Arhivă

Post Tăguit cu ‘Adrian Păunescu’

DOBRIN N-A MURIT!… INEGALABILUL PRINȚ DIN TRIVALE, UN HAMLET AL FOTBALULUI ROMÂNESC!

august 29, 2016 Comments off

…Vineri 26 august, Dobrin ar fi împlinit 69 de ani!… Piteștiul a transformat această Zi în Sărbătoare, un vibrant Omagiu lui Dobrin, la care au participat soția și fiul Marelui Fotbalist, mulți dintre foștii coechipieri ai Prințului din Trivale (antrenorii Athanasie Dima, Marcel Pigulea, jucătorii Ilie Bărbulescu, Marian Radu II, Radu Troi, Vasile Stan, Constantin Stancu, Ivan, Mihai Zamfir, Marian Popescu, Chivescu, Eduard, Nicolae Radu III etc.), Gheorghiță Geolgău și Jean Vlădoiu (din partea Federației), doi ziariști (Ilie Dobre și MMI), juni de la Școala de fotbal „Nicolae Dobrin”, Prefectul Cristian Soare, subprefectul Emilian Dragnea, presa argeșeană, autorități locale și mulți, mulți alții, dar și neașteptate absențe!

…La intrarea în Arena cu miracole, unde era lume de parcă ar fi urmat un meci, s-au depus flori și coroane la Bustul lui Nicolae Dobrin, plecat prematur spre Îngeri, acum nouă ani. S-a mers, apoi, pe stadionul care-i poartă numele, pășind pe gazonul cu nemuritoarele arabescuri, fentele fără egal, pasele măiastre ale unui Geniu al fotbalului românesc.

…După care s-a mers la Muzeul Județean, excelent organizat, pentru Comemorarea lui Gicu Dobrin. Buchet de amintiri și gânduri rare, lansarea, printre altele, a cărții „Un secol de fotbal în Argeș. Cu ocazia împlinirii a 69 de ani de la nașterea marelui fotbalist Nicolae Dobrin-26 august 1947” semnată de pasionatul, competentul profesor, suflet de fotbal nobil, Sevastian Tudor, ex-directorul Teatrului „Al Davila” din Pitești, prezentarea unui frumos filmuleț realizat de TVR, cu faze memorabile din marile meciuri ale lui Dobrin și fraze de antologie zămislite de Fănuș Neagu, Adrian Păunescu și Ioan Chirilă, rememorări, adevăruri târzii și Diplome de Excelență…
…Și am citit, în premieră absolută, în Lacrimă de prețuire și nemurire, poemul dedicat Prințului Dobrin, din volumul „Ambasadorii mei din Olimp”, în curs de apariție la cunoscuta Editură Palimpsest din București!…

…Legendele nu mor!… Magul Dobrin a fost, vineri, când s-au împlinit 69 de ani de la nașterea Prințului nedreptățit, cu noi, în Trivale și la Muzeul din Pitești, unde s-a prezentat în ținută de Gală mai toată echipa cea frumoasă a FC Argeș-ului, de două ori (1972, 1979) campioana României, echipă azi dispărută!?! În numele ei și, în special, al lui Dobrin, F.C. Argeș trebuie să revină urgent în Loja de onoare a Fotbalului Românesc, acolo une îi este locul!

ÎN AMINTIREA CRAIOVEI-MAXIMA, mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

iulie 25, 2016 Comments off

…Printre bucuriile Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș 2016” a fost și dialogul cu remarcabilul profesor universitar, eseist, poet George Popescu. Craiovean de când se știe, nu puteam, evita, firește, nici prietenii comuni din perioada de aur a Craiovei Maxima, fenomen unic în fotbalul românesc. I-am rememorat pe regretații Nelu Oblemenco, Taliba Deselnicu, Costică Ștefănescu, Zoli Crișan și inegalabilul Sebastian Domozină, nu puteam purta un dialog printre amintiri de suflet fără Ilie Balaci, Rodion Cămătaru și atâția alții. Frumoasa surpriză a venit, când George Popescu a amintit despre un gazetar pe care l-am prețuit la vremea aceea, nu doar pentru competență și claritatea opiniilor, dar și pentru verticalitatea impecabilă printre furcile caudine ale cruntei cenzuri de partid din vremuri frumoase (pentru noi, cronicarii sportivi!), dar grele, grele…

Este vorba despre confratele Mircea Canțăr, astăzi, am aflat cu bucurie, timonierul cotidianului din Bănie „Cuvântul Libertății”. I-am transmis gândurile mele însorite, în speranța că ne vom reîntâlni, după decenii, pe noul stadion al Craiovei sau la Naționalul oltean. Surpriza a venit, astăzi, când, după 48 de ore de relaxare totală, am deschis computerul! O cronică mai mult decât onorantă semnată de Mircea Canțăr, căruia George Popescu i-a dat spre lectură unicul meu volum de versuri, „Condamnat la Libertate”. Am parcurs-o cu emoție, travăsând, fugar, prin memorie, Cartea cu povești a Craiovei Maxima și a veșnic tinerilor ei trubaduri!…Public mai jos acest Editorial apărut ieri, 23 iulie 2016. Mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

