Arhivă

Post Tăguit cu ‘Genova’

Jurnal de iarnă (15). BAHAMAS, AMERICA LUI CRISTOFOR COLUMB!

ianuarie 16, 2017 Comments off

… Era iarnă, cu ger și nămeți, la București (și) acum patru ani. La Miami, unde abia sosisem, apa Oceanului avea 24 de grade Celsius!… Ducu și Karina mi-au oferit, atunci, cadou de Sărbători, o Croazieră, tur-retur, cu Norwegian Cruise Line, de la Miami la Nassau-capitala Bahamasului, țară în Arhipelagul Lukayan, cu vreo 700 de insule și atoli, care se află pe hartă prin nordul Cubei. Țărișoară ce și-a dobândit Independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în iulie 1973 și care, pe când am pus și eu piciorul unde debarcase Cristofor Columb, în 1492, descoperind Lumea Nouă, Bahamasul, spuneam, avea, în 2013, vreo 330.000 de locuitori împrăștiați printre ape pe 13.940 km² de pământ. În 1718, Bahamas a devenit colonie britanică, după ce soldații Reginei au învins pirateria, în mijlocul Oceanului, unde altundeva… Aici, în Bahamas, aducea Marina Regală mii de sclavii răpiți de pe tot felul de ambarcațiuni ce navigau prin zonă. La Nassau era un mare Târg de sclavi, mi-a spus o localnică spilcuită, ca sclavia să fie abolită în Bahamas în 1834…

…După o noapte jumătate albă navigând pe Atlantic, distrându-ne într-un oraș plutitor -vaporul cu 12 etaje-,cu toate nebuniile, de la terenuri de baschet, piscine, alături cu găleata plină cu sticle de bere la gheață, baruri, săli de cinema, de spectacole de revistă, de concerte, la discoteci, expoziții, tot felul de restaurante și magazine, săli de gimnastică, piste de alergare în jurul vaporului, la fiecare etaj, am făcut întâiul popas, și am revenit pe…pământ, cu bărci ce ne așateptau la poalele Vaporului uriaș, pe o insuliță (Great Stirrup Cay) cumpărată de patronii norvegieni ai lanțului de vapoare Cruise Line, prin anii ’70. Cei vreo cinci-șase kilometrii pătrați ai insulei private, pe care ne-am fotografiat, la plajă, pe când la București erau zăpezi, fuseseră despuiați bine, cu doi ani în urmă, de un uragan teribil, ceea ce prin zonă este o obișnuință, fără ca peisajul selenar să mă sperie, cumva…

…Altă noapte pe Ocean, tot jumătate prin baruri, săli de spectacole și o expoziție de pictură modernă, unde eram la mine acasă, de s-au mirat și frumoasele fete ce păreau exponatele, aici am întâlnit și doi români angajați… Dimineața, la șapte, ne-am trezit liniștiți, de parcă „Orașul pe apă” n-ar fi mers. Eram ancorați și prinși cu cabluri groase de oțel în unul dintre cele șase cheiuri pentru vapoare uriașe, parcă vedeam șase peroane pentru trenuri. Un puhoi de „navetiști” pe Ocean, cât un cartier de oameni, s-a împrăștiat rapid pe străduțele din Nassau, capitala și cel mai mare oraș din Bahamas, cu vreo 250.000 de oameni, cifră ridicată pentru aceste ținuturi bântuit de uragane. Număr destul de puțini bătrâni în grupurile venite de la Miami, și mulți tineri, semn că nu prea mai rezistă acea opinie că „americanii se plimbă abia după ce ies la pensie”!… Parcă treceam prin decorul pentru un film englezesc de epocă, n-am văzut o căsuță cu mai mult de un etaj-două, toate fațadele sunt șterse de atâtea ploi și vânturi, uragane și arșiță umedă, mulți oameni săraci, am întâlnit și aici cerșetori. Nassau, situat în insula New Providence, loc pitoresc, cunoscut și ca district de afaceri, n-are nimic spectaculos la o primă vedere, îl epuizezi într-o jumătate de ceas… Vezi clădirea Parlamentului, bei o bere „made in Bahamas”, care nu-i deloc rea, într-un pub foarte civilizat, și începi să răsfoiești pliantele oferite din plin de cum intri în noua țară, la vamă…

