Arhivă

Post Tăguit cu ‘Teatrul din Arad’

Jurnal de California (11). HOLLYWOOD, FLORIN FĂTULESCU, PELE ȘI… „GENERAȚIA DE AUR”

aprilie 7, 2016 Comments off

…5 aprilie 2016. Zi plină, senină, una de suflet. Revedere, după aproape șapte ani, în California, cu un prieten rar, regizor de comedie de geniu, Florin Fătulescu, de care mă leagă parcă o viață. Atâtea evenimente, sentimente, bucurii și dezamăgiri, arse cu sinceritate de ambii… Ne-am aranjat o jumătate de zi bogată, în superba grădină a casei sale de poveste, cumpărată în North Holywood. Casă de artiști, Rodica, soția lui, este un muzician de ținută și o remarcabilă traducătoare de engleză, care l-a ajutat mult pe Florin în explozia talentului său de excepție și pe scena americană, la puțin timp după ce s-a stabilit, în 1987, în California…

…Pe pereții din Casa de artiști, afișe ale spectacolelor semnate de Florin Fătulescu, în SUA și România, o fotografie mare a mentorului său Eugen Ionesco și copia unei picturi a… Maestrului, o Bibliotecă uriașă, cu multe volume de teatru, în care strălucește „Steaua României în grad de comandor”, Ordinul național primit de valorosul regizor român, sub preșidenția lui Emil Constantinescu, pentru contribuția la dezvoltarea imaginii culturale a României în lume. Este suficient să amintesc că Florin Fătulescu a câștigat mai toate premiile în materie de teatru din California, unde a montat cu mare succes, într-un evantai de ecou, și „Scaunele”, „Lecția”, „Jaques sau Supunerea” de Eugen Ionescu, dar și „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, excelenta piesă a lui Matei Vișniec, un spectacol de răsunet la Open First Theatre Company Los Angeles, în 2000. A plecat din țară în glorie și s-a reîntors plin de onoruri, montând la Teatrul Mic („Jaques sau Supunerea” de Eugen Ionescu; „Doamna noastră din Pascagoula”, ultima piesă a lui Tennessee Williams) și Naționalul bucureștean („Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, spectacol jucat neașteptat de puțin și nescos în lume de TNB!?!), impresionând și la Festivalul Internațional de la Brașov, unde a venit cu piesa canadianului Dubois („Nu trageți în beduini”), montată la teatrul din Los Angeles.

…Acum, este în perioada când vede multe spectacole în teatrele din California, bune și mai puțin pe gustul lui, cum s-a întâmplat cu o recentă “Furtună” shakesperiană, într-o cheie modernistă ce i-a deformat sensul. Face parte din primul Juriu care selectează actori și actrițe pentru…Oscar, săptămânal primește DVD-uri cu filme, le urmărește cu atenție, le notează… Și, sunt sigur, gândește un spectacol de teatru, în stilul lui inconfundabil. M-aș bucura să fie în România care nu îi valorifică la cote maxime fantastica imaginație regizorală. La ora actuală, Florin Fătulescu înseamnă pentru mine cel mai bun regizor de comedie pe care îl are România, în lumea-ntreagă!

…În umbrarul din grădina cu pomi plini de mandarine, portocale și lămâi, și flori alese, ca într-o expoziție, am depănat tolbe de aminiri. Ne leagă atâtea…

…Trei premiere de-ale mele. La debutul în teatru, în 13 mai 1979, când a venit, de la Petroșani la Arad, ca spectator, cu regretatul Șerban Ionescu și dramaturgul Dem Ionașcu, schimbând un…marfar, o mașină mică, un camion și un personal, ca să asiste la premiera mea “Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu. În seara aceea, după premiera de la Teatrul de Stat din Arad, la mini-banchetul dat de…autor, la un excelent vin de Miniș, am devenit prieteni.

…Avea să-mi monteze, peste doi ani, la Petroșani, în premieră absolută, comedia mea atât de acidă pentru acele vremuri (1981) “Pele și caii verzi”, care a bătut țara. Ca peste alți doi ani să monteze același text (sub titlul “Adio, Pele!”) la Teatrul Dramatic din Brașovul natal, inovațiile lui uluitoare aruncând sala în aer la premieră și primind un torent de laude (și în scris) de la nume grele ale ale cronicii dramatice, ca Valentin Silvestru, Dinu Kivu, Valeria Ducea, Natalia Stancu, Dumitru Chirilă, Bogdan Ulmu, și a profesorului meu de la “Sportul” Ioan Chirilă, intelectual de elită.