UN POET MAI SPECIAL!
23 iulie 2016
Autor Mircea Canţăr

Aflu de la scriitorul craiovean George Popescu, semnătură constantă în paginile cotidianului nostru, că la ediţia a XX-a, jubiliară, a Festivalului Internaţional de Poezie de la Curtea de Argeş (13-19 iulie a.c.), unde a fost invitat, într-o companie selectă, Marele Premiu a revenit dramaturgului, eseistului, poetului şi ziaristului Mircea M. Ionescu, pentru volumul „Condamnat la libertate” (Ed. Palimpsest, 2016). Poate părea oarecum surprinzător pentru cei care şi-l reamintesc pe Mircea M. Ionescu, un bun ziarist sportiv „pe vremuri”, deturnat, datorită vocaţiei indubitabile, la dramaturgie şi poezie. Ironic, pe alocuri, în referirile sale la lumea în care trăim, dar nu acrit, nu dezabuzat, Mircea M. Ionescu, veteran şarmant al jurnalismului, etalează luciditate şi umor fin, de care nu a dus lipsă niciodată, scrisul său având mereu tonul potrivit de natură a produce un răcoritor efect terapeutic. Sigur că în viaţă momentele de apatie paşnică, burgheză chiverniseală, alternează cu perioade agitate, cu renunţări violente, greu de înţeles pentru cei care reuşesc să le evite. „M.M.I.”-ul, care la „Sportul” făcea o figură de vedetă, graţie unei elevaţii culturale – virtute gazetărească în deficit –, absolvise Facultatea de Filosofie din Bucureşti, având simţul detaliului, bună memorie şi mai ales vocaţie, prefaţa la un moment dat, la o manieră inegalabilă, printr-o avancronică savuroasă, etapele de campionat, la Radio Actualităţi. Dintre toate calităţile sale însă, frapantă mi s-a părut mereu onestitatea, recunoscând, de pildă, Craiovei fotbalistice ceea ce era al ei: valoarea. Şi nu era puţin lucru. Ne-am întreţinut prelungit, îmi amintesc, în drumul spre Florenţa, în septembrie 1982, când nu credeam că vom vedea cum arată paradisul. Ziarist la „Sportul”, în prima tinereţe, când peisajul presei sportive era dominat cu autoritate de poetul vulcanic Adrian Păunescu, prozatorul interesant Fănuş Neagu, care scria pamflete cu avocatul lângă el, „Jenică” Barbu zis „gură de aur”, cum ne asigură undeva cel care semna Belphegor, Teodor Mazilu „imperturbabilul”, Vali „Incoruptibilul”, să-l adăugăm şi pe Ion Băieşu, care se refulau în tablete sportive incitante, fiindcă nimeni nu scria mai frumos şi mai nedrept ca ei, deşi seriozitatea era şi este o stare mai complexă decât bucuria. „M.M.I.” vorbea bine limba română, nu doar corect, ci nuanţat, precis şi expresiv. Volumul de versuri „Condamnat la libertate – poeme transoceanice” are un mesaj, deloc străveziu, fiindcă prozatorul şi dramaturgul Mircea M. Ionescu şi-a luat inima în dinţi la începutul anilor ‘80 emigrând în SUA pentru 13 ani, nu înainte de a ispăşi 5 luni de lagăr la Latina şi Roma. Taximetrist de noapte la New York şi editor al unui săptămânal de sport în limba română, „Lumea Sporturilor”, „M.M.I.” va reveni în ţară, pentru a continua o vreme activitatea publicistică, lipsită de mirajul de altădată. Străluceşte ca realizator de emisiuni TV, antologică fiind emisiunea cu „doi monştri sacri”, Nicolae Dobrin şi Ştefan Iordache, „Idoli şi legende”, din 27 februarie 2007. Cu 28 de cărţi publicate, 31 de premiere, piese de virtuozitate, elogiat în destule rânduri, director-manager al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, unde revigorează o atmosferă somnolentă, „M.M.I.” a lăsat impresia că ar merita premiul Pulitzer în jurnalism, pentru curajul său de a rămâne bine plasat, ca un simultan martor al regimului comunist şi un critic nepătimaş al lui, cu o tranziţie ireală, cum singur mărturiseşte, prin New York, aidoma unui deschizător de drumuri, fără a recomanda cuiva acelaşi itinerariu. Poate că volumul său de versuri are, posibil, slăbiciuni, insuficienţe şi metehne, dar, precum orice corp textual autentic, are strălucire şi o forţă teribilă. Indiscutabil, ne aflăm în faţa unui poet mai special, cu sensibilitate aparte şi trăiri inegalabile.

Costică Ștefănescu, de două ori căpitan pe Wembley!

martie 25, 2010 2 comentarii

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. „Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, „vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul „11” oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe „Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în „11”-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!