„Dosarul penal” al domnului președinte…

…Domnul Vasile Mustățea este președintele Consiliului Județean Giurgiu. Adică, șeful ordonatorului principal de credite, cel care finanțează Teatrul „Tudor Vianu”, instituție publică de cultură. Am respectat mereu funcția domnului președinte C.J. Am respectat, uman, și suferințele sale mari (infarct, pierderea tatălui scump, necazul soției atinsă de blestemul negru, care m-a lovit și pe mine acum aproape 9 ani). Între noi a fost o relație de respect reciproc. Eu nu l-am bătut prea mult la cap pe domnul președinte C.J. (au făcut-o atâția!), câtă vreme dânsul nu s-a amestecat în treburile mele directoriale la teatru și mi-a oferit la timp (cu o singură excepție) fondurile rezonabile solicitate.
***
…Întâmplător sau nu, la puțin timp după ce s-a obținut un milion de euro pentru reabilitarea Teatrului „Tudor Vianu”, raporturile noastre s-au schimbat brusc. Pe scurt: nu mi-a fost acceptat, de 3 (trei) ori, dosarul pentru Concursul unui nou mandat de director-manager la teatrul giurgiuvean. Treaba aceasta mi-a adus imediat aminte de mârșăviile țesute de pigmei pentru a-l debarca pe Ion Caramitru înainte de a inaugura noua, fascinanta clădire a Naționalului bucureștean, pentru care s-a (z)bătut atâta vreme. Câțiva dalmațieni au strecurat în lege, pe șest, o literă otrăvită cu limita de vârstă. Din fericire, Logica și Adevărul au triumfat și Ion Caramitru a putut să savureze inaugurarea Capodoperei vieții sale!….
…Am plătit și eu tribut acelei parșive, aberante litere de lege cu limita de vârstă. Legea, proastă, bună, era clară și m-am supus. Nu am mai depus dosarul, după 7 lulie 2014, când mi-a expirat mandatul. În finalul anului trecut, din fericire, s-a renunțat la litera absurdă.
***
…Din nefericire, însă, în ultima jumătate de an, relațiile președintelui C.J. cu mine n-au mai fost cele dinainte. Ba, la ultima noastră întâlnire, m-am trezit în fața unor ofense grave la limita jignirilor peluzei. Și atunci, m-am ridicat de la masa din cabinetul domnului președinte și am plecat, ca într-o grevă japoneză…
…Era luni 2 noiembrie. Domnul președinte C.J. s-a prezentat la sediu, la ora 9:45, și m-a invitat voios în biroul dânsului. Mi-a precizat că este în concediu și a venit special să mă întâlnească, din moment ce-l anunțase directorul adjunct al teatrului (aliat de partid!) că îl voi căuta. În zece secunde au apărut în biroul președintelui C.J. și două doamne cu funcții de conducere în C.J. Jumătatea de veac de gazetărie, experiența americană, cei 39 de ani de scriitor, cursul de psihologie de la Facultatea de filosofie m-au ajutat să intuiesc rapid ce va urma. Și așa a fost!…
***
…Mister president C.J. m-a primit pentru un fel de monolog al dânsului, în care eu urma să stau cu fața la perete, iar cursul discuțiilor să curgă într-un singur sens: nu am avut dreptate când am contestat respingerea dosarului meu de concurs!… Știind, totuși, că dialogul este condiție sine qva non a democrației, am scos răspunsul oficial primit la memoriul meu din partea Ministrului Culturii, domnul Ionuț Vulpescu. Mister president a luat nervos foaia și a decretat alto:”N-are nicio valoare!” Clar fusese înștiințat de răspunsul Ministrului… Dar, nu s-a potolit. Intuind, probabil, ca mai toată lumea, că va cădea guvernul după Infernul Colectiv, și-a permis să-l atace pe Ministru (încă în funcție la ora aceea!): ”El e politician, n-are treabă cu cultura!” (Scuzați cacofonia!). Bravos dom’ președinte, dvs. nu sunteți tot politician?!… Plus că vorbiți de cultură, dvs. care nu ați venit UN MINUT la numeroasele spectacole de teatru la care ați fost invitat de mine personal?! Ofensă gravă, nemotivată, din partea dvs. la adresa domnului Ionuț Vulpescu, absolvent de teologie și filozofie, pe bune, singurul Ministru al Culturii, de la Ion Caramitru încoace, văzut permanent în sălile de teatru, de concerte, la expoziții, la Festivaluri de filme și teatru, lansări de carte, spectacole-lectură, la Festivalul Național de Literatură, un intelectual care, vorba lui Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor: „Chiar știe să vorbească despre cultură”!… Ionuț Vulpescu nu are treabă cu fenomenul cultură?!… L-ați jignit pentru că vă solicita, privind dispozițiile art. 3 din OUG 189/2008, ca, în calitate de autoritate, „să stabiliți și identificați în mod expres condițiile de studii de specialitate corespunzătoare domeniului specific al acestei categorii de instituție”. Ceea ce zdruncina efortul dvs. și al „yes man” sau „Yes lady”-lor de a mă convinge că nu pot candida pentru că nu am absolvit teatrul (cuvânt inexistent în Legea privind managementul instituțiilor de cultură)!…