…Ne-am amintit două dintre momentele de neuitat legate de premierele cu …Edson Arantes de Noscimento. “Pele și caii verzi” avea programate două spectacole la Naționalul bucureștean. Cu două zile înainte de a urca pe prima scenă a țării, “Pele” din Valea Jiului a avut o reprezentație la Curtea de Argeș. Cum trecuse cam un an de la premieră, și cum Florin era în București, montând la Teatrul de Comedie piesa “Există nervi” de Marin Sorescu (un succes peste așteptările tuturor!), am decis să dăm o fugă lângă Biserica Meșterului Manole să vedem cum mai arată spectacolul. Decorul luat în turneu era unul de cămin cultural, ne-a pierit glasul câteva clipe, ne-a crescut pulsul și ne-am luat cu mâinile de cap. Să urci pe scena Naționalului, în fața elitei cronicarilor dramatici, cu acel decor, era o curată sinucidere! Am plecat glonț spre București, cătrăniți rău de tot, ne-am oprit c\teva minute la Pitești, în casa excelentei actrițe Mirela Cioabă, care a venit cu noi de la Curtea de Argeș, și au început telefoanele la directorul principal și cel adjunct ai teatrului din Vale, aflați le Petroșani. Scuze, explicații ce nu puteau salva situația… Pe autostrada spre București, am convenit că ultima soluție este să batem la poarta Naționalului și să cerem ajutor! Cum regizorul Horea Popescu, directorul artistic, i-a fost professor lui Florin, iar eu o cunoșteam pe doamna Vichi Bichea, de la Secretariat, la ora primei reprezentații, actorii din Petroșani n-au știut, câteva clipe, în ce spectacol de află! Pentru că era un decor uluitor, cum nu văzuse Petroșaniul vreodată, cu mobilier luat din trei piese ce se jucau la primul teatru al țării!… “Pele și caii verzi” a fost în seara aceea un Succes! Pe care l-am udat cu whisky, bere și vin, într-o cameră de hotel, unde erau cazați actorii, restaurantele fiind închise, pe atunci, după ora 21!

…Aventuri frumoase și cu “Adio, Pele!”, în iarna lui ‘84. Naționala de fotbal a României era în cantonament la Poiana Brașov, “tricolorii” aflați sub bagheta magică a lui Mircea Lucescu pregătindu-se pentru Euro ‘84! Eram cu marele Ioan Chirilă la Poiană, în reportaj pentru ziarul “Sportul”. Cum știam că seara este programat, la Teatrul din Brașov, “Adio, Pele!”, i-am propus, de cum am ajuns la prânz, sub Păstăvar, lui Nea Vanea să invităm lotul reprezentativ la spectacol. Mircea Lucescu s-a dovedit încântat de idee… Nu existau mobile pe vremea aceea, așa că, de la recepția unui hotel din Poiană, au început telefoanele. La teatrul brașovean l-am prins pe Florin Fătulescu, regretatul secretar literar Mitică Roman, fan al Naționalei, m-a asigurat că totul va fi OK, fotbaliștii tricolori având rezervată loja de onoare. L-am rugat pe Florin să vadă unde pot introduce actorii o replică-două cu fotbaliștii tricolori, cu Mircea Lucescu, Boloni și Costică Ștefănescu, ce urmau să fie în sală… Cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, sala gemea de lume, afară forțele de ordine făceau cu greu față celor care voiau să fie în sală. Capacitatea de 800 de locuri fusese cu mult depășită. Mirajul privirii tricolorilor a bătut recordul de asistență la Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu” din Brașov. Iar când, pe scenă, directorul întrerprinderii “Cuiul” (minunatul actor Mircea Andreescu), un pătimaș microb de fotbal care se autointitulase Pele, s-a ridicat de la biroul său, unde se aflșa la trei ace, sacou elegant și cravată, făcând doi pași, sala a devenit un vulcan, mai bine de un minut neputându-se continua spectacolul de atâtea aplauze și ovații: Directorul la trei ace purta șort și jambiere și era încălțat în ghete de fotbal, gata să plece la antrenament cu echipa Intreprinderii…

…Am râs sănătos de toate aceste peripeții ale lui… Pele, și după peste trei decenii, aseară, în California. Unde, în ‘94, i-am mărturisit celebrului Pele că mi s-a jucat, cu mare succes, o piesă ce i-a purtat numele! L-a bucurat, credea că e ceva legat de viața lui, i-am explicat în mare subbiectul, m-a îmbrățișat și mi-a mulțumit…

…World Cup ‘94, alt capiotol de preț din prietenia mea cu Florin Fătulescu. Am acceptat încântat propunerea lui Florin și Rodica de a sta la ei pentru meciurile de la Los Angeles. Și au fost trei la număr, cel cu Elveția (1-4) jucându-se, de nu s-ar mai fi jucat, în Silverdome-ul din Detroit. Mircea Sandu m-a ajutat cu o invitație pentru Florin Fătulescu… Plecam ambii spre Pasadena, cu mult înainte de meci, strigam fericiți și n-am cedat puhoiului columbian, cu mii de peruci a la Valderama. Am trăit, apoi, nebunia de după victorii (3-1 la debutul din fața Columbiei; 1-0 cu SUA; 3-2 cu Argentina) în Oceanul bucuriei din Arcadia, la hotelul tricolorilor, cu eroii printre noi. După Victoria istorică  în fața Argentinei, la hotel ne-am pomenit și cu Ioan Chirilă, care fugise din spital, unde ajunsese din cauza picanteriilor mexicane. “Cum să nu vin să-i îmbrățișez pe Gică și Ilie, pe Puiu?!”, a zis Nea Vanea, și acel moment mă face să afirm că, pe vremuri, cronicarii sportivi iubeau mai mult fotbaliștii…

…La prânz, în zilele dintre meciuri, îl luam pe Florin cu mine, la reportajele înregistrate pe reportofon pentru BBC, dar și pentru ziarul meu din New York-“Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” și cartea despre Mondial la care scriam zilnic…

…Seara, aveam… oră de teatru. Vedeam pe DVD-uri spectacolele montate de Florin Fătulescu în America, jonglând cu sticle de bere mexicană… Mai neplăcut era dimineața, când, pe la 7, mă suna BBC-ul, în zila meciurilor, pentru avancronică, ba, chiar și pe la 6, când rapidistul meu de suflet, regretatul nea Sarkis, voia să ne ia la plimbare prin California.

…Ce Mondial am trăit, atunci, când a strălucit “Generația de aur”, sub bagheta lui Puiu Iordănescu, care, mereu la el cu icoana de la Părintele Argatu, a dus fotbalul românesc la culmi nebănuite și a fost făcut General!… În volumul meu “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, am prins multe dintre zilele de neuitat petrecute cu Florin Fătulescu…

…Au trecut 22 de ani de atunci!… Șapte ani de când m-am văzut ultima oară cu Florin și Rodica Fătulescu, după premiera de la Teatrul Mic (“Doamna noastră din Pascagoula”, cu Valeria Seciu și Mircea Andreescu)… Florin, căruia îi trimit toate piesele mele, m-a felicitat pentru “Monolog în doi cu moartea la ușă”, considerând-o “o piesă dură, excelent scrisă, dar și lecție de viață și speranță. Pe care, dacă ar fi în România, ar face-o un film serial în zece episoade, și văd un tablou din spectacol cu scene din Goya. Dar, musai trebuie un actor mare!ț, a precizat marele regizor. (Care să fie acesta?, mă întreb de azi-noapte…Dan Condurache, Marius Bodochi, Cristian Stanca, Mircea Rusu, Ion Haiduc?!). Laude și pentru “Adultera”, la care mi-a mărturisit că a râs cu lacrimi, citind-o. M-ai făcut atât de fericit, dragul meu prieten Florin Fătulescu!

…Am tocat, pe final de zi, sub beculețele aprinse pe tavanul terasei, politica, alegerile americane, am refăcut istorii trăite, m-au încântat mărturisirile lor despre Hollywood Bowl, unde mă dusese Ducu, în ajun, să văd de la înălțime, de pe Hollywood Hils, imensul amfiteatru cu 17.000 de locuri. Acolo, Rodica și Florin merg săptămânal. la concerte, operă, la tot felul de evenimente artistice de ținută. Acum, așteaptă prima sâmbătă din luna mai să comande tikete pentru întreaga stagiune care va urma. Cu…2 (doi) dolari biletul!…

…Când am plecat, doi palmieri înalți, înalți, de dincolo de superba grădină a Fătuleștilor, sprijineau stelele! Într-o zi rară, cu prieteni din scripturi alese…

Jurnal de California (9). CU „BĂTRÂNA DOAMNĂ” PRIN SANTA MONICA, ÎNTÂLNIND UN FAN FASCINAT DE… HAGI!

aprilie 4, 2016 Comments off

…În bagajul meu pentru California am pus și tricoul unei echipe de fotbal de suflet. Nu Rapiduțelul căpilăriei, o Legendă furată, ca și altele (Craiova, Timișoara, Progresul, Sportul Studențesc, „U” Cluj, chiar și Steaua) de ciocoii noi și distrusă. Echipa luată în sufletul meu peste Ocean este UTA, „Bătrâna Doamnă” din Arad, și ea tocată până la colaps de samsari feroci. UTA-Bătrâna Doamnă a renăscut din cenușa tradiției și iat-o, după surghiunul prin liga a III-a, reanimată de suporterii ei de suflet și intrând în play-off-ul pentru prima scenă. Nu știu dacă va reuși sau nu, îi doresc Succes, însă „Bătrâna Doamnă” rămâne în sufletul meu pe Viață.

…U.T. Arad a însemnat întâia mea deplasare peste hotare ca ziarist sportiv, un coșmar, un dezastru, de plâng și acum, gândind la acea noapte rece din final de septembrie ’69: 0-8 (0-0) cu Legia, la Varșovia, în Cupa Campionilor Europeni! După ce, în min. 49, la 0-0, arădeanul Moț a ratat, din 5 metri, singur cu portarul!
…U.T. Arad a însemnat și întâiul moment de Vis din carieta mea de cronicar sportiv, eliminarea faimoasei Feyenoord Rotterdam, la câteva zile după ce olandezii cucereau Cupa Intercontinentală. Un 1-1, la Rotterdam (golul nostru-Florian Bubu Dumitrescu), și un 0-0 de Istorie, la 30 septembrie ’70, pe Mureș, unde regretatul mare antrenor Ernest Happel declara că o eventuală calificare a arădenilor ar echivala cu „A opta minune a lumii”. Am trăit acea minune…

…Aradul este orașul în care am debutat ca dramaturg pe o scenă profesionistă, în 13 mai ’79, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu, cu minunații mei prieteni (și astăzi Doru Nica și Dan Antoci), cu regretata Maria Barboni și alții… Prezenți, printre alții, la Eveniment, cunoscuții cronicari dramatici Bogdan Ulmu și Antoaneta Iordache, regizorul Florin Fătulescu, regretatul actor Șerban Ionescu și dramaturgul Dem Ionașcu, ajunși, cu aventuri, de la Petroșani… Debutul meu s-a datorat minunatului crainic sportiv radio, regizor de excepție, regretatul Victor Tudor Popa, pe atunci director al teatrului, ajuns în spital cu vreo 10 zile înaintea premierei…
…La premiera, cu peripeții „comuniste”, primind visa „tovarășilor” cu două ore înainte de spectacol, fotbaliștii și conducătorii „Bătrânei Doamne” au fost în sală, împreună cu atâția fani care au umplut, incredibil, în timp record, parterul și balconul I al teatrului arădean. Îi văd și acum, cu lacrimi de amintire, pe regretatul Ladislau Broșovschi și Flavius Domide urcând pe scenă cu un coș mare de flori pentru mine!…

…La nici o lună și jumătate, transmiteam la radio, plângând, retrogradarea UTA-ei, 0-1 cu Gloria Buzău,într-un meci „ciudat”, prin golul lui Ghizdeanu, care s-a dovedit, am zis în transmisia directă, „mai bun decât Van Hanegem”!…
…Cum să uit vreodată U.T.A, veșnic tânăra și civilizata „Bătrână Doamnă”?!

…Astăzi, duminică 3 aprilie 2016, am îmbrăcat tricoul meu de preț, cu inscripția UTA, oferit, acum vreo trei ani, după premiera, la Arad, a piesei mele „Freud și Bunul Dumnezeu” (un tulburător spectacol regizat și jucat uluitor de Doru Nica, în sală plângându-se din plin!), de prietenul Gyuri Vaczi, vârful de ieri al arădenilor, fiul Legendei Gheorghe Vaczi, dublu golgheter al țării. Și am purtat tricoul de preț prin Santa Monica, mândrindu-mă cu el.

