Arhivă

Post Tăguit cu ‘ONU’

CE FĂCEAM PE 22 DECEMBRIE 1989, LA ORA ASTA?!…

decembrie 22, 2016 Comments off

…Demonstram, pe seară, între vreo două-trei sute de români entuziaști, fericiți (doi-trei speriați!?!), în fața Consulatului Român din New York (38-th Street cu 3-rd Avenue), cerând să se termine, în țară, odată, cu dictatura comunistă!

…La prânz, pe un ger aspru, fusesem o mână de români, în față la ONU, să cerem să nu intre rușii în România! Ba să ne trecem și pe liste ca să venim în țară, peste două zile, cu un avion special, să luptăm cu teroriștii, naivii de noi!… Eram pe listă și eu, editorul ziarului de limbă română „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, publicație în care, în dimineața de 20 decembrie 1989, apărea editorialul meu intitulat „Crăciun însângerat”, unde scriam, negru pe alb, că, la ora aceea, nu știam exact câți oameni nevinovați au murit la Timișoara, dar eram sigur că „a pierit cel mai criminal regim din istoria României, regimul Ceaușescu”!… Surprinzător sau nu, imediat, am fost amenințat la telefon, în limba română, în apartamentul meu din Roosevelt Island, cu un posibil accident de taxi și cu răpirea fiului și numai avocatul-ziarist Cornel Dumitrescu m-a mai liniștit… Nu le-am spus nimic dragilor mei Ducu și Cornelia, dar, speriat în sinea mea, le-am recomandat să nu iasă din casă o zi-două, cum nici eu n-am mai urcat pe taxi câteva zile…


…M-am înscris, pe 22 decembrie 1989, în față la ONU, pe liste speciale (cine, oare, le-a făcut?!, mă întreb, azi, 22 decembrie 2016!), să vin Acasă, să lupt cu teroriștii, eu care n-am tras o dată cu pușca sau pistolul, din moment ce n-am făcut armata, fiind scutit de serviciul militar din cauza unui infiltrat pulmonar avut la 18 ani! Ce mai conta… Dorul de Libertate în România de dăduse aripi, pluteam pe Vis!

…Clădirea ONU, unde demonstrasem și ne vărsasem oful, noi, mâna de români, aveam să aflu peste un timp, era goală pușcă, atunci, în 22 decembrie 1989, personalul ei fiind in corpore în…vacanța de Sărbători!?!… Acest episod l-am prins cu zâmbet amar într-un Poem din volumul meu „Condamnat la Libertate”, apărut în primăvara lui 2016!…
…Istorie, cum te scrii și te rescrii!?!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

DIN NOU, TAXIMETRIST LA NEW YORK! Un taxi numit dorință, pe Broadway…

septembrie 25, 2015 2 comentarii

..Da, am urcat din nou, cam trei luni, în „office-ul meu galben” dintre Zgârie Nori și am străbătut Turnul Babel, Babilonul sau, simplu, fascinantul New York. M-am bucurat și am plâns, m-am chinuit și am fost fericit, am resimțit, prin amintire, țeava pistolului și vârful cuțitului, în aceste ultime trei luni când, la masa de scris, am retrăit cu emoții nefardate fabuloasa mea Aventură pe Golgota galbenă! În aceste trei luni când am dramatizat Cartea Vieții mele, volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”…

…Nu mi-e jenă o clipă să spun că am fost taximetrist la New York, mă mândresc, chiar, cu acel curaj nebun, taximetria este un formidabil test pentru oricine, numai că, dacă mi-ar oferi cineva, acum, un milion de dolari să urc, iarăși, Golgota galbenă, aș refuza, deși, fără ea, categoric, aș fi fost mai sărac sufletește și mai slab moral, mai tot ce știu despre Viață, Libertate și Noua Filozofie a Lumii n-am învățat din cărți, piese de teatru sau din filme, ci din “insomniile” mele permanente, sub soare și sub lună, în uriașul Amfiteatru american, alergând după Viață și money, money, money cu moartea în spate, în acest uluitor Babilon, Turn Babel botezat magic New York, unicul oraș din lume în care aș putea trăi, în afara Bucureștiului natal…

…Acum, în Bucureștiul natal sau oriunde vă aflați, urmează în vreo două săptămâni să citiți o piesă de teatru. Una aparte, nemaivăzută, nemaiscrisă. Mai bine zis o dramatizare. Dramatizarea volumului de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”. A apărut în 2000, în două ediții, care s-au vândut ca pâinea caldă, ba un editor șiret a mai scor un tiraj și pe sub mână. A fost Cartea vieții mele, n-am spus-o doar eu… Lansată cu succes nebun, la București și la New York, de câte două ori în fiecare oraș. La Uniunea Scriitorilor și între Zgârie Nori, cu o mare de taximetriști alături, cu toții eroi ai volumului, trăit și de ei, dedicat lor …

…De atunci, cereri și iarăși cereri pentru această carte! Nu-i lună, cred, nici, acum, după 15 ani de la publicare, să nu mă întrebe, prieteni și necunoscuți, unde mai pot citi volumul, de ce nu îl mai reeditez?!
…Acum, în loc de reeditare, dramatizarea cărții! De ce?

…La un an de la apariția volumului „Taximetrist de noapte la New York”, reputatul regizor de film Ioan Cărmăzan mi-a mărturisit că ar vrea să urce pe marele ecran cartea mea, veritabil scenariu de film. Ideea m-a onorat, însă m-a și pus pe gânduri… Pentru o scenă din film se trag zece, douăzeci de cadre. O cursă cu taxiul la New York nu poate fi repetată o singură dată! Niciodată nu seamănă perfect una cu alta!… Aventura mea galbenă este una irepetabilă!… Viața bate filmul!

…Teatrul mi se pare mai aproape de ceea ce am trăit eu, noapte de noapte, în „office-ul galben” care a gonit, de atâtea ori, prin fața teatrelor celebre de pe Braodway. Adevărul este că am jucat și eu, în fiecare seară, un mic rol pe Broadway, avându-i parteneri de scenă galbenă pe legendarii Anthony Quinn și Greta Garbo, pe Fata lui Fidel Castro și Imelda Marcos, drogați și damnați, minunați și siniștri figuranți, un apaș și mai mulți borfași, profesori și studenți din mai toată America, dar și de peste drum de Est, din Europa. Jur că nu am avut, măcar o dată, Iluzia de a fi jucat ca dramaturg pe Broadway. Dar eu n-am renunțat să fiu, în acei ani de galeră, și taximetrist, și ziarist, și dramaturg…
…În aceeași zi, acreditat ca ziarist la ONU sau U.S.Open, iar noaptea încovoiat pe volan, alergând mereu optimist, cu moartea în jur, după un pumn de dolari. Nu poate exista piesă mai frumoasă, în care fiecare scenă reflectă viața dintr-o cursă, un destin, sublim și tragic spectacol de teatru scurt!
***
…Am făcut ultima corectură la această inedită piesă de teatru. Aștept o corectură în paralel și de peste Ocean, de la Ducu. Generosul profesor Liviu Roșca, eminent antrenor de atletism și veritabil Mecena al culturii giurgiuvene, s-a arătat dispus să scoatem rapid și această carte. Cam în două săptămâni, v-aș putea invita la o cursă nemaiîntâlnită pe Broadway…
…Poate fi ultima mea Cursă!