…Orașul, numit în onoarea regelui William al III-lea, cel care a început glorioasa  Revoluție de la finele secolului XVII. Nassau a fost, cândva și centrul comercial al pirateriei, dezvoltat de Coroana engleză, care aducea aici negrii răpiți de pe navele cu sclavi. Sclavilor liberi li s-a dat dreptul să se stabilească pe insulă, fiind, apoi, exploatați ca forță de muncă. Prosperitatea insulei aride și a orașului-capitală a început după venirea loialiștilor americani și a sclavilor lor, ajunși aici după Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii (1775-1783). Ei au cultivat imediat insula New Providence, dezvoltând și două mari plantații, Clifton și Tusculum. În 1834, însă, sclavia a fost abolită în Bahamas. Dar, scriu pliantele, a rămas o linie nevăzută ce împarte insula, oamenii de culoare în Nord, albii în Sud. E de stat ceva vreme, aici, în mijloc de Ocean, pentru a studia o istorie tumultoasă nu prea știută… Răcorindu-te, firesc, din când în când, cu o bere-două Kalik, „Made in Bahamas”…

…Cert este că debarcarea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă s-a petrecut, atunci, în  12 octombrie 1492, nu pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite ale Americii, cum au învățat atâtea generații, la geografie și istorie, ci pe o limbă de pământ (unii susțin că s-ar  fi numit San Salvador!) din teritoriul de azi al statului Bahamas, unde Don Cristobal (în spaniolă!) a descoperit insulițele Santa Maria, Conception, Fernandina, Isabella și altele! Aici este… America lui Cristofor Columb, italian de origine (născut la Genova) și descoperitor al Lumii Noi ca trimis al… Reginei Spaniei, el murind , la 20 mai 1506, la Valladolid, în Regatul Castilliei (astăzi, Spania)! Câte surprize, paradoxuri și enigme ascunde Istoria!

…Cele opt ore petrecute la Nassau au însemnat, de fapt, pentru armata de turiști (turismul este sursa principală de venit în Bahamas!) vizita în uluitoarea Insulă Paradis. Se ajunge, acolo, cu șalupe în care încap, înghesuite, 30-40 de persoane, taie apa stoluri de bărci arhipline, cu câte un supraveghetor, veritabil ghid, bine pregătit, mereu vesel, mândru să te introducă în „Lumea de aici, din mijlocul Atlanticului”, cum mi-a fericit urechea cel din șalupa noastră. Armada aceasta din Bahamas cară oameni din toate colțurile lumii, ducându-i, în 20-25 de minute, realmente în Paradis. Sigur, există și două Poduri, cel vechi, din 1966, și cel nou, din 1990, arc modern de beton, cu felinare înalte și pastel de vegetație, aruncat între Nassau și Insula Paradis, dar turismul se face pe apă, cu șalupe și bărci-taxiuri…