***
…Când am încercat să vă explic că un director-manager nu-i nici actor, nici regizor (care, desigur, trebuie să fie absolvenți ai facultății de teatru!), ci responsabil cu Programul artistic, repertorial, cu asigurarea unui drum lung spectacolelor create, cu negocierile și alegerea unor regizori, actori de top, că teatru fără dramaturgie nu există (iar eu sunt dramaturg de 36 de ani și am 19 cărți de teatru publicate, 3 premiate, și 3 concursuri naționale de dramaturgie câștigate), nu v-ați controlat gândurile și ați afirmat ca un personaj al lui Goldoni: „Vreți să mă aleg cu dosar penal din cauza dvs.?!”… Bravos, mister president! M-ați și băgat în tagma bișnițarilor, a netrebnicilor care încalcă Legea!… Noroc că intelectuali, politicieni adevărați, atâția oameni de rând cinstiți din Giurgiu mă respectă, iar primarul Nicolae Barbu m-a făcut Cetățen de onoare al Giurgiului, oraș devenit, unic în România, Cetate a Dramaturgiei Românești, în ultimii cinci ani. Ceea ce, fac pariu, dvs. n-ați știut vreodată!
***
…Când, cu o ultimă răbdare, v-am amintit că există în România alți 4 directori de teatru care nu absolvit facultatea de teatru, ba v-am și citit litera d din Articolul 3 al legii în discuție („întrunește condițiile de studii universitare sau experiență de management”), m-ați anunțat că sunteți în concediu, iar în aceste zile președintele de fapt este Dumitru Gavrilă, vicele, și mă pot duce la el, să se aleagă el cu un Dosar penal! Jenant, domnule Vasile Mustățea!… În momentul acela m-am ridicat și am plecat! Cu capul sus! Nu mai aveam ce discuta! Nu ați venit să discutați cu mine, ci să vă apărați favoritul (zice-se un fost aliat la PD, dar nu mă iau după zvonuri)…
***
…Domnule președinte al Consiliului Județean Giurgiu, dacă tot aveți obsesia Dosarului penal, care niciodată nu putea veni din partea mea, aflați că sunteți pasibil de el dintr-ul motiv foarte simplu, pe care vi l-am adus la cunoștință, după prima respingere a mea de la Concurs. V-am spus atunci, rețineți, că este împotriva Legii morale și a bunului simț să admiteți la Concursul proiectelor de manager pentru Teatrul „Tudor Vianu” pe fostul director C.Crețu, care, pe vremea mandatului lui, a dat afară ilegal 4 actori și un regizor. Cei cinci puși pe drumuri au câștigat procesele, iar dauna lăsată de ex-director (un actoraș!) a fost de 11.2400 de lei (adică un miliard și un sfert în banii vechi!). Bani pe care i-a plătit Consiliul Județean!… Ca să nu mai vorbim de prejudiciul de imagine adus Teatrului de respectivul. Peste acest element GRAV, dvs. ați trecut cel puțin superficial, dar periculos în fața legii, chiar dacă eu și „Jurnalul de Giurgiu” v-am înștiințat de pericolul la care vă expuneți!… Mi-ați răspuns că nu aveți temei legal să respingeți un asemenea candidat. EROARE, mister president! Căci, tot în Legea aceea pe care o interpretați, fie dimineață, fie seară, numai împotriva mea, există o literă (e), în Articolul 3 care spune: candidatul „întrunește alte condiții solicitate de autoritate”! Dvs., șef al acestei autorități, aveați nu doar OBLIGAȚIA, dar și litera de lege să apărați Consiliul Județean și Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu de persoane care au adus prejudicii materiale și morale. Întrebați orice avocat!… Care avocați (cei competenți, nu aceia obligați să vă cânte în strună!) vă vor spune că, dacă ați ignorat în cunoștință de cauză acest aspect, atunci puteți fi acuzat de ABUZ ÎN SERVICIU!…
…Da, de aici se poate ajunge la un eventual DOSAR PENAL, sintagmă cu care m-ați jignit nemeritat, lamentabil!… Nu cred că meritam un asemenea tratament. Măcar pentru evantaiul de succese cinstite ale Teatrului „Tudor Vianu” prin care am contribuit puțin și la imaginea dvs. fără de prea multe reușite!
***
…Cândva, mai în glumă, mai în serios, v-am spus o butadă de-a mea: „Președinții se duc, comentatorii sportivi și dramaturgii rămân”! Posibil să mă fi referit și la dvs. Să fiți sănătos!
…Eu rămân tot în picioare, privind înainte optimist!

3 comentarii

  1. Astia sunt panaramele de politicieni romani! Mi-a plăcut tare mult: politicienii trec, comentatorii sportivi si dramaturgii rămân. Dvs. ramaneti in istoria acestui popor, domnule M.M.I!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *