spun că… toarășul comandant suprem nu-mi dă voie să le arăt spaniolilor ce talente are România! Suporterii vor intra în grevă, și, într-o zi-două, se vor mișca masele în toată țara. (Proteste.) Că nu le trebuie decât o scânteie, a unui teribilist ca mine…

MAMA: Nixe, ne arestează pe toți! Și-l văd și pe Ducu dat afară de la Opera din Viena…

FIUL: Acum ce te mai agiți, maman? E tardiv!… (Vorbind cu portretul.) Nu-i nimic, nea Împușcatule, dacă nu-mi dai drumul, vor da liber cei de după dumneata, într-o veselie bănoasă, tuturor celor care vor să joace „afară”.

MAMA: Le vor da drumul chiar înainte să se nască, pentru că, imediat după ’90, impresarii vor semna precontracte în fiecare maternitate…

FIUL: Nu mă mai întrerupe, doamna pianistă, că discut cu toarășul președinte! (Către portret.) Pe scurt, mult prea nesuferite tovarășe Ceușescu (Aplauze, ovații la un difuzor. „Partidul, Ceaușescu, România”.), dacă vrei să te debarce fotbaliștii și nu Bush-senior în alianță cu Gorbaciov, atunci, nu ne da drumul să jucăm la Real Madrid sau Juventus. Tot vom juca! (Își îndreaptă urechea spre portret.) „Nicagda”?! Măi, nea Nicule, chiar mi-e milă de ce viitor vei avea. Ce final de partidă te așteaptă. (Către cei din biserică.) Gata, eu i-am spus, în mare, ce aveam să-i reproșez. Acum, luați-l voi la șuturi! Măcar, acum, în fața portretului, nu mai fiți târșeloși…

SELECȚIONERUL (se duce el în fața portretului): Tovarășe secretar general, mă bucur că, în sfârșit, mulțumiți fotbaliștilor români, că v-au mai dat o lună și opt zile de viață. (Dă din cap, aprobând un discurs neauzit.) Așa-i, nea Nicule, răzmerița din 22 decembrie ’89 era programată mai devreme, pe 15 noiembrie.

MAMA: În ziua când se împlineau doi ani de la „tulburările” din Brașov.

SELECȚIONERUL: Sigur, dacă naționala noastră de fotbal n-ar fi câștigat, pe 15 noiembrie ’89, cu 3-1, la București, meciul cu Danemarca, calificându-se, după 20 de ani, la Mondialul italian, Coppa del Mondo ’90, n-ar mai fi fost Revelion în toată România. Ar fi început, atunci, așa-zisa „revoluție”. Fotbalul, însă, a învins, în acea zi, politica!

FIUL (apleacă urechea spre portret): Cum, cum, meștere?! Vrei să-mi mai spui ceva?!… Vor juca Hagi la Real Madrid, Gică Popescu la Barcelona, Dan Petrescu la Chelsea?! Așa vizionar ești dumneata post-mortem? (Se apropie și mai mult de portret. Parcă ar asculta un glas.) Cum, cum?! Să-ți mulțumească Hagi și Gică Popescu, Chivu și Mutu, că, dacă le dădeai drumul, atunci, lui Dobrin și Dumitrache, la Real și Juve, ei erau niște neica-nimeni, astăzi?!

MAMA: Ce logică partinică aveți, toarășu’!

FIUL: Te porți cu mănuși, maman, cu… toarășu’ portret general, președinte, comandant… Mata, părinte, n-ai nimic să-i transmiți „cârmaciului”?

PREOTUL; Nu eu îl judec, ci Bunul Dumnezeu!… (Vine în fața portretului.) Totuși, așa, post-mortem, ne puteți spune ce s-a întâmplat cu atâția credincioși, aruncați în toate închisorile țării, la Canal, în instituții specializate în „tratament psihic”, unii dispăruți fără urmă? Că ei n-au vrut să plece din țară. Ei s-au rugat zi și noapte pentru poporul român…

MAMA: Ba, mă scuzați Părinte, uneori, s-au rugat și pentru… tovarășul secretar general!

PREOTUL: Poporul trebuie să-și iubească, sincer, conducătorii. Până nu devin tirani!

MAMA: Se spune că poporul își merită conducătorii.

PREOTUL: Ca și fotbalul…

MAMA (îl împinge pe Fiu din fața portretului. Către Ceaușescu, revoltată): Tovule, care v-ați crezut dirijorul unui întreg popor…

FIUL: Fii mai vehementă, maman! Nu se simt în glasul dumitale deceniile de suferință pe care ni le scoateți mereu în prim-plan…

MAMA (apucă portretul cu ambele mâini, țipă la el): Măi, cizmar bâlbâit, cu fotbaliștii ai avut ce-ai avut, ei o duceau, să zicem, mai bine decât media societății. Dar mie, pianistă cu atâtea premii la activ, inclusiv două „George Enescu”, de ce nu mi-ai dat drumul un an, la Viena, unde primisem o bursă?! La fel cum ai procedat și cu marele Dan Grigore…   (Întoarce spatele portretului. Cu lehamite.) Nu eram decât o sclavă din… Patrimoniul național, cu un salariu de învățătoare la clasa I!