…Insula Paradis. Paradise Island, Hot Island până la Finele celui de al Doilea Război Mondial, proprietatea unui antreprenor suedez… Ducu și Karina au mai fost în Paradisul de aici, acum au venit special să mă aducă pe mine, să mă fascineze și să mă simt mai bogat… Altă lume, aici, una ca din filmele nababilor, milionarilor, Monte Carlo, Nisa, Cannes, Saint Tropez, Capri, Rimini, San Remo, San Bonifacio, Costa Brava, Ibiza și câte și mai câte, mi-a dat Dumnezeu șansa să le mângâi cel puțin cu privirea, dar, aici, în Paradise Island, totul pare ireal, de pe altă planetă… Luxul uluitor, arhitectura ultramodernă, aerul au miros de parfumuri fine, și hotelul acesta uriaș, cărămiziu, „Atlantis”, în stil american, grandios, cum altul nu-i, răsărit, parcă, din Ocean, din Caraibe, unde cea mai ieftină cameră costă între 499 și 3.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt de 6 luni!… Ba, acest Hotel de super-lux, cu două inaugurări oficiale, una în 1998 și alta în 2007, deține și un record mondial: „The Bridge Suite” este cel mai scump apartament din lume închiriat vreodată, la, țineți-vă bine, 25.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt pentru următorii…zece ani!!! Logic, din moment ce aici vin mai toate starurile lumii, din film, muzică și sport, pentru care s-a deschis nu de mult un aeroport la nici zece kilometri de hotel, aici, unde s-a filmat, „Casino Royale”… Grădini luxuriante pornesc de cum cobori la debarcader, se văd terenurile de golf, semne indică drumuri spre scufundări, Parcul acvatic Atlantis, Casino Royale,… „Atlantis” este el un Paradis, cu un foaier enorm, opulent, modern, cu rafinament estetic. Te primesc 21 de restaurante, în interior și afară, cu separeuri sub palmieri aplecați pe ape, nu-s toate pentru pentru oricine, 19 baruri și opt discoteci, 11 piscine pentru toate vârstele, cel mai mare „Casino din Caraibe”, cascade, ruine subacvatice, amintind de Legenda Atlantidei… Este, aici, un lux din altă lume, nu mă pune jos, soarele ce arde criminal e problema mea… În Paradisul terestru sunt și oameni obișnuiți, stau, mai bine de un ceas, între cei mulți veniți să descopere, cu 30 de dolari intrarea, fascinația Labirintului din subteran, la poalele Hotelului gigant Atlantis, unde se află un muzeu imens, cu istoria locurilor, oameni, vremuri, firesc Columb, descoperitorul Americii, cotropitori, sclavia, și, mai ales, încântătoarea faună și floră din Bahamas. Îți trebuie cel puțin o zi, aici, să te bucuri de sublim, să alimentezi și sufletul și mintea, să notezi pentru o carte, să cutezi și Aventura pe toboganul ce coboară de la 60 de metri și intră într-un tunel de sticlă groasă, incasabilă, ce trece prin laguna în care fac curse înfiorători rechini… Câte ar mai fi de văzut, fie și în fugă, dar, la ora 6 PM, vaporul va pleca spre Miami, ce pedeapsă ar fi să rămâi singur aici, cum caută mintea mea de scriitor un posibil subiect… Plecăm, la ora fixată, și vom ajunge, fără escală, cu viteză, nu glumă, după 12 ore de mers, a doua zi dimineața, la Miami, în zori sub soare…

…Bolnav de geografie de mic (de aceea am și vrut să devin ziarist, căci fizic de matelot nu aveam!), am cumpărat două ghiduri, sperând să scriu, și documentat, nu doar sentimental, un Jurnal de Bahamas. Au apărut, însă, multe alte Idei, am scris opt piese de teatru, cartea Mondialului (de fotbal, of course!) brazilian, mi-am încărcat sufletul și tolba de amintiri rare cu Crăciunul și Anul Nou în Mexic,două volume de versuri, am fost navetist la Giurgiu, m-am văzut prins în istovitorul, dar rodnicul directorat, la teatru, timp de cinci ani, șapte ani și 22 de zile, am devenit fericit Bunic… Voi găsi timp și pentru Jurnal de Bahamas, nu-l pot uita!
…Bye, Bye, Bahamas! Ai fost o experiență fascinantă! Mulțumesc, și acum, Ducu și Karina…

…Privesc pe geam, azi, 16 ianuarie 2017, când zorile se spală de umbrele nopții, la București, așteptând alte ninsori. Parcul Tineretului e plin de zăpezi pure, copacii cântă o Simfonie albă, nămeți îmi înconjoară mașina abandonată, sub fereastra apartamentului, a fost și ger dur, minus 18 grade Celsius, s-a mai calmat, în casă e cald, cald… Și gândul îmi mai zboară o dată spre acea Croazieră de Vis, din urmă cu exact patru ani, una dintre nestematele unui bolnav de geografie, de Viață!

…Peste câteva ore merg la un bioenergetician, poimâine trebuie să ajung la medic specialist pentru un control serios, ca să nu zic grav!
…Bye, Bye, însorit Bahamas, nu te pot uita, mă plimb și acum prin sălbatica ta frumusețe vie…

Euro 2016 văzut de-Acasă (10). A NOUA ZI, ÎNTR-O AGENȚIE DE PARIURI. FANTASTICE POVEȘTI DE VIAȚĂ ȘI DE FOTBAL!

iunie 19, 2016 Comments off

…Cum, acasă, nu prind canalul Dolce, iar ProTv nu transmite decât meciul de la ora 22, primele două partide din fiecare zi din acest turneu final Euro 2016 le-am văzut, ba, aș zice, le-am trăit într-o Agenție de pairuri, Bet Café Arena, aproape de casă, lângă Piața Norilor. O experiență de viața fantastică, suplinind absența mea din sălile de teatru în ultimele 10 zile. Aici, la Bet Café, am trăit fascinante spectacole verite, cu oameni simpli, dar bogați sufletește și cu mult bun simț, care sunt tobă de fotbal și pot pune-n încurcătură destui comentatori la istoria fotbalului… Nu sunt pătimași ai jocurilor de noroc, nu-și aruncă salariul, casa sau mașina pe masa de joc… Jocă doi lei, trei, cel mult cinci, pariul sportiv e pentru ei un fel de testare acunoștințelor în materie de fotbal… Au ironie și umor, nu se încrâncenează în diferențele de opinie. Fiecare este în timpul meciurilor un comentator și un arbitru…

…Azi, sâmbătă 18 iunie, am văzut cele două meciuri cu blocnotess-ul în față, cu ochii pe plasmă și cu urechile în jur… Vă jur că tot ce urmează este Reality show!… O fantastică zi, cu atâtea adevăruri târzii, cum n-am visat niciodatră când treceam prin fața acestei Agenții de periuri sportive…

…Meciul Belgia-Irlanda. Începe jocul, e secunda 24 și comentatorul partidei ne anunță “A început meciul”… Replica vine imediat: “Băi, vericule, ne jignești! Păi, noi am venit aici să ne gândim la OZN-uri, nu să urmărim în cele mai mici detalii bătălia asta?!”… A trecut primul sfert de oră. “Dom’le, Belgia asta a fost umflată de ne amintește de Columbia lui Pele, la Mondialul american!”, vine un prim comentariu… „Belgia are jucători foarte buni, dar sunt atât de tehnici de se calcă pe picioare între ei și nimeni nu pune osul!”, completează un altul… E min.22. „Nenea arbitru, nea turcu, a fost penalty pentru irlandezi, bre!”, se supără cineva… Un prim-plan, pe micul ecran, cu „nouarul” Belgiei. „Ăsta parcă-i Gnore de la Dinamo!, sună un comentator din Agenția de pariuri… Da’ ăla mai și marca!”… S-a dus o jumătate de oră. 0-0. “Băi, ce băftoși sunt irlandezii ăștia, care ne-au eliminat la penalty-uri, la Genova, în Mondialul italian din ‘90!”, vine o primă opinie generală… “Nu ei ne-au eliminat, frate, ci Daniel Timofte!… Cred că dacă Emeric Ienei nu pleca la București, cu Dinu, și era pe bancă, altul era rezultatul, atunci!”, vine completarea… “Nene, diavolii ăști au jucători de 24 de carate, dar n-au echipă, pe cinstea mea. I-au făcut papanași italienii!”… “Cum, dom’le, numai 4 cornele în 35 de minute?! “Ășția nu știu că eu am pariat pe nouă cornere?!”… Descopăr în Europeanul meu de la Agenție că se pariază și pe numărul cartonașelor galbene, numărul cornerelor în prima repriză și după pauză, total goluri, cine marchează primul gol, în ce perioadă a meciului (minutele 0-15, 15-30, min. 60. min.75)… Lângă mine, un bărbat de vreo 30 de ani, am înțeles rapid, e contabil cu cornerele. E vădit nemulțumit de seceta loviturilor de la colț. A mizat pe 9 cornere în tot meciul, a pus 5 lei… Belgia trage pe lângă poartă, “Hai, băi, încă un corner, să-mi fac și eu norma!”. Pentru el, meciul s-a redus la cornere… Un tip în dreapta mea tot privește în stânga plasmei. Joacă la Bingo. Se încruntă brusc, aruncă două hârtiuțe. „Ce-i, bre, nu s-a dat nici la mata penalty?!” încearcă să-l înveselească Johny, dinamovistul… Băiatul de la Bingo râde, i-a plăcut poanta…
…O primă repriză modestă pentru mai toți cei care au pariat pe victoria “diavolilor roșii” “Diavolii roșii” se aprind după pauză, îi pun pe irlandezi în corzi și punctează nemilos… Primul e…”Gnore de la Dinamo”, pe numele lui Lulaku, de la Everton, în min.48, el închizând și tabela, la 3-0, în min. 70, când mister-corner e supărat că a fost gol și nu… lovitură de la colț!. Între timp a punctat și Axel Witsel, în min.62. băiatului cu cornerele i-a ieșit cota de 1,35, a pus 5 lei și mai așteaptă rezultatul Islanda-Ungaria, unde a pariat că se vor marca două goluri. Va ghici și pontul ăsta și va lua 100 de lei. Va fi fericit. “E un câștig mic, știu, dar pentru mine milionul ăsta e ceva!” își trăiește sincer clipa de glorie blajinul Vasile, “băiatul care cară cartofi în piață”, cum mi-l prezintă un confrate de pariuri… Îl întreb pe Vasile, care a ars serios pentru pontul cu 9 cornere, dacă nu vrea o bere… Nu bea!… O cafea?! A băut déjà trei… Nu refuză un suc și mă bucur că bem câte un suc alături, ca noi prieteni…

…Vicențiu, un puști simpatic, argint-viu, de vreun metru și șaizeci de centimetri, îmbrăcat ca un rocker, mereu numai zâmbet, cu ochi de om inteligent, nu mai vine la meciul al doilea, Islanda-Ungaria. S-a luat după mine și a pus și el 1-0, scor corect, pentru România în meciul cu Elveția, și a ratat cam 10 milioane de lei vechi (eu 18!)… Nu mai are nervi să parieze pe un nou meci…Se rezervă pentru bătălia tricolorilor cu albanezii, de duminică noapte. Pleacă la “păcănele!”… “Ai trădat fotbalul, Vicențiule!”, în atac prietenește… “Nu eu l-am trădat! Oameni de-ai lui m-au trădat!”…În chem la masa mea, la o cafea… E bucuros că dialogăm. Simte nevoia să mi se prezinte, cu mândrie, dar și tristețe… „Am fost junior de talent la Cimentul Fieni, apoi am venit la Rocar și Rapid… Eu voiam, însă, să joc la Steaua… M-am dus la un trial în Ghencea. Antrenor la juniori era Bumbescu. M-a privit de sus și mi-a zis: Păi, piciule, dacă vrei să stai pe banca Stelei, trebuie să dai o sută de euro!” Chestia asta m-a enervat. Și m-a îndepărtata de fotbal!… Acum, la 25 de ani , mai joc pe fals, din când în când, în sector sau în Divizia D, că iubirea de fotbal nu moare niciodată. După ce car cartofi în piață. Nu câștig decât 10-12 milioane pe lună! Bani buni, scoși cu sudoare, dar cinstiți! Mai visez să dau, într-o zi, lovitura, aici, la pariuri”… Ascultându-l pe Vicențiu, mi-a revenit în minte marea supărare a lui Belodedici, la întoarcerea din Spania, când a fost numit șeful juniorilor la Federație, unde unii părinți veneau cu sarsanale pline ca să joace băieții lor!?!… “De asta fotbalul nostru nu mai are valori!”, încearcă o concluzie Vicențiu, noul meu prieten! E de meditat!… Sigur, cineva, acolo, sus, la Federație, trebuie să și gândească la acest subiect dureros…

