A 14-a carte…

…Să publici, astăzi, o carte în România este o veritabilă aventură. Editurile nu prea au bani, iar dacă au intră în funcțiune un întreg lanț de „prietenii”, „obligații”, „interese personale” sau de „haită” (cum zice scriitorul clujean Viorel Cacoveanu).

…Am scos, totuși, a 14-a carte. Joi 26 noiembrie, culmea, ziua când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea marelui dramaturg Eugen Ionescu(o). Ultimul meu copil literar a apărut în Editura Play. Pe banii mei. Sufletul contează mai mult decât buzunarul, și așa cam golit în ultima vreme. „Filozofia bășcăliei” îi zice ultimului volum. Teatru, una dintre cele două pătimi ale filozofului din mine, cealaltă fiind fotbalul, descoperit pe vremea când era o Morală, nu mocirla de astăzi.. Două piese. Prima, care dă și titlul cărții, premiată într-o formă inițială la Concursul de comedie festCo, în mai, anul acesta. Un membru din juriu mi-a sugerat să schimb titlul. Nici gând! Ar fi însemnat să ies din realitatea în care viermuiesc laolaltă cu milioane de români, aici, unde m-am născut. În piesa mea, bisturiul cuvântului încearcă să taie adânc în corpul așa-zisei prese autohtone actuale, infectată de toți microbii samsarilor care conduc (e un fel de a spune!) țara. Dar bășcălia e generală. De la „cap”, de acolo, de la Palate, păna la… coada de la metrou, care intra-n grevă cănd vor muschii unui lider de sindicat obedient. Bășcălia, de la politicienii zilei (Doamne, ce iarmaroc în actuala campanie electorală!), la literatură (am participat, luni, la Conferința Națională a scriitorilor din România, prefațată de un bâlci al deserteciunilor!) și, absolut firesc, sport-oglinda unei societăți putrede (cu excepțiile de rigoare). Bășcălia a devenit un modus vivendi pentru români! O boală de care nu știu dacă vom scăpa…

…A doua piesă a volumului, „Născuți să emigrăm”. Există o permanentă emigrare în noi. Vorba unui personaj: “E…migrare, i…migrare, tot migrare este!”. Nu neapărat într-un loc, ci într-o stare. Fără de speranță, de iluzie, de migrarea spre altceva, probabil că am fi simple obiecte. Ceea ce eu refuz cu încăpățânare, în pofida computerizării galopante…