SELECȚIONERUL: Lasă, dragă, că acum ai salariul unei femei de serviciu! (Scrie un SMS la mobil.)

FIUL (se uită la ceas): De ce nu ai rămas la Viena, mamă?

MAMA: Pentru că i-aș fi făcut un rău imens tatălui tău. L-ar fi dat imediat afară de la Națională. Nu știu dacă ar mai fi putut juca, poate, așa, pe undeva, în Valea Jiului sau între furnale, într-un mediu muncitoresc (Recită.) „care să-l educe în spiritul politicii partidului”!

SELECȚIONERUL: Dacă rămânea, atunci, la Viena, azi, poate tu erai un ortac-șef de echipă sau un oțelar emerit…

PREOTUL: Sau un destoinic (Recită cu accent tovărășesc.) „erou al muncii socialiste”…

FIUL: Zău dacă vă înțeleg! Cum ați acceptat umilința aia?! De ce voi, muzicenii, n-ați făcut cu toții o grevă? Să nu se mai audă în România un sunet de pian sau o strună de vioară…

MAMA: Sigur, o țară fără muzică ar fi fost ca o natură moartă. Numai că, pe atunci, „cântau” prea mulți încât să deranjeze o eventuală grevă a noastră. Dimpotrivă…

CĂLUGĂRUL (vine în fața portretului): Domnule Împușcat, dar cu bisericile ce ați avut? Ele sunt de mult în Patrimoniul național. De pe vremea lui Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare… (Selecționerul corectează mișcările de stretching ale Fiului.) De ce ați trecut cu buldozerele peste atâtea lăcașuri sfinte?!… (Întoarce spatele portretului.) MAMA (portretului): Și vă mai mirați că ați fost ciuruit, ca un câine, în Ziua de Crăciun?! (Apar câțiva „Anchetatori” din scenele anterioare. Îi leagă cu sfori groase pe Fiu, Selecționer, Mamă, Preot și Călugăr.)

UN ANCHETATOR (către portret): Mult prea stimate tovarășe secretar general al partidului, președinte al României socialiste multilateral dezvoltate sub comanda dumneavoastră inegalabilă (Aclamații, „Partidul, Ceaușescu, România”.), noi cei din conducerea sportului românesc și a bisericii ortodoxe din România, am fost vigilenți, cum ne-ați crescut în spiritul documentelor de partid, și i-am prins pe cei care, în strânsă legătură cu agenturili străine, din fotbal, mănăstiri, schituri și din biserici, ba și din câteva aginții de pariuri, au pus la cale o lovitură de stat. Îi vom deporta în Deltă și în Valea Plângerii, ba poate chiar pe Insula Șerpilor, și îi vom condamna să dezvolte capitalismul feroce! Ca să vă prețuiască nemuritor…(Se aude un discurs aberant al lui Ceaușescu. Întuneric. Se aprinde lumina.)

FIUL (frecându-se la ochi; portretul a dispărut): Încerc să vă pătrund trecutul, însă nu pot să vă înțeleg! De asta mă și doare capul…

SELECȚIONERUL (sarcastic): Ia un algocalmin!

MAMA: Noi am trăit tragic! (Îi aruncă o privire compătimitoare.) Nu tragicomic! (Fredonează.) „Money, money, money”…

SELECȚIONERUL (sună mobilul Selecționerului; răspunde): Da, Ovi!… Nu, nu sunt supărat! N-ai scris tu, doar. Tu n-ai scrie prostii! E minunat că presa este liberă, azi. Ceea ce nu înseamnă că e și responsabilă. Îmi oferi dreptul la replică în ziarul de mâine?… Dreptul meu la replică e mâine-seară, bătrâne!…. Sigur că vin la tine în emisiune, oricare ar fi rezultatul. Am promis! (Ascultă.) Greu, sigur că e greu! Eu vreau să câștig partida, fiu-meu visează să mă bată! Fii tu arbitru în duelul ăsta!… Mulțumesc de urări, noapte bună…

FIUL: Îmi place tenacitatea ta: să mă bați, mâine-seară!… (Sentențios.) Dacă vă băteați cu toții pentru viitorul vostru, nu doar pentru un meci,  v-ar mai fi tratat Ceaușescu ca pe niște sclavi?…

SELECȚIONERUL: Vezi că tragi la poartă, dar nu e mingea în teren. (Grav.) Lasă sofismele!…

FIUL: V-ar mai fi ținut într-o veșnică temniță în aer liber, ca pe niște păpuși manevrate de prim-secretari, de miniștri și camarila de partid?…

SELECȚIONERUL: Bine, viteaz de după război, cum să ne fi bătut, noi, fotbaliștii, cu un sistem totalitar?

FIUL (se ridică din poziția de stretching): Rămâneați cu toții peste hotare! Fugind toată naționala, ați fi lăsat fără fotbal (Recită, pompos.) „societatea socialistă multilateral dezvoltată” din România! Atunci, ar fi trebuit să vă dea drumul…

SELECȚIONERUL: Atunci, fotbalul ar fi putut fi interzis în România, iar oamenii lui aspru pedepsiți, ca niște reacționari letali pentru cauza partidului.