…A început Islanda-Ungaria. Vasile, băiatul care cară cartofi în piața de alături, a luat 9 (tot 9!) cornere și două goluri marcate. Eu, victoria Islandei cu 1-0… La un moment dat, comentatorul partidei ne spune că în Islanda sunt numai 100 de fotbaliști profesioniuști! „La noi sunt o mie de mafioți în fotbal!” sună replica unui domn mai în vârstă, citit, care a muncit și prin Spania. „Comentatorul acesta, jos pălăria! Ne spune lucruri interesante!… Cei mai mulți, însă, ne consideră pe noi, cei din fața micilor ecrane, niște tolomaci, ne privesc de sus, ușor arogant, ca niște profesori!… Domnule, exceptându-i pe Balint și Ilie Dumitrescu, la acest Euro nu prea ai ce specialist să asculți!… Păi, ce să-mi spună mie Bratu sau Mara, cum să-i judece ei pe Iordănescu sau pe Stancu?!. Și mulți alții ca ei, corijenți la limba română?!”… Îi spun că e prea sever, că fiecare dintre noi are ce îmvăța de la celălalt… Nu replică, însă nu-mi dă dreptate. Nemulțumirea lui poate fi, însă, o temă pentru mai tinerii mei confrați, care trebuie să știe că majoritatea celor care-și pierd timpul în fața televizorului la un meci, știu multe, foarte multe despre sportul-rege… Minunea islandeză a transformat un penalty, în min.40, a reușit să țină de el, dar, parcă, cu vreo 20 de minute ]naintea finalului n-a mai avut aer… Vasile a prins momentul și a pariat live, pe trei lei, că următorul gol e al ungurilor. A dat trei lei pentru 15 lei! Ungurii egalează, în min.88, prin autogolul lui Saevarson. 1-1.Vasile jubilează. Nu pentru cei 15 lei, cât pentru flerul lui… Eu am ratat și biletul acesta de 160 de lei pentru care am pariat 4 lei… Vasile este, însă, fericit! I-au ieșit și cornerele și două goluri pe meci. A mai luat 110 lei, pariind numai 5, plus ăștia… 15 lei live!! Luni, săptămâna va începe pentru el mai ușor la cărat cartofii, în piața de peste drum…

…Toate drumurile noastre duc spre meciul cu Albania, de mâine noapte. Speranțe și temeri. Daniel Tudor, om matur, trecut prin viață, cândva junior la Rapid, o veritabilă enciclopedie de fotbal, ar vrea să spere într-o victorie, însă se teme. „Nu mai avem Naționala de altădată!… Și, dacă nu batem Albania, atunci primul vinovat este Federația. Ea l-a angajat pe Iordănescu, cam prăfuit… Ea l-a alungat, cu o lună înainte de Euro, pe valorosul medic Pompiliu Popescu… Drama e că noi nici din eșecuri nu mai învățăm… Sigur că vreau să trecem de grupă! Avem noi, însă, valoare de optimi?!”… Întrebarea lui Daniel Tudor, picolo la o Trattoria din Capitală, mă urmărește la orice meci pe care-l văd la acest Eueo 2016. Și-mi imaginez că actuala noastră Națională joacă o repriză cu un adversar, alta cu celălalt. Sincer, până acum, n-am găsit încă o echipă din celelalte 23 pe care să fiu sigur că o putem învinge la ora actuală. Poate, Albania, mâine noapte!
…Doamne, suntem atât de lipsiți de bucurii, atât de săraci sufletește, încât nu ne lua victoria asta, drogul nostru moral!…

P.S. S-a dus în istorie și ultimul meci al Zilei 9, Portugalia-Austria 0-0! Scor alb, „omul negru” fiind îngâmfatul Ronaldo, un biet figurant, după primele două meciuri la această Gală a Fotbalului European. De-ar fi singurul… Ca să nu existe vreun dubiu, super-starul de la Real Madrid a trimis mingea în bară, în min.79, din lovitura de la 11 m., corect acordată, înregistrându-se astfel, primul penalty ratat la acest turneu final.