…În fiecare zi, la ora 5 PM (3 AM la București și…Arad!), Ducu și Karina merg cu nepoțelele mele scumpe la ora de mișcare în aer liber, alături de atâția alți copii, în parcul de lângă Aeroportul Santa Monica. Acolo unde este și un teren regulamentar de soccer, unde fie se joacă meciuri de amatori în week-end-uri, fie se împarte în trei terenuri mai mici și se pregătesc stoluri de prichindei și domnișoare. Genevieve, nepoțica mea de doi ani și jumătate, a început să joace în grădiniță soccer –fotbalul nostru cel de toate zilele- și sper să aibă „stofă”, căci în SUA sunt peste nouă milioane (!) de fete care practică jocul secolului. Nu întâmplător americancele se bat mereu pentru titlul mondial, deja o obișnuință…

…Cu tricoul „Bătrânei Doamne” pe mine am intrat și într-un supermarket, unde, pe lângă prețurile rezonabile, am găsit și o poantă bună, numele celor două autostrăzi principale (I 10 California-Florida; I 405 San Diego-Los Angeles-San Francisco-Washington State) fiind folosite cu umor pentru clienții de la Trader Joe’s. Aici, Ducu mi-a făcut o fotografie, să am amintire…

…Tot în Santa Monica, în colțul dintre Bulevardul cu acelați nume și Butler Avenue, un restaurant persan, „Javal”, unde Ducu și Karina m-au invitat la un lunch aparte. Pe pereți, fotografii din Persia de altădată și Iranul de astăzi. Mi-au atras curiozitatea, m-am ridicat de la masă și le-am studiat fascinat. Șeful de sală m-a întrebat dacă sunt…persan!?! I-am spus că sunt ziarist român… După ce ne-am bucurat de bucătăria persană, eu preferând un fel de frigărui de pui în plante aromate, fără țepușa de lemn (sau metal), cu o salată nici picantă, nici dulce, după ce ai mei au achitat nota de plată și ne-am ridicat să plecăm, într-un local plin, șeful de sală a venit emoționat la mine și mi-a zis textual: „Cunosc și eu un român! Pe George Hagi!”. Când i-am spus că sunt prieten cu Gică, a fost încântat și mi-a spus: „Ce gol a dat cu Argentina, la Mondialul din ’94!… Am fost la meci!… Am văzut la televizor și meciul împotriva Columbiei. Doamne, ce gol!… Hagi a fost un jucător genial, cel mai bun la Word Cup ’94”. Parcă-l auzeam pe Pele, la conferința de presă ce-a urmat după acea victorie istorică a tricolorilor noștri, 3-2, cu marea Argentina!… Seful de sală persan m-a întrebat ce mai face Hagi, i-am spus că are o Academie de fotbal, e antrenor și se bate la titlu în România. S-a bucurat și m-a rugat să-i transmit mulțumrile lui pentru fotbalul-spectacol din vara lui ’94, aici, în California!… Cum să nu spui că Fotbalul înseamnă cel mai bun ambasador al României în lume?!…

…După o zi cu un brekfast-surpriză la Venice, în briza rece a Oceanului, la „Fig Tree Cafe” („Smochinul”), și un lunch de poveste, seara, acasă, Ducu mi-a oferit un veritabil concert cu înregistrări: Adele, Mark Antony, românii de la Hara cu Tamango, Toto Cutugno („Un italiano vero”) și…cunoscutul meu Adriano Celentano. Ați citit bine, cu marele star italian și cu Gianni Morando am petrecut câteva zeci de minute minunate, în ’73, la Viareggio, la „Cento anni di Carnevale”, când am însoțit echipa națională de tineret la fotbal, înscrisă în turneu echipelor de club ca…Steaua. Trupa aceea, cu Viorel Moldovan și regretatul Aurică Rădulescu-stele, sub comanda antrenorilor Cornel Drăgușin și Gheorghe Ola, a obținut un surprinzător loc III, iar eu am avut, atunci, șansa și unui mini-interviu cu vestitul arbitru italian Colina, moment prins în volumul meu de reportaje sportive „Întâlniri care se uită greu”…

…L-am urmărit în seara aceasta, cu sufletul răsunând de viață, pe Adriano Celentano cântând cu foc „Suzana, Suzana”, într-o întregistrare din ’84 și alta de acum doi ani. „Suzana, Suzana”, și eu mă gândeam la Cătălina și Priscilla, cu dor de Roma, Salerno și Capri,, de Florența și Verona, de Milano, Cagliari și Olbia, fără a uita vreodată Latina, Lagărul unde am suferit cinci luni și două săptămâni pentru viza de America…
…Un vin roșu, Il Conte-La Stella rosa, un…italiano vero ce stă pe masă, îmi readuce în minte bucuria din Little Italy, în New York, unde un Chianti sau o bere Moretti îmi făceau, pentru câteva clipe, viața o Simfonie!

…Împletesc amintiri rare într-o Californie de vis, veritabilă Rapsodie a sufletului în această Primăvară…