FIUL: Ar fi putut…

SELECȚIONERUL: Au ajuns fotbaliști pe la închisoare sau la Canal, sub aberante acuzații politice. Nea Fane Cârjan este un exemplu…

FIUL: Hai, bre, nu mă aiuri pe mine cu excepții din-astea. Recunoaște că că ați fost târșeloși!

SELECȚIONERUL: Târșeloși?! (Meditează.) Poate, pentru că fiecare se gândea că are o familie de întreținut.

MAMA: Aveam visele noastre..

FIUL(sarcastic): Și îi așteptați pe americani…

SELECȚIONERUL: Eu aveam doi băieți și o soție de mare valoare artistică. Tot ce mi-am dorit a fost să supraviețuim civilizat. (Dă din cap, oftează.) Să zicem că am fi rămas toată Naționala peste hotare, unde am fi primit drept de joc după un an sau doi. N-am fi rezolvat, însă, esența. (Tunete.) Plus că, nu uita asta, brațul lung al Securității partidului veghea peste tot. Crezi că moartea suspectă a marelui Dan Coe, în RFG, exact de ziua lui de naștere, n-a avut nicio legătură cu evadarea din „sistem” și criticile lui vehemente la „Europa Liberă”?!

FIUL: Papa, militarul Belodedici v-a dat o palmă tuturor celor din fotbal. A fugit în Iugoslavia în plină glorie, după ce câștigase, cu Steaua, Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, în ’86, și mai jucase o finală, în ’89, la Barcelona.

CĂLUGĂRUL: După un an de pauză forțată, a triumfat în Cupa Campionilor Europeni și cu Steaua Roșie Belgrad, devenind singurul român care a câștigat marele trofeu cu două echipe!

SELECȚIONERUL: Jos pălăria în fața curajului lui Belo! El a fugit, însă, cu mama lui și cu o soră, în decembrie ’88, la Belgrad, unde avea și destule rude. Ceea ce schimba fundamental situația.

FIUL: Belodedici era sârb, în timp ce voi- în ton cu… „Miorița”. Vă văitați că o să muriți, dar nu făceați nimic să nu muriți…

SELECȚIONERUL: Fugi, băiete, și prinde fluturi! (Mâhnit.) Ce viteji vă dați voi, ăștia care v-ați născut în libertate!…

MAMA: Cu șansa să aveți totul la dispoziție, inclusiv să plecați când și unde vreți în lume.

SELECȚIONERUL (dă din cap, cătrănit. Oftează adânc): Eu m-am pregătit să joc cât mai bine. Să luptăm și să câștigăm cu adversari care o duceau de o sută de ori mai bine decât noi. Noi, ăia „mioritici”, am bătut Anglia, Italia, Franța, Spania… Nu uita asta!… Noi jucam cu sufletul, iubeam sincer fotbalul și România. O duceam mai bine decât media societății, dar banii erau ceva simbolic… (Revoltat.) Bine că pe mine nu mă faci Meșterul Manole care am zidit-o pe Io-Ana în catedrala singurătății unui pian, ca să ajung cineva în fotbal…

MAMA: Aș fi sacrificat totul, Duck, pentru cariera ta!… (Îl privește malițioasă pe Fiu.) Astăzi, sacrificiile nu se fac decât pentru bani imediați și interese personale.

CĂLUGĂRUL: Niște fii risipitori, mai toți fotbaliștii de astăzi! Luați și ultimul Euro 2008… (Sună mobilul Selecționerului. Răspunde. Călugărul iese din biserică.)

SELECȚIONERUL: Bună-seara, domnișoară!… Poftim?… Moulin Rouge? Dacă avem timp, trecem, mâine seară, după meci… Pardon?… Aaa, sunteți de la revista „Moulin Rouge”!… Da, vă răspund, dar pe scurt, că am destule probleme, domnișoară!… Cum, cum?! După antenele dvs., mâine, eu voi sta pe banca… Irlandei?! (Deranjat.) Schimbați-vă antenele, miss! Tot ce pot eu să spun este că mâine voi sta pe banca lui Ștefan Kovacs! (Uimit, revoltat.) Cine-i Ștefan Kovacs?!… Secretarul general ONU, domnișoară!… ONU se scrie cu litere mari și se află la New York, pe First Avenue, între 43-46 Street. Du-te la boss-ul dumitale și roagă-l să te trimită la ONU, pentru un interviu cu legendarul Ștefan Kovacs!     (Închide telefonul mâhnit.) Cine cultivă asemenea papagali?! (Apare Călugărul.)

CĂLUGĂRUL (către Preot): Părinte, e un domn afară și vrea să intre.

PREOTUL: Cine e, vreun ziarist?

MAMA (îngrijorată): N-au plecat toți ziariștii?

CĂLUGĂRUL: Susține că este Titus Ozon!

PREOTUL (șocat): Titus Ozon a murit acum câțiva ani…

SELECȚIONERUL: Titus Ozon n-a murit, părinte! Legendele nu mor niciodată…

[Sfârșit scena 8] [continuați la scena 9]